VIRGIL MAXIM LA GHERLA – patimiri mucenicesti, ispite si PROOROCIA DESPRE SOARTA CELOR CARE SE FAC SLUGILE SATANEI (aviz si celor de azi!)

19-03-2010 Sublinieri


„Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel viclean” (1 Ioan 2,14)

“Intr-o seară au fost aduşi din alte camere 40-50 studenti. Am aflat mai târziu că trecuseră prin Piteşti, dar nu realizaseră stadiul de reeducare scontat de Ţurcanu et comp. Au urmat câteva zile de suplicii: bătăi la tălpi, atârnaţi pe răngi sau ţinuţi cu picioarele în sus de alţii, lovituri peste cap, noaptea îmbrăcaţi cu mai multe zeghe, cu rucsacuri pline cu cărămizi şi alergaţi prin camera de 10/6m până la epuizare, când ne prăbuşeam sub lovituri de bâte. Tot timpul eram potopiţi de înjurături şi acuze insultătoare. Acestea se făceau ca să se poată nimici personalitatea fiecăruia dintre noi.

Când bătăuşii înşişi oboseau şi aveau nevoie de odihnă, începea un program de exerciţii gimnastice, cu fandări, broască, sărituri, precis potrivite, intr-o succesiune regulată, derivând unele din altele, pe care ajungeai să le execuţi mecanic aproape fără comandă. Urmând distrugerea personalităţii şi intrarea într-un ritm de dresaj incon­ştient, conform teoriei reflexelor conditionate a rusului Pavlov, se trecea la faza a doua, saltul calitativ. Transpunerea dresajului fizic la nivelul condiţiei psiho-morale.

Intre studenţii aduşi în ultima tranşă era un vechi prieten de suferinţă. Condamnat în 1941, se eliberase la Galda în 1946. Prin 1948/49 era student la Facultatea de Agro­nomie din Timişoara şi fusese arestat în avalanşa acelor ani. Fiind transferat dintr-o se­curitate în alta şi dintr-un penitenciar în altul, de-a lungul anchetelor, nu ajunsese la Pi­teşti în timp optim şi a fost adus acum la Gherla, să fie reeducat. Constantin Pascu era însă un tânăr credincios, cu caracter de granit. A fost schingiuit rău într-o cameră spe­cială, n-a vorbit nimic şi-i înfruntase categoric pe torţionari.

Când a fost adus în camera 99, nu l-am identificat, a privi sau a schimba informaţii cu altul era ceva imposibil. Mai mult deduceai din cele ce se întâmplau în jur, decât să intri direct în contact cu cineva. In această perioadă mă rugam în mine lui Dumnezeu să pot rezista sau să mor necompromis. Trăiam o stare de bucurie inconştientă şi mă supuse­sem fără rezervă comenzilor. Era ca o nebunie plăcerea de a mă simţi torturat. Aşa rezistam la cele mai îndelungate şi mai feroce schingiuiri. Faptul îi uimea pe torţionari, alteori îi indigna, întărâtându-i în răutate. Chinurile trupeşti nu-mi distrugeau rezistenţa morală. Atunci mă puneau în aşa zisele poziţii, care aveau scop să te obosească din punct de vedere nervos: şezând, cu picioarele întinse şi cu mâinile pe genunchi, cu ochii ţintă într-un bec sau privind la vârful picioarelor, fără să închizi ochii.

Rugăciunea inimii era puterea salvatoare în toate aceste suplicii. Când, epuizat, închideai ochii, un înger păzitor care îşi făcea stagiul de credibilitate faţă de torţionari, te trezea cu o lovitură în cap sau pe spinare, vorbind cu glas tare, ca să atragă atenţia stăpânilor că este vigilent:

– Ce, banditule, dormi? Ai obosit?

– Schimbă-i poziţia, poate se trezeşte, răspundea unul din stăpâni.

Atunci ţi se comanda să stai într-un picior. Şi şedeai într-un picior până te prăbuşeai. Socotind ei că acum eşti epuizat şi dispus să borăşti (asta era expresia lor), erai interogat sau ţi se dădea o plăcuţă de săpun să scrii pe ea. Aceasta o studiau şi erai chemat să completezi cu amănunte.

Nici poziţiile la care fusesem supus nu au adus roadele scontate. Au speculat însă dispoziţia sufletească pe care o manifestam de a mă supune comenzilor date, fără re­zervă. Executam în grup mişcările gimnastice deja ştiute în succesiunea lor în chip me­canic fără a fi loviţi; alt grup era supus la supliciul bătăilor la tălpi, pe rangă şi trântiţi cu picioarele în sus. Mi-am auzit numele strigat, credeam că sunt chemat să execut ceva deosebit sau să fiu pedepsit. Inainte de a-mi da seama ce trebuia să fac mi s-a ordonat:

– Ţine aici, aplicându-mi-se o bâtă pe spinare.

Am apucat cu amândouă mâinile ceva care se ridica în sus, înfăşurat într-un cearceaf. Era cel trântit pe jos. Au început să curgă lovituri la tălpi. Livinski şi Vasile Puşcaşu loveau precum fierarii fierul roşu pe nicovală. Ţineam deci picioarele celui ce scrâşnea de durere, făcându-mă părtaş, deocamdată inconştient, la supliciul lui. Când am conştientizat, am ridicat capul şi-am strigat:

– Nu mai ţin! Nu mai ţin! Şi-am dat drumul victimei.

Cu o lovitură peste cap m-au redus la tăcere şi-am căzut alături de cel torturat. L-au dezvelit pe cel bătut, atunci l-am recunoscut pe Costică Pascu. Trezit din aiureală, am început să plâng în hohote fără să mă pot opri. Căzusem în cursa subtil întinsă de diavol, speculând râvna mea de supunere la schingiuiri. Mi-am adus aminte de învăţătura Sfinţilor Părinţi: diavolul, când nu te poate birui prin cele de stânga, minciună, furt, desfrâu etc, te împinge spre cele de dreapta, îţi dă râvnă să întreci măsura, să te crezi puternic în virtute. Atunci te prăbuşeşti prin ceea ce credeai că eşti tare.

Livinski şi Puşcaşu şi-au dat seama că realizasem un control intern, dar m-au su­pus şi pe mine aceleiaşi torturi. Cei care nu reveneau din leşinuri în urma schingiurilor erau duşi la WC şi udaţi cu apă, apoi le reluau chinurile până cereau singuri să declare cele ascunse la anchetă. Fiecare aveam lângă noi, aproape permanent, un înger păzitor, devenit de frică negru. Intr-un moment de neatenţie al supraveghetorilor, când mă aflam chiar lângă Costică Pascu, în poziţie, cu glas mai presus de a fi redat în vreun fel, mi-a şoptit de la înălţimea lui spirituală:

Chiar dacă tu sau oricare dintre voi m-aţi omorî, să ştiţi că v-am iertat…

Satan aşezase în calea sufletului meu un tobogan spre infern. Nu am putut răspunde nimic căci plânsul îmi îneca răsuflarea. Dar din acel moment mi-am pus plasă de sigu­ranţă sub trapezul circului în care evoluam. N-am mai executat nici o comandă, decât după ce mă convingeam că nu mă afectează decât pe mine. Părerea mea de rău pen­tru această greşeală, lipsă de perspicacitate spirituală, de trezvie, cum o numesc Sfinţii Părinţi, am plâns-o mult şi o plâng şi astăzi. Frate Costică, iartă-mă!

Ingăduise Dumnezeu să-mi dau seama şi să înţeleg că lucrarea celui rău e foarte subtilă şi poate să te cuprindă şi în chip inconştient. Cei care au greşit în aceste încercări, mulţi poate, au fost şi ei într-o astfel de situaţie. Cei ce au sesizat începutul prăbuşirii lor s-au salvat, ceilalţi s-au prăbuşit în cursa lui satan, executând necontrolat ordinele lui.

Când suntem ispitiţi sau încercati în credinţa noastră, spun Sfintii Părinţi, Dumnezeu ne dă mijloacele şi posibilitatea să sesizăm cursa întinsă şi chiar să ne smulgem din prăbuşire. Dansând pe o muchie de cuţit accepţi să te tai în ea şi să sângerezi sau, de nu, cobori în braţele morţii spirituale şi materiale. Dar numai Dumnezeu va judeca cu dreptate pe fiecare din cei ce au trecut prin acest diavolesc cerc de foc, stâlcirea conştiinţelor.

Privind la câştigul celui rău, vedem peste ani o minune mai mare. Nici unul dintre cei care au fost siliţi prin schingiuiri să facă rău altora, să schingiuiască pe fraţii lor, după ce n-au mai avut lângă ei torţionari n-au continuat greşeala, smerit s-au întors tăcând, la picioarele lui Hristos. Numai cei ce au făcut din proprie iniţiativă răul, con­tinuând fără să fie siliţi din afară de cineva, şi-au asumat responsabilitatea pentru îndrăcirea în care trăiesc. Aceştia au fost foarte putini. Numai ei au pierdut posibilitatea revenirii la Tatăl ceresc. Dar dacă unii mai sunt încă în viaţă, poate că Dumnezeu, în îndelunga Sa răbdare, le va oferi o şansă de pocăinţă, aşteptându-i pe Sfânta Cruce!

Observând că am reţineri înaintea executării comenzilor cei şase corifei ai reeducării, m-au luat de-o parte, m-au pus pe duşumea şi m-au înconjurat.

– Ce-i cu tine? Ce gândeşti tu?

Nu le-am răspuns şi i-am privit cu indiferenţă.

– Noi ştim ce gândeşti tu, măi banditule, a zis Puşcaşu.

– Tu ne socoteşti pe noi criminali şi trădători, nu-i aşa? a zis Livinski.

Voi ati zis, le-am zâmbit.

Răspunde ca Hristos, banditul! m-a lovit peste gură unul.

– Noi vrem să vorbeşti oamenilor, să le spui ce vrei tu. Să te vedem de ce eşti în stare!

– Când să le vorbesc?

– Mâine după amiază, la ora 3.

Mi-am reluat locul în poziţie, dar fără înger păzitor, ceea ce însemna că mă pot suci, că pot dormi noaptea şi pot merge la WC fără însoţitor. Duhul cel rău vroia să ştie prin ei ce gândesc. Dar mai ales dacă am refăcut legătura în Duh cu Hristos, pe care ei credeau că am pierdut-o, şi în ce stadiu mă aflu, ca să mă poată doborî.

Peste noapte m-am gândit ce să le spun tinerilor din cameră. M-am rugat să pot face iarăşi o mărturisire a Adevărului dumnezeiesc şi să descopăr lucrarea satanică, îndemnând pe toti ca mai bine să murim, decât să ne pierdem sufletele. Dimineaţa m-au mutat într-un colţ al camerei, singur. Mărtinuş a stat în faţa mea, studiindu-mi orice mişcare, orice gest, mi-a numărat şi clipeala genelor. Era o linişte completă şi nici o schingiuire. La ora trei după amiază, m-au chemat conspirativ, în şoaptă:

– Te-ai pregătit?

– Da.

– Ia să vedem, ce ai să le spui tinerilor din cameră?

Eu am făcut mişcarea ca să mă întorc spre ascultători, care nu ştiau nimic despre acest aranjament ca să încep să vorbesc.

– Nu, banditule, ne spui întâi nouă!

– Lăsati-mă să spun şi veţi auzi!

– Nu! întâi ne spui nouă şi apoi le spui şi lor!

– N-aţi spus dumneavoastră că mă lăsaţi să vorbesc ce vreau eu?

– Banditule, crezi că ne duci? mă încolţiseră Livinski şi Puşcaşu.

– Atunci n-am nimic de spus tinerilor. Dar vă spun vouă, să nu ziceti că nu vi s-a spus, atunci când veţi vedea cele ce vi se vor întâmpla.

– Ia spune, măi banditule, să auzim proorocirea ta, au zis ei râzând, batjocorindu-mă şi înghiontindu-mă.

Voi acum sunteți amăgiţi şi înşelați de propria voastră părere despre voi şi v-aţi fă­cut slujitori lui satan, iar prin mâinile voastre se operează prăbuşirea multor suflete. Pentru că nu mai vreți să vă întoarceți din drumul acestor fărădelegi şi să deconspirați lucrarea pe care v-ați angajat să o săvârşiți, veți plăti cu viețile voastre. Pentru a nu rămâne urme, totdeauna cel ce se serveşte de o sculă pentru săvârşirea răului, caută să o distrugă sau s-o ascundă. Şi voi veți fi primii care veți fi ucişi. Atât am vrut să vă spun.

– Până vom muri noi, vei muri tu!

– S-ar putea ca Dumnezeu să vă lase să vedeți propria voastră condamnare şi pieire înainte de a muri eu.

M-au bătut iarăşi şi m-au pus în pozitie; schingiuirile au început iarăşi pentru toată camera. Timpul nu mai exista pentru noi. Trăiam o stare de suspensie, viața noastră se constituia din pauze scurte între două suplicii. Trăiam o moarte vie. Se poate şi aşa ce­va? Da, hotărât lucru, se poate!

(Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtata)

Legaturi:


Categorii

Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Portile Iadului, Razboiul nevazut, Reeducarea ieri, azi si maine, Virgil Maxim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “VIRGIL MAXIM LA GHERLA – patimiri mucenicesti, ispite si PROOROCIA DESPRE SOARTA CELOR CARE SE FAC SLUGILE SATANEI (aviz si celor de azi!)

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Offf…cat au suferit dragii de ei, sfinti nostrii…mi se pare firesc, cat se poate de normal ca, din sfintele lor moaste (carne si sange chinuite rau, pentru credinta, neam si Hristos) sa izvorasca mir; se intampla asta pentru a ne incredinta nu numai ca intr-o ‘buna’ zi s-a sfarsit cu intunericul temnitelor, cu diabolismul tortionarilor…si au scapat dar, sunt impreuna cu sfintii indulcindu-se de vederea Slavei celei de negrait a lui Hristos, aud cantarea intreit sfanta si canta si ei impreuna; prin izvorarea de mir ne aminteste jertfa lor care este bine placuta lui Dumnezeu si ne incredinteaza de aceasta, ne cheama la randu-ne la marturisire, ne imbie la citirea acatistului lor, la pomenirea lor si ne imbratiseaza nevazut atingandu-se de sufletele noastre….parca spunandu-ne: “ieri am fost noi, azi, maine… veti fi voi, alaturi de copii vostrii, fratii vostii, prieteni, cunoscuti ori singuri, parasiti si tradati” fiindca suntem la sfarsit de veac, de lume si cele ce vor venii nu vor mai fi nicicand pentru ca n-a mai fost de la inceputul veacurilor; sfintele lor moaste izvoratoare de mir, par a spune: “noi suntem cu voi, alaturi de Hristos Dumnezeu; iar, daca noi si Dumnezeu suntem cu voi, cine va reusii impotriva voastra?!”

  2. “Chiar dacă tu sau oricare dintre voi m-aţi omorî, să ştiţi că v-am iertat..”
    Costica Pascu a realizat, alaturi de Virgil Maxim ca in situatia de exceptie in care s-au aflat, in obscurul temnitei si alaturi de ceilalti ca miza era insusi sufletul si, implicit mantuirea atarnata de un fir subtire de paianjen ce anunta fie pieirea, caderea in abis sau, doar caderea (fizica) dar ridicarea la Cer din moment ce au inteles diversiunea, diabolismul, indracirea tortionarilor care vorbeau, actionau, maltratau pentru a-L scoate pe Hristos din inima si minte prin frica, groaza si tortura; de-aici i-a/le-a venit si iertarea anticipata fiindca moartea statea de fata, vedeau ingerii rai prin tortionarii indraciti dar si pe cei bunii care-i intareau nevazut – cumplita lupta pentru suflet cand trupul iti este zdrobit!

    Cred ca si-au dat seama de la inceput – pornind de la incarcerarea in sine in urma judecatii ‘analizate’, semnate ‘pe picior’ asa…in graba pentru a nu se ‘prinde’ nici vazduhul sau pasarea in zbor de ticluiala, masluiala si aversiunea fata de miscarea legionara si dorinta nebuna de a zdrobii tineri, batrani, intelectuali, tarani, muncitori la gramada si cat mai multi intr-un timp cat mai scurt!

    “Cine nu invata din istorie, risca s-o repete” nu-i asa?!

  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » S-a repetat si anul acesta, tot pe 19 martie, minunea de la Iasi cu sfintele moaste ale marturisitorilor de la Aiud
  4. Am citit la ‘Stiri’ despre evenimentul izvorarii de mir unde nu pot comenta (nu ma lasa….)dar am vazut si Icoana atat de frumoasa cu cei 3 sfinti – o vreau si eu!!! Cum pot face?! Mi-a ramas ochii si inima la ea…

    P.S. Referitor la situatia armenilor, turcii facand pe nebunii…ma duce gandul la ceea ce-a profetit Pr.Paisie care a spus cum armenii isi vor avea si ei patria lor, kurzii – chiar in inima Turciei; se apropie fratilor….

  5. Ce bucurie! Sfintilor Mucenici si Marturisitori, rugati-va pentru noi!

    @magda
    Doamne ajuta! Maicile de la Aiud mi-au dat mai multe copii ale acestei icoane. E adevarat ca sunt micute. Mai am cateva.

  6. Pingback: La pomenirea unui an de la minunea de la Iași, aceasta se repetă în același loc! « † DOAR ORTODOX †
  7. Adela!
    Ai fost acolo?
    Daca se poate…m-ar bucura!
    Daca admin.doreste si nu se supara pt.indrazneala, poate mediaza/intermediaza schimbul de mail-uri (admin.oricum m-a ajutat);

  8. @ Magda:

    Citeste mai intai e-mailul nostru (ultimul) si apoi, daca Adela e de acord, vom intermedia si intre voi doua.

  9. @Magda

    Magda, cu mult drag! sigur ca se poate!

    @admin

    da, sunt de acord! multumesc

  10. Vicleanu ce ”inteligent”e , a schimbat tactica, acum nu mai foloseste torturarea fizica si psihica a celor care cred in Hristos, acum a intors trupul impotriva sufletului, ne razboieste cu patimile trupului vrand sa supuna prin ele sufletul nemuritor si astfel sa-l duca in iadul vesnic.
    In acesata lume in care binele e numit ,,fundamentalist” in care minciuna si erezia e numita”toleranta si umanism”, numai Bunul Dumnezeu ne poate trezi cand am intrat la inceputul drumului spre moartea sufletului prin patimile noastre, si sa ne duca la Lumina mantuiri.
    Dar cu ce pret? CINE VREA SA FIE INTELEPT IN ACEASTA LUME SA DEVINA NEBUN pentru lume ne spune Mantuitorul Hristos. Doamne ajuta necredintei mele!

  11. http://ascoralba.wordpress.com/ pelerinaj in BASARABIA PENTRU 50 DE TINERI ORTODOCSI ROMANI!SI VALERU GAFENCU A FOST BASARABEAN,SI NE-AM BUCURA SA-I APRINDEM O LUMANARE LA EL ACASA, LA SANGEREI!LA FEL O SA FACEM SI LA GRIGORE VIERU SI ALTI IERARHI DREPT-CREDINCIOSI DIN CIMITIRUL DE PE STRADA ARMENESCA.DOAMNE AJUTA!

  12. Pingback: Război întru Cuvânt » MARTIRI SI HISTRIONI sau: CINE NE TRANSMITE DUHUL ADEVARULUI? Pilda de pateric din inchisoarea de la Targsor: SE POATE SA DANTUIESTI PE SUFERINTA TA?
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Intre Cruce si tradare. CARE ESTE LECTIA MUCENICULUI EVGHENIE PENTRU NOI SI VREMURILE NOASTRE? (II)
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » DUMINICA SFINTILOR ROMANI. File de sfintenie romaneasca ne(re)cunoscuta (II): DUMITRU UŢĂ, MARIN NAIDIM, TRAIAN TRIFAN
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » Alexandr Soljenitan: OMUL-FLUVIU, CU O INIMA MARE CAT RUSIA. MECANISMUL GULAGULUI (I)
  16. Pingback: Război întru Cuvânt » In cautarea “mainii calde a lui Dumnezeu”. SOLJENITAN SI CAUZELE PROFUNDE SI ESENTIALE, ALE RAULUI DEVENIT TOTALITAR. De ce reusesc conspiratiile? (II)
  17. Pingback: Război întru Cuvânt » “Sa nu-ti faci idoli din oameni in viata!” DEMOSTENE ANDRONESCU despre inceputul reeducarii la Aiud (II)
  18. Pingback: Război întru Cuvânt » DEMOSTENE ANDRONESCU despre inceputul reeducarii la Aiud si lectiile importante pe care le avem de invatat si noi (I)
  19. Pingback: Război întru Cuvânt » VAMESUL SI FARISEUL DIN INCHISORILE COMUNISTE. Ce putem invata pentru viata si vremurile noastre?
  20. Cata frumusete in lupta eroica si incununata de biruinta impotriva fiarei la acesti marturisitori! Pana la lacrimi sa ne bucuram pentru ei, care s-au biruit pe ei insisi si pe Satan l-au calcat in picioare ca pe un nimic!
    Virgil Maxim, nume binecuvantat, si cei impreuna cu el, rugati-va pentru mine, pacatosul!
    Da, sunt un crestin miluit, dar am ramas nepocait, miluit sunt cu darurile Domnului meu, dar nepocait am ramas din lenea si mandria cugetului cel intors spre lumea desfranarii lui Satan si ordinea lui marsava!
    Miluit, dar nepocait…
    Nepocait, dar miluit…
    Te-am invins, comunismule, te-a biruit sangele varsat de mucenicii nostri,suferinta tinerilor nostri crestini, ortodocsi si catolici, floarea Romanimii te-a coplestit cu adancimea si frumusetea tainelor ei umane si hristice! ce veti face acum, comunistilor, caci s-a pregatit Focul cel mare, focul ce arde nestins si chinurile cele nesfarsite vor fi aprinse pentru voi!Iata, vad Iadul cel ridicat din chinuirea satanica pe care voi ati servit-o celor pe care ii urati, pentru ca stateau in calea ticalosiilor voastre! Da, Iuda, da, Stalin, si tu Turcane, ati voit sa ucideti Omul, sa-l omarati pe Roman, dar ati fost invinsi de credinta lui! Iata, sangele lor marturiseste inaintea Tronului Domnului domnilor, inaintea smereniei Saracului saracilor, iar El ii stie pe fiecare pe nume si-i va razbuna: cat de mare va fi razbunarea Bunatatii insasi, cand razbunarea voastra a fost neputincioasa!?

  21. Pingback: Război întru Cuvânt » CE CREDINTA, CE OAMENI, CE PARINTI… Din amintirile lui Virgil Maxim de dupa eliberare. “Noua Dumnezeu ne-a dat rabdare. Voi sa cereti sa va dea indurare”
  22. cine au fost acei barbari de la gherla care bateau si batjocureau acesti mucenici? se pot publica numele lor? poate mai traiesc poate nu..eu sant din gherla…an ce ani au fost aceste groasnice torturi…eu am 62 de ani poate mai exista din acei gardieni….daca cineca poate da nume ar fi suficient
    ..

  23. @crinalb

    Deconspirarea si vanarea celor care au aplicat torturile reeducarii de la Gherla ar fi contrara duhului de iertare pe care l-au avut martirii din temnitele comuniste. Trebuie sa ne aducem mereu aminte de patimirile lor, cat priveste instrumentele prin care torturile au fost aplicate, nu sunt esentiale ca persoane, ca nume, ci doar ca invatatura de minte, ca nu care cumva sa se mai repete asa ceva (desi, dupa cum stau lucrurile, nu doar ca fi posibila repeterea experimentului Pitesti, dar inca la o scara si mai mare… 🙁 ).

    Pe de alta parte, cei mai multi dintre ei au murit deja… Altfel, ca responsabili de varf ce au putut fi identificati dpdv istoric pentru reeducare, exista aici cateva repere: http://www.fenomenulpitesti.ro/responsabili

    E vorba de sefi ai Securitatii si ai Ministerului de Interne comunist, morti si ei de ceva vreme.

  24. Pingback: Război întru Cuvânt » Virgil Maxim despre CHEMAREA NOASTRA SI DESPRE PUTEREA INFRICOSATA A SFINTEI IMPARTASANII. Parintele Arsenie Papacioc: “E bine sa umplem sufletul nostru cu cele dumnezeiesti ca sa nu mai aiba loc si cele lumesti”
  25. Pingback: VIRGIL MAXIM – 15 ani de la adormirea intru Domnul. CARE E LUPTA CRESTINULUI? -
  26. Pingback: TACEREA, PASIVITATEA SAU SUPERFICIALITATEA OAMENILOR “CUMSECADE”: conditia suficienta pentru triumful nestingherit al raului. UNDE NE AFLAM NOI? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  27. Pingback: Demostene Andronescu despre FENOMENUL PITESTI si despre Colonelul Craciun, TORTIONARUL DE LA AIUD -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate