Schimbarea la Fata a Domnului. “Schimbati-va voi si ma voi schimba si Eu!”
Parintele Iachint al Putnei:
“(…)Sa nu se laude deci Taborul mai mult decat Golgota, nici bucuria impotriva intristarii. Ci si Taborul si Golgota impreuna sa se veseleasca, si bucuria si suferinta prin Hristos sa se uneasca.Golgota, prin crucea durerii, ispaseste pe pamant pacatele oamenilor. Taborul, prin vapaia luminii de veci, rasplateste dincolo virtutile crestinilor. Caci pe pamant este locul ispitelor, al caderilor, al trudelor si al incercarilor, al rastignirii, al mortii si al invierii – iar dincolo este locul odihnei, al slavei si al vietii de veci.
Aceasta insa nu o intelegea Petru, si ca el nu o intelegem nici noi, oamenii. Dar o fericire necladita pe temelia suferintei nu dureaza decat o singura zi. Dornic de o asemenea fericire, omul se grabeste sa si-o faca cu mainile sale. Isi acopera gropile in cale, isi seamana flori in locul spinilor, niveleaza mormintele, presara in jur aromate, imbraca haine ispititoare, isi umple masa cu indestulare si ochii si buzele si inima cu tot felul de rele placeri. Si stand in pragul casei, isi spune grabit: sunt fericit.
Dar prin colturile casei intra inlauntru boala, suferinta, saracia si moartea, si indata palatul fericirii omenesti se risipeste, ca si turnul Babilonului.
Iisus Hristos ne-a aratat o alta cale de urmat, care duce la fericirea vesnica, dincolo de mormant. Si aceasta cale este trairea cu adevarat a unei vieti crestinesti, ce se poate dobandi numai printr-o schimbare totala a comportarii noastre. Domnul nostru Iisus Hristos a venit sa schimbe fata lumii; sa ne schimbam deci si noi viata. Sa lepadam ura, mania, rautatea, desfranarea, minciuna, betia, lenevirea si celelalte patimi. Sa ne facem oameni noi, plini de dragoste, bunatate, mila, plini de pacea unei adevarate trairi crestinesti. Si pentru o asemenea schimbare sufleteasca este nevoie sa mergem oare asa de departe, pana la Taborul Galileii? O, nu! Este prea greu pentru noi. Dar Mantuitorul nostru a inaltat pretutindeni cate un Tabor duhovnicesc. Acestea sunt sfintele biserici si inimile noastre. Pe aceste doua dumnezeiesti altare Iisus Hristos intotdeauna se jertfeste, Se rastigneste, ni Se daruieste, plin de bunatate, de dragoste, de lumina divina. (…)
Dar Dumnezeu Tatal ne-a poruncit pe muntele Tabor: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit (…) pe Acesta sa-L ascultati” (Matei 17, 5). Asadar, daca voim sa ne asculte Dumnezeu, trebuie sa-l ascultam si noi. Daca voim sa Se schimbe Dumnezeu spre mila, sa ne schimbam si noi spre dragoste si ascultare… Daca voim sa ne auda Iisus Hristos, sa-L auzim si noi cand ne invata. Putin aluat toata framantatura o dospeste. Putina silinta de tot darul se impartaseste. Darcel mai greu de convins, cel mai greu de schimbat este omul. El nici din dragoste, nici de varga, nici de frica mortii nu se hotaraste odata sa rupa legatura cu pacatul.
Toate zidirile asculta fara gres de Ziditorul lor. Ele cunosc vremea sosirii si plecarii lor, vremea hranei, a cantarii si a tacerii lor. Numai omul vrea sa traiasca in neoranduiala. Pasarile cerului se inteleg fara grai omenesc. Fara stiinta de carte si calendar, ele stiu cand trebuie sa plece in tarile calde. Se aduna din timp, se sfatuiesc, apoi, luandu-si ramas bun de la cuiburile lor, se pierd spre zarile albastre. Firul de grau cunoaste si el vremea lui. Din vreme incepe a se ingalbeni sub razele soarelui, apoi smerit isi pleaca spicul ingreuiat de boabe si asteapta secera sa-l taie. Codrul cunoaste si el timpul toamnei si din vreme isi schimba vesmantul verde in altul de reculegere. Numai noi, oamenii nu vrem sa ne schimbam din starea noastra, din trairea noastra pacatoasa. Iisus Hristos este gata sa ne dea tot ce dorim, tot ce ne trebuie. Dar mai intai asa ne raspunde: Schimbati-va voi si ma voi schimba si Eu. Sa lasam noi mania, ura si razbunarea si va lasa si El mania Sa asupra noastra. Traiti voi in unire si adevarata dragoste, si va va primi intru dragostea Sa. Sa facem mila cu cei saraci si sarmani si va face si El mila cu sufletele noastre. Sa parasim toata desfranarea si uciderea de fii, si va lua de la noi bolile, saracia si toata lacrima din ochi. Sa scoatem din inimile noastre zavistia, minciuna, pofta, betia si tot pacatul si ne va da ploaie la vreme, izvoare de apa, vanturi line, tihna in casa si paine pe masa. Deci: Lasati voi si voi lasa si Eu; schimbati-va voi si ma voi schimba si Eu. Asa ne graieste Multmilostivul Dumnezeu(…) “.
Cititi integral predica cereasca a Fericitului Arhimandrit Iachint Unciuleac, la:
***
- Un alt cuvant exceptional, rostit de unul dintre marturisitorii temnitelor, vrednic de noile Sinaxare, Parintele Constantin Voicescu: Schimbarea Domnului la Fata este chipul schimbarii noastre la fata
- Sfantul Luca, Arhiepiscopul Crimeei: Cuvant la Schimbarea la Fata a Mantuitorului
- Descarcati brosura: Marturiile Icoanei Schimbarii la Fata – de Parintele Mihail Stanciu
***
- Pelerinaj pe muntele Tabor (video)
- Troparul Schimbării la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos
- Cantari la Praznicul Schimbarii la Fata – Anghelos
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Iisuse, Dumnezeul nostru
Iisuse ,Dumnezeul nostru,
Cât de smerit şi de sfânt eşti,
Cât de adânc î-Ţi e cuvântul
Şi faptele dumnezeieşti.
Cu câtă sfântă modestie,
Cu cât firesc ai dovedit
În timp, în slova din scriptură
Şi-n taine tot ce ne-ai vorbit,
Adâncul slovelor scripturii,
Aduc în sufletul curat,
Prin Har, în Adevăr şi taină,
Iisuse chipul Tău curat.
La cei cu inima smerită
Şi dragoste duhovnicească,
De pe Tabor, le-arăţi aievea
Puţin din slava Ta cerească.
O slavă tainică, divină,
Ce-aduce-n suflet bucurie,
Iubire pentru Tine Doamne,
Şi-un dor imens de veşnicie.
Azi pe Tabor, slăvita-ţi faţă
Întrece soarele-n lucire,
Fără să ardă să orbească,
Dar care’mbată în iubire.
O strălucire care cheamă,
Şi-o dragoste ce străluceşte
Cu mult mai mult decât lumina,
Care nu arde, ci sfinţeşte.
O strălucire care’ntrece
Orice lumină’n strălucire,
Un alb mai viu ca al zăpezii
Ce’mbracă totul în iubire.
Uimiţi şi înecaţi de slava
Şi măreţia Ta cerească
Apostoli,martorii minunii
Nu mai stiau ce să vorbească.
Şi noi uimiţi,Iisus ca dânşii
Azi, Te vedem prin ochii lor,
Şi auzim din nor pe Tatăl
Spre’ncredinţarea tuturor.
Câtă smerenie divină,
Ce blând şi bun ne eşti Iisus,
La cât Te-ai pogorât din slavă,
Şi ce iubire ne-ai adus .
Cuvântul Tău stăbate lumea
În sus şi-n jos , în lung şi-n lat
Vădind lumina şi iubirea
Din Dumnezeu cu-adevărat.
În el vedem Iisus minunea,
Şi chipul Tău de pe Tabor,
Puterea şi dumnezeirea,
Care, vorbeşte tuturor.
Vedem lumina învierii
Şi chipul Tău blând şi smerit,
Lucind în Adevărul sacru,
Cum pe Tabor ai strălucit.
Din lumea noastră oameni.
Din lumea noastră oameni,
Nu-i suflet mai frumos,
Mai scump şi mai de seamă,
Ca Maica lui Hristos.
Născut , nu din dorinţa
Ce macină o lume,
Ci-n duh smerit şi-n lacrimi
De-adâncă rugăciune.
Un trup ce moşteneşte,
Din sânge curăţia
Şi-un suflet ce aduce
Ca jertfă fecioria.
O pruncă ce de mică
Spre ceruri s-a deschis.
Un trup fără prihană,
Ca cel din paradis.
Un suflet ce nu ştie
Decât ce-i fecioria
Un trup ce nu cunoaşte
Prin sânge bucuria.
Un suflet fără vină,
Ce poate să iubească
Doar taina fecioriei
Ce poate ca să nască.
Ce taină, ce minune
Şi gând, de nepătruns.
Fecioră nentinată
Şi Mamă lui Iisus.
O mamă ce nu ştie
De gândul vinovat
Nici ce-i robia cărnii
Legată de bărbat.
Un suflet ce nu poartă
Dorinţele ce pier,
Deschis iubirii sacre
Şi dragostei de cer.
O mamă care simte,
În inimă durerea
Şi chinul răstignirii,
Dar n-a gustat plăcerea.
Un crin plin de mireasmă
Cu chip de veşnicie
Mai alb decât lumina
În sacră feciorie.
Murdari cum suntem astăzi,
Ni-i greu să o cinstim
Şi-n sinceră credinţă
Din suflet s-o iubim.
Păcatul întinării
Sfidează fecioria
Şi-n gând şi judecată,
Râvnesc nelegiuirea.
Că desfrânaţii lumii
Nu pot s-o fericească
Nu pot vedea femeia
Şi să nu se smintească.
Femeile murdare
Trăind nelgiuirea
Btjocoresc şi spurcă
Satanic omenirea.
Ce fii se nasc pe lume
Din mame desfrânate ?
Ce mame pot ajunge
Copilele stricate ?
Ce taină-i fecioria
În Maica precurată,
Ce trup fără prihană
E cea nevinovată.
Prin fecioria-i sfâtă
Ne-a venit izbăvirea,
Şi-n braţele de fecioară
Ea poartă mântuirea.
Cuvinte cu putere, cu dar şi cu lumină
Culese-n suferinţă din dragostea divină.
Cuvinte ce storc lacrimi, nădejde’ncurajare
Cuvinte ce îndeamnă şi cheamă la lucrare.
Cuvinte ce-au fost stoarse din suflet pe pământ,
Prin aspra nevoinţă, prin rugă, din cuvânt.
Slavă lui Dumnezeu şi mulţumire pentru tot ce puneţi pe acest site fraţilor administratori.
Dumnezeu să vă dea puterea să sfinţiţi prin astfel de mărturii ale sfinţilor căt mai multe suflete.
@ admin
Revin pentru a preciza că m-am referit la minunatele comori ce le puneţi
pe site şi nu la nevrednicile mele cuvinte.
Slava Domnului!
Da, e locul unde citind ne inmuiem inimile.
Ne e de mare folos sa citim aici,mai ales in zilele acestea in care peste tot se fac “furtuni” in paharul cu apa si fiecare isi arata vitejia si taisul limbii.
Sa-ti inmulteasca Dumnezeu darul, frate Nicolae!
Iertati-mi!
Doamne-ajuta!
Salutare , dragilor,
Predica cred ca este a parintelui Ioanichie Balan, ea se gaseste in cartea “Predici la Praznice Imparatesti”-Arhim. Ioanichie Balan, fragmentul reprodus de voi este de la pagina 46. 🙂
Oricum, cuvintele sunt nemaipomenite indiferent de cel ce le-a rostit…
Sa nu ne lase Dumnezeu sa gustam moartea pana nu ne-om curati de patimi, si pana nu vom gusta si noi din Lumina cea Pururea-Fiitoare…
Impreuna!
Sigur e predica parintelui Iachint de la Putna, nu doar fiindca este luata direct din cartea “Parintele Iachint al Putnei” – aparuta la Editura Bizantina, 2000, dar si fiindca este INCONFUNDABIL stilul parintelui Iachint si foarte diferit de cel al la fel de vrednicului de pomenire parinte Ioanichie. Probabil cartea de care spui (si pe care nu oa vem) este o colectie de predici preluate (si) din alte parti.