Sfantul Iustin Popovici: “SFINTENIA ESTE STAREA NORMALA A SUFLETULUI NOSTRU… Sa te sfintesti tu insuti mai intai, si apoi sa sfintesti pe altii

20-06-2011 Sublinieri

Mantuirea consta in sfintirea omului prin Duhul Sfant… Nascuti pentru Duhul Sfant, prin sfintire si luminare, crestinii sunt si raman crestini numai in Duh Sfant, de aceea se si numesc sfinti”.

Doliu pentru Hristos. CULTURA SI SFINTENIE

In afara sfintilor nu exista invatatori si pedagogi adevarati, nici o cultura adevarata fara sfintenie. Numai sfantul este adevaratul pedagog si invatator; numai sfintenia este adevarata lumina. Cultura adevarata, luminarea adevarata, nu sunt nimic altceva decat iradierea sfinteniei. Numai sfintii sunt cu adevarat luminati. Sfintenia traieste si respira prin lumina, iradiaza si actioneaza in lumina. Sfintind, sfintenia in acelasi timp lumineaza si invata. Exista o anume identitate intre sfintenie si luminare. In realitate, cultura inseamna luminare, luminare prin sfintenia in Duhul Sfant, Care este purtatorul si creatorul sfinteniei si al luminii si al cunostintei. Si, intrucat sunt sfintiti si luminati de Duhul Sfant, sfintii sunt si adevarati invatatori si pedagogi.

Sfintenia este unire dupa har cu Dumnezeu, adica unire cu Logosul cel vesnic, cu sensul vietii si al existentei; tocmai in aceasta consta plinatatea si desavarsirea personalitatii si existentei omenesti.

O astfel de sfintenie harismatica este sufletul culturii. Fiindca, daca cultura nu ne descopera sensul cel vesnic al vietii, mai este, oare, nevoie de ea? Mai bine sa fii tigru in mijlocul junglei sau leu in pustie decat un om lipsit de cultura sfinteniei.

Cultura fara sfintenie, “luminarea” fara sfintirea in Duhul Sfant, acestea le-a inventat Europa in idolatria ei umanista. N-are importanta daca aceasta idololatrie se manifesta in cultul papei sau in cultul Bibliei, in cultul mecanicii, sau in cultul modei. Adevarata cultura, ortodoxa si evanghelica, lumineaza pe om cu lumina dumnezeiasca si-l conduce (“lumineaza”) spre tot ceea ce este nemuritor si vesnic, dumnezeiesc si sfant. Ea alunga tot pacatul si biruie orice moarte si, de aceea, ea il curateste pe om, il sfinteste, il face nemuritor, vesnic, nestricacios.

Da, numai sfantul este adevaratul invatator si pedagog, numai “sfantul” este adevaratul “luminator” si numai “sfintenia” este adevarata “luminare”. Acesta este adevarul evanghelic pe care l-a descoperit Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos si pe care l-a pastrat Ortodoxia. Ascultati poporul nostru ortodox, patrundeti in sanctuarul sufletului sau. Nu vedeti ca el a identificat notiunea de cultura cu notiunea de sfintenie, notiunea de “invatator” (“luminator”) cu notiunea de “sfant”? Toate acestea poporul nostru ortodox le-a personificat in persoana sfintilor si, indeosebi, in persoana Sfantului Sava, cel dintai si cel mai mare sfant, luminator si invatator al lui. Aceasta constiinta a poporului nostru ortodox este in acelasi timp si conceptia si criteriul lui cu privire la cultura. De aceea, el nu recunoaste cultura sau “luminarea” fara “sfintenie” si nu primeste ca invatator pe cel ce nu are sfintenie. Nu cumva aceasta este ratiunea rezervei lui si a neincrederii lui fata de “luminatorii” moderni?

De la invatatorii si pedagogii lui, poporul nostru cere in primul rand sfintenia. Acolo unde nu o gaseste, el stie ca nu exista cultura. Constiinta si conceptia aceasta a culturii ca sfintenie, ca luminare de la lumina lui Hristos, a devenit cu timpul conceptia poporului nostru ortodox. El nu vrea o cultura europeana epidermica, mecanica, o luminare exterioara, ci vrea cultura Sfintilor Parinti si invatatori ai Bisericii, cultura Sfantului Sava, care este in intregime evanghelica, in intregime crestina, este a lui Hristos. Fara Dumnezeul-om Hristos, Ratsko ar fi ramas pentru totdeauna Ratsko si n-ar fi devenit niciodata Sfantul Sava, adica Sfantul Luminator al Sarbilor. Ca si toti ceilalti sfinti, Sfantul Sava si-a cladit sfanta sa personalitate pe temelia ascetismului: “Domnul este luminarea mea si Mantuitorul meu” (Psalm 26,1).

Mantuirea omului de pacat, rau si moarte prin Hristos constituie adevarata cultura si luminare a omului. Cultul plin de evlavie si respectul fata de Sfantul Sava si fata de toti sfintii marturiseste ca pentru poporul nostru omul nu poate fi un invatator, daca nu este sfant. Intreaga noastra istorie dovedeste lamurit ca numai sfintii au fost adevarati invatatori si “luminatori” si numai pe ei ii recunoaste poporul nostru. In timp ce pe noi, contemporanii lui, clerici si laici, a si inceput sa nu ne mai recunoasca drept adevaratii conducatori si invatatori. Nu cumva aceasta se datoreaza noua insine, care am tradat si am parasit conceptia evanghelica, ortodoxa a poporului nostru cu privire la cultura, ca lupta pentru sfintenie, pierzandu-ne in labirintul facultatilor si universitatilor scolastico-protestante?

Separata de sfintenie, opusa Evangheliei, cultura devine o tragica sfortare zadarnica. Lucrul maxim pe care poate sa-l realizeze pentru om o cultura superficiala, epidermica, este acela de a-l schimba intr-o fiara cu chip de om, instruita, dar salbatica… In vreme ce din adancul sufletului poporului nostru ortodox se ridica glasul: fara sfintenie nu exista cultura si educatie; fara sfinti nu exista pedagogi si invatatori. Nu este aceasta Evanghelia? Nu este aceasta Ortodoxia? Si daca nu sunt aceasta, atunci la ce mai avem nevoie de ele?

Veniti sa silabisim in rugaciune Evanghelia Ortodoxiei si Ortodoxia Evangheliei. Domnul nostru Iisus Hristos este sfintirea noastra si luminarea noastra, lumina noastra si cultura noastra (vezi I Corinteni 1,30; Ioan 8,12). El a parcurs toata calea vietii omenesti si a facut cu putinta intreaga lucrare a sfintirii si luminarii omului prin adevarul vesnic si viata vesnica. Daca esti nedumerit inaintea unui lucru oarecare sau nu stii ce trebuie sa faci, indreapta-ti privirea catre Domnul Iisus si intreaba-te in sinea ta: ar fi facut El lucrul acesta? Si, daca El l-ar fi facut, fa-l si tu, pentru ca lucrul acela va fi sfant si va sfinti si va lumina. Daca insa Acela nu l-ar fi facut, nu-l fa nici tu, pentru ca va fi ceva necuvios si va duce la intuneric si la moarte.

In conditiile acestei vieti omul dobandeste sfintenia traind sfanta dreptate a lui Hristos ca si continut al personalitatii lui (vezi Romani 6,19). Sufletul sau se sfinteste si se lumineaza atunci cand se exercita pe sine si trupul sau in ganduri sfinte, in simtiri sfinte, in sfinte dorinte, in fapte sfinte. Si roada acestora este “viata vesnica” (Romani 6,19-22). Inrobirea trupului, a sufletului si a simturilor fata de pacat, duce la moartea din care nu exista inviere (Romani 6,19.21-22). Din robia pacatului omul se elibereaza prin Hristos, daca prin nevointele in har ale credintei si ale dragostei, ale rugaciunii si postului, ale smereniei si blandetii, ale rabdarii si iertarii, se schimba pe sine, ziua si noaptea, dintr-un pacatos in om fara de pacat, dintr-o fiinta marginita intr-una vesnica.

Sfintenia este starea normala a sufletului nostru dupa chipul lui Dumnezeu; de aceea, sfintenia noastra este voita de Dumnezeu: “Caci aceasta este voia lui Dumnezeu: sfintirea noastra” (I Tesaloniceni 4,3). Aceasta o vrea Dumnezeu de la noi, aceasta o cere si in ea consta toata voia Lui fata de noi. Iar noi savarsim voia Lui numai daca facem ceea ce este sfant, ceea ce se sfinteste si lumineaza. Numai atunci ne sfintim si ne luminam. Lucrul acesta este cu putinta sa-l izbutim, daca ne mentinem intotdeauna intr-o dispozitie sfanta prin exercitarea in har a virtutilor-nevointelor evanghelice; daca indrumam pe calea sfintirii si luminii evanghelice toate gandurile noastre, toate simtamintele si faptele noastre (vezi I Tesaloniceni 4,1-6).

Intreaga Evanghelie se rezuma intr-o singura porunca a lui Dumnezeu catre noi toti: “Fiti sfinti, cum sfant sunt si Eu (I Petru 1,16). In negraita Sa condescendenta, Dumnezeul iubirii ii face pe oameni egali cu El: pentru Dumnezeu si pentru oameni sunt valabile aceeasi Evanghelie, acelasi har, acelasi adevar, aceeasi dreptate, aceeasi viata, aceeasi bunatate: Caci Cel ce sfinteste si cei ce se sfintesc dintr-unul sunt toti” (Evrei 2,11). De aceea calea crestinilor este “calea sfintilor” (Evrei 8,8). Apostolul sfatuieste pe crestini: “Dupa Sfantul care v-a chemat pe voi – adica dupa Hristos -asa si voi fiti sfinti in toata petrecerea voastra ( I Petru 1,15). Porunca nou-testamentara este, de asemenea: “Umblati vrednic de Dumnezeu” (I Tesaloniceni 2,12; vezi si Coloseni 1,10; Filip 1,27). Evanghelia nu este altceva decat o chemare a oamenilor de catre Dumnezeu la sfintire, la sfintenie (I Tesaloniceni 4,7). A urmari sfintenia impreuna cu toti (vezi Evrei 12,14) constituie regula tuturor raporturilor noastre reciproce. Fara de ea nimeni nu va vedea pe Dumnezeu (tot acolo). Domnul este sfant, de aceea numai sfintii, numai cei sfintiti si luminati pot sa-L vada adica cei ce-si insusesc Adevarul vesnic cu toata fiinta lor (vezi Ioan 17,17).

Cand se cauta adevarul vesnic este cu totul gresita intrebarea: ce este Adevarul? Intrebarea trebuie sa sune astfel: Cine este Adevarul? Pentru ca adevarul poate fi numai o persoana si, desigur, o Persoana Dumnezeiasca, iar nu un lucru: numai Dumnezeu Creatorul, iar nu o creatura. Dumnezeul-om raspunde: “Eu sunt Adevarul” (Ioan 14,6), dar numai celui care, din toata inima, din tot sufletul, din toata fiinta lui, in rugaciuni si lacrimi, in post si priveghere, in suspine si zbucium sufletesc, intreaba: cine este Adevarul?

Numai cei sfintiti de Adevarul vesnic sunt adevaratii luminati, pentru ca Adevarul a venit prin Iisus Hristos (Ioan 1,17). Fara El si in afara Lui nu exista si nici nu poate exista Adevar. Vreti o schema a acestui lucru? Iata-o: Hristos = Adevar = Sfintenie = Luminare. Adevarul creeaza in suflet o dispozitie sfanta iar din sufletul sfant izvorasc continuu ganduri sfinte, dorinte sfinte, simtaminte sfinte, fapte sfinte. Pentru aceasta crestinii se numesc sfintiti (Faptele Apostolilor 20,32; 26,18; I Corinteni 1,2). Nu crezi poate aceasta, pentru ca te apasa pacatele, te strivesc patimile, dar asculta cuvantul Evangheliei celei vesnice:

“Toata faptura lui Dumnezeu… se sfinteste prin cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune(I Timotei 4,5).

Toata faptura: si tu si eu, cu o singura conditie: sa punem in practica cuvantul lui Dumnezeu, Evanghelia, si sa ne rugam. Da, rugaciunea sfinteste si lumineaza. Daca nu o ai, esti departe de sfintenie, de luminare si, in consecinta, si de adevarata cultura. Esti, oare, faptura a lui Dumnezeu daca nu te sfintesti pe tine insuti prin Evanghelie si prin rugaciune? Numai diavolul nu se poate sfinti prin ele, deoarece datorita urii lui fata de Dumnezeu a devenit atat de rau, incat din cauza relei lui vointe a incetat de a mai fi faptura lui Dumnezeu; poate ca a uitat chiar ca a fost vreodata.

Mantuirea consta in sfintirea omului prin Duhul Sfant. Aceasta este o nevointa dificila si indelungata pentru sfintirea harismatica, castigata prin lucrarea poruncilor evanghelice; o osteneala personala, launtrica si neincetata. La aceasta ne cheama Dumnezeu prin Evanghelia Lui (II Tesaloniceni 2,12). Scopul vietii omului pe pamant este dobandirea Duhului Sfant, dupa cum marturiseste si invata insuflat de Dumnezeu Sfantul Serafim din Sarov. Pentru aceasta Duhul Sfant se numeste Duhul sfinteniei, Duhul sfintirii (Romani 1,4).

Sfintirea se manifesta ca luminare a omului de catre Duhul Sfant. De aceea, ziua Cincizecimii, ziua Duhului Sfant, este ziua luminarii de adevar, de sfintenie, in foc. In Duhul Sfant sfintenia si lumina sunt unul si acelasi lucru; e ceea ce se intampla si la Apostolii cei purtatori de Duh si la Sfintii Parinti. De aceea, sfintii purtatori de Duh sunt unicii luminatori si invatatori. Prin sfintenia lor ei alunga pacatul din adancul sufletului si trupului omenesc, iar prin lumina lumineaza calea fiecarui om pentru a putea strabate valea mortii spre linistea nemuririi. Pentru cel purtator de Duh toate sunt luminoase si clare: viata si moartea, bucuria si durerea, sensul omului si al lumii; pentru ca el vede prin Duhul Sfant ratiunea si sensul a toate, ca si Sfintii Apostoli in ziua Cincizecimii. Botezul “in Duhul Sfant si in foc” (Marcu 1,8; Luca 3,16) este in acelasi timp si sfintenie si luminare. Din acest motiv, Botezul Domnului se numeste Luminare. Nascuti pentru Duhul Sfant, prin sfintire si luminare, crestinii sunt si raman crestini numai in Duh Sfant, de aceea se si numesc sfinti.

In Botez si in Mirungere, omul primeste de la Duhul Sfant plamada sfinteniei cu care va trebui sa-si plamadeasca tot sufletul si trupul lui prin exercitarea virtutilor evanghelice. Prin intrupare, trupul divino-uman al lui Hristos a devenit literalmente al nostru, dar in mod trans-subiectiv, in timp ce prin Sfanta Euharistie acesta devine al nostru, real si personal in mod obiectiv. Pentru ca in Sfanta Euharistie se gaseste plinatatea si desavarsirea sfinteniei si a luminarii. Dincolo de ea (adica de Sfanta Euharistie) natura omeneasca nu mai poate inainta, in ce priveste intimitatea, unirea ei cu Dumnezeu, pentru ca nu mai are unde sa inainteze (vezi Evrei 10,10-14; I Corinteni 10,16-17).

Sfintenia se manifesta intotdeauna ca lumina. Din acest adevar traieste Evanghelia lui Hristos si in lumea aceasta si in cea ingereasca, in Schimbarea la Fata a Mantuitorului Hristos ni se infatiseaza modelul transformarii fiecaruia dintre noi prin sfintenie in lumina (vezi Matei 17,2; Luca 9,29). Transfigurati prin sfintenie, sfintii revarsa pururea razele luminii celei pline de har care, uneori, prin harul lui Dumnezeu, poate straluci din ei ca un soare. Lucrul acesta se intampla foarte adesea sfintilor Asceti. Iata cateva exemple.

“Era un oarecare avva Pamvo si despre acesta se spune ca a staruit trei ani cerand de la Dumnezeu si zicand: “Doamne, nu ma slavi pe mine pe pamant!”; si Dumnezeu l-a slavit pe el atat de mult, incat nu putea cineva sa-l priveasca in fata, din pricina slavei pe care o raspandea fata lui”.

“Spuneau despre avva Pamvo, ca asa cum Moise a luat chipul slavei lui Adam atunci cand a fost slavita fata lui, tot asa si fata lui avva Pamvo stralucea si era intocmai ca un imparat sezand pe tronul lui; in acelasi chip era si avva Silvan si avva Sisoe “.

“Spuneau despre avva Sisoe, ca atunci cand urma sa se savarseasca, in timp ce parintii se gaseau asezati langa el, fata lui stralucea ca soarele; si le spunea lor: “Iata avva Antonie a venit”; iar dupa putina vreme, le spunea: “Iata, ceata Proorocilor a venit”; si fata lui stralucea si mai mult, si le zicea: “Iata ceata Apostolilor a venit”; si fata lui s-a umplut indoit de lumina. Si iata-l ca vorbea cu unii: iar batranii s-au rugat de el, spunand: “Cu cine vorbesti, Parinte?” Si acela le-a zis: “Iata ingerii au venit sa ma ia si-i rog sa fiu lasat sa ma pocaiesc putin”. Si batranii i-au zis lui: “N-ai nevoie sa te pocaiesti, Parinte!” Dar batranul le-a zis: “inca nu stiu sa fi pus inceput”; si atunci toti au aflat ca este desavarsit. Si din nou fata lui s-a facut ca soarele. Si toti au strigat, iar el le-a zis lor: “Vedeti, Domnul a venit si zice: Aduceti-Mi vasul pustiului”; si indata si-a dat duhul. Si a fost ca un fulger; si toata casa s-a umplut de buna-mireasma”.

Un exemplu asemanator avem in timpurile mai noi pe Sfantul Serafim din Sarov (Convorbirea cu Motovilov).

Transformat prin nevointele in har, omul devine treptat din ce in ce mai sfant si mai luminos. A trai cineva in spirit evanghelic inseamna sa reverse lumina Cuvantului lui Dumnezeu, lumina dumnezeiasca necreata, sa se transforme in lumina, sa devina lumina, pentru ca viata si lumina sunt de-o-fiinta in Dumnezeu si in Dumnezeul-om (vezi Ioan 1,9) si de aici si in toti crestinii adevarati. Aceasta stralucire a Luminii celei pline de har este infatisata in Sfintele Icoane, printr-un nimb de lumina. Trasatura caracteristica a personalitatii sfantului este aceea ca el iradiaza lumina adevarului vesnic, a dreptatii, a sfinteniei si frumusetii.

“Si lumina in intuneric lumineaza si intunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1,5).

Imparatia mortii se intinde cat si omul; pe cat omul face sa creasca influenta lui in jurul sau, pe atat se intinde si moartea; aceasta este soarta lui tragica in lume. Veti fi observat ca in univers nimic nu este muritor decat numai omul si cele din jurul lui. Umanismul! Un joc pueril si zadarnic in angrenajul morii asurzitoare a mortii. Prin pacat si prin moarte omul a transformat lumea aceasta intr-o infricosatoare monstruozitate. Si chiar si oamenii mai putin sensibili si-ar fi pierdut capul in grozaviile acestea ale pamantului, daca nu li s-ar fi dat lumina “logosica” dumnezeiasca, ce lumineaza in drumul lui, pe tot omul in intunericul cel nepatruns al pacatului si al mortii (vezi Ioan 1,9; II Corinteni 4,6).

Lumina, Hristos, “a venit in lume si oamenii au iubit mai mult intunericul (adica pacatul, moartea, raul), decat lumina”. De ce? – “Pentru ca faptele lor sunt rele. Tot cel ce face cele rele uraste lumina (“tot”: si eu, si tu, cand facem raul) si nu vine spre lumina, ca faptele lui sa nu fie vadite ca sunt rele” (Ioan 3,19-20). Exista o tainica identitate intre lumina si binele dumnezeiesc cel vesnic dupa cum, iarasi, exista o unitate fatala intre intuneric si raul satanic, si de aici se explica ura intunericului si a raului impotriva a tot ceea ce este luminos si bun.

“Cel ce face adevarul vine la lumina ca sa se vadeasca lucrurile lui, ca sunt lucrate in Dumnezeu” (Ioan 3,21).

Lumea este cufundata in intunericul pacatului. Si in acest intuneric infricosator numai minunatul nostru Domn a putut sa spuna despre Sine:

“Eu sunt Lumina lumii; cel ce urmeaza Mie nu va umbla intru intuneric si va avea Lumina Vietii” (Ioan 8,12).

Fara minunatul Domn Iisus, lumea este un intuneric misunand de fantome. Atunci cand ii priviti cu ochiul lui Hristos, oamenii fara Hristos nu vi se par ca niste infricosatoare fantome? Si lucrurile nu vi se par ca niste umbre fantastice, din care iese la iveala fiara cea oarba a mortii? Daca aveti curajul sa priviti spaima in fata, veti simti acest lucru si atunci nu va ramane altceva decat jalea si doliul pentru Hristos. Pentru ca, umbland fara de Hristos, in acest teatru al umbrelor care este lumea, omul “nu stie incotro merge” (vezi Ioan 12,35). Ca sa afle unde merge si care este drumul care duce din aceasta lume in cealalta, omul trebuie sa devina fiu al luminii. Cum? – Prin credinta in Hristos ca Lumina lumii, pentru ca intr-o astfel de credinta omul insusi se naste din lumina si devine copil al luminii, fiu al luminii (vezi Ioan 12,36).

Credinta in Hristos nu numai ca-l elibereaza pe om de intuneric, dar il si transforma in lumina, in fiu al luminii. De aceea zice Mantuitorul despre Sine Insusi:

“Eu am venit lumina in lume, ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana intru intuneric” (Ioan 12,46).

Si, intr-adevar, oricine a crezut cu adevarat in Hristos nu ramane in intunericul mortii si nici nu va ramane vreodata. De aceea, credinciosii sunt luminati, iar cu lumina dumnezeiasca a sufletului lor lumineaza toate tainele cerului si ale pamantului. Acest lucru l-a avut in vedere, Apostolul Pavel cand scria crestinilor:

“Candva ati fost intuneric, acum sunteti lumina in Domnul; umblati ca fii ai luminii” (Efeseni 5,8. Vezi si I Petru 2,9).

Sunteti intuneric prin pacat, prin rautate, prin moarte, iar “in Domnul” ati devenit lumina, adica prin Domnul, Care este sfintenia adevarata si lumina adevarata. Marturisind iarasi acest lucru, Apostolul scria crestinilor:

“Voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei; nu suntem ai noptii si intunericului “ (I Tesaloniceni 5,5), pentru ca Domnul Dumnezeul nostru este Parintele luminilor, al tuturor luminilor (Iacob 1,17).

Sfintii cei purtatori de Dumnezeu sunt lumina lumii, luceferii lumii (Matei 5,14; Ioan 8,12; Filipeni 2,15); de aceea, intunericul pacatului nu poate sa-i cuprinda; nu sunt insa lumina, prin ei insisi, ci datorita lui Hristos Care este in ei; ei sunt numai detinatori credinciosi si purtatori ai luminii lui Hristos. Dar ei, sfintii, continua sa lumineze si dupa moartea lor, pentru ca ei raspandesc raze nu numai prin cuvintele lor sfinte, ci si prin sfintele lor moaste. Exemplul cel mai lamurit sunt pentru noi moastele Sfantului Sava. De aceea le-au si ars turcii. Dar este oare cu putinta sa arda cineva lumina si focul? Pentru ca atunci focul devine si mai mare…

“Domnul este luminarea mea si Mantuitorul meu; de cine ma voi infricosa?” (Psalm 26,1).

Dumnezeu este sfintenia desavarsita si lumina absoluta, de aceea “intuneric nu este nicicum in El” (I Ioan 1,5). Noi suntem cu El “daca umblam in lumina, dupa cum El este in lumina” (I Ioan 1,7). Comuniunea cu El este o comuniune cu lumina, pentru ca sfintenia se hraneste cu lumina. Aceasta este o lege pentru viata evanghelica in Hristos. Lumina dumnezeiasca si sfintenia deschid ochii sufletului nostru catre realitatile vesnice atat ale acestei lumi cat si ale celeilalte, in timp ce intunericul pacatului orbeste si nu ne lasa sa vedem nimic din ceea ce este dumnezeiesc si vesnic, nici in lumea aceasta nici dincolo de ea (vezi Ioan 2,10; Efeseni 1,18).

Sfintenia este nevointa (asceza) in har, de aceea si cultura este o astfel de nevointa (asceza). Omul le dobandeste pe amandoua daca castiga virtutile evanghelice. Pentru ca Domnul adevarului ne-a zis:

“Deci, daca voi, fiind rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal cel din cer va da Duh Sfant celor ce cer de la El? (Luca 11,13).

Si, intr-adevar, L-a dat atator si atator sfinti purtatori de Duh si il da si-l va da intotdeauna. Dar cu o conditie, pe care Sfantul Ioan Hrisostom o formuleaza in chipul urmator:

“Supune-te lui Dumnezeu in poruncile Lui, ca sa te auda pe tine in rugaciunile tale”.

Cultura este o proiectie a sfinteniei. Numai omul sfintit poate sa sfinteasca pe altii; numai devenind el insusi lumina, poate sa lumineze pe altii. Evanghelia Dumnezeului-om concentreaza totul in lupta si nevointa personala; toate incep de la insasi persoana omului: salvat, omul salveaza inevitabil si pe altii din jurul sau; luminat, el lumineaza si pe altii. Aceasta este calea evanghelica, aplicata cu credinciosie in Ortodoxie, pazita si aparata in ea.

Iata cum o traseaza, ca un alt Fiu al Tunetului, marele sfant si invatator al Bisericii, luminatorul lumii, Sfantul Grigorie Teologul:

“Sa te curatesti mai intai pe tine insuti si apoi sa curatesti pe altii; Sa devii tu insuti mai intai intelept si apoi sa inteleptesti pe altii; Sa devii tu insuti mai intai lumina si apoi sa luminezi pe altii; Sa te apropii tu insuti de Dumnezeu si sa aduci la El si pe altii; Sa te sfintesti tu insuti mai intai, si apoi sa sfintesti pe altii”.

Prin bunavointa Proniei Dumnezeiesti traim rastigniti la intretaierea geografica si religioasa a Rasaritului si Apusului si, de aceea poate ne gasim adesea intr-un impas chinuitor. Ati observat cat de mult sufletului nostru ortodox nu-i corespunde cultura rationalist-scolastica a Europei romano-catolice si protestante? Lucrul acesta se oglindeste in chip lamurit in ratacirea ideologica si etica a celei mai mari parti a intelectualilor nostri. Acestia s-au instrainat de poporul nostru ortodox, de trupul Bisericii Ortodoxe si de aceea si-au pierdut sensibilitatea si orientarea ortodoxa in problemele fundamentale ale vietii si ale mortii. Cultura dupa modelul “iluminismului” european nu poate fi o cultura pentru noi. Sensibilitatea si constiinta ortodoxa accepta si recunoaste numai pe sfinti ca pedagogi si invatatori si numai sfintenia ca luminare si adevarata cultura. E o foame si o sete foarte adanca a sufletului nostru, mult mai adanca decat socotesc multi dintre intelectualii nostri si nimeni nu poate sa o satisfaca, afara de Hristos si de sfintii Lui.

Omul care cauta sincer sensul si lumina vietii gaseste intotdeauna o bucurie spirituala inexprimabila, ca si imbolduri spirituale si orizonturi cat se poate de largi in tainica si sfanta Biserica Ortodoxa. Nu exista in mine si in tine deznadejde si tristete, indoiala si intuneric, pacat si moarte, pe care sa nu le putem alunga cu minunatele rugaciuni ortodoxe. Daca sufletul tau a fost cuprins de intuneric si, paralizat, spiritul iti este cufundat in intuneric, iata o rugaciune care te va ajuta in plans si lacrimi:

“Luminarea celor ce stau intru intuneric, izbavirea celor deznadajduiti, lisuse, Mantuitorul meu, catre Tine manec, Imparate al lumii, lumineaza-ma cu stralucirea Ta”.

…Te-ai intunecat din cauza prea multelor pacate? Iata medicamentul:

“Iisuse, Prea Dulce, lumineaza-ma pe mine cel intunecat; Iisuse, lumina mea, lumineaza-ma!”

... Daca ganduri necurate si rusinoase tulbura inima ta, alearga la rugaciune si roaga-te cu lacrimi:

“Iisuse, Prea Dulce, lumineaza cugetele inimii mele; Iisuse, lumina cea sfanta, lumineaza asupra mea!”

… Si daca, iarasi, la orizontul sufletului tau se infatiseaza norii cei de foc ai placerii, recurge la aceasta minunata rugaciune:

“Iisuse, Prea Dulce, lumineaza simtirile mele intunecate de patimi; Iisuse, Prea Dulce, pazeste inima mea de pofta cea rea!”

… Iar cand toate relele se napustesc de pretutindeni asupra ta, ca sa te arunce in intuneric, in deznadejde, in moarte, atunci striga catre Domnul cel atotmilostiv:

‘Spre cer ridic ochii inimii mele, spre Tine, Mantuitorul meu, mantuieste-ma cu stralucirea Ta!’ “.

(Din: Sf. Iustin Popovici, Omul si Dumnezeul-Om. Abisurile si culmile filozofiei”, Editura Sophia, 2010)

Legaturi:

***

***

***


Categorii

Duminica Tuturor Sfintilor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisirea Bisericii, Pogorarea Sfantului Duh (Rusaliile), Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfantul Iustin Popovici

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

34 Commentarii la “Sfantul Iustin Popovici: “SFINTENIA ESTE STAREA NORMALA A SUFLETULUI NOSTRU… Sa te sfintesti tu insuti mai intai, si apoi sa sfintesti pe altii

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: SFINȚII LEPĂDAȚI și DEMONIZAȚII ASCUNȘI… SÂNGEROS DE “CIVILIZAȚI”. Cum îi cinstim deplin pe sfinți? (VIDEO + TEXT) | Cuvântul Ortodox
  2. De fiecare data cand citesc acest cuvant ma infior, ca adevarat e.

    Nicolae Mirean – foarte frumos. Foarte.

  3. “Prin bunavointa Proniei Dumnezeiesti traim rastigniti la intretaierea geografica si religioasa a Rasaritului si Apusului si, de aceea poate ne gasim adesea intr-un impas chinuitor. Ati observat cat de mult sufletului nostru ortodox nu-i corespunde cultura rationalist-scolastica a Europei romano-catolice si protestante? Lucrul acesta se oglindeste in chip lamurit in ratacirea ideologica si etica a celei mai mari parti a INTELECTUALILOR nostri. Acestia s-au instrainat de poporul nostru ortodox, de trupul Bisericii Ortodoxe si de aceea si-au pierdut sensibilitatea si orientarea ortodoxa in problemele fundamentale ale vietii si ale mortii. Cultura dupa modelul “iluminismului” european nu poate fi o cultura pentru noi. Sensibilitatea si constiinta ortodoxa accepta si recunoaste numai pe SFINȚI ca PEDAGOGI si ÎNVĂȚĂTORI si numai sfintenia ca luminare si adevarata cultura. E o FOAME si o SETE foarte adanca a sufletului nostru, mult mai adanca decat socotesc multi dintre INTELECTUALII nostri si nimeni nu poate sa o satisfaca, afara de HRISTOS si de SFINȚII LUI.

    Omul care cauta SINCER sensul si lumina vietii gaseste intotdeauna o bucurie spirituala inexprimabila, ca si imbolduri spirituale si orizonturi cat se poate de largi in tainica si sfanta Biserica Ortodoxa. Nu exista in mine si in tine deznadejde si tristete, indoiala si intuneric, pacat si moarte, pe care sa nu le putem alunga cu minunatele rugaciuni ortodoxe. Daca sufletul tau a fost cuprins de intuneric si, paralizat, spiritul iti este cufundat in intuneric, iata o rugaciune care te va ajuta in plans si lacrimi:

    “Luminarea celor ce stau intru intuneric, izbavirea celor deznadajduiti, lisuse, Mantuitorul meu, catre Tine manec, Imparate al lumii, lumineaza-ma cu stralucirea Ta”.

    Foarte profundă și corectă analiză a Sfântului Iustin Popovici !!! Și se potrivește ca o mănușă pentru poporul nostru ortodox, care a fost și este “luminat” de mulți intelectuali care “la Paris (și nu numai la Paris!) învață cravatei cum se leagă nodul/Și-apoi vin de ne…fericesc norodul.” Evident, nu doar Apusul Europei ne-a fericit norodul, ci și comunismul (“lumina vine de la răsărit”, de la Moscova, se spunea pe vremuri, nu ?), iar o mare parte din INTELECTUALII de astăzi au absolvit o facultate în România comunistă. Da, unii din INTELECTUALII noștri se erijează în pedagogi și învățători, ei înșiși nefiind sfinți, deci nefiind în lumină, ci în întuneric… Ei predau la catedră științe de factură umanistă, lipsite de Viață, de Duhul Sfânt (cu rare și fericite excepții), conform programei școlare secularizate și de aici provine această rătăcire în masă a poporului. Duhul scolastic, secularizat, a pătruns și în seminariile și facultățile teologice așa încât și de aici nu ne putem aștepta la o vindecare, o îndreptare a rătăcirii poporului român botezat ortodox (cu rare și fericite excepții). De aceea, pe lângă Sfintele Biserici, în multe parohii din Rusia, s-au înființat școli pentru părinți, cu scopul de a-i învăța pe părinți cum să își educe copiii d.p.d.v creștin ortodox, astfel încât să poată primi ajutor de la Bunul Dumnezeu pe Calea Mântuirii. Este foarte greu să ajungi la sfințenie, la desăvârșire, dar măcar poți învăța cum să te ridici, cu ajutorul Domnului, din inevitabilele căderi și cum să te rogi pentru aproapele dar și pentru vrăjmașii tăi, astfel încât să poți pune început bun vieții tale.
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  4. Pingback: PĂRINTELE GHEORGHE HOLBEA, cuvânt mărturisitor la Cincizecime în contextul NOILOR INGINERII SOCIALE cu aspect de “MASCARADĂ”: “De ce ne este FRICĂ mai mult de rău decât de a fi părăsiți de Dumnezeu? NU VĂ TEMEȚI, IUBIȚII ME
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate