Arhimandritul Sofronie, scriind DIN ADANCA DURERE A INIMII SI IMPREUNA-PATIMIRE, despre IUBIREA DE PUTERE CARE SFASIE TESUTUL VIETII: “Unora li se pare ca, daca iti pot face vreun rau, trebuie sa se foloseasca de acea putinta, ca omul, de frica raului sa lucreze pentru ei”

11-07-2015 Sublinieri

5XSNYLCdadk

E_hr0zFNU_o

Noisy-le-Grand, 4 ianuarie, 1948

Draga mea intru Domnul, matuska Natalia,

Imi amintesc de o intamplare la Athos. In portul manastirii statea ancorat un vas cu panze. Dintr-o data, pe neasteptate, s-a ridicat o furtuna puternica de la apus. Valurile impingeau corabia catre tarm. In fiecare clipa era primejdie sa se rupa lantul ancorei, iar corabia si marinarii sa se loveasca de stanci. De la fereastra trapezei manastirii, cativa monahi priveau corabia. Eu am ajuns in clipa cand marinarii incercau sa coboare peste bord in barca, macar sa-si salveze viata. Micul vas era aruncat in sus si-n jos. Cu atat mai mult barcuta. A sari peste bord si a nimeri in barca era nu numai greu, ci insemna si primejdie de moarte. Cautand la acea priveliste, un tanar monah ce se uita prin fereastra, diaconul Serafim, nu s-a mai putut abtine si a zis: “O, cum ma doare inima pentru ei!”. Staretul Siluan, care era si el acolo, i-a pus mana pe umar linistit si a zis:Daca te doare inima pentru ei, inseamna ca au scapat”. Intr-adevar, au reusit cu totii sa sara in barca si, in chip minunat, sa ajunga la cheiurile de beton, peste care pur si simplu i-a aruncat un val. Salvati, ei au alergat catre biserica sa faca o rugaciune de multamita.

Cand v-ati imbolnavit, stiu ca pe multi ii durea inima, din dragostea ce v-o poarta, si deci am incredintarea ca va veti reveni.

Dumnezeu sa va pazeasca pretioasa viata.

Cu multa dragoste intru Hristos,

Ier. Sofronie.

[…]

***

Сент-Женевьев-де-Буа.27 Iulie, 1957

Draga matuska Natasa, pace voua si binecuvantare de la Domnul.

Am primit scrisoarea dumneavoastra de pe 8 Iunie. Va scriu mai rar decat mi-as fi dorit. Iar aceasta, intr-o mare masura, ca urmare a unor imprejurari din viata mea ce nu atarna de mine. Eu tot mereu nutresc nadejdea ca omenirea va „obosi” de duhul vrajmasiei si va dori adevarata pace. Atunci noua tuturor ne va fi mai usor de trait, si va deveni cu putinta sa ne scriem sau chiar sa ne intalnim „in carne si oase”. Deocamdata insa oamenii „iubesc mai mult intunerecul” vrajmasiei, „decat lumina” iubirii si a pacii (Ioan 3;19).

Intotdeauna am gandit (cand eram inca „artist”), si nu incetez sa gandesc, ca cea mai inalta arta este arta de a trai. Cat de adesea oamenii manifesta deosebite daruri de a-si controla pana si cele mai fine miscari ale degetelor (la muzicieni), pana si cea mai minutioasa cantarire a fiecarui cuvant (la poeti si scriitori), pana la nuante abia deslusite (la pictori), atunci cand se afunda in lucrarea lor fauritoare. Si iata ca aproape toti acesti „artisti”, in viata de zi cu zi se dovedesc total incapabili sa-si stapaneasca nu numai cele mai subtiri amanunte ale starii lor sufletesti, ale emotiilor si ale depanarii gandurilor, dar pana si in a-si stapani cele mai grosolane patimi.

Asadar, arta de a trai, adica de a se stapani in fiecare clipa, in fiecare loc, in fiecare activitate, cu fiecare om, este, fara indoiala, cea mai inalta dintre toate artele; dar este si cea mai dainuitoare, deoarece ea trece impreuna cu omul dincolo de mormant, in viata vesnica. Eu, precum stiti, in vartutea slujirii mele, propovaduiesc aceasta arta de a trai, cu toate ca imi cunosc deplina mea neindestulare. Imi este limpede ca nici o suferinta a lumii nu poate fi nicicum atribuita Facatorului ei. In chip curios, oamenii aleg nu ce este mai bun, dar ceva mediu. Nu spun: ce este „mai rau” – dar ceva mediu. Cu toate acestea, acel mediu, cand omul se agata de el si nu vrea sa-si largeasca inima, acel „mediu” devine ceva mediocru [meschin, n.n.], ingust. Astfel, intreaga viata noastra se risipeste in lupta cu ingustimea inimilor oamenilor. Si, va marturisesc, adesea ma vad la limitele deznadejdii. Oamenii – si cei buni, si cei dragi, si cei destepti, si cei culti — nu sunt in stare a se intelege unul cu altul, iar tesutul vietii se sfasie la fiecare pas. A-l reface din nou nu este cu putinta decat prin cea mai incordata putere a unei iubiri care se daruieste celorlalti. Si cand ai daruit totul, dar la unime nu ai ajuns, inima doare puternic, si impreuna cu ea intreaga-ti faptura.

Asa ca, vedeti, va marturisesc starea sufletului meu cea mai frecventa acum, adica in anii batranetii, cand mi-au slabit puterile, cand vad sfarsitul vietii, si nu vad sa fi atins ceea ce caut si am cautat de-a lungul intregii mele vieti. Vadit ca in limitele pamantesti aceasta va si ramane de neatins. Iar iesirea de aci neaparat va fi insotita de durere pentru starea lumii.

Sa nu intelegeti cuvintele mele de mai sus ca aratand putinatatea sufletului meu. Nu. Este mai curand durere, impreuna-patimire. Plicticos [obositor, n.n.] lucru, intreaga viata sa te lupti cu ignoranta, cu relele inclinari ale voii oamenilor. Plicticos, pentru ca oamenii NU vor binele si lumina. Experienta de veacuri a aratat limpede nefolosul dezbinarii si luptelor unii cu altii. S-ar zice ca ar fi cu putinta… si ca ar fi vremea… a intelege ca unirea puterilor ar trebui sa duca la faptul ca toti oamenii sa traiasca deplin indestulati, insa patima de a domina, de a comanda, atata s-a inradacinat in inimile oamenilor, incat omului tocmai aceasta i se pare cat se poate de firesc.

Iata, scrieti ca va mahneste lipsa de buna intelegere intre „noi” aici. Aceasta este iarasi pentru ca unora li se pare ca, daca iti pot face vreun rau, trebuie sa se foloseasca de acea putinta, ca omul, de frica raului sa lucreze pentru ei. Oamenii nu au gandul ca, daca ei pot face binele, chiar trebuie, mai presus de orice altceva, sa se si foloseasca de acea putinta spre binele aproapelui. Nu. Saracia, slabiciunea, dependenta omului, ei doresc a le folosi numai in scopuri egoiste. Iar pe cel mai slab nici nu-l privesc ca pe un om, ci ca pe o faptura inferioara, zidita special ca sa lucreze pentru ei.

Bineinteles, toata lupta in aceasta lume se invarte in jurul dorintei din partea unora de a-si folosi puterea, adica de a robi pe ceilalti prin silire; iar ceilalti — isi indrepteaza toate puterile spre a-si apara dreptul unei vieti omenesti.

Desigur, cand cineva ne devine prieten, nu inseamna ca cei cu care prietenul nostru nu se poate intelege vor inceta sa ne fie prieteni. Iar faptul ca ramaneti in bune relatii fata de „H.” si de ceilalti ma bucura adanc. Altfel, ar fi fost cat se poate de rau. Da, oamenii cel mai adesea gandesc pe jumatate, constientizeaza pe jumatate, in chip ciudat, ei insisi nu inteleg ce fac. Ei sunt oameni de la care nu poti astepta mult: sunt pe jumatate iresponsabili. Sunt sigur ca si cu mine sunt neaparat imprejurari cand, din curata nestiinta omeneasca, sau chiar neputinta nu raspund asteptarilor altora. Sau vad lucrurile cu totul altfel, si asa, fara sa vreau, smintesc oamenii. Astfel, noi toti avem nevoie de mila lui Dumnezeu. Parintelui ii scriu cate ceva despre bisericuta noastra. Despre cum slujim acolo. Pe masura ce trec anii devin tot mai sigur ca, pentru voi, intoarcerea in Patrie v-a fost mantuitoare. (…) Totdeauna va pomenesc si va iubesc. Tare mi-as dori sa vad cum au ajuns baietii acum. (…) Mormintele voastre sunt pastrate in buna stare.

Va pomenesc in fiecare zi dimineata si seara. Rog pe Dumnezeu ca sa va binecuvinteze si pazeasca pe voi toti. (…)

Totdeauna al dumneavoastra intru Hristos,

Arhimandrit Sofronie.

[1] In cimitirul din Sainte-Genevieve sunt inmormantaţi fiul mai mare al Parinrelui Boris si al matuskai — Serioja, tatal Parintelui Boris, mama si fratele mai mare al matuskai, si alte rude.

(Din: Arhimandritul Sofronie, „Scrisori catre familia protoiereului Boris Stark”, Editura Accent Print, 2015)

sofronie-saharov-arhim-scrisori-catre-familia-protoiereului-boris-stark-13032

Legaturi:

[…] Ştiţi, aţi văzut cât de uşor se schimbă oamenii când li se dau funcții mari, când li se dă puterea în mână, când oamenii li se supun; atunci oamenii devin de nerecunoscut. Şi nu numai comportamentul se schimbă, dar și glasul se ridică, ochii se înalţă, nu te mai vede, te ia de sus, te ia tare, orice cuvânt este, de fapt, un sfat sau o morală. Şi acestea se întâmplă pentru că omul este prins, este măcinat, nu prea poate asimila puterea; când are putere asupra celorlalţi, când are stăpânire, duhul acesta al stăpânirii şi al puterii îl distruge, nu e în stare să poarte povara aceasta. De aceea auziţi la Maslu:

pe noi, cei ce purtăm povara patimilor”.

Și ni se pare că nu e chiar aşa, că nu e o povară, ci e chiar dulce câteodată. Nu, e o povară şi noi nu suntem în stare s-o purtăm. Și printre acestea este și dorinţa aceasta de stăpânire, iubirea de stăpânire despre care spune şi Sf. Efrem Sirul în rugăciunea lui. Această dorinţă de stăpânire îţi schimbă sufletul, și asta a schimbat şi sufletul lui Adam şi al Evei în rai. Când li s-au aprins lor luminiţele? Când li s-a spus: Dacă veţi mânca din copac, veţi fi asemenea lui Dumnezeu! Vă daţi seama? Asemenea lui Dumnezeu! Dintr-o dată nu mai conta ce a zis Dumnezeu, asta a fost ceea ce le-a aprins mințile şi inimile spre rău, care i-a făcut să nu mai asculte.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu apostolii: dorinţa de stăpânire, dar o stăpânire în sensul lumesc al cuvântului. Noi, oamenii, înţelegem întotdeauna a stăpâni, a fi mai mare în sensul acesta de a fi stăpânitor, de a nu comenta nimeni în faţa noastră, de a diminua şi a ştirbi libertatea celorlalţi. Aşa, cumva, este pentru noi a fi mai mare. Or, la Dumnezeu nu este aşa.[…]

***

 

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Parintele Sofronie Saharov, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “Arhimandritul Sofronie, scriind DIN ADANCA DURERE A INIMII SI IMPREUNA-PATIMIRE, despre IUBIREA DE PUTERE CARE SFASIE TESUTUL VIETII: “Unora li se pare ca, daca iti pot face vreun rau, trebuie sa se foloseasca de acea putinta, ca omul, de frica raului sa lucreze pentru ei”

  1. Oamenii nu vor pentru ca nu pot. Este neinchipuit de greu fara Hristos. Este imposibil. De aceea Hristos zice ca trebuie sa ne lepadam de noi insine ca sa putem veni la El, sa fim vrednici de El. Iar altii sunt in intunericul necredintei.
    Dumnezei sa ne miluiasca!

  2. Pingback: Experienta SFASIERII LAUNTRICE, ASUMAREA VULNERABILITATII, A RANILOR SI A NEPUTINTELOR in comunitatea Bisericii si in responsabilitatea slujirii preotesti. PUTEREA ADEVARATA IZVORASTE DIN SLABICIUNE. “Menirea noastra nu e de a fi invincibili, ci vul
  3. Pingback: “Vedeti sa nu defaimati pre vreunul dintr’acesti mai mici…” – ARHIM. SOFRONIE IMPOTRIVA RELATIVISMULUI DOGMATIC, a ECUMENISMULUI si a IMPLICARII BISERICII IN ACTIUNI SOCIALE REVOLUTIONARE: “Nu avem dreptul a savarsi act
  4. Pingback: DE CE STAU OAMENII LA PANDA SI SE VANEAZA UNII PE ALTII?/ Pe toate le avem, dar pe Dumnezeu nu-L dorim/ PUTEREA PIERZATOARE A OSANDIRII/ “Când oamenii trăiesc după voia lor, atunci în ei nu este duhul Domnului, ci duhul cel rău”. MANDRIA
  5. Pingback: Iubind cu “INIMA NOUA” a omului NASCUT DE SUS sau: LEGATURA CU DUMNEZEU ca TEMELIE A RELATIILOR CU APROAPELE – Conferinta de la Cluj a PARINTELUI ZAHARIA ZAHAROU (septembrie 2015; audio, video, text) | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: PARINTELE SOFRONIE DE LA ESSEX – scrisoare profetica despre degenerarea ideii de IERARHIE BISERICEASCA in DESPOTISM cu pretentii de infailibilitate, care risca sa atraga “REACTII VIOLENTE DEZASTRUOASE”: “Episcopii prea adesea înce
  7. Pingback: CEL CE FACE NEDREPTATE ISI VA LUA PLATA NEDREPTATII… | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: Duminica a 29-a dupa Rusalii: BINECUVANTAREA NEPUTINTEI. Riscul duhovnicesc al “osificarii”, al “inchiderii asfixiante” in propriul sistem si al RATARII INTALNIRII CU DUMNEZEU. “Să alegem dorirea Adevărului sau compromisul
  9. Pingback: “Să nu întorci faţa Ta de la sluga Ta…”– PREDICI ale CUVIOSULUI IOAN KRESTIANKIN la INTRAREA IN POSTUL MARE trecand prin DUMINICA IERTARII: “Nu are nevoie Dumnezeu de făţărnicia noastră… Nu va primi Domnul numero
  10. Pingback: DUHUL IUBIRII DE STĂPÂNIRE NU MI-L DA MIE… Cum recunoastem si cum ne putem vindeca de boala dorintei de a domina asupra altora? CUM SE POATE MANIFESTA ABUZUL DE PUTERE IN ZONA SPIRITUALA, IN VIATA BISERICEASCA? | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: IUBIREA DE STĂPÂNIRE, DE ÎNTÂIETATE ȘI DE CINSTIRI. “Mesajul lui Dumnezeu este primit de cel ce s-a smerit şi a suferit şi nu de cel puternic…” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: Recomandare de carte: “INIMĂ ZDROBITĂ. DESTINUL UNUI TATĂ”. Experiența sfâșietoare a unui PĂRINTE în care NE VOM REGĂSI MULȚI și reflecțiile pline de amare învățăminte ale creștinului care CONȘTIENTIZEAZĂ RATAREA TIMPULUI ș
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate