ARHIM. SOFRONIE: Cuvant la Schimbarea la Fata a Domnului despre VEDEREA LUMINII TABORICE: “Adevarata cale spre a vedea Dumnezeiasca Lumina trece prin omul cel launtric”

7-08-2014 Sublinieri

Daca Domnul a fost prigonit si nedreptatit, si noi vom fi prigoniti de aceleasi puteri care au prigonit pe Hristos; daca Hristos a suferit si a fost rastignit, nici noi vom scapa de suferinta si de rastignire, fie, poate, pe cruci nevazute, numai de vom urma Lui cu adevarat in caile inimii noastre. Daca Domnul S’a schimbat la Fata, si noi ne vom schimba la fata, si inca de aci, de pe pamant, numai de ne vom asemana Lui in nazuintele noastre launtrice”.

33.-The-Transfiguration-89-x-64-cm(sursa icoanei: Pemptousia)

Pentru Dumnezeiasca Vedere

Fara o tainica, adica ascunsa ochilor nostri, sau vadita luminare a Luminii Nefacute, omul nu isi poate cunoaste pacatul in ce chip s’ar cuveni. A-si vedea pro­priul pacat constituie inceputul contemplarii. Neaparat trebuie subliniat ca aceasta este cu putinta pretutindenea, in orice vreme, in orice conditie exterioara. Nici fuga in pustie, nici indepartarea de oameni, nici teologia stiintifica, nici vreo psihanaliza atenta, nici conceptualizarea filosofica sau abordarea rationala a Evangheliei, nimic asemanator celor enumerate mai sus nu constituie in sine esenta contemplarii duhovnicesti.

Bineinteles ca si iesirea in pustie sau zavorarea, precum si alte mijloace de a se insingura se pot arata a fi un privilegiu pretios, caci constituie niste conditii prielnice pentru o adanca pocainta, in afara careia toata lucrarea noastra precum si orice chip al nevointei se preface intr’o simpla intreprindere omeneasca, in esenta putin folositoare mantuirii.

Prin cea dureroasa pocainta, se pogoara harul Sfantului Duh peste om, ducandu-l in sfera Vietii dumnezeiesti. Cu cat mai incordata este tanjirea pocaintei, cu atat mai puternic lucreaza in noi Insusi Dumnezeu, atingandu-Se de noi si insusi impartasindu-Se zidirii Sale intr-un chip numai Lui cunoscut. In starea unui astfel de har, omul cu toata fiinta sa traieste realitatile lumii Dumnezeiesti si le contempla ca pe niste lucruri vadite.

Trapeza-veche-Essex-p.-Sofronie

Cuvant la Schimbarea la Fata a Domnului.

Pentru Lumina Thavorului

Iata nour luminos a umbrit pre ei,

si iata glas din nour graind:

Acesta este Fiul Meu cel iubit,

intru Carele bine am voit:

pre Acesta sa ascultati.

(Mt. 17:5 ; Mc. 9:7 ; Lc. 9:35).

Astazi, cu prilejul acestui maret praznic bisericesc – praznic care, pe masura apropierii de savarsirea cala­toriei noastre pamantesti, nu numai nu se micsoreaza, ba mai mult, necontenit creste in puterea si insemna­tatea lui – ne vom ingadui a vorbi, ca si uitand de neputinta noastra, despre cea de neatins si neinserata Lumina ce a stralucit pe Muntele Thavorului. Rogu-va, treceti cu vederea nimicnicia mea in clipa aceasta; inchideti-va ochii asupra nestiintei si josniciei mele si, de este cu putinta, priviti-ma ca pe unul din strajerii muntelui Efraim ce strigau: Sculati-va si va suiti in Sion la Domnul Dumnezeul vostru (Ier. 31:6).

Dumnezeu, Cela ce au facut cerul si pamantul (4 Imp. 19:15), este Dumnezeul nostru „din pantecele maicii” noastre. Dupre nasterea noastra cea trupeasca, inainte de a fi invatat noi a „deslusi mana noastra dreapta de cea stanga (cf Iona 4:11) botez-si-mirungeream si primit, in scaldatoarea Botezului, cea de a doua nastere, cea de sus, si preste noi s’a insemnat numele cel mare si infricosat inselor si Puterilor ceresti, al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh; iar dupa aceasta am primit celalalt nepretuit dar, despre care sufletul nostru nu poate nici spune, nici cugeta fara de cutremur, si anume ungerea intru Duhul Sfant, pecetea Carui sfintiri s’a pus pe toate madularele trupului nostru cu aceste cuvinte ale Tainei: Pecetea darului Duhului Sfant. Şi astfel ne-am facut salas Dumnezeului celui Preainalt, iar trupurile noastre biserica Duhului Sfant (1 Cor. 6:19).

Din anii prunciei noastre noi ne hranim in Biserica cu Dumnezeiescul Trup si Sange al lui Hristos. Noi santem copiii Lui, trup din Trupul Lui si sange din Sangele Lui. Din tineretile noastre traim in atmosfera Cuvantului lui Dumnezeu ce ne deschide zarile nemar­ginite ale cunoasterii Dumnezeului Celui fara de ince­put, Tatal nostru, dandu-ne inca de aci, mai inainte sa gustam fericirea vecinicei petreceri cu Dansul si intru Dansul. In Biserica noastra traim in toate zilele intr’o oarecare negraita prisosinta a tuturor bogatiilor duhov­nicesti, si sufletul, recunoscator, irumpe strigand: Bo­gat cu adevarat este Dumnezeul nostru; pretutindenea fiind, si toate plinind, El neincetat ne imbratiseaza pe toti si pe fiestecare in parte.

Şi iata ca, in ciuda tuturor acestora, ne aflam sa­raci cu duhul. In limitele vietii pamantesti, de nesaturat este foamea si de nepotolit setea de a cunoaste pe Dumnezeu; caci tanjirea noastra este de a ajunge la Cel neajuns, de a vedea pe Cel nevazut, de a cunoaste pe Cel nemarginit. Tanjirea aceasta creste neincetat in tot omul, daca a binevoit Lumina Dumnezeirii sa il lumineze, fie si printr’o cat de mica apropiere a Sa, caci atunci se dezvaluie ochilor mintii noastre in ce hau de intuneric ne aflam. Aceasta viziune uimeste omul intreg, si de atunci sufletul nu mai cunoaste odihna, nici o poate dobandi, pana nu s’a slobozit de intunerecul care il tine, pana nu s’a saturat de Hrana de care nu te saturi niciodata, pana nu s’a inmultit intr’insul aceasta Lumina, si pana nu s’a impreunat cu ea, astfel incat Lumina si sufletul au devenit una, preschimband saracia noastra intru slava Dumnezeiasca.

icxc_schimbarea-la-fataSchimbarea la Fata a Domnului este temelia cea tare a nadejdii noastre in schimbarea la fata a intregii noastre vieti, cea acum plina de osteneala, de dureri, de frica, intru viata nestricacioasa, asemenea lui Dumne­zeu. Insa inaltarea aceasta pe muntele cel inalt (Mt. 17:1 ; Mc. 9:2) al Schimbarii la Fata se insoteste de o mare nevointa. Nu arareori la inceput ne impresoara neputinta in aceasta nevointa, si deznadejdea incepe a ne cuprinde sufletul. In ceasurile de chin, cand ne aflam pe pragul intre Lumina cea Neapropiata a Dum­nezeirii, care ne trage catre Ea, si infricosatul intunerec cel mai dinafara (cf. A 2-a Lege 4:11), sa ne amintim de invatatura Parintilor nostri care au urmat lui Hristos pe aceasta cale, si incingandu-ne mijloacele (cf. Lc. 12:35), sa ne intarim cu barbateasca nadejde in Cel Care tine in palma Sa, fara nici o greutate, intreaga faptura. Amintirea ca tot ceea ce s’a savarsit in viata Fiului Omului trebuie sa se repete dupre asemanare si in viata noastra, ne va slobozi de toata frica si de toata imputinarea sufletului. Iata calea noastra de obste, a tuturor, dupa insusi cuvantul lui Hristos: Eu sant calea; si nu numai, ci este singura cale, caci nimenea vine la Tatal, fara numai prin Mine (Io. 14:6).

Daca Domnul S’a ispitit (Evr. 4:15), si noi negresit trebuie sa trecem prin focul ispitirii; daca Domnul a fost prigonit si nedreptatit, si noi vom fi prigoniti de aceleasi puteri care au prigonit pe Hristos; daca Hristos a suferit si a fost rastignit, nici noi vom scapa de suferinta si de rastignire, fie, poate, pe cruci nevazute, numai de vom urma Lui cu adevarat in caile inimii noastre. Daca Domnul S’a schimbat la Fata, si noi ne vom schimba la fata, si inca de aci, de pe pamant, numai de ne vom asemana Lui in nazuintele noastre launtrice. Daca Domnul a murit si a inviat, atunci si toti cei ce cred in El vor trece prin moarte, vor zacea in mormanturi, iar apoi vor invia asemenea Lui, daca au si murit asemenea Lui. Invia-vor cei credinciosi intai cu sufletul, iar apoi, in ziua Invierii celei de Obste, si in trup. Daca Domnul, dupa Invierea Sa, S’au inaltat la ceruri si au sezut de-a dreapta lui Dumnezeu (Mc. 16:19) in trupul Sau cel proslavit, atunci si noi, in trupurile cele proslavite ale invierii noastre, in puterea Duhului Sfant, ne vom inalta la ceruri si ne vom face impreuna-mostenitori cu Hristos si partasi Dumnezeirii (1 Pet. 4:13 ; 2 Pet. 1:4; Rom. 7:17 ; 2 Tim. 2:11-12).

IMG_554Toate cele ce am pomenit pana acum s’au savarsit cu Domnul nu dupa Dumnezeirea Lui, ci dupa firea Sa cea omeneasca, adica in planul unde Domnul este „de fiinta” cu noi, ca Fiul Omului. Domnul, Cuvantul cel fara de inceput, cu Tatal si cu Duhul, intrupandu-Se, a primit in Persoana, in Ipostasul Sau cel Dumnezeiesc firea noastra omeneasca; nu intr’o inchipuire sau ca o naluca, ci cu adevarat devenind asemenea noua, oame­nilor, El a aratat in trupul nostru Dumnezeiasca desa­varsire, lasandu-ne un chip (Io. 13:15) pe care multi proroci si drepti au dorit sa-l vada (Mt. 13:17), si pe care noi acum santem datori sa-l infaptuim, fiecare in viata proprie, pentru ca, prin asemanarea noastra cu Hristos dupa chipul vietii pamantesti, sa devenim asemanatori Lui si dupa chipul fiintarii celei Dumne­zeiesti.

Rogu-va, sa nu ne imputinam la suflet auzind cuvintele invataturii acesteia, ci sa ne trezim cu duhul si sa deschidem inimile noastre spre a primi cu sim­plitate bunavestirea lui Hristos. Domnul cu gura Sa a zis: indrazniti, Eu am biruit lumea (Io. 16:33). Şi noi, negresit, cu puterea lui Hristos, vom birui cu aceasta biruinta asupra lumii, pentru a ne face impreuna cu Dansul partasi vecinicei Imparatii in ceruri.

Spre a plini porunca: Mergeti, si stand, graiti in biserica norodului toate cuvintele vietii acesteia (Fap. 5:20), va vorbesc despre aceasta. Caci acestea sant cuvintele vietii vecinice (Io. 6:68), date de Domnul spre mostenire nestramutata celor credinciosi; aceasta este propovaduirea Apostolilor si dogmele Parintilor, acea­sta este credinta noastra Ortodoxa si nadejdea cea ne­clatita, carea nu se va rusina, caci temeiul ei este nemincinoasa marturie a Domnului. Şi daca va voi mincinoasa smerenie sa numeasca aceasta o indraz­neala fara de masura, sau chiar nebunie, atunci sa ne amintim de Apostolul Pavel care, pe de o parte, lepa­dand putinatatea sufletului, pe de alta parte, necuviin­cioasa trufie a cugetului trupesc, spune ca Dumnezeu „bine au voit, prin nebunia propovaduirii, a mantui pre cei ce cred,” „lepadand intelepciunea inteleptilor” si facand nebuna intelepciunea lumii acesteia” (cf. 1 Cor. 1:18-21). In fiecare zi, experienta omenirii ne­schimbat ne arata ca „cei intelepti si priceputi” ai acestui veac nu pot urma lui Hristos nici pe Thavor, nici pe Golgotha, nici pe Muntele Maslinilor. Şi asa, iubitilor, veniti, si intru puterea credintei sa ne suim in muntele Domnului (Is. 2:3), si stand nematerialnic in cetatea Dumnezeului celui viu, cu minti inaltate sa vedem Dumnezeirea cea nematerialnica a Tatalui si a Duhului stralucind in Fiul cel Unul-nascut. Sa ne suim, se intelege, nu cu indrazneala mandra, ci cu frica si cutremur, ca nevrednici acestei suiri si vederi, dar in acelasi timp cu nadejdea ca si noua, pacatosilor, pentru nemarginita mila a Cerescului Tata, va straluci lumina cea pururea fiitoare a Dumnezeirii, a carei stralucire de nesuferit a aruncat la pamant, pe Thavor, pe alesii Apostoli.

Iar acum, daca ne-am indreptat cat de cat mintea spre a privi catre cele de obste ale credintei noastre, spre cele ce trebuie sa alcatuiasca temelia neschimbacioasa a vietii duhului nostru, imi voiu ingadui sa trec la subiectul pe care l-am ales.

0806 Schimbarea-la-FataSchimbarea la Fata a Domnului este o mareata infaptuire ce are o insemnatate netrecatoare nu numai pentru fiecare dintre noi, ci si pentru intreaga istorie a lumii noastre. In scrierile lor, parintii o urmareau cu multa luare aminte din toate privintele: si in cele ce i-au mers inainte, ca pregatire a ucenicilor de catre Domnul; si in cele ce au insotit-o, sau ce s’au savarsit in vremea insasi aratarii lui Dumnezeu pe Thavor; si in cele ce i-au urmat, in facerile Domnului Iisus, precum si in cugetele apostolilor martori ai Schimbarii la Fata. Cunoasterea acestora ne ajuta ca si noi insine sa mergem cu intelegere pe aceeasi cale, pre urmele pasilor lui Hristos. In momentul de fata insa, sa ne indreptam cu luare aminte privirea duhului asupra celor ce s’au intamplat indeosebi in aceasta clipa, potrivit povestirii evanghelice.

Iata nour luminos a umbrit pre ei, si iata glas din nour graind: Acesta este Fiul meu cel iubit, intru Care­le bine am voit: pre Acesta sa ascultati (Mt. 17:5).

transfiguration3Ce inchipuia acest nour luminat care a umbrit in acea noapte Sfantul Thavor? Iata ca acum nu putini ani am intrebat despre aceasta, in ziua Schimbarii la Fata, pe un nevoitor care, precum neindoielnic cred, el insusi de multe ori se invrednicise de vederea acestei Lumini. La nesmerita mea cerinta de a-mi spune cate ceva despre taina Luminii Thavorului, despre cum se poate vedea si cum este cu putinta a dobandi acest dar, el, facand pogoramant fata de nestiinta mea, mi-a deslusit aceasta cu multa rabdare, iar eu astazi va voiu impartasi din ceea ce am auzit din gura lui nemincinoasa, macar miezuirea, si cat mai pe scurt cu putinta.

Imi marturisea acel barbat ca la inceput, pe cand era inca tanar, aceasta lumina ii aparea nelimpede si pentru scurte clipe, uneori ca o oarecare flacara de foc de nestapanit, care ii cuprindea inima cu dragoste, alteori ca un fel de stralucire care ii patrundea mintea cu lumina ei. Ea ii aparea in vremea rugaciunii mai ales in biserica. Odata insa, dupa multe luni de rugaciune fierbinte cu cainta pentru propria uraciune, lumina lin s’a pogorat asupra lui si a ramas cu el trei zile. In acele zile el se simtea limpede ca fiind in afara mortii. Bucuria invierii din morti ii umplea atunci sufletul. Launtric, el a numit aceasta lumina „dimineata invierii” caci era linistita, ca o dimineata de primavara. In vremea aceea traia in lume o viata obisnuita, cu munca de zi cu zi. Dupa ce au trecut mai multi ani de la aceasta intamplare, cand el era de acum monah si slujitor la Altar, rugaciunea lui adeseori se preschimba in vederea luminii, astfel incat nu mai simtea atunci nici trupul, nici lumea materialnica ce il inconjura.

Lumina aceasta apare ca o curata bunavoire de sus. La inceput vine neasteptat, adica atunci cand nici sufletul, nici mintea nu au nici un simtamant ca vine, sau chiar ca exista. Necunoscuta pana atunci, prin venirea ei ea aduce asupra sufletului o dulce nedumerire, iar el, ca iesit din minti, nu stie inca cine, sau ce este, ce i s’a aratat; in acea clipa se simte ca un ocnas scos dintr’o temnita intunecata in intinderi insorite si inmiresmate.

Spunea, de asemenea, acel barbat:

Desi Lumina cea Dumnezeiasca, prin firea ei, ra­mane totdeauna neschimbacioasa, lucrarea ei insa – adica ceea ce naste ea in om – este foarte felurita: uneori se traieste ca dragostea blanda, lina a lui Hristos, uneori ca putere Dumnezeiasca ce te incunjura; uneori ca o oarecare miscare nedeslusita a vietii vecinice inlauntrul omului; uneori ca o lumina a intelegerii sau ca vederea mintii, mai presus de gandire, a lui Dumnezeu. Dar bunatatea Domnului este nemarginita, si se intampla ca dragostea Lui sa se reverse si mai din belsug. Atunci Dumnezeiasca Lumina umple intreg omul, astfel incat omul insusi devine asemenea luminii; iar ceea ce vede el atuncea nu se poate numi altceva decat lumina, desi aceasta lumina, prin firea ei, este cu totul altceva decat lumina soarelui celui vazut.”

Drept raspuns la intrebarea mea cea din inceput, despre aratarea Dumnezeirii pe Thavor, barbatul acela isi continua cuvantarea, vadit trudindu-se spre a gasi intelesuri accesibile mie, fie si intr’o masura cat de mica. A zis:

Nicidecum trebuie a ne uita neputinta, si daca ne vom ingadui sa ne atingem de acest lucru inalt, atunci Schimbarea-Sorin-Efros-schitul-Icoana-Gorj-2014-INnumai asa, ca o incercare sfioasa de a ne apropia catusi de putin de intelesul lui, fara nici o pretentie indrazneata de a-l putea deslusi sau intelege pana la capat. Şi asa, daca ne vom intemeia pe cele spuse despre lucrarea Luminii Dumnezeiesti, atunci povestirea Evanghelistilor, care poate parea copilaros de simpla, am putea-o intregi cat de cat astfel:

Daca au inceput Apostolii sa inteleaga desa­varsirea cea mai presus de om a Invatatorului lor, si prin buzele lui Petru L-au marturisit a fi Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui Viu, (Mt. 16:16), Domnul a dorit mai mult sa-i intareasca in aceasta cunoas­tere prin marturia Tatalui; lucru cu atat mai trebu­incios, cu cat El de acum se pregatea pentru iesirea Sa, carea voia sa o savarseasca in Ierusalim (Lc. 9:31), adica pentru savarsirea jertfei pe Golgotha. Indaratul cuvintelor lui Petru, Tu esti Hristosul (Mc. 8:29), se ascundea in acea clipa o cunoastere, inca departe de a fi desavarsita, de Cine era acel Hristos; dar in ciuda nedesavarsirii si nedeplinatatii acestei marturisiri, in ea se ivea de acum o dragoste si o daruire crescanda a Apostolilor, care ii facea in stare sa cuprinda o mai mare lumina a Dumnezeiestii descoperiri, si de aceea Domnul a zis:

Sant unii din cei ce stau aci, care nu vor gusta moarte pana ce vor vedea pre Fiul Omului venind intru Imparatia Sa (Mt. 16:28).

Dupa aceste cuvinte, savarseste cu ucenicii calatoria cea in tacere[1] de la hotarele Chesariei lui Filip pana la Sfantul Thavor, iar acolo, luand pe alesii Petru, Iacov si Ioan, i-a suit in muntele inalt al vederii Slavei Sale celei Dumnezeiesti, carea o a avut la Tatal mai nainte pana a nu fi lumea (Io. 17:5).

Domnul, Insusi, in toata vremea neschimbat purta intru Sine Lumina, fiind, dupa Dumnezeirea Sa, Lumina cea fara de inceput, insa ramanea in planul acesta, nevazut de catre cei ce nu primisera inca Lumina. Pe Thavor Domnul se ruga. Nimic nu ne impiedica sa presupunem ca, in cuprinsul ei, rugaciunea Lui era asemenea celei din Ghethsimani (cf. Io. 17), caci ceasul Sau se apropiase (Io. 13:1). Imbratisand in rugaciunea Sa totul, dintru intemeierea lumii pana la sfarsitul veacului acestuia, Domnul se ruga si pentru Apostoli, ca sa se arate lor Numele Tatalui, si ca dragostea cu carea Tatal au iubit pre Fiul, sa fie intru dansii (cf. Io. 17:26).

Cei trei alesi martori si impreuna-partasi ai acestei rugaciuni mai presus de fire a lui Hristos au fost cuprinsi de neputinta intr’insa. Nevoindu-se in lupta cu neputinta trupului lor, pentru un oarecare scurt rastimp s’au ingreuiat cu somnul (Lc. 9:32), dar in vartutea rugaciunii lor launtrice neintrerupte, iarasi s’au intors degraba in starea de trezvie, si atunci, acesti treji cu duhul si biruitori ai neputin­tei trupesti au vazut pe Hristos in lumina, precum si pe Ilie si pe Moisi vorbind impreuna cu Dansul. Insa daca au putut ei vedea acestea, a fost numai fiindca si ei, in acel ceas, se umplusera de Lumina.

Neobisnuitul si maretia aratarii a cufundat pe Apostoli intr’o uimire de negrait si o fericita nedu­merire. Aceasta o vedem din cuvintele Evangheliei pentru Petru: ca nu stia ce graia (Mc. 9:6), si din insesi cuvintele lui Petru: Invatatorule, bine este noua a fi aci (Mt. 17:4; Mc. 9:5; Lc. 9:33).

_schimbarea_la_fata_2_In acea clipa, vederea lumii duhovnicesti si a luminii Dumnezeiesti de catre Apostoli se impreu­na inca si cu perceptia lumii simturilor care ii incunjura. Dar apoi, crescand lumina, i-a suit mai presus de cele vazute si trecatoare la cele nevazute si vecinice (cf. 2 Cor. 4:18)…Nespus de simple sant chipurile Evangheliilor:

Iata nour luminos a umbrit pre ei…

Asemenea unui om care, urcand pe munte, daca intra intr’un nour vartos, i se taie vederea restului lumii, tot asa si acest nour luminos, nefiind altceva decat lumina si suflarea Duhului Sfant, Care cu venirea Sa cea Dumnezeiasca si de nesuferit a rapit pe Apostoli in lumea Luminii celei nezidite, netrecatoare, neapuse, neschimbate, netarmurite, cea mai presus de ceruri, a taiat de la ei simtirea chipurilor celor trecatoare ale acestei lumi, in asa masura, cat si pe Insusi Hristos, de acum ei nu-L mai vedeau dupa trup (cf. 2 Cor. 5:16). Astfel, dusi de Duhul Sfant intru vederea Dumnezeirii de nedescris a lui Iisus Hris­tos, in acelasi ceas ei au auzit glasul cel nematerialnic si de neajuns al Tatalui: Acesta este Fiul Meu cel iubit (Mt. 17:5).

Acesta a fost momentul cel mai inalt al intamplarii de pe Thavor.”

Daca acum ne vom intoarce la neputinta firii noastre omenesti, ai carei purtatori erau si apostolii – spunea inca acel barbat – ramanand credinciosi poves­tirii Evangheliilor, precum si experientei parintilor Bisericii, putem spune cele ce urmeaza:

The Transfiguration 003Foarte mare si inalta foarte a fost vedenia Apostolilor pe Muntele Schimbarii la Fata, dar totusi inca nedesavarsita, pentru ca in acea vreme ei erau inca neputinciosi a primi toata plinatatea st toata desavarsirea Luminii ce s’a aratat lor, si de aceea canta Biserica: aratand ucenicilor Tai slava Ta pre cat li se putea, iar in cealalta cantare, pre cat au cuprins.

Foarte mare si inalta a fost vedenia Aposto­lilor, dar atunci inca nedesavarsit insusita de ei: mai ramaneau cu putinta acele clatiri carora aveau sa fie supusi in zilele Golgothei; si de-abia mai tarziu va putea Petru sa se intemeieze pe ea, ca pe o marturie a adevarului (2 Pet. 1:17-18).

Inca nedesavarsita fusese vedenia Apostolilor pe Thavor, si totusi atat de mare si de adevarata a fost acea vedenie a frumusetii celei pururea fiitoare si a tainei celei ascunse mai nainte de veci, incat nici vedenia lui Moisi pe Sinai (Ies. cap. 19-20 si 33-34), nici cea a lui Ilie pe Horiv (3 Imp. Cap. 19) nu au ajuns la inaltimea si la desavarsirea ei, ceea ce vedem din cuvintele cantarii Bisericii:

In intunerec ai fost vazut de Moisi dedemult, dar acum in lumina Dumnezeirii celei neapropiate (Cant. 1, Canonul al 2-lea; cf. Evr. 12:18-24).”

Nu va ascund ca, atragand pe voi in adancul negra­itelor taine ale cuvantarii de Dumnezeu, eu insumi ma infricosez. Şi nu numai frica, ci si rusinea ma cearca acum. Inteleptul, scriitorul Pildelor a zis: Bea apa din vasele tale, si din izvorul fantanilor tale (Pilde 5:15), iar eu va aduc cele scoase de mine din trairea si din mostenirea altora. Vazand insa cu ce luare aminte ascultati cuvantul, ca si cum nu v’ ati fi saturat cu el, va voiu impartasi si incheierea convorbirii mele de neuitat cu acel minunat barbat. Desi rapit de cuvantul lui cel insuflat, si recunoscator lui pentru pogoramantul sau fata de mine, eram in acelasi timp plin de mahnire, cu gandul la propriul intuneric, taceam cugetand in mine insumi: „Nu mie mi-este sortit aceasta”. Spre a ma mangaia, invatatorul meu continua astfel:

“Atunci cand nu ne invrednicim a vedea slava cea de mare cuviinta a Dumnezeirii, pornirea cea mai dreapta a duhului nostru este de a se cerca pe sine. The Transfiguration 008Şi daca sufletul nostru este viteaz, ne vom zice: Pentru nedreptatea mea ma lipsesc eu de acest dar, caci cel ce umbla intru dreptate si gra­ieste cale dreapta… acesta va locui la inaltime… pre Imparat cu slava va vedea (cf. Is. 33:15-17). Dar in ciuda acestora, nicidecum sa lasam loc dez­nadejdii inlauntrul nostru; dimpotriva, sa priveghem cu duhul si sa primim plans de pocainta pen­tru noi insine. Sa lepadam gandul nedrept ca aceasta ar fi numai soarta unor alesi, gand ce ar putea taia de la noi sfanta nadejde. Adevarul, in care trebuie neaparat sa ne intarim inimile, este ca Domnul pe nimenea din cei ce vin catre Dansul va scoate afara, nici va lepada (Io. 6:37). Noi toti, fara partinire, si cei mari si cei mici, si cei insemnati si cei neinsemnati, toti santem chemati la una si aceeasi desavarsire la care Domnul a chemat pe cei ce i-a suit pe Thavor, pe Apostolii Petru, Iacov si Ioan, deoarece si noi ca si ei am primit aceleasi porunci, si nu altele, si deci aceeasi cinste si chemare ca si ei, si nu una mai mica. Cercetati cu luare aminte toata randuiala slujbei Praznicului, si veti vedea cat de puternic cheama si indeamna Biserica pe toti a se sui pe Muntele cel “nematerialnic” al vederii de Dumnezeu cea cu mintea, aratand prin aceasta ca nu numai in zilele dedemult, si nu numai Apostolilor a binevoit Domnul sa arate zarile Dumnezeirii Sale, ci si in toate veacurile, si chiar si in zilele noastre, nu a incetat, si nu va inceta niciodata sa reverse, dupa fagaduinta Sa, acelasi dar asupra celor ce urmeaza lui Hristos din toata inima.

Pe langa mincinoasa smerenie: “Aceasta nu este pentru mine, pe langa neindreptatita deznadejde nascuta din trandavie si din iubire de placeri, se mai afla inca o piedica vederii Luminii celei Nezidite, si anume, indrazneata nazuinta a mintii noastre de a vedea pe Dumnezeu, de a-L cuprinde in propria gandire, de a patrunde oarecum cu forta in taina si in sanurile Fiintei Sale, spre a-L stapani ca pe un obiect al cunoasterii. Este greu de gasit cuvinte pentru a arata esenta acestei mandre inaltari a mintii noastre, insa este important sa intelegem ca in acest caz nu un nour luminos, ci negura si intunerec, ce ascund pe Dumnezeu, ne vor intampina.

HristosSchimbareaLaFata1Daca indreptam ochii mintii noastre „drept” la Soarele Fiintei Celei mai nainte de Veci, spre a-L vedea precum este (cf. 1 Io. 3:2), acesti ochi se vor arde si vor orbi de Lumina cea neapropiata si atotarzatoare a Dumnezeirii, asa cum orbesc si se ard ochii nostri firesti cand ii indreptam, goi si neocrotiti, drept la soare. In Scriptura avem un minunat chip ce ne invata sa ne infranam de la indrazneala inaintea lui Dumnezeu: Serafimii cei cu sase aripi, care incunjura Scaunul Celui Preainalt, acoperindu-si fetele cu doua dintre aripile lor (Is. 6:2).

Şi cunoscut, si vazut, Dumnezeu neschimbat ramane mai presus de orice cunoastere si vedere. Aceasta nemarginita transcendenta a lui Dumnezeu, in graiul “tainic” al cuvantarii de Dumnezeu se numeste „intuneric”. Noul Legamant nicaieri nu foloseste cuvantul intuneric in legatura cu Dumne­zeu; el ne spune ca Dumnezeu lumina este, si nici un intunerec intru Dansul este (1 Io. 1:5). Pentru nemarginirea Lui si, prin urmare, pentru faptul ca ramasi in cele din urma „de nevazut,” „de necu­noscut,” Noul Legamant graieste astfel: Pre Dum­nezeu nimenea a vazut niciodinioara (Io. 1:18); iar intr’alt loc: Dumnezeu locuieste intru lumina neapropiata, pre Carele nu a vazut nimeni dintre oameni, nici a-L vedea poate (1 Tim. 6:16). Cand insa s’au ivit filosofii si ereticii ce sustineau putin­ta de a-L cunoaste deplin pe Dumnezeu, atuncea sfintii parinti, ca sa taie de la radacina aceasta idee nebuna, s’au intors inapoi la chipurile si graiurile Vechiului Legamant: Şi au grait Dumnezeu catre Moisi zicand: Pogoara-te si marturiseste noro­dului, ca nu candva sa se apropie catre Dumnezeu sa vaza… Si sta norodul departe, si Moisi a intrat in negura [intunericul] unde era Dumnezeu (Ies. 19:21; 20:21). Astfel, anume spre a intipari mai adanc pe inteleptii cei neintelepti, parintii au revenit la cuvantul intuneric, cu care inteleptul Datator al Legii, Moisi, si-a infranat poporul, inca naiv in cele ale cunoasterii lui Dumnezeu, de la pornirea de a vedea pe Dumnezeu; iar spre a nu se indeparta de la Descoperirea Noului Legamant, parintii au numit acest intuneric – „prealuminat.”

Adevarata cale spre a vedea Dumnezeiasca Lumina trece prin omul cel launtric. Toate gandu­rile noastre, toata puterea doririi noastre trebuie indreptate numai spre a pazi porunca lui Dumne­zeu nespurcata si nevinovata (1 Tim. 6:14). Atunci Lumina lui Dumnezeu, precum a aratat experienta veacurilor in multe feluri si in multe chipuri (Evr. 1:1) cerceteaza pe om. Şi nimenea va putea spune vreodata care sant marginile bunavoirii lui Dumne­zeu catre noi, caci ea este cu adevarat nemarginita; si oricat de mult ar tanji omul catre Dumnezeu, si oricat de mult ar arde de dragoste catre Dansul, revarsarile Luminii raman totusi neasteptate si de nesocotit, intrucat ele nu au sfarsit, chiar atunci cand lumina intrece puterile firii noastre de a-i purta stralucirea. Şi singurul cuvant pe care il vom putea spune, si chiar intari, in privinta aceasta, este ca Dumnezeu Lumina este, si nici un intunerec intru Dansul este, si ca locuieste intru lumina neapropiata (1 Io. 1:5 si 1 Tim. 6:16), si ca se arata intotdeauna in Lumina, si ca Lumina”.

Sf. Ap. Petru la Schimbarea la FataDar nici cu aceste cuvinte nu s’a risipit nedume­rirea sufletului meu fricos. Nu vedeam inaintea mea nici o cale; nu stiam cum sa ma apropiu de aceasta viata, de unde sa incep; ma simteam in intunerec si ma intrebam: Ce voiu face sa mostenesc viata vecinica? Şi mi-a venit raspunsul:

Cere, roaga-te! Asemenea Sfantului Grigorie Palama, care ani de zile striga: Doamne, lumineaza-mi intunerecul! – si a fost auzit… Roaga-te cu cuvintele cantarii bisericesti: Lumineze si mie, pacatosului, Datatorule de Lumina, lumina Ta cea pururea fiitoare[2],   si intareste-te in credinta, amintindu-ti ca Biserica nu se roaga pentru cele cu neputinta.”

Apoi acel barbat, ca si cum nesocotind cu putinta ca o astfel de rugaciune sa ramana fara de raspuns de sus, si-a incheiat astfel cuvantul:

Cand va cunoaste sufletul tau aceasta Lumina, atuncea mai tarziu, pierzandu-o din nou, vei tanji dupa Ea, si asemenea Sfantului Simeon Noul Teolog, o vei cauta si vei striga catre Dansul:

Vino, Lumina adevarata,

Vino, Viata vecinica;

Vino, celor cazuti ridicarea;

Vino, celor oborati inaltarea;

Vino, cea a mortilor invierea…

Vino, Imparate Cel intrutot-Sfant,

Vino si salasluieste intru noi,

Şi mai cu noi nedepartat,

Si nedespartit intru noi imparateste

Tu – Unul, in vecii vecilor.

Amin.

 


[1] Pentru saptamana acestei calatorii, Evanghelistii nu vorbesc de nici o intamplare si de nici o cuvantare a Domnului.

***

***


Categorii

2. Slider, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Sofronie Saharov, Schimbarea la Fata

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “ARHIM. SOFRONIE: Cuvant la Schimbarea la Fata a Domnului despre VEDEREA LUMINII TABORICE: “Adevarata cale spre a vedea Dumnezeiasca Lumina trece prin omul cel launtric”

  1. Pingback: SARBATORILE SFINTILOR NEMTENI. Predici audio ale IPS Teofan si PS Macarie la Schimbarea la Fata/ MINUNI SI EXPERIENTE TABORICE COPLESITOARE in Sfantul Munte Athos si pe Muntele Ceahlau, “Taborul Romanesc”/ MANUSCRIS INEDIT AL SF. IOAN IACOB HO
  2. Pingback: PRAZNICUL LAUNTRIC AL SCHIMBARII LA FATA – Predici audio ale IPS TEOFAN si PS MACARIE la Schitul de pe Muntele Ceahlau (2014): “Bine ne este nouă, Doamne, să fim aici!” | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX, vazatorul luminii necreate si cunoscatorul neinselat al lui Dumnezeu. EXPERIENTA HARULUI si PUTEREA RUGACIUNII CU DURERE. Ce se intampla cand omul nu-si schimba viata dupa ce s-a savarsit cu el o vindecare minunata? CARE E C
  4. Pingback: “Vino iarasi la noi, Iisuse! Coboara de pe Tabor si vino in casele noastre, in sufletele noastre! Vino aici unde suferim si ne trudim pentru paine! Vino aici unde ne rastignim… DECI NU NE PARASI, IISUSE, CI VINO LA NOI, IN VALTOARE!” | C
  5. Pingback: ATINGEREA VESNICIEI – experienta uluitoare, “prooroceasca”, a vederii tainice a IUBIRII LUI DUMNEZEU, care ne insufla TANJIREA dupa trairea neincetata in prezenta Sa, chemandu-ne catre “SCHIMBAREA LA FATA” A MODULUI DE VIATA:
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate