Sf. Teofan Zavoratul: CUM TRAIM NASTEREA DOMNULUI, CUM SI PENTRU CE NE BUCURAM?

ALTA PREDICA A SF. TEOFAN ZAVORATUL LA NASTEREA DOMNULUI

Ne bucuram sau nu ne bucuram in ziua de astazi? Iata piatra de incercare prin care se arata daca suntem in legaturile cuvenite cu Domnul ce S-a nascut

Acum este vremea nu pentru invataturi, ci pentru slavoslovire, nu pentru povete, ci pentru multumire, nu pentru a propune lectii, ci pentru a vadi bucurie. Deci, cu recunostinta sa dam slava Domnului si sa ne bucuram intru numele Lui cel sfant. Slava negraitei Tale milostiviri, Doamne, care nu ne-ai parasit in caderea noastra amara! Slava nesfarsitei Tale intelepciuni, care ne-a intocmit un chip de mantuire atat de minunat! Slava proniatoarei Tale purtari de grija pentru noi anume, care ne-a chemat sa fim partasi harului Tau rascumparator! Veniti sa-L marim pe Domnul, care a cautat spre smerenia robilor Sai!

Ingerii dau slava, si nu pentru ei insisi. Intre cer si pamant proptind picioarele lor, ei ba se intorc spre cer, ba se apropie de pamant; vazand in cer slava, iar pe pamant pace si bunavoire, nu pot sa tina in ei cantarile de lauda, care le scapa fara voie. Si atunci cum sa ne infranam de la cantarile de lauda noi, de vreme ce in Nasterea lui Hristos totul e pentru noi? Iata, se gateste jertfa de milostivire – Mielul lui Dumnezeu, care va sa fie injunghiat pentru a noastra mantuire! Iata, se pogoara din cer painea vietii, ce va sa daruiasca viata lumii! Iata, Domnul, ca un pastor, pleaca dintru inaltime si, lasand cele noua oi – soboarele ingeresti, S-a pogorat cautand-o pe una singura – omenirea ratacita, pentru ca, luand-o pe umerii Sai, sa o aduca mantuita la Tatal Sau!

Asadar, n-ai odihna, Doamne, caci vii la mine cautandu-ma pe mine, cel ratacit. A saptea zi Te-ai odihnit de lucrurile facerii, iar de lucrurile mantuirii nu Te odihnesti, ci de la inceput si pana acum lucrezi – si Tu, si Tatal Tau. Atunci, cautandu-l in rai pe Adam cel cazut, l-ai chemat, zicand: “Adame, unde esti?” Adam s-a ascuns in desis – in dragostea lui de caderea sa.Acum Tu Te pogori chiar in adancul caderii noastre ca sa-i chemi inapoi pe cei ce au indragit acest intuneric.

O, Doamne, cheama-ne inapoi si pe noi! Insa da-ne sa nu ne ascundem, ci sa ne deschidem cu inima si sa iesim in intampinarea Ta, fiind gata sa raspundem la orice:

“Iata-ne! Suntem neputinciosi si slabanogiti: ia-ne, tamaduieste-ne, vindeca-ne. Iata mintea – acest grumaz de fier si frunte de arama: ia-o, fa-o praf inaintea fetei tale si salasluieste in ea deprinderea supunerii cu smerenie fata de cuvantul tau cel dumnezeiesc si de adevarul Tau. Iata inima pofticioasa, aceasta femeie cu scurgere de sange, din care curg necontenit siroaie de pofte necurate: ridica-ne la atingerea de Tine, ca sa inceteze curgerea acestui sange. Iata sufletul,care a uitat de Tine si numai cu gusturi pamantesti se hraneste: da-ne sa ne intoarcem in bratele Tale, simtind dulceata lor si sa ne veselim la masa Ta, ca sa uitam de toate aceste roscove, care nu hranesc, ci doar intarata gustul si chinuie printr-o sete care nu este nicodata potolita. Atunci si noi vom aduce Tie, Celui ce Te-ai nascut, aurul cunoasterii curate, fara amestec strain, a adevarurilor Tale, smirna – omorarea de sine fata de pofte si de patimi si tamaia – nazuinta catre cele de Sus si indulcirea doar de cele ceresti”.

O, de ar fi asa! Cine ar putea infrana cantarea noastra de lauda, de recunostinta si bucurie? Cum sa nu se bucure cel ce poarta izvorul bucuriei, in inima sa? Ingerul nu le spune pastorilor: “Bucurati-va!”, ci le spune doar: “Va binevestesc bucuria ce va sa fie”. Pentru ce sa-i spui: “Bucura-te!” celui ce n-a gustat inca bunatatile imbucuratoare? Si dupa ce L-au vazut pe Domnul, ei s-au intors, slavind si laudand pe Dumnezeu, nu bucurandu-se. Ei puteau sa nu se bucure, deoarece nu gustasera inca din bunatatile aduse de Cel nascut – dar este cu putinta, este de iertat ca cineva dintre noi sa nu se bucure?

Ne-am obisnuit sa ne facem urari de bine cu prilejul acestui praznic. In ele se poate ascunde, insa, o amara mustrare pentru noi. A te bucura sau a nu te bucura in aceasta zi – iata piatra de incercare prin care se arata daca suntem in legaturile cuvenite cu Domnul ce S-a nascut! Doar am fost deja chemati, ne-am apropiat de El si am fost primiti de El. Noi suntem ai Lui si El al nostru, asadar tot ce este al Lui este si al nostru. Iar ce este al Lui aduce negresit pace si bucurie. Ca atare, pacea si bucuria trebuie sa fie starea obisnuita a duhului nostru – si asta intotdeauna, mai ales in zile ca cea de acum!

Iata cat de multi suntem acum aici. Sa intram in constiinta proprie si impreuna cu ea sa ne dam raspuns la intrebarile urmatoare.

Care dintre noi este atat de bucuros ca intemnitatul care a primit libertate dupa un indelungat chin in temnita inabusitoare si intunecoasa? Si totusi, asa ar trebui sa ne bucuram toti in Hristos Iisus, pentru ca in El primim libertate din nesuferita temnita a minciunii, pacatului si gusturilor pamantesti.Daca nu exista simtamintele unei asemenea bucurii, atunci, ia vedeti, asta nu se intampla oare pentru ca ne aflam inca in legaturi si in temnita?

Care dintre noi este la fel de bucuros ca un mostenitor caruia i s-a inapoiat mostenirea pierduta fara nadejde de intoarcere si i s-a dat in stapanire deplina?Si totusi, asa ar trebui sa ne bucuram cu totii in Hristos Iisus, fiindca in El am fost chemati la mostenire nestricacioasa, nevestejita, pastrata in ceruri pentru noi! Daca nu exista simtamintele unei asemenea bucurii, atunci, ia vedeti, asta nu se intampla oare pentru ca nu ne-am invrednicit inca sa primim mostenirea aceasta?

Bucuria nu este un simtamant care tine de vointa. Cel ce, intrand in impartasire cu Domnul, a gustat din toate bunatatile Lui, acela nu poate sa nu se bucure, iar cel ce, instrainandu-se de Domnul, nu a gustat din bunatatile acestea, oricat l-ai chema la bucurie, nu-l vei putea face sa se bucure. Asa ceva ar fi la fel cum i-ai zice unui orb: “Vezi!”, unui surd: “Auzi!”, unuia lipsit de picioare: “Umbla!”

Si atunci, ce sa facem aceia dintre noi care am cazut in randul acestora din urma? Sa nu ne bucuram? Si atunci, sa nu ne fie praznicul praznic? Nu, ci sa ne silim sa ne bucuram si noi in rand cu ceilalti. Sa ne bucuram pentru neamul nostru, ca i s-au pregatit asemenea bunatati. Sa ne bucuram pentru ceilalti frati ai nostri, ce s-au invrednicit deja a se impartasi de ele. Sa ne silim a ne bucura si pentru noi insine, pentru ca si noua ni s-a lasat nadejdea de a le primi – si indata sa ne silim a ne trezi si ravna noastra cea adormita si amortita.

Iata, toti sunt la ospatul Domnului – petrec si se veselesc!

Iar noi ce, ne suntem singuri vrajmasi, ca sa nu mergem acolo? Sau intrarea ne este, cumva, inchisa? Sau, cumva, nu ne vor primi? Sau ne vor micsora cu ceva partea? Nu… pe toti ii imbie Domnul cu toate – numai sa vina fiecare in felul aratat si va primi totul si va primi bucurie atat de nestramutata, incat nimeni nu i-o poate lua. Amin!”

***

Sf. Teofan Zavoratul – fragment din alt cuvant important la Nasterea lui Hristos:

“Nu mă voi strădui să vă pătrund de această bucurie prin cuvintele mele: ea este dincolo de orişice cuvânt. Lu­crarea săvârşită de Domnul, Cel ce S-a născut azi, îl pri­veşte pe fiecare dintre noi. Cei ce intră în părtăşie cu El capătă de la El libertate, vindecare, pace; stăpânesc toate acestea şi gustă dulceaţa lor. Celor care ştiu acest lucru din experienţă n-ai de ce să le spui „Bucuraţi-vă”, căci ei nu pot să nu se bucure; iar celor care n-o ştiu, degeaba le spui „bucuraţi-vă”, fiindcă ei nu pot să se bucure. Cel le­gat de mâini şi de picioare, oricât i-ai spune „bucură-te de izbăvire”, nu se va bucura; cel acoperit de rănile păcatelor de unde să aibă bucuria vindecării? Cum va răsufla liber cel înfricoşat de furtuna mâniei lui Dumnezeu? Unora ca acestora nu li se poate spune decât: „Mergeţi la Pruncul cel înfăşat şi culcat în iesle şi căutaţi la El izbăvire de toate relele care vă împresoară, fiindcă acest Prunc este Hristos, Mântuitorul lumii“.

Aş fi vrut să-i văd pe toţi bucurându-se anume cu această bucurie şi nevrând să cunoască alte bucurii, dar nu toţi cei din Israel sunt Israel, încep acum distracţii de­şarte, nebuneşti, care aţâţă poftele: gătitul, vizitele, schim­barea toaletelor. Cei ce iubesc aceste lucruri, oricât le-ai spune „potoliţi-vă”, îşi astupă urechile şi nu iau aminte, batjocorind în aşa chip luminatele zile ale praznicului, în­cât îl fac pe Milostivul nostru Domn să-şi întoarcă privirea de la noi şi să zică: „Urâciune sunt înaintea Mea săr­bătorile voastre!”. Şi, într-adevăr, multe din distracţiile societăţii noastre sunt urâciuni păgâneşti, care au fost aduse la noi de-a dreptul din lumea păgână; iar altele, deşi au apărut mai târziu, sunt hrănite cu duhul păgânismului; şi parcă într-adins, cele mai multe au loc de Naşterea Domnului şi de Paşte. Dedându-ne lor, îi dăm stăpânitorului acestei lumi – chinuitorul nostru şi potriv­nicul lui Dumnezeu – pricină să îi spună: „Ce mi-ai făcut prin naşterea şi învierea Ta? Iată, toţi vin la mine!”. Ci să treacă mai des prin inima noastră cuvintele psalmului 50: „Drept este Domnul întru cuvintele Sale şi biruitor când va judeca El“…

Ne atrage Europa „civilizată”… Da, acolo au fost reîn­noite pentru prima oară urâciunile păgâneşti pe care creştinismul le izgonise din lume; de acolo, ele au trecut deja şi trec în continuare la noi. Trăgând în noi această miasmă a iadului, ne învârtim ca ameţiţi, fără a ne mai veni în fire. Să ne amintim însă de anul 1812: de ce au ve­nit peste noi francezii? Dumnezeu i-a trimis ca să stâr­pească răul pe care îl luaserăm de la ei. S-a pocăit atunci Rusia, şi Dumnezeu a miluit-o; dar acum, pare-se, am uitat lecţia de atunci“.

(din: Sfantul Teofan Zavoratul – “Predici”, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009)

Legaturi: