SFANTUL IOAN IACOB HOZEVITUL (5 august) – poezii strapungatoare de inima, fotografii cu moastele sale neputrezite si reportaje video despre viata sa

ODINIOARA SI ACUM

Aruncându-ne în urma
Ochii nostri sufletesti
Catre anii din vechime
Ai vietii crestinesti,

Mintea noastra se uimeste
De sfintenia de-atunci,
Limba fara grai ramâne,
Ne simtim ca niste prunci.

Caci vedem pagânitatea

Dând razboi necontenit

Adunarilor crestine

Din Apus si Rasarit.

Si aflam credinta sfânta

Ca un foc atunci arzând

Iar Biserica în culmea

Biruintelor sezând.

Adâncindu-ne mai tare

În trecutul departat

Al Bisericii crestine

Gândul nostru sta mirat:

Uriasi vedem în fata

Pe strabunii credinciosi

Noi suntem pe lânga dânsii

Toti, pitici neputinciosi.

Fruntea lor având cununa

Razelor dumnezeiesti,

Ni se pleaca de rusine

Ochii nostri cei trupesti.

Mici la suflet, mari la patimi

Noi aproape nu-ndraznim

Sa mai cugetam la Slava

Noului Ierusalim!

Despre viata minunata

A “celor întâi nascuti”

Lumea astazi nu mai stie,

Sfintii stau necunoscuti!

Astazi traistele stiintei

S-au umplut cu nascociri

Iar din tainele credintei

Lumea nu mai are stiri!

Toata straduinta lumii

Este spre a dovedi

Ca: “Materia e totul,

Duhul n-are unde fi”!

Cât de mult se mai înseala

Cel numit “Cuvântator”

Care cearca numai “firea”

Nestiind pe “Facator”!

***

DUHUL VREMII SI MIRONOSITELE DE AZI

Unde esti, Sfânta Marie,

Ca sa spui la oameni azi

Cine ti-a luat povara

“Celor rai” de pe grumazi?

Azi în lumea rasfatata

Duhuri rele stapânesc,

Departându-se prin asta

Darul cel dumnezeesc!

Ca în “Curtea lui Caiafa”,

Omul azi, în rasfatari

Se grabeste ca si Petru

La a “Legii lepadari”!

Dar, în schimb, el nu se moaie

Nici de glasul îngeresc

Nici de fata mânioasa

A Stapânului ceresc!

Astazi “Legea” ca si Domnul

De “boieri” s-a rastignit

Iar “Învatatorii Legii”

Toti aproape s-au dosit.

Câteva “Mironosite”

Ca la Patimi oarecând

Se grabesc “pe drumul Crucii”

Pentru Adevarul Sfânt!

Sunt Bisericile Sfinte

Cari lupta în surghiun

Si pazesc Asezamântul

Cu “hotarul cel strabun”.

***

PAZA SUFLETULUI

Singur lucrul meu din lume

Este mântuirea mea

Daca eu nu vad de dânsa

Cine altul va vedea?

Trup si suflet dimpreuna

De la Domnul mi s-a dat

Deci eu singur voi da seama

Pentru cele ce-am lucrat.

Lucrul mântuirii mele

Este pentru vesnicie

Si nu este dat a-l face

Decât numai singur mie.

Hotarârea este data;

Trebuieste ca sa mor!

Nu stiu când, poate chiar mâine

Sau în ceasul viitor.

Dupa asta nu stiu locul:

Poate unde dorm acum,

Poate unde stau, afara

Sau în casa, sau pe drum.

Nu cunosc apoi nici chipul

Întru care voi muri:

Pocait sau înca sluga

La pacat ma voi gasi?

Daca nu mor fara veste

Boala ma va anunta;

Dar cu greutatea boalei

Voi putea a ma-ndrepta?

Mintea mea de mai lucreaza

Dar cutremurul de munci,

Îi mai da ragaz sa cerce

Viata mea de pân-atunci?

Poate inima atuncia

Sa se moaie de cainta

Dar la cuget ma încurca

Câte am pe constiinta.

Împrejurul meu atuncia

Fratii mei vor sta plângând,

Altii vor sa iscodeasca

Despre banii de comând!

De voi fi cumva cu stare

Ei vor folosi momentul

Sa ma-ntrebe mai cu seama

Daca-i gata Testamentul!

Poate ei cu grija asta

Vor uita sa dea de stire

La parintele Duhovnic

Pentru Sfânta spovedire!

Va veni si el la urma

Sa ma-ntrebe de pacate

Dar se leaga poate limba

Si nici mintea nu mai poate.

Caci mai mult pe alta lume

Cugetarea mea va fi

Si cainta mea atuncia

Nu stiu cum se va primi!

Aratari îngrozitoare

Ochii mei atunci vazând

Nici nu stiu când iau în gura

Sfintele ce mi-or fi dând!

Ca sa-mi fie moartea buna

Eu sa pregatesc acum

A virtutilor merinde

Sa le am atunci pe drum!

Sa-mi adun acum din vreme

Cele ce voi socoti

Ca la ziua de pe urma

Nu le pot agonisi.

Spovedirea cea curata

Si cu duhul umilit

Cum si paza despre toate

Carii dau de poticnit.

Daca Sfânta spovedire

Nu-i întreaga si curata

Vremea despartirii noastre

Ne va fi înfricosata!

Caci atunci amar ne vine

Când vedem a noastra stare

Si de vamile cumplite

Nu avem nici o scapare!

Frica mare ne cuprinde

Ca nu stim în vesnicie,

Munca vesnica ne-asteapta?

Ori nespusa veselie?!

Deci sa am mereu în minte

Ca la urma am sa mor

Si de trup se va desparte

Sufletul nemuritor!

Daca clipa cea de-acuma

Ar fi clipa cea din urma

Am nadejde de scapare

Daca viata mi se curma?

Ma gândesc ca dupa moarte

Trupul meu va fi slutit

Nemiscat, fara simtire

Cu miros nesuferit!

La biserica ducându-l

Preotii cu rugaciune

Pogorâ-se-va în groapa

Sa devie putrejune!

Pomenirea lui cu sunet

Va sa piara de pe lume

Si cu vremea pamântenii

Vor uita de al meu nume.

Iata cum se trece slava

Trupului de pe pamânt

De a caruia placere

Toata viata ma framânt.

Deci mereu sa iau aminte

La tot pasul meu din viata

Caci atârna mântuirea

Chiar din clipa cea de fata!

O prea milostive Doamne

Sa nu lasi pâna-n sfârsit

Sa amân eu pocainta

Cel prea mult ticalosit!

Pomenirea despre moarte

(Glasul trâmbitii de-apoi)

Neîncetat sa ma trezeasca

Ca alarma la razboi!

Eu în lume las o dâra

Pe o carte tainuita

Care-mi face dupa moarte

Toata viata mea vadita.

Frica-mi este ca la urma

Scrise nu se vor afla

Faptele care în viata

A le face se cadea!

Iara relele de care

Se cadea a ma feri

Poate toata, vai de mine,

Cartea ceia vor mânji!

Azi când cuget vremea mortii

Înainte mi se-arata

Cum atunci se va deschide

Pentru mine judecata!

Un arap rânjind la stânga

Îmi citeste o carte groasa

Întru care este toata

Fapta mea cea ticaloasa!

Iar la dreapta, stând de fata

Îngerul cu chip scârbit

Dintr-o mica carte spune

Binele ce-am savârsit!

Daca este hotarâre

Ca sa merg la fericire

Îngerii cu bucurie

Vor veni spre însotire.

Iar de nu se afla scrise

Fapte vrednice de mila

Demonii la întuneric

Ma vor stapânii cu sila!

Vai de ticalosul suflet

Care-n iad se osândeste

Chin mai mare este gândul

Ca “în veci NU SE SFÂRSESTE”

Când va fi aproape vremea

Judecatii viitoare

Vor fi semne mari în luna

Si în stele si în soare.

Judecata va sa vina

Ca un furt fara de veste

Si fiind noi în pacate

Pocainta nu mai este!

Râu de foc va arde totul

Oamenii si împaratii

Dobitoace, pesti si pasari

Cu tot felul de stihii

Glasul îngerestii trâmbiti

Va suna din patru “torti”

Si pe trupul meu acesta

Îl va ridica din morti!

Va chema din nou pe suflet

Din porunca lui Hristos

Ca sa se împreuneze

Iar cu trupul cel de lut.

Sufletul atunci cu trupul

Nemurire va lua

Dar nu stiu; pentru perzare

Sau spre fericirea mea.

Dumnezeu cu Sfânta Cruce

Va veni atunci pe nori

Întru toata Slava Sfânta

Ca un drept judecator …

***

GLASUL CONSTIINTEI

Iata lumea te îndeamna

La rasfatul ei

Si plecându-te chemarii,

Prada esti destrabalarii.

Haine noi acum la moda,

Trebuie sa ai,

Iar a sufletului haina

Cum o vei pazi în taina?

Plecaciuni cu lingusire

Trebuie sa stii,

Iar când stai la Rugaciune

Nu mai este plecaciune.

Vizitari cu multa fala

Trebuie sa faci,

Iar la Sfânta Liturghie

Stai cu inima pustie.

Cu stiintele naturii

Mintea ti-ai hranit,

Iar ceva din vesnicie

Mintea ta nimic nu stie.

Pâna când mai este vreme

Cauta-ti liman,

Daca soarele se pleaca,

Luntrea vietii se îneaca.

Fugi de lumea cea desarta

Plina de sminteli,

Si cu flacara credintii,

Tine calea pocaintii.

Lasa cartile profane

Fara capatâi

Si le ia pe cele sfinte

Ca sa prinzi ceva la minte.

La prietenii din lume

Nu te potrivi,

Ci sa ai prietenie

Cu cinstita curatie.

 

Mintea ta este faclie

Fara untdelemn,

De la Domnul cere mila

Pâna când mai ai “festila”.

Vântul rau al necredintii

Cânta la urechi,

Si de uiti “chemarea sfânta”

Vei juca precum îti cânta.

Tine minte frica mortii,

Nu uita de ea,

Cine nu-i deprins s-o poarte,

Sufletul îsi da la moarte.

Rugaciune cu trezvire

Cauta sa ai

Caci prin darul rugaciunii

Piere duhul urâciunii.

Înaltarea cea desarta

Grabnic s-o arunci,

Caci la gândul înaltarii

Bate vântul desfrânarii.

Cu naravul trândavirii

Nu calatori,

Caci pe urma trândavirii

Vine boala nesimtirii.

Fii cu dragoste curata

Catre Dumnezeu,

Parasind pe cea trupeasca

Pentru cea Dumnezeeasaca.

Spre adâncul umilintii

Pleaca-te mereu,

Caci din “apa umilintii”

Au baut în viata sfintii.

***

NEVOITORUL MÂNDRU

La un Schit traia odata

Un monah nevoitor

Ce era cu socoteala

Cam înalt cugetator.

El fiind la trup mai zdravan

Decât fratii de la Schit

Împlinea si ascultarea

Si canonul îndoit.

Saptezeci si cinci de ate

Regulat el învârtea,

Pe când altii mai bicisnici

Nu putea ca el urma.

Se plângeau de slabiciune

Catre cel de sus numit,

Iara el râdea de dânsii

Socotind ca-i pricopsit.

Dumnezeu prea Milostivul

N-a lasat pe robul Sau

Ca sa-si piarda osteneala

Pentru cugetul cel rau.

Îi arata în uimire

Pe un Înger luminat

Cu un ciur frumos în mâna

De metanii încarcat.

“Te falesti (îi zice dânsul)

Înaltându-te în gând

Pentru atele facute

Si te mângâi numarând!?

Iata ciurul cu metanii

Pentru fiecare zi!”

Si zicând asa, începe

Îngerul a ciurui.

Dupa asta îi arata

Cuviosului mirat

Ca din ciurul plin de ate

Numai trei s-au aratat!

Saptezeci si cinci de ate

Iata ce au pretuit,

Caci la ceruri dintre toate

Numai trei ti s-au primit!

Când începi sa faci canonul

Gândul este adunat,

Dar trecând putina vreme

Te apuci de vânturat.

 

Te grijesti sa numeri bine

Atele ce mânuiesti,

Dar cu mintea raspândita

Tari si mari cotrobaesti!

Pentru asta din canonul

Care zilnic ai facut,

Trei metanii sunt primite,

– Cele de la început – !

Celelalte sunt pierdute

Ca si pulberea în vânt

Caci în loc sa fii la ceruri,

Mintea zboara pe pamânt!

Nu voieste Domnul numar (adica ate)

Dintru cuget raspândit,

Mult, putin, El vrea sa facem

Cu trezvire si smerit!

Iata cel bolnav (ce zice):

Trei închinaciuni facând,

S-a primit ca împlinire

A canonului de rând!

Celuia cu neputinta

De nu poate împlini,

Dar facând si el ce poate,

Dumnezeu îl va primi!

Iar de are ascultare

Si de boala-i chinuit

Alta jertfa nu se cere

Decât duhul multumit! (adica fara cârtire)

Multumirea întru boala

Este ca un sfânt prinos,

Mai primit decât canonul

Celui care-i sanatos!

Iar suspinul celui trândav

Este iarasi mai primit

Decât multa nevointa

A celui ce s-s mândrit!

Se pogoara fara roade

Mândrul cel nevoitor

Si ca cedrul se înalta

Cel smerit cugetator!

Sa primeasca fiecare

Ce-i trimite Dumnezeu

Si lucrând dupa putere

Umileasca-se mereu!

 

sursa: Din Ierihon catre Sion

***

Vedeti si alte poezii la:

***

Moastele intregi si binemirositoare ale Sfantului Ioan Iacob Hozevitul, descoperite la 8 august 1980:

Pe sihastrul cel mare al Bisericii lui Hristos,

pe povatuitorul cel duhovnicesc al monahilor

si pe odrasla cea din Moldova rasarita,

veniti toti binecredinciosii crestini sa-l laudam

si cu dragoste sa-i cântam:

Bucura-te, Sfinte Prea Cuvioase Parinte Ioan cel Nou de la Hozeva!

***

Reportaje TV despre VIATA SFANTULUI IOAN IACOB HOZEVITUL

***