“SUPRA-OAMENI”, OAMENI ȘI “SUB-OAMENI” ÎN EPOCA “NOII NORMALITĂȚI”: “În mulți dintre noi zace câte un mic dictator care acum s-a trezit. Fiecare dintre noi trebuie să ne luptăm cu sub-omul din noi. De ce nu se aude rugăciunea noastră? Pentru că încă n-avem inimile strânse în rugăciune, pentru că nu ne doare destul de tare”

25-11-2021 Sublinieri

Pr. Tudor Ciocan – Cuvânt la Sf. Maslu, 22 noiembrie 2021:

“Știm prea bine că suntem într-o epocă anormală, pentru că așa au hotărât unii în lumea aceasta, care ne promit tot timpul că ne îndreptăm spre „noua normalitate” dacă facem ceea ce spun ei. Acești unii care ne-au hotărât ei ce trebuie să facem n-au fost nici aleși de noi, nu sunt nici mult mai deștepți decât cu noi, sau cine știe ce mari inteligențe, cine știe ce mari calități au. Probabil au o calitate majoră, aceea că li se cuvine tot dreptul de a conduce.

În „noua normalitate” se împarte lumea în trei și am mai spus-o: „supraoameni”, oameni și „sub-oameni” .

„Supraoamenii” sunt puțini la nivel de lume, înseamnă probabil milioane cei care fac parte din cei care hotărăsc pentru toți ceilalți ce este bine și ce este rău. Oamenii sunt cei mulți care se supun. De frică, de drag, din diverse motive se supun acestor „supraoameni”. Mulți, cei mai mulți or să fie acești oameni. Și mai sunt„sub-oamenii”, cei care nu vor accepta această supunere. În „noua normalitate”, toate lucrurile se vor schimba, inclusiv noțiunile pe care le aveam până acum. Dacă până acum „libertate” însemna că putem face cam ce considerăm fiecare dintre noi, atâta timp cât nu dăunăm evident aproapelui nostru, acum, în „noua normalitate”, libertatea înseamnă să facem ceea ce ne spun acești „supraoameni”. Ești liber să asculți, ești liber să te supui ordinelor. Indiferent dacă ordinele acestea sunt logice sau aberante – aceasta va fi libertatea noastră în „noua normalitate”, să ne supunem ordinelor. Și atunci vom fi oameni liberi. Dacă nu ne vom supune ordinelor, atunci vom fi sub-oameni și constrânși din ce în ce mai mult încât să ne supunem ordinelor supraoamenilor. În fața lui Dumnezeu însă, aceste trei categorii sunt exact invers:

Supraoamenii [oamenii cinstiți în ochii lui Dumnezeu – n.n.] sunt cei care înțeleg că viața nu merită doar trăită cu orice preț și că libertatea este mai de preț decât viața. Or să fie puțini aceștia, pentru că să accepți că libertatea este mai de preț decât viața, înseamnă să ai de suferit în lumea aceasta, nu numai teoretic, ci și practic. Să începi să fii mai sărac, mult mai sărac, pentru că așa-zișii „supraoameni”, conducătorii, au puterea să te sărăcească. Înseamnă să faci niște sacrificii majore pentru această libertate. De aceea spun că supraoamenii sunt de fapt oamenii sfinți sau sunt pe calea sfințeniei – poate n-au ajuns încă la sfințenie, pentru că totuși sfințenia este apanajul ortodoxiei – dar sunt pe calea sfințeniei cei care înțeleg că este o valoare supremă care nu este viața aceasta, ci libertatea. De fapt, valoarea supremă este Dumnezeu, dar la Dumnezeu nu putem ajunge decât în libertate, ca oameni liberi.

Oamenii vor fi toți ceilalți.

Sub-oamenii [oamenii decăzuți înaintea lui Dumnezeu – n.n.] sunt cei care dictează. Dictatorii. Foarte interesant că acești dictatori – și nu degeaba le spun sub-oameni – se comportă cu noi ca și cum le-am fi inferiori. […] Să observați că acest stil autoritar de a conduce este apreciat de foarte mulți dintre cei care nu au de fapt acces la aceste forme de conducere, care fac parte din categoria oamenilor, dar apreciază foarte mult acest spirit autoritar, dictatorial. De fapt, în mulți dintre noi zace câte un mic dictator care acum s-a trezit. Dictator care vrea cu orice preț să-i impună celui de lângă el ceea ce gândește el. În mulți dintre noi zace acest dictator. De aceea, această epocă este o epocă demonică, pentru că a trezit în multă lume aceste patimi, a impunerii cu forța celorlalți ceea ce cred eu, crezul meu trebuie impus cu forța celorlalți.

De aceea, de fapt și de drept, fiecare dintre noi trebuie să ne luptăm cu sub-omul din noi. Sub-omul din mine încearcă să fie autoritar, încearcă să fie dictatorial, se mânie imediat, încearcă să impună. Iată, la nivelul acesta, cum ni se prezintă nouă ceea ce trebuie să facem, se spune „din responsabilitate pentru ceilalți trebuie să vă supuneți” la ceea ce ne-au hotărât ceilalți. Ca și cum “de dragul meu” – sau de dragul fiecăruia dintre noi – cârmuitorii mă obligă să fac ceea ce nu consider să fac. Vedeți foarte multă dragoste în ceea ce ni se întâmplă nouă, de sus de-acolo ne vin numai fluxuri de dragoste, valuri de dragoste, tsunami de dragoste vin de la cârmuitorii lumii acesteia? Din contră, vine ură, vine răutate, vine mânie, vine dezbinare [învrăjbire premeditată], care toate arată drăcesc. De ce? Pentru că dracul este dictator. Dracul nu acceptă dialog, dracul nu acceptă nesupunere. În fața diavolului trebuie doar să te pleci, să asculți scrâșnind din dinți, dar să asculți de frică.

Dumnezeu ne vrea liberi. Chiar și în momentul păcătuirii lui Adam și a Evei, libertatea omului s-a văzut și în momentul păcătuirii, și după aceea. Și au dus libertatea cu ei în afară din Rai. N-au mai putut intra în grădina Edenului, pentru că erau nepregătiți, dar libertatea s-a dus cu ei acolo, n-au rămas constrânși. Într-adevăr, o libertate orbită de patimă, dar a continuat să fie, pentru că Abel și Cain, imediat a doua generație după Adam și Eva, aleg unul binele și unul răul în cunoștință de cauză.

Dumnezeu ne vrea liberi. Într-adevăr, să ajungem să facem voia lui Dumnezeu din adâncul inimii noastre e foarte greu. De ce?  Pentru că în adâncul inimii noastre zace acest sub-om, omul cel vechi, care nu vrea să se supună, ci vrea ca toate să i se supună, care să fie stăpânul, care să aibă tronul său, nu de-a dreapta lui Dumnezeu, ci peste Dumnezeu. „Să plece Dumnezeu din universul acesta al nostru, care ne aparține!”  În fiecare dintre noi zace așa ceva.

Diavolul a lucrat foarte bine. Nu-i mai puțin adevărat că Dumnezeu are cu totul și cu totul altă viziune și cu totul și cu totul alt plan, mult mai larg decât aceste conspirații demonice. Ceea ce trebuie să facem noi este să avem această nădejde că Dumnezeu va lucra așa cum știe El și va tăia răul de la rădăcină, așa cum a făcut Hristos când a venit cea dintâia oară. Când a venit Mântuitorul? Când răul ajunsese la rădăcină, pentru că trebuia tăiat de la rădăcină. Acum răul se întinde în lume, se întinde galopant în lume și vine peste trupurile noastre și peste trupurile copiilor noștri. Dar să știți că Dumnezeu nu doarme.

Deși răul pare atotstăpânitor, răul pare atotputernic, are toate mijloacele să ne constrângă, să ne facă cum vor ei, să ne doboare – inclusiv mulți dintre oamenii care de fapt nu au acces la putere și sunt de acord cu ce se întâmplă, mulți, nu majoritatea, dar mulți sunt de acord, pentru că mulți și-ar dori să fie, de fapt, dictatori – deși răul pare că are toate aceste mijloace la dispoziție, Dumnezeu are sigur un plan mult mai larg. Și atâta vreme cât noi încercăm să stăm în voia lui Dumnezeu și ne opunem răului, atât cât putem, chiar și strecurându-ne pe lângă el – că nu putem să luăm arma în mână să ne împușcăm cu mai-marii lumi acesteia, nu aceasta vrea Hristos de la noi: n-a făcut El asta, n-o s-o facem nici noi. L-a pus pe Petru să bage sabia la loc în teacă, i-a tămăduit ureche lui Malus sau cum îl chema pe slujitorul acela, a spus că nu cere înger ca să-L apere. Deci dacă El n-a scos sabia, nici noi n-o vom scoate. Dar nu înseamnă că ne lăsăm prostiți de cei care au sabia în mână.

Să stăm și ne rugăm cu lacrimi și cu strângere de inimă și cu sfâșierea inimii în fața lui Dumnezeu! De ce nu se aude rugăciunea? Pentru că încă n-avem inimile strânse în rugăciune. Pentru că nu ne doare destul de tare, pentru că deocamdată doar suntem îngrijorați, dar încă nu știm să-l chemăm pe Dumnezeu. Nu-l chemăm sincer pe Dumnezeu. Văd că facem cercuri de rugăciune, tot vin, îmi vin și mie [cereri], facem, ne organizăm, Psaltiri… Nu e așa [de simplu]! Inima trebuie să doară cum te-ar durea… dacă-și moare copilul. Atunci o să fie rugăciunea noastră ascultată. Până atuncea, vorbe, înfricoșări ale omului celui vechi, „Vai de noi, ce ne facem, cum să scăpăm!?” și vorbe-n vânt.

Pocăința sinceră asta înseamnă, să-ți frângi inima în fața lui Dumnezeu. Și e foarte greu. Dar se poate. Și dacă vor fi îndeajuns de mulți… Câți? Avraam s-a târguit pentru Sodoma cu Dumnezeu. Dar mai târziu, Varsanufie și Ioan undeva, în sec. V-VI, spun că dacă așa de mult decăzuse lumea în sec. V-VI după Hristos – deci era o lume creștină în bazinul mediteranean – așa de mult a decăzut lumea, că dacă n-ar fi fost trei care să se roage, s-ar fi terminat lumea atunci. Decăzuse moral. Ce-o fi fost atunci, Dumnezeu știe. Trei care să se roage! Să fie în lumea aceasta… atunci erau câteva zeci de milioane. Să fie în lumea acesta 200 de oameni care se roagă cu frângere de inimă și veți vedea că se va schimba.

Oricum, atâta timp cât încercăm fiecare dintre noi să nu lăsăm dictatorul din noi să domine, să nu lăsăm omul cel vechi, sub-omul din noi să domine, ci încercăm să fim după voia lui Dumnezeu și încercăm cu multă dragoste și răbdare să ne apărăm această poziție și eventual să-i convingem și pe cei din jurul nostru care încă mai oscilează, că voia lui Dumnezeu este alta decât voia mai-marilor lumii acesteia, sunt absolut convins că timpul acesta al acestei constrângeri pe care o suportăm, se apropie de sfârșit, de grabnic sfârșit. Nu înseamnă că va veni Hristos a doua oară acum, în 2-3 luni. Dar sunt convins că această constrângere, pentru că este așa de mare, este tocmai pentru că mai-marii lumii acesteia își dau seama că nu mai au timp. Nu mai au resurse, nu mai au puteri, nu mai au încredere. Și atunci, ca disperații încearcă să ne impună ceea ce vor ei. Dar, încă o dată, deși pare că nu-L vedem și nu-L simțim pe Dumnezeu, Dumnezeu are un plan mult mai larg decât ne dăm noi seama. Ceea ce trebuie să facem noi este să ne păstrăm încrederea în El, nădejdea în El, rugăciunea către El. Să fim dispuși să pierdem mult, chiar din averile noastre, dar nu trupul nostru, pentru El, și atunci vom vedea cu adevărat că lucrarea lui Dumnezeu ne va prinde treji și ne va împlini ceea ce avem nevoie. Pentru că spune Hristos: Căutați mai întâi Împărăția Cerurilor și toate celelalte se vor adăuga vouă. AMIN!”

Vedeți si:

Adrian Pătrușcă: Marea Epurare a Noului Normal: Nevaccinații sunt noii Untermenschen – Suboamenii care trebuie eliminați

***

CINE SUNT TÂLHARII ȘI CINE ESTE SAMARINEANUL? “Noi, ca societate globală, suntem căzuți între tâlhari, mai-marii lumii acesteia globale. Aceia sunt tâlharii. Ne-au furat un an jumătate de viață și o să ne mai fure. NOUA NORMALITATE ESTE CEA CARE PREGĂTEȘTE VENIREA ANTIHRISTULUI” (audio, text)

MAREA RESETARE: NE ÎNTOARCEM LA SCLAVIE GENERALIZATĂ. “Dă-mi mie dreptul asupra trupului tău!” ȘANTAJUL cu vaccinarea al “Fiarei globaliste”, ca “taxă pe libertate” și folosind momeala IUBIRII NOASTRE PENTRU CONFORT (Predică audio și text)

EPISCOPUL MACARIE: “Sunt mulți lideri religioși care se abat de la cuvintele Evangheliei. Nici măcar nu le mai propovăduiesc. Și ÎI CHEAMĂ PE TOȚI LA O NOUĂ ORDINE A LUMII, RESETATĂ. Să ținem așa cum ținem la propria noastră viață la LIBERTATEA ȘI DEMNITATEA la care ne-a ridicat Hristos!” (VIDEO)

Mesajul PREASFINȚITULUI MACARIE pentru noi, Lazării acestor vremuri: “SĂ NE PĂSTRĂM DEMNITATEA ȘI LIBERTATEA, să nu căutăm să ne milogim înaintea mai-marilor acestei lumi, să nu devenim sclavii stăpânitorilor acestei lumi” (VIDEO, TEXT)

MIROASE A DICTATURĂ, ÎN NUMELE BINELUI IMPUS CU FORȚA. Părintele athonit PIMEN VLAD (video, text): “Acolo este scăparea, în Biserică, la Hristos, la Dumnezeu, la Maica Domnului”

Parintele Sofronie despre PATIMA STAPANIRII SI A INJOSIRII CELORLATI

Arhimandritul Sofronie, scriind DIN ADANCA DURERE A INIMII SI IMPREUNA-PATIMIRE, despre IUBIREA DE PUTERE CARE SFASIE TESUTUL VIETII: “Unora li se pare ca, daca iti pot face vreun rau, trebuie sa se foloseasca de acea putinta, ca omul, de frica raului sa lucreze pentru ei”

SFANTUL SILUAN ATHONITUL – cantari si cuvinte duhovnicesti: “Fara har, sufletul e asemenea unui dobitoc”. CAND NE ASCULTA DUMNEZEU RUGACIUNILE?

CUVIOSUL IOSIF ISIHASTUL: “Daca rugatorii pentru lume vor lipsi, atunci va fi sfarsitul”

CUVIOSUL PAISIE: “E STARE DE ALARMA. ESTE TREBUINTA DE MULTA RUGACIUNE CU DURERE”

RUGACIUNI FACATOARE DE MINUNI? CARE SUNT ACELEA?


Categorii

Noua ordine mondiala/ Masonerie, Pandemia Covid-19, Preot Tudor Ciocan, Vaccinarea obligatorie, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la ““SUPRA-OAMENI”, OAMENI ȘI “SUB-OAMENI” ÎN EPOCA “NOII NORMALITĂȚI”: “În mulți dintre noi zace câte un mic dictator care acum s-a trezit. Fiecare dintre noi trebuie să ne luptăm cu sub-omul din noi. De ce nu se aude rugăciunea noastră? Pentru că încă n-avem inimile strânse în rugăciune, pentru că nu ne doare destul de tare”

  1. Apropo de libertate si de dictatori, mai ales de cei mici care se descopera zi de zi, (pt ca pe cei mari ii cam stie toata lumea) mi-am amintit un cuvant al dlui. Ion Ratiu: Voi lupta pana la ultima mea picatura de sange pentru ca tu sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate