SFANTUL IOSIF CEL NOU DE LA PARTOS, ocrotitorul Banatului

15-09-2012 Sublinieri

Viata Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos

Unul dintre sfintii cinstiti mai deosebit in Biserica noastra este Sfantul Iosif cel Nou de la Partos. Fost mitropolit al Timisoarei si a toata Tara Banatului, ierarhul Iosif cel Nou a stralucit cu aureola sfinteniei inca de cand era in viata, fiind „podoaba ierarhilor, izgonitorul tuturor patimilor, izbavirea credinciosilor, lauda prea frumoasa a Timisoarei si cinstea Partosului”, asa dupa cum il numeste Acatistul inchinat lui.

Sfantul Ierarh Iosif cel Nou, Mitropolitul Timisoarei, s-a nascut pe la 1568 in orasul Raguza din Dalmatia, pe malul Marii Adriatice. Multe nu stim despre cei dintai ani ai vietii sale. Se pare ca tatal sau era stapanul unei corabii si transporta marfuri pe Adriatica, Mediterana, Marea Neagra si Dunare. Murind el devreme, tanarul Iacob – cum se numea din botez viitorul ierarh – a fost crescut de mama sa in buna cinstire de Dumnezeu.

Nemaiavand neamuri in Raguza, aceasta s-a mutat la un frate al ei care era negustor in orasul Ohrida. Aici Iacob urma invatatura cartii pana la varsta de 15 ani cand, aprins de dragostea lui Dumnezeu, isi inchina viata Mantuitorului Hrisos, intrand in manastirea Maicii Domnului din acel oras, unde continua cu invatatura si citirea cartilor sfinte. Dupa cinci ani de nevointe duhovnicesti, dornic de o viata mai retrasa, paraseste Ohrida si apuca drumul Sfantului Munte Athos. Acolo intra in manastirea Pantocrator unde, dupa o viata aspra si cu multe osteneli, in post si rugaciuni toata noaptea, incepe sa urce cu multa sarguinta treptele desavarsirii. Cu nespusa bucurile si puternic miscat de dumnezeiasca chemare, primeste tunderea in monahism, sub numele de Iosif, imbracand schima marelui si ingerescului chip.

Era in primavera vietii, cand atingea abia 21 de ani ai trairii sale. De acum, sufletul tanarului schimonah Iosif, intr-aripat cu dumnezeiescul dor, uimeste pe toti sihastrii Sfantului Munte cu desavarsita lepadare de sine, cu smerita cugetare, cu totala neagoniseala cea de buna voie si cu intreaga intelepciune. Cine poate socoti noianul nevointelor lui celor de multe feluri, asprele postiri prin care isi strunea trupul si isi intarea sufletul, lacrimile ce-i curgeau fara incetare in timpul privegherilor de toata noaptea, suspinele cele dintru adanc ale inimii, culcarile pe jos si tainica rugaciune care il rapea la cer si il unea cu Dumnezeu prin Duhul cel Preasfant, cea intru totul daruire de sine pentru dragostea de Dumnezeu si de aproapele? Intr-acest chip desavarsindu-se pe sine, noul monah a devenit cu totul strain de orice patima. Dumnezeu i-a deschis mintea intru patrunderea sfintelor Scripturi, incat ii covarsea pe toti cu intelepciunea.

Fiind smerit cu mintea si bland cu inima, Dumnezeu i-a daruit putere a cuvantului prin care misca inimile tuturor, induiosandu-le pana la lacrimi si intr-aripandu-le cu dorul cel dumnezeiesc. Pentru curatenia lui sufleteasca in inalta sfintenie la care a ajuns, Dumnezeu l-a imbracat, printre alte daruri, si cu acela al facerii de minuni. Parintii din Sfantul Munte, care sufereau de diferite boli ale firii, veneau la parintele Iosif si, prin rugaciunile lui, se tamaduiau de toata neputinta.

Ca o comoara nepretuita este purtat pe rand in manastirile Hilandar, Xiropotam, Vatoped si in alte manastiri, schituri si chili ale Sfantului Munte. Peste tot, marele duhovnic si de minuni factor, parintele Iosif este imbratisat cu caldura iar invataturile lui, pline de puterea Duhului Sfant, sunt puse la inima si pastrate cu mare scumpatate.

Fiind nevoie de un indrumator iscusit in cele duhovnicesti, dar in acelasi timp si de un bun organizator al vietii monahicesti dupa randuielile marelui Vasile, la cererea patriarhului Constantinopolului este trimis egumen pentru marea lavra a Sfantului Stefan din Adrianopol. Acolo ramane 6 ani, muncind fara preget la reorganizarea si punerea in randuiala a pravilelor duhovnicesti si regulilor vietii celei de obste.

Dupa alta bucata de vreme este pus egumen in marea lavra romaneasca Cutlumus, veche ctitorie voievodala a domnitorilor romani, incepand cu Vlaicu Voda, iar in acea vreme puternic sustinuta si inzestrata cu toate cele de trebuinta de domnitorii Matei Basarab si Vasile Lupu. Obstea monahala a manastirii Cutlumus era formata din romani nord-dunareni, moldovlahi, transilvaneni si banateni.

Si fiind incarcat de ani indelungati, cam optzeci la numar, egumenul Iosif se retrage in linistea unei chili a manastirii Vatoped, dar nu se bucura mult de aceasta liniste. Scaunul mitropolitan al Timisoarei devine vacant. Romanii banateni doresc ca mitropolit al lor pe fostul egumen al lavrei romanesti din Muntele Athos, pe Iosif, care dobandise deja faima de sfant.

Asa se face ca parintele Iosif, fara voia lui, este hirotonit arhiereu si ridicat la rangul de mitropolit al romanilor din Tara Banatului, pentru care primeste cuvenitele intariri in anul de la nasterea Domnului nostrum Iisus Hristos 1650.

In drum spre scaunul mitropolitan al Banatului, Sfantul Iosif, impreuna cu cei care il insoteau, trec Dunarea pe la Palanca. La trecerea Dunarii se zice ca s-au speriat caii de la trasura in care se afla mitropolitul si nu voiau cu nici un chip sa urce pe podul umblator. Atunci s-a coborat Sfantul Iosif din trasura si luand caii de haturi, ei indata s-au linistit si urcandu-se cu trasura pe pod, au trecut Dunarea.

Pe cand mergea Sfantul Iosif spre cetatea Timisoarei si se apropia de satul Sama (Jamul Mare), iata ca in fata lui apare o ceata de calareti turci, care au intrebat: “Cine este marele preot ghiaur care merge la Timisoara?”. La aceasta intrebare, de care s-au speriat toti insotitorii, Mitropolitul Iosif a raspuns ca el este cel cautat. Atunci mai marele cetei de calareti, aga Ismail, s-a coborat de pe cal si cu multa smerenie l-a rugat pe Mitropolit ca “in numele lui Alah si al lui Iisus” sa se intoarca la Varset, fiindca a lui cadana este de trei zile in chinurile nasterii. Si i s-a aratat in vis ingerul ei crestin si i-a spus ca pana nu va trece prin fata casei trasura preotului cel mare, care merge la Timisoara, nu-i va da Alah usurare. Si tot ingerul a spus ca sa mearga sotul ei, aga Ismail, sa-l intampine pe marele preot ghiaur in satul Sama si sa-l roage sa se intoarca la Varset. Si l-a rugat aga Ismail pe Sfantul Iosif cu multa smerenie sa se intoarca la Varset, ca ii va da orice ii va cere. Sfantul raspunse ca e gata sa-i implineasca dorirea, nu insa pentru bunuri lumesti, ci pentru a implini voia Domnului din ceruri. Intrebat daca e bine oare sa asculte de rugamintea unui pagan si sa faca voia lui, Sfantul a raspuns:

“Dumnezeu Unul este in Sfanta Treime peste toti si nimeni a cunoaste caile Lui nu s-a invrednicit, si ascultare a-I da dator este fiecare om prin gura caruia ar vorbi Domnul”.

In timp ce Mitropolitul Iosif, cufundat in rugaciune, trecea prin fata casei lui aga Ismail, sotia lui s-a usurat pe loc si a nascut un baiat, iar aga Ismail a cazut in genunchi in fata Sfantului si i-a sarutat dreapta cu lacrimi de recunostinta. Unii cred ca acest copil, facandu-se crestin si apoi calugar, a ajuns dupa aceea episcop la Caransebes, daruindu-se cu totul slujirii lui Dumnezeu.

Apropiindu-se Sfantul Iosif de cetatea Timisoarei, a fost intampinat cu mare alai. Si pe cand in dangatul clopotelor se indrepta spre biserica, iata ca a fost scos inaintea mitropolitului un olog de 20 de ani in suferinta, peste care punandu-si el mainile si cu multa umilinta rugandu-se Stapanului Hristos, indata se facu sanatos. Multimea, vazand minunea, s-a spaimantat si ingenunchind in fata lui cu lacrimi ii saruta vesmintele si marea pe Dumnezeu pentru o minune ca aceasta, savarsita prin alesul Sau.

Asezarea in scaun a Sfantului Iosif ca mitropolit al Banatului s-a intamplat in ziua de Sfantul Ilie a anului 1650. Si a pastorit el Biserica lui Dumnezeu din aceste tinuturi romanesti vreme de trei ani.

In acest timp a organizat Biserica, a intemeiat scoli pentru pregatirea preotilor, a inaltat sfinte altare, a cercetat manastirile si parohiile banatene, ducand mangaiere si lumina pastoritilor sai.

Pasa Fasli il iubea pe Sfantul Iosif si il respecta. Multi turci, lepadandu-se de legea lor, au primit botezul si aceasta pentru ca Sfantul Iosif ii iubea pe toti deopotriva, iar usa lui era deschisa tuturor. Blandetea, milosteniile si invataturile lui pline de foc dumnezeiesc, intr-adevar cucereau pe oricine. Deci, atat crestinii cat si musulmanii, il aveau intru mare evlavie pentru sfintenia vietii lui si pentru darul facerii de minuni cu care Dumnezeu il inzestrase.

Odata, pe cand savarsea sfanta Liturghie in ziua hramului unei vechi biserici de lemn din Timisoara, in ziua Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, a izbucnit un mare foc in partea de apus a Timisoarei. Un vant puternic intindea parjolul cu repeziciune asupra intregului oras. Multi au pierit atunci in flacari, iar groaza ii cuprinsese pe toti. Sfantul Iosif, vazand prapadul, a iesit in fata bisericii luand cu sine Sfintele Taine si cazand cu fata la pamant si cu toata puterea sufletului sau cerand indurare lui Dumnezeu sa scape cetatea de prapad, deodata nori negri s-au ridicat dinspre miazazi intunecand tot cerul si o ploaie torentiala s-a varsat timp de mai multe ore, fara incetare, pana a stins cu totul focul nimicitor. Si Sfantul Iosif, ridicandu-si fruntea de la pamant, multumea lui Dumnezeu cu lacrimi pentru mila ce a facut-o izbavind de moartea cea napraznica a prapadului. Apoi, mergand acasa, s-a inchis in chilia sa si timp de trei zile n-a mai iesit. Cand s-a aratat din nou in lume, pe dosul palmei lui de la mana stanga ii aparuse semnul sfintei cruci, ca si cand ar fi fost ars cu fierul inrosit. Semnul acesta a ramas pe mana Sfantului pana la sfarsitul vietii lui, semn care i-a fost dat de Dumnezeu pentru aducerea aminte a marii Lui milostiviri.

In ziua Sfintilor Arhangheli, 8 noiembrie, mergand Mitropolitul la Partos, pentru hramul manastirii de acolo, l-au intampinat o multime de credinciosi. Dand sa intre in biserica pentru a savarsi dumnezeiasca slujba, a fost oprit de unsprezece ologi si suferinzi care ii cereau indurare.

“Nu-mi cereti mie tamaduire”, le spunea Sfantul, “ci cereti tamaduitorului de oameni, Domnului nostru Iisus Hristos, rugati-va Lui si va veti vindeca”.

Apoi, oprindu-se in mijlocul lor si punand mainile peste ei, s-a rugat si in aceeasi clipa un fior a strabatut trupurile lor istovite de suferinta si, revenindu-le puterea, s-au ridicat cu totul sanatosi. Atunci, plini de recunostinta, multumeau din suflet lui Dumnezeu si Sfantului pentru o indurare ca aceasta asupra lor.

Simtindu-se ingreunat de povara anilor si dorind a petrece viata ce-i mai ramasese in liniste, Sfantul Iosif s-a retras din scaunul mitropolitan al Timisoarei, inchinoviindu-se la manastirea Partos. Trei au mai fost anii pe care i-a petrecut aici (1653-1656) intru rugaciune si faceri de bine, pana a trecut la cele vesnice.

Despre aceasta glasuieste o insemnare cu mana facuta in 1655 pe un Minei slavon din 1529 care a apartinut manastirii Sangeorz: “Aceasta carte este a domnului Mitropolit Iosif al Timisoarei la anul 1655… care de bunavoie a parasit eparhia, retragandu-se in manastirea Partos, unde a trait cativa ani si apoi s-a mutat la viata vesnica unde sfintii se odihnesc.”

Traditiile spun ca in momentul adormirii sale, clopotele manastirii au inceput sa bata singure, fara sa le traga cineva, ducand in departari trista veste. Apoi trupul neinsufletit al marelui mitropolit a fost asezat intr-un mormant zidit in naosul bisericii manastiresti, in dreptul usii de intrare care e spre miazazi. Pe lespedea ce s-a asezat deasupra, maini pioase au sapat o inscriptie care inainte cu aproape un veac se citea cu usurinta: “Sviatitel Iosifa novii bivsii Mitropolita Temisvarskii” – “Preasfintitul Iosif cel Nou, fost Mitropolit al Timisoarei”.

Era sfarsitul verii lui 1656 cand a trecut la cele vesnice la 85 de ani parintele duhovnicesc al ortodocsilor din partile Banatului. Sfantul Iosif numit de acum “cel Nou” – spre a-l deosebi de alti sfinti mai vechi cu acelasi nume – nu a incetat nici dupa moarte sa vina intr-ajutor credinciosilor, pe multi din cei care se apropiau cu rugaciuni de mormantul sau usurandu-i de necazurile si suferintele lor. Astfel, in constiinta tuturor s-a intarit din ce in ce mai mult convingerea ca a fost sfant cu adevarat.

Despre cinstirea de sfant care i s-a dat din vechime, marturiseste printre altele icoana pictata la 1782 de preotul Stefan Bogoslovici la cererea protopopului Jebelului, Ioan Suboni, si asezata pe peretele bisericii manastiresti din Partos, deasupra locului unde a fost ingropat. Pe aceasta icoana gasim scris un text slavon continand troparul inchinat Sfantului, care in romaneste se traduce precum urmeaza:

“Din tinerete te-ai supus cu totul Domnului, in rugaciuni si nevointe si in posturi, chipul bunatatii fiind. Pentru aceasta, Dumnezeu vazand osardia ta cea buna, arhiereu si pastor Bisericii Sale te-a pus. Drept aceea si dupa moarte cinstit trupul tau intreg si nestricat s-a pastrat. Sfinte Iosife, roaga-te lui Hristos Dumnezeu sa daruiasca iertare celor ce cu credinta si cu dragoste savarsesc sfanta pomenirea ta”.

Cu adevarat multe minuni s-au savarsit la mormantul Sfantului. Se stie ca fostul jude al Timisoarei, Marcu Mutiu, s-a tamaduit de boala venind sa se roage aici. Drept multumire pentru aceasta, el a zidit, in anul 1750, alaturi de vechea biserica manastireasca, o alta, noua, mai mare si mai trainica.

Mai mult decat atat insa, fostul mitropolit al Timisoarei intra statornic in constiinta credinciosilor banateni, el fiind invocat in orice imprejurare deosebita a vietii lor. Cand, bunaoara, un anume Peici intreprinde in anul 1749 o calatorie la Ierusalim, el se aseaza sub protectia Sfantului si daruieste manastirii Partos o Evanghelie pe care la 30 mai 1749 noteaza: “Aceasta sfanta carte trebuincioasa pentru suflet, asa numita Evanghelie, o depun azi eu pacatosul robul lui Dumnezeu, numit Hagi Peici, la manastirea Partos unde este asezat trupul Sfantului vladica Iosif, cu hramul Sfantului Arhanghel Mihail, pentru binele nostru, pentru calatoria fericita spre mare acetate Ierusalim. O daruiesc manastirii sus-amintite pentru sufletul raposatilor Nedelcu, Maria, Matei, Maria, Gligorie, Ioachim, Marta, pentru amintire vesnica”. Evanghelia, provenind de la biserica din Giera, se afla acum la biblioteca Episcopiei ortodoxe sarbe dinTimisoara.

Sirul credinciosilor din departari, veniti in pelerinaj la praznicul hramului, nu s-a intrerupt niciodata; ei vin, fara incetare, ca sa-si gaseasca linistea izvorata din credinta in puterea binefacatoare a rugaciunii. Din daniile lor, la Partos, s-au pastrat icoanele data de Traila Lupu in 1827, de Miuta si Erdelean si Penticostarul daruit de Iacobici: “Acest Penticostar l-a cumparat Dimitrie Iacobici din Ciacova fiind intr-o mare nevoie. Atunci si-au pus toata nadejdea in Dumnezeu, in Mantuitorul Iisus Hristos si in Sfantul Iosif si facandu-se rugaciuni, s-a mantuit cel mai de sus. 19 mai 1870.”

Tinand seama de viata si petrecerea cuviosului Mitropolit Iosif si stabilindu-se fara putinta de tagada ca el a stralucit ca un adevarat vas ales al Domnului prin credinta curata si ca a lasat in urma lui mireasma sfinteniei, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat la 28 februarie 1950 sa-l aseze in ceata sfintilor, statornicind data de 15 septembrie a fiecarui an pentru cinstirea lui cu toata cuviinta. Proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos s-a facut duminica, 7 octombrie 1956, dupa ce, din vreme, moastele sale au fost aduse de la manastirea Partos si asezate in catedrala mitropolitana din Timisoara.

La 20 iunie 1992 Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis generalizarea cultului Sfantului Iosif cel Nou in tot cuprinsul Patriarhiei Romane.

In anul 1997 Sfantul Sinod l-a desemnat pe Sfantul Iosif cel Nou de la Partos ca ocrotitor al pompierilor militari din tara noastra, avand in vedere minunea salvarii Timisoarei de la un cumplit incendiu. Astfel, el este sarbatorit in fiecare an de catre formatiile de pompieri odata cu Ziua pompierilor militari – 13 septembrie.

Rugaciune catre Sfantul Iosif cel Nou de la Partos

Cu umilinta si evlavie ne plecam astazi genunchii inaintea Atotputernicului Dumnezeu, Cel ce te-a marit pe tine, Preasfinte Parintele nostru Iosife, si prinos de cinstire si de multumire Ii aducem pentru ca ni te-a daruit fierbinte rugator si puternic ocrotitor in ceruri.

Ca tu, ca un izbavitor ai fost trimis, de sus, dreptmaritorilor crestini din partile Banatului, la vreme de stramtoare; si, ca un bun pastor si parinte, cu dragoste si cu intelepciune, i-ai pastorit pe dansii, chip de de smerenie, de infranare si de curatie facandu-te tuturor, cu nevointele tale pustnicesti, cu postul, cu privegherea si cu rugaciunea.

Pentru aceasta, inca mai-nainte de mutarea ta la vesnicele locasuri, te-ai invrednicit de darul cel mai  presus de fire al minunilor; cununa biruintei s-a impletit tie in ceruri, si la cetele sfintilor si ale dreptilor, celor ce, de la inceputul veacului, au bineplacut lui Dumnezeu, te-ai adaugat; iar noua, pe pamant, ai binevoit a ne lasa cinstitele tale moaste, ca pe un izvor de daruri si tamaduiri celor ce alearga la tine cu credinta.

Drept aceea, si noi acum, cu bucurie si cu dragoste te laudam pe tine, Sfinte Ierarhe, si cinstire de obste facandu-ti, cu evlavie sarutam sfintele tale moaste si cu smerenie ne rugam tie: ocroteste Biserica ta, tara aceasta si pe toti cei ce cu credinta si cu dragoste cheama intr-ajutor numele tau cel sfant. Si, ca unul ce stai inaintea fetei Ziditorului tuturor, indraznire avand catre Dansul, ajuta-ne cu mijlocirile tale si roaga-L, Parinte Sfinte, milostiv sa fie noua, iertare de pacate sa ne daruiasca si de toata reaua intamplare sa ne izbaveasca; credinta cea dreapta sa o intareasca; intaratarile eresurilor sa le strice cu puterea Preasfantului Sau Duh; dragostea sa o inmulteasca; ura sa o stinga; razboaiele sa le inlature si pacea a toata lumea desavarsit sa o intemeieze.

Si asa, virtutile tale urmand, Sfinte Iosife, neincetat sa sporim in credinta, in dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele si in toata fapta cea buna, ca sa ajungem toti la limanul cel mult dorit al mantuirii. Si laudand, pana la sfarsitul veacului, pururea cinstita pomenirea ta, cu inimi curate sa cantam: Marire Tie, Dumnezeule, Cel mare si minunat intre sfinti, in vecii vecilor. Amin.

 (Din: P.C. Parinti Marius Florescu si Adrian Carebia, Viata, slujba si acatistul Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos, Editura Invierea, Arhiepiscopia Timisoarei, 2006)



Categorii

Minuni si convertiri, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Sfintii romani, VIDEO

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “SFANTUL IOSIF CEL NOU DE LA PARTOS, ocrotitorul Banatului

  1. MULTUMIM! Fratilor Admini, pentru acest “frumos” material pe care l-ati postat despre viata Sf. Iosif cel Nou de la Partos, Mitropolitul si Ocrotitorul Banatului, in aceasta ZI a Praznuirii Sale!

    Cu adevarat in Banat, Cinstirea acestui Sfant este deosebit de mare si larg raspandita, si cu deosebire in Banatul de “pusta” adica in Jud. Timis, dar si in Banatul de Munte, adica in Jud. Caras-Severin.
    In Timisoara, viata crestinilor ortodocsi practicanti este de neconceput fara LEGATURA VIE si concreta care exista intre sufletele lor si INVOCAREA AJUTORULUI acestui Sfant.

    De fiecare data cand am mers in oras (in Timisoara), cu diferite treburi, am simtit ca o “dorinta de nesatvilit” sa “trec” si pe la Sfantul Iosif, si sa ma Inchin la Moastele din Catedrala Mitropolitana ca “sa primesc” BINECUVANTAREA SA, iar daca nu am reusit sa ajung in vreo zi, din motive independente de vointa mea, am simtit un “regret” si “o nemultumire” in suflet ca nu am reusit sa IAU si Binecuvantarea Sfantului peste fiinta mea, si s-o duc la casa mea si in familia mea.

    In fiecare zi, SIRUL oamenilor care intra in Catedrala din Timisoara (unii venind de foarte departe, din cuprinsul tarii) este nespus de mare. In tacere si rabdare, asteapta multi crestini in fata Raclei Moastelor Sale ca sa primeasca AJUTORUL nevazut, dar REAL si atat de CONCRET al Sfantului IOSIF pentru diferitele lor trebuinte si in necazurile vietii lor.

    DEMN DE LAUDAT este “marea EVLAVIE” pe care o are fata de acest Sfant, PS. PAISIE LUGOJANUL!
    De cand acest Arhiereu slujeste in Timisoara, CULTUL SFANTULUI IOSIF este mult mai “pretuit” ca inainte, si cu mult mai multa atentie PRACTICAT si TRAIT!
    A fost o vreme in care “Acatistul” Sfantului Iosif se facea mai rar si mai “mai pe scurtatura” in Catedrala din Timisoara, dar de cand a venit ca Arhiereu PS. PAISIE LUGOJANUL in Mitropolia Banatului, cultul Sf. IOSIF cel Nou, se savarseste “dupa randuiala”, iar “ACATISTUL” acestui Sfant se savarseste deosebit de DES, si cu deosebire, la sfaristul fiecarei VECERNII de DUMINICA!

    Printre “bucuriile” pe care le-am avut in viata mea de cand m-am mutat in Timisoara, DESCOPERIREA Sf. IOSIF si LEGATURA pe care am inceput s-o AM cu el (si eu si sotia mea), a fost dintre cele mai mari si cele mai pretioase si DE LUNGA DURATA.

    Inca o data va multumim pentru acest material…
    Dumnezeu sa aiba mila de noi toti, si de toti CINSITORII adevarati ai acestui Mare Sfant al Bisericii noastre! Amin!

  2. mii de multumiri pt cei care au postat troparul SF IOSIF.

  3. Sfinte Parinte Iosife, roaga-te lui Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre!

  4. Iti mult
    umim fiebinte Tie Sfantule Iosif cel Nou de la Partos pentru rugaciunile pe care ni le mijlocesti catre Preasfantul Domn Dumnezeu , pentru ajutorul nevazut ( de unii ) dar real, si pentru modelul pentru vietile fiecaruia dintre noi pe care il reprezinti. Doamne ajuta !!!

  5. Pingback: SFANTUL IOSIF DE LA PARTOS, protectorul Timisoarei si SFANT AL VATOPEDULUI – praznuit in Sfantul Munte. FOTOREPORTAJE si DOCUMENTAR VIDEO | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate