Un ultim apel de la Parintele Justin: “Frati români, nu sfasiati camasa lui Hristos!”
Am primit spre publicare, din partea Manastirii Petru-Voda, urmatorul apel important catre poporul ortodox, semnat de Arhim. Justin Parvu:
Chemare la referendum
Iubiţi fii ortodocşi,
Cu multă durere asist, în ultima vreme, la ultimele pătimiri ale Creştinătăţii. Acest cip care vrea să substituie chipul lui Dumnezeu din om este un război la adresa Creştinătăţii şi a persoanei umane, în general. Războiul a început din plin şi ne-a găsit, se pare, nepregătiţi, încât deja am obosit şi suntem istoviţi de atâta confuzie şi polemică pe seama acestui subiect. Dar uităm un aspect, dragii mei. Oare Mântuitorul, când S-a rugat în grădina Ghetsimani să I se îndepărteze paharul pătimirilor, şi nu a fost ascultat, a pierdut? Oare care este biruinţa noastră? Oare nu crucea ne deschide porţile învierii? Am luptat deja până la sânge şi am simţit cuiele piroanelor încât să nu mai putem striga către Tatăl ceresc şi să renunţăm la luptă? Nu este uşor deloc, cum nici Însuşi Mântuitorului Iisus Hristos nu I-a fost. Dar ce a făcut Hristos în vremea pătimirii Sale pe cruce? A ridicat privirea către Tatăl ceresc şi a răbdat toate cu dragoste. De unde mai primea Mântuitorul putere să rabde pe cruce? Din inima iertătoare faţă de toţi cei ce L-au prigonit. Fără aceste două arme, nu putem rezista pe acest front, dragii mei: nădejdea, având ochii aţintiţi asupra Dumnezeului nostru şi dragostea faţă de toţi, şi faţă de cei ce ne prigonesc.
Inamicul a căutat prin mijloace diversioniste şi prin dezinformare să împingă la descurajare atât în forţele noastre, cât şi în viaţa politică şi cea religioasă. Bineînţeles că încrederea noastră nu vine de la nici un partid politic, ci numai de la Părintele luminilor, de unde vine toată înţelepciunea.
Reprezentanţii ţării noastre, care au căpătat voturile acestui popor prin cerşetorie şi de multe ori minciună, au trădat astăzi pe fraţii lor, dându-ne pe mâna vrăjmaşului, arma diavolului prin care se urmăreşte o înrobire atât a trupului cât şi a sufletului unei puteri străine, potrivnică Dumnezeului nostru.
Atât de mult ne iubesc conducătorii noştri, încât nu au binevoit să informeze câtuşi de puţin acest popor cu privire la introducerea cipurilor în actele noastre de identitate. Fraţi români, este totuşi identitatea noastră! Cui ne-o vindem? Ce încredere să mai avem în conducătorii noştri când ei, în timp ce noi luptam cu râvnă împotriva paşapoartelor cu cip, au votat „tacit” buletinele cu cip? Să vedem ce argumente ne vor mai oferi acum! Dacă paşaportul era un drept şi nu o obligaţie, oare buletinul tot un drept va fi? Vedeţi cât de mult ţin conducătorii noştri la părerea unui popor? Ce drepturi ne apără ei? Şi ce drepturi mai avem, de fapt?
Dacă e corect şi cinstit ceea ce se face, de ce nu se mediatizează, de ce nu se face cunoscut acestui popor? Aceste probleme capitale, de o importanţă covârşitoare, se dezbat, însă, la întuneric. Oare ce au de ascuns? Oare ce dictatură ni se mai pregăteşte de data aceasta? Port în trupul şi în sufletul meu urmele unei dictaturi comuniste, care s-a arătat ca o fiară spurcată ce nu suferea nici cuvântul Dumnezeu să îl audă. Dacă eram închişi pentru nesupunere faţă de partid, ce aveau cu credinţa noastră? Căci, să ştiţi: În închisori nimic nu-i deranja mai mult decât Dumnezeul nostru şi principalul motiv de tortură de fapt acesta era: „Mai crezi, măi, banditule, în Dumnezeu?”. Dar dacă lupta împotriva Dumnezeului nostru şi a libertăţii noastre era pe faţă, acum vin cu vicleşug, cu crucea şi icoana în mână şi cu diavolul în suflet, pentru că ei sunt vânduţi puterilor străine, banilor şi puterii de stăpânire. După ce că ne-au vândut ţara, acum să ne vândă şi identitatea noastră? Şi de ce să ne-o dăm de bună voie? Ce drepturi îşi arogă ei? Oare ce suflet au avut parlamentarii care au vândut identitatea acestui neam, pentru care şi-au vărsat sângele strămoşii noştri? De ce să o vindem de bună voie pe preţ de nimic, precum odinioară Iuda L-a vândut pe Hristos pe 30 de arginţi? Nu se ruşinează în faţa mormintelor sfinte, ale lui Ştefan cel Mare, Matei Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu şi toţi vajnicii noştri voievozi şi conducători?
Prin urmare, dintre posibilele alternative legale, îndemn poporul: Să cerem referendum! Este pământul ţării noastre, al strămoşilor noştri, care au luptat cu jertfă şi dăruire de sine ca să ne predea nouă acest testament al unei ţări creştine, libere. Avem dreptul să decidem asupra sorţii acestui pământ în care ne-am născut şi asupra acestui suflet, pe care ni l-a dat Dumnezeu şi nu omul. Aici, la mănăstirea noastră, s-au adunat în jur de patru sute de mii de semnături împotriva actelor biometrice. Oamenii vin disperaţi şi îmi cer sfatul. Să cerem de data aceasta referendum! Aşadar vom face tabele cu noi semnături, în care să cerem să ne împotrivim actelor electronice prin referendum! Să semnăm cu convingere sinceră, încercând să mai salvăm ceva din căderea în care ne aflăm. Anul acesta sunt alegeri şi campania electorală deja a început. Toate pregătirile pentru alegeri, toată maşinaţia aceasta în care se folosesc sume enorme de pe spinarea unui popor sărăcit şi minţit, nu este decât un alt scenariu pregătit după ani de cârdăşie murdară cu interese străine poporului nostru.
Cu toate că ne aflăm într-o situaţie anevoioasă, nimeni nu explică poporului – nici presa, nici televiziunea, nici predicile din faţa sfântului altar – adevărul care stă în spatele acestor lucruri. Toţi au ajuns la o tăcere asemenea unei trădări evidente, încât nu în zadar spune Psalmistul: „Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.” (Psalmi 13:3) Împingerea acestui popor spre păgânism, spre necredinţă, şi în acelaşi timp spre pierderea identităţii lui şi înstrăinare de obiceiurile şi tradiţiile lui, cât şi înrobirea faţă de nişte concepţii străine care nu ne-au aparţinut niciodată nouă, românilor, şi nici ortodocşilor, va aduce numaidecât judecata aspră a lui Dumnezeu asupra noastră. Şi cu cât vom fi noi mai laşi, cu atât şi mustrarea va fi mai aspră.
Aşadar, fiecare creştin botezat în numele lui Iisus Hristos este dator să îşi apere credinţa cu preţul vieţii, fără să aştepte dispoziţii oficiale. Ci, temându-ne mai cu seamă de judecata lui Dumnezeu decât de a oamenilor, să facă fiecare după puterea sa tot ce îi stă în putinţă, să lupte împotriva instaurării acestui nou sistem de dictatură!
Am spus-o şi o repet: Atunci când nu va mai fi cine să apere credinţa predată de însuşi Sf. Apostol Andrei, acea credinţă e moartă, după cum moartă va fi şi soarta acelui popor. Noi am încercat, aşa nevrednici cum suntem, să păstrăm neştirbită predania Sf. Apostol Andrei, care a sfinţit cu picioarele sale pământul acestei ţări, propovăduind Evanghelia păcii. Noi altă predanie nu vom primi decât aceasta. Şi înger din cer de ar veni să ne spună că Sf. Andrei s-a înşelat când ne-a învăţat creştinismul, noi nu îl vom primi, ci ca un lepădat şi spurcat îl vom socoti. Nu osândim pe nimeni care trăieşte paşnic în credinţa lui, chiar dacă este potrivnică Evangheliei lui Hristos, ci numai pe aceia care încearcă cu neruşinare să ne schimbe nouă credinţa pecetluită cu Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dacă alţii s-au spălat pe mâini de sfânt Sângele Lui, noi binevoim mai degrabă să ne spălăm în Sângele Lui şi să ne îmbrăcăm în cămaşa Lui, în care ne-am şi botezat.
Fraţi români, nu sfâşiaţi cămaşa lui Hristos! Nu vă spălaţi de Sângele cu care El ne-a pecetluit şi ne-a făcut moşteni Împărăţiei Lui.
Ci mai degrabă să ne rugăm ca prin rănile Lui să se tămăduiască rănile noastre; prin sângele Lui să se curăţească sângele nostru; ca prin capul Lui cel aplecat pe Cruce, să se înalţe capetele noastre pălmuite de cei potrivnici; ca prin sfintele Sale mâine pironite de cei fărădelege să ne tragă şi pe noi din prăpastia pierzării, precum Însuşi a făgăduit.
Aşadar nu prin forţele noastre stinse vom nădăjdui, ci în puterea Dumnezeului nostru, a Căruia este cinstea şi slava, în veci. Amin!
Arhim. Justin Pârvu, Mănăstirea Petru Vodă
1 aprilie, la prăznuirea Sf. Cuv. Maria Egipteanca
Mulţumesc părintelui Iustin Pârvu pentru această lecţie de spiritualitate şi demnitate umană.
POPA LIBERTATE
„Binele nu este bine, când nu se face bine”
Arhimandrit Cleopa Ilie
Hirotonisit Preot, Popa Libertate şi-a început activitatea misionară prin a face salam caii. Această nevoinţă i-a adus lacrimi de mulţumire în ochii dreptcredincioşilor, flămânzi cu libertatea, dar tari cu duhul libertăţii, din fire.
Popa Libertate – indiferent de culoarea politică a credincioşilor – aripa Vest, sau aripa Est, le-a dat la toţi, ca misiune pe pământ, creşterea nivelului de trai. Mai multă carne pe cap de locuitor. Mai mult petrol. Mai mult aer. Mnogo – pe limba pravoslavnicilor de la Răsărit. More – pe limba celor apuseni. Ca să fim mai nuanţaţi, să apelăm şi la dialectul francofon: Mieux.
Rar s-a văzut un preot cu mai mare aplecare de carne precum popa Libertate. Venea unul la el: „Părinte, e bine să fac dragoste liber?” „E bine”, spunea popa Libertate. Venea altul: „E liber să iau petrolul altuia?” “E liber”, spunea popa. „E liber să îi iau nevasta?” „Apoi cum să nu”, spunea popa. „E bine să fac ceva anume?” “Nu e bine”, spunea popa. „Fă şi tu nimic, că doar de-aia eşti liber. Fură, mănâncă până nu mai poţi, bea, veseleşte-te, că ai o singură viaţă. Petrece cu prietenii. Trăieşte-ţi viaţa. Gândeşte pozitiv. Nu-ţi mai face gânduri negre, că are cine să se ocupe de toate ale tale, tu să nu ai nici o grijă.” „Dar cine se ocupă, Părinte, de ale mele?” „Domnul Libertate”, spunea, smerit, cu lacrimi de fericire în ochi, popa Libertate. „El se ocupă de toate. Tu ascultă numai tot ce se scrie în jurnale, tot ce se va vedea mai târziu în televizoare. Să nu care cumva să citeşti alte cărţi sectare. Că ele îţi vor întrista cugetul, şi îţi vor amărâ viaţa. Fii fericit, fiule! Astăzi, sunt permise toate. Mulţumeşte şi tu Domnului Libertate, şi roagă-i-te aşa, când nu poţi în gura mare, în gând: Mai mult!”
Venea un părinte la popa Libertate: „Ce să fac, părinte, că nu mă mai înţeleg cu fiu-meu…” „Ia mai lasă tineretul în pace, să trăiască aşa cum vrea el”, spunea popa Libertate. „Nu vezi că eşti un retrograd? Bine că nu îţi dă, micuţul de el, în cap. Dar lasă că reclam eu la Patriarhie. Să nu mai zică nici mâlc părinţii când îi bat copiii”. Venea altul: „Părinte, mă înşeală nevasta, ce să fac?” „Du-te şi tu la altele, ce, eşti mai prost decât ea?” Venea altul: „Părinte, soţul meu bea, ce să fac?” „Cumpără-i, dragă, băutură, şi nu uita că de pe urma ei va beneficia şi pofta ta de a te bucura de carnea asta care stă bine pe tine, hai să bem şi noi, mieluşeaua Domnului, ceva împreună“.
Popa Libertate era pentru: jocuri de noroc, prostituţie, homosexualism şi lesbianism, avort, băutură, droguri, arme, ce mai, toate virtuţile, şi, colac peste pupăză, pentru creşterea nivelului de trai. Mai multe televizoare pe cap de locuitor. Mai multe frigidere. Mai multe maşini de spălat. Mai multă carne. Mai multă pâine. Mai multă ştiinţă. Mai multă informare. Mai multe locuinţe. Mai multe vehicule. Temple cu piscină. Mai mult consum de libertate.
Dar pe lângă toate astea, minunile lui au întrecut orice închipuire. Căci el a făcut Duh Liber din aproape tot ce a făcut natura, energie, în ere geologice de trai încuiat. Popa Libertate a fost cu toate partidele. Cu toate aripile partidelor. Cu toate sectele. Cu toate credinţele. A fost, cu adevărat, un preot Liber. A ridicat Dumnezeului Libertăţii, chiar, o statuie. Dar cel mai mult şi mai mult, popa Libertate a purtat de grijă economiilor. Oamenilor, ca oamenilor. Dar Economia a fost la popa Libertate sfântă. Era strâns rău la mână. Cu alţii. Cum liber era cu sine. Dar să vedeţi ce strâns era la inimă. Căci dacă ai fi întrebat un vecin: „Măi, l-ai văzut vreodată pe acasă pe Popa Libertate? El ţi-ar fi spus: niciodată. El este permanent în fruntea obştii. Mai ales în străinătate. Se ocupă de destinele noastre. El ne lasă pe toţi în pace, pentru că adevărat a spus Domnul Libertăţii: „Ia mai lasă-mă în pace, omule, cu viaţa ta cea proastă…”.
Ce a rămas în urma popii Libertate pe pământ este o bucurie duhovnicească: păduri, ioc. Petrol, ioc. Gaze, ioc. Cărbune, ioc. Energie, ioc. Dar, popa a pus ochii acum pe apă. Să te ţii joc. Da’ el zice că o ia de pe Marte. Că fiind liber, nu are securitate să îl toarne. Cumpătare, ioc. Înţelepciune, ioc. Prostie însă, cât cuprinde. Ba chiar prostie cu stele pe bot. Başca că s-a umplut cu fum visteria Raiului. Căci Raiul – sub popa Libertate – a fost, este, şi va fi, pe pământ.
După câte minuni a făcut pe pământ, Popa Libertate a fost chemat la Domnul Lui, Domnul Libertate. Şi Acesta i-a spus: „Măi, popo, mânca-te-ar Libertatea, îmi vine să te pup pentru câte ai făcut. Că ai făcut Rai pe pământ. Şi Rai şi pe lumea cealaltă. Sunt încântat de realizările tale. Te felicit. Te decorez. Ai merita şi Premiul Nobel, dar mă mai târguiesc cu nişte popoare. Te înnobilez cu Duh Liber. Şi îţi mai dau încă o misiune sub acoperire, sub sutană. O misiune din partea Dumnezeului tău. Care este Libertate. Şi tu, neascultătorul lui. Să faci tot pământul un lagăr al credinţei. Că vezi şi tu unde a dus Libertatea. Să pui sub cheie toate. Întâi şi întâi, Duhul Libertăţii. Apoi, carnea. Căci Lumea este Carne. Porcii, măgarii, oile şi caprinele. Etc. Şi oamenii. Toate. Să aibă câte o serie de identificare. Ori pe cap, ori pe mâna dreaptă. Iată, suflu peste tine Duh Informatic. Şi tu îi vei readuce pe toţi la cartele, inclusiv banii, şi la raţie. Şi cine va rămâne în afara raţiei, va fi vai de Democraţie şi Libertate. Vom trece la Dumnezeul Raţie. Tu să faci precum ţi-am poruncit, deşi eşti Liber. Şi îţi voi da mai multe Raţii. Inclusiv de Libertate. ”
Popa Libertate a ieşit de la Dumnezeul Libertăţii fericit. Şi s-a oprit direct într-o bancă. Acolo slujeşte şi azi, şi se roagă să dea Dumnezeu, la toţi, Duh, că Liber, mă rog, se poate vedea cu ochiul liber, azi nu mai există bani, pentru că toate seifurile, ca şi mormintele, s-au deschis…
13 februarie 2004
fragment din volumul de proză scurtă: “Lumea are cele mai bune intenţii”, Editura “Contrafort”, 2008.
Parintele Iustin are dreptate si faptul ca mai avem povatuitori si oameni carora sa le pese de neamul acesta este un semn ca Dumnezeu nu ne-a uitat.Eu pentru parintele Iustin am o mare admiratie si respect ,cuvantul lui este cuvantul lui Dumnezeu,pentru-ca suntem in vremi asa de tulburi sa ne rugam sa nu ne pierdem sufletele si sa fim gata a muri pentru EL.Imi este frica dar frica este de la diavol
imi este frica sa nu ne paraseasca Dumnezeu pentru pacatele noastre,imi este frica pentru copii mei dar Dumnezeu va indrepta lucrurile asa cum va voi EL.
Nu mai este indoiala, iata, este la usi…
Doamne ajuta-ne! Este dar timpul de jertfa si lupta.
MAI AM DE COMENTAT URMATORUL LUCRU EU CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU SUNT GATA SA MOR PENTRU HRISTOS,VIATA FARA DUMNEZEU ESTE UN CHIN .ACUM AM MAI VAZUT O POSTARE CU PRESFINTITUL TEOFAN ESTE ASA O DURERE IN INIMA MEA CA NU POT SPUNE,OARE CE NE IMPIEDICA SA MARTURISIM ADEVARUL…OARE NICI UNUL DIN IERARHII NOSTRII NU VA FI CU POPORUL,OARE TOTI PASTORII SAU TRANSFORMAT IN LUPI UNDE ESTE PASTORUL CEL BUN CARE ISI DA VIATA PENTRU OILE SALE,DUPA CINE SA MERGEM….
@ admin
Ar fi bine daca ati putea pune si o versiune pdf a comunicatelor si a materilalelor pe pare le publicati in asa fel incat sa poata fi tiparita (printata) fara a fi nevoie de o noua asezare in pagina din partea celui care o face. Daca se printeaza direct de pe site, apar si celelalte imagini grafice aferente site-ului.
Daca se face copy-paste in word se pierd sublinierile voastre iar imaginile nu vin incluse.
Va rugam deci daca se poate sa publicati si o versiune pdf a materialelor. In felul acesta putem mai usor sa le printam si sa le distribuim si celor care nu au acces la net.
Va multumim, si ne rugam ca Bunul Dumnezeu sa va dea putere si pe mai departe in munca pe care o desfasurati pe acest site.
Suntem alaturi de fratiile voastre in ceea ce faceti.
Doamne-ajuta!
Parintele Iustin nu e singur, nici dintre cei foarte putini, ci suntem multi cei care vrem sa ne pastram sufletele curate pentru Dumnezeul nostru. Tuturor ne este greu, frica bantuie la poarta sufletului nostru, insa mantuirea nu se castiga stand in fotoliu.
As propune tuturor celor care au posibilitatea sa se duca, macar o data, sa se inchine sfintilor – nerecunoscuti oficial de cei de jos, insa incununati de Cel de sus – de la Aiud. Acolo, la Rapa robilor, la Schitul Inaltarii Sfintei Cruci, putem invata cum se rezista fricii, terorii, prigoanei. Acolo putem vedea in fata ochilor ca a trai in lume inseamna a te lepada continuu de ea si a te darui lui Hristos. Asa pacatosi si netrebnici cum suntem, sa ramanem ai lui Hristos, sa nu fim Iude !
Dati-mi voie sa strig din tot sufletul inca de acum si mereu – Hristos a inviat !!!
si cum vom face sa declansam pana la urma un referendum? trebuie sa ne miscam fff repede.
si mai trebuie sa fim foarte atenti la un lucru: asa cum spunea si lenin, nu conteaza ce se voteaza ci conteaza cine numara voturile. deci, chiar daca s-ar organiza un referendum, rezultatul ar putea sa fie cel putin distorsionat.
as propune, pe langa referendum, un moment bine stabilit de catre acesti duhovnici adevarati, in care toti, cu mIc cu mare sa ne rugam IN ACELASI TIMP si sa rostim aceeasi rugaciune care sa va da noua sa o rostim.
aceasta rugaciune sa fie pentru a ne scapa Dumnezeu de robia aceasta in care am cazut.
pentr cine nu m-a inteles, de ex. duminica in data cutare, la ora cutare, tot crestinul ortodox sa rosteasca cutare rugaciune. am citit un articol, nu mai stiu unde ce-i drept, in care un parinte imbunatatit spune aca daca s-ar ruga toti ortodocsii din romania, macar 5 minute( si cred ca se referea in acelasi timp), ar disparea ereziile si ereticii din tara noastra.
Cum l-a luminat Dumnezeu pe Cuviosul, aratandu-i ce este de facut! Sa avem nadejde, daca Pr. Justin ne indeamna la acest pas, cu siguranta ca este si necesar, si posibil Caile Dumnezeu le va deschide!
PR. CIPRIAN STAICU,
Parinte drag,
ati vb cu ceilalti preoti, prieteni cu d-voastra sa va uniti si sa informati oamenii dupa Sf. Liturghie despre situatia actuala, sa le cititi eventual pasaje din mesajele par. Iustin? Ati testat in vreun fel reactia si parerea lor despre acest moment al vietii noastre in care multi nu stiu ce se intampla cu ei si cei care stiu nu toti au curajul sa lupte, se se descopere? Ati vb. cu ierarhii d-voastra despre aceasta tacere a lor care sminteste omul? Va rog sa ma iertati ca va pun aceste intrebari, dar sunt curioasa ce parere au si ceilalti parinti. Eu am vb. cu diferite persoane : preoti, maici, calugari si toti au fost de acord cu par. Iustin, dar toti se arata neputinciosi in fata acestui fapt, de a nu reactiona fatis! Sa fie oare timpul mirenilor acum? E timpul ca mirenii sa actioneze pe fata si cei sfintiti sa se roage? Asa oare trebuie sa marturisim si unii si altii? i acest fel? Va marturisesc ca am fost tare dezamagita de conducerea Bisericii, a Sf. Sinod al BOR-ului, de “lasitatea” lor! Am trecut prin mai multe faze:
1) in prima faza am fost indignata de taraganarea unei pozitii clare a Bisericii,
2) apoi am fost surprinsa de comunicatele date,
3) dezamagita de ei
4) apoi m-am gandit ca poate nu sunt eu in regula, ca poate ceea ce simt in interiorul meu ma inseala, ca poate din cauza nevredniciei mele si a multor pacate “vad” lucrurile gresit. In faimilia mea nu am sustinere decat din partea copiilor mei, spun asta cu multa mahnire…dar nadajduiesc ca Dumnezeu cum e mare si milostiv va deschide ochii tuturor si atunci vom fi toti intr-o unire de credinta si in unire in cuget si in simtiri.
5) si aici ma aflu acum, in aceasta faza, cred si nu numai ca eu cred, dar si simt cu toata fiinta mea ca Dumnezeu nu ne va lasa! Si spun asta ca am toata convingerea prin faptul ca nu este cu putiinta sa ne lase El care si-a pus sufletul Lui cel Sfant pentru noi ( niste nevrednici cu adevarat) si atata timp cat in fiecare dimineata cand ma trezesc si deschid fereastra El mi se arata prin ciripitul pasarelelor, prin miscarea copacilor, prin sunetul discret al vantului, cand vad ca totul emana a Dumnezeu si cand vad ca totul, dar absolut totul suntem si facem parte din Dumnezeu! Nu ar avea sens nimic din toate astea si din multe altele care imi dau emotii nebanuite si bucurie si liniste si dor de Dumnezeu…Dumnezeu este Iubire si nadajduiesc sa ne judece si sa ne pedepseasca cu iubire si mai putin cu dreptate.
Va rog sa ma iertati si d-voastra si toti cei care imi vor citi mesajul si in vreun fel sau altul ii supar cu ceva cat de putin!
Par. Ciprian,
Va rog rugati-va si pentru mine, pacatoasa!
Parintelui Justin: Vrednic este!
Doamne ajuta!
Sunt student roman plecat in Marea Britanie! Sunt ingrozit de ce se petrece! Haideti sa fim alaturi! Multumesc Parintelui Parvu pentru mesjaul deosebit!!!! Sa-l ascultam!!
Sunt enorias al Parohiei Sfanta Vineri-Pajura, Bucuresti. Dimpreuna cu Parintele nostru, Radu Ilinoiu, voi lupta impotriva introducerii cipurilor. Nu numai ca este impotriva crestinatatii. Chiar este impotriva consitutiei, asadar avem argumente atat spirituale cat si “politice”.
Parinte drag, asa am inceput drumul muceniciei,dupa ce ati aparut demn cu pieptul inainte ca si Stefan cel Mare , fara frica in fata televizorului si prin apelul Prea Sfintiei Voastre, luminandu-ne si indemnandu-ne sa fim mucenici si sa nu ne fie teama!
Nu-mi este teama sa-l marturisecs pe Iisus Hristos Mantuitorul lumii!
Si de cate ori inima imi bate mai repde , ueori sovailnica , imaginea chipului pre Sfintiiei Voastre , ma ajuta sa merg mai departe,sa ma lupt pana la moarte intru invierea Domnului!Va multumesc Parinte Iustin !
Hristos a inviat!
@ Nina:
1.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/04/06/lepadarea-lui-petru-sau-de-ce-cade-omul/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/09/27/ce-avem-noi-de-facut-astazi-pentru-a-ne-mantui-si-pentru-a-ne-pregati-de-incercarile-ce-vor-veni/
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/02/07/parintele-adrian-fageteanu-sa-nu-primeasca-nimeni/
2. “dupa ce ati aparut demn cu pieptul inainte ca si Stefan cel Mare, fara frica in fata televizorului” ?!?!
Dumnezeu sa ne miluiasca !
Sarutmainile , Parinte drag ! Inca de la primul apel v-au urmat atatia credinciosi si acum Referendumul la care suntem chemati se va infaptui si – sper sa depasim 1 000 000 de semnaturi , urmandu-va
indemnul , ascultandu-va povata :”…impotriva instaurarii acestui nou sistem de dictatura”… “…nimeni nu explica poporului – nici presa , nici televiziunile , nici predicile din fata sfantului altar – adevarul care sta in spatele acestor lucruri”… “Dupa ce ca ne-au
vandut tara , acum sa ne vanda si identitatea noastra ?”
Si acum – de la inaltimea ascultarii acestui Cuvant – o sa cobor putin in “Raiul popii Libertate ” – “un lagar al credintei” , unde ne-a adus Libertatea , unde moralitatea a disparut “caci Lumea este carne”, iar “Prostia are stele pe bot”…Raiul unde “Sa aiba toti
cate o serie de identificare ori pe cap , ori pe mana dreapta” …
“Iata , suflu peste tine D U H I N F O R M A T I C . Si tu ii vei readuce pe toti la cartele”… “…pentru ca toate seifurile , ca si mormintele , s-au deschis”… Finalul acesta este apoteotic pe invers…Aceasta ascutita satira impotriva monstruoasei Libertati – pe un alt registru – trimite tot la indemnul Parintelui Justin , sa luptam “impotriva instaurarii acestui nou sistem de dictatura”…
Sa ne traiti , Parinte drag , si sa ne tot incurajati !
Si dumneavoastra , domnule Jianu liviu , cu aceasta sarcastica proza
“popa Libertate” ne chemati , asemenea , sa luptam “impotriva acestui
nou sistem de dictatura” , impotriva cipului din documente si impotriva chipului lui antihrist , foarte sugestiv conturat in chipul
popii Libertate …
Doamne , ajuta , Admin , pentru postarile acestea ! Sper ca si maine sa putem citi si reciti Razboi intru Cuvant !!!
Ma doare sufletul de indiferenta multora dintre romani,dar mai tare ma doare pt. cei apropiati ai mei,care nu pricep ce se lucreaza incet,incet impotriva romanilor si a mantuirii noastre.Lumii ii este frica sa marturiseasca si sa faca ceva…de ce?….ce avem de pierdut?…Cred ca sufletul si libertatea noastra valoreaza cel mai mult,iar actionand acum facem nu numai pt. noi,ci si pt.copii nostrii,pt. generatiile viitoare.Parintelui Iustin ii doresc multa sanatate si intelepciune ca sa ne povatuiasca in continuare….Doamne ajuta!
Parintele a aparut la televizor ( am rectificat),cu scuzele de rigoare.
Doamne ajuta,
Am si eu o intrebare: Cum ar putea sa ajute romanii din diaspora? Ce sa faca cu formularele cu semnaturi? Pot fi trimise si fotocopii prin e-mail?
Multumesc pentru raspuns.
Ioan 19: 23, 24
“23. După ce au răstignit pe Iisus, ostaşii au luat hainele Lui şi le-au făcut patru părţi, fiecărui ostaş câte o parte, şi cămaşa. Dar cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime.
24. Deci au zis unii către alţii: Să n-o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii pentru ea, a cui să fie; ca să se împlinească Scriptura care zice: “Împărţit-au hainele Mele loruşi, şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii”. Aşadar ostaşii acestea au făcut.”
Ce este cămaşa lui Hristos, pe care părintele Iustin ne imploră să nu o sfâşiem?
Este cea dată nouă de SUS, este SUFLETUL nostru, ţesut cu CREDINŢA ORTODOXĂ, singura mântuitoare!
Cine are urechi de auzit să audă ceea ce Duhul le spune Bisericilor!!!
sa ne traiti Parinte! nu primim pe necuratul cu niciun chip. de acum, ce mai asteptam? (ne)Fericitul a declarat senin ca nu avem voie sa vorbim de eretici pentru ca….este un cuvant greu! dupa el si ‘ceilalti crestini’ au ‘taine’. fiecare are o parte din adevar! adica adevarul este impartit! ce ne mai mira ca un muuult Prea (ne)Fericit nu lupta pentru turma? pai cum sa lupti pentru turma cand nu o recunosti? in plus, se crede ‘conducator iubit’; a ajuns Biserica loc de necricnite porunci dupa blestematul model papistasesc. tatucul ne conduce, fiti fericiti! el este si preot si mama si tata si amant si tot ce doriti voi si, peste toate, sfantul tuturor. sa nu fie! noi suntem ai lui Hristos! deci, dupa Cuviosii nostri Parinti intr-o unime sa marturisim “pre Tatal pre Fiul si Pre Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita”. nedespartiti sa fim si noi in fata dusmanului; fie ca dragostea lui Hristos care este in noi, Potirul Impartasaniei care ne uneste, sa ne faca intr-o unime sa ne impotrivim fiarei. sa nu uitam! care ati citit martirologiile: odata condamnau un crestin si sareau inca zece: ce aveti mai cu el? si noi suntem cu el, crestini si noi! si nu ne-au biruit demonii. daca insa uitam ‘sa va iubiti cum v-am iubit si Eu’ vai de noi va fi! deci, iubindu-ne sa ne impotrivim acestor afurisiti care cred ca ne pot lua orice: viata, bunurile lumesti, credinta, familiile, copii si pana si Sfanta Biserica. nu mai este vremea sa tacem! este vremea sa si murim pentru Hristos. Doamne Ajuta!
Ne-au luat pamantul, am tacut, ne-au luat banii, i-am dat, ne vor sufletul, nu-i de vanzare, sa fie clar. Cu DUMNEZEU inainte, alaturi de parintele Iustin.
DOAMNE AJUTA ,
Sunt Cristea Grigore din Mangalia,vreau si eu un MODEL de lista sa iau si eu semnaturi din MANGALIA,URGENT PRIN CURIERAT RAPID SAU PRIN MAIL.
VA MULTUMESC CA VA RUGATI PENTRU NOI,SI SUNT ALATURI CU RUGACIUNE DE DUMEAVOASTRA SFINTE PARINTE IUSTIN PARVU.
ASTEPT RASPUNS URGENT,ACUM ESTE MOMENTUL PENTRU CA AU SI EI NEVOIE DE VOTURILE NOASTRE.
Destul de ravasita de multe dintre postarile acestei zile lungi –
ma tem ca n-am fost suficient de atenta la felul cum m-am exprimat: ma gandeam daca , cumva , se strang semnaturi in favoarea refendumului , atunci sa fie macar 1 000 000 , pentru ca autoritatile sa dea curs unui referendum neplacut lor si neplacut si sinodului BOR. …dar asteptat de credinciosii simpli ai acestei tari ortodoxe … dar acest fapt trebuie pornit imediat , ca sa
se desfasoare [ referendumul ] , sau in paralel cu alegerile europarlamentare , sau cu cele prezidentiale … sau vor fi toate odata ?!
Rascoleste sufletele acest apel al parintelui.
Imi dau seama ca desi imi doresc din tot sufletul, nu sunt pregatit pentru lupta duhovniceasca pe care ar trebui s-o duc.
Pe de alta parte, poate sunt eu pesimist din cauza lasitatii, dar daca s-ar organiza un referendum pe tema acceptarii cipurilor cum credeti ca ar arata rezultatul?
Chiar daca oamenii ar fi informati corect din punct de vedere tehnic (si chiar duhovnicesc) ma tem ca ar accepta cipurile.
Spun asta pentru ca de curand am incercat eu insumi sa trimit periodic emailuri de informare duhovniceasca la cunoscutii din comunitatea in care ma aflu. La oameni care frecventeaza biserica. Trimiteam emailuri dupa modelul spamurilor cu tot felul de glumite pe care le primesc zilnic doar cu posibilitatea de “unsubscribe”. Si incercam sa nu ii ating cu texte prea tari, prea radicale. Am testat terenul mai intai. Atat doar ca nu semnam emailurile cu numele meu ci il trimiteam in numele bisericii de care apartin, cu binecuvantarea parintelui. M-am gandit ca macar asa sa-mi aduc si eu aportul. Poate mai vibreaza o inima prin apropiere.
Amara mi-a fost inima cand am vazut ca oameni care vin regulat la biserica au cerut sa nu le mai primeasca iar altii pur si simplu au blocat in conturile lor adresa de email de unde trimiteam noutatile.
Probabil ca daca le trimiteam periodic listele cu ultimele ieftiniri la shoping nu ma refuza nimeni.
Poate ar trebui sa mentionez ca vorbesc aici de Canada dar ma tem ca in tara situatia nu-i cu mult mai buna.
In conditiile astea, daca prin referendum romanii ar vota ca doresc cipurile oare nu mai mare ar fi blestemul asupra lor? Macar asa vor avea o mica scuza ca li s-a impus, nu au fost intrebati.
Ma gandesc la ce a patit si poporul evreu dupa ce au strigat “sangele lui asupra noastra si a copiilor nostri”.
Sa ne fereasca Dumnezeu!
Sau poate exista o sansa ca votul sa incline spre refuz … Poate ca si statul nostru se teme de asta, de aceea evita referendumul…
Voi ce credeti???
Doamne ajuta!
Am fost la chilia parintelui sambata 29.03.2009 si i-am promis ca il voi sprijini in chestiunea cu cipurile. La lupta!!! Sa nu ne lasam!!! In numele stramosilor nostri, sa nu fim lasi!!! Sa fim pregatiti de o lupta grea si de durata!!! Pentru a nu ne vedea copiii in sclavie, sa fim pregatiti pentru o lupta pe fata cu slugile satanei, pana la martiraj!!! Sa luam seama la Constantin Brancoveanu, la Virgil Maxim si la alti viteji!!! Parinte, va multumim pentru lupta dumneavoastra si pentru privilegiul de a va putea fi alaturi si alaturi de Hristos!!!