“Un singur lucru e important…”
“Intr-o discuţie cu părintele Sofronie care îşi exprima regretul pentru a nu-şi fi terminat studiile teologice care l-ar fi putut ajuta să înţeleagă mai bine scrierile Părinţilor, Siluan i-a replicat: “Şi credeţi că e chiar aşa important? După părerea mea, un singur lucru e important: să devenim smeriţi pentru că mândria ne împiedică să iubim.”
(Din Prefata diac. Ioan I.Ica jr. la “Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei“).
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Mare adevar: mandria ne impiedica sa iubim. E greu, fiecare cu firea lui, cu metehnele lui…pentru asta trebuie sa te smeresti, dar ca sa te smeresti trebuie sa ceri de la Dumnezeu sa fi smerit; nu ajungi sa te smeresti daca nu o ceri de la Dumnezeu insistent…cuv.Nifon a spus chestia asta, altfel facem si noi cum zice Pr.Arsenie ‘se smereste mandruletul’. Mie mi se intampla sa spun ‘aproapele meu este iadul’ atat de mare uneori suportarii aproapelui ce te intriga, enerveaza, supara…se impune, vrea repede, numaidecat…asa ca, mai intai trebuie sa-l rabzi si poate – cu ajutorul lui Dumnezeu – sa ajungi sa-l iubesti; este porunca ‘iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti’; apoi! merge mai departe ‘iubiti pe vrajmasii vostri’ pana la ‘fiti desavarsiti…’; greu! tare greu! Eu cred ca, numai cei ce se lipesc TARE de Domnul si se umplu de iubirea negraita a Lui pot iubi si aproapele si vrajmasii! Eu sunt taaaaaaaare departe de iubire.
Cand l-am descoperit pe SFANTUL SILUAN ATHONITUL, am fost bucuroasa sa reintalnesc, aceeasi IUBIRE pt. Oamenni, asa cum Parintele Miron Mihailescu, ne-a descoperit iubirea lui Hristos, pt. noi!
Cu smerita indrazneala,
D-nei, sau d-rei “Magda” (semnatara comentariului de mai sus, si a atator altele) sunteti un om minunat, asa simt eu, nu ne cuoastem, eu va citesd aproape toate “comentariile”, si astept cu mare nerabdare in fiecare abonament sa citesc ceea ce scrieti, cu atata sinceritate si atentie!
Atentie, la cele sfinte!
In modestia cu care afirmati ca suneti “taaaaaaaare departe de iubire”, eu cred ca totusi sunteti in IUBIRE! (…)
@ana
Sunt atat de departe de ceea ce spui tu…bine cu nu ma ‘cunosti’ chiar daca sunt sincera in tot ceea ce spun/scriu; spiritul de dreptate la mine este in detrimentul pacii si merge mana in mana cu judecata; daca a-i stii ce judecatoare aspra sunt (cu mine si/sau cu ceilalti); taxez imediat rautatea, reaua-credinta, cruzimea (fata de oameni si animale), comportamentul aberant al aproapelui, egoismul, favoritismele, dorind inainte de toate smerirea lui din partea lui Dumnezeu cu judecatile pe care le stie, potrivite fiecaruia; si-atunci unde este IUBIREA? Nicaierea! M-as potoli in privinta aproapelui decat in starea in care, din ‘n’ motive i-ar da de gandit, corijandu-si comportamentul. Si-aici ma duce gandul la CRUCEA atat de grea dar de necesara pentru intoarcerea de la cele rele la cele bune; nici eu nu m-am ‘intors’ (chiar daca nu definitiv 🙂 ) altfel!
P.S. Cu teoria: stau bine! Practica ma ‘omoara’. Este magulitor mesajul tau dar nu-mi cresc coarne fiindca ma stiu prea bine cum sunt si, mai ales bunul Dumnezeu.
@ Magda
Ana are dreptate – esti in IUBIRE , Magda , prin “CRUCEA atat de grea , dar atat de necesara…” si odata intoarsa in ADEVAR – nu te mai poti intoarce iarasi pe drumul de dinaintea Crucii , fiindca stii ca
altfel “o sa-ti fie tie mai rau”…si te-ai intors definitiv, tinandu-ti
CRUCEA atat de necesara [ ce frumos , dureros de frumos ] in lumea noastra , asa cum este , asa cum o numesti foarte bine in toate comentariile tale , mai ales din punct de vedere social reliefandu-i tarele…zicandu-le pe nume:” rautatea , egoismul , cruzimea fata de oameni si animale, favoritismele , smintirea pentru un blid de linte , viciile …ce-i mai trist – realitatea Ortodoxiei noastre in prezent
– ranita chiar de mai marii ei , “rastignita” – tinde sa devina pe deplin ecumenista , din MANDRIA de a fi pe placul lumii acesteia…
si le-ai zis pe sleau , Magda …la foarte multe dintre postarile Razboiului intru Cuvant ai raspuns cu o sinceritate rar intalnita in lumea obisnuita , cu durere bine ascunsa in strafundul sufletului , cu un strigat mut pentru lume , dar strabatand Cerurile …si ca ramai in modestie si simplitate – este inca un semn de inteligenta superioara
…originalitatea si spontaneitatea ta m-au impresionat de la primele comentarii , cam din martie , daca-mi amintesc bine …”Un singur lucru e important…” sa ne ferim de mandria care ne impiedica sa iubim in
Lumina Sfanta a Cuvantului lui Hristos – tocmai demascand relele din viata de toate zilele , si – mai grav – din Biserica noastra …
si recunoscandu-le si noi pe ale noastre , prin “CRUCEA ATAT DE GREA , DAR ATAT DE NECESARA”…
de aceea , Magda , esti in IUBIRE …de aceea m-am alaturat Anei si zic si eu la fel ca ea :”cu smerita indrazneala” …
Offf…nu-mi ridicati statuie! Fiindca e din sare, asemeni femeii lui Lot. Cum zace porcul in tina, asa slujesc si eu pacatului! Paginile de la spovedanie stau marturie! Asa ca, va rog frumos sa nu ma mai laudati! Abia ‘dincolo’ se va vedea cine a fost ‘in iubire’ de aproapele si de Dumnezeu si cine nu….
Nu , Magda , n-a fost nici o lauda…au fost niste constatari , sa zicem , mai la rece , mai la cald …iar acum – fara sa vrea nimeni asta – oftatul tau suna a deznadejde , diafan , delicat …hipersensibilitatea asta de sub randurile de mai sus parca a fost asteptata , nu stiu cum sa zic …iar paginile de la spovedanie au fost asezate in Cartea Cerurilor , in acel loc unde NU EXISTA nici o statuie de sare , nici o statuie de nici un fel , doar raze de lumina sfanta si binefacatoare …Domnul sa te binecuvinteze si Maicuta Preacurata sa-ti mangaie fruntea si sa-ti linisteasca sufletul zbuciumat !
si sa fii , ca totdeauna – tu insati – spunand lucrurilor pe nume , cu realismul tau oarecum dur , dar adevarat – sclipitor si dureros …
Doamne , ajuta !
pentru Magda:
“lauda oamenilor sa o iei ca scuipare”… de aici poate veni ceva deloc bun, mandria!
Asa ca, lucrand la smerenia noastra sa fim cu bagare de seama ca langa noi se afla caderea.
Dumnezeu, Singur Bun sa ne aiba in grija si paza Sa.
Doamne ajuta-ne noua nevrednicilor!
Unui batran sarac, putred peste tot de rani si bube, cu picioarele pline de rani din care curge puroi, cu haina foarte proasta, i se adresa un dascal:
-Buna sa-ti fie inima, batranule!
-Nu-mi aduc aminte sa fi avut vreodata vreo zi rea! a raspuns batranul.
Dascalul a zis iarasi:
-Sa te fericeasca Dumnezeu!
-Eu n-am fost niciodata nefericit, a raspuns batranul.
Si se mira dascalul,si iarasi ii dadu binete:
-Batranule, eu doresc sa-ti fie tie ceea ce tu singur doresti!
-Nu am nici o lipsa, caci toate cate doresc mi se fac, cu toate ca eu nu caut fericire vremelnica, a zis batranul.
Atunci dascalul ii zise batranului:
-Dar spune-mi,oare si atunci cand te va trimite D-zeu in iad, tot acelasi gand vei avea?
-O, pe mine sa ma trimita D-zeu in iad?, raspunse batranul. Nu stii ca am doua brate minunate, si cu acestea ma voi apuca de El cu o imbratisare de nedeslegat? Un brat imi este SMERENIA, iar celalalt DRAGOSTEA NEFATARNICA CATRE DUMNEZEU. Si cu aceste asa ma voi apuca de tare de Dumnezeu, incat oriunde m-ar fi trimis, acolo si pe El L-as fi tras cu mine. Caci as vrea sa fiu afara din cer cu Dumnezeu, decat sa fiu in cer fara El!
Si s-a mirat dascalul de raspunsurile batranului si se gandea in sine, zicand: “Cu adevarat aceasta este calea cea dreapta catre Dumnezeu, ca sa se uneasca omul cu voia Lui cea sfanta!”