“PROGRAM DUHOVNICESC” de la PARINTELE ZAHARIA pentru a dobandi si a pastra DUHUL SMERIT SI INIMA ZDROBITA. “De aceea trebuie sa ne facem un program, CA SA NU NE PREDAM ZADARNICIEI LUMII ACESTEIA, sa nu ne lasam atrasi de modelele ei si sa nu ne supunem inselaciunii ei, care ne infatiseaza ca dragostea lui Dumnezeu ar fi compatibila cu dragostea lumii”

5-02-2019 Sublinieri

“FAMILIA ORTODOXĂ”, nr. 118 si 120 (nov. 2018, ian. 2019):

Părintele Zaharia de la Essex:

Să zidim Biserica cea sfântă a lui Dumnezeu înlăuntrul nostru”

Părintele Zaharia de la Essex ne îndrumă cumva pe una dintre cele mai tainice şi mai importante incursiuni pe care o poate face omul cât trăieşte pe pământ: pe drumul către inima sa. Nu este simplu, deşi inima nu e la mii de ani-lumină, unde mulţi îşi imaginează că ar trebui să ajungă omul în Univers. Iar greutatea nu constă în faptul că ar fi nevoie de cine ştie ce vehicul, ci pur şi simplu în faptul că, pentru a putea să ne urnim pe această cale, trebuie să dobândim zdrobirea şi străpungerea inimii.

Avem, aşadar, în faţa noastră un ghid esenţial pentru a câştiga odihna şi pacea inimii, unirea cu Dumnezeu – precum şi un lucru de mii de ori mai important decât câştigarea Referendumului: îndumnezeirea, singura care mai poate shimba ceva în lumea noastră care zace în păcat.

A venit oare vremea să urmăm sfatul Părintelui Zaharia?… (V.G.)

– Părinte Zaharia, încep prin a vă ruga să ne spuneți câteva cuvinte despre „programul duhovnicesc” pe care trebuie să-l urmeze creștinul astăzi; despre cum să înfrunte ispitele pentru a înainta pe calea lui Hristos.

– Vechiul Testament dă o definiție a omului, aceea că omul este inimă adâncă, cu simț înțelegător și duhovnicesc. Prin urmare, omul este menit să păzească acest simț înțelegător și duhovnicesc în inima lui, zi de zi. Acesta este „programul” creștinului. Pentru a păzi acest simț înțelegător și duhovnicesc în inima lui, zi de zi, trebuie să se lupte pentru a dobândi un duh de sfințenie în frica de Dumnezeu – „desăvârșind sfințenia în frica de DumnezeuII Corinteni 7:1, după cum spune cuvântul apostolic. Asta e menit omul să facă.

Și câtă vreme are acest simț înțelegător în inima lui, este puternic împotriva ispitelor, puternic împotriva gândurilor vrăjmașului, și nu se clatină în viața lui de vânturile vrăjmașului. Cu alte cuvinte, trebuie ca lucrarea lăuntrică pe care o face în inima lui să fie mai puternică decât ceea ce se întâmplă în jurul lui.

– Cum să dobândim această lucrare lăuntrică?

– Să fie ceea ce spune Apostolul Pavel: trebuie să fim oameni cu „inimă tăiată-împrejur”– adică oameni cu inimă rănită, „inimă zdrobită”. Pentru că, atunci când omul are inimă zdrobită, este mai tare decât toate cohortele diavolilor, zice Sfântul Simeon Noul Teolog. Fiindcă Dumnezeul nostru este Dumnezeul milei și a toată mângâierea. Și cu cine se însoțește El? Cu cei care ne apropiem de El cu durere de inimă, cu zdrobire de inimă. De aceea și Psalmul zice că inima zdrobită și smerită Dumnezeu nu o va urgisi Psalm 50:18. Câtă vreme păstrăm un duh smerit și zdrobit suntem mai puternici decât năvălirile vrăjmașului.

Deci acesta este programul de viață al creștinului: să păstreze un duh smerit și zdrobit. Pentru că doar atunci poate fi ucenic al smeritului și blândului Învățător Hristos. „Învățați-vă de la Mine”, zice Domnul, „că sunt blând și smerit cu inimaMatei 11:29.

– Să păstrăm acest duh smerit… dar, mai întâi, cum să-l dobândim?

– În multe feluri. Toate virtuțile creștine duc la aceasta. Dar, mai presus de toate, prin rugăciunea de pocăință. Și, ca să spunem mai limpede, prin lacrimile pocăinței. Ele sunt cele care fac tăierea-împrejur a inimii. Și îi e foarte lesne creștinului să aibă această zdrobire și aceste lacrimi ale inimii dacă își aduce aminte câte binefaceri a luat de la Dumnezeul lui și cât de nerecunoscător s-a arătat față de binefăcătorul lui, Dumnezeul și Mântuitorul lui, Care l-a mântuit printr-o jertfă atât de necuprins cu mintea și prin patimi atât de grozave.

Cel fără de păcat, Dumnezeu, Cel sfânt a primit să rabde toate, să facă totul ca să ne ridice din căderea noastră și să ne înalțe la Cer. Când își aduce în minte toate acestea este cu neputință să nu fie străpuns la inimă.

Pentru cuvintele buzelor Tale am păzit căi aspre”

– În zilele noastre, suntem asaltați de mult zgomot, de televizor, de calculator; apoi suntem prinși de muncă, de grijile cu copiii, de duhul lumii – toate acestea ne îndepărtează de la rugăciune…

– Da. De aceea trebuie să ne facem un program, ca să nu ne predăm zădărniciei lumii acesteia, să nu ne lăsăm atrași de modelele ei și să nu ne supunem înșelăciunii ei, care ne înfățișează, chipurile – și asta o pățesc chiar și creștini buni! –, că dragostea lui Dumnezeu e compatibilă cu dragostea lumii. Avem nevoie de un program de viață. Zi de zi trebuie să fim cu băgare de seamă, și să punem început bun zilei printr-o necesară rugăciune de pocăință, care să ne însoțească întreaga zi și să ne dea puterea să stăm în această chemare creștină. Că zice Psalmul: „Pentru cuvintele buzelor Tale am păzit căi asprePsalm 16:4. De trăiește înlăuntrul nostru Cuvântul lui Dumnezeu, și de chemăm numele Lui atotputernic, atunci vom avea puterea să ținem calea Lui cea aspră și nu să o luăm pe calea lesnicioasă, ce duce la pierzania sufletului.

Așadar, ca să păstrăm acest duh smerit și zdrobit, trebuie să chemăm cu deadinsul necurmat numele lui Hristos, oriunde suntem și cât putem. Dacă nu sistematic, măcar cât mai des. Dacă nu-i putem afierosi timp mai mult, cel puțin să avem mintea la el, așa încât, de îndată ce se ivește prilejul, să alergăm la numele Domnului.

Să afierosim, adică, o jumătate de oră, o oră pe zi?…

– Oricât am afierosi, nu va fi îndeajuns. Dar și dacă afierosim puțin, de ne smerim și ne încredem în bunătatea lui Dumnezeu, chiar și atât ne va fi de ajuns pentru a ne împotrivi răului și păcatului. 

Totodată, pe lângă numele lui Dumnezeu, cuvântul Lui trebuie să trăiască necurmat înlăuntrul nostru. Căci cuvântul lui este luminător, dar este și reînnoitor. Și cuvântul Lui are și o atracție harismatică. Când citim cuvântul lui Dumnezeu, când învățăm limba prin care Acela ne-a vorbit, atunci Dumnezeu ne dă o atracție harismatică către El Însuși. Adică ne atrage, precum Însuși a spus: „Când Mă voi înălța, îi voi trage pe toți la Mine” Ioan 12:32.

Când cuvântul lui Dumnezeu și poruncile Lui trăiesc înlăuntrul nostru, atunci ni se dăruiește această atracție harismatică către Domnul, către Persoana Domnului. Și aceasta ne ține duhul zdrobit, fiindcă în această atracție harismatică ne vom vedea toată sărăcia duhovnicească și ne vom apropia de Domnul cu zdrobire de inimă. Că zice întâia Fericire: „Fericiți cei săraci cu duhul, că acestora este Împărăția Cerurilor”. Și de-a dreptul după această Fericire a celor săraci cu duhul urmează cea care zice: „Fericiți cei ce se tânguiesc, că aceștia se vor mângâia”. Adică, atunci când avem cuvântul Domnului înlăuntrul nostru, când strigăm necurmat numele Lui, ne va da această harismă a sărăciei duhului din întâia Fericire, care va naște înlăuntrul nostru tânguirea ce aduce mângâierea Duhului celui Mângâietor. Una se leagă de cealaltă.

– De aceea trebuie să citim zilnic Evanghelia…

– Da. Căci una din lucrările de căpătâi ale creștinului este aceea de a studia cuvântul lui Dumnezeu, „ziua și noaptea”, după cum spune Psalmul (1, 2), și de a se strădui să învețe limba lui Dumnezeu. Căci cuvântul lui Dumnezeu ni s-a dat ca să-I învățăm limba, să învățăm care este limba cu care Dumnezeu ne-a vorbit, astfel încât și noi să-I putem vorbi Lui cu aceeași limbă. Aceasta va fi pentru noi și limba rugăciunii. Cuvântul acesta, care a devenit limba lui Dumnezeu pentru a ne binevesti mântuirea Lui, devine pentru noi și limba cu care venim să ne înfățișăm noi înaintea Lui – o limbă care să aibă trecere. Fiindcă, dacă ne rugăm cu cuvintele Evangheliei, cu cuvintele Scripturilor, înseamnă că Duhul cel Sfânt Se roagă înlăuntrul nostru, fiindcă Duhul acesta e Cel ce a dat aceste cuvinte.

„O pocăință care nu are sfârșit pe pământ”

– Așadar, prima lucrare de căpătâi a creștinului e să cheme numele Domnului, a doua, să studieze cuvântul Lui – și a treia?…

– A treia este Dumnezeiasca Liturghie. Fiindcă în Dumnezeiasca Liturghie vedem chipul Aceluia care era bogat în slavă și a sărăcit pentru noi. De aceea în Liturghie se descrie întreaga iconomie a lui Dumnezeu, și în centrul ei stă Jertfa înfricoșătoare a Golgotei. Adică, Liturghia ne dă „portretul” celui bogat în slavă, Care a sărăcit pentru mântuirea noastră, ca să ne îmbogățim noi cu harul Lui. Și această icoană pe care ne-o dă Liturghia ne străpunge inima. De aceea în Liturghie ne rugăm cu dor să ne atingem de Sfântul Sfinților, să putem să-I predăm în Liturghie toată viața noastră și să primim de la El viața Lui. Este un loc în care facem un schimb al micii noastre vieți cu marea viață a lui Dumnezeu, ca să putem și noi găsi Duhul Sfânt: „Văzut-am Lumina cea adevărată, primit-am Duhul cel Ceresc, aflat-am credința cea adevărată…” – toate acestea pe care le zicem la sfârșitul Liturghiei.

Foarte important în Liturghie este aceea că se zugrăvește înaintea noastră chipul Domnului Iisus, a Celui care de dragul nostru S-a umplut de răni din creștetul capului până în vârful picioarelor, după cum spune prorocul Isaia, ca să poată tămădui rana cea mare a căderii noastre. Și aceasta ne zdrobește inima de recunoștință către Dumnezeu Mântuitorul.

Așadar, Dumnezeu ne-a dat multe: numele Lui, cuvântul Lui, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie – Taina Lui cea mare, și toate cele pe care harul Lui le lucrează înlăuntrul nostru.

Un alt mijloc care ne dă tărie este mulțumirea. Când Îi mulțumim lui Dumnezeu necurmat, mulțumirea aceasta mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru neputința noastră. Cu alte cuvinte, împlinește lipsurile noastre. Și vine un moment când vrem să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, chiar și pentru fiecare răsuflare pe care ne-o dă. Dar noi nu avem tăria să-I mulțumim așa cum am vrea și cum I se cuvine. Și atunci vine peste noi o mare întristare; o întristare care, însă, dă viață și naște pocăință. O pocăință care nu vine din remușcări pentru anumite păcate concrete, ci din osândirea conștiinței noastre că nu-I putem mulțumi cum se cuvine unui Dumnezeu ca Acesta, Care ne-a mântuit într-un fel atât de înfricoșător. Și aceasta naște o pocăință care nu are sfârșit pe pământ.

După cum spune și Apostolul Pavel „Şi pentru acestea, cine e destoinic?”. Iar noi rămânem acolo întristați – dar nu în sens psihologic, ci duhovnicesc: singura întristare care i se îngăduie creștinului este aceea de a nu-I putea mulțumi lui Dumnezeu după cum I se cuvine. Și această întristare alungă toate celelalte întristări psihologice. Cel care Îi mulțumește necurmat lui Dumnezeu și trăiește slăvindu-L pe Dumnezeu și mulțumindu-I, acela nu va avea niciodată vreo depresie psihologică.

Este un lucru ieșit din comun. Am văzut oameni tămăduindu-se de depresie severă, fără să mai aibă nevoie de medicamentele tari pe care le luau, atunci când au început să-I mulțumească stăruitor lui Dumnezeu pentru toate cele din viața lor.

– Și pentru cele rele, și pentru situațiile grele prin care treceau?

– Da.

„Inima noastră se lărgește spre a-i îmbrățișa pe toți”

– Cum putem împlini porunca iubirii aproapelui astăzi? 

– Vedeți, a doua mare poruncă este dragostea către aproapele. Egală cu cea dintâi, zice Domnul. Ea este pentru noi cu neputință de atins fără harul Sfântului Duh. De aceea, la început, toată lupta noastră se duce pentru a-L iubi pe Hristos, pentru a-L dobândi pe Hristos în noi. Descoperim atunci deodată că, prin harul lui Dumnezeu care locuiește înlăuntrul nostru, avem puterea de a îmbrățișa lumea toată prin rugăciunea noastră și a o aduce înaintea lui Dumnezeu, rugându-ne pentru mântuirea ei. Aceasta este cea mai mare dragoste de aproapele: de a face rugăciune adevărată pentru mântuirea tuturor oamenilor. Și aceasta se lucrează cu harul Sfântului Duh – nu o poate face oricine. Dar, într-un fel foarte firesc, când noi înșine ne luptăm să dobândim harul lui Hristos, atunci, prin harul Lui, inima noastră se lărgește spre a-i îmbrățișa pe toți și a-i aduce cu rugăciune stăruitoare, cu mijlocire, înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea lor.

Hristos este Cel ce împlinește cea de-a doua poruncă înlăuntrul nostru. Noi ne luptăm să împlinim întâia poruncă și, deodată, aflăm ca de la sine puterea de a împlini cea de-a doua poruncă. Căci, știți cum gândim noi? De îndată ce Dumnezeu ne dă harul, gândim așa: toți oamenii care au venit în această lume sunt meniți acestui har, acestei moșteniri. Și începem atunci să ne întristăm că nu află toți harul acesta, și ne rugăm pentru toți ca pentru noi înșine, ca în același fel să-L cunoască toți pe Hristos. Așa cum spune Sfântul Siluan, să-L cunoască pe Hristos în Duhul Sfânt, după cum s-a învrednicit el însuși a-L cunoaște.

Așadar, iubirea aproapelui este urmarea poruncii dintâi. Ceea ce înseamnă că lupta noastră este cum să dezbrăcăm de pe noi toate cele ce ne împiedică să-L iubim pe Dumnezeu, prin rugăciunea pocăinței, pentru a putea dobândi înlăuntrul nostru harul Lui, iar harul acesta ne va lărgi inima pentru a-l putea iubi pe aproapele nostru în chip dumnezeiesc, într-o perspectivă a veșniciei, iar nu doar să-l slujim, să-i dăm bani sau altceva. Acestea sunt lucruri secundare, pe care le vom face când putem. Însă totul e să-l slujim pe calea mântuirii veșnice.

– Se manifestă astăzi în lume un duh de acedie, o lipsă de grijă pentru mântuire chiar și în rândul creștinilor. Cum putea scăpa de duhul acesta?

Duhul acesta al acediei vine laolaltă cu mândria noastră. Și vă spun că-i prinde pe toți, chiar și cei care fac pe zeloții – zelotismul este o consecință a acediei. Pentru că prin zelotism inima se usucă; nu-L poate iubi pe Dumnezeu. Și pentru a acoperi această durere care-i împresoară, recurg, chipurile, la fapte eroice de credință. Însă aceasta este o urmare a acediei. Iar acedia vine din mândrie.

Adevărata biruință se lucrează înlăuntrul inimii omului. Adevărata biruință asupra răului – și în ce privește persoana noastră, dar și în viața întregii lumi – se lucrează în adâncul inimii creștinului. Acolo biruiește el răul. Și de acolo va atrage el mila lui Dumnezeu pentru sine însuși și pentru întreaga lume.

***

[…]

– Părinte, vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre spovedanie: care este însemnătatea spovedaniei? Cât de des trebuie făcută? Când trebuie începută ea în viața omului?

– Cred că nu există un hotar anume. Spovedania trebuie să înceapă atunci când se ivește în inima omului nevoia de ea. Am văzut copilași de trei-patru ani spovedindu-se cu maturitate, mai bine chiar decît oamenii mari. Și e bine ca omul să se spovedească atunci când simte nevoia să-și restaureze relația lui cu Dumnezeu: atunci când a săvârșit ceva care i-a zdruncinat relația cu Dumnezeu, și trebuie să se spovedească pentru ca să-și restaureze relația lui cu Dumnezeu.

La cei în vârstă, spovedania este o mare cinste și un mare dar de la Dumnezeu. Când omul își spovedește păcatele, ia asupra lui o rușine – rușine care îi smerește inima și o face capabilă să se deschidă harului lui Dumnezeu. Știți de ce? Fiindcă Hristos Însuși ne-a mântuit prin Crucea rușinii, după cum spune Epistola către evrei. Iar când luăm asupra noastră rușinea de a ne spovedi păcatele în fața unui om pătimitor asemenea nouă, de dragul lui Dumnezeu, pentru a ne împăca cu El, faptul acesta Dumnezeu îl socotește ca o jertfă pe care o facem în numele Lui. Și ne dă harul Lui. În aceasta stă puterea spovedaniei. Cu cât mai multă rușine simțim de bunăvoie în fața lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, cu atât mai adâncă înnoire vom afla în Taina Spovedaniei. Fiindcă această rușine pe care o simțim este o jertfă pe care o aducem lui Dumnezeu pentru a ne împăca cu El. Și e ca și cum am da mulțumire lui Dumnezeu pentru acea rușine pe care El a suferit-o pentru noi pe Cruce pentru a ne mântui. Și atunci ne trimite harul Lui.

Spovedania este o mare cinste și un mare privilegiu care ni s-a dat, ca viața noastră să se reînnoiască în dar. De aceea mie îmi pare rău de oamenii care se rușinează și cu greu spun ceva la spovedanie. Folosul spovedaniei este pe măsura rușinii pe care o luăm asupra noastră de bunăvoie pentru a restaura împăcarea noastră cu Dumnezeu. E greșit ceea ce cred unii: că preotul își va pierde părerea bună despre ei dacă se spovedesc cu rușine pentru păcatele lor. Dimpotrivă, toată inima preotului se apropie de cel ce își spovedește cu sinceritate și rușine păcatele, după cum zice și Domnul în Evanghelie: mare bucurie se face în cer când un păcătos se întoarce. Păcătosul care se spovedește cu rușine și smerenie are de partea lui Cerul sfinților întreg, după cum zice Domnul. Sfânt lucru este omul care se spovedește în chip smerit! Iar preotul, de multe ori, se teme și se cutremură când are înaintea lui un astfel de om care se spovedește cu frică și cu rușine. Încearcă să facă totul să nu se oprească în clipa aceea lucrarea săvârșită de Dumnezeu pentru renașterea omului.

De șaptezeci de ori cîte șapte”

– Oamenii se luptă, însă, cu gândul deznădăjduit că Dumnezeu nu le va ierta un anume păcat. Ei zic: eu nu-mi pot ierta lucrul acesta, cum oare îl va ierta Dumnezeu?

– Orice altceva este mai bun decât deznădejdea. Însă gîndul acesta e de la vrăjmașul. Fiindcă Domnul spune, și în Vechiul, și în Noul Testament, că oricâte sunt păcatele noastre, să ne întoarcem la El, și El va spăla păcatele noastre și ne va face curați ca zăpada, zice prorocul. La fel și în Noul Testament, Domnul nostru ne încurajează să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte. Dacă El ne spune să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte, cu cât mai mult face El asemenea! Și dacă El a înmulțit anii lui Faraon când a cerut să-i lungească viața, și dacă El până și de diavoli s-a îndurat cînd au cerut să intre în porci, și i-a lăsat, ne va lăsa pe noi, care Îi cerem iertarea păcatelor pentru a putea să ne unim cu El?

– Se poartă la noi o discuție cu privire la cât de des să ne cuminecăm cu Trupul și Sângele Domnului…

– Aceasta nu este o problemă. Un preot mi-a pus această întrebare cînd eram la Cluj – mi-a spus: „Ce este mai bine, împărtășirea deasă sau rară cu Dumnezeieștile Taine?”. Nu știu. Termenii aceștia de „împărtășire deasă” sau „rară” nu îi găsim nicăieri în sfintele cărți. În acestea se vorbește despre împărtășire cu vrednicie. Iar în rugăciuni Îi spunem lui Dumnezeu să ne învrednicească să ne împărtășim. Prin urmare, dacă cineva se împărtășește rar, dar se pregătește și se împărtășește cu vrednicie, bine face. Dar dacă cineva poate să se pregătească și să se împărtășească cu vrednicie des, mai bine face. Asta i-am spus atunci. Iar apoi preotul acela îmi spune: „Și ce este împărtășirea cu vrednicie?”. I-am spus: n-am să risc să-ți spun părerea mea. Dar îți voi spune ceea ce scrie Sfântul Simeon Noul Teolog, care spune că, dacă plângem în fiecare zi înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, ne putem și împărtăși în fiecare zi, și Dumnezeu va primi ca vrednică împărtășirea noastră. Și dacă nu plângem în fiecare zi pentru păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu, și doar la Paște de ne vom împărtăși, nu am făcut mai nimic. Asta ne spun sfinții noștri.

Iar Sfântul Paisie Aghioritul, cînd vorbeam într-o zi despre chestiunea aceasta, îmi spune: „Unii stabilesc ca lege să se împărtășească de două ori pe săptămână, sau o dată pe săptămînă. E greșit, zice el. Pe fiecare om trebuie să-l vedem în particular, să ne ocupăm îndeosebi de el, și sunt oameni care se pot împărtăși și de două ori pe zi” – așa zicea Sfântul Paisie, exagerând desigur. Iar alții nu pot. Fiecăruia după putere să-i rânduiască duhovnicul. Însă uneori nici duhovnicii nu au puterea și răgazul să se ocupe, și pun o regulă: de două ori pe săptămână sau o dată pe lună. Și merg oamenii după regula asta, lucru deloc perfect. Fiecare om trebuie abordat personal, cu nevoile lui deosebite. Nu în aceasta văd eu problema, ci în aceea că oamenii trebuie să învețe să trăiască cu pocăință, astfel încît să aibă „duh zdrobit” și să fie totdeauna primiți de Domnul când vin la împărtășire.

Nu știți că sunteți biserică a Dumnezeului celui viu?”

– Cum pot creștinii să-și protejeze copiii care, frecventând școala, au acolo contact cu pornografia, cu drogurile și altele, și se întorc acasă cu obiceiuri rele?

– E cel mai greu lucru. Pentru că lumea îi are pe copii zece ore pe zi, iar părinții, patru-cinci ore – dacă le au și pe astea. Este foarte greu. Dar eu cred că ei pot face mai mult. Depinde de cum trăiesc ei înșiși. Așa cum mama, prin hrana pe care o ia, cu aceea își hrănește și pruncul – din hrana pe care o mănâncă scoate lapte pentru copilul ei și îl hrănește cu el – , tot așa și în latura duhovnicească. Dacă suntem cu adevărat oameni care ne atingem de harul lui Dumnezeu, harul acesta va împărăți și în casa noastră și, în contactul nostru cu copiii, li se transmite acest har.

Ca să vorbesc de-a dreptul, cel mai important pentru copii este să ne rugăm și să-i predăm lui Dumnezeu cu încredere, și El îi va păzi întreaga zi. Știu multe întîmplări în care rugăciunea părinților i-a păzit pe copii de mari primejdii și de mari ispite. Dacă părinții nu fac lucrul acesta, nu ne putem aștepta ca pruncii noștri să fie păziți într-o astfel de lume plină de provocări și de primejdii. Dacă se aduce cu rîvnă și cu durere, rugăciunea părinților îi va păzi pe copii. Eu am cunoscut un preot care avea trei fii care erau ca niște îngeri. Și, cînd l-a întrebat cineva cum le-a transmis harul acesta, a fost nevoit să răspundă: niciodată nu i-am mustrat cu un cuvânt măcar. În fiecare seară însă, îngenuncheam lîngă patul lor și mă rugam pentru ei. Tot ceea ce voiam eu să le spun, Dumnezeu le punea în inima lor.

Asta este viața în credință. Asta este lucrarea credinței – să credem că Dumnezeu vorbește în inimile oamenilor, după cum spune și Sfântul Vasilie în Liturghie: „Grăiește cele bune în inimile lor, Doamne”.

– Făcând o sinteză, care trebuie să fie ținta vieții duhovnicești, a vieții creștinești?

– Să zidim Biserica cea sfântă a lui Dumnezeu înlăuntrul nostru. Aceasta este ținta. Unii sfinți, între care Sfântul Serafim de Sarov, spuneau să dobîndim Duhul cel Sfînt”. Sfântul Siluan Athonitul spunea același lucru: ținta vieții noastre este dobândirea harului lui Hristos. Apostolul Pavel spune repetat în Epistola către corinteni: să zidim în noi biserica Dumnezeului celui viu. Nu știți”, zice, „că sunteți biserică a lui Dumnezeu celui viu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi”, că trăiește în voi? Asta este ținta creștinului. Ținta creștinului, zice, este următoarea: așa cum Hristos, de dragul nostru, a devenit îndoit în fire, a devenit, adică, Dumnezeu și om pentru noi – era Dumnezeu, și a luat fire omenească –, tot așa vrea de la noi să luăm firea dumnezeiască, să devenim și noi îndoiți în fire. Așa cum El a devenit îndoit pentru noi, pe noi, care avem fire omenească, ne vrea să luăm și firea dumnezeiască, să devenim și noi îndoiți în fire. În forma lucrătoare a acestei firi, „să devenim părtași dumnezeieștii firi”, după cum spune Apostolul Petru – însă nu esenței lui Dumnezeu, ci firii lucrătoare a lui Dumnezeu. Aceasta curge din esența lui Dumnezeu și este energia lui Dumnezeu, harul lui Dumnezeu.

După cum Dumnezeu a devenit îndoit pentru noi, trebuie ca și noi să devenim îndoiți, din dragoste de El. El s-a făcut om pentru noi, și noi trebuie să ne facem dumnezei pentru slava Lui.

[…]

CONTINUAREA IN REVISTA “FAMILIA ORTODOXA”, nr. 1 (120)/ 2019 

Interviu realizat de

Virgiliu Gheorghe

Traducere de

Caliopie Papacioc

Legaturi:

Parintele Zaharia Zaharou la Bucuresti despre ZDROBIREA INIMII si LACRIMILE CA HRANA A SUFLETULUI (audio si transcrierea conferintei de la Facultatea de Drept): “Daca voiesti sa dezradacinezi din tine patimile si ca lumea sa nu faca din tine victima si sclavul ei, atunci INVATA SA PLANGI”

TAINA CRUCII IN VIATA NOASTRA: Rastignirea mintii prin coborarea dureroasa in inima: “Prin harul Duhului Sfant, STRAPUNGEREA si ZDROBIREA INIMII ii sunt indeajuns crestinului pentru A BIRUI TOATE DUHURILE RAUTATII”

OMUL LAUNTRIC SI VALOAREA LACRIMILOR. Cuvant pentru suflet de la ARHIM. ZAHARIA ZAHAROU – calauza pe calea Postului. CUM SA NE REDESCOPERIM SI SA NE CURATIM INIMA, facand-o locul unde “Dumnezeu Se revarsa ca o ploaie”?

Conferinta de la Bucuresti a PARINTELUI ZAHARIA DE LA ESSEX (audio + text) – prima parte: “Inalta stiinta a Sfantului Siluan Athonitul si a staretului Sofronie Saharov”: PUTEREA INIMII ZDROBITE SI A DUHULUI UMILIT

PARINTELE ZAHARIA ZAHAROU – conferinta de la Bucuresti (II), raspunsuri la intrebari (audio + text): BINECUVANTAREA DURERII INIMII si SCOALA LITURGHIEI: “Fără o inimă îndurerată, nu putem să ne îndeplinim slujirea ca duhovnici, nici nu putem să slujim Sfânta Liturghie cum se cuvine”

INTRA INLAUNTRU SI VEI AFLA ODIHNA! Scopul si implinirea adevarata a crestinului: AFLAREA ADANCULUI INIMII. Parintele Zaharia ne invata CUM SE POATE APLICA IN VIATA NOASTRA ESENTA INVATATURII SF. GRIGORIE PALAMA. Care sunt caile prin care putem dobandi DUREREA DUHOVNICEASCA A INIMII?

Cum putem primi DUHUL MANGAIERII spre a trai, efectiv, O NOUA VIATA? Parintele Zaharia de la Essex – invataturi VITALE pentru a trai CINCIZECIMEA ca pe un eveniment duhovnicesc personal. ZGUDUIREA SI ZDROBIREA INIMII pregatesc venirea harului (I)

CREDINTA CARE INFRUNTA SI BIRUIESTE MOARTEA. “Lasati si lacrimile si durerea sa vina, si incercati sa le transformati in rugaciune” – RASPUNSURILE PARINTELUI ZAHARIA la intrebarile din conferinta de la Iasi, “Cele trei perioade ale vietii duhovnicesti” (VIDEO+TEXT)

“Adu-ti aminte de dragostea cea dintai” (II) – Parintele Zaharia despre DEZNADEJDEA HARICA, “TRANSFORMATORUL DUHOVNICESC” al starilor psihologice si LUPTA de a-L pune pe DUMNEZEU MAI PRESUS DE TOATE

PLANSUL – INTOARCEREA IN RAIUL DIN CARE NE-AM IZGONIT PRIN RAZVRATIRE – Parintele Zaharia Zaharou despre lucrarea restauratoare a pocaintei (I)

PREFACEREA RANILOR SUFLETESTI si a durerilor omenesti mistuitoare IN MANGAIETORUL PLANS DUHOVNICESC. Parintele Zaharia Zaharou despre lucrarea neincetata a pocaintei (II). CUM SA REACTIONAM LA AMARACIUNI CA SA LE FACEM FOLOSITOARE? “Punându-L pe Hristos la încercare…”

Raspunsuri duhovnicesti de la PARINTELE ZAHARIA ZAHAROU despre COBORAREA MINTII IN INIMA, lucrarea “preotiei imparatesti” a rugaciunii si plansului pentru oameni, PUTEREA SI MARETIA TAINEI PREOTIEI, insemnatatea POMENIRII NUMELOR LA SFANTA LITURGHIE, pocainta si constiinta

RUGACIUNEA LUI IISUS versus YOGA si MEDITATIILE ORIENTALE. Deosebirile ireconciliabile intre budism si crestinism. TREZVIA, OSANDIREA DE SINE si DUREREA INIMII – esentiale in lucrarea personala a CHEMARII NUMELUI DOMNULUI

CONFERINTA DE LA CLUJ A PARINTELUI ZAHARIA DE LA ESSEX DESPRE RUSINEA LA SPOVEDANIE (video): “In ceasul caintei si al rusinii omului, mana Domnului se odihneste peste el si tot cerul ii vine in ajutor”

“Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar dacă asta înseamnă A NE FACE DE RUŞINE în ochii celorlalţi” – NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU

Predici audio (si text) la DUMINICA LUI ZAHEU VAMESUL. “Cati dintre noi ne mai gandim ca Dumnezeu Si-a aratat bunatatea cu noi, desi noi nu meritam?…”

DUMINICA LUI ZAHEU VAMESUL: “Zaheu n-a tinut seama de parerea multimii si a luat asupra sa rusinea”

CUM SE PASTREAZA SI CUM ESTE ALUNGAT DUHUL SFANT?

SFANTUL SERAFIM DE SAROV (2 ianuarie) DESPRE MIZA UITATA SI SCOPUL ADEVARAT AL INSESI EXISTENTEI NOASTRE: “Sunt intru Duhul Domnului ori nu?”

SFANTUL SILUAN ATHONITUL – cantari si cuvinte duhovnicesti: “Fara har, sufletul e asemenea unui dobitoc”. CAND NE ASCULTA DUMNEZEU RUGACIUNILE?

“Din Viata si din Duh”. PARINTELE SOFRONIE SI SINGURA INTREBARE FUNDAMENTALA: “Cum sa dobandim pe Duhul Sfant in noi si sa-L pastram?”


Categorii

Crestinul in lume, Deasa impartasire, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Zaharia de la Essex, Pocainta, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Taina Spovedaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la ““PROGRAM DUHOVNICESC” de la PARINTELE ZAHARIA pentru a dobandi si a pastra DUHUL SMERIT SI INIMA ZDROBITA. “De aceea trebuie sa ne facem un program, CA SA NU NE PREDAM ZADARNICIEI LUMII ACESTEIA, sa nu ne lasam atrasi de modelele ei si sa nu ne supunem inselaciunii ei, care ne infatiseaza ca dragostea lui Dumnezeu ar fi compatibila cu dragostea lumii”

  1. OFF TOPIC – Am o rugamainte la toti cititorii acestui blog, mama mea Viorica este grav bolnava cu leucemie, dar eu cred si trag nadejde la Dumnezeu ca o mai poate salva, va rog din inima sa o pomeniti in rugaciunie voastre si daca aveti timp sa aprindeti si cate o lumanare pentru sanatatea ei.
    Va multumesc din suflet!
    Dumnezeu sa va binecuvanteze!

  2. Dumnezeu sa se milostiveasca de mama dvs. si sa-i daruiasca sanatatea mult dorita!

  3. Alex,
    Dumnezeu sa se milostiveasca de mama dvs. si sa-i daruiasca sanatatea mult dorita!

  4. @Alex

    Multa sanatate mamei dumneavoastra.

    Poate stiti deja de reteta lui Valeriu Popa pentru combaterea leucemiei. Se gaseste pe net, dar ideea principala este ca mama dumneavoastra nu mai are voie sa consume produse de origine animala, nici lactate. Sfintii Doctori fara de argint sa o ajute sa se vindece pe mama dumneavoastra.

  5. @Alex

    Poate incercati si ceai de radacina de papadie. Initial am dat mai multe linkuri cu articole stiintifice si marturii, dar cred ca cel mai la obiect ar fi indemnul sa incercati pentru ca se pare ca are efect distructiv asupra multor tipuri de celule canceroase carora le incetineste proliferarea. Pulberea de radacina de papadie de la Fares se gaseste la farmacii si cred ca nu are contraindicatii, dar puteti intreba doctorul daca mama dvoastra poate bea trei cani pe zi sua cat considerati dupa ce va mai informati. Ceea ce am scris are mai mult caracter informativ, adica n-as vrea sa indraznesc prea mult pentru ca nu sunt doctor, insa din ce am citit radacina de papadie ataca selectiv celulele canceroase si nu are efect nociv asupra celor sanatoase. Articolele stiintifice sunt incurajatoare, insa este vorba de experimente cu celule canceroase (inclusiv cele implicate in lecuemia cronica) expuse in vitro la extractul de radacina de papadie.

    Multa sanatate inca o data mamei dumneavoastra.

  6. Pingback: PROGRAMUL DUHOVNICESC pentru omul zilelor noastre. PARINTELE RAZVAN IONESCU: “Un singur lucru trebuie: sa fim vii”. CUM SA NE INCEPEM SI SA NE SFARSIM ZIUA, cum sa ne rugam si sa traim crestineste si la serviciu, cum ne raportam la telefonul m
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune în Postul Nașterii Domnului

Carti

Articole recomandate

Articole Recomandate

Carti recomandate