Articole cu eticheta (tag): Evanghelia

“NI SE CERE MĂRTURISIRE. <i>Chiar dacă vin ideologii străine înspre noi, cei care le acceptă sau nu le acceptă suntem noi. PRIMUL PAS ESTE SĂ TRĂIM ALTFEL DECÂT TRĂIESC CEI MULȚI”</i>. PS Benedict Bistrițeanul despre IUBIREA și URMAREA LUI HRISTOS, stând cu ochii ațintiți către El (VIDEO, TEXT)

1. “NI SE CERE MĂRTURISIRE. Chiar dacă vin ideologii străine înspre noi, cei care le acceptă sau nu le acceptă suntem noi. PRIMUL PAS ESTE SĂ TRĂIM ALTFEL DECÂT TRĂIESC CEI MULȚI”. PS Benedict Bistrițeanul despre IUBIREA și URMAREA LUI HRISTOS, stând cu ochii ațintiți către El (VIDEO, TEXT) 04-07-2021

PS Benedict Bistrițeanul: „Sfințenia, pedagogia Cerului” | Predică la Duminica I după Rusalii Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 27 iunie 2021, …

PĂRINTELE DAMASCHIN DE LA IAȘI sau ÎNTRUPAREA EVANGHELIEI PRIN JERTFĂ (II): <i>“Pentru oamenii mei săraci nu există pandemie, EXISTĂ FOAME, nu se tem de virus, SE TEM DE FOAME. Copiii de la sat au nevoie de hrană ca să supraviețuiască”</i>. CARE SUNT CARENȚELE NOASTRE, ALE ORTODOCȘILOR, ÎN ASUMAREA DUHULUI EVANGHELIC?

2. PĂRINTELE DAMASCHIN DE LA IAȘI sau ÎNTRUPAREA EVANGHELIEI PRIN JERTFĂ (II): “Pentru oamenii mei săraci nu există pandemie, EXISTĂ FOAME, nu se tem de virus, SE TEM DE FOAME. Copiii de la sat au nevoie de hrană ca să supraviețuiască”. CARE SUNT CARENȚELE NOASTRE, ALE ORTODOCȘILOR, ÎN ASUMAREA DUHULUI EVANGHELIC? 13-05-2021

FAMILIA ORTODOXĂ, nr. 148/mai 2021: Părintele Dan Damaschin de la biserica Maternității „Cuza Vodă” din Iași „Fără jertfă nu poate rodi Evanghelia” (II) CONTINUARE DE LA: PĂRINTELE DAN DAMASCHIN sau EVANGHELIA RODITOARE PRIN JERTFA de fiecare zi (I): “Să crezi …

MITROPOLITUL DE MORFOU (Cipru), REFUZAND SA INCHIDA USILE BISERICILOR din eparhia sa PENTRU CREDINCIOSI, dupa noua “carantina”: “Asa zice Evanghelia: NOI AVEM OBLIGATIA SA ASCULTAM MAI INTAI DE HRISTOS! <i>Imi asum raspunderea pentru voi toti, care urmati Legea Evangheliei”</i>

3. MITROPOLITUL DE MORFOU (Cipru), REFUZAND SA INCHIDA USILE BISERICILOR din eparhia sa PENTRU CREDINCIOSI, dupa noua “carantina”: “Asa zice Evanghelia: NOI AVEM OBLIGATIA SA ASCULTAM MAI INTAI DE HRISTOS! Imi asum raspunderea pentru voi toti, care urmati Legea Evangheliei” 17-12-2020

 Predica Mitropolitului Neofit de Morfou din cadrul Sfintei Liturghii, la Evanghelia de la Luca, cap. 14 (Pilda celor poftiti la cina) care a avut loc in Biserica Sfantului Auxentie, Episcopul Solonului, parohia Astromeriti din Mitropolia Morfou (13.12.2020): Legea lui …

<i>“STRIGATUL este ultima incercare a cuiva de a se face auzit; dupa el urmeaza doar tacerea cu care vorbeste, calm si politicos, moartea vesnica….”</i>. STRIGATUL “NEBUN” AL SARACULUI vs. “PECETLUIREA” IN DUH A CELOR DIN BISERICA, atunci cand ortodoxia se vrea tot mai mult PE PLACUL LUMII

4. “STRIGATUL este ultima incercare a cuiva de a se face auzit; dupa el urmeaza doar tacerea cu care vorbeste, calm si politicos, moartea vesnica….”. STRIGATUL “NEBUN” AL SARACULUI vs. “PECETLUIREA” IN DUH A CELOR DIN BISERICA, atunci cand ortodoxia se vrea tot mai mult PE PLACUL LUMII 18-09-2019

„Singura iubire vie este cea a lui Dumnezeu. Ea ne scoate inimile din mormintele vieților noastre și le ridică la Cer. Dar, dacă nu vrem Cerul, de ce să avem nevoie de iubirea vie, care știe doar să te înalțe …

<i>“DATI-VA TIMP, LINISTITI-VA! Nu luati hotarari rapide in vremuri de tulburare!”</i> Parintele Ciprian Negreanu despre REZOLVAREA NEINTELEGERILOR MAJORE DIN CASNICIE si ce e de facut pentru LUAREA UNOR ALEGERI BUNE IN VIATA – alte raspunsuri duhovnicesti din conferinta de la Bucuresti (aprilie 2019, VIDEO, TEXT)

5. “DATI-VA TIMP, LINISTITI-VA! Nu luati hotarari rapide in vremuri de tulburare!” Parintele Ciprian Negreanu despre REZOLVAREA NEINTELEGERILOR MAJORE DIN CASNICIE si ce e de facut pentru LUAREA UNOR ALEGERI BUNE IN VIATA – alte raspunsuri duhovnicesti din conferinta de la Bucuresti (aprilie 2019, VIDEO, TEXT) 23-08-2019

– Care este limita până la care trebuie purtată crucea? De exemplu, dacă te afli într-o căsnicie care nu mai funcţionează, oricât ai fi încercat, astfel încât se creează un mediu nociv pentru cei din jur? Ce este de făcut? …

“PROGRAM DUHOVNICESC” de la PARINTELE ZAHARIA pentru a dobandi si a pastra DUHUL SMERIT SI INIMA ZDROBITA. <i>“De aceea trebuie sa ne facem un program, CA SA NU NE PREDAM ZADARNICIEI LUMII ACESTEIA, sa nu ne lasam atrasi de modelele ei si sa nu ne supunem inselaciunii ei, care ne infatiseaza ca dragostea lui Dumnezeu ar fi compatibila cu dragostea lumii”</i>

6. “PROGRAM DUHOVNICESC” de la PARINTELE ZAHARIA pentru a dobandi si a pastra DUHUL SMERIT SI INIMA ZDROBITA. “De aceea trebuie sa ne facem un program, CA SA NU NE PREDAM ZADARNICIEI LUMII ACESTEIA, sa nu ne lasam atrasi de modelele ei si sa nu ne supunem inselaciunii ei, care ne infatiseaza ca dragostea lui Dumnezeu ar fi compatibila cu dragostea lumii” 05-02-2019

“FAMILIA ORTODOXĂ”, nr. 118 si 120 (nov. 2018, ian. 2019): Părintele Zaharia de la Essex: „Să zidim Biserica cea sfântă a lui Dumnezeu înlăuntrul nostru” – Părinte Zaharia, încep prin a vă ruga să ne spuneți câteva cuvinte despre „programul …

Predica PS MACARIE in Duminica PILDEI SEMANATORULUI: <i>“Multi semanatori au iesit, mai ales in aceste vremuri, sa arunce semintele invataturilor lor in inimile oamenilor si sa le duca la robia cea sufleteasca”</i>. DOUA MINUNI RECENTE ALE SFINTEI VINERI, CUVIOASA PARASCHEVA (video + text)

7. Predica PS MACARIE in Duminica PILDEI SEMANATORULUI: “Multi semanatori au iesit, mai ales in aceste vremuri, sa arunce semintele invataturilor lor in inimile oamenilor si sa le duca la robia cea sufleteasca”. DOUA MINUNI RECENTE ALE SFINTEI VINERI, CUVIOASA PARASCHEVA (video + text) 17-10-2017

Episcopia Ortodoxa Romana a Europei de Nord: Preasfințitul Părintele Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord – Predică la parabola semănătorului si 2 minuni ale Sfantei Parascheva rostită în biserica românească din Göteborg, Suedia, Duminică, 15 …

UMBLAREA PE MARE. Predici audio de la Putna si Sihastria Putnei: AVEM NEVOIE DE CURAJ SI DE CONSECVENTA “PANA LA CAPAT” in urmarirea tintei noastre duhovnicesti. SA INDRAZNIM <I>SA MERGEM PE APA</i> IN LUME, URMANDU-L PE HRISTOS. Sa nu renuntam atunci cand simtim ca ne scufundam!

8. UMBLAREA PE MARE. Predici audio de la Putna si Sihastria Putnei: AVEM NEVOIE DE CURAJ SI DE CONSECVENTA “PANA LA CAPAT” in urmarirea tintei noastre duhovnicesti. SA INDRAZNIM SA MERGEM PE APA IN LUME, URMANDU-L PE HRISTOS. Sa nu renuntam atunci cand simtim ca ne scufundam! 20-08-2016

Aşa se întâmplă şi cu noi, mai ales după ce avem o bucurie sau după ce ne aude Dumnezeu sau se face chiar o minune în viaţa noastră, de multe ori ne relaxăm, ne mândrim, ne umplem de slava deşartă şi atunci, de multe ori, devenim nepăsători, nu mai continuăm rugăciunea, şi de multe ori se întâmplă ispite şi întristări, chiar după mari bucurii. Vedem asta şi acum, la ucenici: după o mare minune, iată o mare certare, o mare ispită. În mijlocul mării erau învăluiţi, erau în pericol de a se îneca. Pe de altă parte, ne mai aducem aminte de un episod din Evanghelie, mai înainte întâmplat, când iarăşi erau ucenicii într-o corabie şi iarăşi învăluită de valuri. Atunci, însă, Mântuitorul era cu ei, dar dormea. Şi comentează un părinte: când ucenicii L-au strigat: Doamne, scoală-Te, că pierim!, acest părinte spune:

Important de inteles: VINUL NOUL AL DUHULUI NU SE TOARNA IN BURDUFURI VECHI – <i>“Exersarea virtutilor care NU SE POTRIVESC felului de vietuire al omului face aceasta viata NERODITOARE. Si viata se iroseste, si virtutile pier”</i>

9. Important de inteles: VINUL NOUL AL DUHULUI NU SE TOARNA IN BURDUFURI VECHI – “Exersarea virtutilor care NU SE POTRIVESC felului de vietuire al omului face aceasta viata NERODITOARE. Si viata se iroseste, si virtutile pier” 02-06-2015

Cititi si: *** SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV Despre citirea Sfinţilor Părinţi de către mireni şi de către călugări. Despre citirea Evangheliei Străduiţi-vă să citiţi acele cărţi ale Sfinţilor Părinţi care se potrivesc cu felul dumneavoastră de viaţă, aşa încât prin citirea …

FERICITUL NOU MUCENIC VASILE DE LA OPTINA, ucis de satanisti, in dimineata Invierii, impreuna cu fratii sai, Trofin si Terapont (†18 aprilie 1993; <i>si VIDEO</i>). DIN VIATA SI INVATATURILE DUHOVNICESTI EXCEPTIONALE ALE UNUI TANAR MONAH si DUHOVNIC EXEMPLAR: <i>“Oricine Il iubeste pe Dumnezeu trebuie sa se intalneasca personal cu duhurile rele…”</i>

10. FERICITUL NOU MUCENIC VASILE DE LA OPTINA, ucis de satanisti, in dimineata Invierii, impreuna cu fratii sai, Trofin si Terapont (†18 aprilie 1993; si VIDEO). DIN VIATA SI INVATATURILE DUHOVNICESTI EXCEPTIONALE ALE UNUI TANAR MONAH si DUHOVNIC EXEMPLAR: “Oricine Il iubeste pe Dumnezeu trebuie sa se intalneasca personal cu duhurile rele…” 18-04-2015

“Daca vom vedea ca, oriunde se afla, orice ne spune, HRISTOS NE VORBESTE DE PE CRUCE – atunci ni se va descoperi DUHUL EVANGHELIEI” “As vrea sa mor de Pasti, in rasunetul clopotelor”. IEROMONAHUL VASILE [Roslyakov, (1960-1993)]: *** “[…] In …

Carti recomandate