Arhimandritul Sofronie, scriind DIN ADANCA DURERE A INIMII SI IMPREUNA-PATIMIRE, despre IUBIREA DE PUTERE CARE SFASIE TESUTUL VIETII: “Unora li se pare ca, daca iti pot face vreun rau, trebuie sa se foloseasca de acea putinta, ca omul, de frica raului sa lucreze pentru ei”
Noisy-le-Grand, 4 ianuarie, 1948
Draga mea intru Domnul, matuska Natalia,
Imi amintesc de o intamplare la Athos. In portul manastirii statea ancorat un vas cu panze. Dintr-o data, pe neasteptate, s-a ridicat o furtuna puternica de la apus. Valurile impingeau corabia catre tarm. In fiecare clipa era primejdie sa se rupa lantul ancorei, iar corabia si marinarii sa se loveasca de stanci. De la fereastra trapezei manastirii, cativa monahi priveau corabia. Eu am ajuns in clipa cand marinarii incercau sa coboare peste bord in barca, macar sa-si salveze viata. Micul vas era aruncat in sus si-n jos. Cu atat mai mult barcuta. A sari peste bord si a nimeri in barca era nu numai greu, ci insemna si primejdie de moarte. Cautand la acea priveliste, un tanar monah ce se uita prin fereastra, diaconul Serafim, nu s-a mai putut abtine si a zis: “O, cum ma doare inima pentru ei!”. Staretul Siluan, care era si el acolo, i-a pus mana pe umar linistit si a zis: “Daca te doare inima pentru ei, inseamna ca au scapat”. Intr-adevar, au reusit cu totii sa sara in barca si, in chip minunat, sa ajunga la cheiurile de beton, peste care pur si simplu i-a aruncat un val. Salvati, ei au alergat catre biserica sa faca o rugaciune de multamita.
Cand v-ati imbolnavit, stiu ca pe multi ii durea inima, din dragostea ce v-o poarta, si deci am incredintarea ca va veti reveni.
Dumnezeu sa va pazeasca pretioasa viata.
Cu multa dragoste intru Hristos,
Ier. Sofronie.
[…]
***
Draga matuska Natasa, pace voua si binecuvantare de la Domnul.
Am primit scrisoarea dumneavoastra de pe 8 Iunie. Va scriu mai rar decat mi-as fi dorit. Iar aceasta, intr-o mare masura, ca urmare a unor imprejurari din viata mea ce nu atarna de mine. Eu tot mereu nutresc nadejdea ca omenirea va „obosi” de duhul vrajmasiei si va dori adevarata pace. Atunci noua tuturor ne va fi mai usor de trait, si va deveni cu putinta sa ne scriem sau chiar sa ne intalnim „in carne si oase”. Deocamdata insa oamenii „iubesc mai mult intunerecul” vrajmasiei, „decat lumina” iubirii si a pacii (Ioan 3;19).
Intotdeauna am gandit (cand eram inca „artist”), si nu incetez sa gandesc, ca cea mai inalta arta este arta de a trai. Cat de adesea oamenii manifesta deosebite daruri de a-si controla pana si cele mai fine miscari ale degetelor (la muzicieni), pana si cea mai minutioasa cantarire a fiecarui cuvant (la poeti si scriitori), pana la nuante abia deslusite (la pictori), atunci cand se afunda in lucrarea lor fauritoare. Si iata ca aproape toti acesti „artisti”, in viata de zi cu zi se dovedesc total incapabili sa-si stapaneasca nu numai cele mai subtiri amanunte ale starii lor sufletesti, ale emotiilor si ale depanarii gandurilor, dar pana si in a-si stapani cele mai grosolane patimi.
Asadar, arta de a trai, adica de a se stapani in fiecare clipa, in fiecare loc, in fiecare activitate, cu fiecare om, este, fara indoiala, cea mai inalta dintre toate artele; dar este si cea mai dainuitoare, deoarece ea trece impreuna cu omul dincolo de mormant, in viata vesnica. Eu, precum stiti, in vartutea slujirii mele, propovaduiesc aceasta arta de a trai, cu toate ca imi cunosc deplina mea neindestulare. Imi este limpede ca nici o suferinta a lumii nu poate fi nicicum atribuita Facatorului ei. In chip curios, oamenii aleg nu ce este mai bun, dar ceva mediu. Nu spun: ce este „mai rau” – dar ceva mediu. Cu toate acestea, acel mediu, cand omul se agata de el si nu vrea sa-si largeasca inima, acel „mediu” devine ceva mediocru [meschin, n.n.], ingust. Astfel, intreaga viata noastra se risipeste in lupta cu ingustimea inimilor oamenilor. Si, va marturisesc, adesea ma vad la limitele deznadejdii. Oamenii – si cei buni, si cei dragi, si cei destepti, si cei culti — nu sunt in stare a se intelege unul cu altul, iar tesutul vietii se sfasie la fiecare pas. A-l reface din nou nu este cu putinta decat prin cea mai incordata putere a unei iubiri care se daruieste celorlalti. Si cand ai daruit totul, dar la unime nu ai ajuns, inima doare puternic, si impreuna cu ea intreaga-ti faptura.
Asa ca, vedeti, va marturisesc starea sufletului meu cea mai frecventa acum, adica in anii batranetii, cand mi-au slabit puterile, cand vad sfarsitul vietii, si nu vad sa fi atins ceea ce caut si am cautat de-a lungul intregii mele vieti. Vadit ca in limitele pamantesti aceasta va si ramane de neatins. Iar iesirea de aci neaparat va fi insotita de durere pentru starea lumii.
Sa nu intelegeti cuvintele mele de mai sus ca aratand putinatatea sufletului meu. Nu. Este mai curand durere, impreuna-patimire. Plicticos [obositor, n.n.] lucru, intreaga viata sa te lupti cu ignoranta, cu relele inclinari ale voii oamenilor. Plicticos, pentru ca oamenii NU vor binele si lumina. Experienta de veacuri a aratat limpede nefolosul dezbinarii si luptelor unii cu altii. S-ar zice ca ar fi cu putinta… si ca ar fi vremea… a intelege ca unirea puterilor ar trebui sa duca la faptul ca toti oamenii sa traiasca deplin indestulati, insa patima de a domina, de a comanda, atata s-a inradacinat in inimile oamenilor, incat omului tocmai aceasta i se pare cat se poate de firesc.
Iata, scrieti ca va mahneste lipsa de buna intelegere intre „noi” aici. Aceasta este iarasi pentru ca unora li se pare ca, daca iti pot face vreun rau, trebuie sa se foloseasca de acea putinta, ca omul, de frica raului sa lucreze pentru ei. Oamenii nu au gandul ca, daca ei pot face binele, chiar trebuie, mai presus de orice altceva, sa se si foloseasca de acea putinta spre binele aproapelui. Nu. Saracia, slabiciunea, dependenta omului, ei doresc a le folosi numai in scopuri egoiste. Iar pe cel mai slab nici nu-l privesc ca pe un om, ci ca pe o faptura inferioara, zidita special ca sa lucreze pentru ei.
Bineinteles, toata lupta in aceasta lume se invarte in jurul dorintei din partea unora de a-si folosi puterea, adica de a robi pe ceilalti prin silire; iar ceilalti — isi indrepteaza toate puterile spre a-si apara dreptul unei vieti omenesti.
Desigur, cand cineva ne devine prieten, nu inseamna ca cei cu care prietenul nostru nu se poate intelege vor inceta sa ne fie prieteni. Iar faptul ca ramaneti in bune relatii fata de „H.” si de ceilalti ma bucura adanc. Altfel, ar fi fost cat se poate de rau. Da, oamenii cel mai adesea gandesc pe jumatate, constientizeaza pe jumatate, in chip ciudat, ei insisi nu inteleg ce fac. Ei sunt oameni de la care nu poti astepta mult: sunt pe jumatate iresponsabili. Sunt sigur ca si cu mine sunt neaparat imprejurari cand, din curata nestiinta omeneasca, sau chiar neputinta nu raspund asteptarilor altora. Sau vad lucrurile cu totul altfel, si asa, fara sa vreau, smintesc oamenii. Astfel, noi toti avem nevoie de mila lui Dumnezeu. Parintelui ii scriu cate ceva despre bisericuta noastra. Despre cum slujim acolo. Pe masura ce trec anii devin tot mai sigur ca, pentru voi, intoarcerea in Patrie v-a fost mantuitoare. (…) Totdeauna va pomenesc si va iubesc. Tare mi-as dori sa vad cum au ajuns baietii acum. (…) Mormintele voastre sunt pastrate in buna stare.
Va pomenesc in fiecare zi dimineata si seara. Rog pe Dumnezeu ca sa va binecuvinteze si pazeasca pe voi toti. (…)
Totdeauna al dumneavoastra intru Hristos,
Arhimandrit Sofronie.
[1] In cimitirul din Sainte-Genevieve sunt inmormantaţi fiul mai mare al Parinrelui Boris si al matuskai — Serioja, tatal Parintelui Boris, mama si fratele mai mare al matuskai, si alte rude.
Legaturi:
- Parintele Sofronie despre PATIMA STAPANIRII SI A INJOSIRII CELORLATI
- Predici audio la Duminica a V-a a Postului Mare despre IUBIREA DE STAPANIRE, BADARANIA SUFLETELOR NOASTRE si RASTURNAREA IERARHIILOR OMENESTI INAINTEA LUI DUMNEZEU: “Cel ce vrea sa fie primul – sa le fie tuturor sluga, ar trebui sa se bata pe ultimul loc”
[…] Ştiţi, aţi văzut cât de uşor se schimbă oamenii când li se dau funcții mari, când li se dă puterea în mână, când oamenii li se supun; atunci oamenii devin de nerecunoscut. Şi nu numai comportamentul se schimbă, dar și glasul se ridică, ochii se înalţă, nu te mai vede, te ia de sus, te ia tare, orice cuvânt este, de fapt, un sfat sau o morală. Şi acestea se întâmplă pentru că omul este prins, este măcinat, nu prea poate asimila puterea; când are putere asupra celorlalţi, când are stăpânire, duhul acesta al stăpânirii şi al puterii îl distruge, nu e în stare să poarte povara aceasta. De aceea auziţi la Maslu:
“pe noi, cei ce purtăm povara patimilor”.
Și ni se pare că nu e chiar aşa, că nu e o povară, ci e chiar dulce câteodată. Nu, e o povară şi noi nu suntem în stare s-o purtăm. Și printre acestea este și dorinţa aceasta de stăpânire, iubirea de stăpânire despre care spune şi Sf. Efrem Sirul în rugăciunea lui. Această dorinţă de stăpânire îţi schimbă sufletul, și asta a schimbat şi sufletul lui Adam şi al Evei în rai. Când li s-au aprins lor luminiţele? Când li s-a spus: Dacă veţi mânca din copac, veţi fi asemenea lui Dumnezeu! Vă daţi seama? Asemenea lui Dumnezeu! Dintr-o dată nu mai conta ce a zis Dumnezeu, asta a fost ceea ce le-a aprins mințile şi inimile spre rău, care i-a făcut să nu mai asculte.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu apostolii: dorinţa de stăpânire, dar o stăpânire în sensul lumesc al cuvântului. Noi, oamenii, înţelegem întotdeauna a stăpâni, a fi mai mare în sensul acesta de a fi stăpânitor, de a nu comenta nimeni în faţa noastră, de a diminua şi a ştirbi libertatea celorlalţi. Aşa, cumva, este pentru noi a fi mai mare. Or, la Dumnezeu nu este aşa.[…]
- PREDICI AUDIO la Evanghelia dregatorului bogat (Arhim. Policarp si Nichifor): “SA NU CASTIGAM OBIECTE SI SA PIERDEM OMUL!” “Aceasta este cea mai mare tragedie si este, din pacate, probabil tara secolului nostru, cand oamenii se sfasie unii pe altii ca sa se ‘realizeze’”
- “Iata, ne suim la Ierusalim…”, urcam catre PATIMILE DOMNULUI. Noi stim ce cerem si ce asteptam de la Dumnezeu? “RASTIGNIREA” de a-L crede si a-L urma pe Hristos. “CRESTINII GANDESC SI AU DUHUL CELOR DIN LUME. Cata viclenie si provocare exista la adresa lui Dumnezeu, atunci cand umblam sa reusim cu duh viclean”!
- VESTIREA PATIMILOR DOMNULUI si CEARTA APOSTOLILOR. Intre lupta salbatica pentru intaietate care striveste pe cei slabi si puterea dragostei smerite
- Talcuire evanghelica actuala despre cei care AU PRETENTII DE LA DUMNEZEU si isi insusesc CU OBRAZNICIE drepturi si rasplati
- EVANGHELIA PARASITA. Despre intaietate, ierarhii, competitie, interese vs. slujirea smerita si supusa. “Nu stiti ce cereti! INTRE VOI NU TREBUIE SA FIE ASA!”
- “IUBIREA NEBUNA” A LUI DUMNEZEU si TAINA SLUJIRII: “A te darui, fara sa te impui…”. Parintele Staniloae despre SENSUL CRUCII ca IMPREUNA-PATIMIRE ODIHNITOARE: “Numai Crucea darama zidul; Biserica sta pe iubirea rastignita”
***
- MARTURII DESPRE SFANTUL PARINTE SOFRONIE – 20 de ani de la nasterea in Cer a unui adevarat “staret” purtator de Duh al secolului XX
- FIRESCUL MINUNILOR, SIMPLITATEA NOBILA A SFINTENIEI. Parintele Rafail despre duhovnicul sau sfant, Cuviosul Sofronie
- Fericitul Arhimandrit SOFRONIE DE LA ESSEX – OMUL PUTERII DISCRETE A DUHULUI si purtator in inima sa al suferintelor fiecarui om
- “Daca Parintele Sofronie nu este sfant, atunci nimeni nu e sfant!”
- Noi marturii despre Sfintii Siluan si Sofronie. DARUL CUVANTULUI TAMADUITOR SI TAINA “REPETITIEI” DUHOVNICESTI
- CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV – intimul Duhului si puterea sfanta a cuvantului. Plus: PARINTELE SOFRONIE SI BISERICA RUSA
- FERICITUL SOFRONIE SAHAROV – CUVANTAREA DE RAMAS BUN: “Noi nu ne despartim…”
- VIATA SFANTULUI NOSTRU PARINTE SOFRONIE (Saharov): “Nu puteti pastra rugaciunea… pentru ca nu va rugati pentru oameni”
- VIDEO si AUDIO: Cuvantul IPS Hierotheos Vlachos de la LIBRARIA SOPHIA: La Staretul Sofronie gasim raspunsuri pentru cautarile si deznadejdile omului de azi. Am gasit un om care a trait in vremea noastra in duhul Sfintilor Parinti
- MITROPOLITUL IEROTHEOS VLACHOS – LA BUCURESTI, sambata si duminica – pentru conferinta si lansarea editiei revizuite a cartii “STIU UN OM INTRU HRISTOS: Staretul Sofronie, isihastul si theologul”. PREZENTAREA CARTII
- IPS Ierotheos Vlachos despre CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV (†11 iulie 1993), cel care ITI TRANSMITEA VIATA SI DUH DE POCAINTA prin simpla sa prezenta si prin binecuvantare: “Era un om care efectiv L-a vazut pe Dumnezeu. A fost un urmas al Sfintilor Parinti. Viata este un rezumat al vietii si teologiei Sfintilor Simeon Noul Teolog si Grigorie Palama” (video, audio, text)
- RASPUNSURILE din conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care ‘dorm’, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text)
- PARINTELE RAFAIL NOICA evocand la Cluj chipul sfant si minunile discrete ale ARHIMANDRITULUI SOFRONIE (video). “Cunosc un om in Hristos” – CUVINTE DUHOVNICESTI (si audio) din tezaurul viu al duhovnicului de la Essex
***
- RUGACIUNEA PENTRU UNIRE a Arhimandritului Sofronie Saharov
- Cuviosul Sofronie: “IN LOCUL REGULEI SCRISE TREBUIE CA INIMA NOASTRA SA SE LARGEASCA…”
- Cuviosul Sofronie: MANTUIREA NOASTRA STA IN UNIREA NOASTRA
- Parintele Sofronie despre ratacirile academismului teologic si teologia vietii fara de pacat
- CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU SI DEVENIREA PERSOANEI
- “Faţă către faţă” cu Dumnezeu si cu fratele nostru. Cum iesim din DUHUL IMPERSONAL, cum devenim PERSOANE, cum ni se deschid ochii?
- Cuviosul Sofronie Saharov despre razboaie si oamenii zdrobiti ai vremii noastre: “SCRIU DINTR-O PROFUNDA DURERE A SUFLETULUI MEU SI NU SOCOTI LUCRUL ACESTA A FI UN PESIMISM NEMODERAT”
- Parintele Sofronie Saharov: RUGACIUNEA DIN GHETSIMANI. Ce importanta capitala si nestiuta are si ce legatura este cu mine si viata mea duhovniceasca?
- Despre LIBERTATEA PIERZARII si despre DUREREA RUGACIUNII PENTRU LUME
- Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui
- CUV. SOFRONIE SAHAROV: “Dragostea eu nu am dobandit-o, si cum as putea fi eu linistit?”
- CEA MAI TRAGICA NOAPTE DIN ISTORIA LUMII
- Arhimandritul Sofronie despre “SCANDALUL” UMILINTEI LUI HRISTOS, arma biruintei vesnice
- Doua inimi zdrobite. Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!
- CUVIOSUL SOFRONIE NE INVATA: Ce sa urmarim esential in viata duhovniceasca sau in cea calugareasca si cum sa traim pentru a ocoli ratacirile?
- “Unde este dragoste, ACOLO ESTE PLANSUL”
- SUFERINŢELE PRIN CARE SE CUNOAŞTE UNIMEA OMENIRII – CALE A MÂNTUIRII ÎN VREMEA NOASTRĂ: “Doamne, Tu apara-ne, Tu vezi neputintele noastre de a rezista valurilor suferintei cosmice!”
- Duhul ascultarii in relatiile fratesti
Oamenii nu vor pentru ca nu pot. Este neinchipuit de greu fara Hristos. Este imposibil. De aceea Hristos zice ca trebuie sa ne lepadam de noi insine ca sa putem veni la El, sa fim vrednici de El. Iar altii sunt in intunericul necredintei.
Dumnezei sa ne miluiasca!