Articole cu eticheta (tag): jertfa Liturghiei

<i>“Ne ciocăne la poarta inimii degetul lui Dumnezeu”</i>. VESTIREA COLINDELOR ca ÎMPĂRTĂȘIRE A BUCURIEI ȘI A DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU, „prin slujirea celuilalt, prin iertare, prin biruirea oricărei vrăjmășii, prin dăruire de sine. NUMAI ASTFEL VOM GUSTA TAINA SĂRBĂTORILOR. Altfel… Nu e nevoie de prigoană, că înșine ne prigonim” (Predică AUDIO + TEXT)

1. “Ne ciocăne la poarta inimii degetul lui Dumnezeu”. VESTIREA COLINDELOR ca ÎMPĂRTĂȘIRE A BUCURIEI ȘI A DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU, „prin slujirea celuilalt, prin iertare, prin biruirea oricărei vrăjmășii, prin dăruire de sine. NUMAI ASTFEL VOM GUSTA TAINA SĂRBĂTORILOR. Altfel… Nu e nevoie de prigoană, că înșine ne prigonim” (Predică AUDIO + TEXT) 24-12-2020

 „Cea mai adâncă rugăciune este să înțelegi binefacerile lui Dumnezeu” Arhim. Nichifor Horia Predică la Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) și la Sfântul Ioan de Kronstadt – Arhim. Nichifor Horia, Mănăstirea Sfinții Trei …

PARINTELE MIHAIL MILEA: <i>“Suntem în PERSECUȚIE, toată Biserica, de la un capăt la altul</i>. ESTE UN ÎNCEPUT. Se joacă cu Dumnezeu! Dragii mei, UNDE AUZIȚI CĂ E LITURGHIE, ALERGAȚI! <i>Nu poţi trăi fără Hristos. Poţi să ai frigiderul plin, dacă nu-L ai pe Hristos, eşti cel mai sărac din lume”</i> (VIDEO, TEXT)

2. PARINTELE MIHAIL MILEA: “Suntem în PERSECUȚIE, toată Biserica, de la un capăt la altul. ESTE UN ÎNCEPUT. Se joacă cu Dumnezeu! Dragii mei, UNDE AUZIȚI CĂ E LITURGHIE, ALERGAȚI! Nu poţi trăi fără Hristos. Poţi să ai frigiderul plin, dacă nu-L ai pe Hristos, eşti cel mai sărac din lume” (VIDEO, TEXT) 26-06-2020

 “(…) în locul cel mai sfânt din acest univers, loc de maximă siguranţă, casa lui Dumnezeu, Sfânta Biserică, maica neamului nostru românesc, care ne adună pentru a ne sfinţi, pentru a ne uni, pentru a ne încuraja, pentru a …

<i>“Atunci când vedeți că vor începe lupta împotriva Sfintei Împărtășanii, să știți că Antihrist se află pe drum”</i>. PĂRINTELE ELPIDIE VAIANAKIS: “ACUM ÎNCEPE ULTIMA PRIGOANĂ A BISERICII”. Apatia conducătorilor bisericești și indiferența creștinilor – printre armele prin care satana luptă Biserica printr-o PRIGOANĂ MUȘAMALIZATĂ

3. “Atunci când vedeți că vor începe lupta împotriva Sfintei Împărtășanii, să știți că Antihrist se află pe drum”. PĂRINTELE ELPIDIE VAIANAKIS: “ACUM ÎNCEPE ULTIMA PRIGOANĂ A BISERICII”. Apatia conducătorilor bisericești și indiferența creștinilor – printre armele prin care satana luptă Biserica printr-o PRIGOANĂ MUȘAMALIZATĂ 10-06-2020

Pr. Elpidie Vaianakis – De ce diavolul duce mare război împotriva Sfintei Împărtășanii – Părinte, în ultima vreme observăm că Satana duce un război aprig împotriva Sfintei Împărtășanii. De ce credeți că se întâmplă aceasta? – Copilul meu, Satana se …

Sa recitim proorociile, nu sa le dispretuim (I): “SFANTA LITURGHIE sau Jertfa cea de-a pururi este aceea care OPREȘTE SĂ SE ARATE ANTIHRIST”/ <i>“Lucifer va interzice prin lege IMPARTASANIA. Vor fi Sinoade care vor decide MODIFICARI ALE TUTUROR SFINTELOR TAINE”</i>

4. Sa recitim proorociile, nu sa le dispretuim (I): “SFANTA LITURGHIE sau Jertfa cea de-a pururi este aceea care OPREȘTE SĂ SE ARATE ANTIHRIST”/ “Lucifer va interzice prin lege IMPARTASANIA. Vor fi Sinoade care vor decide MODIFICARI ALE TUTUROR SFINTELOR TAINE” 29-04-2020

PARINTELE ARSENIE BOCA: SFANTA LITURGHIE MAI ŢINE LUMEA Precum Taina pocăinţei sau mărturisirea este judecata milostivă a lui Dumnezeu, ascunsă sub chip smerit, şi iubitorii de smerenie dau de darul acesta, asemenea şi Sfanta Jertfa a Mantuitorului, din Sfanta Liturghie, …

<i>“Vremurile acestea ne arata ca venirea Domnului este aproape. Fiti purtatori de Hristos, fiti crestini adevarati!”</i>. CUVANTUL INLACRIMAT AL PARINTELUI DINU POMPILIU la vremea inceputului de mare stramtorare (VIDEO, TEXT)

5. “Vremurile acestea ne arata ca venirea Domnului este aproape. Fiti purtatori de Hristos, fiti crestini adevarati!”. CUVANTUL INLACRIMAT AL PARINTELUI DINU POMPILIU la vremea inceputului de mare stramtorare (VIDEO, TEXT) 28-03-2020

 ÎNTOARCERE LA DUMNEZEU, FIȚI PURTĂTORI AI LUI HRISTOS! / Părintele Dinu Pompiliu – Biserica Șerban-Vodă, București (22.03.2020, Duminica Sfintei Cruci) “Iubiti credinciosi, si de data aceasta ne-ati dat, din nou, o lectie de credinta adevarata, autentica. Dumnezeu a randuit …

MESAJ CRUCIAL AL PREASFINȚITULUI MACARIE PENTRU TRECEREA ”EXAMENULUI” PANDEMIEI DE CORONAVIRUS: <i>“Atunci când va înceta Liturghia, va înceta și istoria acestei lumi și va veni sfârșitul. LITURGHIA ȚINE ROMÂNIA! Liturghia ține Scandinavia! LITURGHIA ȚINE ÎNTREAGA LUME!”</i>. SĂ ÎNMULȚIM RUGĂCIUNEA! Recomandări de rugăciuni pentru izbăvirea de boală și pentru aceste vremuri de încercare (VIDEO, TEXT, AUDIO)

6. MESAJ CRUCIAL AL PREASFINȚITULUI MACARIE PENTRU TRECEREA ”EXAMENULUI” PANDEMIEI DE CORONAVIRUS: “Atunci când va înceta Liturghia, va înceta și istoria acestei lumi și va veni sfârșitul. LITURGHIA ȚINE ROMÂNIA! Liturghia ține Scandinavia! LITURGHIA ȚINE ÎNTREAGA LUME!”. SĂ ÎNMULȚIM RUGĂCIUNEA! Recomandări de rugăciuni pentru izbăvirea de boală și pentru aceste vremuri de încercare (VIDEO, TEXT, AUDIO) 16-03-2020

Episcopia Scandinaviei: PS Episcop Macarie: „Să trecem acest examen al încercării!”, Stockholm, 15 martie 2020: În duminica a II-a din Postul Mare, 15 martie 2020, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord s-a aflat …

SFANTA LITURGHIE si CINA CEA DE TAINA. Locul pregustarii Imparatiei lui Dumnezeu si scoala vesniciei: <i>“Hristos Insusi este de fata, Domnul locuieste in mijlocul unsilor Sai pe care ii zideste drept Biserica Lui, Trupul Lui”</i>

11. SFANTA LITURGHIE si CINA CEA DE TAINA. Locul pregustarii Imparatiei lui Dumnezeu si scoala vesniciei: “Hristos Insusi este de fata, Domnul locuieste in mijlocul unsilor Sai pe care ii zideste drept Biserica Lui, Trupul Lui” 28-04-2016

Arhim. Zaharia de la Essex: În schimbul vieţii noastre pământeşti – viața veşnică a lui Dumnezeu (I) (fragment) “In prima perioadă a vieţii duhovniceşti ni se descoperă chipul vieţii celei adevărate pe care se cuvine să o urmăm. În a …

<i>INTRA INLAUNTRU SI VEI AFLA ODIHNA!</i> Scopul si implinirea adevarata a crestinului: AFLAREA ADANCULUI INIMII. Parintele Zaharia ne invata CUM SE POATE APLICA IN VIATA NOASTRA ESENTA INVATATURII SF. GRIGORIE PALAMA. Care sunt caile prin care putem dobandi DUREREA DUHOVNICEASCA A INIMII?

12. INTRA INLAUNTRU SI VEI AFLA ODIHNA! Scopul si implinirea adevarata a crestinului: AFLAREA ADANCULUI INIMII. Parintele Zaharia ne invata CUM SE POATE APLICA IN VIATA NOASTRA ESENTA INVATATURII SF. GRIGORIE PALAMA. Care sunt caile prin care putem dobandi DUREREA DUHOVNICEASCA A INIMII? 26-03-2016

Pentru Duminica Sfântului Grigorie Palama va mai recomandam:   Arhimandritul Zaharia Zaharou: “INTRĂ ÎNLĂUNTRU ŞI VEI AFLA ODIHNĂ” Am ascultat odată spovedania unei doamne din Rusia, o scriitoare celebră. Era uşor derutată şi i-am zis: „Mintea dumneavoastră e precum un …

PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC (✝19 iulie 2011) – ULTIMUL INTERVIU pentru “Lumea monahilor”: “VOM RĂSPUNDE, FETIŢĂ SCUMPĂ, TOŢI! <i>Hristos a venit, S‑a jertfit ca să ne salveze pe noi. Iar noi habar nu avem</i>. DE CE ATÂTA NEPĂSARE?”

13. PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC (✝19 iulie 2011) – ULTIMUL INTERVIU pentru “Lumea monahilor”: “VOM RĂSPUNDE, FETIŢĂ SCUMPĂ, TOŢI! Hristos a venit, S‑a jertfit ca să ne salveze pe noi. Iar noi habar nu avem. DE CE ATÂTA NEPĂSARE?” 21-07-2015

Vedeti si: *** “Am multă încredere în ce a făcut Dumnezeu. Femeia are multă valoare şi nu se astâmpără deloc, se găteşte, se vopseşte, face mare greşeală! Pierde ce‑i mai scump: feminitatea! Mare greşeală! […] Dispare discreţia, respectul, dispare respectul fetei pentru ea însăşi. Aţâţă poftele, zgândără conştiinţele …

PARINTELE ROMAN BRAGA despre ORTODOXIE si OCCIDENT, demonizarea tinerilor si drumul necesar catre “adancul din noi”: <i>“TREBUIE SA EXISTE O REACTIE IMPOTRIVA A TOT CEEA CE ESTE RAU IN SOCIETATE. Si mai ales la români, care sunt inclinati sa imite tot ceea ce in America se arunca deja la gunoi”</i> (si VIDEO)

14. PARINTELE ROMAN BRAGA despre ORTODOXIE si OCCIDENT, demonizarea tinerilor si drumul necesar catre “adancul din noi”: “TREBUIE SA EXISTE O REACTIE IMPOTRIVA A TOT CEEA CE ESTE RAU IN SOCIETATE. Si mai ales la români, care sunt inclinati sa imite tot ceea ce in America se arunca deja la gunoi” (si VIDEO) 30-04-2015

CUM ERA PARINTELE ROMAN BRAGA? “Eu tuturor tinerilor le spun: „Vorbeşte cu Hristos!” Ce să vorbeşti? Despre toate…” “Noi trebuie să ne căim înaintea lui Dumnezeu și să plângem pentru copiii aceștia. Tinerii care cresc ne văd pe noi și …

CINA CEA DE TAINA – noul Pasti al crestinilor. INSEMNATATEA SFINTEI EUHARISTII, ca impartasire REALA din Trupul si Sangele lui Hristos. PUTEREA SFINTEI IMPARTASANII si PRIMEJDIA PRIMIRII SFINTELOR TAINE FARA PREGATIRE

15. CINA CEA DE TAINA – noul Pasti al crestinilor. INSEMNATATEA SFINTEI EUHARISTII, ca impartasire REALA din Trupul si Sangele lui Hristos. PUTEREA SFINTEI IMPARTASANII si PRIMEJDIA PRIMIRII SFINTELOR TAINE FARA PREGATIRE 09-04-2015

RATACIREA celor care cred ca IMPARTASANIA s-ar face doar simbolic si comemorativ, cu simpla paine si simplu vin *** Însemnătatea Sfintei Euharistii [Talcuire la Evanghelia dupa Marcu – (Capitolul 14, versetele 12-25)] Înaintea noastră se desfăşoară cele din urmă pagini …

Carti recomandate