Sfantul Ioan Gura-de-Aur: CUVANT LA INALTAREA DOMNULUI

13-05-2010 Sublinieri

„Deci, Domnul Iisus, după ce a grăit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19)

“Ce sărbătoare este astăzi? Este o sărbătoare înaltă şi mare, care covârşeşte mintea omenească, şi vrednică de marea bunătate a Aceluia ce a aşezat-o, adică a lui Dumnezeu. Astăzi neamul omenesc iarăşi s-a împăcat cu Dumnezeu. Astăzi vrăjmăşia cea îndelungată s-a ridicat, războiul cel îndelungat s-a sfârşit. Astăzi s-a încheiat o minunată pace, care mai înainte niciodată nu se putea aştepta. Căci cine ar fi nădăjduit că Dumnezeu iarăşi se va împăca cu oamenii? Nu pentru că Domnul era vrăjmaş al oamenilor, ci pentru că robul era uşuratic la minte; nu pentru că Stăpânul era aspru, ci pentru că robul era nemulţumit.

Voieşti să ştii cum noi am întărâtat asupra noastră pe acest Domn plin de dragoste şi de prietenie? Este neapărat trebuitor să cunoaştem fondul vrăjmăşiei de mai înainte, pentru ca atunci când vedem că noi, care eram vrăjmaşii lui Dumnezeu, iarăşi am fost cinstiţi, să ne minunăm de dragostea Aceluia. Şi să nu credeţi că acea schimbare s-ar fi făcut în urma propriilor noastre merite, ci mai vârtos să nu încetaţi a recunoaşte mărimea harului dumnezeiesc şi de-a pururea să mulţumiţi Lui pentru mărimea darurilor Sale.

Aşadar, voieşti să ştii cum am întărâtat asupra noastră pe acest Domn iubitor de oameni, plin de dragoste, bun, care toate le-a întocmit spre binele nostru? Dumnezeu hotărâse odinioară a stârpi tot neamul nostru, şi aşa de tare Se mâniase asupra oamenilor, încât voia să-i stârpească împreună cu femeile, cu copiii, cu dobitoacele şi cu tot pământul. El chiar spusese:

„Voi pierde de peste tot pământul pe omul pe care l-am făcut! De la om până la dobitoc şi de la târâtoare până la păsările cerului, tot voi pierde, căci îmi pare rău că le-am făcut” (Facerea 6, 7).

Dar nu omenirea în sine ura El, ci răutatea ei.

Şi noi, care păream nevrednici de pământ, astăzi ne-am înălţat la cer. Noi, care nu eram vrednici de nici o cinste pe pământ, ne-am înălţat la împărăţia cea de sus şi am trecut peste ceruri şi am ajuns la tronul cel dumnezeiesc; şi acea natură, care fusese alungată din rai de către heruvimi, astăzi s-a ridicat mai presus de heruvimi. Dar cum s-a săvârşit această mare minune? Cum ne-am ridicat noi la această înălţime, noi care am mâniat pe Domnul şi nu păream vrednici nici de pământ? Cum s-a înlăturat acel război? Cum s-a îmblânzit acea mânie? Cum? Căci aceasta este de mirare, nu noi, ci El, Care cu dreptate Se mâniase pe noi, ne-a chemat la pace şi a întemeiat pacea. Cum, El a fost atacat şi El cheamă la pace? Negreşit, căci El este Dumnezeu şi de aceea ne cheamă pe noi, ca un Părinte plin de dragoste.

Să vedem, cum se face aceasta? Mijlocitorul păcii este Fiul Aceluia Care ne cheamă la pace; nu un om, sau înger, sau arhanghel, ori vreun altul dintre slujitorii lui Dumnezeu, ci însuşi Fiul lui Dumnezeu este mijlocitor. Şi ce face Mijlocitorul? Ceea ce se cuvine mijlocitorului. Precum atunci când doi sunt învrăjbiţi se pune între dânşii un al treilea şi potoleşte mânia unuia şi a altuia, aşa a făcut şi Hristos. Dumnezeu Se mâniase pe noi, şi noi ne abătusem de la Dumnezeu, dar Hristos a intervenit între noi şi a împăcat amândouă părţile. Dar cum S-a făcut El mijlocitor? Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatăl, El a luat-o asupra Sa; din partea lui Dumnezeu El a suferit pedeapsa, din partea omenirii celei învrăjbite cu Dumnezeu – ocara.

Voieşti să ştii cum le-a luat pe amândouă asupra Sa?

„Hristos, ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-Se pentru noi blestem” (Galateni 3, 13).

Acum vezi că El a răbdat pedeapsa cea pusă din partea lui Dumnezeu? Dar iată cum a luat asupra Sa şi ocara ce vine de la oameni. Zice psalmistul: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut asupra mea” (Psalmul 68, 11). Aşa a ridicat El vrăjmăşia şi n-a încetat a face şi a suferi toate, până ce iarăşi a împăcat cu Dumnezeu pe vrăjmaşul lui Dumnezeu. Şi ziua de astăzi este pricina acestor bunătăţi.

El a luat pârga naturii noastre (adică natura omenească în a ei desăvârşire) şi a dat-o iarăşi Tatălui, făcând ca un lucrător de pământ care aduce lui Dumnezeu pârga roadelor, ca prin aceasta Dumnezeu să binecuvânteze tot câmpul. El a adus Tatălui pârga naturii omeneşti, şi Tatăl a admirat jertfa, şi pentru vrednicia Celui ce a adus jertfa, şi pentru însăşi curăţia jertfei. Aşa că Tatăl a luat-o cu mâinile Sale şi a pus-o lângă Sine, zicând:

„Şezi de-a dreapta Mea” (Psalmul 109, 1).

Dar cărei naturi a grăit Dumnezeu? Către natura cea omenească, ori către natura cea dumnezeiască a lui Hristos? Arătat este că aceleia căreia îi spusese odinioară: „Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Facerea 3, 19).

Nu era destul că natura omenească, prin Hristos, s-a ridicat la cer? Nu era destul că ea a ajuns în lăcaşul îngerilor? Nu era, oare, această cinste negrăită? Însă ea a trecut mai presus de îngeri, s-a înălţat peste arhangheli, peste heruvimi şi serafimi, şi nu s-a oprit până ce a şezut pe tronul lui Dumnezeu. Socoteşte cât de jos stătea înainte natura omenească şi cât de sus s-a ridicat! Nu se putea să cadă mai jos decât căzuse omenirea, şi nici mai sus nu putea a se ridica decât a ridicat-o Hristos. Căci natura omenească prin Hristos s-a ridicat la cer. Şi ce însuşiri avea această natură mai înainte?

Eu mă opresc bucuros la înjosirea naturii noastre, pentru ca să recunosc mai bine uimitoarea ei înălţare, prin bunătatea Domnului. Noi eram pulbere şi cenuşă. Dar cel puţin aceasta nu era urmare a vinovăţiei noastre, ci din cauza slăbiciunii naturii noastre, că oamenii se făcuseră mai fără de minte decât dobitoacele, după cum zice şi psalmistul: „Alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor” (Psalmul 48, 12). A se asemăna cu dobitoacele cele fără de minte înseamnă a fi încă mai înjosit decât ele. Adică, la dobitoace, lipsa de minte este ceva natural, nevinovat, dar o fiinţă înzestrată cu minte a se pogorî până la lipsirea de minte, aici este vinovăţia voinţei. Aşadar, oamenii au căzut mai jos decât dobitoacele, s-au făcut mai nemulţumitori, mai nebuni, mai vârtoşi, mai înjosiţi, mai nesimţitori decât pietrele.

Ce trebuie să zic? Cum să mă exprim? Această nevrednică omenire, cea mai fără de minte decât toate, s-a ridicat astăzi peste toate. Astăzi îngerii au văzut ceea ce de mult doreau să vadă. Astăzi arhanghelii privesc cele pe care de mult aşteptau să le vadă. Ei au văzut natura noastră strălucind de pe Tronul cel împărătesc, strălucind în slava şi frumuseţea cea nemuritoare. Căci acum, când natura omenească i-a covârşit cu cinstea, ei totuşi se bucură, aşa cum mai înainte jeleau înjosirea noastră. Deşi heruvimii alungaseră omenirea din rai, totuşi jeleau soarta ei. Dacă oamenii simt compătimire pentru alţii, cu atât mai mult îngerii au simţit compătimire pentru noi, căci ei sunt mai plini de iubire decât oamenii. De aceea se arată îngerii pretutindeni unde se vorbeşte despre reînălţarea omenirii, atât la Naşterea lui Hristos, cât şi la învierea Sa din mormânt.

Astăzi, la Înălţarea Mântuitorului la cer, iată ce se zice în istoria Apostolilor despre îngeri:

„… doi bărbaţi au stat înaintea lor în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileeni, ce staţi căutând spre cer? Acest Iisus, care S-a înălţat de la voi la cer, aşa va veni, precum L-aţi văzut mergând la cer” (Fapte 1, 10-11).

Ascultaţi acum cu luare aminte. Pentru ce vorbesc ei aşa? Nu aveau oare ucenicii ochi? Nu văzuseră ei înşişi ceea ce s-a petrecut? Nu spune evanghelistul că S-a înălţat înaintea ochilor lor? (Fapte 1, 9). Pentru ce, oare, s-au înfăţişat atunci îngerii şi le-au spus că El S-a înălţat la cer? Pentru două pricini:

Întâi, fiindcă ucenicii erau întristaţi pentru despărţirea de Hristos. Cum că ei în adevăr erau trişti, aflăm din cuvintele Domnului:

„Nimeni dintre voi nu mă întreabă: Unde Te duci? Ci, fiindcă v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră” (Ioan 16, 5-6).

Când noi ne despărţim de prieteni şi de rude, ne pare rău. Cum ar fi putut acum ucenicii să nu jelească şi să nu simtă durerea, când vedeau că se desparte de dânşii Izbăvitorul lor, Dascălul şi Sprijinitorul cel plin de dragoste, cel blând şi bun? De aceea li s-au arătat îngerii; ei trebuiau să aline durerea ucenicilor pentru ducerea Domnului de la dânşii, prin făgăduinţa revenirii Lui. „Acest Iisus, care S-a înălţat de la voi la cer, aşa va veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”. Vă pare rău că El se ia de la voi, însă nu vă întristaţi, El iarăşi va veni. Aceasta este întâia pricină a arătării îngerilor.

Pentru a doua pricină, nu mai mică decât prima, îngerul a adăugat: „El S-a înălţat”, adică S-a înălţat, S-a ridicat la cer. Distanţa era prea mare şi ochii omeneşti nu puteau să privească trupul ce se înălţa până a ajuns la cer. Precum o pasăre, care se ridică la înălţime, se ascunde tot mai mult de ochii noştri, aşa şi trupul lui Hristos, cu cât mai sus se ridica, cu atât mai mult se depărta de ochii ucenicilor, fiindcă slăbiciunea vederii nu putea să urmărească lungimea distanţei. De aceea s-au înfăţişat îngerii, spre a încredinţa pe ucenici despre înălţarea Sa la cer, ca ei să nu creadă că El a fost luat la cer ca Ilie. Ilie a fost luat ca un rob al lui Dumnezeu, iar Iisus ca Domn; Ilie cu o căruţă de foc, Iisus a fost luat de un nor, căci şi Tatăl, precum zice Isaia, „sade pe nor” (Isaia 19, 1). Ilie, la înălţarea sa, a slobozit cojocul său asupra ucenicului său Elisei; dar Iisus, după ce S-a înălţat, a făcut să se pogoare asupra ucenicilor Săi darurile Harului şi a făcut nu numai un prooroc, ci mii de prooroci, care au fost cu mult mai mari şi mai slăviţi decât Elisei.

Aşadar, iubiţilor, să priveghem şi să îndreptăm ochii duhului nostru la a doua venire a Domnului. Apostolul Pavel zice:

„Însuşi Domnul întru poruncă, la glasul arhanghelului, Se va pogorî din cer, şi cei morţi întru Hristos vor învia întâi. După aceea, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, întru întâmpinarea Domnului” (I Tesaloniceni 4, 16-17). Însă nu toţi. Ascultă ce zice Hristos: Atunci vor fi două măcinând la moară, una se va lua, alta se va lăsa; în noaptea aceea vor fi doi într-un pat, unul se va lua, altul se va lăsa” (Matei 24, 41; Luca 17, 34).

Ce înseamnă aceste vorbe neînţelese? Cele de la moară sunt săracii şi chinuiţii (la iudeii antici, slujnicele sau roabele erau datoare să macine făină în râşniţă), cei din pat sunt bogaţii, care au şi comoditate, şi prisosinţă. Domnul voieşte aşadar să spună că atât dintre săraci, cât şi dintre bogaţi, numai unii se vor mântui, alţii însă vor pieri. Drepţii vor fi răpiţi în nori, spre întâmpinarea Domnului, iar păcătoşii vor fi lăsaţi şi daţi osândei.

Când un rege vizitează o cetate, obişnuiesc a ieşi înaintea lui cei ce îi sunt favoriţi; iar criminalii se ţin în cetate, spre a aştepta pedeapsa lor. Tot aşa va fi când Domnul va veni la judecată. Vom fi, oare, şi noi atunci duşi spre întâmpinarea Lui? Ah, eu cunosc păcatele mele şi nevrednicia mea!

Deci, să nu se laude bogatul întru bogăţia sa şi săracul să nu se creadă mizerabil şi nenorocit. Mai vârtos fericit, şi sigur fericit, şi de trei ori fericit este cel care se va arăta vrednic în ziua aceea a ieşi întru întâmpinarea Domnului, de ar fi el şi cel mai sărac decât toţi.

Iar noi, păcătoşii, să ne tânguim pe noi înşine, şi nu numai să ne tânguim, dar să ne îmbunătăţim, să ne schimbăm, pentru ca toţi să primim cu vrednicie pe împăratul îngerilor şi să putem gusta acea sfântă fericire întru Hristos Domnul nostru, Care fie proslăvit împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în vecii vecilor. Amin”.

(Sursa textului: ioanguradeaur.ro)


Cititi si:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Inaltarea Domnului, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Sfantul Ioan Gura de Aur, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la “Sfantul Ioan Gura-de-Aur: CUVANT LA INALTAREA DOMNULUI

  1. Hristos S-a inaltat!

  2. Adevarat S-a inaltat!
    Si ne-a inaltat si pe noi. Slava indurarii Tale Doamne! Slava Milostivirii Tale.

  3. Adevărat S-a înălţat!

  4. ……Iisuse,Cel ce ai primit,dupa Inaltarea Ta,toata puterea in cer si pe pamant,primeste-ne si pe noi intru vesnica Ta mostenire.
    Iisuse Cel ce Te-ai plecat prin coborarea din ceruri,pleaca si mandria noastra in fata maretiei slavei Tale.
    Iisuse Cel ce ai preamarit toata faptura prin Inaltarea Ta,preamareste intru cele de sus si sufletele noastre,ca sa cante cu Ingerii Sfintenia Ta.
    Iisuse,Fiul lui Dumnezeu,Cel ce prin Cuvantul Tau ai intarit cerurile,intareste in inimile noastre cuvintele Tale ca sa nu-Ti mai gresim Tie.
    Iisuse,Fiul Tatalui,Cel ce ai aratat toata puterea Ta cu duhul gurii Tale,innoieste Duhul cel drept inlauntru nostru ca sa nu ne pangarim.

    Iisuse Cel ce ai plinit bucuria ucenicilor Tai prin fagaduinta Sfantului Duh,umple sufletele noastre cu venirea Harului Acestuia.
    Iisuse,Cel ce Te-ai inaltat de la noi la Cer,NU NE LASA PE NOI SINGURI!

    HRISTOS S-A INALTAT!

  5. Adevarat s-a inaltat!

    Ce frumos graieste Sfantul Ioan Gura de Aur, parca ar fi langa noi;
    ultimul indemn e plin de caldura si dragoste “iar noi pacatosii sa ne tanguim…” pare ca sfantul se afla alaturi de noi in tanguire….doar, doar ne-am apuca si noi sa ne tanguim si sa ne plangem pacatele; oricand bucuros sa duca impreuna cu noi lupta….viu mesaj.

  6. …sunt atatea de impartasit…ce greu trebuie sa va fie…si ce lingurita mica trebuie sa alegeti…sa ne hraniti pe noi…
    Desigur: Slava Domnului! Ii multumim pe cat intelegem ca Domnul lucreaza in lume si cat Ii vedem lucrarea …
    Sa nu va amorteasca niciodata bratele ca sa ni-L puteti arata in continuare, cu mainile intinse in rugaciune!…
    Sa ma iertati!

  7. Hristos cel înviat se’nalţă
    Smerit – precum îl ştim -la cer,
    În slava Sa fără de margini
    Din lumea celor care pier.

    În vorba-i şi-n slăvita-i cale
    Nimic nu e spectaculos,
    Nimic nu e lumesc şi falnic
    Dar ce divin este Hristos .

    El n-a vrăjit lumea prin sine
    N-a dat spectacol, n-a minţit-o.
    Nu ia promis bine trupeşte.
    I –a pus probleme şi-a trezit-o.

    Hristos nu ne promite-n lume,
    Nimic uşor, nimic trupesc
    Ci dimpotrivă cere legea,
    Şi trai profund duhovnicesc.

    Ne-a oferit exemplu propriu.
    Ne-a arătat –smerit- puterea
    Lumina vieţii, Adevărul,
    Exemplul său şi Învierea.

    Ne-a arătat un mod de viaţă
    Desăvârşit, mântuitor,
    Dar într-o sfântă disciplină,
    Ce-n lume nu-i atrăgător,

    Chiar de ne’aduce Adevărul
    Cu mult slăvita lui valoare,
    Şi Învierea şi tot cerul,
    Prin calea cea mântuitoare.

    Căci ce oferă nu-i plăcerea
    Nu-i desfătarea , nu-i facilul
    Nu-i luxul, bogăţia, slava,
    Ci… anonimatul, dificilul.

    De’aceia nu interesează,
    Nici calea sa, nici pocăinţa,
    Cu tot ce ne oferă cerul,
    Şi Adevărul şi credinţa.

    Lumea nu caută acestea.
    Că’n concurenţa pentru bine
    Şi trai uşor şi în plăcere,
    Minciuna nu mai e ruşine.

    Lumea’şi doreşte bogăţie,
    Şi lux în slavă şi putere,
    Nu cruce, Adevăr, lumină.
    Nu pocăinţă, ci …plăcere.

    Viaţa lumească pare simplă,
    Şi mai reală-n Lucifer,
    Cel ce oferă prin minciună ,
    Mult pe pământesc, nimic din cer.

    Domnul ne spune despre demon,
    Că-i ucigaş şi-i mincinos
    Şi ce oferă e spre moarte
    Şi lepădare de Hristos.

    Iar lumea îşi alege…răul
    Cu bucurii încântătoare
    Şi legi care susţin păcatul
    Şi calea lui înşelătoare.

    Nimic pe lume nu-i mai sigur
    Ca suferinţa şi ca moartea,
    Dar omul nici acum nu crede,
    Iubind plăcerea nu dreptatea.

    Priviţi ce-nseamnă viaţa lumii
    Prin Adevărul lui Hristos.
    Priviţi mincunile din lume
    Şi cui şi cum aduc folos.

    Minciuna-i adversara noastră
    Şi opera lui Lucifer.
    I-o înşelare conştientă
    Ce’nchide calea către cer.

    De mii de ani în lume luptă
    Să nu câştige Adevărul,
    Să nu îl credem întru-totul
    Pe Dumnezeu Mântuitorul.

    Deşi nimic nu-i aparţine
    Vicleanului cel plin de ură,
    El păcăleşte’ntraga lume
    Cu jumătatea de măsură.

    Prezintă cele vinovate,
    În chip cât mai atrăgător
    Şi’asunde răul ce-i urmează
    Şi paguba din viitor.

    Din egoism î-şi face lege.
    Din desfrânari marea-i iubire,
    Ce naşte, avort, dezmăţ şi crime
    Şi-o viaţă în nelegiuire.

    Şi toate-acestea le obţine,
    Cu’n adevăr sterp şi trupesc,
    Care justifică păcatul
    Şi rostul traiului lumesc.

    Î-şi proslăveşte ,,adevărul’’
    Spre înşelare şi spre moarte,
    Spe’a naşte-n suflet îndoială
    Cunfuzii, schisme, strâmbătate.

    Pe el nu îl priveşte viaţa,
    Dreptatea pacea şi progresul,
    Ci doar puterea de’nşelarea,
    Care-i asigură succesul.

    Nimic din ce ne spune lumea
    Nu-i pe deantregu’adevărat.
    Nu-i om să nu încalce legea,
    De la cel mic la împărat.

    Iisus nu a promis vre-o dată
    Ceva ce noi nu vom primi.
    Nimic nu a făcut pe lume
    Spre a ne-nşela şi a-ne minţi.

    Iisus a spus dar Adevărul
    Şi despre om şi despre cer.
    Nimic nu-i limpede ce spune
    Şi-n ce lucrează Lucifer.

    ,,Bisericile anticriste”
    Nu cu iubire ci cu ură
    Duc azi politica credinţei,
    Prin… jumătatea de măsură.

    A Domnului este pământul
    Şi Adevărul total spus
    Trăit , mărturisit prin fapte
    Şi nu pe jumătate spus.

    Tot ce-i ispitior şi falnic,
    Teribil şi spectaculos,
    E viclenie, scop politic
    Şi’nstrăinare de Hristos.

    Diversitatea-n unitate
    E un slogan nu-i o valoare.
    I-un ’’adevăr ’’ viclean, politic
    Fără puteri mântuitoare.

    Să cercetăm ce ne uneşte
    Şi dacă este doar păcatul
    Şi înoirea în credinţă,
    Cel ce uneşte-i necuratul

    Iisus s-a înălţat la ceruri.
    Dar Domnul nu ne-a părăsit
    Că-n Adevărul său ne spune,
    Că e cu noi pân’la sfârşit.

    Doar El e cel care pe lume
    În nici o vorbă n-a minţit
    Şi ne va Judeca, când toate
    Pe’această lume iau sfârâit.

  8. HRISTOS S-A INALTAT!

    SPRE ALTE TARMURI,de
    Sf.Ioan Iacob Hozevitul

    De cate ori priveam in zare
    Simteam de mic asa un dor
    Ca sa colind pamant si mare,
    Sa fiu departe, calator.

    Vedeam in zarea departata
    Un cer de-a pururea senin,
    O lume noua mai curata,
    O vitata fara de suspin.

    In lumea asta zbuciumata
    Am cautat limanul sfant,
    Pe care l-am visat odata,
    Dar nu se afla pe pamant.

    Un singur tarm acum ramane
    Strain de valul cel lumesc:
    IERUSALIMUL CEL CERESC,
    IN CALEA LUI SA MA GRABESC!

    La el nu este nici durere,
    Nici intristare,nici suspin,
    ACOLO NU-I APUS DE SOARE
    SI CERUL VESNIC E SENIN!

    ADEVARAT S-A INALTAT!

  9. Pingback: Război întru Cuvânt » INALTAREA DOMNULUI. Predica Sfantului Teofan Zavoratul. Ce legatura are Inaltarea lui Hristos la cer cu viata noastra?
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Atintiti cu privirea la Cer… Mitropolitul Hierotheos Vlachos despre TRAIREA EVENIMENTULUI INALTARII LUI HRISTOS IN VIATA PERSONALA
  11. Pingback: INALTAREA DOMNULUI. Predicile marilor parinti IACHINT UNCIULEAC si SOFIAN BOGHIU. Hristos S-a inaltat! -
  12. Pingback: INALTAREA DOMNULUI: “Aceasta este maretia omului! Iata, aceasta esti tu, aceasta sunt eu!” PREDICI ale Sfantului Iustin Popovici si Fericitului Pr. Valentin Mordasov: “SA NE INALTAM LA ADEVARATA PATRIE!” -
  13. Pingback: HRISTOS S-A INALTAT! Cuvant la Inaltarea Domnului al Sfantului Inochentie al Penzei: UNDE ESTE CERUL? DE CE NU NE PUTEM INALTA INIMILE CATRE EL? -
  14. Pingback: Cuvinte de folos la Inaltarea Domnului | Alex Rădescu
  15. Pingback: Predica (VIDEO) PS Ignatie Muresanul la Inaltarea Domnului: PRIVESTE CERUL! PRIVESTE LA HRISTOS! - Recomandari
  16. Pingback: HRISTOS S-A INALTAT! Predici audio si video la INALTAREA DOMNULUI. “Iisuse, Cel Ce Te-ai inaltat de la noi la cer, nu ne lasa pe noi singuri!” | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: “CRESTINII NU AU LOC IN LUMEA ACEASTA”. Care este LOCUL pe care ni l-a pregatit Domnul prin INALTAREA Sa? Predica audio a Arhim. Damaschin de la Sihastria Putnei: “In SIRIA sunt PERSECUTII poate mai atroce decat persecutiile din primele
  18. Pingback: PRIVESTE CERUL! PRIVESTE LA HRISTOS! – Predica PS Ignatie Muresanul la INALTAREA DOMNULUI: “Esti ceea ce privesti” (VIDEO + TEXT) | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: Intre INALTAREA LA CER PRIN CREDINTA si PRABUSIREA IN IDOLATRIE si MESCHINARIE INGRATA. Ion Gavrila-Ogoranu si… Michael Jackson. CELE MAI GRELE CLIPE DIN VIATA CELUI MAI CUNOSCUT LUPTATOR ANTICOMUNIST. “Pelerini in aceasta vale a lumii”
  20. Pingback: Minunata Înălţare a Domnului nostru, eveniment proorocesc al celei de-a Doua Lui Veniri. SMERENIA SLAVEI DUMNEZEIEȘTI și MUTAREA ÎNTÂLNIRII DOMNULUI DE LA TRUP CĂTRE DUH | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate