Sfantul Luca, Arhiepiscopul Crimeei: CUVANT LA SCHIMBAREA LA FATA A MANTUITORULUI

5-08-2009 Sublinieri

lrg-9488-icoane_shimbarea_la_fata_trasfigurazione_zenone_01_.jpg

Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei:

Cuvânt din 1956, la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului

Marea sărbătoare a Schimbării la Faţă a Domnului nostru ne dă prilejul de a ne aminti de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos:

„Nu crezi că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine? Cuvintele pe care le grăiesc vouă nu le vorbesc de la Mine Însumi, ci Tatăl – Care este în Mine – Acesta face lucrările. Credeţi Mie că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl în Mine, iar de nu, pentru faptele acestea credeţi Mie” (Ioan 14:10-11).

Mari şi nemăsurate au fost minunile Domnului nostru Iisus Hristos. Cu un singur cuvânt al Său a înviat pe fiica lui Iair, mai marele sinagogii, pe fiul văduvei din Nain, încă şi pe Lazăr, care era în mormânt de patru zile întregi. Cu un singur cuvânt al Său a certat vânturile şi valurile lacului Ghenizaret şi s-a făcut linişte desăvârşită, cu cinci pâini şi doi peşti a săturat cinci mii de oameni fără femei şi copii, iar cu patru pâini, patru mii.

Să ne amintim cum în fiecare zi îi vindeca pe cei bolnavi, tămăduind orice fel de boală, izgonea duhurile cele viclene din demonizaţi, cum a redat vederea celor orbi şi auzul celor surzi printr-o singură atingere… Nu ajung acestea?

Toate acestea, însă, nu au fost suficiente pentru oamenii care Îl invidiau, pentru oamenii despre care marele prooroc Isaia a spus:

„Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi privind veţi privi şi nu veţi vedea. Că s-a îngroşat inima norodului acestuia şi cu urechile greu au auzit, şi ochii lor şi-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă, şi să se întoarcă şi să-i vindec pe ei”( Matei 13:14-15).

La toate acestea, care însă nu au fost suficiente pentru oamenii greoi la auz şi cu ochii întunecaţi, Domnul nostru Iisus Hristos a adăugat marea minune a Schimbării Sale la Faţă pe Muntele Tabor. Lui, Care a strălucit cu lumină dumnezeiască, I s-au arătat profeţii din Vechiul Testament, Moise şi Ilie, şi I s-au închinat ca Dătătorului de Lege. Cu frică şi cu spaimă priveau această privelişte minunată cei mai aleşi dintre apostoli, Petru, Iacob şi Ioan, iar după norul care i-a acoperit, s-a auzit glasul lui Dumnezeu:

„Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultaţi” (Matei 17: 5).

Sfinţii Apostoli au propovăduit în întreaga lume că Domnul nostru Iisus Hristos este „cu adevărat raza Tatălui”.

Lumea întreagă, auzind aceasta, ar fi trebuit să îngenuncheze înaintea Domnul Iisus Hristos şi să se închine adevăratului Fiu al lui Dumnezeu.

Ar fi trebuit ca arătarea pe Tabor a celor doi dintre cei mai mari profeţi ai Vechiului Testament şi închinarea lor în faţa Domnului Iisus Hristos în timpul Schimbării Sale la Faţă să închidă pentru totdeauna buzele dezgustătoare  ale cărturarilor şi fariseilor, care Îl urau pe Domnul Iisus şi Îl considerau călcător al Legii lui Moise. Dar şi până astăzi, evreii nu cred că El este Mesia.

Nu doar evreii nu cred în El, dar şi pentru mulţi creştini, din ce în ce mai mult lumina dumnezeiască a Domnul nostru Iisus Hristos este o piedică.  Din ce în ce mai mică devine „turma cea mică” a lui Hristos, (turmă) pentru care lumina dumnezeiască a lui Hristos străluceşte cu aceeaşi putere cu care a strălucit apostolilor Petru, Iacob şi Ioan atunci pe Muntele Tabor.

Însă să nu deznădăjduim, deoarece Domnul nostru Iisus Hristos a spus:

„Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia” (Luca 12: 32).

Necredinţa între popoare a luat dimensiuni neliniştitoare şi lumina lui Hristos a fost umbrită de norul cel întunecos al ateismului. Astăzi, mai des ca niciodată, ne amintim de înfricoşatul cuvânt al lui Hristos:

„Dar când va veni Fiul Omului, va mai găsi oare credinţă  pe pământ?” (Luca 18: 8).

Însă să nu deznădăjduim, deoarece, vorbind El despre semnele celei de-a doua veniri a Sa, a spus:

„Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie” (Luca  21: 28).

Aşadar, viaţa voastră să fie în aşa fel încât, în acea zi înfricoşătoare a Judecăţii, să putem să ridicăm capul nostru şi nu să-l plecăm adânc, deznădăjduiţi. Amin”.

(sursa: http://www.impantokratoros.gr/09A71713.el.aspx, traducere: Lmh)

agios-loukas.jpg


Categorii

2. Slider, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Invidia, rautatea, Schimbarea la Fata, Sfantul Luca al Crimeei

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “Sfantul Luca, Arhiepiscopul Crimeei: CUVANT LA SCHIMBAREA LA FATA A MANTUITORULUI

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Schimbarea la Fata a Domnului. “Schimbati-va voi si ma voi schimba si Eu!”
  2. Pingback: Tâlcuire la Schimbarea la Faţă de Sf. Maxim Mărturisitorul « N-am cuvinte…
  3. Un cuvint minunat de la un om minunat.
    Am citit viata lui si m-a cutremurat. Acest om este dovada cea mai adevarata ca stiinta si religia nu numai ca nu sunt incompatibile, ci sunt complementare prin faptul ca intrega cunoastere umana vine de la Dumnezeu.
    Daca Domnul ma va binecuvinta, ii voi face un pelerinaj la mormintul sau.
    Doamne ajuta!

  4. Ei, frate, sa nu exageram si sa ne inselam: IN NICIUN CAZ “INTREAGA CUNOASTERE UMANA VINE DE LA DUMNEZEU”! Este si enorm de multa failibilitate omeneasca (asumata chiar), dar si, mai ales astazi, foarte multa minciuna ideologica in asa-zisa “stiinta”. Hai sa ne gandim mai bine cum a inceput “modernitatea”, cu ce scopuri si cu ce consecinte si sa nu ajungem, cum zicea cineva, sa punem pe seama lui Dumnezeu ceea ce a comis impotriva Sa tocmai Michiduta. Desigur, cunoasterea tainelor firii, DACA are scop binecuvantat si este facuta in duhul cel bun aduce si roade bune. Dar sa nu generalizam, entuziasmandu-ne in mod naiv. Sfantul Luca, Pavel Florenski sau Paulescu sunt doar niste exceptii intr-o mare de intuneric tocmai al… nestiintei, adica al necunoasterii de Dumnezeu.

  5. Pingback: SCHIMBAREA LA FATA. Sfantul Teofan Zavoratul ne dezvaluie intelesul marii sarbatori. SLAVA LA CARE SUNTEM CHEMATI
  6. Pingback: Mitropolitul Augustin de Florina: PE ACESTA SA-L ASCULTATI! este porunca cerului. NOI INSA NE-AM ASTUPAT URECHILE CU DOPURI DE CEARA SI NU VREM SA AUZIM -
  7. Pingback: SCHIMBAREA LA FATA. Talcuirea amanuntita a Praznicului, de Mitropolitul Hierotheos Vlachos -
  8. Pingback: SCOPUL SCHIMBARII LA FATA A DOMNULUI si necesitatea schimbarii vietii noastre dupa chipul lui Hristos. PIEDICILE IN CALEA SCHIMBARII -
  9. Pingback: SUSPINUL DUPA LUMINA/ Nimeni sa nu se excluda din lista postitorilor! Cum sa postim?/ PACATUL NESIMTIRII: A TRAI “AUTOMAT”, “INCONSTIENT”, “CUM SE NIMERESTE”/ Nu pierdeti nicio sansa in care puteti arata mila si iubire!
  10. Pingback: SARBATORILE SFINTILOR NEMTENI. Predici audio ale IPS Teofan si PS Macarie la Schimbarea la Fata/ MINUNI SI EXPERIENTE TABORICE COPLESITOARE in Sfantul Munte Athos si pe Muntele Ceahlau, “Taborul Romanesc”/ MANUSCRIS INEDIT AL SF. IOAN IACOB HO
  11. Pingback: ARHIM. SOFRONIE: Cuvant la Schimbarea la Fata a Domnului despre VEDEREA LUMINII TABORICE | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: PRAZNICUL LAUNTRIC AL SCHIMBARII LA FATA – Predici audio ale IPS TEOFAN si PS MACARIE la Schitul de pe Muntele Ceahlau (2014): “Bine ne este nouă, Doamne, să fim aici!” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: “Vino iarasi la noi, Iisuse! Coboara de pe Tabor si vino in casele noastre, in sufletele noastre! Vino aici unde suferim si ne trudim pentru paine! Vino aici unde ne rastignim… DECI NU NE PARASI, IISUSE, CI VINO LA NOI, IN VALTOARE!” | C
  14. Pingback: ATINGEREA VESNICIEI – experienta uluitoare, “prooroceasca”, a vederii tainice a IUBIRII LUI DUMNEZEU, care ne insufla TANJIREA dupa trairea neincetata in prezenta Sa, chemându-ne la TRANSFIGURARE: “Foc am venit să arunc pe pămâ
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate