SFANTA LITURGHIE si CINA CEA DE TAINA. Locul pregustarii Imparatiei lui Dumnezeu si scoala vesniciei: “Hristos Însuşi este de faţă, Domnul locuieşte în mijlocul unşilor Săi pe care îi zideşte drept Biserica Lui, Trupul Lui”

28-04-2016 Sublinieri

preot-altar-foto-oana-nechifor

Arhim. Zaharia de la Essex:

În schimbul vieţii noastre pământeşti – viața veşnică a lui Dumnezeu (I)

(fragment)

In prima perioadă a vieţii duhovniceşti ni se descoperă chipul vieţii celei adevărate pe care se cuvine să o urmăm. În a doua perioadă, când această viziune se şterge parcă în noi, Domnul ne sprijină şi ne întăreşte îndeosebi prin Sfânta Liturghie. În Liturghie aflăm desăvârşirea vieţii dumnezeieşti în Mielul lui Dumnezeu cel nevinovat şi fără prihană, junghiat de la întemeierea lumii pentru mântuirea noastră, iar aceasta trezeşte în noi dorinţa de a ne trăi viaţa în duhul jertfei dumnezeieşti a dragostei Sale.

Minunată taină este Sfânta Liturghie! Prin ea omul biruieşte deznădejdea pricinuită de starea căzută în care se află şi care îl desparte de Dumnezeu, căci Domnul însuşi binevoieşte să-l umbrească cu harul Său ori de câte ori se înfăţişează înaintea Lui. Atunci când îi aducem şi îi oferim lui Dumnezeu la Sfânta Liturghie tot ce avem noi mai bun, îndeosebi credincioşia noastră în perioada retragerii harului Său, primim viaţă – propria Lui Viaţă. Numai Viaţa Lui ne poate sprijini de-a lungul acestei perioade de părăsire şi pustiire duhovnicească pe care o resimţim ca pe un vid ontologic. Numai Dumnezeu ne ajută să supravieţuim şi să rămânem neclintiţi atunci când moartea ne ameninţă din toate părţile.

Întreagimpartasirea istorie a Bisericii ne arată că Liturghia a fost „locul” unde credincioşii au învăţat să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu şi să se împărtăşească de darurile Sale, de pâinea Vieţii ce se coboară din cer şi dă viaţă lumii. Cea mai arzătoare dorinţă a omului, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, este să intre în comuniune cu Ziditorul său. Aşadar, preocuparea de căpetenie a omului duhovnicesc este să aducă închinare lui Dumnezeu, căci numai astfel îşi împlineşte adevărata lui menire şi se face părtaş praznicului „duhurilor drepţilor celor desăvârşiţi” în Ierusalimul cel Ceresc. 30_impartasanieIn Sfânta Euharistie omul se sfinţeşte şi se uneşte cu Dumnezeu, împărtăşindu-se de desăvârşirea harului dumnezeiesc. Hristos Însuşi este de faţă în slujbele Bisericii, îndeosebi în Sfânta Liturghie, potrivit făgăduinţei Sale. Domnul locuieşte în mijlocul unşilor Săi pe care ii zideşte drept Biserica Lui, Trupul Lui, fiind El însuşi Capul acestui Trup, Care împărtăşeşte mădularelor Sale viaţa cea adevărată şi darurile Duhului Sfânt.

Creştinii aduc închinare lui Dumnezeu în bisericile zidite şi afierosite Domnului spre săvârşirea Sfintelor Sale Taine şi spre propovăduirea cuvântului adevărului Său. Dumnezeu sfinţeşte aceste lăcaşuri, le pecetluieşte cu Numele Lui şi le adumbreşte cu harul Său; El vine să Se sălăşluiască într-însele şi să locuiască în mijlocul oamenilor. Biserica lui Dumnezeu îşi are obârşia în Vechiul Testament. Atunci când împăratul Solomon a închinat lui Dumnezeu templul pe care îl zidise, rostind o măreaţă şi solemnă rugăciune, Domnul a primit darul său şi i-a răspuns: „Voi pune Numele Meu peste acest templu, şi vor fi ochii mei şi inima mea acolo în toate zilele. Voi petrece alături de acest popor şi voi umbla în mijlocul lui. După aceste minunate făgăduinţe, Dumnezeu a pecetluit templul cu Numele Lui şi templul s-a sfinţit.

Templele Noului Testament sunt lăcaşurile în care credincioşii se împărtăşesc de harul Duhului Sfânt prin Taina Sfântului Botez, a Mirungerii şi a Sfintei Euharistii. Ele îi zidesc pe creştini ca Trup sfânt şi tainic al lui Hristos în care aceştia îşi lucrează mântuirea de obşte. sergiunicola_taina_sfintei_impartasanii_manastirea_oasa_alba_2În acelaşi timp, prin lucrarea Duhului Sfânt fiecare credincios devine templu al lui Dumnezeu nefăcut de mâini omeneşti. Poate că nu toți creştinii îşi dau seama în ce chip sunt sau pot deveni temple ale lui Dumnezeu zidite de Duhul Sfânt, deşi Apostolul li se adresează corintenilor ca şi cum aceasta ar fi fost o realitate şi un adevăr îndeobşte cunoscut: Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi. Această întrebare este la fel de actuală în zilele noastre precum era şi atunci pentru creştinii din Biserica primară.

Cum putem, aşadar, deveni temple ale lui Dumnezeu nefăcute de mâni omeneşti şi părtaşi vrednici ai darurilor Duhului Sfânt în Dumnezeiasca Liturghie? Nu trebuie să uităm niciodată că Liturghia este o lucrare fără sfârşit. Fiecare Liturghie este unică şi este săvârşită de Hristos însuşi; ea este un act al descoperirii dumnezeieşti mai presus de cuvinte, care îmbrăţişează întreaga zidire: cerul şi pământul, îngerii şi oamenii, pe cei vii şi pe cei morţi deopotrivă. Hristos S-a adus pe Sine însuşi jertfă o dată pentru totdeauna întru puterea veşnică a Duhului Sfânt, iar Sfânta Lui Jertfă rămâne în veac, sfinţindu-i pe toţi cei ce se împărtăşesc de ea, întrucât este pecetluită cu dumnezeiescul Său Sânge vărsat pentru mântuirea lumii. Sfânta Liturghie este expresia veşnică a iubirii mai mari a lui Hristos. Ea este un „atelier” al dragostei, este unirea şi comuniunea omului cu Mântuitorul Hristos şi cu celelalte mădulare ala Trupului Său.

Prin chemarea sfântului Nume al Domnului, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui şi prin cercetarea cuvântului Său, omul devine mădular lucrător al comuniunii iubirii dumnezeieşti. Chiar dacă luăm parte în fiecare zi la Sfânta Liturghie, totuşi niciodată nu-i vom putea asimila pe deplin conţinutul; dacă însă ne străduim să petrecem neîncetat în Duhul în care se săvârşeşte Liturghia şi să ne conformăm viziunii ei, atunci Dumnezeu ne va cerceta cu harul Său şi ne va sfinţi. Cu cât este mai sfântă slujirea preotului şi mai smerită participarea credincioşilor, cu atât mai deplin se împărtăşesc toţi de taina Împărăţiei lui Dumnezeu. Atât împărăţia cea binecuvântată pe care o vesteşte Dumnezeiasca Liturghie, cât şi Sfânta Jertfă a cărei pomenire o săvârşeşte aparţin lui Hristos, căci El este „Cel ce aduce şi Cel ce Se aduce“, izvorul a tot harul şi a toată sfinţenia. El este Arhiereul cel adevărat, singura jertfă curată şi fără prihană, iar împărăţia Lui este veşnică şi „nu va avea sfârşit”, cum citim în Sfânta Scriptură. Actul liturgic – tot ceea ce săvârşeşte preotul în timpul Liturghiei – angajează întreg Trupul lui Hristos: mai întâi Capul Trupului şi începătorul mântuirii noastre, şi apoi mădularele lui, credincioşii care se mântuiesc prin participarea vrednică la Sfânta Liturghie.

Cina cea de Taina - mediuNu trebuie să uităm că însuşi Domnul ne-a poruncit să facem pomenirea acestei jertfe. La Cina cea de Taină, când Hristos le-a încredinţat ucenicilor Taina Trupului şi a Sângelui Său, le-a poruncit să „facă aceasta” spre pomenirea şi mărturisirea Lui şi a Noului Său Legământ cu omul. Această poruncă vesteşte moartea Sa, care este pecetea Noului Testament, precum şi învierea şi a Doua Lui Venire, când fiecare îşi va primi dreapta răsplată potrivit făgăduinţei Domnului. Trebuie, aşadar, să împlinim această poruncă până când va veni El.

Cina cea de Taină vădeşte caracterul prorocesc al Sfintei Liturghii. Inversând succesiunea istorică a evenimentelor, Domnul a instituit mai întâi taina, pe care abia mai apoi a pecetluit-o prin vărsarea scumpului Său Sânge. Astfel, El le-a dat ucenicilor Sângele Său înainte de răstignirea pe Golgota, arătându-le prin aceasta însemnătatea şi puterea Veşnică a ceea ce avea să se întâmple ca fapt istoric abia o zi mai târziu. Cina cea de Taină a fost un eveniment prorocesc ce va oglindi pururi adevărul veşnic. Acesta este înţelesul şi scopul prorociei în Noul Testament: să rostească cuvinte care rămân adevărate în veşnicie şi a căror putere este, prin urmare, nepieritoare. Venirea lui Hristos a fost vestită de proroci; El a venit şi va veni din nou, după cum însuşi a spus. De asemenea, jertfa Sa a fost rânduită dintru început in sfatul cel mai înainte de veci al Sfintei Treimi. Sfântul Apostol Petru îl numeşte pe Mântuitorul „mielul nevinovat şi neprihănit, Care a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii, dar care S-a arătat în anii cei mai de pe urmă. El este Mielul înjunghiat de la întemeierea lumii. Toate cele pe care Dumnezeu le-a gândit, le-a rostit ori le-a înfăptuit vreodată în istoria neamului omenesc depăşesc hotarele timpului şi rămân veşnic prezente şi lucrătoare.

Sfânta Liturghie este un act de slujire, în acelaşi timp dumnezeiesc şi omenesc: omenesc pentru că este comemorarea unui eveniment istoric, iar dumnezeiesc întrucât evenimentul a cărui pomenire o săvârşim este dumnezeiesc şi veşnic. Precum Crucea a fost porunca dată Fiului pentru mântuirea lumii, la fel şi noi, atunci când împlinim porunca Domnului Care a zis: „Faceţi aceasta întru pomenirea Mea, pătrundem în taina Crucii şi a Învierii Fiului lui Dumnezeu. Oricând şi oriunde se slujeşte Sfânta Liturghie, porunca Domnului este împlinită în şi de către întreaga Biserică, actualizând astfel taina cea din veac ascunsă a Crucii şi învierii lui Hristos prin care harul dumnezeiesc este dăruit celor ce se împărtăşesc de El. Împlinind porunca Domnului, ne facem moştenitori ai vieţii Lui celei fără de sfârşit prin harul dătător de viaţă ce se revarsă din Crucea şi din Învierea Sa. altar-liturghieAtunci când ne împărtăşim de adevărul Lui veşnic, devenim şi noi „contemporani” ai evenimentelor veşnice, intrând aievea în veşnicie. În Liturghie nu există nici trecut, nici viitor, ci toate sunt prezente în chip veşnic, chiar şi Judecata de Apoi, după cuvântul Apostolului: „Peste noi au venit sfârşiturile veacurilor“.

Astfel, de-a lungul vieţii noastre trecătoare primim mărturii ale vieţii dumnezeieşti celei fără de moarte. Liturghia şi cântările Bisericii ne vorbesc despre veşnicul Astăzi, despre ziua cea neînserată a Arătării lui Dumnezeu. Cântăm, de pildă: „Astăzi S-a născut Hristos…, Astăzi a înviat Hristos. Astăzi este începutul mântuirii noastre.” Cântăm acest veşnic Astăzi pentru că, împlinind porunca de a sluji Domnului, primim un asemenea har ce ne ajută să pătrundem în evenimentele dumnezeieşti veşnic prezente. Din punct de vedere istoric ele s-au petrecut o singură dată, dar rămân în veşnicie prin puterea Duhului Sfânt. Atunci când săvârşim Sfânta Liturghie pomenim şi dimensiunea veşnică a jertfei mântuitoare şi de-viaţă-dătătoare a lui Hristos. Am putea spune chiar că în Liturghie acest „acum” al nostru, personal şl trecător, se umple de acel „pururea” al veşniciei lui Dumnezeu. În toate slujbele Bisericii zicem: „Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor”, fiindcă ele se săvârşesc zilnic atât în momentul istoric „acum”, cât şi în acel „pururea” al Împărăţiei cerurilor. Îndeosebi Liturghia se săvârşeşte în limitele timpului nostru pământesc, şi astfel timpul devine sfera duhovnicească a întâlnirii omului cu Dumnezeu şi a renaşterii sale întru veşnicia Lui.

În orice stadiu al vieţii duhovniceşti ne-am afla în călătoria noastră pe acest pământ, Liturghia ne dă viaţă şi ne reînnoieşte, făcându-ne părtaşi la realitatea cerească. În existenţa noastră vremelnică şi supusă stricăciunii, primim pregustarea Împărăţiei celei fără de sfârşit, în vreme ce înlăuntrul nostru sporeşte neîncetat aşteptarea deplinei arătări a Domnului în ziua Celei de-a Doua şi slăvitei Lui Veniri.

Trebuie să subliniem aici faptul că pomenirea pe care o săvârşim în cadrul Sfintei Liturghii nu este nici intelectuala, nici psihologică, sufletească. Fiind o împlinire a poruncii mântuitoare a Domnului, ea este înainte de toate o iniţiere duhovnicească în taina vieţii lui Hristos, Care este Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit. Este participarea noastră la veşnicia şi la viaţa Dumnezeului-Treime. Liturghia este şcoala în care învăţăm adevărul veşniciei, adevăr ce nu poate fi cuprins de mintea omenească.

După ce i-a zidit pe protopărinţii noştri, Dumnezeu le-a spus: Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi“. Dumnezeu a rostit aceste cuvinte o singură dată, dar puterea lor rămâne până la sfârşitul veacurilor. 70671_liturghieAşijderea, Domnul a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu … Beţi dintru acesta toţi …, şi Liturghia se întemeiază pe aceste cuvinte care, de asemenea, rămân în veac. Dar la temeiul fiecărui act liturgic stă şi următorul principiu înfăţişat de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Timotei:

„Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune”.

Astfel, la Sfânta Liturghie facem pomenirea jertfei mântuitoare a Domnului, fiindcă El Însuşi ne-a poruncit-o prin cuvântul Său. Ca să putem însă răspunde cum se cuvine la cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să-L chemăm pe Duhul Sfânt în rugăciune stăruitoare, căci Duhul este Cel Care săvârşeşte marea minune a Liturghiei, prefacerea darului de pâine şi de vin în Trupul şi Sângele lui Hristos. În acest chip toate se sfinţesc prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune”. Primim cuvântul lui Dumnezeu în porunca euharistică a lui Hristos, care ne-a fost transmisă din generaţie în generaţie de către Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor, preoţii, şi Îi aducem lui Dumnezeu rugăciunea noastră, chemând pe Duhul Sfânt. Amândouă lucrările, atât cea omenească, cât şi cea dumnezeiască, sunt de neapărată trebuinţă, căci Liturghia este prin excelenţă întâlnirea dintre Dumnezeu şi om.

[…]

[va urma]

(din: Arhimandrit Zaharia Zaharou, “Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apoc. 2, 4-5)”. Cele trei perioade ale vârstei duhovniceşti în teologia Părintelui Sofronie, Editura Doxologia, 2015)

liturghie

Pentru Sfanta si Marea Joi va mai recomandam:

***


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Joia Mare, Parintele Zaharia de la Essex

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “SFANTA LITURGHIE si CINA CEA DE TAINA. Locul pregustarii Imparatiei lui Dumnezeu si scoala vesniciei: “Hristos Însuşi este de faţă, Domnul locuieşte în mijlocul unşilor Săi pe care îi zideşte drept Biserica Lui, Trupul Lui”

  1. Pingback: “…nu ştiu altceva, decât pe Iisus Hristos, şi pe Acesta RĂSTIGNIT” | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: “În zilele noastre atât de viclene, în care criza îi îngenunchează pe mulți, CUM SE POATE BUCURA CINEVA DE ÎNVIERE?” – Parintii Moise Aghioritul si Zaharia Zaharou ne invata CUM SA PRIMIM HARUL INVIERII SI SA GUSTAM PREZENTA LUI
  3. Pingback: Invataturi VITALE pentru a trai CINCIZECIMEA ca pe un eveniment PERSONAL (II). Hranindu-ne din Cuvantul si cu Trupul lui Hristos pentru A DOBANDI VIATA LUI. “Mustrarile Duhului Sfant ne pregatesc sa primim darurile Sale”. TAINA SMERENIEI SFINT
  4. Pingback: Raspunsuri duhovnicesti de la PARINTELE ZAHARIA ZAHAROU despre COBORAREA MINTII IN INIMA, lucrarea “preotiei imparatesti” a rugaciunii si plansului pentru oameni, PUTEREA SI MARETIA TAINEI PREOTIEI, insemnatatea POMENIRII NUMELOR LA SFANTA LIT
  5. Pingback: OMUL LAUNTRIC SI VALOAREA LACRIMILOR. Cuvant pentru suflet de la ARHIM. ZAHARIA ZAHAROU – calauza pe calea Postului. CUM SA NE REDESCOPERIM SI SA NE CURATIM INIMA, facand-o locul unde “Dumnezeu Se revarsa ca o ploaie”? | Cuvântul Ortodo
  6. Pingback: “Pre Tine Te lăudăm, pre Tine Te binecuvântăm, Ţie Îţi mulţumim, Doamne…” – PREDICA PĂRINTELUI ZAHARIA ZAHAROU la Măn. Sfinţii Trei Ierarhi despre MULŢUMIREA NEÎNCETATĂ LUI DUMNEZEU: “În Liturghie intrăm în p
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate