Viviane Reding vrea crearea STATELOR UNITE ALE EUROPEI/ Rezolutie europarlamentara de instituire a unui SISTEM DE MONITORIZARE SI SANCTIONARE A STATELOR MEMBRE

15-01-2014 9 minute Sublinieri

Viviane-Reding-007

O campanie pentru ca Uniunea Europeană să devină „Statele Unite ale Europei“ va fi „cea mai bună armă împotriva euroscepticilor“, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisarul pentru justiţie Viviane Reding, potrivit The Daily Telegraph, citat de agerpres.ro.

Viviane Reding, vicepreşedinte al CE şi, totodată, cel mai longeviv comisar de la Bruxelles, a cerut ca ideea unei „adevărate uniuni politice“ să figureze pe agenda alegerilor europene din această primăvară.

“Avem nevoie să creăm Statele Unite ale Europei, Comisia să aibă calitate de guvern, alături de două camere — Parlamentul European şi un Senat al statelor membre“, a precizat Reding.

Potrivit „The Daily Telegraph“, viziunea comisarului Reding, împărtăşită de numeroşi oficiali din instituţiile europene, ar transforma UE într-un superstat, alocând în acelaşi timp guvernelor şi parlamentelor naţionale un rol politic minor, echivalent cu cel jucat de consiliile locale în Marea Britanie.

Sub auspiciile acestui plan, Comisia ar avea preeminenţă asupra guvernelor, iar europarlamentarii ar trece peste suveranitatea parlamentarilor din Camera Comunelor.

De asemenea, liderii naţionali, reuniţi în cadrul Consiliului European, vor rămâne cu un rol consultativ, de “a doua cameră”, similar celui al Camerei Lorzilor.

Oficialii de rang înalt din UE doresc ca alegerile europene din luna mai să treacă dincolo de dezbaterile legate de austeritatea din zona euro, îmbrăţişând o viziune grandioasă asupra Europei.

Vorbind la Atena, preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a indicat că UE va utiliza centenarul Primului Război Mondial pentru a avertiza că euroscepticismul, extrema-dreaptă şi partidele anti-europene populiste ar putea aduce războiul înapoi în Europa.

„Nicio altă construcţie politică de până în prezent nu s-a dovedit o modalitate mai bună de organizare a vieţii pentru a reduce barbaria din această lume“, a declarat el.

Nu trebuie să considerăm niciodată că pacea, democraţia sau libertatea sunt asigurate. De asemenea, este deosebit de important să reamintim acest lucru, în condiţiile în care în luna mai popoarele Europei vor fi chemate să participe la alegerile europene“, a adăugat Barroso.

Încercările lui Barroso şi Reding de a ridica miza la alegerile europene nu au fost bine primite de către toate guvernele, remarcă „The Daily Telegraph“. „Hiperbola federalistă despre Statele Unite nu ajută majoritatea ţărilor care doresc o UE reformată, care funcţionează mai bine“, a comentat un diplomat european.

Comisia Europeana trebuie sa puna in practica “imediat” un nou sistem de monitorizare pentru a supraveghea respectarea de catre toate statele membre a valorilor europene si a criteriilor de aderare, potrivit unei rezolutii votate luni de Comisia pentru libertati civile a Parlamentului European.

Rezolutia, aprobata cu 31 de voturi pentru, 18 impotriva si 5 abtineri, urmeaza a fi supusa votului Parlamentului European in sesiunea din 24-27 februarie, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul PE.

Noul mecanism pentru vegherea respectarii Criteriilor de la Copenhaga ar trebui sa defineasca indicatorii, sa elaboreze recomandari constrangatoare si sa impuna penalitati precum inghetarea fondurilor europene pentru tarile care nu respecta aceste recomandari. 

De asemenea, se sugereaza modificarea tratatelor europene, precum revizuirea articolului 7 (care se refera la constatarea existentei unui risc clar de încălcare a valorilor europene). Scopul este separarea clara a stadiilor de “risc” de cel de “incalcare”. Pentru a sustine evitarea incalcarii valorilor europene pe termen lung, parlamentarii europeni cer crearea unei “Comisii Copenhaga”, formata din experti independenti in drepturile fundamentale.

De asemenea, comisia militeaza pentru impunerea secularismului, definit ca separarea stricta intre politic si autoritatile religioase, precum si impartialitatea statului, vazute ca “cea mai buna modalitate de a asigura echilibrul intre religii si intre credinciosi si necredinciosi”, potrivit textului rezolutiei, care cere tarilor europene sa protejeze libertatea de religie, inclusiv libertatea celor ateilor de orice discriminare.

Rezolutia subliniaza nevoia protejarii minoritatilor nationale. De asemenea, se solicita guvernelor nationale sa investeasca mai mult in politicile de integrare a persoanelor cu dizabilitati.Aceasta rezolutie vine dupa ce comisarul pentru Justitie, Viviane Reding, declarase, in noiembrie 2013, ca executivul european are nevoie de noi mecanisme de aparare a statului de drept, dupa ce in ultimii ani au aparut diverse probleme in acest sens, precum criza constitutionala din Romania, din 2012, sau chestiunea romilor din Franta, in 2010.

“Uniunea este o constructie unica si nu este tinuta impreuna de o forta, de o armata comuna sau de o forta de politie comuna, ci doar de forta statului de drept – ‘o Comunitate bazata pe statul de drept’ – unde toate statele membre trebuie sa fie ingrijorate daca exista deficiente in ceea ce priveste independenta, eficienta sau calitatea sistemului de justitie in alt stat membru”, a precizat comisarul european pentru Justitie, Viviane Reding, la Centre for European Policy Studies din Bruxelles, in cadrul unui discurs despre UE si statul de drept.[…]

646x404„Vechile naţiuni vor trăi în inimile oamenilor, iar dragostea pentru naţiunea europeană nu s-a născut încă, dacă acest lucru se va întâmpla vreodată“ – această cugetare a filosofului politic francez Raymond Aron ar putea fi un motto pentru criza identitară cu care se confruntă astăzi Uniunea Europeană.

Crearea Uniunii Europene, ca un megaproiect politic transnaţional, a avut ca scop principal stimularea schimbului de mărfuri şi a progresului economic în ţările membre ale UE, în corespundere cu teoria, emisă încă de Adam Smith, potrivit căreia, cu cât e mai mare piaţa tranzacţiilor economice, cu atât e mai mare eficacitatea lor.

Un alt scop al creării UE a fost diminuarea influenţei factorului naţional (respectiv naţionalist) în relaţiile dintre state. Trecând prin lecţiile tragice ale celor două războaie mondiale, ambele cu puternice accente etno-naţionaliste, europenii au privit crearea spaţiului comunitar comun ca pe o modalitate de reducere a egoismelor socio-economic şi naţional specifice statelor suverane. Istoricul şi filosoful francez Ernest Renan, marcat de conflictele cronice franco-germane, îşi exprimase încă în secolul XIX viziunea şi motivaţia de a avea o Europă unită: „Vom vedea sfârşitul războiului când locul principiului naţionalităţilor va fi luat de principiul care conţine un corectiv: acela al federaţiei europene, superioară tuturor naţionalităţilor…“ [Neumann, 2005, p. 104].

Orientându-se spre prioritizarea intereselor economice, arhitecţii Uniunii Europene au mizat pe faptul că bunăstarea generală va duce la o toleranţă generală. A fost o teză perfect raţională. Dar care a subestimat forţa iraţionalului din oameni şi din etnii. Tocmai de aceea, teza cu privire la triumful factorilor economici în crearea unei Europe Unite a fost corectă până la o anumită limită; până la o limită, care, vom vedea, a şi fost deja depăşită.

La o primă analiză a perspectivelor Uniunii Europene ca proiect politic, s-ar părea că putem remarca din start prezenţa câtorva premise pozitive care contribuie la consolidarea europeană: tradiţiile unui schimb economic şi politic; progresul economic constant trăit de toţi membrii UE până acum câţiva ani (până la criza financiară mondială din 2008); aceeaşi, în linii mari, moştenire culturală; religia preponderent creştină; fenotip relativ asemănător (aceeaşi rasă); dorinţa elitelor de a continua dezvoltarea UE; existenţa unei unităţi valutare comune, a unui steag, spaţiu de liberă circulaţie, ce face transparente graniţele.

Toate bune până aici, pentru că evoluţiei parametrilor socio-economici şi politici i s-a alăturat nu tocmai în mod complementar evoluţia unui cumul de aspecte demografice, migraţioniste, identitare şi etnocentriste în Europa. Anume din cauza imigraţiei şi a naţionalismului puternic înrădăcinat în mentalitatea popoarelor, Uniunii Europene nu îi va reuşi să creeze conştiinţa unei naţiuni comune; iar în lipsa acesteia, nu putem discuta nici despre un viitor de durată al UE. Mai curând, ne putem aştepta la un declin şi o destrămare a Uniunii Europene, mai ales pe fundalul crizelor financiare care o lovesc; factorul financiar constituie, de facto, principalul liant real al UE, şi cu subţierea lui, se desface întregul angrenaj.

Deci, Uniunii Europene nu îi va reuşi crearea unei conştiinţe de naţiune comună. Dar ce este conştiinţa de naţiune? Există două abordări în formularea acesteia. Potrivit primei abordări, naţiunea e constituită din toţi cetăţenii statului, indiferent de originea lor etnică sau rasială; e abordarea liberală sau cetăţenească, civică a conştiinţei de naţiune. Respectiva abordare e proprie pentru Franţa şi Statele Unite ale Americii, unde se cultivă ideea integratoare de naţiune franceză, corespunzător americană. Această concepţie însă concură cu cea de-a doua abordare, clasic naţionalistă, potrivit căreia aşa elemente ca etnia sau naţionalitatea, aceeaşi origine, limbă şi cultură sunt axa şi fundamentul conştiinţei de naţiune. Diverse studii şi analize istoriografice ne fac să credem că locuitorii Europei sunt mai curând adepţii celei de-a doua abordări, etno-naţionaliste, în definirea naţiunii (1). Iar acest fapt constituie deja un argument solid în defavoarea coeziunii UE.

Creatorii noii Europe vor fi nevoiţi să studieze «tendinţele europene comune» şi să proiecteze un mit al originii, să rescrie istoria, să inventeze tradiţii, ritualuri şi simboluri care să creeze o nouă identitate.

Crearea Uniunii Europene, ca un megaproiect politic transnaţional, a avut ca scop principal stimularea schimbului de mărfuri şi a progresului economic în ţările membre ale UE, în corespundere cu teoria, emisă încă de Adam Smith, potrivit căreia, cu cât e mai mare piaţa tranzacţiilor economice, cu atât e mai mare eficacitatea lor. Un alt scop al creării UE a fost diminuarea influenţei factorului naţional (respectiv naţionalist) în relaţiile dintre state. Trecând prin lecţiile tragice ale celor două războaie mondiale, ambele cu puternice accente etno-naţionaliste, europenii au privit crearea spaţiului comunitar comun ca pe o modalitate de reducere a egoismelor socio-economic şi naţional specifice statelor suverane. Istoricul şi filosoful francez Ernest Renan, marcat de conflictele cronice franco-germane, îşi exprimase încă în secolul XIX viziunea şi motivaţia de a avea o Europă unită: „Vom vedea sfârşitul războiului când locul principiului naţionalităţilor va fi luat de principiul care conţine un corectiv: acela al federaţiei europene, superioară tuturor naţionalităţilor…“ [Neumann, 2005, p. 104].

Orientându-se spre prioritizarea intereselor economice, arhitecţii Uniunii Europene au mizat pe faptul că bunăstarea generală va duce la o toleranţă generală. A fost o teză perfect raţională. Dar care a subestimat forţa iraţionalului din oameni şi din etnii. Tocmai de aceea, teza cu privire la triumful factorilor economici în crearea unei Europe Unite a fost corectă până la o anumită limită; până la o limită, care, vom vedea, a şi fost deja depăşită.

united-states-of-europe-1024x686La o primă analiză a perspectivelor Uniunii Europene ca proiect politic, s-ar părea că putem remarca din start prezenţa câtorva premise pozitive care contribuie la consolidarea europeană: tradiţiile unui schimb economic şi politic; progresul economic constant trăit de toţi membrii UE până acum câţiva ani (până la criza financiară mondială din 2008); aceeaşi, în linii mari, moştenire culturală; religia preponderent creştină; fenotip relativ asemănător (aceeaşi rasă); dorinţa elitelor de a continua dezvoltarea UE; existenţa unei unităţi valutare comune, a unui steag, spaţiu de liberă circulaţie, ce face transparente graniţele.

Toate bune până aici, pentru că evoluţiei parametrilor socio-economici şi politici i s-a alăturat nu tocmai în mod complementar evoluţia unui cumul de aspecte demografice, migraţioniste, identitare şi etnocentriste în Europa. Anume din cauza imigraţiei şi a naţionalismului puternic înrădăcinat în mentalitatea popoarelor, Uniunii Europene nu îi va reuşi să creeze conştiinţa unei naţiuni comune; iar în lipsa acesteia, nu putem discuta nici despre un viitor de durată al UE. Mai curând, ne putem aştepta la un declin şi o destrămare a Uniunii Europene, mai ales pe fundalul crizelor financiare care o lovesc; factorul financiar constituie, de facto, principalul liant real al UE, şi cu subţierea lui, se desface întregul angrenaj.

Deci, Uniunii Europene nu îi va reuşi crearea unei conştiinţe de naţiune comună. Dar ce este conştiinţa de naţiune? Există două abordări în formularea acesteia. Potrivit primei abordări, naţiunea e constituită din toţi cetăţenii statului, indiferent de originea lor etnică sau rasială; e abordarea liberală sau cetăţenească, civică a conştiinţei de naţiune. Respectiva abordare e proprie pentru Franţa şi Statele Unite ale Americii, unde se cultivă ideea integratoare de naţiune franceză, corespunzător americană. Această concepţie însă concură cu cea de-a doua abordare, clasic naţionalistă, potrivit căreia aşa elemente ca etnia sau naţionalitatea, aceeaşi origine, limbă şi cultură sunt axa şi fundamentul conştiinţei de naţiune. Diverse studii şi analize istoriografice ne fac să credem că locuitorii Europei sunt mai curând adepţii celei de-a doua abordări, etno-naţionaliste, în definirea naţiunii (1). Iar acest fapt constituie deja un argument solid în defavoarea coeziunii UE.

.Specialistul american de geopolitică, George Friedman, analizând perspectivele UE, întreabă retoric: «Cine este gata să moară pentru Uniunea Europeană?»

La mai bine de un deceniu după afirmaţiile lui Smith cu privire la „abstracţiunile“ de la temelia UE, găsim acelaşi scepticism, doar că deja bazat nu pe teoretizări, ci pe realităţi vizibile, din partea politicianului britanic Daniel Hannan, membru al Parlamentului European. Hannan se întreabă: „Cum au putut atâţia oameni deştepţi să greşească atât de grav?“, referindu-se la erorile conceptuale în filosofia construcţiei europene. Potrivit actualilor eurosceptici, ideea că e posibil să construieşti o societate bazată pe principii abstracte, fără a lua în considerare realităţile istorice, sociale şi economice, de parcă membrii acestor ţări ar fi maleabili la infinit, va conduce la un dezastru. S-a greşit din start, dacă s-a considerat că se poate crea o naţiune de europeni care să înlocuiască vechile identităţi naţionale, fiindcă sunt totuşi prea mari diferenţele identitare şi prea nesemnificative elementele comune (6). Iar într-un articol pentru Stratfor, din iunie 2012, specialistul american de geopolitică, George Friedman, analizând perspectivele UE, întreabă retoric: „Cine este gata să moară pentru Uniunea Europeană?“, sugerând că o unitate poate fi constituită doar atunci când este depăşită o criză comună cu eforturi comune, de sacrificiu (7).

Lipseşte până şi o limbă unică de comunicare; lipsa unei limbi unice împiedicând procesul de liberă comunicare în spaţiul european. Cândva limba latină constituia liantul cultural, religios şi ştiinţific al Europei Medievale. Astăzi, o limbă comună europeană nu există. Ar putea fi engleza, la o adică, însă Germania şi Franţa (fondatoarele UE) vor avea pretenţia de a-şi promova propriile limbi, mai ales că Marea Britanie se retrage precaut şi discret, altfel zis – englezeşte, din proiectul integraţionist european. Lipseşte şi „duşmanul comun extern“, aşa cum l-a avut URSS şi îl mai are SUA. Existenţa unui „duşman comun“ are efectul de consolidare şi mobilizare, ori, în UE, în afara poate a unor elite de la conducere, nimeni nu pare dornic de mobilizare în eventualitatea unei provocări, a unui conflict sau război (criza din Osetia de Sud, din august 2008, a scos în vileag incertitudinile conducerii UE şi confuzia generală în aceste sens). Mai mult – se pare că „duşmanii“ sunt identificaţi chiar în interiorul Uniunii Europene, iar acesta e un factor distructiv serios. Statele din vestul Europei privesc cu vădită reticenţă reprezentanţii ţărilor din est, din fostul bloc socialist (criza de acum câţiva ani cu [ne]votarea Constituţiei Europene în unele ţări fiind grăitoare în această privinţă). În plus, migraţia masivă a musulmanilor le induce europenilor o stare de revoltă, care sporeşte neîncetat în tensiune, asocierea imigranţilor cu imaginea de „duşman intern“ riscând să ducă într-un viitor cât se poate de apropiat la violenţe şi confruntări sângeroase în interiorul graniţelor UE.

În cadrul Europei, dar şi în cadul UE, există şi o competiţie de valori şi poziţie ierarhică, de statut politic, o competiţie care niciodată nu va fi sucombată; precum există şi o divizare pe grupuri etno-confesionale.

Să privim cu atenţie ce ne demonstrează un concurs aparent apolitic şi menit să unească naţiunile europene – concursul de cântece EUROVISION. Inteligenţa conceptului după care a fost creat Eurovisionul nu poate fi ignorată; cetăţenii unui stat nu pot vota pentru reprezentanţii săi la concurs, ci doar pentru reprezentanţii unei alte ţări. Prin acest truc, s-a mizat pe dezvoltarea spiritului internaţionalist, tolerant şi integraţionist în cadrul unei Europe diverse, dar comune. Miza acestui concurs însă a fost atinsă doar parţial, iar în unele privinţe algoritmul votului a surprins.

În primul rând, foarte repede s-a constatat că votul de la Eurovision este în general unul etnic, orientat spre reprezentanţii ţărilor vecine sau din acelaşi cadru etno-confesional. Experţii au şi împărţit voturile în câteva categorii: blocuri geografice, etnice, dar şi votul diasporei. În general, votanţii Eurovision sunt repartizaţi în trei blocuri mari: statele nordice, statele balcanice şi fostele state sovietice. Există şi câteva blocuri mici, cum ar fi statele baltice, Moldova şi România, Azerbaijanul şi Turcia, Grecia şi Cipru (8). Iar fiecare ediţie a Eurovisionului nu vine decât să confirme aceste ataşamente şi tendinţe. Deci, în loc să unească, Eurovision contribuie la alimentarea vechilor rivalităţi şi gelozii.

Aceeaşi repartiţie a preferinţelor o vedem de fiecare dată când se organizează olimpiade, campionate şi competiţii sportive internaţionale. Suporterii îşi aleg favoriţii aproape în exclusivitate pe criterii de apartenenţă etnică; de regulă, sunt susţinuţi sportivii din propria ţară, de aceeaşi etnie sau din grupurile etnice apropiate. După cum a observat sociologul american de origine britanică, Michael Mann, „când urmărim Jocurile Olimpice sau alte evenimente şi competiţii (inclusiv cu caracter sportiv) care trezesc în noi emoţii naţional-patriotice, ne este greu să credem că statele naţionale sunt pe cale de dispariţie“ [Манн, 2002].

Există aşadar o conştiinţă europeană? Şi, dacă nu există, va mai putea fie ea edificată? Ori, în lipsa ei, criza de identitate a UE se va transforma în falimentul UE. […]

European-Union

 


Categorii

1. DIVERSE, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Viviane Reding vrea crearea STATELOR UNITE ALE EUROPEI/ Rezolutie europarlamentara de instituire a unui SISTEM DE MONITORIZARE SI SANCTIONARE A STATELOR MEMBRE

  1. Intotdeauna am sustinut dorinta UE,de a se transforma in imperiu.Aceiasi dorinta au avut-o Napoleon,Lenin sau Hitler,ca sa amintesc doar cativa.Imperiul Roman,a dus ordinea(civila si juridica)acolo unde aceasta nu exista,de aceea,toate imperiile care-i urmeaza,sunt imperii de substitutie,sau ratate cu termenii lui Iorga si Wallerstein.Asadar,Roma a lasat o ordine transpusa la noi,in Just Valahicum,sau organizarile de vale,iar in Europa Romaniile populare.Toate imperiile ce au urmat,au exportat forme(norme)peste cele existente care,au venit in contradictie cu cele ale comunitatilor si organizarilor statale existente,producand acel sentiment de ingradiere si asuprire.A urmat imperiul ideii,de la Revolutia franceza incoace,iar apoi ideologiile si razboaiele lor,la care adaugam si internationalele si panideile.Jose Manuel Barroso,nu natiunile sau batut in razboaie ci,ideologiile si formatiunile geoplitice enuntate mai sus cum ar fi;Ideologia comunista(la care a aderet si Barroso)vs.Ideologia nazista.In ceea ce priveste panideile,in spatiul romanesc,exista un conflict evident intre pangermanism,Mitteleuropa,Panpacifism,Iudaism.Asadar,Barroso,natiunile au aparut in urma unui proces istoric indelungat,pentru anumiti ganditori ele sunt perene,iar D.Gusti,spunea ca statul si caracterul sau violent a fost inmormantat,prin aparitia statului national.In ceea ce priveste identitatea,filosoful francez explica fara tagada ceea ce numim ,,criza identitara,,in cadrul UE,adica nici nu a existat o identitate europeana,pentru a exista o criza.Personalitatea cuprinde identitatea si sinele,iar de aceasta depind actiunile noastre complexe,comportamentul si evaluarea integralitatii persoanei,in lume in general si in cea sociala,in special.Sinele poate fi descris ca o cupola Reflexiv-axiologica,cu privire la propria persoana,adica reprezinta partea constient intentionala a personalitatii.Identitatea tine de autoidentificare si heteroidentificare,adica prima tine de felul in care un individ crede ca este,iar cea de-a doua este facuta din exterior.Daca imperialistii europeni vor repeta la infinit ca romanii sunt hoti,tigani,saraci etc,fie se ajunge la o identificare cu eticheta,fie se intra in conflict cu autoidentificarea.Spuneam ca ,,sinele,,face casa comuna cu identitatea,in cadrul personalitatii,iar in cazul situatiei de mai sus,avem o agresiune a sineitatii si o diminuare a personalitatii.Tinand cont de cele semnificate,intotdeauna,europenii vor fi in primul rand germani,francezi,romani etc,tocmai pentru faptul ca,natiune inseamna grija fata de membri sai si posibilitatea conturarii unei personalitai avand in componenta sa un puternic segment identitar.Mutatiile la nivelul persoane pe care le doreste Barroso,tin de ,,marxismul cultural,,,al carui adept este,de corectitudinea politica si noua ordine,bazata pe teoriile New Age-ului.

  2. “Pana la urma toti vor fi una”, profetia atribuita parintelui Arsenie Boca, se pare ca o sa se implinesca, sub ochii nostri.

  3. Am impresia ca la asta se referea profetia parintelui Justin Parvu cand spunea ca mai avem un an de libertate, dupa care vine urgia.
    Deci, s-ar putea ca Romania sa nu mai existe din iunie 2014, ci sa fim cetateni ai Statelor Unite Europene.

  4. @ Petre:

    Nu e nimic (prevazut) pt iunie 2014, in orice caz SUE nu se face asa simplu, peste noapte, DACA se va face. In niciun caz nu au cum anul asta sau in 2 ani, gata, abia obisnuiesc oamenii cu ideea. Insa deocamdata ei se tem foarte tare de ceea ce vor avea in Parlamentul European dupa alegeri, din cauza ascensiunii euroscepticilor in foarte multe locuri.

  5. Treaba cu SUE e mai complicata decat pare, dorinta unor grupari “elitiste” formate din varii bilderbergi, ministri sau comisari europeni (vezi Viviane Reding, ex-marxistul Barosso, “vizionarul” local Trojan Basesco etc) nu e suficienta pentru a spulbera asa usor obstacolele ce ii stau in cale.

    Vezi articolele:

    Criza de Identitate a Uniunii Europene

    „Vechile naţiuni vor trăi în inimile oamenilor, iar dragostea pentru naţiunea europeană nu s-a născut încă, dacă acest lucru se va întâmpla vreodată“ – această cugetare a filosofului politic francez Raymond Aron ar putea fi un motto pentru criza identitară cu care se confruntă astăzi Uniunea Europeană.

    http://adevarul.ro/international/europa/criza-identitate-uniunii-europene-1_52ce63dec7b855ff56543490/index.html

    Statele Unite ale Europei sau căderea în epoca pre-naţională

    În timp ce unii oficiali bruxellezi avansează ideea Statelor Unite ale Europei, bătrânul continent e mai divizat şi mai respingător ca oricând. În loc să tot propună suprastructuri în care nu se recunoaşte nimeni, proiectanţii ar face mai bine să ia seama la discriminarea cu accente rasiste care face ravagii în Uniune, la Zidul Rece care se înfiripă tot mai insidios între Estul şi Vestul UE şi la răscolirea extremistă care ia proporţii.

    Vezi: http://adevarul.ro/news/politica/stateleunite-europei-caderea-epoca-pre-nationala-1_52cf0c28c7b855ff56588074/index.html

    Europa şi-a uitat trecutul care a târât-o în două conflagraţii sinucigaşe

    Cât de sudată este Europa dacă în interiorul ei se pot petrece asemenea nedreptăţi? Dacă dubla măsură a devenit normalitate, dacă anumiţi cetăţeni sunt transformaţi în ţinte publice, dacă unii se uită de sus la alţii şi îi tratează ca pe nişte paria?
    […]
    Parlamentul European a devenit locul în care se confruntă orgoliile naţionale şi în care cei mai puternici le dau peste nas noilor veniţi în club. La fel va arăta şi campania din primăvară în urma căreia ne vom trezi la Bruxelles cu tot felul de aventurieri politici ajunşi acolo doar pentru că au făcut dovada în ţările lor că ştiu să dea vina pe alte ţări pentru răul care a lovit Europa.

    Vezi: http://adevarul.ro/news/politica/europa-si-a-uitat-trecutul-tarat-o-douaconflagratii-sinucigase-1_52cafa93c7b855ff56429668/index.html

    Vor renunţa ţările europene la propria suveranitate?

    Politologul american John Mearsheimer explica într-un articol dedicat viitorului Europei că nu bunăstarea economică este preocuparea principală a unui stat; preocuparea principală a unui stat este să supravieţuiască într-un cadru internaţional instabil şi imprevizibil. Din acest motiv, statele întotdeauna vor concura între ele la capitolul securitate şi integritate, chiar dacă această concurenţă poate dăuna progresului în relaţiile economice [Mearsheimer, 1990]. Politologul american avusese dreptate; astăzi se vede cu ochiul liber că în cadrul Uniunii Europene deciziile luate centralizat înregistrează un grad de divergenţă tot mai accentuat în raport cu interesele şi aşteptările ţărilor UE luate separat. În septembrie 2011, în legătură cu criza financiară din Grecia, cancelarul german Angela Merkel a opinat că e necesar un drept de intervenţie şi sancţionare în cazul ţărilor care nu respectă prevederile pactului de stabilitate. Aceasta nu exclude că se va cere renunţarea parţială la suveranitate [1].

    […]

    Proiectul întitulat UE continuă aşadar să meargă înainte, fiindcă mersul înainte este unica lui modalitate de a-şi prelungi supravieţuirea. Orice stagnare riscă să se transforme rapid în implozie. De aceea, în pofida problemelor din interiorul UE, se aud în continuare declaraţii ce cheamă la consolidarea şi mai strânsă a statelor, ca unică alternativă la destrămare.

    Vezi: http://adevarul.ro/international/europa/vor-renunta-tarile-europene-propria-suveranitatea-1_52d54fc8c7b855ff56794175/index.html

    Plus, cate ceva despre strategiile identitare si de ce uniunile imperialiste sunt problematice (ca sa nu zic sortite, din start, esecului):

    (a) cazul URSS: Strategiile identitare ale sovieticilor
    http://adevarul.ro/international/rusia/strategiile-identitare-sovieticilor-1_52b8784ec7b855ff56f38a09/index.html

    (b) cazul SUA: Statele Unite şi eşecul strategiilor identitare
    http://adevarul.ro/international/statele-unite/statele-unite-esecul-strategiilor-identitare-1_52c524f4c7b855ff56283e6c/index.html

  6. Noi suntem romani si trebuie sa fim mandri de asta.

    http://www.youtube.com/watch?v=ErvTOACgr88

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare