Un atasat militar al Israelului, expulzat din Rusia/ SUA A IMPUS SANCTIUNI SIRIEI/ Isi vor declara palestinienii independenta in mod unilateral fata de Israel? (Stiri si evolutii internationale)

• Hotnews:

Atasatul militar al ambasadei Israelului a fost expulzat din Rusia pentru spionaj

Rusia l-a expulzat, saptamana trecuta, pe atasatul militar al ambasadei israeliene la Moscova, la scurt scurt timp dupa ce a fost retinut pentru a fi interogat in legatura cu acuzatiile de spionaj, au declarat oficiali din cadrul ministerul israelian al apararii, relateaza Reuters. “Atasatul militar, colonelul Vadim Leiderman, a fost in mod surprinzator,arestat pentru a fi interogat de catre autoritatile ruse privind suspiciuni de spionaj. In urma interogatoriului, lui i-au fost date 48 de ore sa paraseasca Rusia,” au declarat autoritatile israeliene.

Autoritatile au precizat ca ancheta deschisa in Israel nu a gasit niciun temei pentru suspiciunile rusilor. “In Israel, s-au efectuat controale amanuntite, in urma carora s-a constatat ca acuzatiile de spionaj au fost complet nefondate”, au mai spus oficialii israelieni. Ministerul israelian de Externe a refuzat sa comenteze pe aceasta tema; la fel si ministerul rus de externe si Serviciul de Securitate rus.

SUA impun sanctiuni pentru liderul sirian Bashar al-Assad si alte 6 persoane din anturajul acestuia

Presedintele american, Barack Obama, a semnat un ordin executiv prin care impune sanctiuni pe numele liderului sirian, Bashar al-Assad si a altor sase inalti oficiali sirieni, miercuri. Pana acum, in ceea cea priveste situatia din Siria, Obama a adoptat o abordare mai prudenta decat in cazul Libiei, in speranta ca Assad va raspunde presiunilor internationale si va pune capat violentelor, au declarat oficiali americani pentru NY Times.

Administratia americana a impus, miercuri, sanctiuni pe numele presedintelui sirian, Bashar al-Assad si a altor sase inalti oficiali sirieni din anturajul acestuia. Desi miscarea se poate dovedi a fi in mare parte simbolica, ea reprezinta un pas important in izolarea guvernului de la Damasc.“Actiunile luate astazi (n.r. miercuri, 18 mai) trimit un mesaj fara echivoc pentru presedintele Assad, conducerea siriana si oficialii regimului sirian, care vor fi trasi la raspundere pentru represiunile din Siria“, a declarat David Cohen, secretar pe probleme de terorism.

Sanctiunile presupun inghetarea activelor detinute de Assad in institutiile financiare americane. Vizati de aceste sanctiuni sunt, de asemenea, vice-presedintele sirian, primul-ministru, ministrii de interne si de aparare si responsabilii armatei si ai securitatii politice siriene.

In urma cu o saptamana, analistul Elliot Abrams critica politica deficitara a Statelor Unite in Siria si oferea sapte posibile explicatii: “Pe zi ce trece, Assad continua sa ucida demonstranti pasnici, iar politica SUA devine tot mai greu de inteles. Cele mai recente stiri despre situatia de acolo sunt ingrozitoare: <<cel putin 10.000 de protestatari au fost retinuti in ultimele zile intr-o campanie de arestare in masa care vizeaza reprimarea revoltelor impotriva guvernului presedintelui Bashar al-Assad.>> Politica SUA in fata acestor orori a fost slaba. Vinerea trecuta (n.r. 6 mai), Secretarul de Stat, Hillary Clinton a declarat  ca Assad ar putea fi un reformator. Presedintele Barack Obama a emis o declaratie in urma cu cateva saptamani, dar nu a aparut in fata camerelor de luat vederi pentru a denunta violenta regimului sau pentru a-si manifesta sprijinul pentru protestatari. Sanctiunile stabilite de catre SUA nu mentioneaza numele lui Assad. Ambasadorul Siriei se afla in continuare la Washington, iar cel american, la Damasc”.

Intr-un interviu publicat, miercuri, de un ziar sirian detinut de catre guvern, Assad a declarat ca revoltele se apropie de sfarsit si a recunoscut ca fortele sale de securitate au facut unele greseli in timpul represiunilor. “Presedintele Assad a dat asigurari ca Siria a depasit criza prin care a trecut si ca evenimentele se apropie de sfarsit”, scriu jurnalistii sirieni, preluati de catre Reuters. Activistii pentru drepturile omului au declarat ca cel putin 700 de persoane au fost ucise si 10.000 de persoane au fost arestate, in timpul revoltelor din Siria.

• EVZ: Serbia: Divizarea Kosovo, singura soluţie realistă pentru soluţionarea crizei

Vicepremierul sârb Ivica Dacic a declarat astăzi că o divizare a Kosovo este singura soluţie realistă pentru acest teritoriu disputat, lăsând să se întrevadă o schimbare de poziţie a Belgradului faţă de Priștina, relatează AFP, preluată de Agerpres. “Un compromis ar consta în stabilirea unei linii de demarcaţie între teritoriile în care trăiesc sârbii şi cele în care trăiesc albanezii”, a declarat Dacic într-un interviu pentru postul de radio B92. “Este o soluţie posibilă. Problema este că celelalte soluţii nu sunt realiste”, a spus oficialul sârb.

“Belgradul crede că Kosovo trebuie să rămână parte integrantă a Serbiei. Este dificil de conceput ca acest lucru să fie posibil într-un viitor apropiat, altfel decât pe calea unui conflict armat”, a explicat el. Serbia se opune vehement independenţei Kosovo proclamată unilateral în februarie 2008 şi consideră acest teritoriu ca pe o provincie a sa. Până în prezent, 75 de ţări, printre care şi 22 dintre 27 statele membre ale Uniunii Europene (UE), au recunoscut independenţa Kosovo.

Ivica Dacic este primul responsabil de rang înalt de la Belgrad care evocă deschis divizarea Kosovo. “Acesta ar putea fi un compromis care ar fi atât în interesul sârbilor, cât şi în cel al albanezilor”, a apreciat Dacic. Autorităţile din Kosovo şi comunitatea internaţional au respins hotărât până în prezent ideea unei divizări a Kosovo. O membră a unei delegaţii olandeze, care s-a întâlnit recent cu preşedintele sârb Boris Tadic la Belgrad, a confirmat pentru AFP că Belgradul ia în considerare serios această opţiune.

Circa 40.000 de sârbi trăiesc în nordul Kosovo şi nu recunosc autorităţile de la Pristina. Este vorba despre un teritoriu care începe pe malul nordic al râului Ibar, din oraşul divizat Kosovska Mitrovica. Alţi circa 80.000 de sârbi trăiesc în enclave situate la sud de râul Ibar.

• Adevarul: Primăvara palestiniană. Un Israel tot mai încolţit?

La sfârşitul săptămânii trecute, mii de palestinieni au mărşăluit dinspre Siria, Liban, Gaza şi Cisiordania spre frontierele Israelului. Într-un interviu acordat FP România expertul palestinian Mouin Rabbani anticipează un discurs tot mai tăios al lumii arabe faţă de Israel.

Fragment din dosarul Noul Orient Mijlociu, publicat în ediţia FP România nr. 22 (mai/iunie 2011).

Scoasă o vreme de pe agendă de revoltele arabe, „chestiunea palestiniană” se pregăteşte să dea din nou în clocot. În plus, se anunţă o vară tumultoasă, care ar putea chiar culmina cu proclamarea unilaterală a independenţei statului palestinian. Până şi evenimentele din ultima perioadă par să se înscrie în această regie: împăcarea dintre Fatah şi Hamas sau asaltul maselor de palestinieni neînarmaţi asupra graniţelor Israelului de aniversarea Nakba („Ziua Catastrofei” – versiunea palestiniană a fondării Israelului). Pe scurt, la orizont se adună norii. Şi este de aşteptat ca tot acest „cocktail” exploziv să se afle pe agenda întâlnirii dintre Obama şi Bibi de pe 20 mai. Se va modifica poziţia Israelului? Va face concesii? Schimbă „primăvara palestiniană” optica de interpretare a procesului de pace?

FP România: Mai rămâne conflictul dintre palestinieni şi israelieni mama tuturor crizelor din Orient?

Mouin Rabbani: Problema Palestinei şi conflictul arabo-israelian în general, mai degrabă decât procesul de pace în sine, rămân crizele nucleu din Orientul Mijlociu. Arabii manifestă un sentiment de responsabilitate colectivă în a ajuta poporul palestinian să-şi împlinească dreptul la autodeterminare, dar în acelaşi timp orice efort de a pune capăt ocupării teritoriilor palestiniene a eşuat în mare măsură şi din cauza incompetenţei regimurilor arabe. Aceşti factori rămân neschimbaţi. În viitorul apropiat, implicarea arabă în numele cauzei palestiniene va deveni tot mai activă şi, în acelaşi timp, din ce în ce mai ostilă faţă de Israel, daca acesta, după cum este de aşteptat, va continua să respingă o negociere reală. O consecinţă importantă a transformărilor de astăzi este aceea că procesul de pace aşa cum îl ştim, se îndreaptă spre o moarte inexorabilă. A pierdut până şi ultima brumă de credibilitate pe care o mai avea, şi este larg perceput ca fiind nimic mai mult decât o acoperire politică pentru consolidarea ocupaţiei – mai mult un proces cu propria dinamică, dar fară nicio pace. Insistenţa regimurilor, precum cel din Egipt, de a rămâne în alianţă cu Washingtonul şi Israelul şi de a respinge orice alternativă la acest proces falimentar a contribuit, în cele din urmă, la prăbuşirea lor.

Se va schimba atitudinea Israelului faţă de chestiunea palestiniană? Sau politica externă a noilor conduceri arabe?
Nu mă aştept la nicio schimbare a atitudinii Israelului faţă de palestinieni sau arabi, fără a fi constrâns să o facă sub efectul unei presiuni eficiente. Dar mă aştept la schimbarea politicilor arabe faţă de Israel. Nu cred că Iniţiativa Arabă pentru Pace va mai supravieţui prea mult. A stat pe masă aproape un deceniu, dar Washingtonul nu a făcut nimic pentru a fi acceptată de către Israel. Va fi imposibil pentru statele arabe să continue să o vândă, în circumstanţele de astăzi, ca fiind cea mai bună paradigmă faţă de Israel şi drepturile palestinienilor. În general, cred că politicile individuale ale statelor arabe şi ale sistemului de state arabe luate ca întreg vor reflecta interesele şi aşteptările opiniei publice, într-o măsură mult mai amplă decât s-a întâmplat din 1970 până astăzi. În cele mai multe cazuri, va fi doar de dragul formei (nu al fondului), dar efectul va fi ceva ce nu am mai văzut de mulţi ani: o poziţie colectivă arabă mult mai asertivă faţă de Israel.

Jocul Israelului

În trecut, Israelul s-a opus existenţei unui stat palestinian argumentând că palestinienii nu au instituţii de stat funcţionale care să garanteze o “suveranitate responsabilă”. Între 2007 şi 2011, am fost martorii unei uimitoare consolidări a procesului de state-building. Unde ne aflăm astăzi?
Respingerea de către Israel a autodeterminării palestinienilor nu a avut şi nu are nimic de-a face cu starea instituţiilor palestiniene. Acesta este doar cel mai recent dintr-o lungă serie de pretexte. Anterior, ni s-a spus că era vorba de violenţă. Când aceasta a încetat, nu s-a întamplat nimic. Şi aşa mai departe.
Motivul real este acela că Israelul nu doreşte să se retragă din teritoriile ocupate. Păstrează viu în memorie faptul că a transferat Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP) Fâşia Gaza şi o parte din teritoriul Cisiordaniei, atunci când instituţiile sale erau la pământ. La fel, Israelul s-a retras din Fâşia Gaza în momentul în care instituţiile Autorităţii Palestiniene se aflau în cea mai deplorabilă stare, de la înfiinţarea lor, la mijlocul anilor ’90. Prin urmare, argumentele sfidează logica şi istoria.
În ceea ce priveşte instituţiile palestiniene, aş afirma că ele sunt cel puţin la fel de funcţionale precum instituţiile din majoritatea copleşitoare a coloniilor şi posesiunilor ce şi-au câştigat independenţa în ultimii 50 de ani, dacă nu chiar mai funcţionale. Dar, din nou, nu cred că argumentul este unul serios. Statele Unite şi UE au acordat mai multă importanţă consolidării instituţiilor. Aceste state, împreună cu instituţiile lor, precum Banca Mondială, au stabilit că instituţiile palestiniene sunt îndeajuns de dezvoltate pentru a sta la baza formării unui stat independent. Dar nu mă aştept ca aceste state să recunoască un stat palestinian, întrucât ele rămân dedicate unui proces diplomatic care oferă Israelului dreptul de veto privind dezvoltarea şi autodeterminarea palestinienilor.

Ce urmează pentru statul palestinian? O declaraţie unilaterală de independenţă?
Dacă întrebarea Dvs. se referă la leadership-ul Palestinian din Ramallah, cred că acesta preferă o înţelegere negociată cu Israelul. Însă, dată fiind istoria acestui proces, valul de revolte din regiune şi pierderea sponsorilor cheie, precum Egiptul, nu cred că acest leadership poate continua să se angazeje într-un proces care nu este credibil pentru opinia publică palestiniană. Şi, dat find angajamentul Statelor Unite faţă de extremismul şi atitudinea de respingere a Israelului, nu mă aştept ca acest proces să se concretizeze. Ceea ce înseamnă, probabil, că în septembrie liderii palestinieni vor cere recunoaşterea internaţională a statului palestinian. Aceasta va fi sprijinită de marea majoritate a comunităţii internaţionale; Israelul şi SUA i se vor opune, în timp ce poziţia UE rămâne incertă, dar probabil că nu va fi în sprijinul recunoaşterii.Ce va însemna asta pentru realitatea de la firul ierbii, e dificil de spus. Dacă Israelul răspunde prin anexarea teritoriilor ocupate, ar putea avea anumite consecinţe.
Personal, nu cred că există deja o bază pentru declararea unilaterală a statului palestinian. Şi nu mă refer aici la instituţiile palestiniene, ci mai degrabă la realitatea de la firul ierbii, în termenii unei reale provocări la adresa menţinerii ocupaţiei israeliene şi ai unui sprijin internaţional suficient pentru o asemenea campanie, în special în ceea ce priveşte presiunea publică pentru o abordare mai constructivă din partea guvernelor SUA şi UE.

Sunt voci care se tem de o „balcanizare” a Orientului, pe fondul prăbuşirii statu-quo-ului. Sunt reale aceste temeri?
Ca regulă, înlăturarea regimurilor existente nu poate fi decât un lucru benefic. Vedem deja că schimbarile iau diferite forme. În Libia, schimbarea este violentă şi militarizată. În altele, capată o natură sectară. Nu există un raspuns general valabil la această întrebare. Este eşuarea statelor o posibilitate în regiune? Sigur, dar aş argumenta că acest lucru se datoreaza în primul rând moştenirii regimurilor existente. Cu cât scăpăm mai repede de acestea, cu atât vom putea restarta procesul edificării unor entităţi stabile în mod autentic.

Câştigători sau perdanţi?

Este Iranul beneficiarul natural al revoltelor?
Nu. Revoltele reprezintă pentru Iran o sabie cu două tăişuri. Ceea ce îi afectează pe adversarii săi îi poate afecta şi pe prieteni. Iar Iranul are foarte puţini prieteni oficiali în regiune. Dacă revoltele din Egipt reprezintă un adevarat bonus pentru Iran, ce se întâmplă în Siria are potenţialul de a produce daune serioase intereselor iraniene din regiune. În plus, există oricând posbilitatea ca tulburări similare sa erupă chiar în Iran, sau ca Iranul să fie absorbit în ostilităţi, pe fondul evenimentelor din Bahrain. Ne aflăm abia la începutul acestui proces de reconfigurare regională, şi cred că este prea devreme să identificam câştigătorii şi perdanţii în sens strategic.

Cât de afectată este credibilitatea regională a Statelor Unite?
Nu cred că Americii i-a mai rămas vreo urmă de credibilitate care ar putea fi pierdută. De fapt, singura credibilitate pe care o mai deţinea era în relaţie cu statele sale clientelare din regiune. Iar acestea au privit cu oroare cum Wasingtonul i-a lăsat să se prăbuşească mai întâi pe Ben Ali, apoi pe Mubarak, în momentul în care poziţiile lor deveniseră nesustenabile. Ferocitatea răspunsului saudit la tulburările din Bahrain a fost interpretată, în primul rând, ca un mesaj dat Iranului, dar cred că înainte de toate a fost un mesaj către Washington.

Mouin Rabbani este senior fellow la Institute for Palestine Studies. A lucrat pentru Internatonal Crisis Group, este specializat în problema conflictului arabo-israelian şi locuieşte în Amman.

Interviu realizat de Octavian Manea.

• Ziua Veche: Efectul primăverii arabe. Fatah şi Hamas bat palma. Israel în pericol?

Mişcarea Fatah, care administrează Cisiordania şi Hamas, la putere în Gaza, s-au înţeles în sfârşit pentru a forma un guvern pentru alegerile din 2012. Reconcilierea celor doi fraţi vitregi pe 27 aprilie la Cairo îi face pe palestinieni să exulte, dar presa internaţională este divizată, scrie Le Monde.

Nelinişte în Israel

Cotidianul israelian Haaretz recunoaşte caracterul istoric al acestui acord între două părţi care se sfâşie de patru ani încoace. Totuşi, presa israeliană în majoritatea ei consideră această reconciliere de “de rău augur pentru Israel” (Yediot Aharonot). “Premierul israelian este prins în capcană. Nimic din ce va face nu va putea împiedica a treia Intifada”, prezice Aluf Benn în Haaretz, pentru care această reconciliere parafează mai ales controlul de către Hamas asupra mişcării naţionale palestiniene.

Victorie a Hamas asupra Fatah?

Într-adevăr, Hamas a anunţat limpede că acordul nu înseamnă nici recunoaşterea statului Israel, nici participarea la procesul de pace (Jerusalem Post). Ba chiar Abbas ar fi “distrus complet procesul de pace”, apreciază Jackson Diehl de la Washington Post. Newsweek a consacrat recent un lung articol “mâniei lui Abbas” contra lui Barack Obama, plictisit să pălăvrăgească de pomană despre pace, în ciuda aparentei “receptivităţi” a preşedintelui american dinainte de alegerea sa.

Dar nici israelienii nu par gata să negocieze cu Hamas, cum notează cotidianul britanic The Independent. Parafarea acestui acord “ar putea însemna mult pentru procesul de pace. În vreme ce palestinienii au considerat multă vreme că unitatea lor este esenţială pentru a crea un stat independent, Israel a declarat că respinge orice negociere de pace cu un guvern care include Hamas”.

Blogul jurnaliştilor independenţi israelieni, 972mag.com, al cărui nume vine de la prefixul telefonic valabil atât în Israel cât şi în teritoriile palestiniene, interpretează acordul survenit în urma unor întâlniri secrete, drept o victorie a Fatah. “Criza de legitimitate a lui Mahmud Abbas s-ar putea sfârşi”, scrie jurnalistul independent Noam Sheizaf. “Acordul arată de asemenea că palestinienii au decis să ia frâiele procesului diplomatic şi să nu lase nici Statele Unite, nici măcar Europa să le dicteze calea spre independenţă.”

Rolul de intermediar al Egiptului

New York Times afirmă de asemenea că această reconciliere “este primul semn tangibil că tulburările din lumea arabă, în special revoluţia egipteană, are un impact asupra palestinienilor, care şi-au pierdut încrederea în negocierile de pace cu Israel năşite de America şi par să se orienteze spre vecinii arabi”.

La aceeaşi concluzie ajunge şi analiza Christian Science Monitor: “Primăvara arabă i-a împins pe cei doi rivali să se împace”, titrează cotidianul american, care nu subestimează obstacolele care stau în faţa păcii în regiune: “Mulţi sunt sceptici asupra durabilităţii acestui acord, date fiind diferenţele care rămân între Fatah şi Hamas şi că Israel se opune ferm unităţii palestiniene”.

• Ziuaonline: Secretarul general al Ligii Arabe vrea anularea tratatului de pace dintre Egipt si Israel

Secretarul general al Ligii Arabe, Amr Moussa, candidat la alegerile prezidentiale egiptene, a declarat ca sustine anularea tratatului de pace cu Israelul, relateaza RIA Novosti citata de NewsIn. Potrivit acestuia, tratatul de la Camp David semnat in 1979 cu Israelul este un esec. “Ar trebui anulat”, a subliniat Moussa, aflat in campanie. El a cerut Israelului sa opreasca procesul de colonizare din Cisiordania si sa recunoasca un stat palestinian pe intreg teritoriul ocupat de Israel in 1967, inclusiv Fasia Gaza.

Alegerile ar putea avea loc in octombrie. Un alt candidat, judecatorul Hesham Bastawisi, a cerut reconsiderarea tratatului cu Israelul. Conform tratatului, Israelul s-a retras din Peninsula Sinai, pe care o ocupa din 1967. In schimb, Egiptul a acceptat demilitarizarea zonei. Acordul a constituit prima recunoastere a independentei Israelului de catre un stat arab important.

• Hotnews: CNN: Ce asteapta arabii de la Barack Obama

Presedintele american Barack Obama va sustine un discurs in care va prezenta strategia Statelor Unite pentru Orientul Mijlociu, joi, cu o zi inainte de vizita primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, la Casa Alba. Analistul politic Sami Moubayed, redactor-sef al revistei siriene Forward Magazine, explica pentru CNN ce s-a schimbat in regiune de la ultimul discurs pe care Obama l-a adresat arabilor, ce a ramas la fel, precum si ce asteapta arabii de la presedintele american.

In discursul adresat arabilor si musulmanilor, presedintele Obama trebuie sa repete ce a spus in anul 2009 la Cairo, numai ca de aceasta data, trebuie sa isi sustina vorbele prin fapte. S-au schimbat atat de multe lucruri in Orientul Mijlociu, de la ultimul discurs pe care Barack Obama l-a adresat arabilor si musulmanilor, in urma cu aproape doi ani, la Cairo.

Ce s-a schimbat

• Revolutia din Egipt: fostul prim-aliat al americanilor, Hosni Mubarak, este acum in spatele gratiilor. Pornind de la cazul egiptean, regimurile arabe au ajuns la concluzia ca o orientare pro-americana nu este prielnica, intrucat SUA sunt dispuse sa-si abandoneze aliatii cei mai loiali.
• Razboiul din Libia: America este acum implicata militar in inca o tara musulmana, cu rezultate mai putin decat placute.
• Reconcilierea Hamas-Fatah: Gruparile palestiniene Fatah si Hamas si-au pus deoparte conflictele si vorbesc acum intr-un singur glas. Fatah si Hamas sunt gata sa poarte discutii cu israelienii, sub auspiciile Statelor Unite.
• Osama bin Laden a fost ucis: datorita insusi presedintelui Obama.

Acestea sunt evenimente majore. Cu toate acestea, daca ar fi sa privim sub suprafata, problemele din regiune sunt aceleasi. Niciunul dintre conflictele din trecut nu au fost rezolvate.

Ce a ramas la fel

• Regiunea Sheba este inca ocupata de Israel.
• Hezbollah-ul este inca inarmat, puternic si conectat la Iran. Gruparea continua sa detina o influenta puternica in politica libaneza.
• Hamas-ul continua sa reprezinte o amenintare directa la adresa Israelului. In acelasi timp, Fatah are aceeasi conducere corupta si nepopulara, incapabila sa construiasca o natiune sau sa ofere garantia pacii.
• Platoul Golan este ocupat in continuare de catre Israel si nu s-a inregistrat niciun progres notabil pe frontul siriano-israelian.
• Irak-ul este in continuare faramitat.
• Nu exista un stat palestinian.

Niciodata in istoria recenta nu a fost atat de prielnica redefinirea rolului Statelor Unite in Orientul Mijlociu. Obama ar trebui sa puna presiune pentru realizarea pacii in Orientul Mijlociu, acum ca gruparea Hamas nu se va opune. In reteaua complexa a politicii Orientului Mijlociu, nu se rezolva nimic pana cand nu se gasesc solutii pentru toate problemele existente. Obama trebuie sa inteleaga ca o noua abordare a conflictului arabo-israelian nu ar trebui facuta “pe bucati”.

Cu sau fara sprijinul Statelor Unite, palestinienii vor aduce problema in atentia Adunarii Generale a ONU in luna septembrie a acestui an. Dupa unele estimari, palestinienii vor aduna 140 de voturi, cu 12 mai multe decat ar avea nevoie, pentru recunoasterea statului palestinian.

In urma cu doi ani, Obama a declarat: “Este, de asemenea, de necontestat faptul ca poporul palestinian – musulmani si crestini – a suferit in cautarea unei patrii. Ei suporta umilintele de zi cu zi – mari si mici – care vin odata cu ocupatia. Asa ca haideti sa nu fie nicio indoiala: situatia poporului palestinian este intolerabila. America nu va intoarce spatele aspiratiilor legitime ale palestinienilor pentru demnitate, oportunitate, precum si pentru un stat al lor.”

Obama trebuie sa reitereze aceste cuvinte, in mod explicit, dar de data aceasta, sa se asigure ca declaratiile sale vor fi urmate de fapte. Totul se reduce la trei elemente fundamentale pe care Obama trebuie sa le abordeze joi: teren, demnitate si justitie pentru palestinieni. Asta vor arabii sa auda.

Emisarul american pentru pace in Orientul Mijociu, George Mitchell, si-a anuntat demisia, vinerea trecuta (n.r. 13 mai), ridicand un nou semn de intrebare asupra eforturilor administratiei Obama de a reporni discutiile directe dintre israelieni si palestinieni. Presedintele Barack Obama a oficializat demisia lui Mitchell, numindu-l “unul dintre cei mai buni functionari publici pe care natiunea noastra i-a avut vreodata” si a anuntat ca locul sau va fi luat de catre adjunctul David Hale, informeaza Reuters.

Plecarea sa coincide cu vizita primului-ministru israelian, Benjamin Netanyahu, la Casa Alba, programata pentru vinerea aceasta (n.r. 20 mai), la o zi dupa ce Barack Obama va sustine un discurs in care va prezenta strategia SUA in Orientul Mijlociu.