ARHIMANDRITUL SOFRONIE despre cunoasterea lui Dumnezeu prin NEVOINTA DESERTARII SI A PLANGERII: “Unde este dragoste, acolo este plansul”

22-07-2008 Sublinieri

“Vremea noastra cu precadere scoate la iveala “nerozia” stiintelor teologice. Prin stiinta nu poti intelege existential pe Dumnezeu, si sa il traiesti (…) In ce consta abaterea societatii contemporane? – Uitati-va unde duc toate scolile! De cum ajunge omul pe trepte academice mai inalte, imediat incepe sa se uite cu condescendenta, sau mai degraba cu dispret si cu neatentie, la toti cei mai prejos de el”.

***

***maria-magdalena.JPG

In cinstea Sfintei Mironosite si intocmai cu Apostolii Maria-Magdalena, praznuita astazi, impartasim cu toti fratii si surorile noastre iubitori ai sfinteniei si ai cuvantului celui viu al Duhului, una dintre predicile deosebit de adanci si de folositoare ale Arhimandritului Sofronie incluse in cartea: “Arhim. Sofronie – Cuvantari duhovnicesti”, vol. 1, (Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2004, Traducere din limba rusa de Ierom. Rafail Noica).

Intr-o vreme in care anume iubirea si pocainta au ajuns niste realitati atat de golite de continut, ba chiar atat de pangarite si de pervertite, avem nevoie acuta sa ne reconectam la dimensiunea duhovniceasca a iubirii autentice, nedespartite de durerea si de plansul inimii. Iubirea adevarata nu este nici jubilarea egoista a crestinului care-si contempla narcisic trairile inalte si faptele bune sau a celui care traieste iubirea psihologic si in inchipuire, prin autosugestie, nu se confunda nici cu “filantropia” organizata, calculata si rece facuta pentru slava omeneasca si cu atat mai putin are de-a face cu ipocrizia ideologizata a ecumenismului. Iubirea in Duh si Adevar este nedespartita de actul de pocainta radicala, de nevointa pentru desertarea si zdrobirea inimii pana la “sange” si de plangerea durerii intregii lumi ca pe propria ta tragedie“.

Abia ajunsi aici putem sa vorbim legitim despre iubirea vrajmasilor si vom intelege ca aceasta nu inseamna catusi de putin comoda si superficiala “toleranta” si “iertare” propovaduite azi pretutindeni, ci inseamna asumarea durerii pana in rarunchi pentru sufletele care se pierd, ratacind singura Cale dreapta si ratacindu-i si pe altii. Si asta numai dupa ce ne-am facut partasi, inainte de toate, la suferintele fratilor prigoniti, asupriti si chinuiti. Inainte sa ne fie mila de cei mari si puternici, de “grasii pamantului” (cum ii numeste David), de calai si de tortionari, sa invatam sa-i iubim si sa fim solidari cu cei mici si obijduiti de aceia, sa mangaiem vaduvele si orfanii – dupa trup sau dupa duh – ai acestei lumi salbaticite si indracite. Si, peste toate, inainte sa dam altora lectii de iubire, sa plangem si sa ne ostenim sa invatam noi insine lectia grea a iubirii dupa Dumnezeu. Rugaciunile Sfintei Maria-Magdalena sa ne indrume catre aceasta!

nmmamx.jpg

Cunoasterea lui Dumnezeu prin nevointa desertarii si a plangerii

“Marele parinte al Bisericii, Sfintitul Athanasie al Alexandriei, spune ca este neaparat nevoie sa repetam tot ce este in stransa legatura cu mantuirea noastra. A pierde din vedere momentele esentiale poate deveni o piedica mantuirii noastre. Mantuirea – nicicum nu este lucru mic. Mantuirea inseamna: Dintr-o ivire vremelnica, dintr-un “fenomen,” a ne preschimba intr-o fiinta asemanatoare lui Dumnezeu si vecinica. Si daca asa, atunci care este sarcina ce se afla inaintea noastra in viata de zi cu zi?

De fapt, exista o cale de educatie in Biserica, prin scoli si prin invatatura teologica. Insa, sa mi se ingaduie a spune, aceasta cale nu este totusi mai mult decat un paleativ. Vremea noastra cu precadere scoate la iveala “nerozia” stiintelor teologice. Prin stiinta nu poti intelege existential pe Dumnezeu, si sa il traiesti. Iar mantuirea, ca stramutare dintr-un “fenomen” vremelnic, inseamna a te face asemenea lui Dumnezeu, intru implinirea rugaciunii lui Iisus Hristos catre Tatal: Voiesc ca [acolo] unde sunt Eu, si aceia sa fie cu Mine, si unde sunt Eu, acolo si slujitorul Meu va fi. “Acolo” – nicidecum nu este o notiune geografica, ci curat duhovniceasca. “Acolo” – in dumnezeiasca vecinicie, “a fi cu El si a vedea slava Sa” inseamna ca insine sa fim aceeasi Slava.

Traind in lumea asta, unde se leapada calea rugaciunii si viata dupa porunci, unde vor sa inlocuiasca slujirea lui Dumnezeu si viata intr-insul cu conversatii despre El, necontenit suferim influenta acestor dispozitii omenesti si riscam sa pierdem adevarata cale catre cunoasterea lui Dumnezeu si catre mantuire, care este singurul tel al vietii manastiresti. Mantuieste-se omul, nu prin multimea informatiilor stiintei. Prin informatii nicicum nu ni se impartaseste starea de a “vedea pe Dumnezeu precum este.” De aceea celor mai multi invatati cuvantul acesta le este nesuferit. Insa altceva vedem in Evanghelie. Domnul zice: Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pre Dumnezeu. Cat se poate de indreptatit ne este sa ne intrebam in legatura cu cuvintele lui Hristos: “Cum vor vedea cei curati cu inima pe Dumnezeu? Precum este sau precum nu este?” Mintea invatatului inclina “bineinteles” catre gandul: “Precum nu este.” Dar Hristos gandeste altfel, si noi ne straduim sa urmam lui Hristos.

Care este intelesul cuvintelor mele? Trebuie sa ne concentram cu toata luarea aminte numai la un singur lucru: A NU GRESI nici inaintea lui Dumnezeu, nici inaintea omului, nici fata de lucruri. Si din aceasta viata simpla, dar concentrata pe acea porunca, se naste starea omului cand el, fiintial de acum, se traieste in Dumnezeu.

Ce inseamna a trai fara a gresi? – inseamna a trai dupa poruncile lui Hristos. Iar cel ce se straduieste pana la sfarsit, acela, prin straduinta, se si invredniceste de ajutorul dumnezeiesc – de har, si va trai asa precum voieste Dumnezeu.

Binecuvantarea noastra consta in a fi copii ai marelui Siluan. El a urmat calea aceasta. Si el ne-a aratat chipul lui Dumnezeu infaptuit in viata. In teologia ortodoxa contemporana, precum si in stiinta contemporana, in psihologie, in filosofie, oamenii sunt preocupati de problema persoanei. Eu intotdeauna am preferat un alt termen: ipostasul. In greaca el se exprima inca si ca “prosopon” (“fata“). Dar totusi, mai bine sa intrebuintam termenul “ipostas” ca un concept teologic, insemnand infaptuirea asemanarii cu Dumnezeu; atunci cand cuvantul “fata,” “persoana” ne limiteaza psihologic, intrucat il intrebuintam zi de zi. Si iata, in acest om, Cuviosul Siluan, vedem actualizarea a ceea ce este dat de Dumnezeu ca potential. Sfanta Scriptura o exprima in urmatoarele cuvinte: Sa facem om dupre chipul nostru, iar apoi adaoga: si dupre asemanare. Pentru a se infaptui asemanarea, pentru ca noi sa devenim in duhul nostru si in continutul vietii noastre asemanatori lui Dumnezeu, este de absoluta trebuinta ca ceea ce este un curat potential sa fie temeluit “dupa chip.” Dintru acest potential, prin nevointa vietii dupa poruncile lui Hristos, se zideste si “dupa asemanarea.” Pentru mantuirea noastra, neaparat trebuie sa ajungem macar la o umbra de asemanare, macar sa se infaptuiasca in noi insine o atragere catre Dumnezeu, in ciuda a toata limitarea noastra. Eu am scris in cartea mea, calauzindu-ma dupa cele ce mi-a aratat Dumnezeu prin Siluan, ce inseamna a deveni ipostas dupa chipul Ipostasului Logosului intrupat; cum reactioneaza persoana-ipostasul la fiecare manifestare a vietii in lume.

Ca duhovnic, mai inainte foarte des ma intalneam cu anume astfel de intrebari: Cum este cu putinta a nu gresi, cum sa te lupti cu patimile, ce cale duce catre Dumnezeu spre a-L cunoaste anume asa cum este, iar nu asa ca si Elinii din vechime, care zidisera in Athena un altar necunoscutului Dumnezeu. In Lavra Sfintei Treimi a Sfantului Serghie din Radonej am vazut o biserica, si inscrisul pe ea era: “Cunoscutului Dumnezeu.” Aceasta pretentie e cat se poate de ingaduita omului, insa dupa stricarea noastra morala, noi ne nastem in pacate si traim intr-o lume care nu se roaga, careia ii e frica de Hristos mai rau decat de orice altceva. De aceea Hristos si zice: “Daca veti urma mie, atunci veti fi urati de toate neamurile, pentru numele Meu.” Noi toti trebuie sa ne punem in aceasta perspectiva: cum sa ocolim pacatul.

Tot tragismul istoriei este, in esenta lui, urmarea mandriei. Faptura care se socoteste pe sine a fi un dumnezeu, devine diavol, in vartutea automdumnezeirii – iata esenta conceptului cadere. Lui Adam i s-a oferit tocmai aceasta cale; Domnul insa, Ziditorul nostru, vorbeste altfel.

Si deci, daca vom nazui in viata noastra sa urmam in fiecare clipa paza poruncilor lui Dumnezeu, iar in rugaciunile noastre sa spunem: “invredniceste-ne, Doamne, in ziua aceasta, in seara aceasta, in noaptea aceasta, fara de pacat a ne pazi noi,” atunci acest “fara de pacat” va da putinta Duhului Sfant sa vina in noi si sa ne descopere toata cunoasterea lui Dumnezeu precum este. De unde a stiut Ioan de Dumnezeu Cuvantatorul ca Dumnezeu dragoste este, ca Dumnezeu lumina este, si nici un intunerec intru El este? Nu avea nici o diploma academica, in calitate de teolog. Dar iata ca a spus aceste cuvinte, si ele s-au facut temei dogmatic vietii noastre.

Vorbesc despre acestea pentru ca in curand voi muri, dupa randuiala cea mai fireasca. Nu stiu cum de traiesc pana acum: deja de nu stiu cate ori m-am aflat in fata mortii. Insa voiesc ca voi sa fiti cu adevarat intariti si sa nu va clatinati cand veti intampina elocventa multor doctori in teologie care vor dovedi tot ce vrei, cu multa maiestrie in cuvant. Nu-mi amintesc acum unde sau cand, de un caz, un profesor de teologie in Academie, inaintea studentilor care il ascultau, a infatisat in chip genial dogma Sfintei Treimi, ca mai pe urma sa naruie toate cu o singura fraza: “Cine vrea sa o creada, n-are decat sa o creada!” Astfel si-a zadarnicit propriul cuvant.

Si asa, inaintea noastra ramane intrebarea, in ce chip putem sa ne mantuim? Drept raspuns, aduc cuvintele fericitului nostru Parinte Siluan:

Multumescu-ti, Doamne si Ziditorul meu, ca milostiv mi-ai smerit sufletul si mi-ai descoperit calea pe care au umblat sfintii Tai. Tu iubesti pe cei ce plang, si pe calea plangerii au venit la Tine toti sfintii. Da si mie, dar, milostive Doamne, sa vin la Tine pe calea sfintilor Tai, pe calea smeritului plans, carea ai aratat mie.

In ce consta abaterea societatii contemporane?Uitati-va unde duc toate scolile! De cum ajunge omul pe trepte academice mai inalte, imediat incepe sa se uite cu condescendenta, sau mai degraba cu dispret si cu neatentie, la toti cei mai prejos de el. Ca pentru tot omul nascut in lumea aceasta: Cea mai mica superioritate in plan cultural il face deja mandru. Din pricina acestei mandrii vine tendinta de a “smeri” pe cei slabi.

Si asa, intreaga istorie a omenirii ajunge la rezultate cu adevarat de cosmar. Uitati-va la epoca noastra. S-ar zice ca inventiile tehnice ar trebui sa faca pe om fericit, sa satisfaca dorinta omului de a cunoaste toate, de a stapani legile firii. Dar niciodata nu au fost atatea sinucideri ca astazi. Si nici o strategie politica nu a dus la structura unei societati care sa fi reusit a se slobozi de asuprirea oamenilor de catre cei ce stapaneau mijloacele silniciei.

Dar ce ne-a aratat Domnul? – “Cine vrea sa se mantuiasca si sa vie la Tatal, sa urmeze Mie.” Iar El ce a facut? S-a dezbracat de atotputerea Lui, S-a imbracat cu forma fiintarii de El zidite, (anume “fiintarea,” iar nu “fiinta”), Si-a trecut desertarea pana la capat, ceea ce noi nu putem atinge, si S-a dat pe Sine mortii, rastignirii. Si pentru aceasta a primit El Nume mai presus de orice alt nume in istoria pamanteasca sau in Cer. Si ne-a propus si noua aceasta cale.

Noi crestinii il marturisim ca “Cel Unul-nascut” din Tatal, asa cum insusi spune: Noi nu il comparam cu niciunul din povatuitorii omenirii, ca de pilda cu Buddha, cu Mahomed, ba chiar si cu Moisi. El nu este dupa nasterea Sa fiu al omului, ci prin pogoramantul Sau si prin intrupare S-a facut “Fiul Omului“, ramanand in esenta Facatorul a tot ce exista. In Simbolul Credintei se zice: “Prin Carele toate s-au facut.” Si in prologul Evangheliei de la Ioan este spus: Toate printru Dansul s-au facut, si fara de Dansul nimica s-a facut din ce s-a facut.

Si iata, El S-a dezbracat de toate acestea si S-a dat pe Sine rastignirii. De unde reiese o lege de care trebuie sa ne amintim in tot ceasul – ca dandu-ne viata celorlalti, noi primim de la ei clevetiri, prigoane, saracie, lepadare si chiar moartea. In schimbul vietii pe care le-o dam, oamenii ne rasplatesc impovarandu-ne cu moartea lor, si aceasta este calea noastra. Domnul vorbeste despre aceasta: Ceea ce este inaltat la oameni, uraciune este inaintea lui Dumnezeu. Cum sa ne primenim, ca tot ceea ce este “inaltat la oameni,” sa socotim ca fiind “uraciune inaintea lui Dumnezeu“? In ce chip sa devenim un om care nu mai este rob nici mandriei, nici slavei desarte, nici purtator al dorintei de a calca peste fratele sau? Prin dragostea lui Hristos, cea rastignita in lumea aceasta. Si pentru aceasta cale ne uraste lumea, caci ea nu este calea “stapanitorului lumii acesteia“.

In epoca noastra mantuirea a devenit mai greu de infaptuit decat inainte. Mai nainte martorii lui Dumnezeu care faceau minuni de necrezut erau un fenomen zilnic. Cum Petru, un simplu pescar fara carte, s-a facut dintr-o data dascal omenirii? I-a dat Domnul, in rugaciune, stapanire pana si a invia mortii. Sunt prorocii ale Sfintilor Parinti din veacul al patrulea care spun ca in ultimele vremi Dumnezeu va ascunde de la oameni, de la credinciosii Lui, la ce masura au ajuns. Ei nu vor mai face minuni, si se vor simti ca si parasiti de Dumnezeu intr-o stare de desertare. Iata singura cale adevarata, asa cum scrie Cuviosul Siluan – calea lacrimilor.

Principala lupta este cu patima mandriei. Toti cei ce vor sa stapaneasca asupra altora, gresesc: ei nu inteleg stapanirea cea de la Dumnezeu. Insusi Dumnezeu nu vrea sa stapaneasca asupra omului, asteptand ca omul, in libertatea dragostei lui catre Dumnezeu, sa se determine pe sine ca dumnezeu.

Si deci, in ce consta sarcina cuvantului meu de azi? – Din cuvintele mele, tot cel ce crede ca eu sunt impotriva stiintei teologice, greseste. Si acum vorbim esential despre “teologie.” Si toate celelalte concepte pe care le putem afla prin invatatura teologica patrund in alcatuirea rugaciunii noastre. Atunci teologia noastra devine cuprinsul rugaciunii. Dupa ce atingem o astfel de stare (atunci cand theologia devine continutul rugaciunii noastre), urmeaza o noua stare, mai inalta – teologia ca stare a duhului nostru care traieste necontenit in Dumnezeu si prin Duhul Sfant. Ma rog lui Dumnezeu ca sa se intareasca in voi anume aceasta stare. Aceasta este “gnoseologia” noastra… Este calea catre adevarata cunoastere a adevaratului Dumnezeu. Fiecare cuvant pe care-l rosteste Ioan de Dumnezeu Cuvantatorul in Evanghelie devine pentru noi dogma. El vorbeste ca si cum ar povesti, dar toata invatatura lui poarta in intregime caracterul unei cunoasteri limpezi si neindoielnice. El nu intra in conflict cu nimenea, dar el “povesteste” imprejurari pe care astazi le marturisim despre Domnul Iisus Hristos: intru inceput era Cuvantul, si Cuvantul era catre Dumnezeu, si Dumnezeu era Cuvantul. (…) Toate printru Dansul s-au facut, si fara de Dansul nimica s-a facut din ce s-a facut.

Astfel, crestinismul nostru niciodata nu trebuie sa se amestece cu nici o alta invatatura care exista in lume: pentru noi exista numai Evanghelia. Domnul nu a lepadat Vechiul Legamant; El a venit ca sa implineasca descoperirea data lui Moisi: EU SUNT CEL CE SUNT. Iar al doilea moment al Vechiului Legamant pe care-l avea in minte Domnul era caderea omului. El a venit si Si-a inceput misiunea de a mantui omul cu propovaduirea: Pocaiti-va! Iata, voi ati savarsit aceasta nelegiuire despre care Eu va vorbisem. Ati mancat din rodul lemnului din care va poruncisem sa nu mancati.

Ce este acel “lemn al cunoasterii Binelui si Raului“, din al carui rod ei au mancat? – “Cunoasterea“, in intelesul biblic, este analog cu “impartasire in fiinta“, si ca atare poarta un caracter fiintial. Inseamna ca au mancat rodul si au savarsit raul in chip real. De aci caderea, despartirea de Dumnezeu. De aci, de-a lungul istoriei multimilenare a omenirii, toate aceste cosmare si grozavii pe care le vedem in fiecare zi. Iata care a fost urmarea. Iar acum putem vedea limpede ca lumea neaparat va muri.

Si deci nu prin cunoasterea “stiintifica” a disciplinelor teologice, ci printr-o viata sfanta fara de pacat, trebuie sa ajungem la starea unde omul incepe sa “vada pe Dumnezeu precum este

Si rugaciunea mea este ca voi sa ascultati cuvantul Sfantului Siluan: Calea sfintilor este calea plansului dragostei. Unde este dragoste, acolo este plansul. Iar unde nu este dragoste – acolo nici plansul. Chiar in cele mai mari suferinte si chinuri, sa zicem in vremea razboiului, cand am fost martori a tot felul de razbunari asupra celor biruiti, cand sadismul devenise moneda curenta in lumea intreaga, nici acolo plans nu aflam. Eu chiar am auzit de un astfel de mijloc de a rezista: Pentru a suporta chinurile din partea biruitorilor, trebuie sa-i urasca cu toata fiinta lor. Aceasta ura usureaza durerea, si atunci nu mai poti scoate nimic din acel detinut. Domnul insa zice: Iubiti pre vrajmasii vostri. Din aceasta iubire se naste plansul pentru cei ce gresesc, pentru calaii care nu au cunoscut calea catre mantuire si catre viata adevarata dupa chipul lui Dumnezeu“.

(in: Arhimandritul Sofronie, Cuvantari duhovnicesti, vol. IEditura Reintregirea, Alba Iulia, 2004)

p6148886.jpg

Cititi si:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Sofronie Saharov, Pocainta, Sfanta Maria Magdalena, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

65 Commentarii la “ARHIMANDRITUL SOFRONIE despre cunoasterea lui Dumnezeu prin NEVOINTA DESERTARII SI A PLANGERII: “Unde este dragoste, acolo este plansul”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: PARINTELE SOFRONIE – SCRISORI CATRE DAVID BALFOUR: “Trei lucruri nu inteleg: o credinta adogmatica, un crestinism nebisericesc, un crestinism fara nevointa” | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: TAINA CRUCII IN VIATA NOASTRA: Rastignirea mintii prin coborarea dureroasa in inima: “Prin harul Duhului Sfant, STRAPUNGEREA si ZDROBIREA INIMII ii sunt indeajuns crestinului pentru A BIRUI TOATE DUHURILE RAUTATII” | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: IUBIRE SI DREPTATE. “Sau vei avea si tu o inima de fier? Dar in rai nu e nevoie de fier…” | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: CE PUTEM FACE PENTRU COPIII SI TINERII ucisi sufleteste de duhul inselator al vremurilor in care “pacatul s-a inmultit mai mult ca niciodata”? PARINTII CRESTINI – INTRE ALIPIREA DE DUHUL LUMII si PLANSUL VADUVEI | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX, vazatorul luminii necreate si cunoscatorul neinselat al lui Dumnezeu. EXPERIENTA HARULUI si PUTEREA RUGACIUNII CU DURERE. Ce se intampla cand omul nu-si schimba viata dupa ce s-a savarsit cu el o vindecare minunata? CARE E C
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate