“O, prietenilor! Vedeţi să nu vă despartă de Mine vreo FRICĂ…”. Dumnezeiasca TAINĂ A IUBIRII MIELULUI JUNGHIAT, a “Ospățului Stăpânului” Care PE SINE SE DĂRUIEȘTE spre Mâncare de nemurire

5-04-2018 Sublinieri

“N-am venit să-Mi slujească cineva Mie, ci SĂ SLUJESC EU. Ci de-mi sunteți PRIETENI, urmați Mie”

(icoana de Ioan Popa, Athos – chilia romaneasca Sf. Ipatie -Vatopedi)

Arătat-a ucenicilor, Stăpânul, pildă de smerenie; că Cel ce îmbracă cerul cu nori, S-a încins cu ştergătorul şi a plecat genunchii pentru a spăla picioarele slugilor; întru a căruia mână este viaţa tuturor celor ce sunt.

***

Îndreptând spre cele de taină, Doamne, pe ucenicii Tăi, i-ai învăţat, zicând: O, prietenilor! Vedeţi să nu vă despartă de Mine vreo frică; că deşi pătimesc, dar pentru lume pătimesc. Să nu vă smintiţi deci întru Mine, că n-am venit să-Mi slujească cineva Mie, ci să slujesc Eu şi să-Mi pun sufletul răscumpărare pentru lume. Ci de-Mi sunteţi prieteni, urmaţi Mie; cel ce voieşte să fie mai mare, să fie mai mic; stăpânul, ca sluga. Petreceţi întru Mine, ca să aduceţi struguri, că Eu sunt viţa vieţii.

***

Mâncând, Stăpâne, cu ucenicii Tăi, le-ai arătat în taină preasfântă junghierea Ta, prin care ne-am izbăvit din stricăciune, cei ce cinstim sfintele Tale patimi.

***

Domn fiind a toate şi Ziditor Dumnezeu, zidirea Luişi o a unit Cel fără de patimă sărăcind; şi Însuşi El fiind Paştile, S-a jertfit pe Sine pentru cei ce erau să moară, strigând: Mâncaţi trupul Meu şi întru credinţă vă întăriţi.

Cu paharul Tău cel de veselie, Bunule, carele este spre mântuirea a tot neamul omenesc, ai adăpat pe ucenicii Tăi; că singur Te-ai jertfit pe Tine Însuţi, strigând: Beţi sângele Meu şi întru credinţă vă întăriţi.

Părintele Ioan Krestiankin:

Învățătură în Joia din Săptămâna Patimilor

În ajunul zilei patimilor Sale, Domnul a trimis doi ucenici de-ai Săi în Ierusalim ca să pregătească o cameră pentru săvârşirea mesei pascale. Ucenicii au pregătit toate cele necesare pentru sărbătoare şi seara Domnul Iisus cu ucenicii s-au aşezat la Taina Sfintei Împărtăşanii. Vedem că la această cină s-au unit cu Iisus Hristos cei mai apropiaţi ucenici ai Lui – vrednici de învăţătorul lor. Aici – la această cină nu este loc pentru cei nevrednici; în această cameră trebuie să domnească numai dragostea şi sinceritatea. Tocmai de aceea vicleanul şi nelegiuitul Iuda, primind de la Domnul bucata de pâine, a plecat din cămara Sionului, conştiinţa lui întunecată nu a putut suporta acea dragoste dumnezeiască care strălucea pe chipurile Domnului Însuşi şi ale credincioşilor Lui. Uşile după Iuda s-au închis şi el pe veci a pierit.

În cămara Sionului s-a săvârşit Taina Sfintei Împărtăşanii ca zălog al veşnicei uniri cu Domnul. După terminarea cinei, Domnul a spus: Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22,19). Dacă veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea cupa aceasta – moartea Mea veţi vesti, Învierea Mea veţi mărturisi!

Pomenind, aşadar, patimile Lui mântuitoare – moartea, groapa, Învierea cea de a treia zi, Înălţarea la ceruri şi a doua venire cu slavă, şi noi, păcătoşii, îndrăznim să ne apropiem de această mare Taină, de dumnezeiasca şi tainica masă. Şi pentru noi Domnul i-a trimis deja pe ucenicii Săi să pregătească pentru ziua de mâine masa. Uşile tainicei cămări deja se deschid şi noi, grăbiţi – de la multele noastre treburi lumeşti – venim aici în biserică deja a treia zi şi batem: „Doamne, Doamne! Deschide-ne!” Iar toate uşile sunt deschise – şi deodată ne cuprinde tulburarea – suntem noi gata să intrăm în cămara aceasta? Are sufletul nostru haina cea de nuntă? Staţi, dragilor! Cămara este deschisă, dar încă nu e timpul să intrăm; trebuie să măsurăm din nou prin pocăinţă haina sufletului, căci în cămara aceasta nu poate intra nimeni necurat, ci numai cei vrednici intră! Veţi gândi, poate: cine, dar, este aici vrednic?

Toţi suntem foarte păcătoşi şi, să postim aşa cum se cuvine, nu am izbutit, postul nu l-am ţinut; poate că păcate grele zac în conştiinţă şi ne pot arunca în deznădejde; poate că în inimă există ură faţă de aproapele; poate că tristeţea ne marină din pricina sărăciei sau a altei nenorociri; poate chiar cârtire împotriva lui Dumnezeu Însuşi a existat – din pricină că noi trăim mai rău decât ceilalţi. Iată ce păcate puteau întuneca sufletul! De unde, veţi spune, să luăm pentru suflet haină luminoasă, ca să intrăm fără frică în cămara lui Hristos? Atât timp, dragii mei, cât avem îndrăzneală înaintea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi nădejde nefăţarnică în mila Lui, haine luminoase sunt pentru noi câte vrem. Aceste haine le împarte pentru cină însuşi Domnul nostru, alege-ţi una şi cere: „Luminează haina sufletului meu, Dătătorule de lumină şi mă mântuieşte!

În funcţie de cum vei cere – o aşa haină vei primi. De vei cere cu tărie – vei primi o haină curată; de vei cere cu suspine – una albă, luminoasă ţi se va dărui; de vei cere cu durere mare pentru păcatele tale – cu zdrobire de inimă – una şi mai luminoasă vei primi; de vei cere cu lacrimi – una strălucitoare vei primi; iar, de vei uita toate cele pământeşti, de vei îndrepta toate gândurile spre Mântuitorul – în haină de mare preţ te vei îmbrăca. Nu te teme de păcatele şi de neputinţa ta, ci cu îndrăzneală mergi la clinica duhovnicească – la Taina pocăinţei – şi, oricât de rău ai fi, de te vei destăinui cu smerenie înaintea lui Dumnezeu şi vei cere să fii miluit, atunci, credincios este Dumnezeu, haina sufletului tău va fi mai strălucitoare decât soarele şi vei ieşi de la spovedanie liniştit şi plin de bucurie – şi mâine ca un oaspete drag vei intra în cămara Domnului!

Nu te teme de păcate, ci numai te osândeşte şi îţi adu aminte de tâlharul înţelept, care într-o clipită dintr-un om pierdut a devenit vrednic de rai! Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta!” (Luca 23,42). Dragii mei! Copilaşii lui Dumnezeu! Să nu ne tulburăm de mulţimea şi greutatea păcatelor noastre. Domnul deja ne aşteaptă în Taina pocăinţei şi acum cu dragoste Se uită la noi, căci El vede că noi, deşi suntem păcătoşi, totuşi mergem către El, de la El cerem milă, ca nişte copii de la Tatăl lor – şi adevărat este cuvântul – El va da tuturor locul cuvenit la masa cea tainică în Taina Sfintei Împărtăşanii.

Dar, mai ales – să nu existe în inimile noastre deznădejde sau vrajbă. Luaţi seama, cu deznădejdea sau vrajba împotriva aproapelui – vei lua Împărtăşania şi vei pleca asemenea lui Iuda, iar uşile cămării împărăteşti se vor închide după tine. În clipa aceasta să iertăm toate tuturor, cine pe cine vrăjmăşeşte şi să nu ţinem minte jignirile. Să alungăm din inimă deznădejdea, dacă ea există, căci Hristos deja ne-a pregătit iertarea în Taina pocăinţei. Să ne mântuiască Domnul pe toţi şi să ne miluiască! Amin.

(din: Arhimandrit Ioan Krestiankin, Predici la Postul Mare, Editura Egumenita, 2016)

***

Sfânta şi Marea Joi

Vecernie: Ieşirea 19,10-19; Iov 38,1-23; 42,1; 50, 4-11

Liturghie: Apostol: I Corinteni 11,23-32; Evanghelie: Matei 26,2-20; Ioan 13,3-17

Matei 26, 21-39; Luca 22, 43-45; Matei 26, 40 – 27, 2

Puteţi bea paharul pe care îl voi bea sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care voi fi botezat? Astfel L-am auzit pe Hristos întrebându-i pe ucenici în Evanghelia care a fost citită acum câteva Duminici, atunci când I-au spus că au lăsat totul în urmă şi au cerut să fie aşezaţi de-a dreapta şi de-a stânga Lui în Împărăţie.

Acum, astăzi am ajuns la ceasul paharului, iar imnurile pe care le cântăm ne îndeamnă să urcăm cu mintea în camera de sus, ca să ne putem bucura de ospitalitatea Stăpânului, ospăţul nemuririi, pentru a putea primi slăvitele cuvinte ale Cuvântului – într-o sărbătoare a teologiei.

Aşadar, haideţi să urcăm.

Pentru aceasta ne pregătim deja de mai bine de patruzeci de zile. Nu pentru a ne apropia de paharul nemuririi gândind că suntem vrednici de acesta. Dacă ne apropiem de potir cu o astfel de atitudine, rătăcim de la adevăr. Mai degrabă, ne pregătim de atâta timp pentru ca mintea şi inima noastră să poată fi înălţate sus, mai presus de toate preocupările care, de obicei, ne trag în jos, pentru ca să putem cunoaşte ce implică această cină tainică, ce înseamnă să ne împărtăşim din hrana care vine de sus.

Cina pe care o sărbătorim astăzi nu este doar o masă prietenească sau pur şi simplu o repetare sau o reconstituire a unei cine care a avut loc acum aproape două mii de ani – o întoarcere la trecut, înainte de Cruce, încercând să restabilim părtăşia pe care au avut-o ucenicii cu El înainte ca alte evenimente să fi intervenit, ca şi cum acestea nu s-ar fi petrecut, retrăind toate speranţele şi dorinţele pe care le vor fi avut aceştia atunci -, dorind să ne împărtăşim din slava Sa, dar neînţelegând ce este paharul la care aceia cer să fie părtaşi, dorind să fim de-a dreapta şi de-a stânga Lui când va veni întru slava Sa, dar neînţelegând că aceasta înseamnă să fim răstignit împreună cu El.

Nu, nu poate fi vorba de aşa ceva, fiindcă hrana cerească pe care suntem pe cale să o primim este Trupul şi Sângele lui Hristos Însuşi, Mielul nostru pascal.

Noi trebuie să ne ridicăm mintea la cele de sus şi să dorim o contemplaţie mai înaltă.

Am auzit în Epistolă că, în noaptea în care a fost trădat, Hristos a luat pâinea şi paharul. Imnografia pune mai mult accent pe Iuda care, din dragoste pentru bani, L-a trădat pe Domnul tuturor, pe Dătătorul tuturor darurilor celor bune; având mintea aţintită, nu la cele de sus, ci la lucrurile acestei lumi, Iuda nu a putut primi darul pe care Hristos îl oferă; şi chiar şi atunci când şi-a dat seama de greşeala sa, nu a văzut altă cale de ieşire decât să-şi ia viaţa proprie.

Cu toate acestea, dacă Iuda L-a trădat pe Hristos, mai marele apostolilor, Petru – pe a cărui mărturisire de credinţă Hristos Îşi zideşte Biserica -, în timp ce se încălzea lângă nişte cărbuni aprinşi, se leapădă de Hristos nu mai puţin de trei ori, chiar şi după ce spusese că mai degrabă ar muri decât să facă aşa ceva! În cazul lui Petru însă, acest lucru nu a fost sfârşitul. Hristos cel înviat I se va arăta lui Petru, din nou lângă nişte cărbuni aprinşi, şi-l va întreba de trei ori pe Petru dacă Îl iubeşte, provocându-l să recunoască ce a făcut. Cărbunii aprinşi ne aduc aminte de cărbunele aprins adus din altar lui Isaia, care îşi recunoaşte păcătoşenia atunci când Îl vede pe Domnul şezând în slavă, şi aude cuvintele: „Iată, s-a atins de buzele tale şi va şterge toate păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curaţi (Isaia 6, 7).

Numai atunci când ucenicul îşi recunoaşte eşecul său, propriul său rol în moartea lui Hristos, numai atunci poate fi acest eşec orientat mai degrabă către un rezultat bun, decât spre un final distructiv. Numai în acest fel poate fi el adus înapoi la părtăşia cu Hristos – nu ca Simon, ci ca Petru -, cunoscând iertarea lui Dumnezeu şi putând acum să o propovăduiască şi altora, ca apostol al iertării lui Dumnezeu.

Toate mesele cu Hristos cel înviat au acest element al transformării, al intrării în comuniune cu Hristos. Este o prietenie care, după ce a fost refuzată, acum se dovedeşte de o mai mare profunzime decât şi-ar fi închipuit cineva mai înainte. Euharistia nu este pur şi simplu o reconstituire a unei mese dintr-o zi de Paşte din trecut; reaminteşte de Cina cea de Taină, dar, de asemenea, de trădare şi de Cruce, împlinind acestea ca sărbătoare pascală, ospăţul nemuririi în care ne împărtăşim de Trupul Său pentru a deveni nu doar „însoţitori” (adică părtaşi la pâine), ci pentru a deveni Trupul Său.

Dacă, aşadar, dorim să luăm parte la această masă, trebuie să recunoaştem, de asemenea, propria responsabilitate pentru moartea lui Hristos; dacă nu-L recunoaştem ca victimă a noastră, atunci nici El nu va fi Mântuitorul nostru. Tocmai cu această rugăciune să ne apropiem de pahar: ca Hristos, Cel Care a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, să mă mântuiască şi pe mine, cel dintâi dintre păcătoşi.

Şi cu această rugăciune, mintea noastră mai face încă un pas mare.

Să nu trecem cu vederea faptul, şi un fapt este, că masa la care urmează să fim părtaşi este Trupul şi Sângele lui Hristos, frânt şi vărsat de dragul nostru, pentru noi. Nu trebuie să uităm acest lucru. Însă dragostea lui Dumnezeu pentru noi covârşeşte chiar şi acest lucru: aşa cum lumina ce străluceşte în întuneric (întunericul nopţii acestei lumi în care El este trădat) transformă întunericul în care străluceşte, tot astfel moartea Sa pentru noi nu este pur şi simplu rezultatul acţiunilor noastre – El nu a fost pur şi simplu trădat şi dat la moarte -, ci mai degrabă El Însuşi S-a dat pentru binele nostru, din dragoste pentru noi, ca o victimă nevinovată.

Aceasta este teologia cea mai înaltă pe care o învăţăm de la Domnul în camera de sus. Acesta este motivul pentru care îl mărturisim ca Domn şi Dumnezeu, Cel de sus, fiindcă în acest fel Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi, dăruindu-L pe Fiul Său cel Unul-născut, Care singur, deşi în mare agonie, cu picături de sânge care cad pe pământ în timp ce Se roagă, Se duce de bunăvoie la moarte pentru a bea paharul ameţelii despre care a vorbit Isaia (51, 17* – * Paharul ameţelii l-ai băut şi l-ai sorbit [n.tr.].) şi-l soarbe întreg, cu tot cu drojdia-i amară.

Jertfa lui Hristos îşi are originea nu doar în propria noastră păcătoşenie, ci în Dumnezeu Însuşi.

Chiar dacă trebuie să recunoaştem că starea noastră de păcătoşenie nu este cuvenită cu cea de a fi părtaşi la Trupul lui Hristos, nu ne putem opri din urcuş până nu vom ajunge să-L primim ca jertfa proprie a lui Dumnezeu; şi fiindcă îşi are originea în Dumnezeu, putem chiar spune, de fapt trebuie să spunem, că acesta este motivul pentru care a fost creată întreaga lume la început, şi că Taina Euharistiei, sărbătoarea pascală cu tot ceea ce ea implică, este împlinirea întregii realităţi şi existenţe create.

Dacă Hristos, aşadar, este acest dar pur al lui Dumnezeu dat în întregime celor vii şi celor adormiţi – sau, mai degrabă, celor morţi şi celor vii -, atunci nimic, ci numai împietrirea inimii noastre şi lipsa de încredere ne pot interzice să primim acest dar. Cu siguranţă nu păcătoşenia noastră! Trebuie să primim darul precum nişte copii mici, nu spunând: „Dar eu nu sunt vrednic”, „Nu aş putea face aşa ceva”, aşa cum adulţii obişnuiesc să facă, ci primindu-L şi bucurându-ne cu recunoştinţă, cu adevărată bucurie.

Ceea ce l-a încredinţat pe Iuda unei morţi care nu cunoaşte mila lui Dumnezeu nu a fost trădarea lui, ci împietrirea inimii sale. Imnografia de azi nu stăruie să ne evidenţieze capcana în care Iuda a căzut; aceasta oferă, de asemenea, o imagine contrastantă la care să medităm. Să ne rugăm ca în loc să-i urmăm lui Iuda, să-i urmăm mai degrabă tâlharului, mărturisindu-L pe Hristos – adică tâlharul care a fost răstignit împreună cu Hristos. Pentru a putea primi acest dar oferit de Hristos, pentru a bea din acelaşi pahar şi a fi botezaţi cu acelaşi botez, este nevoie de propria moarte împreună cu Hristos, în mărturisire – martyria – cu El şi pentru alţii, imitând propriile fapte ale lui Hristos.

Acesta este motivul pentru care Sfântul Ignatie [Teoforul] a vorbit despre martiriul său iminent în termeni euharistici: el este grâul lui Hristos, măcinat de dinţii fiarelor sălbatice, pentru a deveni pâinea curată a lui Dumnezeu. Sfântul Irineu a comparat modul în care grâul şi viţa de vie sunt îngropate în pământ, pentru a fi ridicate [aduse la roadă] de Duhul, preschimbate în pâine şi vin de către noi, şi primite de Cuvântul lui Dumnezeu pentru a deveni Euharistie, cu modul în care trupul nostru, hrănit acum de Euharistie, va fi, de asemenea, îngropat în pământ, ridicat de Cuvântul, şi va primi nemurirea de la Tatăl, ca propria sa euharistie.

Până va veni ziua aceea, trebuie să ne trăim viaţa în perspectiva morţii noastre, ca şi cum am fi morţi pentru lume, dar vii în Hristos Iisus.

Să ne rugăm deci să ne arătăm vrednici a ne apropia astăzi de pahar, potir, şi de ceea ce va veni în zilele care urmează, aţintindu-ne mintea la cele cereşti, având atât onestitatea de a ne recunoaşte locul în Pătimirile lui Hristos, cât şi puterea de a sta lângă El în timp ce este răstignit, ştiind ce se cere de la noi.

(în: Pr. Prof. John Behr, “Crucea lucrează în lume: Omilii pentru perioadele liturgice de peste an”, Editura Doxologia, Iasi, 2016)

***

***

***

“Cel pe Care Isaia mai înainte Miel L-a numit vestindu-L, Acela vine spre junghiere de bunăvoie. Şi-a dat spatele spre bătăi şi obrazul spre lovire cu palmele şi faţa nu Şi-a întors de la ruşinea scuipărilor şi a fost osândit cu moarte de ocară. Toate de bunăvoie le-a primit Cel fără de păcat ca să dăruiască tuturor Învierea cea din morţi…”

Sfântul Nicolae Velimirovici despre împlinirea marii prorocii

Ca un miel spre junghiere S-a adus (Isaia 53: 7).

Văzând cu ochiul duhului său prorocesc prin secolele viitoare, slăvitul Proroc Isaia a strigat tare prorocia minunii ce avea să vie, înfricoşata Jertfă de pe Golgota. De departe în timp el L-a văzut pe Stăpânul Iisus Hristos ducându-Se la jertfă precum un miel fără de glas ce este dus la junghiere. Căci mielul merge la junghierea sa ca şi cum ar merge la păşunea din care îşi ia hrană: fără să se apere, fără să se teamă, fără răutate. Astfel a mers şi Domnul nostru la Jertfa Sa: fără să Se apere, fără să Se teamă, fără răutate. El nu a strigat: „Oamenilor, nu faceţi aceasta!” El nu a întrebat: „Oamenilor, pentru ce îmi faceţi aceasta?”. El nu a osândit pe nici unul dintre ucigaşii Lui. El nu S-a revoltat, nu a protestat, nu S-a împotrivit uciderii Lui. El nu S-a mâniat. El nu a gândit răul despre ucigaşii Lui, despre cei care au cutezat să se facă Lui judecători.

Când din fruntea Lui înconjurată de spini a început să curgă sângele, El a stat tăcut. Când Faţa Lui a fost murdărită de scuipatul nelegiuiţilor, El a rămas tăcut. Când Lemnul Crucii pe care o ducea în spate s-a îngreunat asupra Lui, El a îndurat şi a mers mai departe. Când durerea L-a covârşit pe când stătea răstignit pe Cruce, El a plâns, dar nu către oameni, ci către Tatăl Lui Cel din Ceruri. Când Şi-a dat Duhul Său, Ochii Lui S-au îndreptat către cer, iar nu către pământ. Căci izvorul puterii Lui este în cer, iar nu pe pământ. Iar izvorul mângâierii Lui este Dumnezeu Tatăl, iar nu oamenii. Căci Patria Lui cea adevărată este împărăţia Cerurilor, iar nu cea a pământului.

Iată Mielul lui Dumnezeu Cel Ce ridică păcatul lumii (Ioan 1: 19). Aşa a strigat Sfântul Ioan Botezătorul când L-a văzut pre Stăpânul Iisus Hristos. Şi iată, acum se împlineşte această prorocie pe Muntele Golgota. Iată acum Se jertfeşte şi Se omoară Mielul lui Dumnezeu, pentru păcatele lumii, ale întregii omeniri celei din veac şi până în veac.

O, fraţilor, această preacostisitoare jertfă s-a făcut şi pentru păcatele noastre, ale celor de acum, ale mele, şi ale voastre. Sângele Mielului Celui blând şi fără de pată S-a adus pentru toate timpurile şi pentru toate generaţiile, de la întâiul şi pînă la cel din urmă om de pe pământ. Plânsul Lui din Grădina Ghetsimani a fost şi pentru noi, şi pentru răutatea noastră, şi pentru slăbiciunea noastră, şi pentru păcătoşenia noastră. Şi pentru noi cei de acum S-a vărsat acel sânge.

Fraţilor, să nu dispreţuim cea de nedescris şi preacostisitoare jertfă cu care noi am fost răscumpăraţi. Doar în baza ei avem noi vreo valoare ca oameni, în absenţa ei, sau în condiţiile în care noi ne lepădăm de ea, atunci noi ca oameni nu mai valorăm nimic. Nu suntem decât un fum fără foc şi nişte nori cenuşii fără de ploaie.

O Stăpâne Preamilostive Doamne, miluieşte-ne şi Te milostiveşte şi spre noi, căci numai Ţie se cuvine toată cinstea şi mulţumită în veci!

(din: Sfantul Nicolae Velimirovici, Proloagele de la Ohrida)

***

ÎN SFÂNTA ŞI MAREA ZI JOI

LA UTRENIE

(fragmente)

Când slăviţii ucenici la spălarea cinei s-au luminat atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat şi judecătorilor celor fărădelege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi iubitorule de avuţii pe Cela ce pentru acestea spânzurare şi-a agonisit. Fugi de sufletul nesăţios, cel ce a îndrăznit unele ca acestea asupra învăţătorului. Cela ce eşti spre toţi bun, Doamne, mărire Ţie.

CANONUL Triodului,

Facere a lui Chir Cosma Irmosul de două ori şi troparele pe 6.

Cu tăiere s-a tăiat Marea Roşie şi adâncul cel hrănit cu valuri s-a uscat, aceiaşi împreună făcându-se celor fără de arme trecere şi celor prea întrarmaţi mormânt. Şi cântare lui Dumnezeu Cuvioasă s-a cântat; căci cu slavă S-a preaslăvit, Hristos Dumnezeul nostru.

Cea pricinuitoare a toate şi dătătoare de viață, înţelepciunea lui Dumnezeu cea nemăsurată, şi-a zidit eişi casă din Maică curată, care nu ştie de bărbat; că îmbrăcându-se cu locaş trupesc, cu mărire S-a preaslăvit Hristos Dumnezeul nostru.

Taine învăţând pe prietenii Săi, găteşte masa hrănitoare de suflete, înţelepciunea lui Dumnezeu cea nemăsurată, şi drege paharul nemuririi cu adevărat celor credincioşi. Să ne apropiem cu bunăcredinţă şi să strigăm: Cu mărire S-a preaslăvit Hristos Dumnezeul nostru.

Să auzim toţi credincioşii pe înţelepciunea lui Dumnezeu cea nezidită şi firească, chemând cu înaltă propovăduire. Că strigă: Gustaţi şi, cunoscând că Eu sunt bun, ziceţi: Cu slavă S-a preaslăvit Hristos Dumnezeul nostru.

Cântarea a 3-a,

Irmos:

Domn fiind a toate şi Ziditor Dumnezeu, zidirea Luişi o a unit Cel fără de patimă sărăcind; şi Însuşi El fiind Paştile, S-a jertfit pe Sine pentru cei ce erau să moară, strigând: Mâncaţi trupul Meu şi întru credinţă vă întăriţi.

Cu paharul Tău cel de veselie, Bunule, carele este spre mântuirea a tot neamul omenesc, ai adăpat pe ucenicii Tăi; că singur Te-ai jertfit pe Tine însuţi, strigând: Beţi sângele Meu şi întru credinţă vă întăriţi.

Zis-ai mai-nainte ucenicilor Tăi, îndelung-răbdătorule: Bărbatul cel nebun, carele va fi între voi vânzător, nu va cunoaşte acestea şi acelaşi, neînţelegător fiind, nu va pricepe; însă voi petreceţi întru Mine şi întru credinţă vă întăriţi.

Sedelna, glasul 1.

Podobia: Mormântul Tău…

Cela ce a făcut bălţile, izvoarele şi mările, învăţându-ne pe noi smerenia cea prea bună, s-a încins cu ştergar şi a spălat picioarele ucenicilor, smerindu-Se din prisoseala milostivirii şi înălţându-ne pe noi dintru adâncurile răutăţii, unul Iubitorul de oameni.

 

Slavă…, glasul al 3-lea.

Podobia: Pentru mărturisirea dumnezeieştii…

Smerindu-Te pentru milostivirea Ta, picioarele ucenicilor Tăi ai spălat şi spre călătoria cea dumnezeiască i-ai îndreptat; iar Petru neîngăduind a fi spălat, apoi îndată s-a plecat dumnezeieştii porunci; şi, spălându-se, cu osârdie se roagă Ţie, să dăruiești nouă mare milă.

Şi acum…, glasul al 4-lea.

Podobia: Arătatu-Te-ai astăzi…

Mâncând, Stăpâne, cu ucenicii Tăi, le-ai arătat în taină preasfântă junghierea Ta, prin care ne-am izbăvit din stricăciune, cei ce cinstim sfintele Tale patimi.

Cântarea a 4-a:

Mai-nainte văzând profetul taina Ta cea negrăită, Hristoase, a strigat: Pus-ai tare dragoste de întărire, Părinte îndurate; că pe Fiul unul născut, Bunule, curăţire în lume L-ai trimis.

Spre patima, ceea ce izvorăște nepătimire tuturor celor din Adam, venind Hristoase, ai zis prietenilor Tăi: Dorit-am să mănânc cu voi Paştile acestea; pentru că pe Mine, Cel unul născut, curăţire în lume Tatăl M-a trimis.

Bând din pahar, zis-ai ucenicilor Tăi, Cela ce eşti fără de moarte: Nu voi mai bea din rodul viţei, până când voi vieţui cu voi; pentru că pe Mine, Cel unul născut, curăţire în lume Tatăl M-a trimis.

Băutură nouă, mai presus de cuvânt, voi bea întru împărăţia Mea, zis-ai Hristoase, prietenilor Tăi, căci ca un Dumnezeu cu voi, ca şi cu nişte Dumnezei, voi fi. Pentru că pe Mine, Cel unul născut, curăţire în lume Tatăl M-a trimis.

 

Cântarea a 5-a,

Irmos:

Cu legătura dragostei fiind legaţi Apostolii şi dându-se pe sine lui Hristos, Celui ce stăpâneşte toate, li s-au spălat picioarele cele frumoase, binevestind pace tuturor.

Ceea ce ţine apa cea neţinută şi cea mai presus în văzduh, care înfrânează adâncurile şi opreşte mările, înţelepciunea lui Dumnezeu, a turnat apă în spălătoare şi a spălat picioarele slugilor, Stăpânul.

Arătat-a ucenicilor, Stăpânul, pildă de smerenie; că Cel ce îmbracă cerul cu nori, S-a încins cu ştergătorul şi a plecat genunchii pentru a spăla picioarele slugilor; întru a căruia mână este viaţa tuturor celor ce sunt.

Cântare a 6-a:

Irmos:

Adâncul cel mai de jos al păcatelor m-a înconjurat şi viforul nemairăbdându-l, ca Iona strig către Tine, Stăpânul: Din stricăciune scoate-mă!

Domn şi învăţător Mă chemaţi, o, ucenicilor, cum şi sunt, zis-ai Mântuitorule. Pentru aceasta urmaţi pildei, precum aţi văzut întru mine.

Neavând cineva întinăciune, nu trebuie a i se spăla picioarele; şi voi, ucenicilor, curaţi sunteţi, dar nu toţi; că voinţa unuia din voi nebuneşte se întărâtă.

CONDAC glasul al 2 lea.
Podobie: Cele de sus căutând…

Pâine luând în mâini vânzătorul, pe ascuns aceleaşi le-a tins şi a luat preţul Celui ce a zidit cu mâinile Sale pe om; şi neîndreptat a rămas Iuda, sluga şi înşelătorul.

ICOS

Apropiindu-ne toţi cu frică la masa cea de taină, să luăm pâinea cu suflete curate, petrecând împreună cu Stăpânul; ca să vedem cum spală picioarele ucenicilor şi să facem precum am văzut, plecându-ne unul altuia şi spălând picioarele unul altuia. Că Hristos aşa a poruncit Apostolilor Săi şi mai-nainte le-a zis : Aşa să faceţi. Dară n-a ascultat Iuda, sluga şi înşelătorul.

Cântarea a 7-a:

Irmos:

Tinerii în Babilon, de văpaia cuptorului nu s-au spăimântat, ci în mijlocul văpăii aruncându-se, fiind rouraţi au cântat: Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Clătind cu capul Iuda, cele rele mai-nainte gândind, s-a întărâtat, vreme cu prilej cercând, să dea pe Judecătorul la pierzare; Carele este Domnul tuturor şi Dumnezeul părinţilor noştri.

Prietenilor! Hristos a zis: Unul din voi mă va vinde; iar ei uitând veselia, s-au cuprins de întristare şi de frică, zicând: Spune, cine este acela? Dumnezeule al părinţilor noştri.

Cel ce pune mâna împreună cu mine în blid cu obrăznicie, acestuia i-ar fi fost mai bine de n-ar fi trecut prin uşile vieţii nici odinioară. Pe acesta, cine era, l-a arătat Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a,

Irmos:

Pentru legile părinteşti, fericiţii tineri în Babilon mai-nainte nevoie pătimind, au scuipat porunca cea nebunească a celui ce împărăţea; şi împreunându-se cu focul de care nu s-au ars, Celui ce stăpâneşte vrednică cântare I-au cântat : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Fericiţii Apostoli, cei ce au mâncat împreună cu Cuvântul în Sion şi, împreună petrecând, au urmat Păstorului ca nişte miei şi împreună fiind cu Hristos, de Carele nu s-au despărţit, cu dumnezeiescul cuvânt hrănindu-se, cu mulţumire au strigat: Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Obiceiul prieteşugului uitându-l Iscarioteanul cel cu nume rău, şi-a găsit spre vindere picioarele cele ce i s-au spălat şi mâncând pâinea Ta, adică trupul cel dumnezeiesc, a ridicat vicleşug asupra Ta, Hristoase, şi n-a înţeles să strige : Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Neînţelegătorul a luat trupul Tău cel dezlegător de păcat şi dumnezeiescul sânge carele s-a vărsat pentru lume; dar nu s-a ruşinat bând din acela ce-l vându-se cu preţ, nici de răutate nu s-a scârbit şi n-a înţeles să strige: Pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a,
Irmos:

Din ospăţul Stăpânului şi din masa cea nemuritoare, veniţi credincioşilor la loc înalt, cu gânduri înalte să ne îndulcim, pe Cuvântul Cel Prea Înalt din cuvântul Lui cunoscându-L, pe Carele îl slăvim.

Zis-a ucenicilor Cuvântul, în taină învăţându-i:  Mergeţi în loc înalt, unde gândul se întăreşte, de gătiţi Paștile prin cuvântul adevărului cel fără de aluat şi întărirea darului să o slăviţi.

Tatăl M-a născut mai-nainte de veci pe Mine, înţelepciunea cea împreună lucrătoare; şi M-a zidit începătură căilor Lui, spre lucrurile ce se săvârşesc acum cu taină. Căci Cuvânt fiind din fire nezidit, primesc numirile trupului celui ce am luat acum.

Precum sunt om din fire, iar nu după nălucire, aşa şi firea ce s-a unit cu Mine, Dumnezeu este, după socoteala întoarcerii firilor întru sine. Pentru aceasta să Mă cunoaşteţi pe Mine un Hristos, Carele păstrez acele din care sunt şi cele ce sunt.

Luminânda, de trei ori.

Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, dătătorule de lumină şi mă mântuieşte.

LA LAUDE

Adună-se acum soborul iudeilor, ca să dea lui Pilat pe Ziditorul şi Făcătorul tuturor. O, nelegiuiții, o, necredincioşii ! Că rânduesc spre judecată, pe Cel ce vrea să vie să judece vii şi morţii; pe Cel ce vindecă patimile, îl gătesc spre patimă. Doamne, îndelung-răbdătorule, mare este mila Ta, slavă Ţie.

Iuda cel fărădelege, Doamne, carele şi-a întins mâna în blid, la cină împreună cu Tine, şi-a întins mâinile fărădelege ca să ia arginţii; şi cel ce gândea pentru preţul mirului nu s-a temut a Te vinde pe Tine, Cel fără de preţ; cel ce şi-a tins picioarele să i le speli Tu, Stăpânul, Te-a sărutat cu vicleşug, ca să Te dea celor fărădelege. Şi lepădându-se din ceata Apostolilor şi aruncând cei treizeci de arginţi, n-a văzut învierea Ta cea de a treia zi, prin care miluieşte-ne pe noi.

Iuda vânzătorul, viclean fiind, cu sărutare vicleană a dat pe Mântuitorul, Domnul; pe Stăpânul tuturor ca pe un rob L-a vândul iudeilor. Ca o oaie spre junghiere, aşa a urmat mielul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, unul cel mult milostiv.

Iuda sluga şi vicleanul, ucenicul şi pizmătăreţul, prieten şi diavol, din lucruri s-a arătat că urma învăţătorului şi întru sine cugeta de vânzare. Că zicea întru sine: Să-l dau pe acesta şi voi dobândi banii ce se adună. Şi cerca să vândă şi mirul şi pe Iisus să-L prindă cu vicleşug. Dat-a sărutare şi a vândut pe Hristos. Ca o oaie spre junghiere, aşa a urmat unul cel mult milostiv şi iubitor de oameni.

Slavă…, Şi acum…, glasul același.

Pe Carele Isaia mai-nainte miel L-a numit, vestindu-L, Acela a venit spre junghiere de bunăvoie şi şi-a dat spatele spre bătăi şi fălcile spre lovire cu palmele şi faţa nu şi-a întors despre ruşinea scuipărilor şi s-a osândit cu moarte de ocară. Toate de bunăvoie le-a primit, Cel fără de păcat; ca să dăruiască tuturor învierea cea din morţi.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 8-lea, singur glasul.

Astăzi s-a adunat soborul cel viclean asupra lui Hristos şi s-au sfătuit asupra Lui cele deşarte ca să dea lui Pilat spre moarte pe Cel nevinovat. Astăzi şi-a pus asupra Iuda sugrumare pentru bani şi s-a lipsit de amândouă vieţile: de aceasta trecătoare şi de cea dumnezeiască. Astăzi Caiafa a profeţit fără de voie, zicând: Mai bine este să piară unul pentru popor. Că a venit să pătimească pentru păcatele noastre, ca să ne scape pe noi din robia vrăjmaşului; ca un bun şi iubitor de oameni.

Stih: Cel ce a mâncat pâinea Mea, a grăit asupra Mea vicleşug.

Astăzi îşi ascunde Iuda faţa cea iubitoare de săraci şi-şi descoperă chipul lăcomiei; nu se mai grijeşte de săraci, nu mai vinde încă mirul celei păcătoase, ci mirul cel ceresc şi dintr-însul dobândeşte bani. Aleargă la iudei, zicând celor fărădelege: Ce-mi veţi da mie şi eu voi da pe el vouă? O, iubire de bani a vânzătorului! Face vânzare lesne de cumpărat. Pe voia cumpărătorilor face neguţătoria Celui ce Se vinde; nu se scumpeşte la preţ, ci-L vinde ca pe un rob fugar. Că obiceiul furilor este să lepede cele de cinste. Acum ucenicul a aruncat câinilor cele sfinte; că turbarea iubirii de argint l-a făcut pe el a se întărâta asupra Stăpânului său; de a căruia ispită să fugim, strigând: Îndelung-răbdătorule, Doamne, slavă Ţie.

Stih: Ieșea afară şi grăia împreună, asupra Mea şopteau toţi vrăjmaşii Mei.

Năravul tău este plin de vicleşug, Iudo fărădelege; că bolnăvindu-te de iubirea de argint, ai câştigat uriciune de oameni. Dar dacă iubeai bogăţia, pentru ce ai mers la Cel ce învaţă pentru sărăcie? Iar de-L iubeai pe Dânsul, pentru ce ai vândut pe Cel fără de preţ, dându-L spre ucidere ? Spăimântează-te, soare, suspină pământule şi clătinându-te, strigă: Cela ce nu ţii minte răul, Doamne, slavă Ţie.

Stih: Cuvânt fărădelege au pus asupra Mea.

Nimenea să nu fie neîmpărtăşit cinei Stăpânului, o, credincioşilor! Nimenea să nu vină acum la masă cu vicleşug, ca Iuda. Că acela luând pâinea, s-a lipsit de pâinea vieţii, fiind numai chip de ucenic, iar cu fapta ucigător de faţă. Cu iudeii veselindu-se şi cu Apostolii împreună petrecând, urât a sărutat. Şi sărutând a vândut pe Cel ce ne-a răscumpărat pe noi din blestem, pe Dumnezeul şi Mântuitorul sufletelor noastre.

Slavă…, glas acelaşi.

Caută mai sus: Năravul tău este plin de vicleşug…

Şi acum…, glasul al 5-lea.

Îndreptând spre cele de taină, Doamne, pe ucenicii Tăi, i-ai învăţat, zicând: O, prietenilor! Vedeţi să nu vă despartă de Mine vreo frică; că deşi pătimesc, dar pentru lume pătimesc. Să nu vă smintiţi deci întru Mine, că n-am venit să-Mi slujească cineva Mie, ci să slujesc Eu şi să-Mi pun sufletul răscumpărare pentru lume. Ci de-Mi sunteţi prieteni, urmaţi Mie; cel ce voieşte să fie mai mare, să fie mai mic; stăpânul, ca sluga. Petreceţi întru Mine, ca să aduceţi struguri, că Eu sunt viţa vieţii.

[…]

Cela ce ai fost lovit cu palma pentru neamul omenesc şi nu Te-ai mâniat, slobozeşte din stricăciune viaţa noastră Doamne, şi ne mântuieşte pe noi.

[…]

Pentru Sfanta si Marea Joi va mai recomandam:

***

 

Ca un miel spre junghiere…: SMINTEALA DUMNEZEULUI RĂSTIGNIT și REFUZUL LUI HRISTOS din partea celor care aleg partea PUTERII LUMEȘTI sau a REVOLTEI, a VIOLENȚEI în numele dreptății. CARE ESTE PUTEREA CREȘTINULUI?

“EU SUNT PRIETENUL TĂU, capul tău, sunt fratele tău, soră, mamă, TOATE, şi nu voiesc alta decât să fii şi tu prietenul Meu. Tu eşti Mie totul… Ce doreşti mai mult? PENTRU CE TE TRAGI ÎNDĂRĂT DE LA ACEL CE ATÂT DE MULT TE IUBEȘTE? Pentru ce torni tu apă într-un vas fără fund? Pentru ce alergi în zadar?”

“…SĂ NU RĂMÂNEM AFARĂ DIN CĂMARA LUI HRISTOS!”. Suntem pregătiți de Nuntă? Îl mai așteptăm pe Mire sau L-am înșelat deja cu dragostea lumii? Cine sunt cei “NEBUNI ȘI ORBI” mustrați de Iisus? NUNTA E “PE BUNE”, FRAȚI ȘI SURORI…

“DRAGOSTEA MEA S-A RASTIGNIT…”

SFANTUL IGNATIE TEOFORUL, exemplu de martiriu: “Moartea aceasta nu inseamna nimic. Nu acesta este lucrul care are valoare. STRIVIREA nu este decat un mijloc prin care va deveni PAINEA LUI HRISTOS”


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Impartasania, Joia Mare, Parintele Ioan Krestiankin, Preot John Behr, Saptamana Mare, Spalarea picioarelor, Triodul si Postul cel Mare, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la ““O, prietenilor! Vedeţi să nu vă despartă de Mine vreo FRICĂ…”. Dumnezeiasca TAINĂ A IUBIRII MIELULUI JUNGHIAT, a “Ospățului Stăpânului” Care PE SINE SE DĂRUIEȘTE spre Mâncare de nemurire

  1. Pingback: PĂRINTELE SAVATIE BAȘTOVOI - cuvinte de ÎNVIERE, despre IUBIRE, IEȘIREA DIN LUME și... ȘMECHERIA CARE TRĂDEAZĂ. "Prelungiți Paștele cît mai mult!"; "În fiecare dintre noi trăiește un IUDA" - Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: ÎMPĂRĂȚIA CA O NUNTĂ A ÎMPREUNĂ-BUCURIEI. “Luminează-mi haina sufletului!”. SMERENIA – HAINA MIRELUI. Predica Protos. Hrisostom de la Putna la Duminica a 14-a dupa Rusalii (VIDEO, TEXT) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate