Vindecarea femeii garbove in zi de sambata si schimbarea zilei Domnului. TIMPUL CINSTIRII LUI DUMNEZEU PRIN LUCRARILE DUHOVNICESTI. Ce facem Duminica, cum praznuim sarbatorile?

7-12-2013 Sublinieri

apostolia-32-02

Parintele Valentin Mordasov la Evanghelia vindecarii femeii garbove:

Cinsteste ziua sambetei“, spune una dintre poruncile Vechiului Testament, pe care evreii au rastalmacit-o pana la nerusinare. Intr-o zi de sambata a vindecat-o Domnul pe femeia garbova, care venise la templu. In acea zi, ea s-a in­dreptat si a privit la cer pentru prima data, dupa multi ani. Femeia bolnava a fost vindecata pentru ca a aratat dragoste fata de Cuvantul lui Dumnezeu. Prin faptele Sale, Domnul a aratat pentru ce ni se da invierea.

Dupa Invierea Domnului nostru Iisus Hristos, crestinii cinstesc duminica, adunandu-se in biserica pentru rugaciu­ne. In biserica, noi primim mangaiere, sprijin, primim Sfin­tele Taine, ne umplem de bucurie in Hristos. Nu trebuie sa pierdem timpul cuvenit cinstirii lui Dumnezeu. Rugaciu­nea, faptele sfinte placute lui Dumnezeu, citirea cartilor du­hovnicesti, discutiile duhovnicesti: iata, cu acestea isi um­ple crestinul sarbatoarea sa. Celelalte sunt fatarnicie. Sase zile munceste, a saptea da-o lui Dumnezeu. Cerceteaza pe cel bolnav, incurajeaza pe cel aflat in deznadejde, mangaie pe cel care plange, hraneste pe cel flamand.

evanghelia-cruceEvanghelia are o mare putere harica. Ea este apa cea vie, izvorul vietii, mangaiere duhovniceasca. Versetele Evangheliei umplu sufletul de bucurie. Evanghelia se pastreaza in Altar pe Sfanta Masa, este scoasa si asezata in mijlocul bisericii spre inchinare. Evanghelia este si ramane in veci. Noi Il auzim pe Domnul in fiecare pagina a ei. Evanghelia transmite o chemare si o caldura deosebite, care prin minte captiveaza inima, atinsa de Insusi Hristos. Inima sfintita prin Evanghelie descopera frumusetea binelui. Cine nu citeste Evanghelia nu-L cunoaste pe Hristos. Parintele meu duhovnicesc, Evghenie, povestea ca a venit la dansul un om si i-a spus: „Eu nu cred in Dumnezeu, desi vreau sa fiu credincios.” Parintele Evghenie l-a binecuvantat sa citeasca Evanghelia. Omul a citit-o si apoi a venit la parintele, spunand: „Tot nu cred, dar este ceva in Evanghelie.” Parintele l-a binecuvantat sa citeasca si a doua si a treia oara, iar cand omul a venit dupa a treia lectura, a spus: „Iata, acum cred.” Asa a alungat Evanghelia duhul necredintei.

Mai demult Evanghelia se invata pe de rost la scoala. Unii oameni o purtau cu ei, pentru ca in ea se vorbeste despre lucrul cel mai insemnat: Imparatia cerurilor. Ce pacat ca astazi multi nu se intereseaza de cartea dupa care vor fi judecati!

Citirea Evangheliei dimineata, dupa rugaciuni, intareste puterea harului inlauntrul nostru si ne aduce vindecare sufleteasca. Unii spun: este una si aceeasi Evanghelie, de cea s-o citim iar si iar? Dar si painea pe care o consumam zilnic este aceeasi, si totusi nu cartim. Citeste Evanghelia rar, in dispozitie de rugaciune; citeste-o si la vreme de stramtorare sufleteasca, din moment ce ea are putere sa mangaie, revar­sa bucurie in inima, da sfatul cel mai folositor, arata calea spre mantuire. Prin Evanghelie se cunoaste voia lui Dumne­zeu, iar cunoasterea voii lui Dumnezeu este mai presus de cunostintele pamantesti, caci implinirea ei este binele su­prem al vietii.

(Din: Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: Invataturi si intamplari minunate, Editura Sophia, 2011)

***

SFANTUL VASILE AL KINESMEI despre sarbatori

([Talcuire la Evanghelia dupa Marcu], Capitolul 3, versetele 1-6)

Evanghelistul povesteste iarasi despre ciocnirea dintre Domnul si farisei, si aceasta ciocnire a avut loc iarasi cu pri­vire la sambata.

In problema sambetei, carturarii si fariseii erau deosebit de indaratnici si de zelosi, fiindca aici nu se sprijineau doar pe obiceiul vechi sau pe predania batranilor, ci pe o anumita porunca dumnezeiasca. Cea de-a patra porunca a Legii date in Sinai glasuia astfel:

Adu-ti aminte de ziua odihnei, ca sa o sfintesti. Lucreaza sase zile si-ti fa in acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau: sa nu faci in acea zi nici un lucru: nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tau, nici asinul tau, nici orice dobitoc al tau, nici strainul care ramane la tine, pentru ca in sase zile a facut Dumnezeu cerul si pamantul si marea si toate cate sunt in ele, si S-a odihnit in ziua a saptea. Pentru aceasta, a binecu­vantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o (Iesirea 20, 8-11).

Iar capitolul 33 al cartii Iesirii spunea si mai hotarat:

Si a grait Domnul lui Moise si a zis:

„Spune fiilor lui Israel asa: bagati de seama sa paziti zilele Mele de odihna, caci acestea sunt semn intre Mine si voi din neam in neam, ca sa stiti ca Eu sunt Domnul, Cel ce va sfinteste. Paziti deci ziua de odih­na, caci ea este sfanta pentru voi. Cel ce o va intina, acela va fi omorat; tot cel ce va face intr-insa vreo lucrare, sufletul acela va fi starpit din poporul Meu. Sase zile sa lucreze, iar ziua a sap­tea este zi de odihna, inchinata Domnului; tot cel ce va munci in ziua odihnei va fi omorat (Fac. 31, 12-15).

Pe temeiul acestor cerinte directe si hotarate ale Legii lui Moise, evreului i se interzicea orice lucrare in ziua sambetei: nu avea voie nici sa aprinda focul, nici sa faca mancare; pana si deplasarea era limitata la masura de 2400 de pasi. Aceste randuieli erau sustinute cu o strictete implacabila, si cerin­ta cartii Iesirii cu privire la pedepsirea cu moartea a celui ce spurca sambata era indeplinita literal.

In cartea Numerilor citim urmatorul episod.

Cand se aflau fiii lui Israel in pustiu, au gasit un om adu­nand lemne in ziua odihnei, si cei ce l-au gasit adunand lemne in ziua odihnei l-au adus la Moise si Aaron si la toata obstea fii­lor lui Israel; si l-au pus sub paza, pentru ca nu era inca hotarat ce sa faca cu el. Atunci a zis Domnul catre Moise: „Omul acesta sa moara; sa fie ucis cu pietre de catre toata obstea fiilor lui Israel, afara din tabara!”. L-au scos deci toata obstea fiilor lui Israel afara din tabara si l-au ucis cu pietre toata obstea (Num. 15, 32-36).

Un caz si mai socant este istorisit in prima carte a Macabeilor. In timpul revoltei lui Matatia, un detasament de evrei rasculati, ravnitori ai Legii parintesti, s-a ascuns in munti, unde a fost ajuns de ostile regelui Antioh – si era tocmai ziua sambetei. Cand paganii au inceput lupta, iudeii s-au dove­dit a fi neajutorati cu desavarsire, fiindca nu voiau sa se lupte sambata:

Si ei nu le-au raspuns, nici piatra n-au aruncat asu­pra lor, nici n-au astupat ascunzisurile, zicand: „Sa murim toti intru nevinovatia noastra, si vor marturisi pentru noi cerul si pamantul ca fara de judecata ne ucideti“. Si s-au sculat cu raz­boi asupra lor in ziua de odihna si au murit ei si femeile lor, ca la o mie de suflete (I Mac. 2, 36-38).

Cu atata zel era tinuta intre evrei odihna zilei de samba­ta! Ce-i drept, cerintele vietii si-au cerut tributul, si ca sa nu se trezeasca intr-o situatie fara iesire, la fel ca detasamentul acela al Macabeilor, au fost siliti sa admita o multime de mij­loace cazuistice de a ocoli legea sambetei, insa exterior ea era indeplinita cu mare strictete. Pana si practicarea medicinei era interzisa sambata – si, considerand tratament medical vindecarile minunate ale bolnavilor de catre Domnul Iisus Hristos, fariseii considerau neingaduita si lucrarea aceasta.

display_image.phpOdata, cand Domnul a vindecat in sinagoga o femeie gar­bova,

mai-marele maniindu-se ca Iisus a vindecat-o sambata, raspunzand, zicea multimii:

„Sase zile sunt in care trebuie sa se lucreze; venind deci intr-acestea, vindecati-va, dar nu in ziua sambetei!” (Lc. 13,14).

Tipicar nefericit, el nu intelegea ade­varul simplu si limpede ca daca lui Dumnezeu nu I-ar fi placut vindecarile in ziua sambetei n-ar fi ingaduit puterii Sale sa le savarseasca, caci cu puterea lui Dumnezeu erau savarsite.

Stiind cum privea Domnul sambata, fariseii, istoriseste Evanghelistul Marcu, Il pandeau pe Iisus sa vada daca il va vindeca sambata, ca sa-L invinuiasca. Iar in sinagoga unde Se dusese Domnul se gasea atunci un om cu mana uscata. Domnul nu voia sa treaca pe langa el fara sa-l ajute, dar a vazut privirile rele ale fariseilor ce stateau la panda si a hota­rat sa le dea o lectie.

Ii spune omului cu mana uscata:

Ridica-te in mijloc!

Iar fariseilor le spune:

„Se cuvine, sambata, a face bine sau a face rau, a mantui un suflet sau a-l pierde? Insa ei taceau.

Ce ar fi putut sa-I raspunda? Intrebarea simpla, limpede, inteleapta a Domnului a dat in vileag indata toata absurdita­tea pozitiei lor. Chiar asa: ce sa spuna? Sa spuna ca este inga­duit sa faci bine sambata insemna sa recunoasca drept inga­duite si vindecarile, iar asta ar fi dus la o prefacere radicala in vederile si invatatura lor despre sambata. Mai mult decat atat, ar fi insemnat sa recunoasca inaintea a tot poporul ca insinuarile si acuzatiile lor impotriva lui Iisus sunt nedrepte si ca propriile lor pareri sunt gresite. Orgoliul profesional si trufia carturarilor nu putea sa admita asta. Pe de alta parte, sa spuna ca sambata poti sa faci rau si sa-l lasi pe om sa piara fara ajutor era un lucru atat de absurd si atat de putin potri­vit cu insemnatatea sambetei ca zi inchinata lui Dumnezeu, incat chiar si constiinta lor amortita si mintea lor pervertita de fanatism intelegeau asta.

In plus, poporul simplu ar fi simtit cu inima toata falsita­tea si cruzimea revoltatoare a unui astfel de raspuns, iar pen­tru farisei lucrul cel mai rau era sa-si stirbeasca autoritatea in randul poporului.

Ei taceau; si privindu-i cu manie si intristandu-Se de invartosarea inimii lor, a zis omului: „intinde mana ta!” Si a intins-o, si mana lui s-a facut sanatoasa.

Domnul a dovedit prin exemplul Sau ca poti face bine in ziua sambetei.

In episodul acesta fariseii si-au aratat, mai mult decat ori­unde altundeva, atitudinea sec-formala fata de randuielile religioase. In conceptia lor, intr-adevar, omul era facut pentru sambata, nu sambata pentru om. Omul n-are decat sa piara, n-are decat sa piarda, poate, singura posibilitate de a capata vindecare de la Marele Proroc, insa legea privitoare la odihna sambetei trebuie respectata. Acesta era punctul lor de vedere.

Domnul este insa credincios Siesi ca intotdeauna. La El si aici este pe primul plan problema omului, si daca pentru mantuirea lui trebuia incalcata legea privitoare la sambata in intelesul ei literal, nu sovaie sa faca asta.

Ciocnirea dintre Domnul si farisei care este descrisa aici ne ridica o problema foarte importanta: cum trebuie petrecute, potrivit invataturii crestine, praznicele, cum trebuie sa le privim? Ce ne invata exemplul lui Hristos in aceasta privinta?

Ca Domnul nu tagaduia praznicele, asta se vede din faptul ca El mergea la Ierusalim an de an pentru a sarbatori Pastile, asa cum cerea obiceiul statornicit, si chiar inaintea mortii Sale, presimtind deja apropierea ei, a gasit de cuviinta sa faca cu ucenicii Sai Pastile, dupa ritualul obisnuit la evrei. Bineinteles, El nu tagaduia nici sambata ca zi aparte, inchinata lui Dumnezeu, fiindca tinerea sambetei era ceruta de o porunca dumnezeiasca nemijlocita, iar El implinea poruncile acestea cu strictete, vorbind despre ele astfel:

inainte de a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta din Lege nu va trece, pana ce se vor implini toate (Mt. 5,18).

Daca El considera, in general, ca Vechiul Testament este folositor pentru om, asa cum am vazut mai inainte, socotea, fara indoiala, ca piatra din capul unghiu­lui acestui Testament, legea data in Sinai, ramane neschimba­ta, ca lege a voii lui Dumnezeu, pana la cea din urma iota.

In crestinism, sambata a fost inlocuita cu duminica inca din vremurile apostolesti. In cartea Faptelor (20, 7) citim ca, pentru a savarsi Taina Impartasaniei, crestinii se adunau in prima zi a saptamanii, adica in ziua ce urma nemijlocit sambetei, fiindca saptamana evreiasca se incheia sambata. Altfel spus, aceasta era o slujba duminicala. Si Sfantul Apostol Pavel remarca deosebita insemnatate a zilei acesteia atunci cand vorbeste despre strangerea de milostenie (v. I Cor. 16, 2).

Sinodul din Laodiceea[1] inlocuieste deja in mod raspicat praznuirea sambetei cu ziua duminicii.

„Nu se cuvine crestinilor sa urmeze obiceiurilor iudaicesti”,

spune canonul 29 al acestui Sinod,

„si sa praznuiasca sambata, ci sa lucreze in aceasta zi, iar duminica sa o serbeze cu osebire, de le-ar fi cu putinta, ca niste crestini ce sunt.”

ICOANA-INVIERE-600x460Pricina acestei inlocuiri este limpede: in ziua cea dintai a saptamanii a inviat Domnul nostru Iisus Hristos, si amintirea acestei intamplari – cea mai insemnata din crestinism – ii da si zilei de care este legata ea o insemnatate exceptionala. De aceea, cerinta celei de-a patra porunci cu privire la praznuirea zilei a saptea a sap­tamanii priveste in Noul Testament ziua de duminica.

Asadar, avem o porunca de la Dumnezeu cu privire la cinstirea praznicelor. Intrucat toate poruncile au fost date de catre Domnul spre binele omului, bineinteles ca si aceas­ta porunca este folositoare si neaparat trebuincioasa pentru noi. Ea este tot atat de importanta si tot atat de necesara ca oricare alta porunca, fiindca prin ea se exprima aceeasi voie a lui Dumnezeu ca in intreaga Lege data in Sinai. Si totusi, s-ar parea ca nu este nici o alta porunca pe care s-o incalcam mai usor si mai des ca cea de-a patra. Dupa toate probabilitati­le, asta se intampla deoarece urmarile vatamatoare ale incal­carii cinstirii praznicelor nu sunt atat de limpezi pentru noi ca dauna care vine din incalcarea celorlalte porunci. Omo­rul, furtul, clevetirea sunt un rau evident, de care-si da seama oricine, pe cand munca, chefurile, indeletnicirile nepotrivite cu insemnatatea zilei Domnului cui dauneaza? Ba, li se pare multora, chiar dimpotriva: munca este intotdeauna folosi­toare, si ca atare orice munca, chiar si in zi de praznic, este un lucru pe deplin ingaduit. Si totusi, incalcarea praznicelor este un rau neindoielnic, altminteri Domnul, Care Se ingri­jeste intotdeauna de binele omului, nu ar fi ocrotit cinstirea lor printr-o porunca aparte.

Dar de ce este nevoie de praznice?

Am avut odata prilejul sa discut cu un tanar student englez despre pricinile pentru care in Anglia este respectata cu atata strictete ziua duminicii.

„Stiti ce, sir”, mi-a spus el, „oricum o dam, tot este nevoie neaparata sa avem macar o zi pe saptamana pentru gandurile inalte!..”

Aceeasi idee e dezvoltata de Preasfintitul Filaret, mitro­politul Moscovei:

„Praznicul este contemplare evlavioasa, in care duhul se odihneste de osteneala trupului si aduna puteri pentru zilele de munca ale vietii.”

Chiar asa: de-a lungul saptamanii fierbem, ca intr-un cazan, in mijlocul grijilor si tul­burarilor de zi cu zi, traim ca intr-un bazar, unde desertaciunea zgomotoasa a vietii acesteia inabusa orice este duhovni­cesc. Gandurile sacaitoare la nevoile si maruntele neplaceri ale vietii, la castig, la cariera, la placeri, la orice, dar nu la Dumnezeu, infasura sufletul ca o ceata inabusitoare, si sedi­mentele acestor ganduri innegureaza sufletul ca funinginea, ca mucegaiul, facand necurata mintea si impietrita inima. In suflet se aduna un strat de mizerie morala, si trebuie nea­parat sa curatim din cand in cand aceasta mizerie, ca sa nu se transforme intr-o raie compacta, sub care incepe indata putrezirea si descompunerea puterilor duhovnicesti. La rusi este obiceiul de a merge in fiecare sambata la baia de aburi. Si sufletul are nevoie sa fie spalat periodic din punct de vedere moral. Praznicele sunt pentru el tocmai o astfel de spalare – sunt ca un dus sufletesc.

„Ziua a saptea sa fie pentru Dom­nul Dumnezeul tau”, glasuieste porunca.

Jos cu grijile de zi cu zi, cu gandurile cenusii, cu micile pofte murdare, cu vai­careala invidiei, cu reaua vointa! Dati-va pentru o zi sufle­tul gandurilor inalte: gandurilor la Dumnezeu, la dragoste, la sfintenie, la vesnicie, la luminata lume a ingerilor si sfintilor, la nemurirea ce va asteapta in viitor, ca sa deveniti si voi mai curati si mai buni. Scuturati-va de colbul desertaciu­nii lumesti, fiindca a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o (Fac. 2, 3).

rugaciune_in_genunchiGanditi-va la suflet macar in aceasta zi; altminteri va paste primejdia ca gandul la trup sa se pre­schimbe in esenta vietii voastre.

Aceasta este principala insemnatate a praznicului: este o zi de curatire, pe care o cere igiena sufletului.

Pentru omul neputincios, lumesc, este greu sa traiasca in nazuinta necontenita spre Dumnezeu. Asta cere eforturi neintrerupte si o vointa bine disciplinata, fiindca maruntisu­rile lumesti tind mereu sa puna stapanire pe minte si sa alun­ge de acolo orice gand la Dumnezeu. A te lupta permanent cu aceasta presiune, clipa de clipa, fara a da inapoi nici macar un pas, este un lucru care adeseori nu sta in puterea omului obisnuit, lipsit de experienta in razboiul duhovnicesc. Bise­rica stie asta, si de aceea, lasand la dispozitia omului sase zile pe saptamana pentru treburile lui lumesti, cere de la el doar o zi de eforturi aparte pentru a se smulge din forfoteala de zi cu zi si a se inalta macar pentru o scurta vreme, prin incorda­rea duhului, la inaltimea curatitoare si sfintitoare. Inteleap­ta pedagogie! Cand un profesor iscusit isi invata elevii gim­nastica, la inceput alterneaza intotdeauna eforturile intense cu perioadele lungi de odihna, altfel acestia se epuizeaza cu usurinta. Asa e si in educatia duhovniceasca: avantul puteri­lor duhovnicesti din ziua de sarbatoare este inlocuit de lun­ga relaxare duhovniceasca a zilelor obisnuite, si ca atare este indurata cu usurinta pana si de crestinul incepator, slab. Ast­fel, sufletul este educat si intarit putin cate putin. Inainte de a alerga, trebuie sa inveti sa mergi.

Asadar, instituirea unor zile aparte de sarbatoare, care intrerup curgerea zilelor obisnuite, are o insemnatate duhovnicesc-educativa.

Este greu sa ne inchipuim ce ar fi viata fara praznice: fara indoiala, ceva foarte posomorat, lipsit de bucurie. Ati vazut vreodata orase industriale, unde strazi intregi sunt ocupate numai de fabrici si uzine? Priveliste mai urata decat aceste strazi nici nu iti poti inchipui: caldaramuri cenusii, prafuite; cladiri de o culoare murdara, nesfarsit de monotone, ca niste cutii, lipsite de ornamente arhitecturale, lipsite de stil, cu siruri de ferestre identice, ferecate in cercevele; randuri nesfarsite de cosuri lungi si golase, ce se intind spre cer ca niste tevi de pusca si scuipa nori de fum acru si de funingi­ne. Acolo cerul nu e curat, limpede, azuriu, ci este murdarit tot de aceste cosuri si acoperit de fumul lor cenusiu. Totul e cenusiu si saracacios, ucigator de plicticos. Peste tot mizerie, funingine, de care nu te poti ascunde nicaieri.

Asa trebuie sa fie viata fara sarbatori. Sufletul insa nu suporta o atare monotonie apasatoare: el are nevoie de pete de culoare, de lumina soarelui, de cer zambitor, de cantecele privighetorii, de bucuria vietii. Praznicul ne da toate aceste lucruri. Daca avem o atitudine religioasa, crestineasca, fata de el ne aduce atata bucurie, atatea incantari curate, incat ti se face mila de oamenii care n-au primit o educatie biseri­ceasca si n-au trait vreodata sfantul entuziasm al dispoziti­ei sarbatoresti. Dupa un praznic si zilele de lucru devin mai pline de continut, de sens, si ca atare mai interesante.

Adeseori, oamenii care sunt legati de pamant si se gandesc numai la cele pamantesti spun ca sarbatorile scad productivi­tatea muncii poporului, ca vremea lor este o vreme stearpa si ca mai bine ar fi folosita pentru munca, fiindca atunci oame­nii ar fi mai bogati si ar trai mai bine. Lasand la o parte faptul ca nu numai cu paine va trai omul si ca scopul vietii nu consta in bogatie, ci in dezvoltarea duhului, la care ajuta sarbatori­le crestinesti, acestea nu micsoreaza, ci, dimpotriva, sporesc productivitatea muncii fizice si, prin urmare, ajuta la acumu­larea de bunuri materiale. Exista o carte a unui savant stra­in, Niemeyer, dedicata acestei probleme si intitulata Despre odihna duminicala. In aceasta carte, pe baza datelor statistice, e dovedita o idee foarte simpla: puterea de munca a omului se epuizeaza rapid si are nevoie de odihna in anumite perioa­de pentru a se reface; in caz contrar, calitatea si intensitatea muncii scad, asa incat timpul castigat prin desfiintarea odih­nei sarbatoresti se pierde practic fara vreun rezultat si nu face sa creasca productivitatea generala a muncii.

Pe langa asta, un argument clasic impotriva adversari­lor sarbatorilor este cea mai bogata dintre tarile europene: Anglia. Nicaieri nu este respectata odihna duminicii cu ata­ta strictete ca acolo. Daca veti avea vreodata prilejul sa mer­geti intr-o zi de lucru prin partea centrala a Londrei, asa-numitul City, veti fi uimiti de ritmul nebun al vietii care se desfasoara pe strazile principale[2]. Totul este plin de misca­re: trotuarele, pe care se scurge ca o panglica nesfarsita mul­timea de oameni preocupati; pe carosabilul asfaltat se mis­ca toate felurile de cabriolete, carucioare de mana, faetoane elegante, omnibuze greoaie si asa mai departe; si sub pamant este tot miscare febrila: acolo, la o adancime de sase sajeni[3], pe coridoare subpamantene speciale ca niste tevi, alearga cu o infricosatoare repeziciune trenuri electrice; asa-numitul metropolitan ba plonjeaza sub pamant, ba se ridica in goana pe estacade inalte si huruie deasupra capului trecatorilor… Toate acestea creeaza impresia unui adevarat turn Babel.

Duceti-va insa acolo intr-o zi de duminica, si veti fi uimiti de o cu totul alta priveliste. Liniste deplina. Vitrinele magazi­nelor, numeroasele birouri, bancile – totul este inchis. Strazi­le sunt pustii. Nu se vede aproape nici tipenie de om. Foarte rar se vede cate un trecator care merge undeva cu pasi repezi, ca si cum s-ar rusina de singuratatea sa si de necesitatea care l-a impins sa calce traditia. Pe strazile depopulate, pasii singuratici rasuna ciudat de limpede, si in urma lor se asterne din nou o liniste adanca. Numai asa-numitii „bobbies”, magnificii politisti londonezi, stau nemiscati la posturile lor, ca niste statui, subliniind si mai mult imobilitatea tabloului. Dupa slujba de la biserica, intreaga populatie isi petrece timpul aca­sa – fie la pian, care acompaniaza cantarea imnelor sacre, fie in discutii cu prietenii in fata semineului. Asa trece duminica in Anglia. Trebuie sa adaugam ca ziua de lucru inceteaza peste tot inca de sambata, de la orele 12, si cu toate acestea Anglia este cea mai bogata si cea mai industrializata tara din Europa.

Asadar, praznicele nu micsoreaza catusi de putin produc­tivitatea muncii poporului – insa, bineinteles, pentru ca ele sa aduca un folos adevarat omului, curatind si inaltand sufle­tul, este necesar neaparat sa fie petrecute asa cum trebuie. Din pacate, la noi sarbatoarea inseamna doar si mai multa desertaciune a vietii: musafiri, concerte, serate, baluri, teatre, jocuri de carti, betii – toate soiurile de distractii, adeseori grosolane, adeseori imorale – sunt organizate in mod inten­tionat de sarbatori: in zilele de lucru nu este timp pentru ele. Se intelege ca a petrece in acest fel praznicul nu inseamna deloc a-l inchina lui Dumnezeu sau a te odihni. Rezultatul, in acest caz, este doar oboseala, gustul tulbure in suflet, tampirea acestuia. Se poate spune de-a dreptul ca este mult mai bine sa muncesti decat sa-ti umpli timpul cu aceasta desertaciune, care omoara sufletul.

Si atunci, cum trebuie petrecute sarbatorile crestineste?

Uitati-va la exemplul Domnului Iisus Hristos. Ce face El sambata, adica in zi de praznic?

La Evanghelistul Luca gasim urmatoarea observatie:

Si, dupa obiceiul Sau, a intrat in ziua sambetei in sinagoga (Lc. 4,16).

sf_ioan_iacon_seminar_neamtIata care era obiceiul lui Iisus Hristos in zilele de sarba­toare: S-a dus in sinagoga, adica in casa de rugaciune. La noi, sinagogile sunt inlocuite de biserici; cea dintai indatorire a noastra e mersul la biserica.

Intr-adevar, biserica si slujbele de obste sunt un mijloc puternic de educare, luminare si curatire duhovniceasca.

„Mare este lucrarea Dumnezeiestii Liturghii!, scrie Gogol.

„Daca omul se roaga cu evlavie si urmareste cu osardie tot ce se savarseste in timpul ei, sufletul lui dobandeste o dispo­zitie inalta, poruncile lui Hristos devin pentru el cu putin­ta de implinit, jugul lui Hristos devine bun si sarcina Lui -usoara.”

„Iubesc sa ma rog in biserica”, spune parintele Ioan din Kronstadt, „mai ales in sfantul altar, la jertfelnicul lui Dumnezeu, fiindca in biserica harul lui Dumnezeu ma pre­schimba in chip minunat; in timpul rugaciunii de pocainta si umilinta cad de pe sufletul meu maracinii, lanturile pati­milor, si simt o asemenea usurare... inviez in Dumnezeu si pentru Dumnezeu… ma fac ca un copil mangaiat pe genun­chii mamei; inima mea este atunci plina de preacereasca si dulce pace… fata de toti simti prietenie si dragoste, pana si fata de vrajmasi, si ii dezvinovatesti si ii ierti cu placere.”

man0057921Biserica insufla gandul la Dumnezeu si nazuinta catre El. Pana si infatisarea ei exterioara, aceste turle aurite ce seama­na cu niste lumanari aprinse cu limba ascutita de flacara ce se inalta catre cer, ne cheama sa ne desprindem de pamant si sa ne ridicam intr-acolo, in nemarginit[4]. Iar slujbele si dau invatatura, propunand atentiei rugatorilor tot continutul cres­tinismului printr-o serie de profunde imagini simbolice, si mangaie, si inmoaie sufletul, si inalta. Iata un mic fragment dintr-o scrisoare a unei fete de 15 ani, care reda impresiile lasate de slujba in sufletul ei tanar:

„Iti cant minunata canta­re Ţie, Inaltule, Luminosule, Cela ce trimiti in sufletul meu suflarea fericirii nepamantesti… Razele de soare, luminoase si pline de bucurie, joaca stralucitor pe boltile albastre ale bise­ricii. Suvitele fumului de tamaie, diafane, delicate, usoare, se tot inalta. Razele zambitoare ale soarelui isi taie drum prin ele si cad pe boltile semisferice… Cat de minunata este aceas­ta zi plina de lumina! Cat de limpede este cerul albastru! Cu cata bucurie Iti canta lauda rasunatoare glasurile tinere si frumoase! Ce minunat este aici, in biserica Ta! Cum ard toate inimile de dragoste curata pentru Tine!.. Toata lumea este o mare biserica a Ta, si in aceasta biserica totul este prea-frumos si luminos, totul Iti canta cantare sonora si preafru­moasa, plina de incantare si de dragoste gingasa: Te iubim, Te iubim, Luminosule, Inaltule, Preafrumosule!..

Intram tacuti in semiintunericul bisericii si ne plecam cu evlavie genunchii in fata tainicului Tau altar. Fara sunet zboara in sus, spre boltile cufundate in penumbra, cea dintai rugaciune a inimilor infiorate, ce ard de dragoste nemargini­ta pentru Dumnezeu. In fata noastra licaresc cu flacara egala lumanarile. Se revarsa lin cantarile demult cunoscute, dragi inimii… Si din adancul sufletului emotionat tinde catre El, Cel rastignit de pacatele noastre, Care a patimit pentru noi, Care ne iubeste, rugaciunea fierbinte si curata:

«Dumnezeule, Dumnezeule! Vezi amarul nostru, vezi intunericul in care traim, vezi cum nazuiesc spre lumina Ta sufletele noastre!.. Din inimi iubitoare, fierbinti, se inalta catre Tine rugaciune curata, inflacarata, pentru cei ce nu cunosc aceasta fericire de a se ruga Ţie, pentru toti cei in ale caror suflete nu e nici o scanteie a marii Tale iubiri, care incalzeste si lumineaza inimile! Acestia nu stiu ce fericire e pentru om sa Te simta in inima sa, ce fericire este in dragos­tea de Tine, cat de usor si vesel este a le ierta toate oamenilor in numele Tau! Ţie, Mare si Milostive, ne rugam: da-le sa Te priceapa macar pentru o clipa, da-le sa se roage Ţie macar o clipa cu inima renascuta si curatita de murdaria acestei vieti, da-le sa simta in inimile lor luminoasa si preafrumoasa dra­goste de oameni! Desteapta in sufletele lor tot ce este bun si curat, tot ce a disparut sub mizeria vietii si doarme si acum in inimile lor somn adanc!»”

Acestea sunt impresiile primite de sufletul curat al ado­lescentului de la slujbele ortodoxe, iata ce dispozitie sufle­teasca elevata daruieste biserica!

Nu degeaba vechii crestini pretuiau atat de mult slujbe­le sarbatoresti si nazuiau atat de mult catre ele, incat nu ii putea opri nici primejdia mortii.

In istoria Bisericii e cunoscuta urmatoarea intamplare.

Sub domnia imparatului Valens a fost o vreme cand cres­tinii ortodocsi erau prigoniti cumplit[5]. Printr-un edict spe­cial li s-a interzis supusilor imparatesti sa mearga in bisericile ortodoxe. Aceasta interdictie era insotita de amenintarea ca toti cei ce se vor duce la slujba acolo vor fi batuti crunt chiar in biserica. Executarea edictului a fost incredintata prefectu­lui orasului. Dimineata devreme, atunci cand, dupa informa­tiile pe care le avea prefectul, trebuia sa inceapa slujba orto­doxa, acesta s-a dus la biserica insotit de un detasament inar­mat. El credea ca edictul imperial ii va speria atat de mult pe crestini, incat nimeni nu va indrazni sa vina la slujba. Cat de mare i-a fost uimirea cand a vazut ca strazile din jurul biseri­cii erau pline de crestinii ce se grabeau la Liturghie! Deose­bit de mirat a fost atunci cand a vazut iesind dintr-o casa o tanara crestina cu un copil in brate.

– Asculta, i-a zis el, unde te duci ?

– La biserica, a raspuns femeia.

– Nu stii edictul?copiii la slujbele bisericii

– Ba da.

– Si nu te temi de moarte?

– Cu bucurie mor pentru Hristos!… Uita-te: toti se duc la biserica… Oare pot eu sa scap prilejul de a patimi pentru Domnul?

– Dar fie-ti mila macar de copil… De ce l-ai luat cu tine ?

– Vreau sa impartasesc fericirea cu el… Este destul de mare ca sa marturiseasca numele Domnului Iisus Hristos.

Prefectul a fost emotionat, tulburat, cutremurat. Edictul imperial n-a fost executat.

Atat de mult pretuiau crestinii biserica si slujbele! Inte­legand toata insemnatatea slujbelor pentru educatia cresti­na, Sinodul Quinisext[6] a emis urmatorul canon privitor la praznice:

„Daca cineva, fara nevoie neaparata sau piedica… ” nu vine in adunarea bisericeasca trei duminici in trei sapta­mani la rand, daca va fi cleric sa se cateriseasca, iar daca va fi mirean sa fie indepartat de la impartasire.”

Asadar, mersul la biserica este cea dintai indatorire a cres­tinului de sarbatori.

Cea de-a doua indatorire e binefacerea. Asta ne invata exemplul Domnului, Care l-a vindecat pe cel cu mana usca­ta sambata, aratand prin asta ca sambata trebuie sa facem bine.

In fine, indeletnicirile evlavioase de tot felul – rugaciu­nea facuta acasa, citirea cartilor folositoare de suflet, discu­tiile pe teme religioase si asa mai departe – sunt cat se poate de potrivite praznicului, caci prin aceasta se si sfinteste ziua de sarbatoare, asa cum cere porunca.

Lucreaza sase zile si-ti fa in acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau (Ies. 20, 8-9).


[1] Unul dintre Sinoadele locale ale carui canoane se bucura de autori­tate in Biserica Ortodoxa (n.tr.).

[2] Londra descrisă aici este cea a începutului de secol XX, când Vlădica a petrecut acolo anii 1910-1911 (n.tr.).

[3] Intre 12 şi 13 metri (n.tr.).

[4] Se au in vedere turlele specifice ale bisericilor rusesti (n.tr.).

[5] Valens era partizan al ereziei ariene (n.tr.).

[6] Sau Trulan. A avut loc în anul 692. Este considerat o „prelungire” a Sinoadelor Ecumenice V şi VI: intrucat acestea nu au emis canoane disciplinare, Sinodul Quinisext a elaborat o serie de astfel de canoane in completarea activitatii acestora (n.tr.).

(din: Sfantul Vasile al Kineşmei, Evanghelia pentru omul modern. Învățături din Evanghelia după Marcu – volumul 1, Editura Sophia, 2013)

 

Legaturi:

***

***

***


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Valentin Mordasov, Sfantul Vasile al Kinesmei, Talcuiri ale textelor scripturistice, Vindecarea femeii garbove

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “Vindecarea femeii garbove in zi de sambata si schimbarea zilei Domnului. TIMPUL CINSTIRII LUI DUMNEZEU PRIN LUCRARILE DUHOVNICESTI. Ce facem Duminica, cum praznuim sarbatorile?

  1. “9. Şi trecând de acolo, a venit în sinagoga lor.
    10. Şi iată un om având mâna uscată. Şi L-au întrebat, zicând: Cade-se, oare, a vindeca sâmbăta? Ca să-L învinuiască.
    11. El le-a zis: Cine va fi între voi omul care va avea o oaie şi, de va cădea ea sâmbăta în groapă, nu o va apuca şi o va scoate?
    12. Cu cât se deosebeşte omul de oaie! De aceea se cade a face bine sâmbăta.
    13. Atunci i-a zis omului: Întinde mâna ta. El a întins-o şi s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă.”
    (Matei 12:9-13)
    * Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, face vindecări sâmbăta şi anulează prescripţia ţinerii sabatului (sâmbetei), deoarece iudeii considerau că dreptatea poate fi dobândită prin respectarea seacă (fără dragoste de Dumnezeu şi de aproapele) a poruncilor, căci tot El zice fariseilor:
    – “Dar vai vouă, fariseilor! Că daţi zeciuială din izmă şi din untariţă şi din toate legumele şi lăsaţi la o parte dreptatea şi iubirea de Dumnezeu; pe acestea se cuvenea să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi.” (Luca 11:42);
    – “Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea.” (Luca 16:16);
    – Căci: “Deci pentru aceasta căutau mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega sâmbăta, ci şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, făcându-Se pe Sine deopotrivă cu Dumnezeu.” (Ioan 5:18),
    dezlegare = anulare.
    Iar Apostolul Pavel zice:
    – “Oare, atunci să păcătuim fiindcă nu suntem sub lege, ci sub har? Nicidecum!” (Romani 6:15);
    – “Cei ce voiţi să vă îndreptaţi prin Lege v-aţi îndepărtat de Hristos, aţi căzut din har” (Galateni 5:4),
    adică ţinerea prescripţiilor Legii (lui Moise), între care era şi respectarea sabatului, este depărtare de Hristos cel Înviat (în zi de duminică).

    Sursa: De ce creştinii ţin Duminica. Despre ziua de odihnă

  2. Apropo de Anglia. Pina acum citiva ani, nu multi, 5-6 ani ziua de Duminica era petrecuta asa cum spune preotul acesta rus. Adica nu vedeai nici tipenie. Toate magazinele erau inchise. Numai ca englezii nu mai se duc la biserica ci se duc la plimbare in afara orasului, joaca diverse sporturi sau stau acasa la televizor. Urmarea?

    Acum Duminica toate magazinele sint deschise si singura deosebire intre aceasta zi si restul saptaminiii este ca magazinele inchid mai devreme.

    Ba mai mult. Anglia are o populatie islamica in crestere exponentiala. Acestia nu respecta duminica. Iar daca au afaceri cu mai multi angajati le cer acestora, mai ales daca sint imigranti, sa lucreze 7 zile pe saptamina fara intrerupere. De fapt unul din motivele pentru care din ce in ce mai multe magazine nu inchid duminica este tocmai cresterea in numar a clientilor islamici carora putin la pasa de duminica

  3. Un părinte pustnic dintr-un varf de munte,ucenic al părintelui nostru, Iustin Pârvu, indeamnă pe toti acei care mai știu să facă ascultare de Dumnezeu ca în perioada 13-16 decembrie 2013 , să facă post după rânduială , un pic de milostenie după puterea fiecăruia , iar la miezul nopții o mică priveghere.
    Să aprindem o lumânare și în genunchi să facem cu toții câte o rugăciune pentru neam și pentru țara noastră creștin ortodoxă.
    Cine are dragoste de aproapele să anunțe și pe cei dragi ai nostri plecați la muncă în străinătate.Să cerem cu totii MILA LUI DUMNEZEU.

  4. Pingback: Vindecarea femeii garbove | albastru de ...
  5. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (III): Impartasania cu pregatire, leacurile bolilor, faptele milosteniei, pocainta, paza gandurilor, citirea Evangheliei… -
  6. Pingback: Intelegerea LUI HRISTOS si intelegerea FARISEICA. Legea veche si Legea noua. SENSUL RANDUIELILOR RELIGIOASE EXTERIOARE versus LEGALISMUL FORMELOR GOALE, FARA DUH -
  7. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (II): “Trebuie sa fii hotarat pen­tru Dumnezeu, iar nu sa faci pe plac cererilor necinstite ale oamenilor!” -
  8. Pingback: BARBATIE si MILA versus DISPRET si INJOSIRE. Cum ne recapatam DEMNITATEA de FII AI LUI DUMNEZEU? Cum se poate ODIHNI in noi PRUNCUL HRISTOS? “In acest post se vede, poate, cel mai mult, mila lui Dumnezeu“ (si AUDIO) -
  9. Pingback: FEMEIA GARBOVA ASTAZI: Un popor garbovit de ploconiri, linguseli, LIPSA DE VERTICALITATE; o omenire tip “Prikoke”, COCOSATA DE PACATE si MANIPULATA sa se simta “LIBERA” cand este mai ROBITA si sa fie fericita SCORMONIND IN GUNOAIEL
  10. Pingback: FEMEIA GARBOVA ASTAZI: Un popor garbovit de ploconiri, linguseli, LIPSA DE VERTICALITATE; o omenire tip “Prikoke”, COCOSATA DE PACATE si MANIPULATA sa se simta “LIBERA” cand este mai ROBITA si sa fie fericita SCORMONIND IN GUNOAIEL
  11. Pingback: FATARNICIA – cel mai urat pacat in ochii lui Dumnezeu. “SA NU JUDECAM CU DOUA MASURI”, acuzand cu asprime neputintele altora, iar pentru ale noastre gasind indreptatiri! “DEPENDENTA DE A JUDECA” si PATIMA PLACERII DE A LOVI I
  12. Pingback: FATARNICIA – cel mai urat pacat in ochii lui Dumnezeu. “SA NU JUDECAM CU DOUA MASURI”, acuzand cu asprime neputintele altora, iar pentru ale noastre gasind indreptatiri! “DEPENDENTA DE A JUDECA” si PATIMA PLACERII DE A LOVI I
  13. Pingback: Intelegerea LUI HRISTOS si intelegerea FARISEICA. Legea veche si Legea noua. SENSUL RANDUIELILOR RELIGIOASE EXTERIOARE versus LEGALISMUL FORMELOR GOALE, FARA DUH | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: “Devii ceea ce iubeşti”. Predici audio la vindecarea femeii garbove. GARBOVIREA SI FATARNICIA LUMII CARE IL REFUZA PE HRISTOS, DORIND INCRANCENAT LANTURILE SATANEI vs. FERICIREA CEREASCA ASCUNSA IN SUFERINTA ASUMATA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate