Va fi al treilea razboi mondial intre SUA si CHINA? Se intreaba Daily Mail

27-11-2011 3 minute Sublinieri

Riscul unui nou război de amploare care să implice Statele Unite ale Americii şi China este în creştere, scrie istoricul britanic Max Hastings în Daily Mail. În 1950, când trupele americane au pătruns în Coreea de Nord, sub mandat ONU, pentru a apăra Coreea de Sud, armata chineză a surprins pe toată lumea intervenind în conflict, la ordinele liderului comunist Mao Tse-tung.  Atunci, forţele americane şi britanice au pătruns adânc în Coreea de Nord, însă au fost respinse de chinezi. A urmat o perioadă de stagnare pe front, până când, trei ani mai târziu, s-a semnat pacea şi armistiţiul între cele două Corei.

Acum, în 2011, lumea nu mai este la fel, iar America îşi vede dominaţia din zona asiatică a Pacificului pusă sub semnul întrebării. Puterea economică a Chinei este pe măsura puterii militare, ceea ce îngrijorează atât statele asiatice, cât şi Washingtonul. “Dacă ne luăm după experienţele din trecut, SUA şi China se vor trezi, la un moment dat în viitor, prinse într-o criză serioasă”, spune strategul american Paul Stares. Marina militară chineză se măreşte rapid, cu portavioane şi sisteme de rachete sofisticate, iar Beijing pare decis să domine resursele de petrol bogate din Marea Chinei de Sud, fără să ţină cont de ambiţiile Vietnamului sau Filipinelor.

Recent, ministrul de Externe chinez le-a reamintit vecinilor din zonă că sunt nişte state mici, în timp ce China e mare. “Este echivalentul golanului din oraş care le spune vecinilor: sper să nu se întâmple nimic cu noua voastră maşină”, e de părere Michael Auslin, de la Institutul American Enterprise. “Avem o China care subminează sistemul global, care i-a permis să se îmbogăţească şi să ajungă puternică, o China care acum simte nevoia să se plângă de câte ori i se atrage atenţia faţă de comportamentul său dezordonat”, mai spune Michael Auslin.

SUA a fost deranjată de reacţia de la Beijing, când Coreea de Nord a scufundat un vas al Coreii de Sud, apoi a bombardat insula Yeonpyeong. Când au vrut să susţină Sudul, aducând în Marea Galbenă câteva vase de război, pentru a intimida Nordul, americanii s-au trezit că Beijingul acuză America, dând dreptate Coreei de Nord. Îngrijoraţi că bazele din vestul Pacificului devin vulnerabile faţă de rachetele din China, americanii au semnat săptămâna trecută un acord istoric cu Australia: SUA vor staţiona 2.500 de puşcaşi marini în nordul Australiei. Mişcarea a fost dezaprobată de China, care a spus că nu este cazul ca SUA să îşi extindă alianţele deja existente în Pacific.

Americanii se tem că, după ce extinderea forţei armate a Chinei va ajunge la maturitate, Beijing nu va avea nici un scrupul să folosească forţa pentru a obţine ce vrea în lume. Doar dacă americanii şi aliaţii săi nu dezvoltă o forţă militară suficient de puternică pentru a-i ţine la respect.

Ruptura de la Beijing şi ciocnirea din Pacific

În China există acum două curente în rândurile puterii, ceea ce marchează o fisură între leadership-ul politic şi cel financiar. Pe de o parte, marii economişti şi afacerişti sunt speriaţi de haosul în care a intrat sistemul financiar occidental, pentru că puterea de cumpărare a clienţilor Chinei a scăzut. Pe de altă parte, generalii şi liderii militari sunt mândri că naţiunile occidentale au slăbit. Problema Taiwanului este încă o rană deschisă în relaţiile China-SUA. Chinezii socotesc că insula le-a fost răpită de capitalişti. Cea mai recentă tranzacţie militară dintre SUA şi Taiwan, care a constat în vânzarea a 114 rachete Patriot, 60 de elicoptere Blackhawk şi două vase anti-mină a înfuriat China.

În afara faptului că face multe gesturi de paradă împotriva SUA, China lucrează însă şi la un nivel mult mai serios. Atacurile cibernetice asupra computerelor din corporaţii, din armată sau din guvernele occidentale sunt reale, chiar dacă deocamdată par doar să adune informaţii, fără să distrugă ceva. Când se va ajunge însă la o confruntare între cele două puteri, conflictul cibernetic pare foarte plauzibil şi va fi dezastruos, într-o lume în care aproape totul e controlat de computere.

Poate părea extravagantă sugestia că SUA şi China vor relua conflictul care s-a încheiat acum 50 de ani, în Coreea de Nord. Dar există potenţialul unei confruntări în zona Pacificului. Chiar dacă, din motive economice, China nu doreşte un război, cei mai mulţi strategi militari sunt de părere că această regiune este cel mai plauzibil loc din lume pentru o înfruntare a marilor puteri.

Armata chineză a anunţat că va organiza la sfârşitul lunii manevre militare navale în “vestul Oceanului Pacific“, într-un context de tensiuni sporite privind teritoriile disputate cu vecinii săi, după cum relatează Agenţia France Presse. “Marina armatei populare de eliberare va realiza exerciţii în vestul Oceanului Pacific, la sfârşitul lui noiembrie, a anunţat miercuri, într-un comunicat, Ministerul chinez al Apărării. Marina chineză realizează în mod regulat astfel de manevre, după cum procedează şi alte ţări.

Este vorba despre un antrenament de rutină, prevăzut în calendarul nostru anual şi care nu vizează nici o ţară anume şi nici o ţintă specifică“, a precizat ministerul. Aceste manevre intervin imediat după o călătorie în Asia-Pacific a preşedintelui american, Barack Obama, în cursul căreia şeful Casei Albe a anunţat că Statele Unite îşi vor consolida prezenţa militară în Australia. Subiectul ambiţiilor Beijingului în regiunile maritime din vestul Pacificului a fost abordat la summit-ul anual al Asociaţiei Statelor din Asia de Sud-Est (ASEAN), precum şi la summit-ul Asiei Orientale, care s-au desfăşurat săptămâna trecută în Bali (Indonezia).

Manevrele chineze sunt adesea considerate un răspuns la exerciţiile aeronavale comune SUA-Japonia, SUA-Filipine sau SUA-Coreea de Sud, care sunt interpretate drept avertismente adresate Beijingului şi Phenianului. Vietnam, Filipine şi Taiwan se confruntă cu China în ceea ce priveşte suveranitatea asupra insulelor din Marea Chinei Meridionale, o mare bogată în hidrocarburi, în special a insulelor Spratleys, pe care Beijingul le consideră ale sale.


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, SUA versus Rusia

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Actualitate

Comentarii

3 Commentarii la “Va fi al treilea razboi mondial intre SUA si CHINA? Se intreaba Daily Mail

  1. Pingback: Iranul pregateste iar EXERCITII MILITARE ample in ORMUZ: cifre, context, implicatii/ Ahmadinejad, convorbire telefonica cu Medvedev/ In Turcia continua EPURAREA armatei/ PRIORITATEA PENTAGONULUI: China - Razboi întru Cuvânt
  2. Pingback: PLANUL PENTRU O NOUA ORDINE MONDIALA prin strategia ”HAOSULUI CONSTRUCTIV”. Imperativul energetic si subminarea suveranitatilor nationale. CE CAUTA AMERICANUL IN SIRIA? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: China isi PREGATESTE ARMATA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare