SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT – “unimea credintei si impartasirea Sfantului Duh” VERSUS “modele” jalnicelor noastre generatii “duhovnicesti”

14-11-2008 Sublinieri

Acatistul Sf. Paisie de la Neamt

cuvpaisie-de-la-neamt.jpg

Biserica noastra ortodoxa praznuieste astazi pe Sfantul Paisie de la Neamt (Velicicovski). Am ales din viata sa – ce poate fi citita pe larg aici – cateva fragmente care ne arata atat masura duhovniceasca la care dusese Sfantul obstea monahala careia ii era staret, cat si duhul Sfantului Paisie, care via si care isi rasfrangea energiile sale in jur, sfintind, luminand, intorcand oameni la Dumnezeu. Cu adevarat Sfantul Paisie si obstea sa ajunsesera la “unimea credintei si la impartasirea Sfantului Duh“, iar aceasta se datoreaza acestui “dreptar” duhovnicesc urmat de cuvios: sufletul său şi-l punea pentru cea mai mică poruncă a Stăpânuluisi “pentru fiecare simţea durere”.

Nu prin metode administrative, nu prin disciplina cazona sau chiar prin teroare! – asa cum este “la moda” astazi, din pacate, si peste tot in Biserica – dupa modelul “managementului eficient” al lumii luciferizate – nu exterior, artificial si mecanic, nu prin “intelepciune omeneasca”, ci prin “metoda” lui Hristos: prin pilda personala de sfintenie, prin slujire si iubire jertfelnica fara masura, pana la capat. Asa cum spunea si un alt Cuvios cu acelasi nume, Paisie Aghioritul:

Cea mai mare neoranduiala in manastiri este din pricina oranduielii lumesti, cu disciplina spartana, care nu numai ca oboseste, mai ales pe omul obosit de azi, ci izgoneste si ‘sfanta nevinovatie’ si absoarbe toate puterile sufletesti si trupesti in cele pamantesti, iar omul uita pe Dumnezeu“.

La fel concepea viata duhovniceasca din manastiri si Arhimandritul Sofronie: “In locul regulei scrise trebuie ca inima noastra sa se largeasca…”

Obstea Sfantului Paisie, care a trait poruncile lui Hristos, ne arata ca cererea de la Liturghie, mentionata in titlul acestui articol, este nu numai realizabila, ci si foarte necesara pentru mantuirea noastra.

Nu trebuie omis a sublinia ca astazi se vorbeste cu prea multa usurinta despre “mostenirea paisiana“, despre “spiritualitatea paisiana” (la fel de usor cum se vorbeste si despre “traditia palamita” si despre “vederea Luminii necreate” in legatura cu Sfantul Grigorie al Tesalonicului, praznuit ieri) si de aici despre isihasm si vietuirea isihasta, despre filocalie si duh filocalic, ca si cum ar fi niste realitati pe care le-am putea avea “la degetul nostru mic”, iar nu ca si cum ar fi niste piscuri de traire duhovniceasca, aflate la distante astronomice fata de nivelul nostru duhovnicesc jalnic.

E la moda astazi, cand oricine poate fi (inchipuit sau dupa diploma) “teolog”, a face – din cuvinte – teologia cea mai inalta, mestesugind vorbe mari si pretioase despre realitati ceresti de care suntem complet straini si la care, cu gradul nostru de intinare si de impatimire lumeasca, ar trebui sa ne raportam cu cea mai mare sfiala, cu teama si cutremur. Ce anima pe multi dintre “fanii” discutiilor pe teme inalte, cum ar fi isihasmul, Filocalia, Lumina necreata, etc. ne temem ca nu este altceva decat un soi de snobism duhovnicesc si intelectualismul care cauta in Ortodoxie ceva care sa fie in ton cu parerea inalta despre sine pe care o au respectivele persoane. Se cauta o spiritualitate “de cea mai buna calitate”, rafinata, “subtire”, demna de niste persoane cu gust si cu pretentii. Despre aceasta, Parintele Seraphim Rose a scris niste randuri foarte importante, referindu-se si citandu-l tocmai pe Sf. Paisie in sprijinul ideilor sale (de pilda aici).

Ca o ultima observatie, este de plans si un anume fel de gandire contemporana, care vede lucrarea manastirilor sub aspect predominant formal si exterior. Desi se invoca ipocrit “traditia paisiana“, pentru unii oameni de pe diverse pozitii din Biserica, pana la cele mai inalte, manastirile sunt privite extrem de pragmatic si secularizat (ca sa nu spunem ateist), ca un fel de unitati de productie, evaluate dupa eficienta, productivitate si rentabilitate. Sau sunt vazute doar ca un fel de asociatii filantropice, a caror ratiune de a fi este exclusiv pentru aceasta lume, care trebuie sa atraga cat mai multe fonduri si sa arate ca astfel “exista” si “produc” ceva util, palpabil si masurabil.

Dar dupa cate vedem in viata Bisericii, rugaciunea in Duh, dragostea de Dumnezeu si inima insangerata de patimirea pentru aproapele sunt dreptarele, lucrarea si unica “strategie” prin care manastirile se pot transforma in adevarate centre de iradiere a Duhului Sfant (vezi si: Sfantul Siluan Athonitul – o pilda a iubirii adevarate pentru fiecare dintre “cei mai mici frati ai lui Hristos). Altfel, daca nu tinem seama de experienta si de practica Sfintilor Parinti, a Sfantului Cuvios Paisie de la Neamt, de pilda, nu vedem cu ce vom face misionarism, cu care duh?!… Cu duhul lumii? O fi buna organizarea, buna si ordinea – cu masura – dar cand lipseste Duhul, sunt bune de nimic, caci daca “dragoste nu am (avem), făcutu-(ne)m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător:

san-paisio-velickovskij-pa.jpg

  • Se spune despre obştea Cuviosului Paisie de la schitul Sfântul Ilie că petrecea în mare lipsă materială, dar în desăvârşită armonie şi râvnă duhovnicească. Pe lângă participarea zilnică la slujbele bisericeşti, frăţimea se îndeletnicea şi cu lucrul mâinilor în deplină dragoste, smerenie şi tăcere.
  • Stareţul Paisie iubea tare mult citirea cărţilor Sfinţilor Părinţi. Iată ce răspundea el stareţului Atanasie care îl învinuia de oarecare lucruri: “Să nu zici, părinte Atanasie, că ajunge una sau două cărţi pentru mântuirea sufletului. Doar nici albina nu adună miere dintr-o floare, ci din multe. Aşa este şi cel ce citeşte cărţile Sfinţilor Părinţi. Una îl învaţă dreapta credinţă; alta îi vorbeşte de tăcere şi rugăciune; alta îi spune de ascultare, de smerenie şi răbdare, iar alta îl îndeamnă către iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. Aşadar din multe cărţi patristice învaţă omul să trăiască după Evanghelie”.

  • Despre dragostea cea duhovnicească iarăşi învăţa pe ucenici, Cuviosul Paisie: “Petrecerea în viaţa de obşte a fraţilor adunaţi în numele lui Hristos, fără deosebire de neam, îi uneşte aşa de mult prin dragoste, încât toţi devin un singur trup, având un singur cap – pe Hristos -, un singur suflet, o singură voie şi un singur scop, păzirea poruncilor lui Dumnezeu, îndemnându-se unul pe altul la lupta cea bună, supunându-se unul altuia, purtând sarcinile unul altuia“.

  • Apoi zicea: “Dumnezeiasca ascultare, fiind rădăcina şi temelia vieţii călugăreşti, este strâns legată de viaţa de obşte, cum este legat sufletul de trup. Că una fără alta nu poate exista. În obştea noastră, spunea Cuviosul Paisie, nimeni nu are nimic al său personal, că toţi sunt încredinţaţi că lăcomia este calea lui Iuda vânzătorul. Cel ce vine în mânăstire este dator ca toată averea sa, până la cel mai mic lucru, s-o pună până la moarte, cu trupul şi cu sufletul său”.

  • Altădată învăţa pe ucenici, zicând: “Cu adevărat, nu toţi în obştea noastră au ajuns deopotrivă măsura vârstei duhovniceşti. Cei mai mulţi şi-au lepădat cu totul voia şi cugetul lor, supunându-le în toate fraţilor şi răbdând cu mare bucurie ocările şi ispitele. Ei necontenit sunt stăpâniţi de mustrarea de sine şi se socotesc mai nevrednici decât toţi. Alţii, nu puţini, cad şi iarăşi se scoală; greşesc şi din nou se pocăiesc; cu greu rabdă mustrările şi ispitele, dar nu rămân de cei dintâi, ci se roagă cu căldură lui Dumnezeu să le trimită ajutor. Sânt puţini însă şi de aceia care nu pot deloc să rabde ispitele şi mustrările. Aceştia au nevoie să fie hrăniţi cu laptele milei, al iubirii de oameni şi al îngăduinţei, până vor ajunge la cuvenita vârstă duhovnicească” […]

  • Se spunea despre Cuviosul Paisie că permanent era ocupat cu frăţimea şi uşile chiliei lui nu se închideau până la ceasul nouă seara. Unii ieşeau şi alţii intrau. Pe unii îi mângâia, iar cu alţii se bucura…

  • Cînd Cuviosul Paisie nu putea să-şi cerceteze fraţii la cîmp, fiind departe de mînăstire, le trimitea cîte o scrisoare, plină de sfaturi duhovniceşti. Iată cum îi învăţa pe fraţi într-una din aceste scrieri: “Fiilor, păziţi-vă de zavistie! Unde este zavistie acolo nu este Duhul lui Dumnezeu. Stăpîniţi-vă limba ca să nu grăiască cuvinte deşarte. Cine îşi stăpîneşte limba, îşi păzeşte sufletul de întristare. De la limbă vine viaţa şi moartea. Întru toate să aveţi smerenie, bunătate şi dragoste. Întăriţi-vă cu temerea de Dumnezeu, cu amintirea morţii şi a veşnicelor munci. Rugăciunea lui Iisus să o repetaţi necontenit. Aduceţi lui Dumnezeu jertfă curată, neprihănită cu bună mireasmă, după creştineasca voastră făgăduinţă. Aduceţi osteneala şi sudorile voastre de sînge ca o ardere de tot. Zăduful şi arşiţa zilei să fie pentru voi ca răbdarea mucenicilor”.

  • La chilii, Cuviosul Paisie cerea călugărilor să facă trei lucruri: să citească cuvintele Sfinţilor Părinţi, să practice rugăciunea minţii şi, după putere, să facă adesea metanii cu lacrimi. Iar mărturisirea gîndurilor către duhovnici o considera marele stareţ temelia vieţii duhovniceşti şi nădejdea mîntuirii pentru toţi. De aceea poruncea fraţilor, mai ales celor începători, să se mărturisească în fiecare seară la duhovnicii lor şi să primească Trupul şi Sîngele Domnului, o dată pe lună; iar bătrînii şi cei bolnavi, mai des, la două – trei săptămîni, iar schimonahii săptămînal.

  • Spunea unul dintre ucenicii săi, zicând: “Treizeci de ani am trăit pe lângă dânsul şi nu l-am văzut niciodată întristându-se pentru nevoile materiale. El numai atunci se întrista tare, când vedea călcându-se vreo poruncă dumnezeiască şi mai ales de bunăvoie. Că sufletul său şi-l punea pentru cea mai mică poruncă a Stăpânului”. De multe ori zicea stareţul: “Să piară toate ale noastre, să piară şi trupul nostru, dar să păzim poruncile lui Dumnezeu şi cu dânsele sufletele noastre!”

  • Altădată iarăşi le zicea Cuviosul Paisie: După măsura ostenelilor voastre, cu timpul veţi dobândi lacrimi şi plâns cu nădejde, spre mângâierea sufletului. Se va ivi în voi râvna fierbinte de a trăi după poruncile Domnului şi veţi câştiga smerenie şi răbdare, milă şi iubire către toţi, iar mai ales către cei nedreptăţiţi, către bolnavi şi bătrâni”.

  • Odată unul din fraţi i-a spus: “Părinte, cugetul îmi spune că mă urăşti, deoarece adeseori mă cerţi cu mânie în faţa fraţilor!” Iar Cuviosul Paisie i-a răspuns: “Iubite frate, dacă Sfânta Evanghelie porunceşte să iubim şi pe vrăjmaşii noştri şi să le facem bine, atunci cum pot eu să urăsc pe fiii mei duhovniceşti? Iar dacă vă mustru cu mânie, să vă dea Domnul şi vouă astfel de mânie! Că eu sunt nevoit a sta împotriva firii fiecăruia. Împotriva unora, adică a mă arăta mâniindu-mă, înaintea altora trebuie să plâng ca şi prin una şi prin alta să vă aduc vouă folos”.

  • Despre creşterea vieţii duhovniceşti din obştea Cuviosului Paisie, scria mai târziu, ucenicul său Platon aceste cuvinte: “Puteai să vezi atunci în Mânăstirea Dragomirna, înflorind viaţa călugărească ca o minune nouă. Că oameni vii fiind, pentru dragostea lui Dumnezeu erau morţi de bunăvoia lor pentru cele pământeşti. Şi cum voi putea vorbi cu înţelegere, decât numai din parte despre tainica lor lucrare? Adică înfrângerea inimii, smerenia adâncă, frica de Dumnezeu, luarea aminte de sine, tăcerea gândurilor şi rugăciunea inimii, pururea săltând cu nespusă şi aprinsă dragoste către Hristos şi către aproapele. Că multora dintr-inşii neincetat le curgeau lacrimile; nu numai în chilie, ci şi în biserică şi în vremea ascultării şi în timpul citirii şi al vorbirii duhovniceşti ca o roadă a Duhului Sfânt. Cu cuviinţă dar, aici se împlineau cuvintele Sfântului Isaac Sirul, care grăieşte: Adunarea celor smeriţi este iubită lui Dumnezeu, precum adunarea serafimilor“.

  • Către cei ce voiau să deprindă rugăciunea lui Iisus, Cuviosul Paisie spunea: “Dacă cineva ar îndrăzni să facă această rugăciune de capul lui, nu după rânduiala Sfinţilor Părinţi, fără întrebarea şi sfatul celor iscusiţi, fiind încă mândru, pătimaş şi neputincios, trăind fără ascultare şi supunere, ba încă ducând şi viaţă singuratică în pustie, acela cu adevărat, şi eu zic, uşor va cădea în toate cursele diavolului. Căci artă numesc Sfinţii Părinţi această dumnezeiască rugăciune, pentru că precum arta nu o pot învăţa oamenii singuri, fără un dascăl, aşa nu este cu putinţă deprinderea rugăciunii lui Iisus, fără un iscusit povăţuitor”.

  • Pentru cei ce nu găsesc povăţuitori iscusiţi, zicea Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Paisie: “Dacă cineva va trăi sub ascultare, dar n-ar găsi în părintele său duhovnicesc un povăţuitor iscusit cu fapta şi experienţa în această lucrare dumnezeiască, căci în timpul de azi este mare lipsă de povăţuitori iscusiţi în rugăciunea lui Iisus, să nu cadă în deznădejde. Ci, continuând să rămână sub ascultare, în locul părintelui său duhovnicesc, să alerge la învăţătura Sfinţilor Părinţi şi de la ei să înveţe această rugăciune. Numai acela nu va simţi iubirea fierbinte pentru deprinderea rugăciunii minţii, care este cuprins de cugete pătimaşe pentru viaţa aceasta şi legat cu legăturile grijii de trup, care îndepărtează pe mulţi de împărăţia lui Dumnezeu. Iar cine voieşte să fie unit prin dragoste cu preadulcele Iisus, lepădând toate frumuseţile şi desfătările lumii, ca şi odihna trupească, nu va mai dori să aibă în viaţa aceasta nimic altceva decât să se îndeletnicească necontenit cu facerea acestei rugăciuni din paradis…”. Aşa îşi învăţa ucenicii acest vas ales al Duhului Sfânt.

  • Spuneau ucenicii lui că adeseori vedeau pe Cuviosul Paisie stând aproape toată noaptea cu durere de inimă lângă patul celor foarte bolnavi. Împreună suferea şi suspina cu ei, mângâindu-i cu nădejdea vindecării şi a mântuirii, dându-le nu puţină uşurare în amara lor durere.

  • Iată cum descrie viaţa duhovnicească din Mânăstirea Neamţ un călugăr călător, anume Teofan: “Sărăcia lor de bunăvoie era desăvârşită. Prin chilii, în afară de icoane, cărţi şi unelte pentru lucru manual, nu mai era nimic. Călugării se distingeau mai ales prin smerenie, iar de mândrie cu totul fugeau, de ură şi de zavistie nu ştiau. Dacă se întâmpla ca cineva să jignească pe altul se grăbea numaidecât să se împace. Cel ce nu voia să ierte pe fratele care i-a greşit era alungat din mânăstire. Mersul călugărilor era modest. La întâlnire fiecare se silea să facă el înainte închinăciune. În biserică fiecare stătea la locul ce i se hotărâse, iar vorbăria deşartă era cu desăvârşire oprită atât în biserică şi în chilii, cât şi în afară”.

  • Ucenicul său, Platon, spune următoarele despre Cuviosul Paisie: Era în el dragoste înfocată, cu care din tinereţile sale a iubit pe Domnul cu tot sufletul său. Că pe toţi îi iubea, îi încălzea cu dragostea şi râvna sa. Pentru fiecare simţea durere. Iar pe fiii săi duhovniceşti îi îmbrăţişa mai mult decât pe sufletul său. Pe tot omul ce venea la dânsul, pentru milă sufletească sau trupească, nu-l întorcea în deşert. Niciodată nu se întrista asupra cuiva, măcar de l-ar fi supărat cu ceva”.

  • Iar despre smerenie zicea Cuviosul Paisie: Smerenia este temelia tuturor virtuţilor evanghelice. Ea este atât de trebuincioasă pentru mântuire, cum este respiraţia pentru viaţa omului. Toţi sfinţii prin diferite căi s-au mântuit, dar fără smerenie nimeni nu s-a mântuit şi nici nu poate să se mântuiască. De aceea, tot cel ce vrea să se mântuiască, trebuie să se socotească din toată inima înaintea lui Dumnezeu, ca cel mai de pe urmă între oameni şi pentru orice păcat să se condamne pe sine, iar nu pe alţii”.

***

Sf. Paisie de la Neamt

“Iarasi aici trebuie sa spunem cateva lucruri, nu de la noi, ci de la sfintii care au trait aproape de vremurile noastre si ne-au avertizat asupra primejdiilor duhovnicesti. Noi, in vremurile acestea de mare saracie duhovniceasca, nu mai avem parte de povatuitori duhovnicesti cum erau in primele veacuri crestine, nu mai exista marii traitori in Duh, oameni care erau miscati in toate, si in cuvant si in fapta si in gand de Duhul Sfant, oameni care sa arate fara gres celorlalti calea mantuirii. Asta nu o spunem noi, o spun sfintii care au trait in vremurile noastre.

Cuviosul Paisie Velicikovski, de la Neamt a colindat tot Sf. Munte in secolul XVIII si n-a gasit un povatuitor duhovnicesc cum voia inima lui. A colindat si toata Ucraina si Moldova, l-a cunoscut pe Cuviosul Vasile de la Poiana Marului, barbat sfant, dar totusi n-a fost multumita inima lui. Cuviosul Vasile voia sa-l faca preot inainte de varsta canonica de hirotonie si, de aceea, a fugit de el. A fugit la Sf. Munte, dar n-a gasit nici acolo un povatuitor duhovnicesc cum voia inima lui si atunci s-a retras singur si a incercat de unul singur, povatuit de cartile duhovnicesti, sa lucreze cele duhovnicesti in singuratate si stim ca, acolo, dupa cativa ani, l-a gasit Staretul Vasile de la Poiana Marului, de care fugise si i-a aratat cat de primejdios este ce face: ca s-a retras mai inainte de vreme in pustie. Si atunci a inceput sa primeasca impreuna-vietuitori si a ajuns sa stranga o obste mare in jurul lui. Deci el s-a confruntat deja cu lipsa aceasta si deplangea lipsa aceasta in secolul XVIII.

f_ico4b

***

“(…) Faptul de „a fi la modă” cele mai profunde scrieri duhovniceşti nu este nicidecum un lucru bun. Ba chiar, este mult mai bine ca numele acestor Părinţi să rămână cu totul necunoscute decât să intre în preocupările unor cărturari raţionalişti şi ale unor “convertiţi nebuni”, care nu se aleg din ele cu nici un folos duhovnicesc, ci doar îşi sporesc nesăbuita lor mândrie, închipuindu-şi că ei “cunosc mai multe” despre Sfinţii Părinţi decât oricine altcineva, sau – chiar mai rău – încearcă să urmeze povăţuirile duhovniceşti din acele scrieri fără o pregătire suficientă şi fără o călăuzire duhovnicească. Fără îndoială că toate acestea nu trebuie să-l facă pe iubitorul de adevăr să abandoneze citirea Sfinţilor Părinţi; Doamne fereşte! ci implică faptul că noi toţi – dascăli, călugări sau simpli laici – trebuie să ne apropiem de aceşti Părinţi cu frică de Dumnezeu, cu smerenie şi cu o mare neîncredere în propria noastră judecată şi înţelepciune.

Trebuie să ne apropiem de ei pentru a învăţa şi trebuie să recunoaştem că pentru aceasta avem nevoie în primul rând de un învăţător. Iar învăţătorii există cu adevărat: în vremea noastră, când purtătorii-de-Dumnezeu Părinţi au dispărut, învăţătorii noştri trebuie să fie aceia care, fiind temporal mai apropiaţi de noi, ne-au arătat exact cum să citim – şi cum să nu citim – scrierile ortodoxe despre viaţa duhovnicească.

Dacă însuşi Sfântul Bătrân Paisie Velicikovski [de la Neamţ, n.tr.], alcătuitorul primei versiuni a Filocaliei slavoneşti, a fost “cuprins de frică” la aflarea veştii că asemenea cărţi urmau să fie tipărite, nemaifiind nevoie să circule sub formă de manuscris prin cele câteva mănăstiri, atunci, cu atât mai mult noi trebuie să ne apropiem de ele cu frică, dar înţelegând şi pricina acestei frici, ca nu cumva să vină peste noi necazurile duhovniceşti pe care el le anticipase.

Sfântul Paisie, în scrisoarea sa către Arhimandritul Teodosie de la schitul Sfântului Sofronie, scria:

“Vă fac cunoscut duhovniceşte, Sfinţiei voastre, că prin scoaterea la tipar a cărţilor Sfinţilor Părinţi, atât a celor elino-greceşti, cât şi a celor de limbă slavonă, şi de bucurie, şi de teamă sunt cuprins. De bucurie, pentru că întru cea mai de pe urmă uitare nu vor mai fi de acum date. De teamă însă, mi-e frică şi mă cutremur, ca nu cumva îndeobşte, nu numai călugărilor, ci şi tuturor creştinilor pravoslavnici, ca un lucru de vânzare fiind propuse, încă şi cu alte cărţi, să nu le urmeze din ele nechibzuite ispite celor începători, fără povăţuirea iscusiţilor făcători ai rugăciunii minţii. Iar din pricina ispitei, să nu urmeze cumva defăimare de la deşerţii de minte asupra acestui sfânt şi neprihănit lucru de prea mulţi şi mari din sfinţi părinţi mărturisit (…) ca să nu le urmeze nechibzuiţilor ispită, iar din ispită defăimare, din defăimare încă şi îndoială pentru învăţătura purtătorilor-de-Dumnezeu Părinţilor noştri (…)”.

***

sf-cuv-paisie-dela-neamt-mica

Au eretici sunt ramlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfanta noastra Biserica ii afuriseste pe dansii. Si pe care Sfanta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc. [..]

Iara preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stapanirea papii, savarsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o impiedicare sau indoire, ca pre o prea de nevoie la mantuirea omului”, iar despre uniati: “Ca pentru alte rataciri si erezii ramlenesti (catolice), ce nu se cuvine de acum sa-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele ramlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mantuire? Nicidecum. Numai pentru Botez iti voi vorbi tie din Scripturi, fara de care nu poate avea nimeni nadejde de mantuire. […]

Unia (uniatismul) este o aschie desprinsa de la Sfanta Biserica a Rasaritului si unire cu necredincioasa, ca sa nu-i zic biserica ramleneasca. Unia este inselaciunea diavolului, ce-i vaneaza pe cei nesocotiti intru pierzanie. Unia este un lup rapitor de suflete in piele de oaie. Unia este veninul aducator de moarte, in chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mladita inainte-mergatoare a antihristului, ce ademeneste cu magulire pe cei mai nestiutori intru pierzanie. Unia este prapastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu lingusitorul sarut a vandut Credinta Pravoslavnica . Unia este ca si ramlenii (catolicii) eretici. Cum, dar, uniatii nu sunt ramleni, cand toate dogmele Credintei Ortodoxe le-au calcat in picioare si pe cele ramlenesti le-au adoptat, zicand cu nerusinare, precum ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul? Si papei de la Roma, adevaratului eretic, aceluia i se inchina si, in loc de Hristos, pe el de capetenia bisericii il au. […]” (integral la: CREDO)

sf_paisie_v.jpg


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Calugaria / viata monahala, Meditatii duhovnicesti, Preotie (pentru preoti), Sfantul Paisie de la Neamt (Velicicovschi), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT – “unimea credintei si impartasirea Sfantului Duh” VERSUS “modele” jalnicelor noastre generatii “duhovnicesti”

  1. DECI, NU POT SA ACCEPT ASA CEVA. PROBABIL CA SE VA GASI CINEVA CARE SA IA MASURI. VIZITATI SITUL http://www.freewebs.com/bisericasfnicolaetomsa/index.htm

    E ORIBIL. SPER CA ATI VAZUT PE ACEASTA PAGINA CE ALATURARE EXISTA :http://www.linkweb.ro/
    ALATURI DE http://www.crestinortodox.ro/index.php

    DEJA IMI VINE SA LESIN.DOAMNE AJUTA!. Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”

  2. Alina,
    Trebuie sa avem ingaduinta fata de astfel de scapari, cat se poate de omenesti. Acele bannere care fac trmitere la directoare web, cum este cel de care spui tu, care contin de-a valma o gramada de lucruri daunatoare sufleteste, nu sunt afisate pe pagina de prezentare a bisericii decat pentru a ii creste vizibilitatea pentru motoarele de cautare (ex.: google).
    Alaturarea cu crestinortodox.ro a fost facuta fie pentru ca au fost categorisite toate la fel, ca linkuri externe, sau poate este o scapare. Incearca sa vezi, te rog, si stradania celui care a realizat acea pagina pentru biserica Sf. Nicolae din satul Tomsa, si care, cel mai probabil, este departe de a fi un expert in constructia de site-uri.
    Prima care poate lua “masuri” esti chiar tu, si gasesti adresa de e-mail si telefonul preotului la sectiunea “Contact”. Poate ca ar fi bine sa nu il intristezi cu astfel de reprosuri pe un om care se straduieste sa depaseasca problemele si grijile pe care le implica savarsirea constructiei bisericii, pentru care are nevoie de sprijin financiar.

  3. Am inteles. Incerc sa-mi revin si sa vad lucrurile mai clar.Multumesc pt raspuns. Doamne ajuta!

  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ignatie Briancianinov despre diverse forme de INSELARE si despre cauza lor esentiala: LIPSA POCAINTEI, A INIMII INFRANTE (1)
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Paisie de la Neamt despre IMPORTANTA CITIRII CARTILOR DUHOVNICESTI, A SCRIERILOR SFINTILOR PARINTI
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT (15 nov.) SI INCEPUTUL POSTULUI NASTERII DOMNULUI: “Postul moderat si cumpatat este baza si capul tuturor virtutilor”
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » ADEVARATA SI FALSA ASCULTARE DUHOVNICEASCA (II). Iubirea de stapanire in Biserica
  8. Pingback: CURSUL DE SUPRAVIETUIRE ORTODOXA AL CUVIOSULUI SERAPHIM ROSE sau cum sa evitam fenomenul "maimutarelii duhovnicesti"
  9. Pingback: PARINTELE PAISIE DUHOVNICUL (video - documentar). O viata de sfant roman: CUVIOSUL PAISIE OLARU DE LA SIHLA, PARINTELE BINECUVANTARILOR
  10. Pingback: "PENTRU FIECARE SIMTEA DURERE...". Duminica samarineanului milostiv, a Sfantului Paisie de la Neamt si inceputul Postului Craciunului
  11. Pingback: SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT. Cuvinte trezitoare, de mare folos pentru inceputul Postului. GANDUL LA MOARTE. "ASTAZI ESTE TIMPUL POCAINTEI"
  12. Pingback: “Familia ortodoxa”: STALPII DE FOC DE LA OPTINA -
  13. Pingback: PARINTELE DANIIL (SANDU TUDOR), MUCENICUL RUGULUI APRINS – 50 de ani de la plecarea muceniceasca la ceruri -
  14. Pingback: Fericitul IOAN DE LA VALAAM (II): “Nu te inspaimanta, chiar de cazi in fiecare zi! Nu te increde in tine!” – Din viata si scrisorile foarte folositoare ale unui MARTURISITOR AL SMERENIEI, la 55 ani de la adormire (†6 iunie 1958) -
  15. Pingback: SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT despre necesitatea citirii Sfintilor Parinti si a sfatuirii fratesti, in vremurile lipsei de stareti duhovnicesti -
  16. Pingback: Predica puternica (audio+text) de la PUTNA despre globalizare, DISTRUGEREA RADACINILOR si provocarea sfintilor români. “CAT COSTA UN SUFLET IN ZIUA DE AZI? NE VINDEM CREDINTA SI TARA PE CATIVA EURO” -
  17. Pingback: SFANTUL SPIRIDON AL TRIMIDUNDEI sau lectia SIMPLITATII care vadeste si biruieste MINCIUNA VICLEANA si “INTELEPCIUNEA” HULITOARE A LUMII. Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu si Arhim. Nichifor: NEW AGE – NOUL ARIANISM -
  18. Pingback: CUM SE APROPIE DUMNEZEU DE INIMILE NOASTRE SI CUM II RASPUNDEM NOI? “Credem mai mult cuvantului lui Hristos sau cuvantului lumii acesteia, care pe toate le rastalmaceste? SA NU PLECAM DIN BISERICA SI SA AVEM O ALTA VIATA, PARALELA”. Predica au
  19. Pingback: SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT si cateva principii-trepte ale urcusului sau catre Dumnezeu: “NU DEVII MARE DECAT PRIN LUCRURILE MICI” si… NU TE INTOARCE INAPOI! Cat poate costa o singura clipa de ezitare si de neascultare? | Cuvântul Ortodo
  20. Pingback: Sfantul Parinte Porfirie, ORTODOCSII… PROTESTANTI si “ORGANIZAREA CARE DEZORGANIZEAZĂ” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate