SF.NICODIM AGHIORITUL: Cum se vindeca cei ce pacatuiesc in nadejdea ca spovedindu-se si pocaindu-se vor fi iertati

14-07-2007 Sublinieri

160px-stnicodemusoftheholymountain.jpg

Rugaciunea este primul mod de vindecare

“”<<Bun esti Tu, Doamne, si intru bunatatea Ta, invata-ma indreptarile Tale>> (Ps. 118, 68). asa s-a rugat profetul David si tot asa trebuie sa te rogi si tu, frate, lui Dumnezeu, din toata inima, pentru ca rugaciunea este prima cale spre insanatosirea de boala acestei credinte si nadejdi desarte pe care am osandit-o pana acum.

Bun esti Tu, Doamne! Tu esti bunatatea insasi! Invata-ma cum sa deprind de la bunatatea Ta sa tin legea Ta! Intru bunatatea Ta invata-ma indreptarile Tale.

Domnul, fiind bun cu tine, acest lucru iti cere, asteptandu-te la spovedanie si iertandu-ti pacatele. Asteapta sa inveti de la El sa fii bun. (…)

Intre iubirea lui Dumnezeu si rau exista o nepotrivire totala. Tu nu crezi in Dumnezeu cum ar trebui, adica nu crezi pentru Dumnezeu. Daca totusi crezi cum se cuvine, ai dori ca bunatatea Lui sa-ti fie pricina ca sa pacatuiesti – lucru cu totul potrivnic bunatatii dumnezeiesti. Sa stii ca nu faci altceva decat sa-ti inarmezi bratul impotriva Lui si sa faci sa lupte mila cu dreptatea Lui.

De aceea, frate, sa-L rogi mereu pe Domnul sa-ti scoata din inima aceasta speranta inselatoare si ratacitoare despre care am scris: “Am nadajduit in oameni care sunt mincinosi si care, neindoios, nu sunt temelie a statorniciei. Cu aceasta minciuna ne vom acoperi si ne vom pune la adapost de furtuna” (Isaia). Sa te lumineze Dumnezeu cu harul Sau ca sa intelegi ca aceasta speranta este doar o inselaciune si o capcana a diavolului. Cu ea i-a inselat pe parintii omenirii, Adam si Eva, in rai, si mai inseala si astazi nenumarati pacatosi nefericiti pe care ii coboara in iad. Ca sa te izbavesti de ea spune catre Domnul cuvintele lui David: “Pazeste-ma de cursa pe care mi-au pus mie” (Psalmul 140, 9).

Vindecarea este cunoasterea adevaratei pocainte si a roadelor ei

Al doilea mod de vindecare, frate, este razboiul impotriva sperantei inselatoare nascute din necunoasterea a doua lucruri. Cei ce pacatuiesc, gandindu-se ca oricum li se iarta pacatele la spovedanie, nu cunosc:

1. ce este pocainta si marturisirea si

2. roadele adevaratei pocainte si marturisiri

Cand vei invata bine aceste doua lucruri pe care acum nu le stii, fii sigur ca te vei vindeca.

Cei ce continua sa pacatuiasca cu indraznire, nadajduind la spovedanie, nu stiu ce este cu adevarat spovedania. Ei cred ca a te marturisi inseamna a-i spune in amanunt duhovnicului toate pacatele si a-i le descoperi pe toate, grijuliu sa nu cumva sa uiti vreunul, si ca asa au facut tot ce trebuie. De aceea toata grija lor cand se duc sa se spovedeasca este aceea de a-si aminti toate greselile, iar dupa marturisire, grija lor este alta, sa se gandesca bine daca nu cumva au uitat vreun pacat.

Daca singura grija aceasta ar fi de ajuns ca sa-i impace cu Dumnezeu, atunci drumul catre cer n-ar mai fi stramt, cum spune Sfanta Evanghelie (Matei 7, 14), ci mai larg decat o piata.

Ce osteneala asa de mare ni se cere ca sa-i spunem duhovnicului pacatele, daca tot ne-am obisnuit sa i le marturisim de mici? (daca nu exista cainta si dorinta de indreptare, diavolul ne va lupta sa nu facem nici macar acest lucru, care ne aduce iertarea pacatelor si ajutor in indreptarea noastra).

Daca mantuirea noastra ar atarna doar de marturisirea tuturor pacatelor, atunci si pacatosii cei mai nerusinati si mai necuvinciosi care se lauda cu pacatele lor si le povestesc in joaca tuturor prietenilor la distractii sunt mai bine pregatiti pentru spovedanie, pentru ca isi marturisesc toate pacatele fara a se rusina. Atunci spovedania n-ar mai fi decat o lucrare ce-si afla implinirea pe buze si ar fi mai mult o descarcare a constiintei si nu a inimii. Dar nu este adevarat. Spovedania adevarata inseamna indepartarea pacatosului de pacat si intoarcerea lui la Dumnezeu.

De aceea buna si de folos este, desigur, CERCETAREA CONSTIINTEI pe care o facem ca sa putem descoperi toate pacatele pe care le-am facut cu fapta, cu cuvantul sau consimtind sa avem ganduri necurate. E bine sa ne marturisim toate pacatele duhovnicului fara sa lasam niciunul nemarturisit, fiindca asa sufletul nostru se usureaza foarte mult.

Totusi, cercetarea constiintei si spovedania trebuie sa fie unite cu FRANGEREA INIMII si cu STRAPUNGEREA LAUNTRICA. Canonul pe care il primeste cineva de la duhovnic, fie post, fie metanii, fie alta nevointa, smereste numai trupul si omul exterior si, putem spune, taie numai RAMURILE nu si copacul. Frangerea inimii, insa smereste si raneste omul launtric, inima insasi care este prima si cea mai importanta cauza si radacina a tuturor pacatelor laolalta. Smerind, asadar, inima, smereste si raneste si pacatele, sau, mai bine zis, zdrobeste si raneste pe diavol insusi si demonul tuturor relelor care, cuibarit fiind in inima, ne vorbeste de acolo si ne trimite gandurile si pacatele cele mai nerusinate, cele mai viclene si cele mai blestemate si mai pline de hula. Ca din inima ies ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, hotii, marturii mincinoase, defaimari” (Matei 15, 19).

De aceea, exista dogma Bisericii Ortodoxe, spune teologul Gheorghios Koressios in lucrarea sa “Despre Sfintele Taine”, dupa care durerea si suferinta launtrica fac parte de insasi taina spovedaniei si a pocaintei. Asa cum implinirea Tainei Botezului nu se poate face fara apa si fara invocarea Sfintei Treimi, cu scufundarea si scoaterea din apa de trei ori, tot asa si taina pocaintei si a spovedaniei nu-si atinge scopul (se refera la faptul ca daca avem durere si suferinta launtrica, dupa marturisire si iertarea pacatelor primim HARUL DUMNEZEIESC, care ne ajuta ca sa luptam si sa biruim inclinatiile spre pacate) fara durerea launtrica a inimii. Daca aceasta lipseste, este limpede ca omul ramane nepocait, chiar daca se caieste si se marturiseste, asa cum nepocait este si cel care nu-si marturiseste pacatele si nu este dezlegat sau legat de duhovnic. Sau asa cum nebotezat este cel ce se boteaza fara apa sau fara invocarea Sfintei Treimi. De aceea a spus Domnul raspicat: De nu va veti pocai, toti veti pieri la fel(Matei 13, 5). Adica, daca nu va pocaiti avand zdrobire lucratoare, desavarsita si suprafireasca in inimile voastre, toti veti fi osanditi. Duhul Sfant, voind sa arate ca fara durerea inimii nu exista cainta, cere aceasta durere mai intai de la cei ce vor a se cai, spunand ca profetul Ioil : inimile sfasiati-va, nu hainele!” (Ioil 2, 13). Vezi, frate, care este marturisirea canonica, cea dupa lege? Vezi care este cainta adevarata?

Te rog acum, frate, sa te gandesti bine daca unul care pacatuieste fara rusine zicand: “ma voi marturisi, am timp sa ma marturisesc” poate suferi cu adevarat in felul in care am vorbit? Cred ca nu, de vreme ce prin ceea ce spune arata limpede ca nici macar nu stie ca trebuie sa se pocaiasca dupa lege si asa cum se cuvine.

Este cu neputinta a dobandi cineva aceasta durere suprafiresca, pentru ca, asa cum ai auzit mai devreme, ea trebuie sa vina de la Harul lui Dumnezeu. Ea este darul Lui. Si de vreme ce este Darul Lui, este daruita doar celor putini, caci, de s-ar da celor multi, n-ar mai fi dar. Apoi, este una din harismele cele mai scumpe pe care le poate da Domnul. Este una din binefacerile Sale cele mai extraordinare si una din lucrarile cele mai mari ale Atotputerniciei Sale, atat de mari, incat, daca Dumnezeu ar vrea sa creeze o lume noua, cu totul de aur, un cer nou, tot numai diamant si safir, si sa te puna pe tine stapanul lor, acesta ar fi un dar infinit mai neinsemnat decat durerea sincera si zdrobirea adevarata a inimii.

Acum vei crede ca Dumnezeu iti da acest dar nepretuit al zdrobirii, neintarziat si cand vrei tu? Aceasta harisma pe care n-o randuieste pentru multi, pe care-i lasa in impietrirea lor? Caci zice: “si impietreste pe cine vrea El” (Romani 9, 18). Aceasta harisma pentru care, ca s-o primeasca, Sfintii s-au nevoit, au asudat si s-au pregatit cu atata ravna si cu atatea osteneli? Daca tu crezi ca Dumnezeu ti-l da asa usor, crezi rau. Sfantul Vasile cel Mare spune ca de multe ori sufletul se sileste pe sine sa fie cucernic si nu poate, si ca, daca cineva vrea sa dobandeasca cucernicia, trebuie sa aiba multa ravna si sa traiasca neintrerupt in asceza.

“Daca ne silim sa fim cucernici si nu putem inseamna ca si in trecut ne-a lipsit ravna, pentru ca un om care trebuie sa faca fata unor greutati care-i vin pe neasteptate nu le poate birui daca nu se gandeste bine la ce are de facut si daca nu se osteneste continuu; si mai inseamna ca sufletul ii este stapanit de patimi si ca nu ii este ingaduit sa se elibereze de ele cand doreste”. (…)

Tu, care poate ieri sau alaltaieri te-ai murdarit cu pacate noi si nici macar nu ti-ai dat seama cat sunt de grele, nici macar nu te-ai gandit la cat de mare si de bun este Dumnezeu pe Care L-ai ranit, tu care n-ai citit nici o carte despre spovedanie, crezi ca, pomenindu-ti doar faptele rele si marturisindu-te duhovnicului, ai dobandit cainta adevarata? Esti departe, frate, esti departe de ea. Semeni mai degraba cu cei despre care David spune ca isi sfasie hainele ca sa arate doar in afara cat sufera, in vreme ce pe dinauntru, in inima lor, nu se simt smeriti si cucernici: “Sfasiati au fost si nu s-au smerit” (Ps. 34, 14). Cand te spovedesti astfel, speli vasul numai pe dinafara, adica numai invelisul inimii, iar pe dinauntru, in adancul ei, ea este plina de necuratie:curata intai partea dinlauntru a paharului si a blidului, pentru ca si cea din afara sa fie curata!” (Matei 23, 26).

Sa presupunem ca tu, care nu-ti socotesti pacatul atunci cand il faci, il socotesti foarte bine la spovedanie si arati ca te scarbeste si te mahneste mai mult decat orice alta fapta rea si ca te smeresti cu strapungerea inimii (lucru care rar se intampla). Cu toate acestea nu poti dobandi cainta adevarata si adevarata strapungere venita din cainta.

Ca sa intelegi, trebuie sa-ti arat care sunt roadele pocaintei si ale marturisirii sincere, ca dupa ele sa te calauzesti. Tu crezi ca, daca te spovedesti si iti spui cu smerenie pacatele duhovnicului si el iti citeste rugaciunea de dezlegare, esti din nou curat ca si cand n-ai fi pacatuit in viata ta si ca te ridici de la picioarele lui ca si cand nu te-ai fi manjit niciodata cu nici un pacat. Acesta nu este felul cel bun de a gandi. De ce? Pentru ca botezul, desi sterge pacatul stramosesc si orice pacat facut cu voie, nu sterge totusi nestiinta mintii tale, nici dorinta si inclinatia innascuta a inimii spre pacat si nici tot ce a odraslit in firea omeneasca pacatul stramosesc, pentru ca roadele lui raman ca o pedeapsa si dupa botez. Aceasta pentru ca liberul nostru arbitru sa fie pus la incercare, sa lupte, sa biruie si cei ce s-au botezat sa primeasca cununa pentru lupta lor.

Spovedania nu inlatura relele porniri ale inimii. Spovedania facuta cum se cuvine, chiar daca sterge pacatele, nu inlatura tot raul pe care ele l-au adus sufletului, adica orbirea si intunecarea mintii, inclinatiile si dispozitiile rele ale vointei, obisnuintele si deprinderile rele ale inimii, degradarea si zadarnicirea puterilor sufletului sau uratirea chipului omului, facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Spovedania nu ia de la noi toata pedeapsa si canonul pe care trebuie sa-l primim pentru pacatele noastre; nici nu ridica toata puterea deprinderilor rele si a naravurilor pe care le-am capatat odata cu pacatul, chiar daca, intrucatva, le imputineaza. Ni le lasa pe toate ca sa le indreptam si sa le indepartam noi insine prin strapungerea necontenita a inimii si prin nevointele si ostenelile si luptele pocaintei pe care suntem datori a o avea toata viata dupa ce gresim.

drawing_confession.gif


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pocainta, Sfantul Nicodim Aghioritul, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Taina Spovedaniei

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

38 Commentarii la “SF.NICODIM AGHIORITUL: Cum se vindeca cei ce pacatuiesc in nadejdea ca spovedindu-se si pocaindu-se vor fi iertati

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Un document ignorat de multi dintre teologii nostri “fani” Yannaras: COMUNICATUL SFINTEI CHINOTITE A MUNTELUI ATHOS IN APARAREA SFANTULUI NICODIM AGHIORITUL FATA DE DEFAIMARILE LUI CH. YANNARAS (1993) -
  2. Pingback: Taina sfintei marturisiri. DARUL, BUCURIA SI PUTEREA DUMNEZEIASCA A POCAINTEI -
  3. Pingback: Parintele Gheorghe Calciu: “SPOVEDITI-VA SI IMPARTASITI-VA, NU E NIMIC MAI INALT IN LUMEA ACEASTA!” -
  4. Pingback: Ne vorbeste parintele Arsenie Papacioc (5) despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE. Cum sa ne pregatim si cand sa ne impartasim? DES SAU RAR? -
  5. Pingback: Parintele Dionisie Ignat de la Colciu despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE: “Pregatiti-va! Daca nu este pregatire, e pieire!” (plus audio si video) -
  6. Pingback: RAZBOIUL NEVAZUT: Sfantul Nicodim Aghioritul ne arata strategiile de amagire ale vrajmasului in functie de diferitele stari si masuri ale omului: “Fii smerit, teme-te de tine si de neputinta ta!” -
  7. Pingback: PARINTELE SOFIAN BOGHIU DESPRE SPOVEDANIE SI CANONUL CEL MARE. De ce este nevoie sa ne marturisim si cum biruim frica si rusinea? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate

Carti recomandate