Sfantul Grigorie Palama si BIRUINTA INVATATURII CELEI ADEVARATE

27-02-2010 Sublinieri

grigorie.jpg

Astazi, in Duminica a doua a Postului Mare, Biserica Ortodoxa praznuieste, prin cinstirea acordata Sf. Grigorie Palama, o alta biruinta a dreptei credinte, nu mai putin importanta ca cea impotriva iconoclasmului. Observam ca razboaiele ridicate impotriva dreptei credinte sunt menite sa il indeparteze in orice chip pe om de Dumnezeu, sa Il faca pe Acesta sa stea departe, intr-un zona inaccesibila, departe de inima omului. Si daca inconoclastii vroiau cu tot dinadinsul sa stearga Chipul lui Dumnezeu-Om si ale tuturor sfintilor Sai din inima noastra, ereticii valaamisti care se opuneau invataturii marturisite de Sf. Grigorie Palama pretindeau ca omul nu se poate impartasi de lumina necreata, de harul indumnezeitor.

In ultima instanta, potrivnicii dreptei credinte, reprezentati pe timpul Sf. Grigorie de valaamistii catolicizanti si rationalisti, neaga posibilitatea omului de a se indumnezei prin partasia cu Insusi Dumnezeu. Iar astazi vor sa Il scoata din sufletele noastre propovaduind ca Dumnezeu este in toate credintele si religiile, si ca se ajunge la El oricum si cu oricine. Toti acesti potrivnici vor sa Il scoata pe Dumnezeu din inima omului.

De aceea, este o amintire importanta, la inceputul Postului, a chemarii adevarate a omului si a dorului nestins al Domnului dupa inimile noastre, o reamintire a dorintei lui Dumnezeu de a sta cu noi, de a ne vedea fata catre fata si de a se salaslui in sufletele noastre. Departe de a fi oarecum exterioare Postului Mare, asa cum se mai aude, aceste doua duminici ne arata noua la ce si la cine suntem chemati.

Învăţătura lui Hristos şi învăţăturile omeneşti

de Sfantul Luca al Crimeei

“Dacă, precum vă amintiţi, în cea dintâi Duminică a Marelui Post Sfânta Biserică a prăznuit întărirea Ortodoxiei de către cele şapte Sinoade Ecumenice, în cea de-a doua ea cinsteşte pomenirea ierarhului Grigorie Palama, marele apărător al Ortodoxiei. Acesta a trăit în al XIV-lea veac, la aproape şase sute de ani după ultimul Sinod Ecumenic. A primit o educaţie aleasă, fiind apropiat al împăratului din Bizanţ, dar a părăsit curând viaţa de la curte şi s-a retras în muntele Athos, fiindcă sufletul lui năzuia spre împărtăşirea statornică şi nedespărţită cu Dumnezeu. În zilele lui s-a ridicat hulă asupra monahismului şi mai ales asupra călugărilor din Athos, care erau defăimaţi pentru faptul că-şi închinaseră întreaga viaţă numai slujirii lui Dumnezeu, cugetării la cele dumnezeieşti şi rugăciunii.

Sfântul Grigorie i-a înfierat cu mare putere pe aceşti hulitori, ridicându-se în apărarea monahismului ortodox, în acea vreme s-a ridicat ereticul Varlaam, care propovăduia învăţătura greşită că, schimbându-Se la faţă în muntele Taborului, Domnul Iisus Hristos nu ar fi strălucit cu lumina dumnezeiască, ci cu o lumină pământească, obişnuită.Sfântul Grigorie l-a dat în vileag ca eretic, învăţând cu tărie că lumina taborică este dumnezeiască.

În ziua pomenirii acestui mare ierarh, ca de altfel în toate zilele când sunt pomeniţi sfinţi ierarhi, auziţi în Evanghelia care se citeşte cuvintele lui Hristos:

Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur şi tâlhar, iar cel ce intră prin uşă este păstorul oilor (In. 10, 1-2).

În ele, toţi învăţătorii mincinoşi şi ereticii sunt asemuiţi unor hoţi şi tâlhari, ce nu doresc să intre cu smerenie în sfânta credinţă pe uşa Ortodoxiei, ci năzuiesc să se furişeze prin altă parte. Singura intrare sfântă şi legiuită în dumnezeiasca învăţătură e însă una singură, şi unul singur este învăţătorul nostru – Iisus Hristos (v. Mt. 23, 8), iar noi suntem datori să urmăm doar Lui şi nimănui altcuiva.

Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra, şi va ieşi, şi păşune va afla (In. 10, 9).

La această uşă El i-a pus ca străjeri ai împărăţiei Cerurilor pe sfinţii apostoli, în urma cărora au primit hirotonia, ca urmaşi ai lor, mulţi alţi păstori buni: toţi aceştia învaţă oile cele bune, turma lui Hristos, să asculte de glasul singurului învăţător şi Păstor, să meargă după Hristos. Au fost şi sunt numeroşi conducători pe care şi-i alege neamul omenesc, mulţi învăţători care arată felurite căi de a trăi – însă Domnul Iisus Hristos ne porunceşte nouă, creştinilor, să mergem numai după El, după Păstorul Cel Bun, Care pune sufletul Său pentru oile Sale (v. In. 10, 11).

Care sunt învăţăturile tuturor conducătorilor omeneşti şi prin ce se deosebesc ele de învăţătura Domnului Iisus Hristos? Toate învăţăturile omeneşti au ca ţintă perfecţionarea vieţii noastre sociale şi politice. Ele vorbesc aproape numai despre felul în care trebuie organizat aspectul exterior a vieţii, despre legile de stat care ar trebui făcute, despre realizarea unei forme cât mai perfecte de organizare statală. Din aceste învăţături omeneşti cunoaştem multe lucruri înţelepte, multe lucruri mari, multe lucruri folositoare, în faţa celor mai bune şi mai vrednice, în faţa celor mai drepte dintre ele ne plecăm şi noi.

Şi totuşi, de ce mergem după un singur Conducător – după Domnul nostru Iisus Hristos? De ce punem sfânta Lui învăţătură mai presus de toate învăţăturile social-politice ale lumii, chiar şi de cele mai drepte dintre ele? Acesta e un lucru pe care trebuie neapărat să-l înţelegeţi.

Înainte de venirea Domnului Iisus Hristos, lumea era adânc înstrăinată de obiectul învăţăturii Lui, necugetând deloc la ceea ce El socotea a fi lucrul cel mai însemnat, neapărat trebuincios, pentru oameni: se gândeau numai la cele exterioare. Lumea antică era încredinţată că pentru dezrădăcinarea răului de pe pământ este nevoie doar de legi drepte în stat; şi lumea nouă visează la egalitate socială. Păstorul Cel Bun ne spune însă cu totul altceva.

Ştiţi că în vremea postirii Lui de patruzeci de zile în pustie satana a început să-L ispitească. L-a suit pe un munte înalt, i-a arătat toate împărăţiile pământeşti şi a zis:

„Dacă Te vei închina mie, îţi voi da toate aceste împărăţii şi slava lor” (v. Lc. 4, 6-7) – la care Domnul a răspuns: Mergi înapoia Mea, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să I te închini şi numai Lui să-I slujeşti” (Lc. 4, 8).

El a lepădat de la Sine puterea politică şi socială şi nu la reforme sociale Se gândea. Şi după aceea, cu alte prilejuri, a respins această putere – fiindcă atunci când veneau la El oameni cu rugămintea de a le fi judecător, El se dădea în lături, spunând: Cine M-a pus pe Mine judecător sau împărtitor peste voi? (Lc. 12, 14). Iar când înainte de cumplitele Sale pătimiri de pe Golgota a stat înaintea lui Pilat ca să fie judecat, şi acesta L-a întrebat: „Eşti împărat?“, El a răspuns: Da, împărat sunt, însă împărăţia Mea nu este din această lume” (v. In. 18, 33-36).

Iată ce are însemnătate pentru noi: faptul că El este Conducătorul unei împărăţii care nu este din această lume, iar conducătorii omeneşti sunt toţi conducători ai împărăţiei acestei lumi. Ei bine, care este deosebirea de temelie dintre învăţătura lui Hristos şi toate învăţăturile omeneşti? În aceea că Hristos ne-a învăţat despre împărăţia care e înăuntrul nostru, ne-a învăţat să luăm aminte la glasul inimii:

Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, preacurvia, lăcomiile, vicleniile, inşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea (Mc. 7, 21-22).

Aceeaşi idee o veţi afla şi în Evanghelia după Luca:

Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui scoate cele rele – căci din prisosul inimii vorbeşte gura lui (Lc. 6, 45).

În viaţa noastră duhovniceascăprin urmare şi în toată viaţa noastră lăuntrică, care se află în legătura cea mai strânsă cu viaţa duhovnicească – inima împărăţeşte şi stăpâneşte asupra minţii noastre, asupra voii şi a năzuinţelor. Noi cugetăm cum vrea inima, credem ceea ce-i place inimii, ne îndreptăm voinţa potrivit năzuinţelor inimii. Simţirea, al cărei organ este inima, domneşte asupra întregii noastre gândiri, credinţe, cunoaşteri, asupra întregii noastre concepţii despre lume, asupra tuturor tendinţelor sociale şi politice. Cum ne este inima, aşa ne este şi viaţa. Dacă inima este curată, sfântă, pătrunsă de dragoste fierbinte faţă de Domnul Iisus Hristos, toate faptele, toate gândurile, toate opiniile noastre sociale şi politice, toată filosofia noastră de viaţă vor fi pătrunse de această simţire, de aceste sfinte porunci ale inimii – şi atunci din vistieria cea bună a inimii noastre vom scoate roade bune în tot ce facem, şi în primul rând în viaţa de zi cu zi, în legăturile noastre cu cei din jur. Iar dacă în inimă domnesc răul şi întunericul, oricât de bună ar fi orânduirea socială şi politică, oricât ar fi de drepte legile, omul va face rele. Nici un fel de legi, nici un fel de orânduire socială nu pot înfrâna inima omenească. Oamenii tind să înăbuşe răul prin pedepse juridice – însă răul continuă, infracţiunile nu contenesc. Ştiţi că şi în cea mai desăvârşită orânduire de stat există o mulţime de oameni josnici, lipsiţi de cinste, care fac răul şi prin tot ceea ce săvârşesc strică tot lucrul bun, împiedicându-l şi lipsindu-l de putere prin năzuinţele inimii lor negre; ştiţi că există o mulţime de oameni egoişti, cărora nu le pasă decât de sine şi care nu se dau în lături să îi strivească pe cei ce stau în calea lor. Ştiţi cât de mulţi sunt oamenii desfrânaţi şi că prin nici un fel de legi nu se poate face ca toţi oamenii să devină buni şi cinstiţi, să nu mai fie oameni necinstiţi, egoişti.

Asta o poate face numai Domnul Iisus Hristos, fiindcă El ne-a adus învăţătura Sa cea dumnezeiască despre felul în care trebuie să fie inima noastră, despre felul în care trebuie să ne-o îndreptăm. Şi prin Sângele Său şi Trupul Său, cu care ne împărtăşim, El ne dă putere să ne luptăm cu răul, să curăţim inimile noastre. Iată de ce El este pentru noi singurul Sfânt Conducător, fiindcă la dezrădăcinarea răului nu pot şi niciodată nu vor putea să ajungă conducătorii omeneşti. Este nevoie de harul dumnezeiesc, de puterea dumnezeiască, pentru a îndrepta inima omenească; oamenii au nevoie de ajutor haric în lupta cu răul. Şi atunci, cum să nu îl iubim din toată inima pe Domnul Iisus Hristos, Care ne-a învăţat adevărul cel mai adânc, Care ne-a întors luarea-aminte asupra inimilor noastre, Care ne-a adus învăţătura dumnezeiască şi luminoasă despre dragostea de aproapele? Şi se cuvine să băgăm de seamă că lucrurile pe care ne-a învăţat El – dragostea, milostivirea, blândeţea, smereniaerau adânc străine de inimile păgânilor. Aceştia nu se închinau blândeţii, ci trufiei; ei socoteau că a da milostenie săracilor este o slăbiciune de neiertat, în rândul lor era foarte răspândită sclavia, care înjoseşte demnitatea omenească; ei nu-i puneau pe sclavi în rândul oamenilor şi se purtau cu ei ca şi cu nişte vite [si nu exista aceeasi trufie si in zilele noastre, chiar si intre cei care formal sunt in Biserica?-n.n.] Ciudat şi nebuneşte ar fi sunat în urechile lor cuvintele dragoste, blândeţe, smerenie şi milostivire – dar ele au răsunat în întreaga lume prin dumnezeiasca propovăduire a Domnului Iisus Hristos şi au supus treptat inimile oamenilor, încât în locul trufiei şi dispreţului faţă de oameni dinainte s-a încetăţenit recunoaşterea tocmai acestor virtuţi.

Aşadar, fiecare creştin este dator să îşi aducă aminte că trebuie să-şi curăţească inima, să dezrădăcineze din ea gândurile rele, să tindă spre sfinţenia ei. Sfântul Apostol Iacov spune:

Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor, şi sfinţiţi-vă inimile, voi, cei îndoielnici. Pătrundeţi-vă de durere, întristaţi-vă şi vă jeliţi. Râsul întoarcă-se în plâns şi bucuria voastră în întristare. Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa (Iac. 4, 8-10).

Smeriţi-vă înaintea Domnului, pocăiţi-vă pentru ceea ce vă întinează inimile, umpleţi viaţa voastră de năzuinţa către dragoste, bine şi milostivire, şi atunci va odihni asupra voastră harul Sfântului Duh. Amin”.

(Sf. Luca al CrimeeiLA PORŢILE POSTULUI MARE, Predici la Triod; Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004)

luca.jpg


Categorii

Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Sfantul Grigorie Palama, Sfantul Luca al Crimeei, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

36 Commentarii la “Sfantul Grigorie Palama si BIRUINTA INVATATURII CELEI ADEVARATE

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. http://www.lumeacredintei.com/sct_3/st_698/arhiepiscopia_tomisului_comunicat_de_pres.htm

    ARHIEPISCOPIA TOMISULUI: Comunicat de presă

    Pe data de 28 februarie, Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea. Cu acest prilej, sâmbătă, 27 februarie, la ora 17.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfântul Gherman” din Constanţa. Tot sâmbătă, la Peştera Sfântului Ioan Casian (Mănăstirea Ioan Casian, com. Târguşor, jud. Constanţa), începând cu ora 21.00, Ierarhul Tomisului va oficia slujba de tundere în monahism.

    Duminică, 28 februarie, începând cu ora 9.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian”.

    După Sfânta Liturghie sunt programate lansarea de carte a monahului Ioan Bute, vernisarea expoziţiei de goblenuri şi un concert susţinut de copii.

    Credincioşii prezenţi se vor putea închina sfintelor moaşte ale cuvioşilor români: Vichentie Mălău, Gheorghe Lazăr şi Antim Găină.

    La invitaţia Asociaţiei Naţionale a Corurilor din România luni, 1 martie, la ora 18.00, corala „Cuvânt bun” a Arhiepiscopiei Tomisului va susţine un microrecital în rotonda Palatului Cantacuzino din Bucureşti. Evenimentul este organizat împreună cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

    Corala, dirijată de Giani Oprea, va interpreta opt lucrări liturgice, dintre care amintim: „Suflete al meu”, „Graiurile mele”, „Taina creştinătăţii”, „Polieleu – Cuvânt bun” şi „Lăudaţi pre Domnul”.

    Biroul de Presă şi Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului

  2. Pingback: Rugăciunea și foloasele ei la Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) « Mărturisire creștin-ortodoxă
  3. Azi am fost la catedrala din Timisoara…ca doar e Duminica si suntem obligati sa mergem acolo…si ghiciti ce era afisat pe pangarul de la lumanari langa un anunt al Ascorului?
    La inceput am crezut ca nu vad bine…dar m-am uitat mai de aproape si pe foaie respectiva se facea reclama la ziua modiala de rugaciune a femeilor crestine,5 martie,ora 17 in biserica evanghelica luterana din Timisoara!
    Sa nu va mustre constiinta daca nu va plecati in fatza acestor lupi in piele de oaie care poarta straiele dreptei credinte iar invatatura lor este invelita in falsitate spirituala si este pierzatoare de suflete!…

  4. Pentru ca am gasit multe comentarii la spam, unele dintre ele din cauza linkurilor pe care le contineau, va rugam ca atunci cand trimiteti comentarii cu linkuri incluse si nu le vedeti aparand nici dupa cateva ore, sa ne semnalati pe e-mail. Va multumim si va rugam sa ne iertati!

  5. Pr Gheorghe Calciu predica – Vindecarea Slabanogului din Capernaum (Duminica a 2-a din Sf si Marele Post)
    http://vimeo.com/9792553

  6. Pingback: Lexicon crestin: Isihasmul » Alex Rădescu
  7. Dracii care se arata la Medjugorie

    – sau Sfântul Petru Movilă şi „arătările îngereşti”-

    Postat de Danion Vasile la http://www.danionvasile.ro/blog/2007/12/08/dracii-care-se-arata-la-medjugorie/

    Mulţi admiratori ai diferitelor curente gnostice consideră că învăţătura Bisericii este inferioară învăţăturii spirituale provenite de la diferite arătări îngereşti sau de la mari spirite care afirmă că vor să ajute omenirea. Unei cărţi cu mesaje „dictate” de vreun mare sfânt hindus sau egiptean – fie prin chanelling, fie prin altă formă de spiritism – i se acordă mai multă autoritate decât unei cărţi scrise de un mărturisitor al lui Hristos…

    O întâmplare, descrisă cu lux de amănunte de un sfânt al Bisericii, îi poate pune însă pe gânduri pe aceşti „admiratori”…

    În ceea ce priveşte vedeniile şi celelalte feluri de arătări „îngereşti”, creştinii trebuie să se ţină de calea arătată de bătrânul din Pateric căruia dracul i s-a arătat în chipul lui Hristos. Bătrânul a închis ochii şi a spus: „«Eu pe Hristos nu voiesc să Îl văd aici». Iar demonul, auzind aceasta, s-a făcut nevăzut” [6; 316]. Tradiţia ortodoxă învaţă acelaşi lucru despre vedenii: că şi dacă s-ar arăta cineva în chipul lui Hristos, nu trebuie să i se dea atenţie. Că dacă este Domnul, nu Se va supăra. Iar dacă este vrăjmaşul, cea mai mică deschidere sufletească poate fi fatală.

    În articolul lui Ioan Butiurcă Medjugorie – dosarul unei mistificări, citim următoarele: „La un sfert de secol după ce a devenit unul dintre cele mai faimoase centre de pelerinaj din întreaga lume, Medjugorie a ajuns un spaţiu al «schismei, dezordinii religioase, neascultării şi activităţii anti-ecleziastice». Caracterizarea, care aparţine lui Ratko Peric, episcopul romano-catolic al aşezării bosniace, pune într-o lumină sumbră Medjugorie, considerat de milioane de persoane locul ales de Dumnezeu pentru a transmite mesaje întregii omeniri, prin intermediul Fecioarei Maria.”[1] „La un moment dat, în Medjugorie s-a vorbit despre un taximetrist care a călcat un bărbat plin de sânge. Acesta i-a dat şoferului o batistă plină de sânge şi i-a spus să o arunce în râu. În timp ce se îndrepta spre apă, taximetristul ar fi fost oprit de o femeie îmbrăcată în negru care i-a cerut să-i dea o batistă. Şoferul i-a oferit propria batistă, dar în acel moment a auzit-o pe femeie spunând: «nu aceasta, ci batista însângerată». Taximetristul i-a îndeplinit dorinţa, moment în care a auzit următoarele cuvinte: «Dacă ai fi aruncat batista în râu, sfârşitul lumii ar fi venit instantaneu». Vicka Ivankovic a notat în jurnalul ei că a întrebat-o pe «Gospa» dacă acest eveniment este adevărat, iar apariţia i-a răspuns: «Da, este adevărat. Bărbatul plin de sânge a fost fiul meu, Iisus, iar eu eram femeia în negru». Comentariul episcopului, menţionat în raportul său, «Adevărul despre Medjugorie», este elocvent: «Ce fel de teologie este aceasta? Din această mărturie reiese că Iisus vrea sa distrugă lumea dacă o batistă este aruncată în râu, iar Fecioara Maria este cea care salvează lumea!». (…) O serie de afirmaţii făcute de «Gospa» se bat cap în cap cu dogma Bisericii Catolice, conform căreia mântuirea se obţine numai în cadrul ei, prin credinţa în Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi în primatul papal: «Toate religiile sunt egale în faţa lui Dumnezeu» (Chronological Corpus of Medjugorje, p. 317), «Dumnezeu conduce toate confesiunile aşa cum un rege îşi conduce supuşii, prin intermediul slujitorilor săi» (Apariţiile de la Medjugorie – Svat Kraljevic, 1984, p. 58), «Musulmanii şi ortodocşii, la fel ca şi catolicii, sunt egali în faţa Fiului meu şi a mea, pentru că toţi sunteţi copiii mei» (Fecioara Maria apare în Iugoslavia – Pr. Marjan Ljubic).[2]

    În articolul meu Despre „arătările mariane”[3] scriam că în aprecierea fenomenului Medjugorie nu se poate face abstracţie de astfel de mesaje vădit anticreştine. Tot acolo – continuând studiile lui Mihai Urzică din volumul Biserica şi viermii cei neadormiţi, argumentam caracterul demonic al aşa-ziselor „arătări mariane” din spaţiul catolic. E bine că, în cele din urmă, până şi forurile catolice au înţeles că la Medjugorie are loc un fenomen înşelător.

    Totuşi, ortodocşii nu trebuie să aştepte până ce ierarhia catolică va declara că şi celelalte arătări aşa-zis mariane sunt înşelătoare. La Fatima, de exemplu, în ziua de 13 iulie 1917, arătarea care a luat chipul Maicii Domnului a spus: „Pentru a împiedica acest război, cer consacrarea Rusiei la inima mea neprihănită şi Sfânta Împărtăşanie, ca reparaţie, în primele sâmbete. Dacă vor fi ascultate cererile mele, Rusia se va converti şi va fi pace. (…) În cele din urmă, Inima mea neprihănită va triumfa. Sfântul Părinte îmi va consacra Rusia care se va întoarce şi se va da lumii un timp oarecare de pace” [60; 95]. Cum ar putea înţelege catolicii că Maica Domnului nu are nevoie ca Rusia să se convertească? Că, dimpotrivă, la credinţa pravoslavnică ar trebui să se convertească ceilalţi?

    Istoria ne arată că se poate ca fiii Bisericii Ortodoxe să îi ajute pe catolici să renunţe la înşelarea adusă de o arătare demonică. Sfântul Petru Movilă descrie o astfel de întâmplare:

    „În satul Munin din ţinutul Przemzsl, sat aflat la o milă depărtare de oraşul Iaroslavl, de care şi ţine, trăia un ţăran polonez, Wojczech, poreclit Suflet, care avusese o soţie pe nume Anna. La puţin timp după moartea soţiei, diavolul, vrând să-i întărească nu numai pe rătăciţii de latini în erezia focului purgatoriu, dar şi pe drept-credincioşi să-i aducă cu viclenia sa rău-voitoare la această rătăcire latinească, s-a vârât sub cuptor şi, nevăzut fiind, cu glasul soţiei îl chema pe soţ pe nume, zicând: «Wojczech». Iar el, auzind, a sărit înfricoşat, vrând să fugă afară. Dar diavolul îi zice: «Nu fugi, Wojczech, ci ascultă de glasul meu, căci eu sunt sufletul soţiei tale Anna, şi din pricina păcatelor mele pătimesc în cuptorul acesta. Te rog dar, fie-ţi milă, ajută-mă şi du-te la preoţi şi înduplecă-i să se roage şi să facă slujbe pentru mine. Cel mai bine ar fi să vină aici şi să facă slujbe şi rugăciuni pentru mine în casă, până când mă voi izbăvi de chinul purgatoriului, căci nădăjduiesc să fiu curând mântuită cu rugăciunile lor. Până acum tu n-ai avut grijă să faci milostenii şi slujbe ca să mă ajuţi, şi să-mi scurtezi chinurile purgatoriului, ci, de când am ieşit din trup, m-ai lăsat uitată».

    Bărbatul, neştiind de ispita diavolului, a crezut că este sufletul soţiei sale, şi îndată a pornit spre cetatea Iaroslavl, şi le-a povestit iezuiţilor şi preoţilor de la mănăstirea Farra tot ce-a auzit. Iar ei, ca să se încredinţeze de adevărul celor povestite, au trimis doi oameni în casa acelui om, să vadă. Şi dacă au venit, diavolul, ca un suflet, le-a vorbit şi lor cum îi vorbise omului, rugându-i de moliftă. Şi când aceştia s-au întors şi au povestit, toţi preoţii latini şi iezuiţii au crezut că într-adevăr era sufletul acelei femei şi au început să facă rugăciuni şi molifte şi să săvârşească slujbe. Iar tuturor oamenilor le-au hotărât post şi le-au poruncit să se roage cu sârg pentru el, iar pe ortodocşi, adică pe ruşi, ca să le fie de învăţătură, îi vorbeau de rău, zicându-le:

    «Nu pentru noi, care credem în focul purificator, ci pentru voi, schismaticilor, care nu vreţi să credeţi învăţătura cea adevărată, care-i a noastră, şi nu vreţi să vă convertiţi la cunoaşterea adevărului, Dumnezeu a arătat aievea acest suflet sfânt»(căci de acum – aoleu, rătăcire! – diavolul căpătase de la ei numele Sfintei Anna).

    Şi toţi preoţii şi iezuiţii au mers cu litia şi cu multă lume pe jos până în satul Munin, în casa omului, cântând şi rugându-se de slobozirea acestui suflet. Şi când preoţii au intrat în casă, au început să cheme sufletul acela, iar diavolul, ca un suflet, cu glasul femeii le-a răspuns şi le-a cerut să se roage pentru el. Iar diavolul, ca să-i întărească şi mai mult pe cei căzuţi în amăgire, şi ca să momească şi mai mulţi, le-a mulţumit şi le-a spus că rugăciunea lor îi aduce uşurare, şi i-a rugat să stropească cu agheasmă locul în care spunea că se află, căci le spunea că este ba sub cuptor, ba sub laviţă, ba sub troaca din care mâncau porcii. Iar ei făceau repede şi cu sârg ce le zicea diavolul, crezând că-i aduc sufletului uşurare.

    Şi prin tot ţinutul acela s-a răspândit vestea că în Munin s-a ivit un suflet sfânt şi de pretutindeni veneau mulţime de oameni, nu numai de credinţă latină, ci şi ortodoxă, să vadă şi să audă vocea acelui suflet şi, amăgiţi că într-adevăr este suflet, se rugau pentru el şi făceau pomeni. Amăgirea aceasta între latini, adică rugăciunile pentru diavol, a durat vreo 12 săptămâni: zi de zi săvârşeau rugăciuni în casa aceea, şi ţineau slujbe în bisericile lor.

    Dar Dumnezeu, pentru a nu cădea în amăgire şi ortodocşii (căci de acum şi mulţi dintre ei începuseră să se despartă de dreapta-credinţă), a pus în inima unui nobil drept-credincios, pe nume Martin Grabkovici, aflat în slujba cneazului Vasili al Ostrogului, să se ducă şi să vadă acea amăgire, căci atunci venise din ţinutul Cracoviei în oraşul Iaroslavl.

    Când s-a întâmplat să se ducă toţi preoţii cu litia, însoţiţi de multă lume, la sufletul acela din satul Munin, a venit şi a văzut, şi îndată a cunoscut amăgirea diavolului căci, înainte să intre el în casă, sufletul le spunea preoţilor să nu-i lase pe ruşi şi pe cei de altă credinţă în casă, fiindcă zicea: «Când aceştia intră, mi se înteţeşte chinul şi sufăr rău, de aceea nu vă pot răspunde când mă întrebaţi». Şi i-au alungat din casă pe toţi drept-credincioşii.

    Iar Grabkovici, venind, a intrat (căci lui, ca om în slujba cneazului, nu puteau să nu-i îngăduie), şi, de îndată ce a intrat, a început să îi întrebe pe preoţi unde-i sufletul (căci, intrând el, sufletul a încetat de îndată să mai vorbească). Ei i-au arătat locul de unde se auzea glasul. Şi el l-a chemat de mai multe ori zicând: «De eşti suflet ori drac, vorbeşte cu mine». Apoi, văzând că acesta nici nu dă glas, nici nu răspunde, a zis către preoţi: «Nu vă lăsaţi amăgiţi, domnii mei, şi credeţi-mă că nu e suflet, ci ispita diavolului, şi însuşi diavolul v-a vorbit, amăgindu-vă pe voi şi ispitind atâta lume».

    Dar preoţii i-au zis: «Tu, schismatic fiind, vorbeşti aşa şi huleşti acest suflet sfânt, dar vezi că nu pentru noi, ci pentru voi, schismaticii, l-a adus Dumnezeu, ca să vă convertiţi la sfânta biserică romană şi să credeţi că într-adevăr, după moarte, sufletelor le este pregătit focul purificator». Şi multe asemenea vorbe i-au spus, ocărându-l.

    El însă a întrebat: «Dacă este într-adevăr suflet sfânt, şi nu drac, după cum spuneţi, de ce nu vorbeşte cu mine?». Iar ei i-au răspuns: «Fiindcă nu eşti de credinţa noastră catolică». Iar el a zis: «Atunci să vorbească cu voi, numai să-i aud vocea». Şi ei au început să-l cheme şi să-l roage să vorbească cu ei, însă nici lor nu le-a răspuns. După ce s-au rugat mult de el, l-au întrebat: «De ce nu ne răspunzi, sfântă Annă?» Iar diavolul, cu greu înduplecat, a început să geamă, ca şi cum ar fi fost bolnav, răspunzând: «Fiindcă aici a intrat un om străin, care nu-i de-al nostru (căci era acest Grabkovici om bun şi cu frică de Dumnezeu, evlavios, înţelept şi cunoscător al Sfintelor Scripturi)».

    Iar el, auzind glasul, îndată a şi zis: «O, voi preoţi catolici! Dacă, după cum spuneţi, împărtăşiţi credinţa cea adevărată şi sunteţi catolici drepţi, de ce n-aţi descoperit amăgeala drăcească şi, precum necredincioşii care nu-L cunosc pe Dumnezeu, amăgiţi fiind, îi spuneţi dracului sfânt şi faceţi pentru el rugăciuni şi molifte şi, încă mai vârtos, săvârşiţi slujbe şi atâta lume trageţi după voi în prăpastia ispitirii spre pierzanie? N-auziţi şi nu pricepeţi oare că glasul care vă vorbeşte este cu adevărat al diavolului?». Şi îndată a zis către drac: «În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, întru Unul Dumnezeu slăvit în Treime, Creatorul şi Ziditorul a toată făptura văzută şi nevăzută, îţi poruncesc ţie, cel care vorbeşti acuma, să-mi spui dacă eşti suflet sfânt sau diavol blestemat, care amăgeşti lumea!». Şi pe dată diavolul a început să suspine, însă Grabkovici a stăruit din nou în numele Sfintei Treimi şi al întrupării Fiului lui Dumnezeu, poruncindu-i să răspundă. Şi glasul, de nevoie, a spus: «O, om rău, mă chinuieşti». Iar Grabkovici iarăşi i-a poruncit şi diavolul, în silă, a răspuns, recunoscând: «Nu sunt suflet». Şi astfel au văzut cu toţii şi şi-au dat seama că îi ispitea diavolul.

    Atunci Grabkovici a zis către preoţi: «Vedeţi că, ispitiţi fiind de diavol, amăgiţi o mulţime de oameni şi-i duceţi la pierzanie? Deci, căiţi-vă şi nu vă mai amăgiţi nici pe voi, nici pe alţii. Vedeţi cum v-a lăsat Dumnezeu în mintea voastră nechibzuită pe voi, cei care propovăduiţi scorneli şi împrăştiaţi născociri omeneşti despre focul purgatoriului, de care nici părinţii teofori nu ne învaţă, şi faceţi necuviinţe, adică îl numiţi sfânt pe diavol şi vă rugaţi pentru el? Să ştiţi însă că Dumnezeu i-a dat diavolului voie să facă asta în folosul vostru, astfel încât, dându-vă seama că rea este învăţătura voastră despre chinul purgatoriului, veţi înceta să mai duceţi în ispită diavolească poporul, pe care, amăgindu-l întru pricopseala voastră cea rea, în loc să-l curăţiţi îl trageţi după voi în gheenă». Şi ei, ruşinaţi tare, au plecat. Iar în bisericile catolice, ca să le fie tuturor de învăţătură, au poruncit în gura mare să nu se mai ducă nimeni acolo căci nu un suflet s-a ivit, ci amăgirea diavolului. Iar Grabkovici, pe când încă se aflau cu toţii acolo, l-a cercetat vârtos pe stăpânul casei, zicându-i: «Ori tu, ori cineva dintr-ai tăi faceţi vrăjitorii şi îl aveţi pe acest drac». Şi s-a vădit că acesta n-avea nici o vină, căci era om bun şi simplu. Dar femeia de la cuhnie, adică bucătăreasa lui, fiind strânsă tare cu uşa, a recunoscut în faţa tuturor că îl avea pe acest drac încă din Polonia Mare (căci era leahă), însă a zis: «Nu eu i-am poruncit să facă asta, însă, dacă el vrea să facă ceva, face şi fără mine». Înşfăcând-o pe bucătăreasă, au dus-o în temniţă, însă, de ruşine, preoţii latini au dat poruncă să fie făcută scăpată în toiul nopţii, pentru ca nu cumva, după o cercetare mai amănunţită, să se răspândească peste tot vestea despre amăgeala diavolului, făcându-i şi mai tare de batjocură…” [37; 81-85].

    Mărturia Sfântului Petru Movilă este cât se poate de clară. Ea ar trebui să îl ajute pe omul contemporan să înţeleagă cât de viclean lucrează diavolul pentru a înşela oamenii. Mesajul ei este clar: „Adevărul nu poate fi cunoscut decât în Biserica Ortodoxă. Cei care, vrând să ajungă la o cunoaştere superioară, se lasă păcăliţi de tot felul de arătări, leapădă adevărul pentru rătăcirea diavolească. Adevărul este Unul Singur: Hristos, Calea şi Viaţa cea Adevărată. Şi Biserica Sa este Una: cea sfântă, sobornicească şi apostolească…”

  8. Pingback: Sf. Luca al Crimeii – Învăţătura lui Hristos şi învăţăturile omeneşti « Blogul lui Vasile Călin Drăgan
  9. Pingback: Sf.Grigorie Palama și cunoașterea lui Dumnezeu » Alex Rădescu Blog
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Un documentar foarte reusit (VIDEO, subtitrat), cantari (AUDIO si VIDEO) si mai multe articole despre viata si insemnatatea invataturii SFANTULUI GRIGORIE PALAMA, ARHIEPISCOPUL TESALONICULUI (14 nov.)
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » DUMINICA BIRUINTEI SFANTULUI GRIGORIE PALAMA. Un extras dintr-o carte recenta despre energiile divine, necreate si prapastia dintre Ortodoxie si crestinismul apusean
  12. Pingback: SFANTUL GRIGORIE PALAMA SI ZELOTISTII VREMII LUI. Blandetea, intelepciunea, nobletea si pacea isihasta in fata calomniilor, razvratirii si intereselor politice
  13. Pingback: SFANTUL GRIGORIE PALAMA. Invatatura despre conditiile vindecarii sufletului de patimi, in sinteza Mitropolitului Hierotheos Vlachos -
  14. Pingback: Parintele Mihail Stanciu despre VIATA SI INVATATURA SFANTULUI GRIGORIE PALAMA: “Lipsa durerii, impietrirea, e cea care opreste rugaciunea” -
  15. Pingback: DUMINICA SFANTULUI GRIGORIE PALAMA. Predici ale Staretului Efrem Vatopedinul despre aplicarea pildei si invataturilor Sf. Grigorie in viata noastra (si VIDEO) -
  16. Pingback: EVANGHELIA MANGAIERII SUFLETELOR. Predica Parintelui Aldea despre MIJLOCITORII NOSTRI si despre CUM SE APARA DREAPTA CREDINTA (si audio) -
  17. Pingback: Mitropolitul Ierotheos Vlahos despre IMPORTANTA INVATATURILOR SFANTULUI GRIGORIE PALAMA -
  18. Pingback: Sfantul Grigorie Palama (14 nov.): DESPRE SFINTELE SI INFRICOSATOARELE LUI HRISTOS TAINE si PREGATIREA OBLIGATORIE PRIN POCAINTA, VIATA CURATA SI MARTURISIRE -
  19. Pingback: Mitropolitul Serafim al Pireului cere CONDAMNAREA "ATAT A ZELOTISMULUI IGNORANT, CAT SI A ECUMENISMULUI SINCRETIST" de catre preconizatul mare Sinod Panortodox - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  20. Pingback: DUMINICA SFANTULUI GRIGORIE PALAMA. Parintele Petroniu Tanase si Arhim. Simeon Kraiopoulos despre RUGACIUNEA MINTII, VEDEREA LUMINII NECREATE SI TRAIREA VIETII LUI DUMNEZEU -
  21. Pingback: SFANTUL GRIGORIE PALAMA despre POST, INFRANARE si MILOSTENIE -
  22. Pingback: Crucea si lumanarea in Ortodoxie vs. catolicism sau MICILE DETALII CARE MARTURISESC DUHUL: Cum sunt exprimate ENERGIILE NECREATE si INVIEREA continuta in Cruce? -
  23. Pingback: Marturia domnului ATANASIE RAKOVALIS despre HARISMELE SFANTULUI PAISIE AGHIORITUL – puternica ADEVERIRE a invataturilor Sfantului Grigorie Palama despre ENERGIILE NECREATE | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: Rusinea de a fi ortodox sau neo-varlaamismul. PARINTELE COMAN (2007) DESPRE TREI REPROSURI ADUSE BISERICII de catre intelectualii filo-occidentali si filo-catolici. DUHUL LUMII si DUHUL BISERICII sau “o lectura in cheia Crucii” | Cuvântul Ort
  25. Pingback: INTRĂ ÎNLĂUNTRU ŞI VEI AFLA ODIHNĂ! Scopul si implinirea adevarata a crestinului: AFLAREA ADANCULUI INIMII. Parintele Zaharia ne invata CUM SE POATE APLICA IN VIATA NOASTRA ESENTA INVATATURII SF.GRIGORIE PALAMA. Care sunt caile prin care putem doband
  26. nu functioneaza linkul:

    “Cititi si articolul foarte bun despre teologia ortodoxa aparata de Sf. Grigorie Palama – Sf. Grigorie Palama şi noua teologie occidentală”

    l-ati putea repara ?

  27. @ Iulian:

    Pai a disparut de la sursa, nu era al nostru.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate