SFANTUL SILUAN ATHONITUL – cantari si cuvinte duhovnicesti: “Fara har, sufletul e asemenea unui dobitoc”. CAND NE ASCULTA DUMNEZEU RUGACIUNILE?
Vezi si:
***
Gânduri, sfaturi şi observaţii ascetice
Gândurile mele m-au frământat ani îndelungaţi, dar mila Domnului a fost cu mine fără sfârşit. Şi dacă Domnul nu m-ar fi povăţuit ca un Bun Păstor cu harul Său, vrăjmaşii m-ar fi înghiţit.
Scriu despre mila Domnului şi îmi este uşor să scriu, fiindcă sufletul meu cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt şi ştie cât de mult îl iubeşte El pe om. După mulţimea iubirii şi blândeţii Lui, El nu-şi aduce aminte de păcatele noastre.
Duhul meu doreşte nesăturat când să se roage, când să scrie sau să vorbească despre Dumnezeu, dar sufletul meu nu vrea să audă nimic din cele ale lumii.
Dacă vorbeşti sau scrii despre Dumnezeu, roagă-te şi cere de la Domnul să te ajute şi să-ţi lumineze înţelegerea, şi Domnul te va ajuta şi povăţui. Dacă este în tine o nedumerire, închină-te de trei ori până la pământ şi zi:
„Milostive Doamne, Tu vezi că sufletul meu e în nedumerire şi mi-e frică să nu greşesc. Luminează-mi înţelegerea, Doamne”.
Şi Domnul te va lumina negreşit, căci El este foarte aproape de noi. Dar dacă te îndoieşti, nu vei primi ceea ce ceri. Aşa a zis Domnul lui Petru: „Pentru ce te-ai îndoit, puţin credinciosule?” [Mt 14, 31] atunci când acesta începea să se scufunde în valuri. Aşa şi sufletul, când se îndoieste, începe să se scufunde în gândurile cele rele.
„Doamne, dă-ne credinţă neclintită în Tine prin Duhul Sfânt!”.
Când cel căruia nu i s-a dat să înveţe pe alţii învaţă totuşi, el întristează pe marele Dumnezeu.
Sunt oameni, şi chiar oameni mari, care atunci când se iveşte o nedumerire, nu se întorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis:
„Doamne, sunt un om păcătos şi nu înţeleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează-mi înţelegerea cum şi ce trebuie să fac!”
Domnul Cel Milostiv nu vrea ca sufletul nostru să se cufunde în zăpăceala care vine de la vrăjmaşul şi ne insuflă ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem.
Când ştim multe, să mulţumim Domnului pentru cunoaşterea dată. Dar numai cunoaşterea singură nu e de ajuns; trebuie să fie în suflet şi roadele Duhului [Ga 5, 22] sau măcar un grăunte mic care la vremea lui să crească şi să aducă roadă multă [In 12,24].
Scriu şi îmi este uşor să scriu, pentru că sufletul meu cunoaşte pe Domnul. Dar e mai bine să te rogi fără împrăştiere, pentru că rugăciunea e mai de preţ decât orice. Dar sufletul n-are putere să se roage necontenit cu aceeaşi aprindere, şi de aceea trebuie să i se dea răgaz de odihnă de la osteneala rugăciunii; atunci putem citi, sau cugeta, sau scrie despre Dumnezeu – după cum ne insuflă Domnul.
Bun lucru este a cugeta la legea Domnului ziua şi noaptea. Prin aceasta sufletul îşi găseşte odihna în Dumnezeu şi Domnul îmbrăţişează tot sufletul, şi atunci pentru el nu mai e nimic altceva afară de Dumnezeu.
Când sufletul este în Dumnezeu, el uită cu totul lumea şi atunci sufletul vede pe Dumnezeu. Alteori însă, Domnul mişcă prin harul Său sufletul să se roage pentru toată lumea, şi uneori chiar şi pentru un singur om. Când şi cum vrea Domnul.
Dar ca să vedem tainele lui Dumnezeu, trebuie să cerem necontenit de la Domnul să ne dea duh smerit, şi atunci le vom cunoaşte prin Duhul Sfânt.
Cunoaşte că atunci când o nenorocire loveşte un norod şi sufletul tău plânge pentru el înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu se va milostivi de el. Pentru aceasta, Duhul Sfânt se atinge de suflet şi îi dă rugăciune pentru oameni, ca ei să fie miluiţi. Aşa iubeşte Domnul Cel Milostiv zidirea Sa.
Poate va spune cineva: „Cum să mă rog pentru lumea întreagă, când nu mă pot ruga nici pentru mine însumi?” Dar aşa vorbeşte cine n-a înţeles că Domnul ascultă rugăciunile noastre şi ia aminte la ele.
Roagă-te simplu, ca un copil, şi Domnul va asculta rugăciunea ta, pentru că Domnul nostru este un Părinte atât de milostiv că noi nu putem să înţelegem sau să ne închipuim aceasta, şi numai Duhul Sfânt ne descoperă marea Lui iubire.
Celui ce iubeşte pe cei întristaţi, Domnul îi dă o rugăciune fierbinte pentru oameni. El se roagă cu lacrimi pentru norodul pe care-l iubeşte şi pentru care se întristează, şi această întristare a lui este plăcută lui Dumnezeu.
Domnul îşi alege rugători pentru întreaga lume. Nevoitorului [ascetului] Parfeni din Kiev [secolul XIX], care dorea să ştie ce este „schima cea mare” a monahilor, Maica Domnului i-a spus: „Schimnicul e un rugător pentru întreaga lume”.
Domnul vrea să-i mântuiască pe toţi oamenii şi în bunătatea Lui cheamă la El lumea întreagă. Domnul nu ia voinţa de la suflet, ci prin harul Său El o îndreptează spre bine şi o atrage spre iubirea Lui. Când Dumnezeu vrea să miluiască pe cineva, atunci insuflă altora dorinţa de a se ruga pentru acesta şi-i ajută în rugăciunea aceasta. De aceea, trebuie ştiut că atunci când se iveşte dorinţa de a te ruga pentru cineva, e semn că Domnul însuşi vrea să miluiască acest suflet şi ascultă cu milostivire rugăciunile tale. Nu trebuie însă confundată această dorinţă de a te ruga insuflată de Domnul cu dorinţa iscată de legătura pătimaşă faţă de cel sau cea pentru care te rogi.
Când rugăciunea izvorăşte numai din întristare faţă de cineva aflat în viaţă sau care a murit, ea este liberă de orice legătură pătimaşă. In această rugăciune sufletul se întristează pentru acesta şi se roagă din inimă, iar aceasta e un semn al milei lui Dumnezeu.
Sufletul meu a făcut experienţa şi a văzut o mare milă faţă de mine şi faţă de cei pentru care m-am rugat. Şi am înţeles aşa că atunci când Domnul ne dă întristare pentru cineva şi ne insuflă dorinţa de a ne ruga pentru el, aceasta înseamnă că Domnul vrea să miluiască acel om. De aceea, dacă te întristezi pentru cineva, trebuie să te rogi pentru el, fiindcă atunci Domnul vrea să-l miluiască pentru tine. Tu roagă-te şi Domnul te va asculta şi vei preamări pe Dumnezeu.
Orice mamă când află de copiii ei că sunt în nenorociri suferă greu sau chiar şi moare. Ceva asemănător am încercat şi eu. Un copac doborât şi cu toate crengile tăiate a început să se rostogolească cu repeziciune pe coastă spre un om. Il vedeam dar, din pricina marii spaime care m-a cuprins, n-am putut să strig: „Repede, fereşte-te!” Inima mi s-a strâns într-un hohot de plâns şi copacul s-a oprit. Omul era un străin pentru mine; nu-l cunoşteam, dar, dacă ar fi fost rudenie cu mine, nu cred că aş mai fi rămas în viaţă.
Rugăciunea celor mândri nu e plăcută Domnului, dar atunci când se întristează sufletul unui om smerit, Domnul îl ascultă negreşit.
Un bătrân ieroschimonah, ce trăia la Muntele Athos, a văzut cum urcau la cer rugăciunile monahilor – şi nu mă mir de aceasta. Acelaşi „bătrân” [„stareţ”], în copilărie, văzând supărarea tatălui său din pricina unei mari secete care ameninţa să nimicească întreaga recoltă de grâne, s-a dus pe un câmp cu cânepă din grădină şi a început să se roage:
„Doamne, Tu eşti bun, Tu ne-ai făcut, ne hrăneşti şi îmbraci. Tu vezi, Doamne, cum se întristează tatăl meu pentru că nu plouă. Fă să cadă ploaie pe pământ.”
Şi îndată s-au strâns nori şi a căzut ploaie, şi pământul s-a umplut de apă.
Un alt „bătrân” [„stareţ”] ce trăia pe malul mării, lângă un liman [stim de la ucenicul sau, Cuviosul Sofronie, ca e vorba de Sfantul Siluan insusi, n.n.], mi-a povestit următoarele:
„Era o noapte întunecată. Limanul era plin de bărci de pescari. S-a pornit însă o furtună, a cărei tărie creştea cu repeziciune. Bărcile au început să se lovească unele de altele. Oamenii încercau să le lege de mal, dar lucrul era cu neputinţă pe întuneric şi pe furtună. Toţi se tulburau. Pescarii strigau cu voce tare şi era groaznic să auzi strigătele înspăimântate ale oamenilor. Am simţit o adâncă durere pentru norod şi m-am rugat cu lacrimi: „Doamne, potoleşte furtuna, linişteşte valurile, ai milă de oamenii Tăi chinuiţi şi scapă-i!”
Şi îndată furtuna a încetat, marea s-a liniştit şi oamenii, liniştindu-se, au mulţumit lui Dumnezeu.
Odinioară, credeam că Domnul face minuni numai la rugăciunile sfinţilor, dar acum am cunoscut că Domnul face minuni şi pentru cel păcătos, de îndată ce sufletul lui se smereşte, fiindcă atunci când omul învaţă smerenia, Domnul ascultă rugăciunile lui.
Mulţi zic din lipsă de experienţă: Cutare sfânt a făcut o minune, dar eu am cunoscut că Duhul Sfânt Care viază în om săvârşeşte minunile. Domnul vrea ca toţi să se mântuiască şi să fie veşnic împreună cu El, şi de aceea ascultă rugăciunile omului păcătos pentru folosul altora sau al celui ce se roagă.
Cu lacrimi îl rog pe Domnul pentru cei ce îmi cer să mă rog pentru ei: „Doamne, dă-le Duhul Tău Cel Sfânt, ca ei să Te cunoască prin Duhul Sfânt!”.
Domnul ne iubeşte fără sfârşit pe noi, păcătoşii, şi dă omului pe Duhul Sfânt, şi prin Duhul Sfânt sufletul cunoaşte pe Domnul şi îşi găseşte fericirea în El, îi mulţumeşte şi-L iubeşte, şi în marea lui bucurie îi este milă de întreaga lume şi doreşte cu tărie ca toţi oamenii să cunoască pe Dumnezeu, pentru că Domnul însuşi doreşte aceasta pentru toţi. însă, într-adevăr, aceasta este cu putinţă numai prin har, chiar şi într-o mică măsură. Dar, fără har, sufletul e asemenea unui dobitoc.
Cât îmi e de milă de oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu. Dar noi, creştinii ortodocşi, suntem norocoşi pentru că îl cunoaştem pe Dumnezeu. Ne-a învăţat Duhul Sfânt. El ne învaţă să-i iubim şi pe vrăjmaşi.
Până când nu cunoaşte mai mult, omul e mulţumit cu puţinul pe care-l are. Seamănă cu un cocoş de la ţară, care trăieşte într-o mică ogradă, vede câţiva oameni şi câteva dobitoace, cunoaşte câteva zeci de găini şi e mulţumit cu viaţa lui, pentru că nu ştie mai mult.
Tot aşa şi omul, câtă vreme nu cunoaşte mai mult, se mulţumeşte cu puţinul pe care-l are. Astfel, adeseori ţăranul sărac e mulţumit să aibă ceva hrană şi haine de îmbrăcat şi pentru aceasta mulţumeşte lui Dumnezeu. Dar omul învăţat şi cu ştiinţă multă nu se va mulţumi cu o asemenea viaţă şi va căuta spaţii vaste pentru mintea lui.
Tot aşa e şi în viaţa duhovnicească. Cine n-a cunoscut harul Duhului Sfânt, acela se aseamănă cocoşului care nu cunoaşte zborul vulturului în înălţimile cerului, nu înţelege dulcea străpungere a inimii şi iubirea dumnezeiască. Cunoaşte pe Dumnezeu din natură şi din Scriptură; se mulţumeşte cu pravila şi aceasta îl mulţumeşte, ca şi cocoşul care e mulţumit cu soarta sa şi nu se întristează că nu este vultur.
Dar cine a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, acela se roagă ziua şi noaptea, pentru că harul Sfântului Duh îl atrage să iubească pe Domnul şi dulceaţa iubirii lui Dumnezeu îl ajută să poarte uşor toate întristările pământului, şi sufletul lui tânjeşte neîncetat după Domnul, şi caută totdeauna harul Duhului Sfânt.
Cine vrea să se roage neîncetat, acela trebuie să fie în toate înfrânat şi ascultător „bătrânului”[„stareţului”] pe care-l slujeşte. Trebuie să-i mărturisească şi gândurile, pentru că, prin duhovnicul şi „bătrânul” lui, Domnul îl îndreptează prin harul Său, şi atunci nu va avea gânduri rele potriva lui. Pentru ascultarea lui sfântă un asemenea om va fi învăţat de har gânduri bune şi va înainta în smerenia lui Hristos. Dar dacă gândeşte: „N-am nevoie să mă sfătuiesc cu cineva” şi lasă ascultarea, va ajunge arţăgos şi nu numai că nu va înainta, dar va pierde şi rugăciunea.
Ca să ţii rugăciunea, trebuie să iubeşti pe oamenii care te ocărăsc şi să te rogi pentru ei, până ce sufletul tău se va fi împăcat cu ei, şi atunci Domnul îţi va da rugăciune neîncetată, pentru că El dă rugăciunea celui ce se roagă pentru vrăjmaşi.
Invăţătorul în rugăciune e însuşi Domnul, dar cel ce se roagă trebuie să smerească sufletul său. In sufletul celui ce se roagă cum se cuvine e pacea lui Dumnezeu. Inima rugătorului trebuie să fie plină de milă pentru toată făptura. Rugătorul iubeşte pe toţi şi are milă de toţi, pentru că harul Duhului Sfânt l-a învăţat iubirea.
Rugăciunea e un dar al Duhului Sfânt. Demonii se străduiesc din toate puterile lor să depărteze pe om de la aducerea-aminte de Dumnezeu şi de la rugăciune. Dar sufletul care iubeşte pe Domnul tânjeşte după El şi se roagă Lui aşa:
„Sufletul meu tânjeşte după Tine şi cu lacrimi Te caut”.
In inima care se roagă rugăciunea ţâşneşte fără nici o constrângere; harul însuşi săvârşeşte rugăciunea din inimă. Tu însă, smereşte-te cât poţi de mult; ţine mintea ta în inimă şi în iad. Cu cât mai mult te vei smeri, cu atât mai multe daruri vei dobândi de la Dumnezeu.
Slavă milostivirii Domnului, că El ne dă nouă, păcătoşilor, să fim în Dumnezeu. Ca să rămâi în Dumnezeu, mulţumeşte-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic. Fii mulţumit şi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că n-ai nimic. Să-ţi fie de ajuns faptul de a sluji lui Dumnezeu şi El te va aşeza împreună cu sfinţii.
Cine vrea să iubească pe Domnul, acela trebuie să iubească pe vrăjmaşi şi să fie lipsit de răutate; atunci Domnul îţi dă bucuria de a-L slăvi neîncetat, ziua şi noaptea, şi mintea ta va uita lumea şi, dacă întorcându-te în tine însuţi îţi vei aduce aminte din nou de ea, te vei ruga din inimă pentru lume.
Aşa vieţuiau sfinţii, fiindcă Duhul Sfânt învaţă sufletul să se roage pentru oameni.
Duhul Sfânt ne învaţă să iubim pe Dumnezeu, iar iubirea păzeşte poruncile. Domnul a zis: „Cel ce Mă iubeşte păzeşte poruncile Mele” [In 14, 15-23]. Dacă Adam ar fi iubit pe Domnul aşa cum L-a iubit Maica Domnului, ar fi păzit porunca Lui. Şi vedem din experienţă că mintea celui ce iubeşte pe Dumnezeu e îndreptată de harul lui Dumnezeu şi vede subţire toate vicleniile vrăjmaşului. Când însă Domnul mângâie sufletul, atunci el nu-i mai vede pe vrăjmaşi, ci vede numai pe Domnul.
Cine ascultă de legea lui Dumnezeu va înţelege cât de bune sunt toate poruncile Domnului. Orice poruncă ai lua, ea îţi aduce bucurie şi veselie. Ia, de pildă, prima poruncă: Să iubeşti pe Dumnezeu. Dacă gândeşti că Dumnezeu ne iubeşte, pentru acest gând ţi se va da pacea. Ia a doua poruncă: Să iubeşti pe aproapele tău. Dacă gândeşti că Domnul îi iubeşte pe oamenii Săi şi că în ei viază Duhul Sfânt, sufletul tău se va desfăta de legea lui Dumnezeu şi vei cugeta la ea ziua şi noaptea [Ps 1, 2] şi ţi se va da darul deosebirii binelui şi răului.
Când Domnul vrea să mângâie un suflet întristat, îi dă bucurie, lacrimi, străpungerea inimii şi pacea sufletului şi a trupului; şi uneori Se arată pe Sine însuşi sufletului.
Apostolii au văzut pe Domnul în slavă când S-a schimbat la faţă pe Tabor; dar mai apoi, în timpul pătimirii Lui, au fugit ca nişte laşi. Aşa de neputincios este omul. Intr-adevăr, suntem pământ, şi încă pământ păcătos. De aceea a şi zis Domnul: „Fără de Mine nu puteţi face nimic” [In 15, 5]. Aşa şi este. Când harul este în noi, suntem într-adevăr smeriţi, suntem înţelegători, ascultători, blânzi şi plăcuţi lui Dumnezeu şi oamenilor; dar când pierdem harul, ne uscam ca o mlădiţă ruptă dintr-o viţă.
Cine nu iubeşte pe fratele pentru care însuşi Domnul a murit în mari chinuri, acela s-a tăiat din Viţa care este Domnul [In 15,1]; dar pe cel ce luptă cu păcatul Domnul îl va ajuta.
Uneori omul e atât de neputincios că n-are putere nici să alunge o muscă şi nu poate alunga din suflet gândurile cele rele, dar chiar şi în această neputinţă mila lui Dumnezeu îl păzeşte pe om: gândurile rele pier şi singur Dumnezeu este în suflet, în minte şi peste tot.
Prin el însuşi omul e firav ca o floare a câmpului: toţi o iubesc şi toţi o calcă în picioare.
Aşa e şi omul: uneori e în slavă, alteori în necinste. Dar cine iubeşte pe Dumnezeu, acela îi mulţumeşte pentru orice întristare şi rămâne liniştit atât în cinstire, cât şi în înjosire.
Socotesc că trebuie să mâncăm atât încât, după ce am mâncat, să mai vrem să ne rugăm; încât duhul să fie întotdeauna aprins şi să năzuiască nesăturat spre Dumnezeu ziua şi noaptea. Trebuie apoi să trăim simplu ca pruncii; atunci harul lui Dumnezeu va fi totdeauna în suflet: pentru iubirea lui, Domnul i-l dă fără a-i cere nimic în schimb şi, cu acest har, sufletul trăieşte ca şi cum ar fi în altă lume, iar iubirea lui Dumnezeu îl atrage atât încât nu mai vrea să se uite la această lume, deşi o iubeşte.
Cum să cunosc dacă Domnul mă iubeşte sau nu?
Iată câteva semne. Dacă te lupţi cu tărie cu păcatul, Domnul te iubeşte. Dacă iubeşti pe vrăjmaşi, eşti şi mai mult iubit de Dumnezeu. Iar dacă-ţi pui sufletul pentru oameni, eşti mult iubit Domnului, Care şi-a pus El însuşi sufletul pentru noi.
Odinioară nu ştiam ce înseamnă să ai sufletul bolnav, dar acum văd aceasta limpede şi în mine, şi în alţii. Când sufletul se smereşte şi se predă voii lui Dumnezeu, atunci el se face iarăşi sănătos şi este într-o mare odihnă în Dumnezeu, şi din pricina acestei bucurii se roagă ca toţi să cunoască pe Domnul prin Duhul Sfânt Care dă mărturie limpede sufletului de mântuirea lui.
„Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor să vadă de este cel ce înţelege sau cel ce-L caută pe Dumnezeu” [Ps 13, 2].
[…]
Pentru cele scrise de mine, vouă, celor ce mă veţi citi, vă cer iertare pentru toate greşelile mele şi vă cer să vă rugaţi pentru mine.
Dar am scris acestea atras de iubirea lui Dumnezeu de care nu mă ştiu sătura. Şed la masă şi tot sufletul meu e ocupat de Dumnezeu şi nici un gând viclean nu se apropie de mine şi nu-mi împiedică mintea să scriu despre Domnul pe Care-L iubesc. Când scriu un cuvânt, nu ştiu care va fi următorul, ci acesta se naşte în mine şi eu îl scriu. Dar când sfârşesc de scris, gândurile vin din nou şi tulbură mintea mea cea slabă şi neputincioasă, iar atunci plâng Domnului Cel Milostiv şi Domnul mă miluieşte pe mine, zidirea Sa cea căzută.
(in: Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu)
***
***
- Cuvinte ale Sf. Siluan Athonitul.mp3
- Paraclisul Sf. Siluan Athonitul – Corul Lumina Lina (AUDIO)
- Vecernie si Litie din slujba Privegherii pentru Sf. Siluan Athonitul la Biserica Memoriala din Alba-Iulia
- Priveghere pentru Sf. Siluan si Sf. Mc. Tecla
- Slujba Sf. Siluan Athonitul – greceasca
- Schitul Lacu – Slujba Sfantului Siluan Athonitul
- Acatistul Sfantului Siluan Athonitul (text)
- Slujba Sfantului Siluan Athonitul (text)
- Paraclisul Sfantului Siluan Athonitul (text)
- Colecție de icoane ale Sf. Siluan Atonitul
Legaturi:
- Despre libertatea pierzarii si durerea rugaciunii pentru lume
- Rugaciunea Sfantului Siluan Athonitul pentru lume
- Sfantul Siluan Athonitul – ardere nestinsa de iubire in rugaciunea pentru lume
- Pana cand ne vom zbate si ne vom chinui?
- “Un singur lucru e important…”
- Sf. Siluan Athonitul: “VULTURUL SI COCOŞUL”
- “Domnul nu e ca noi… Ah, ce Dumnezeu avem!”
- Plangerea lui Adam – de Sfantul Siluan Athonitul (fragment)
- Sfantul Siluan Athonitul – o pilda a iubirii adevarate pentru fiecare dintre “fratii lui Hristos”
- IUBIRE SI DREPTATE. “Sau vei avea si tu o inima de fier? Dar in rai nu e nevoie de fier…”
- Sfantul Siluan Athonitul – o pilda a iubirii adevarate pentru fiecare dintre “fratii lui Hristos”
- Sfantul Siluan si marturisirea intru iubire a credintei in fata eterodocsilor
- Fost-a un om pe pamant mistuit de dorinta lui Dumnezeu… SILUAN ATHONITUL
- Sfantul Siluan Athonitul – Copilaria si anii tineretii. “ROAGA-TE CA LUMEA SA NU MA TINA!”
- Sfantul Siluan la Muntele Athos. IUBIREA RASTIGNITA
- Sfantul Siluan – omul smereniei desavarsite
- Ce inseamna sa-i iubim pe vrajmasii Bisericii si cum o putem face?
- CAT DE VINOVATI SUNTEM? – Intre legea dreptatii si legea iubirii
- “Fratele meu este viata mea”
- Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui
- Noi marturii despre Sfintii Siluan si Sofronie. DARUL CUVANTULUI TAMADUITOR SI TAINA “REPETITIEI” DUHOVNICESTI
***
- RUGACIUNI FACATOARE DE MINUNI? CARE SUNT ACELEA?
- SFATURI DUHOVNICESTI DE LA PARINTELE PROCLU (I): “Duhul Sfant se lasa simtit pe masura ce duce cineva viata de pocainta”
- SFATURI DUHOVNICESTI DE LA PARINTELE PROCLU (II): “Nimic nu face pe Duhul Sfant a se salaslui in inima cuiva, decat a trece cu vederea neajunsurile altora”
- Parintele Proclu ne invata smerenia si mila
- RAZBOIUL CU METANIILE IN MANA: Parintele Porfirie despre rugaciunea mintii (rugaciunea lui Iisus) – conditii si riscuri
- TINE CANDELA INIMII APRINSA! – Invataturile esentiale ale Parintelui Serghie despre duhul si practica rugaciunii
- CUVIOSUL IOSIF ISIHASTUL: “Daca rugatorii pentru lume vor lipsi, atunci va fi sfarsitul”
- UN PETEC DIN CERUL INIMII AVVEI SELAFIIL SIBERIANUL: Avem nevoie de cat mai multa rugaciune!
- O rugaciune de care avem mare nevoie astazi: rugaciunea pentru lume a Cuviosului Paisie Aghioritul
- “FABRICA” DE RUGACIUNE SI DE MANGAIERE
- “Doamne, Tu apara-ne, Tu vezi neputintele noastre de a rezista valurilor suferintei cosmice!”
- Sfantul Serafim de Virita sau despre puterea rugaciunii in valtoarea razboiului
- Proorociile schimonahiei Nila: “Mai intai de toate, rugaciunea!”
- Testamentul duhovnicesc al parintelui Calciu (II): “Diavolul turbeaza atunci cand cineva se roaga”
- Concentrate duhovnicesti de la PARINTELE PORFIRIE (†2 decembrie 1991): “Hristos nu vrea langa El oameni grosolani, ci delicati…”
Cuvintele Evangheliei nu sunt simple LOZINCI, pe care să le repetăm ipocrit, ci sursa credinței noastre înnoitoare, care ne scoate din bezna păgânismului. Acest lucru l-a înțeles cu prisosință SIGFRID DE VAXJO, luminătorul Suediei (prăznuit pe 15 februarie). În anul 1008, din mila divină, regele Olaf și regina Estrida (mama Sfintei Ingegerd Ana de Novgorod) s-au încreștinat, împreună cu cele 12 căpetenii locale și mult popor din Varend. Lucrarea de evanghelizare a fost continuată pe teritoriile scandinave de către ucenicii săi, Eskil și David (mare ascet, învăluit în foc în timpul rugăciunii).