PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC (✝19 iulie 2011) – ULTIMUL INTERVIU pentru “Lumea monahilor”: “VOM RĂSPUNDE, FETIŢĂ SCUMPĂ, TOŢI! Hristos a venit, S‑a jertfit ca să ne salveze pe noi. Iar noi habar nu avem. DE CE ATÂTA NEPĂSARE?”

21-07-2015 ~~Sublinieri~~

Vedeti si:

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, omul cat un veac, care a stat “CU INIMA TREAZA, CU FATA CATRE DUMNEZEU”
Pomenirea mutarii in vesnicie a PARINTELUI ARSENIE PAPACIOC (19 iulie). Invataturi si evocari video: “Frumusetea intelepciunii. Sfaturi pentru viata crestina”
PARINTELE ARSENIE PAPACIOC – 3 ani de la nasterea in ceruri (19 iulie): CUVINTE DE FOLOS, GRUPATE TEMATIC
PARINTELE ARSENIE PAPACIOC IN INCHISORILE COMUNISTE – marturii inedite despre sfintenia celui care a facut din temnita, manastire
PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, “spitalul de urgenta al sufletelor“: “TE ADOPTA, CA UN ADEVARAT PARINTE. Nu si-a dorit sa-si apropie oamenii cu orice pret, dar AU SIMTIT CA LUI II PASA DE EI” (Reportaj “ADEVARUL”)

***

“Am multă încredere în ce a făcut Dumnezeu. Femeia are multă valoare şi nu se astâmpără deloc, se găteşte, se vopseşte, face mare greşeală! Pierde ce‑i mai scump: feminitatea! Mare greşeală! […] Dispare discreţia, respectul, dispare respectul fetei pentru ea însăşi. Aţâţă poftele, zgândără conştiinţele pe moment şi nu e bine...”

***

Lumea Monahilor nr. 97, iulie 2015:

Părintele Arsenie Papacioc (13 august 1914 ‑ 19 iulie 2011)

„Oamenii se vor convinge de existenţa lui Dumnezeu; ar fi o nedreptate să fie altfel, iar la Dumnezeu nu există nedreptate”

Dacă părintele ar mai fi trăit ar fi împlinit anul acesta 101 ani… La uşa casei de piatră din curtea Mânăstirii Sfânta Maria – Techirghiol au aşteptat mulţi pelerini, de‑a lungul timpului, pentru a‑i cere sfatul. Uneori, părintele însuşi ieşea pe cerdac şi îi invita în casă pentru a‑i asculta, a vorbi sau a se ruga pentru ei. Părintele Arsenie era mereu vesel şi chiar recomanda bucuria ca pe o formă de rugăciune. În privirea lui se amestecau albastrul mării, tăria caracterului său, blândeţea‑i, ca şi anii grei de temniţă, experienţa pustiei alături de Părintele Cleopa Ilie, scrierile lăsate ca moştenire pentru ucenicii săi şi pentru cei aflaţi în căutarea adevărului. Când am intrat în chilia părintelui pentru ultimul interviu pe care am putut să i‑l iau, glasul său m‑a trezit rapid din reveria pe care o trăiam pentru o clipă privindu‑l. „Ai venit să‑mi zâmbeşti?”, m‑a întrebat cu oarecare duritate. Mi‑am revenit atunci şi am început să‑l chestionez şi să‑i cer lămuriri pentru neînţelegerile pe care le aveam în acele momente.

Parintele Arsenie Papacioc de Cristina Nichitus Roncea

– Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc, suferinţele celor care au stat în temniţele comuniste au vreun rol în iconomia mântuirii?

Sigur că au! Orice suferinţă şi o susţinere într‑un fel oarecare a adevărului este un început de mucenicie sau este o jertfă care place poziţiei Bisericii şi lui Dumnezeu, pentru că problema care se punea era că întreg acest travaliu comunist era ca să te lepezi de credinţă. Au fost în temniţe şi unii care s‑au şi lepădat, unii au murit, alţii mai trăiesc pe ici, pe colo…

– Cum percep tinerii aceste jertfe?

Vă întreb eu pe Dvs.: cum trăiţi aceste fapte? Eu am făcut 14 ani de închisoare la Aiud, în condiţii de exterminare, şi ştiu ce a fost, ştiu şi pentru ce a fost. Vă întreb eu acum: ce mi‑aţi făcut în tot acest timp? Aţi fost credincioşi, aţi mărturisit pe unde v‑aţi găsit?

– Are importanţă recunoaşterea acestor jertfe?

Sigur! Se întârzie recunoaşterea acestor jertfe pentru că există diavol. Ne îndărătnicim şi există dorinţă de comoditate.

– Cine ar trebui să vorbească mai mult despre ce s‑a petrecut în temniţe?

Orice creştin! Nu unii da, şi alţii nu. Alţii să domnească şi să profite de jertfa unora.

– Credeţi că ispitele pe care le au oamenii de azi sunt altfel decât cele prin care au trecut creştinii din alte secole?

Toate sunt lucrare drăcească, din dorinţa lui de a cuceri creaţia dumnezeiască. El spune că e dumnezeu, drac împieliţat!

– Care sunt ispitele omului modern şi cum le poate acesta evita?

De mic înveţi copilul să se închine. Bătaia clopotelor ne îndeamnă, aşa cum ne‑a învăţat tăticul ori mămica, să ne facem cruce. Suntem creaţi de Dumnezeu, sigur numai pentru El, nu pentru dracul sau altcineva. Nu ne‑a lăsat, ne‑a dat pe Maica Domnului, care este stăpâna cerului şi a pământului şi care‑i supărată pe cei care nu‑i cer nimic. Ne‑a dat îngerul păzitor… suntem atât de păziţi şi de încadraţi ca să nu ne pierdem sufletele şi ca în final să fim cu Dumnezeu. Ne‑a creat din dragostea Lui şi pentru împărăţia Lui. Trebuie să înţelegem că Dumnezeu nu e supărat pentru noi atât de mult cât este pentru că suntem nepăsători. Suntem creaţi ca să credem.

– Ce le‑aţi spune tinerilor care neagă existenţa lui Dumnezeu?

Ceea ce vă spun acum: închinaţi‑vă, rugaţi‑vă, pocăiţi‑vă!…

– Vă întreb de cei necredincioşi…

Mă, fetiţo, mă! În veacul XXI ne mai întrebăm încă dacă există Dumnezeu?!… Când aşteptăm sfârşitul lumii? Poate răspunde oricum doreşte cineva la această întrebare, dar dacă totuşi există? Dacă e adevărat tot ce spune? Şi ce n‑a făcut ca să ne convingă că e adevărat? Ce nu I s‑a făcut lui Hristos? L‑au jupuit, L‑au scuipat, L‑au marginalizat… şi era Dumnezeu!

– Prin împărtăşanie ne unim prin Hristos?

Cine nu ştie lucrul ăsta? Ne ţinem de mână cu El, sigur că da! Vedeţi ce jertfă? S‑a oferit… gratuit! Pe noi nu ne costă nimic, doar să‑L recunoaştem! De ce să spui „drace, drace” şi să nu spui „Doamne, Doamne”? Cât este de greu să te mântuieşti! Nu este mişcare de pleoapă, de ochi fără ştirea lui Dumnezeu. El spune cuvântul care răspunde la multe întrebări de natura asta: „Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea!” Moartea, iadul sunt o realitate. Raiul e o realitate, nu sperietoare, cum crede lumea. Când vine vorba de veşnicie nu trebuie să riscăm. În afară de frumuseţe, de liniştire sufletească, ştim sigur că vom muri. Există această încredinţare pentru toată suflarea.

– Cum putem obţine discernământ pentru a distinge adevărul de minciună, binele de rău?

– Există o putinţă de a ne orienta. Repet, Dumnezeu nu ne‑a creat şi ne‑a aruncat într‑un haos oarecare la discreţia diavolului. Diavolul a căzut înaintea căderii omului. Avem puterea de a vedea ce e alb şi ce nu e alb, ce e negru şi ce e gri. Ne‑a dat tot ce avem nevoie ca să ne orientăm. Dar omul nu apelează, nu stă de vorbă cu sinele deloc. Şi dacă stă, ia deciziile care‑i convin lui.

– „Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită, dar îmbrăcăminte nu am ca să intru într‑însa…” Despre ce fel de îmbrăcăminte e vorba, părinte, în această cântare?

Faptele bune sunt îmbrăcămintea. E vorba de valorile valorilor. În faţa lui Dumnezeu nu te poţi duce dezbrăcat, fără fapte bune. Avem viaţă nouă de la Hristos cel înviat. Uită‑te la mata, intelectual care pune întrebarea asta! Vă întreb eu acum: care e haina de nuntă?

– Curăţia!

Vedeţi că ştiţi? Viaţa după Dumnezeu. Nu poate exista frumuseţe fără prezenţă divină, pentru că nu există ceva creat fără Dumnezeu. Oamenii se vor convinge de existenţa lui Dumnezeu; ar fi o nedreptate să fie altfel, iar la Dumnezeu nu există nedreptate. Să îţi ceară ceea ce nu ţi‑a dat.

– Rugăciunea o includeţi în rândul faptelor bune? Rugăciunea pentru aproapele…

Asta e o fărâmă din tot. Fapte bune şi închinarea pentru celălalt… Viaţa creştină!

– Sinucigaşii au şanse de mântuire?

Au un păcat împotriva Duhului Sfânt. L‑au părăsit pe Dumnezeu într‑un moment de descurajare şi au făcut lucrul ăsta, care e cel mai grav. Nu au şanse pentru că ei şi‑au ales calea asta. De ce? Eşti iertat dacă ai revenit la pocăinţă, nu mai fac, îmi pare rău. Pentru că s‑a făcut destul rău prin căderea lui Adam, omul vrea acum să păteze şi cerul? Dumnezeu e Dumnezeu, nu Se lasă păcălit. Un sinucigaş şi‑a pierdut nădejdea în Dumnezeu şi fără El nu se poate nimic. Dacă suflarea şi răsuflarea sunt de la El, dacă nu se mişcă firul de păr fără voia Lui, închipuie‑ţi că El ştie ce a făcut omul acela care şi‑a luat zilele. Dumnezeu Care ne‑a creat şi va declanşa sfârşitul sfârşiturilor…

– De ce ne‑am îndepărtat atât de mult de firesc şi am înlocuit legea cu fărădelegea?

Întrebarea asta pot s‑o pun şi eu: de ce? Păcatul! Cel mai mare dintru început este păcatul. Zice: „Nu Te mai cred, Doamne, cred pe dracul!” Pe ăla îl crezi, deşi nu se vede nici el, se arată înşelător. Ce n‑a făcut Dumnezeu prin întruparea Fiului Lui, a lui Iisus Hristos? Ne‑a dat puterea asta de a discerne ce e bine de ce nu e bine… Vedeţi, toate întrebările astea pe care mi le adresaţi, singură vă puteţi răspunde. Prin simplul fapt că existaţi. Aţi ştiut unde plecaţi astăzi şi pentru că aţi ştiut, aţi plecat şi aţi şi ajuns! Cu credinţă, cu înţelepciune, cu tot ce ne‑a dat Dumnezeu, tot ce avem: vedere, simţire, natura văzută şi nevăzută e numai de la Dumnezeu. Dacă El ne‑a creat!…

– Prin fiecare poruncă pe care o împlinim ne apropiem de Dumnezeu?…

Prin tot ceea ce faceţi. În toată suflarea, în tot ce mişcă, ne apropiem sau ne îndepărtăm. Ştim când o faptă e bună ori ne‑bună.

– Ce e iubirea?

(Râde) Ce‑i iubirea? Înseamnă că ştiţi ce‑i ura, ce‑i duşmănia… Deci, ce‑i iubirea? Copilul din pântece, de când e zămislit şi oricât e de mic, are contact cu mama lui, el ţine legătura cu mama lui printr‑o formă neraţională, printr‑un instinct care odată cu trecerea timpului devine din ce în ce mai dezvoltat. El cunoaşte pe mama lui. Dacă e mic şi îl ia mama în braţe când plânge, chiar dacă‑i mic, atunci tace, pentru că el o cunoaşte din pântece. Încă de atunci existăm ca fiinţe. Vasăzică din pântece existăm ca fiinţe. Zice latinul: „Copilul odată zămislit are drept de cetăţean.”

– Cei nebotezaţi nu au îngeri păzitori?

Doar cei botezaţi au îngeri păzitori.

– Dar ce se întâmplă cu ceilalţi, nebotezaţii?

Ştie Dumnezeu. N‑ am făcut eu iadul şi nici lumea întreagă. Există o judecată fără discuţie a lui Dumnezeu, cu toate prerogativele şi cu toate câte l‑a ajutat pe om, iar el să răspundă!

– Bisericile sunt pline de oameni, ştim ce‑i cu noi, ştim ce căutăm sau ce‑am găsit de ne înghesuim duminica în lăcaşul lui Dumnezeu?

Dacă s‑a dus acolo trebuie să ştie unde se găseşte! Păi ce cauţi acolo? Du‑te şi păzeşte vacile, porcii… Şi dacă te duci, nu ştii că‑s porcii matale, că‑s vacile, boii matale? Sigur că da! Aşa e şi în biserică. Dracul te înconjoară cu tot felul de gânduri urâte, dar creştinul umblă cu Doamne, Iisuse, cu rugăciune către Maica Domnului şi biruie gândurile astea mai negre.

– Aţi spus că Maica Domnului e supărată pe noi.

– E supărată ca un copil pe mamă‑sa că nu îi dă ţâţă. Sigur că e supărată pentru că ea ne poate ajuta şi nu apelăm la ea. Nu i se cere nimic şi ea e maica lui Iisus, mama lui Dumnezeu! Ia închipuie‑ţi mata câtă putere ai asupra copilului pe care l‑ai născut, pe care l‑ai crescut, i‑ai dat ţâţă! Nu există termene pentru astfel de întrebări… M‑ai şi întrebat că ce e iubirea?

[…]

Cine va avea dar de la Dumnezeu şi se va mântui va vedea cât de scump e timpul care i s‑a dat. Cel mai scump de la Dumnezeu este timpul. Pentru că la sfârşitul veacurilor, la sfârşitul vieţii omului, intri într‑o zonă necunoscută nu pentru o zi, ci pe veci. Cum să nu fii întristat, îngrijorat? Cum să nu se gândească de acum? Iar dacă nu şi nu, atunci există şi iad şi dacă faci rău atunci există numai nesuportare, numai otravă. Răul e rău! Şi diavolul este reprezentantul tuturor răutăţilor acestora, dar avem înger păzitor. Ne apără şi Dumnezeu. Cum m‑a întrebat cineva de ce nu l‑a creat Dumnezeu desăvârşit? Dar l‑a creat desăvârşit, numai că l‑a creat liber pe om, ca şi pe diavol, dar fiind liber i‑a intrat în cap că el a creat lumea… Şi omul face pe grozavul azi pentru că n‑a murit ieri! Hmm!

Am multă încredere în ce a făcut Dumnezeu. Femeia are multă valoare şi nu se astâmpără deloc, se găteşte, se vopseşte, face mare greşeală! Pierde ce‑i mai scump: feminitatea! Mare greşeală! Orice‑ar fi, a dat Dumnezeu cu puterea Lui să fim fericiţi. A creat putinţa de a iubi lumea. Apoi de a se iubi fată cu băiat, băiat cu fată… cu cuminţenie, cu scopul unei căsătorii cinstite. De tine depinde, nu depinde de altul! Şi dacă ai fost prost sau proastă şi ai cedat la lăutarul care nu‑ţi vrea binele sau lăutarul cântă o horă şi tu joci altă horă… Suntem caraghioşi!

– Ce le‑aţi transmite românilor?

V‑a intrat în cap criza… Să aibă încredere în Maica Domnului, să aibă credinţă în Dumnezeu în orice chin, cu insistenţă să creadă, nu să aştepte prepeliţe gratis, din cer, ca evreii. Au primit şi prepeliţe şi le‑au ascuns ca să aibă şi pentru a doua zi. Şi s‑au stricat şi Dumnezeu a spus că şi mâine are tot El grijă de ei. Dar să nu‑şi piardă credinţa, căci ei căutau dumnezei în altă parte. Şi patruzeci de ani i‑a hrănit cu mana asta. Să avem credinţă, când vine moartea să nu te sperii, să ai credinţă în Măicuţa Domnului, care e foarte bucuroasă când îi ceri, ea e ca o mamă, dar nu omenească, divină, se bucură să o recunoaştem. Ea spune vorba asta: „De acum mă vor ferici toate neamurile!” Ne‑a făcut bucurie mare Dumnezeu prin Bunavestire.

– La pocăinţă adevărată cum ajungi?

Prin credinţă adevărată. Prin credinţă nădăjduieşti fără discuţie şi fără rezerve.

– De ce ne trimit Sfinţii Părinţi cu gândul la moarte?

Pentru că atunci se sfârşesc toate. Eşti foarte deştept, răspunzi tuturor curiozităţilor şi dacă a venit moartea, intrăm într‑o altă zonă, necunoscută, dar nu pentru o mie de ani, ci pe veci. Cum să nu fii îngrijorat? Te ia la rost, cu întrebările vieţii tale: De ce nu ai iubit? De ce ai fost nepăsătoare cu chemarea clopotelor? Am fost întrebat la o conferinţă ce melodie îmi place. Mi‑a venit să râd, nu ştiam ce să răspund. N‑am fost om de lume ca să răspund cum voiau ei.

– Şi aţi spus că vă plac clopotele.

Bătaia clopotelor, da! Vivos voco, mortuos plango, fulgura frango – „cheamă viii, plânge morţii, împrăştie viforele”. E o melodie cu semnificaţie, nu? Nu cu pielea goală, fără jenă în discoteci. Se vede ţâţa fetii, încet‑încet se va vedea chiar goală. Na! Ferească Dumnezeu! Dispare discreţia, respectul, dispare respectul fetei pentru ea însăşi. Aţâţă poftele, zgândără conştiinţele pe moment şi nu e bine.

– Ne puneţi pe gânduri…

Nu mă miră chestia asta. Chiar dacă e un fel de a vorbi, eu ştiu că nu se poate răspunde decât într‑un mod desăvârşit. M‑aţi întrebat ce e iubirea… duşmanul urii. Ia staţi în genunchi să vă citesc o rugăciune!

Trecuse aproape o jumătate de oră de când stăteam cu părintele de vorbă şi el prelungea şederea mea în chilie cu o rugăciune. Aveam impresia că citeşte dintr‑o carte, dar când am ridicat puţin privirea de sub epitrahil, l‑am văzut cum rostea ruga, alcătuind‑o singur.

„Trimite‑i, Doamne, sorei noastre Laura înger de pace, înger tare, ca să gonească de la ea pe tot vicleanul şi necuratul diavol. Şi să fii, Doamne, împreună călător cu ea, să‑i dai toate cele către mântuire.

Apăr‑o, păzeşte‑o, curăţeşte‑o! Umple‑o de toată bucuria duhovnicească! Fii ocrotitor, căci Tu eşti bun! Dă‑i, Doamne, iertare de păcate! Miluieşte‑o, Doamne, şi binecuvânteaz‑o în toate zilele vieţii ei! Totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”

– Cum ajungi la rugăciune?

– Te rogi şi gata. Rugăciunea neîntreruptă e mai greu, dar o stare de veselie interioară e bine să avem. În general, vă recomand o stare de veselie interioară care înseamnă rugăciune neîncetată aproape. Întristarea este lipsă de credinţă. De aceea M‑ am întrupat Eu, am coborât ca să vă înveselesc, să vă îndumnezeiţi. M‑ am întrupat şi voi tot amărâţi, zice Mântuitorul, nu? Nu fiţi nepăsătoare! Şi vom răspunde, fetiţă scumpă, toţi! Hristos a venit, S‑a jertfit ca să ne salveze pe noi. Iar noi habar nu avem. Duceţi o viaţă creştină, cu frică în Dumnezeu, pentru că moartea e o realitate, fetiţo, nu vine să‑i faci o cafea şi un sfânt părinte răspunde la întrebarea asta că dacă suferinţele iadului sunt la nivelul suferinţelor de la moarte, e destul. Intri, cum spuneam, într‑o zonă necunoscută pe veci. Degeaba te grăbeşti atunci să te pocăieşti, totul e să pleci la timp, în toate ale vieţii. De ce atâta nepăsare? De ce zici „drace, drace” şi nu zici „Doamne, Doamne”?

Ce ţi‑am spus să fie şi pentru matale, nu numai pentru dorul de popor. Eu nu stau deloc, sunt încontinuu cercetat de lume şi am nouăzeci şi şase de ani. Vin la uşa mea, nu mă descurajez. Sunt o fire veselă continuu. V‑am primit cu gândul că eşti o soră a mea de inimă şi mă întrebaţi ca să se folosească lumea.

Interviu realizat de Isabela Aivăncesei