VIATA CA O SAPTAMANA LUMINATA: “Acum toate s-au umplut de Lumina: si cerul, si pamantul, si cele dedesubt”/ “FACLII SA FITI ACOLO UNDE MERGETI!”

Vedeti si:

***

Manastirea Teius:

VIATA CA O SAPTAMANA LUMINATA

“Acum toate s-au umplut de lumina: cerul si pamantul si cele de sub pamant“

Totul este lumina izvorata din Lumina, iar intunericul insusi nu face altceva decat sa aduca dovada absentei luminii izvorate din Lumina. Dupa parcurgerea celor 7 saptamani ale Postului Mare, iata-ne trecuti prin Inviere, patrunsi de Lumina si traind zilele Saptamanei Luminate, asa cum indeobste este cunoscuta saptamana de dupa Inviere.

Cu multa responsabilitate as putea pune semnul egal intre lumina si bucurie, pentru ca ce suflet scaldat in Lumina Invierii ar putea revarsa un chip trist? Lumina este bucurie! Bucuria este lumina! Traim o saptamana vruta ca o reflectare a unei vieti intregi parcurse in duhul Lui Hristos, care nu este altceva decat un duh al iubirii.

Daca nu ne-am stradui, poate, atat de mult sa complicam viata, cu siguranta am capata buna vedere a simplitatii cerintei Lui Dumnezeu de a avea o viata ca o Saptamana Luminata scaldata in bucurie, pentru ca iubind nu putem revarsa decat bucurie si lumina in cei de langa noi si tot ce ne inconjoara.

Revarsand lumina si bucurie in cei de langa noi, in animale si in natura ajungem sa traim o viata faurita dupa chipul Luminii care sa ne poarte pasii in rai inca pe pamant fiind.

Sa fim numai atenti la duhul acestei saptamani si taine de neinteles se pot dezlega in fata cetei de pe ochi si a surzeniei urechilor! Odata purtand ochi cu buna vedere si urechi cu buna auzire, putem tinde spre dezlegarea tainelor acestei saptamani frumos, migalos si cu multe intelesuri urzite ca intr-un costum popular romanesc.

Acum, astazi, aici ”Sa se veseleasca cetele ceresti si sa se bucure cele pamantesti. Ca a facut biruinta cu bratul Sau Domnul, calcand-o cu moartea pe moarte. Cel Intai- Nascut din morti S-a facut , din pantecele iadului ne-a izbavit pe noi si a dat lumii mare mila” (Troparul Invierii, glas 3)

HRISTOS A INVIAT!

***

Arhim. Damaschin Luchian:

Meditaţie la Taina Sfântului Maslu

“În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Iubiţi credincioși,

De obicei, în fiecare an acum ar fi trebuit să fie prima dată când se săvârşeşte în mănăstirea noastră, aşa a fost tradiţia şi obiceiul, Taina Sfântului Maslu. Însă, dacă vă aduceţi aminte, noi am mai avut anul acesta, încă o dată, Taina Sfântului Maslu. Am avut când au fost aduse aici moaştele Sfântului Ierarh Nectarie. Au fost și atunci mulţi oameni, mai mulţi decât sunteţi dumneavoastră acum, dar duhul care a fost peste acei oameni și puterea cu care au plecat majoritatea dintre ei, din seara aceea, din noaptea aceea, din sfânta biserică, acela ar trebui să fie duhul cu care, de fiecare dată, noi să plecăm din Casa lui Dumnezeu. Că n-am venit oriunde, nu ne-am adunat pentru noi și nu ne-am adunat în numele oricui, ne-am adunat în numele Domnului nostru Iisus Hristos și ne-am adunat în Casa Lui şi El a spus că acolo unde sunt doi sau trei…, darămite zeci și sute, acolo cum să nu fiu Eu în mijlocul lor?

Şi, când venim în Casa lui Dumnezeu, Dumnezeu e darnic, Dumnezeu e bun, Dumnezeu e boier, Dumnezeu e cu mâna largă. Noi Îi aducem puţine, prea puţine faţă de cu câte ar trebui să venim în faţa Lui. Cu ce venim? Cu o picătură de ulei, cu o mână de făină. Dar mai aducem şi altceva: îngenuncherea noastră, răbdarea noastră, rugăciunea noastră pentru noi, pentru cei ai noştri care sunt bolnavi, pentru alţii, pe care nu-i ştim. Nu venim chiar cu mâna goală. Şi El primeşte puţinul acesta al nostru și, ca un boier, ca un om darnic, vine și dăruieşte îmbelşugat înapoi.

Nimeni n-are dreptul să plece din Casa lui Dumnezeu aşa cum a intrat. Dacă plecăm aşa cum am venit din biserică înseamnă că ceva nu s-a produs bine la noi. Cine a venit trist trebuie să plece cu faţa senină. Cine a venit cu durere în suflet trebuie să plece cu nădejde. Că Dumnezeu nu lasă pe nimeni, niciodată, să plece deşert! Nimeni din cei ce aleargă la tine nu iese ruşinat – ne rugăm de fiecare dată când citim Paraclisul Maicii Domnului. În Casa lui Dumnezeu, Dumnezeu nu stă singur! În Casa lui Dumnezeu El este însoţit de sfinţii Săi şi, atunci când rugăciunea mea, când osteneala mea e prea mică, e prea puţină, are cine să completeze. De aceea ne-am rugat şi am invocat aici, la Taina Sfântului Maslu, și rugăciunile Maicii Domnului, şi rugăciunile sfinţilor care au darul acesta, de a tămădui: Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Sfântul Mucenic Pantelimon, toţi Sfinţii Doctori fără de arginţi. Şi, cu precădere, mănăstirea noastră, cei care veniţi la Taina Sfântului Maslu, trebuie să ştim că duhul care a fost aici prin venirea moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie, acest duh nu pleacă, pentru că noi avem părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie puse spre închinare.

Aproape de fiecare dată, la Taina Sfântului Maslu, punem spre închinare lângă Sfânta Evanghelie un lucru pe care l-a purtat Sfântul Ierarh Nectarie: centura Sfântului! Acest obiect, această centură, a stat pe trupul Sfântului Nectarie. Când sărutăm centura Sfântului Nectarie închipuiţi-vă ca şi cum v-aţi atinge cu mâna de picioarele, de veşmântul, de mâna Sfântului. Şi toţi cei care în timpul vieţii Sfântului Nectarie au primit ajutor, toţi cei care după plecarea Sfântului Nectarie la Domnul s-au folosit de mijlocirile Sfântului pentru ei, toţi aceştia vine și ne spun: <Nu în zadar vă rugaţi sfinţilor!> Sfântul Nectarie este viu, aşa cum vii sunt toţi sfinţii pe care noi îi avem în calendar.

Am spus, însă, că puţin aducem noi, căn-avem de unde, suntem slabi, suntem neputincioşi. Au citit părinţii că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului. Noi nici drepţi nu suntem și nici rugăciune stăruitoare nu avem. Dar, cu toate acestea, plecaţi de fiecare dată din sfintele lui Dumnezeu biserici cu mai multă încredere că n-o să fim rușinați şi că, dacă nu astăzi, dacă nu mâine, cândva-cândva, Dumnezeu va veni cu un răspuns pentru noi. Uneori, aşa cum l-am cerut, alteori, poate, altfel; dar Dumnezeu niciodată nu rămâne mut, surd, nesimţitor atunci când cineva I se adresează.

Oamenii ne uită, oamenii ne întorc spatele, fiecare – sau majoritatea – îşi urmăreşte interesul propriu. Dumnezeu niciodată nu Se gândeşte la Sine. Totdeauna Dumnezeu S-a gândit, Se gândeşte şi Se va gândi la noi, la făptura mâinilor Sale. Şi mai e, încă, ceva: dacă plecăm din biserică, bine ar fi ca oamenii să ne vadă altfel decât atunci când nu eram în biserică. Că or să se uite oamenii la noi și or să spună: <Cui Dumnezeu slujesc oamenii aceştia? Unde au fost mâna asta mare de oameni în prima săptămână din Postul ce Mare, în prima vineri?> <Au fost la Sihăstria [Putnei].> Se cunoaşte că oamenii aceştia au încheiat o săptămână de post? Se cunoaşte că oamenii aceştia au ascultat și luni, și marţi, și miercuri şi joi Canonul Sfântului Andrei şi au mai ascultat, poate, și un cuvânt de învăţătură și și-au luat acasă şi untdelemn sfinţit? Se vede? Se vede ceva în viaţa noastră?

Încă o dată vă spun: făclii să fiţi acolo unde mergeţi! Îl mărturisiţi pe Dumnezeu aşa, prin viaţa dumneavoastră, în orice loc vă aflaţi. Şi, dacă astăzi n-aţi vorbit cu vecinul, mâine să vorbiţi. Şi dacă astăzi nu v-aţi împăcat cu soţul, cu soţia, mâine să vă împăcaţi. Şi dacă n-am avut răbdare suficientă până acum, măcar de acum să începem să avem mai multă răbdare. Că aşa ne-au spus Scripturile: Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. În Duhul Cel Sfânt. Şi care e roada Duhului? E dragostea! E bunătatea! E îndelunga răbdare! E curăţenia! E milostenia! Aceste daruri să vă împodobească, fraţilor şi surorilor, sufletele dumneavoastră. Aceste daruri să le aduceţi lui Dumnezeu în Noaptea de Paşti şi cu Dumnezeu în minte și cu mijlocirile sfinţilor să plecaţi de fiecare dată din sfânta biserică cu încredere şi cu nădejde că suntem fiii unui Dumnezeu care nu-Şi părăseşte neamul, suntem fiii unui Dumnezeu Care totdeauna El are ultimul cuvânt în lume şi suntem fiii unui Dumnezeu veşnic, Care ne pregăteşte pentru veşnicie cu El.

Întru acest Dumnezeu să credem, Lui să ne închinăm, acum şi-n vecii vecilor! Amin”.

Legaturi: