“CINE VA MURI PENTRU UNIUNEA EUROPEANA?” Si despre tradare, agenda eurocratilor si mitul tehnocratului iluminat

13-06-2012 12 minute Sublinieri

In general, federalistii europeni au agitat spectrul razboiului tocmai pentru a legitima proiectul unei Uniuni Europene devenita stat european in toata regula. Razboiul, in acest caz, este sperietoarea ultima care nu ar putea fi alungata definitiv in istorie decat prin celebra SUE. Iata insa ca editorialistul Stratfor, George Friedman, vine cu o perspectiva oarecum rasturnata, care ne poate duce cu gandul la ipoteza adversa: si daca abia razboiul ar fi conditia necesara pentru definitiva consolidare a Statelor Unite ale Europei?

In ultima sa analiza dedicata crizei zonei euro, Friedman se preocupa de evolutiile din dosarul “spaniol” si de deciziile luate de eurocrati si de Berlin in aceasta privinta. Astfel, el arata ca Spaniei – de fapt, bancilor spaniole –  i s-a acordat un ajutor imens (bailout) fara sa fi fost creata toata valva si tot scandalul acordurilor de austeritate cum s-a procedat in cazul Greciei.

De ce? Pentru ca, de fapt, observa G.F., Germania este prima interesata ca Uniunea sa nu se destrame, avand nevoie de acest spatiu euro pentru exporturile sale. Toata gargara legata de excluderea tarilor care nu respecta disciplina financiara este… o gargara, deoarece Germaniei nu i-ar conveni o Europa destramata, in care fiecare natiune ar fi capabila, prin politici monetare suverane, sa ajusteze balantele comerciale si sa isi regleze economia in dauna exporturilor germane. Problema ar fi ca acest procedeu aplicat in cazul spaniol nu ar putea fi repetat si ca Berlinul a dat acesti bani fara sa poata controla nici politicile Madridului si nici ale bancilor.

In mod firesc, pentru a evita atat destramarea cat si situatia de a finanta banci si state fara a le putea controla politicile, Berlinul are acelasi obiectiv ca Bruxelles-ul: crearea unei structuri financiare europene care sa isi asume garantarea datoriilor statelor membre. Fie prin emiterea de eurobonduri, fie prin alta schema similara, dar care sa atraga dupa ea, inevitabil, centralizarea europeana care sa presupuna o autoritate ce va decide asupra bugetelor statelor membre, asupra deficitelor acestora precum si a datoriilor pe care le pot antama. Adica un ministru de finante european, institutie pentru care a pledat fostul sef al BCE, Trichet.

Dupa cum am relatat acum cateva zile, deja eurocratii (Junker, Barroso, Draghi, Von Rompuy) lucreaza la un plan. Friedman ne spune – pe surse – ca planul ar contine tocmai propunerea de a institui acest minister de finante care ar avea dreptul de a decide asupra imprumuturilor statelor membre si, prin urmare, asupra bugetelor nationale. Pana la urma, ar fi o evolutie logica de la “pactul de stabilitate fiscala” din decembrie 2011, unde se decidea ca statele membre trebuie sa isi trimita, spre aprobare, bugetele nationale, catre Bruxelles.

Inainte de a merge mai departe, doua lucruri se cuvin a fi remarcate:

1. faptul ca toata opozitia Germaniei fata de eurobonduri este, mai degraba, de fatada. Germania are nevoie de zona euro, are nevoie de UE, nu vrea sa plateasca fara sa controleze si nici sa se pomeneasca de capul ei, nevoita sa isi intretina enormul stat asistential. Astfel ca, de fapt, obiectivele ei se suprapun cu cele ale eurocratilor “supranationali” de la Bruxelles. Ca vor fi eurobonduri sau se va gasi alta schema, conteaza pana la urma mai putin: deznodamantul va fi legat de o centralizare financiara a UE.

2. faptul ca decidentii statelor nationale care au acceptat austeritatea sunt tradatoare la modul vizibil. Nu doar pentru exemplul Spaniei. Ci pentru ca, spun unii analisti, a avea datorii nu inseamna, uneori, a fi vulnerabil. Sa ne amintim de cazul bancilor “too big to fail” de pe Wall Street. Ele au fost sustinute de administratia SUA, cu bani publici, pentru a nu falimenta, fara sa fi fost deranjate cu ceva la negocieri, adica sa permita o intruziune a guvernului in politicile si ograda lor. Argumentul a fost ca daca ar falimenta efectele ar fi prea devastatoare pentru intregul economiei. Cu atat mai mult ar fi fost cazul in ceea ce priveste STATELE. Daca tot e nevoie de ele pentru spatiul vital al Germaniei, daca tot e nevoie de ele pentru a crea SUE, atunci puteau folosi aceasta in negocieri si respinge austeritatea.

Revenind la ministerul de finante… Friedman considera ca stabilirea unui astfel de aranjament european, care ar insemna, practic, stabilirea unui decident care ar dicta cat are voie x sau y tara sa imprumute (si toate au nevoie…) ar fi insotita de urmatoarea criza, de aceasta data institutionala: cea politica. Boardul financiar eurocrat ar dispune dicretionar asupra bugetelor, prerogativa a suveranitatii nationale prin excelenta, ceea ce ridica, pe de o parte, problema democratiei: deoarece este vorba despre decidenti care nu sunt alesi prin vot.

Aici, considera editorialistul Stratfor, am avea de-a face cu un lucru care, in mare, ar fi acceptabil europenilor datorita unei traditii intelectuale care, de la Hegel incoace, vede in rationalizarea vietii publice, prin instituirea unei elite de functionari slujitori ai treburilor comune, sfarsitul istoriei, ca o culme a realizarii sale. Ar exista, adica, o incredere a europenilor in elita tehnocrata capabila sa gestioneze treburile publice fara a fi validata de votul popular, fara a fi adica parte a clasei politice. Un exemplu dat de Friedman sunt chiar functionarii bancilor centrale, prim prototip al unor astfel de functionari.

Si adevarul este ca mitul tehnocratilor exista – il vedem in deplina sa eficienta si la noi, prin increderea uriasa de care se bucura Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, in ciuda faptului ca e principalul responsabil al halului in care este Romania astazi din punct de vedere economic. Probabil ca mitul are insa origini ceva mai putin docte, mai putin preluate din filosofia hegeliana, cat din agenda unei elite care a creat institutiile statului-national modern in care banca centrala juca un rol esential. Este vorba despre filosofia masonica, iar mitul tehnocratului, adica al elitelor iluminate, din aceeasi categorie a mitului tiranului iluminat.

Dar problema unui minister al finantelor european nu poate fi suplinita doar prin acest mit. A decide cine, ce poate imprumuta, a decide lucruri care apoi trebuie implementate acasa, introduce un grad inalt de tensiune intre statele membre. Fiecare se va simti nedreptatit si chiar va fi – unii mult mai mult decat altii. Boardul poate ca va decide ca e necesara salvarea bancilor si taierea fondurilor pentru spitale si pentru saraci, sau invers (adica socialism?). Practic, Stratfor considera ca, daca se va trece la planul superior al edificarii Statelor Unite ale Europei, crizele nu vor disparea, ci vor fi transferate la alt nivel si vor fi tot mai “politice”, transformandu-se intr-o criza de legitimitate.

In acest punct Friedman face o analogie interesanta. Aduce aminte de razboiul civil de la mijlocul sec. XIX intre Nordul si Sudul SUA. Pe atunci, Nordul a zdrobit incercarea secesionista a Sudului:

“Cine va muri pentru Uniunea Europeana? Ce o va tine laolalta cand deciziile sale vor fi impopulare? Conceptul de integrare extinsa poate fi functional, dar nu fara pasiunea care motiveaza un grec sau un german sa apere interesul tarii sale. Fara acest lucru, ceea ce tine laolalta natiunile lipseste in Uniunea Europeana. Cu cat va fi mai mare integrarea, cu atat acest lucru se va face simtit mai mult.”

Daca am privi altfel la aceasta concluzie dubitativa a lui Friedman, am putea sa ne intrebam daca nu cumva UE ar avea nevoie de acelasi test al razboiului pentru a isi dovedi consolidarea sau pentru a deveni, abia acum, definitiva optiune a popoarelor din cadrul sau. Sigur, un razboi european, pe modelul celor anterioare, este foarte putin probabil. La un moment dat, istorici englezi se distrau jucandu-se cu astfel de scenarii pentru 2016 (vezi un rezumat in romana aici), in care trupele germane intrau in Grecia, Rusia lui Putin in Rep. Moldova, Belarus si Lituania, dar e putin probabil sa vedem o confruntare Germania vs Franta, de pilda. Nici un razboi intre Nordul bogat si Sudul dependent nu pare mai probabil. Iar o confruntare intre Vestul puternic si Estul periferic nu poate avea loc pentru ca Estul nu depune rezistenta. E drept insa ca zona Central-Sud-Est europeana este mult mai predispusa conflictelor si retrasarii granitelor, deci aici ipotezele raman deschise.

Dar ideea ramane. Intr-adevar, ridicarea mizei pe agenda eurocrata nu va elimina tensiunile, ci le va amplifica, eventual dupa ce momentul de entuziasm initial va trece.

Unii considera ca razboiul, alaturi de criza economica, este o oportunitate pentru intarirea autoritatilor statale centrale. Altii au aratat ca, de fapt, iesirea din criza nu poate fi facuta decat printr-un razboi.

Pana la urma, agenda europeana in sine a fost posibila, in grade tot mai centralizate, tocmai pentru ca a existat WWI (Liga Natiunilor) si WWII (ONU, UE s.a.).

Sa fie acum necesar razboiul pentru crearea unui real stat supranational european? Si daca da, sub ce forma? 

Un comentariu Razboi intru Cuvant

Reamintim si:

Stratfor [George Friedman]: Germany’s Role in Europe and the European Debt Crisis/ Rolul Germaniei în Europa şi Datoria Europeană

Guvernul german a propus săptămâna trecută numirea unui comisar European care să suplinească/supervizeze guvernul Greciei. Chiar dacă în formularea sa propunerea germană apare ca extremă, ea nu este lipsită de rezonabilitate. Conform propunerii germane acest comisar ar avea putere de decizie în privinţa bugetului naţional grec şi a politicilor de impozitare. Având în vedere că Banca Centrală Europeană controlează deja moneda Greciei, euro, această măsură ar transfera în mod efectiv controlul guvernului grec la Uniunea Europeană, fiindcă oricine controlează cheltuielile guvernului unei ţări, cotele de impozitare şi politicile monetare controlează efectiv respectiva ţară. Propunearea germană ar suspenda prin urmare suveranitatea Greciei precum şi exerciţiul democratic în schimbul ajutorului financiar acordat.

deutschland uber allesDeşi Comisia Europeană a respins propunerea, ideea nu e nici pe departe moartă, deoarece este o consecinţă logică a situaţiei existente. Grecii se află într-o criză financiară care a adus Grecia în incapacitate de plată a datoriei în care este Atena angajată. Opţiunile pe care le au în faţă sunt fie să urmeze procesul financiar standard sau să negocieze o înţelegere cu creditorii. Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Uniunea Europeană sunt cele care conduc aceste negocieri.

Orice fel de înţelegere va avea trei părţi. Prima un acord al creditorilor de a anula o parte din datorie. A doua ajutorul finaciar primit dela FMI şi Uninea Europeană pentru plata datoriei rămase. A trei acordul guvernului Greciei de a reduce cheltuielile guvernamentale şi de a mari taxele şi impozitele astfel încât să evite orice datorie suplimentară viitoare şi să poata plăti măcar parţial datoria.

Falimentul şi Statul Naţional

Germanii nu au încredere că grecii vor onora orice fel de înţelegere, ceeace este perfect de înţeles dat fiind că grecii nu au reuşit să implementeze nicio înţelegere anterioară. Dată fiind această neîncredere, Germania a propus suspendarea suveranităţii Greciei prin transferul controlului către un for european. Aceasta ar fi o procedură perfect normală daca Grecia ar fi o corporaţie sau o persoană fizică. În asemena cazuri, după faliment sau restructurarea creditelor, este nominalizată o persoană care să asigure pe viitor o anumită prudenţă a corporaţiei sau individului.

Dar un stat naţiune este altceva. El se bazează pe două premise. Prima că naţiunea reprezintă o comunitate unică şi legitimă ai cărei membri au în comun o serie de interese şi valori. A doua că statul se formează din voinţa poporului şi doar această voinţă are dreptul de a influenţa acţiunile statului. Nu există nicio îndoială că pentru Europa principiul auto-determinării naţionale este o valoare moral fundamentală. Nu există nicio îndoială că Grecia este o naţiune şi că guvernul ei, conform acestui principiu, este reprezentativ şi răspunde în faţa poporului grec.

Germanii propun, aşadar, ca Grecia, un stat suveran, să-şi transfere dreptul la auto-determinare unui supraveghetor. Germanii susţin că, dat fiind eşecul statului grec, şi implicit al populaţiei greceşti, creditorii au şi puterea şi dreptul moral de a suspenda principiul auto-determinării naţionale.

Ţinând cont de faptul că acest argument este enunţat în Europa, avem de a face cu o concepţie foarte radicală şi e important să înţelegem cum s-a ajuns până aici.

Implicarea Germaniei în Criza Datoriilor

Au existat două cauze. Prima cauză a fost democraţia greacă care, ca multe alte democraţii, a cerut de la stat beneficii pentru populaţie şi politicienii care doreau să fie aleşi trebuiau să garanteze aceste beneficii. Ca urmare, a existat o presiune inerentă ca sistemul să cheltuie excesiv. A doua cauză este legată de statutul Germaniei ca al doilea cel mai mare exportator mondial. Aproximativ 40% din produsul intern brut al germaniei provine din exporturi, un procent mare către Uniunea Europeană. Cu toate discuţiile iniţiate de Germania privitor la prudenţa şi grija fiscală, Germania are un interes evident în a facilita consumul şi a încuraja cererea pentru exporturile ei în Europa.

Drept urmare germanii au făcut uz de instituţii şi practici ale Uniunii Europene în scopul susţinerii cererii pentru produsele lor.

Prin unificarea monedei germanii au facilitat accesarea de către alte state a unor credite a căror mărime nu era în conformitate cu posibilităţile lor. În acest sens, Gemania a încurajat cererea pentru exporturile sale facilitând practici de împrumut iresponsabile pe teritoriul Europei. Nu e cunoscut în totalitate gradul în care Germania prin acţiunile ei a încurajat asemenea practici imprudente – datorită faptului că producţia industrială germană depăşeşte cu mult cererea de pe piaţa internă, şi astfel cererea de pe piaţa externă devine hotărâtoare pentru prosperitatea economică a Germaniei.

Adevărata austeritate din interiorul Uniunii Europene ar fi fost dezastruoasă pentru economia germană, pentru că o scădere a consumului ar fi condus automat la reducerea exporturilor. Chiar daca cererea de pe piaţa Greciei reprezintă un procent redus din aceste exporturi, Grecia face parte dintr-un sistem mai amplu – şi funcţionarea sistemului este în interesul strategic al Germaniei. Germanii acuză faptul că grecii şi-au înşelat creditorii şi Uniunea Europeană. O explicaţie mai completă ar cuprinde şi faptul că Germania a închis ochii cu bună ştiinţă. Deşi Grecia este un caz la extremă, interesul global al Germaniei este să menţină cererea de produse în Europa – şi astfel să evite austeritatea prudentă – cât mai mult timp posibil.

Germania a fost cu siguranţă complice în pacticile de împrumut care au condus la dezastrul Greciei. E adevărat că grecii au ascuns parţial adevărul privind economia Greciei, dar chiar şi aşa, cererea Germaniei de a suspenda auto-determinarea naţională a Geciei este deosebit de dură.

Într-un sens, propunerea germană doar evidenţiază o realitate existentă dintotdeauna. Pentru ca Grecia să obţină restructurarea creditului trebuie să impună măsuri semnificative de austeritate, lucru cu care Atena a fost de acord. Germania doreşte acum un comisar care să garanteze că guvernul grec îşi va îndeplini promisiunea. În acest proces, criza va afecta democraţia Greciei transferând elemente fundamentale ale suveranităţii greceşti în mâinile comisarilor interesaţi în primul rând în returnarea împrumutului şi nu în interesele naţionale ale Greciei.

Cum se văd lucrurile de la Atena

Grecii au două posibilităţi. Ori să accepte responsabilitatea pentru datoriile făcute şi condiţiile negociate şi să accepte constrângerile bugetare şi impozitele impuse fie de un comisar sau de o structură mai puţin formală. Sau să accepte procedura standard pentru toate datoriile lor. Aşa cum ştim din experienţa corporatistă, falimentul a devenit o opţiune strategică respectabilă. Prin urmare grecii ar trebui să ia în considerare şi consecinţele incapacităţii de plată.

Falimentul s-ar putea sa-i expulzeze pe greci de pe pieţele financiare. Dar şi dacă nu declară falimentul, vor putea fi prezenţi pe acele pieţe doar în cele mai constrângătoare condiţii şi mai ales spre beneficiul creditorilor în primul rând. În plus, aşa cum au constatat multe corporaţii, împrumuturile sunt mult mai facile după declararea incapacităţiide plată, deoarece deschide drumul unor noi împrumuturi post-faliment. Nu e sigur că nimeni nu ar fi dispus să împrumute Grecia după faliment. De fapt Grecia a recunoscut incapacitatea de plată de mai multe ori şi a reuşit din nou să contracteze împrumuturi internaţionale.

Mai important însă falimentul i-ar permite Greciei să evite o criză politică internă prin renunţarea la suveranitatea ei naţională. În mare parte criza politică din Grecia provine din antipatia populaţiei faţă de politica de austeritate. Dar pe de altă parte, Gecia nu vrea să-şi piardă independenţa naţională, ceeace ar deveni o problemă majoră în urma acceptării propunerii germane. De-a lungul istoriei grecii şi-au pierdut independenţa în faţa romanilor, a otomanilor şi mai recent a naziştilor. Ocupaţia germană brutală încă mai rezidă în memoria Greciei. Ideea de auto-determinare nu este prin urmare un concept abstract pentru greci. Pierdere acesteia însoţită de un regim de austeritate ar crea o criză internă în care statul grec ar fi perceput ca un duşman economic şi politic al interesului naţional grec, alături de comisar sau orice alt for de supraveghere. Rezultatul politic ar putea fi exploziv.

Nu este clar dacă grecii vor refuza falimentul. Preţul evident de plătit – acela de a fi forţaţi să folosească moneda naţională în locul monedei euro – de fapt le-ar întări suveranitatea naţională. Grecii vor avea de suferit din puct de vedere economic dacă vor continua cu moneda euro, dar vor suferi şi dacă vor renunţa la ea; consecinţele politice ale pierderii suveranităţii în contextul unor asemenea greutăţi economice ar putea sa-i copleşească pe greci. Falimentul, deşi dureros, ar putea fi mai puţin dureros decât cealaltă alternativă.

Dilema Germană

Germanii sunt prinşi într-o dilemă. Pe de o parte Germania este ultima ţară din Europa care să-şi permită un regim de austeritate în ţările aflate în dificultate şi în declin economic. Pe de alta, nu poate pur şi simplu tolera indiferenţa în stil grecesc faţă de prudenţa fiscală. Germania trebuie să aibă o soluţie structurată care să-i asigure menţinerea cererii în ţări precum Spania şi Italia; germanii trebuie să arate foarte clar care sunt consecinţele nerespectării procedurilor de urmate în privinţa datoriilor, făra declarea incapacităţii de plată. Şi mai ales germanii trebuie să menţină Uniunea Europeană pentru a beneficia de zonă liberă de comerţ. Se constată deci o tensiune inerentă între a păstra sistemul şi a impune disciplina.

Germania a decis să dea Grecia drept exemplu. Publicul german a înghiţit în mare parte discursul Berlinului cu privire la duplicitatea Greciei şi inocenţa Germaniei. Cancelarul german Angela Merkel a aranjat discursul în aşa fel încât a reuşit acest lucru. Măsura în care publicul german este conştient de complexităţile sau de consecinţele pentru el a unei austerităţi generalizate e mai puţin clară. Merkel trebuie să dea un răspuns satisfăcător unui public german care pune sub semnul întrebării cauţiunea şi vede Grecia ca pe o ţară pur şi simplu iresponsabilă. Capitularea Greciei este pentru ea o chestiune de politică internă.

Implicarea Germaniei în problema suveranităţii a ridicat miza crizei financiare în mod dramatic. Chiar dacă germanii renunţă la cererea lor, populaţiei Greciei i s-a reamintit că în joc este democraţia greacă. Chiar dacă Grecia a făcut împrumuturi iresponsabile, dacă preţul de plătit este renunţarea la suveranitate în faţa unui comisar care nu a fost ales, acest preţ nu va fi doar un atac la principiile Greciei, ci ar aduce şi Europa în pragul unei alte crize.

Această criză ar fi una politică, aşa cum a fost şi este de altfel şi cea prezentă. În contextul noii crize datoria statelor suverane ar deveni o ameninţare la independenţa si suveranitatea naţionlă. Dacă ai prea mari datorii şi creditorii nu au încredere în tine, pierzi dreptul la auto-determinare în cele mai importante aspecte. Dat fiind faptul că Germania a constituit coşmarul istoric pentru cea mai mare parte a Europei şi că Germania promovează acest curent, rezultatul va fi exploziv. Ar putea fi chiar contrariul a ceeace îi este de folos Germaniei.

Germania are nevoie de o zonă comercială liberă în Europa. Germania are nevoie de o cerere solidă în Europa. Germania are nevoie şi de precauţie în practicile de împrumut. Şi Germania nu îşi poate permite să fie martora unei reveniri a sentimentului anti-german din perioadele anterioare. Toate acestea sunt necesare Germaniei şi unele dintre aceste necesităţi se exclud reciproc. Dintr-un punct de vedere problema este Grecia. Dar de fapt, din ce în ce mai mult, semnul de întrebare sunt germanii. Cât de departe sunt dispuşi să meargă? Îşi înţeleg de fapt în toate complexitatea interesul lor naţional? Din ce în ce mai mult criza încetează a mai fi o criză a Italiei sau a Greciei şi devine o criză a rolului pe care Germania îl va juca în Europa pe viitor. Germanii au multe cărţi în mână şi tocmai asta este problema lor: cu atâtea variante trebuie să ia decizii foarte grele – şi asta nu e deloc uşor pentru Germania postbelică.

Nota noastra:

Chiar daca analiza editorului Stratfor, G. Friedman, este despre relatia Germania – Grecia, ea se aplica perfect si peste miza Tratatului de stabilitate semnat duminica la Bruxelles. Aproape ca iti vine sa spui ca episodul (nefinalizat) al propunerii comisarului european numit direct pentru a gestiona finantele grecesti a fost o diversiune pentru a masca faptul ca… mecanismul acesta, de fapt, e stipulat in Tratat!

Fireste, nu in aceasta forma grosiera si prea vadita, insa in forma oarecum abstractizata, institutionalizata si mascata de “mecanisme” si “proceduri” care stabilesc limitele deficitelor bugetare si datoriilor publice. Insa principiul este al supravegherii financiare si al coordonarii asupra politicilor economice. In ceea ce priveste pedepsele pentru incalcarea “disciplinei financiare”, pe langa sanctiunile financiare, exista prevederea clara ca bugetele si “reformele structurale” sa fie trimise la Bruxelles pentru a capata aprobare de la … Inalta Poarta (abia aici capata sens notiunea). Adica bugetul si masurile vor fi decise la Bruxelles.

Acest lucru implica cedarea suveranitatii in ceea ce priveste politicile financiare dar si economice. In beneficiul cui? Deocamdata, al Germaniei, asa cum arata analiza Stratfor, care are nevoie de “spatiul vital” al UE pentru a isi pastra enorma economie dar si enormul stat asistential. Tot think-tankul american a explicat ca acest joc al influentei Germaniei va continua pe tot parcursul anului 2012, pentru completarea integrarii Uniunii Europene.

Eurocratii vor sa dea impresia ca economia, in general, si criza, in special, este o chestiune accesibila doar initiatilor, tehnocratilor. Popoarele nu sunt in stare sa isi conduca singure destinele, ci au nevoie, neaparat, de FMI si de UE pentru a fi in stare sa … traiasca. Asa se face ca democratia nu are ce cauta aici. Daca e atat de complicata economia, daca doar initiatii stiu cum e cu criza, e clar ca poporul trebuie doar sa fie fericit ca i se da sansa de a fi condus de astfel de iluminati. “Placa” aceasta care, pe plan european, e pusa cu manierele politicoase, reci si cu aerul ca doar ei stiu, e repetata in Romania de presedintele Traian Basescu, devenit, mai degraba, un soi de purtator de cuvant al Uniunii Europene si Consiliului European in tara. Si inca un purtator de cuvant provincial, care se baga in seama la Bruxellles si vine sa dea lectii nestiutorilor de la Dambovita. Singura sa ”competenta” este ca invata bine lectia pe care i-o dicteaza comisarii si ca e in stare sa o reproduca. Contributia proprie, ca la orice declasat promovat in locuri unde nu are ce sa caute, este o ravna si un exces de zel depus pentru a isi dovedi capacitatea mai marilor lumii.

Cat priveste Uniunea Europeana, se poate pune intrebarea: pana cand? Pana cand si pana unde cu aceste politici din ce in ce mai vadit nedemocratice, din ce in ce mai constrangatoare, care nu pot sa nu starneasca revolte? Probabil ca pana acolo unde cred eurocratii ca se va putea folosi supapa pacto euroParlamentului European si ”momentului” democratic al Uniunii. In actualul tratat, pentru a ne face o idee, Parlamentul European are un rol infim, abia daca este mentionat in treacat cu rolul simbolic de a fi audiat (exprimarea este: “poate fi audiat”)! Si totusi, PE e singura institutie aleasa a Uniunii Europene, care are insa un rol mai decorativ in procesul decizional decat avea Senatul de pe vremea imparatilor romani. Ce sa mai zicem de parlamentele nationale, ele sunt excluse cu totul din ecuatie, reduse strict la rolul de a ratifica deciziile eurocratilor.

Prin urmare, dupa ce surubul austeritatii si al ”stabilitatii” va fi strans atat de mult incat toate statele nationale vor fi fost slabite, arondate si supuse Bruxellesului, cand toate economiile nationale vor fi fost prabusite, atunci, drept debuseu pentru nemultumirea populara, va putea fi activata varianta ”socialista”, varianta ”democratica” a acestei UE, care va insemna insa si mai multa centralizare. Pe scurt, Uniunea Europeana ”se va descurca”, caci trebuie sa supravietuiasca.

Noi, ca o tara periferica, ce va fi folosita, cel mult, doar ca avanpost pentru un drang nach osten (marsul catre Est al Germaniei naziste), suntem sortiti unui destin de periferie colonizata, tinuta din scurt, cu rolul de a suporta drastic toate costurile ”europenizarii” fara a avea vreun beneficiu.

Legaturi:

*

*


Categorii

Al treilea razboi mondial, Criza datoriilor suverane, Criza mondiala, George Friedman/ Stratfor, Opinii, analize, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

31 Commentarii la ““CINE VA MURI PENTRU UNIUNEA EUROPEANA?” Si despre tradare, agenda eurocratilor si mitul tehnocratului iluminat

  1. Oare ce’ar pierde omenirea,
    Ce-ai pierde tu, ce’aş pierde eu,
    D’ac-am trăi profund şi sincer
    Tot ce ne cere Dumnezeu ?

    Ce-ar pierde arta şi cultura
    Şi cum s’ar păgubi ştiinţa
    D’ac-am trăi pe’ntrg pământul
    Doar Adevărul şi credinţa ?

    Oare ce-ar pierde omenirea
    În existenţa-i pe pământ,
    De-ar spune numai Adevărul
    Şi ar trăi în Duhul Sfânt ?

    Ce-aş pierde eu şi tu în viaţă,
    Ce-ar pierde din valoarea-i lumea
    De n-am mai spune şi n-am scrie
    Minciuna, falsul, ficţiunea ?

    Câţi dintre noi am fi înstare
    Să spunem numai Adevărul
    Şi să-l păzim şi-n chinul crucii,
    Cum l-a păzit Mântuitorul ?

    Există fals şi ficţiune ?
    Există iad, chinuri şi vai ?
    Există Dumnezeu şi ceru-i ?
    Există sfinţi, există Rai ?

    Cine se luptă să ucidă
    Şi să îngroape Adevărul ?
    Cine l-a răstignit pe cruce,
    Chiar pe Iisus Mântuitorul ?

    Ce-a dorit să dobândească
    Iisus Mântuitorul lumii,
    Când a mustrat şi-a dat pe faţă,
    Toate puterile minciunii ?

    Cine cu falsul şi minciuna,
    Cu viciul şi cu ficţiunea,
    Se străduieşte să câştige
    Puterea, (să domine lumea) ?

    Cine ascunde mii de sensuri
    (Şi mii de scopuri în cuvânt),
    Când el s-ar cuveni să fie,
    Doar Adevăru-n Duhul Sfânt ?

    Toţi îndrăgim însă minciuna,
    Viaţa teatrală, ficţiunea,
    Arta’nşelării , actoria,
    Cultura mincinoasă-a lumii.

    Mândria noastră mincinoasă,
    Râvneşte doar “deşteptăciunea”
    Speculativă şi vicleană,
    Cu care se făleşte lumea.

    Toţi stim ce e şi ce pretinde
    Pe’această lume Adevărul,
    (Că-i crucea cea mai grea a lumii)77,
    Că-i chiar Iisus Mântuitorul.

    O ştim şi-Îl admirăm în taină,
    Dar totdeauna-l ocolim,
    Findcă ne pune cruce-n spate,
    Şi… de-l trăim, ne răstignim.

    Dar vai de noi şi viaţa care
    O vrem mai dulce şi mai bună,
    Că toată-i numai amăgire,
    Toată-i clădită pe minciună.

    Doar Adevărul ne sfinţeşte
    Şi nu ne’nşeală pe pământ.
    Doar Adevărul este viul
    Ce se trăieşte-n Duhul Sfânt.

    Nimeni nu poate să discearnă
    Tot ce e bine şi ce-i rău
    (În adâcimi) numai prin sine,
    Ci… conlucrând cu Dumnezeu.

    Nimeni nu poate ca să scape
    Din legăturile minciunii,
    Decât prin cel ce-n chinul crucii,
    A ridicat păcatul lumii.

    Numai prin taina preoţiei,
    Prin spovedania curată,
    Ne rezidim în Adevărul
    Şi-n viaţa cea adevărată.

    Numai credinţa ortodoxă,
    Nu ne înşeală pe pământ,
    Că în smerenia-i ce-o poartă
    Lucrează tainic Duhul Sfânt.

    De’aceia-i pururea pe lume,
    Hulită şi batjocorită,
    Că poartă-n sine Adevărul
    Şi-i ca şi Domnul, răstignită.

  2. La ce grad de stupiditate s-a ajuns! Italia trebuie sa contribuie cu 22% din “ajutorul” de 100 mld euro , si se imprumuta cu 6% de pe piete ca sa il ofere spaniolilor cu 3% dobinda.
    In ce lume traim !?

  3. Grecia nu poate renunta la EURO.
    Daca o va face, trecand inapoi la drahme, atunci ii va paste o inflatie galopanta. Este suficient de clar ca prin retragerile masive de EURO din banci, grecii arata ca vor EURO, adica o moneda valoroasa. Cine nu ar vrea asa ceva? Trecand insa la drahme, preturile nu vor inceta sa se raporteze tot la EURO, mai ales ca nici o trecere nu se face de la o zi la alta.
    De asemenea, datoriile tarii sunt tot in EURO, asta insemnand ca atunci cand va avea nevoie sa plateasca transe din datorii, Banca Greciei va incerca sa vanda drahme ca sa cumpere EURO. Cui si la ce pret se vor vinde drahmele pe care nu le vrea nimeni? Si raspunsul la aceasta intrebare este unul singur: cat mai multe drahme pentru un singur euro, adica inflatie galopanta.
    Pe de alta parte, daca nu renunta la EURO, Grecia ramane fara bani. A ramas deja, acum traieste doar din ce i se mai da cu pipeta. Daca tara a imprumutat 100 de euro si trebuie sa dea inapoi 150, inseamna ca va scoate din tara 50 de euro pe care nu i-a bagat, nu i-a facut. Cum situatia asta se repeta din ce in ce mai rau cu fiecare imprumut purtator de dobanda, se vede din avion ca Grecia nu mai are bani, deci este in situatia de a muri de inanitie.

    Poate ca ar trebui vazut cum camata condamnata de Insusi Mantuitorul Iisus Hristos nu este doar imorala, ci catastrofala pentru viata unei comunitati sau a unei tari. Indepartarea de morala crestina nu are urmari doar la Judecata de apoi, ci acestea pot fi si sunt chiar imediate si simtite chiar si de cei care nu cred, sau poate tocmai de aceea, desi… “daca nu asculta de Moise si de prooroci nu vor crede nici daca va invia cineva din morti”.

    De ce insista totusi Germania pe austeritate? Oricata austeritate ar face Grecia, bani sa dea inapoi nu are. Daca maine nu ar mai cheltui nimic, toti banii din Grecia probabil nu ar ajunge sa acopere datoriile. Germania insista pe austeritate pentru ca avand o economie care exporta in zona EURO isi poate mari intrarile valutare intr-un singur mod: crescand valoare monedei intre momentul investitie si cel al recuperarii. Este acelasi lucru pe care il spune si BNR cand se refera la devalorizarea usoara a leului ca avantajeaza pe cei care exporta: din valuta achizitionata in urma exportului castiga mai multa moneda romaneasca, deci valuta s-a valorizat. Germania nu poate face la fel insa, pentru ca exporta in moneda pe care o foloseste si intern. Si atunci creaza deliberat penurie de moneda pentru a creste cererea de EURO si deci isi valorizeaza valuta. Acesta este si secretul “puterii germane”.

    Europa este astazi cam in situatia Statelor Unite inainte de Razboiul de secesiune. Numai ca raspunsul nordului bogat a fost atunci de a impiedica secesiunea si de a forta sudul sa isi transforme economia astfel incat sa poata ramane impreuna. Raspunsul Germaniei este mult diferit. Nu are nici cea mai mica intentie de a se implica in transformarea economiilor sudului Europei in economii compatibile cu cea pe care o are ea. Nici chiar mult trambitata integrare fiscala a UE nu inseamna asta ci doar este inca un mecanism de supt banii din tarile mai sarace catre cele mai dezvoltate. Integrarea asta fiscala la nivel european inseamna ca vrei-nu vrei dai banii, indiferent daca ai nevoi neacoperite. Un fel de inchidere a spitalelor si a scolilor facuta de Boc, ca sa poata sa faca Udrea terenuri de fotbal in panta.
    Revenind la Grecia, daca nu va fi lasata sa isi tipareasca moneda EURO de care are nevoie pentru a-si plati datoriile (Grecia are drept de tiparit moneda EURO, insa cotele ii sunt alocate de BCE), atunci va ramane fara bani, fie euro, fie drahme. Raspunsul adecvat la aceasta criza este tiparnita de bani. In lipsa lui, Grecia va fi impinsa spre anarhie daca nu spre razboi civil. Razboiul civil in acest caz ar fi o fericire, prin comparatie. In orice caz, o Grecie in deriva si repudiata de “suratele” vitrege europene in frunte cu mastera Germania va atrage Rusia si Turcia precum ursul este atras de miere. Cred ca Germania va sacrifica Grecia tocmai pentru a arata tuturor cine este cel care pune biruri in Europa si ca nu cumva sa mai fie altii care sa nu-i dea banii. Dar insistenta aceasta a nemtilor de a ocupa ceea ce alta data se numea “spatiul vital” este paguboasa si se va intoarce impotriva lor. Sunt popoare obisnuite sa fie calarite, dar cand si acestea vor obosi, nemtii vor fi nevoiti sa mearga pe jos. Si ei nu stiu sa faca exact asta.

  4. Titus L:

    Interesante observatii.

  5. @admin: multumesc.

    Din nefericire, Grecia este in linia intai a unui razboi cat se poate de real, dar in care nu se trage cu pusca. Cel putin nu inca. Toti ceilalti se bucura ca nu sunt ei primii si se ascund cat pot dupa cei din linia intai.

    Din fericire, Grecia inca poate sa lupte. Germania nu este perfecta, chiar acum este foarte vulnerabila, exact cand se crede mai puternica, iar un razboi nu este pierdut decat atunci cand nu mai vrei sa lupti. Grecia este inca un stat, are un presedinte, un guvern (de bine, de rau) si toate celelalte institutii ale unui stat. Din cate inteleg, are si cateva miliarde de euro retrasi din banci si aflati “la ciorap”, in posesia nemijlocita a populatiei. Doua directii politice ar trebui incepute urgent de catre Grecia. Prima, interna, ar fi convingerea populatiei sa renunte la euro in favoarea altei valute, de preferat dolarul american. Ar fi o adevarata lovitura data monedei europene daca in cateva zile miliarde de euro cash ar invada piata, in timp ce o cerere brusca de dolari americani ar valoriza semnificativ moneda americana in defavoarea euro. Nici nu este greu sa aduci argumente pentru un astfel de comportament: o eventuala iesire din zona EURO a Greciei ar pune sub semnul intrebarii stabilitatea (sau chiar existenta) monedei europene datorita efectului de contagiune. Or, grecii tocmai de aceea si-au retras banii din banci, pentru a avea siguranta economiilor, insa exact euro nu le garanteaza aceasta siguranta. A doua masura ar fi demararea imediata a negocierilor cu China, pentru o implicare masiva in economia Greciei. China are rezerve enorme in dolari americani si va fi dispusa sa le foloseasca. Cu o America binevoitoare pentru ca i se foloseste moneda tocmai cand isi pune din nou problema unui nou “quantitative easing” si o China fericita ca are unde sa isi plaseze economiile in dolari si mai ales ca i se deschide din ce in ce mai mult piata europeana, Grecia poate renaste din cenusa. Un eventual si probabil succes al Greciei in a-si reveni economic cu ajutor dinafara UE, ar fi un model de urmat de toate statele PIIGS si, in acelasi timp, o dovada ca UE nu este o Europa unita ci a fost, este si va ramane o Europa a natiunilor, cu interese divergente si de cele mai multe ori contradictorii, asa cum a fost de 2000 de ani incoace. Turcia ar fi scoasa definitiv din ecuatia europeana si ar ramene acolo unde ii este locul, undeva marginal fata de Orientul apropiat, iar rusii ar fi doar un “frate” mai mare, renuntand la a-i mai privi ca pe niste eliberatori, caci nu sunt acum asa cum n-au fost niciodata.

    Din nefericire, insa, Grecia nu va face nimic din cele de mai sus. Nu stiu de ce, poate pentru ca sunt prea implicati ca sa vada clar ce e de facut. Nu vreau sa fac procese de intentie unora in locul carora nu sunt. Din cate citesc vad doar ca nu dau semne ca ar misca in vreo directie. Parca asteapta resemnati sa fie trasi in teapa.

  6. @Titus L:

    Probabil din cauza de elite politice care au anumite interese? Pentru ca ar trebui sa aiba o atitudine mult mai dura la negocieri, avand in vedere toate aceste aspecte.

  7. http://cronicaromana.com/2012/06/15/ce-ascunde-banca-centrala-europeana/

    Probabil, cea mai interesantă ştire a săptămânii este legată de faptul că Banca Centrală Europeană a explicat de ce a refuzat să desecretizeze două documente interne în care se explică modul în care Grecia şi alte ţări europene au fost ajutate de Goldman Sachs să-şi ascundă datoriile pentru a putea intra în zona euro, obţinând totodată şi finanţare adiţională de la BCE. Agenţia Bloomberg a încercat să obţină aceste documente în cadrul unui proces intentat la Curtea Europeană de Justiţie, dar nu a avut succes. Ieri, avocata BCE, Marta Lopez Torres a explicat în faţa judecătorilor de la Curtea Europeană că „desecretizarea acestor documente, atunci când Bloomberg le-a cerut pentru prima dată ar fi prejudiciat economia Greciei…” şi a menţionat că „astăzi acelaşi lucru se întâmplă cu Spania. Spania nu se poate împrumuta din piaţă. Pieţele reacţionează într-un mod volatil. Acest lucru afectează economia europeană”. În alte cuvinte, reprezentanta Băncii Centrale Europene declară că pentru cetăţenii europeni este bine ca anumite şmecherii ale guvernelor europene şi ale bancherilor internaţionali să rămână necunoscute. În această situaţie există şi un aspect deosebit de picant care se referă la biografia actualului guvernator al BCE, Mario Draghi. Exact în perioada în care au fost perfectate unele dintre tranzacţiile dubioase (2004-2005), Mario Draghi a fost unul dintre executivii de top din divizia europeană a băncii Goldman Sachs care a şi „ajutat” la crearea condiţiilor pentru declanşarea ulterioară a crizei datoriilor suverane. Este firesc ca „fostul” angajat al conglomeratului Goldman Sachs să facă tot ce-i stă în putere pentru a proteja interesele angajatorului. Un alt aspect interesant ţine de faptul că avocaţii lui Michael Bloomberg au ştiut (din nou!) ce trebuie să caute. Gradul de exactitate şi specificitatea cererilor de desecretizare sunt uluitoare. Cererea de desecretizare menţionează titlurile exacte ale documentelor şi lista integrală a persoanelor din cadrul Comitetului Executiv al Băncii Centrale Europene care fie au luat cunoştinţă cu aceste documente, fie le-au contrasemnat. Sursa informaţiilor magnatului new-yorkez este incertă, dar pe planetă există doar câteva organizaţii care ar putea oferi date atât de precise cu privire la documentele ultra-secrete ale celor mai puternice instituţii financiare. Cel mai probabil, grupul de iniţiativă din spatele lui Bloomberg are întregul set de documente, atât de la BCE cât şi cel de la Rezerva Federală, dar momentan nu s-a decis publicarea acestora printr-o „scurgere” gen Wikileaks.

  8. @Titus L.

    “Raspunsul adecvat la aceasta criza este tiparnita de bani.”

    Pai asta fac SUA de multi ani, si de acolo/de aceea ne-a venit criza…

  9. Pingback: Nu NATIONALISMUL conduce la razboi, ci ambitia de a crea un IMPERIU EUROPEAN si dorinta de UNIFICARE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: DUBLA MASURA A EUROCRATILOR: se cauta solutii pentru ca in Spania sa nu fie aceeasi AUSTERITATE ANTI-SOCIALA ca in Grecia. Romania nici macar nu e pomenita… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: Barroso: UE TREBUIE SA DEVINA O FEDERATIE. Nu e de ajuns cedarea de suveranitate economica, UE vrea sa IA DECIZII POLITICE IN LOCUL STATELOR NATIONALE. Madam Reding ii tine isonul si vrea sa dicteze total in JUSTITIE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: Presedintele Cehiei, VACLAV KLAUS RESPINGE CATEGORIC FEDERALIZAREA EUROPEANA. UE seamana cu URSS. Adoptarea Euro ar fi o prostie” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Lupta pentru pace, in sfarsit premiata! UNIUNEA EUROPEANA, PREMIUL NOBEL PENTRU PACE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: NAŞUL BASESCU SI GAŞCA MERKEL: Mai multă Europă, mai putina democratie, mai multa spionare a cetatenilor… (editorialele saptamanii) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: RAZBOIUL DIN MALI: pretextul pentru formarea unei ARMATE EUROPENE? Statele membre nu prea se inghesuie… - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: Demostene Andronescu despre UNIUNEA EUROPEANA CA PRELUNGIRE TOTALITARA “SOFT” A COMUNISMULUI BOLSEVIC. Si despre colonizarea euro-americana, prin instrumente ca FMI si Banca Mondiala -
  17. Pingback: Hubert Vedrine critica utopia federalista: AR TREBUI SA SE RENUNTE LA IDEEA STATELOR UNITE ALE EUROPEI - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: George Friedman in Romania: EURO NU, GAZE DE SIST DA! Romania, "PRIZONIERUL INSTITUTIONALIZAT" al marilor imperii - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: GEORGE FRIEDMAN, ANALISTUL CIA trimis in Romania ca "SOL DE RAZBOI". Interviu foarte important al sefului STRATFOR despre posibilitatea unei INVAZII RUSESTI pe teritoriul Romaniei si rolul tarii noastre de AVANPOST AMERICAN intre GERMANIA si RUS
  20. Pingback: PONTA il plagiaza pe Basescu si se gudura la MERKEL. Vrea "parteneriat strategic" cu GERMANIA si asuma obiectivele tradarii nationale: STATELE UNITE ALE EUROPEI, CEDARE DE SUVERANITATE si ADOPTAREA EURO (si video) - Razboi întru Cuvânt - Recom
  21. Pingback: MERKEL vrea mai multa CONSTRANGERE EUROPEANA/ Tema viitorului Consiliul European: ARMATA UE/ Ucraina incheie un “ACORD ISTORIC” cu Rusia. SUA DENUNTA decizia liderilor de la Kiev in numele “PREOCUPARILOR EXPRIMATE IN STRADA” - Reco
  22. Pingback: Viviane Reding doreste crearea STATELOR UNITE ALE EUROPEI/ Rezolutie europarlamentara de instituire a unui SISTEM DE MONITORIZARE SI SANCTIONARE A STATELOR MEMBRE - Recomandari
  23. Pingback: Viviane Reding vrea crearea STATELOR UNITE ALE EUROPEI/ Rezolutie europarlamentara de instituire a unui SISTEM DE MONITORIZARE SI SANCTIONARE A STATELOR MEMBRE - Recomandari
  24. Pingback: “ADEVARATA FATA A UNIUNII EUROPENE”- [VIDEO - subtitrare in limba romana]. Un film documentar britanic despre istoricul si agenda MEGA-GUVERNULUI de la Bruxelles - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare