VINDECAREA LEPROSILOR. Predici (si audio) ale IPS Bartolomeu Anania, PS Sebastian Pascanu, Pr. Ciprian Negreanu. FLOAREA RARA A RECUNOSTINTEI

19-01-2013 Sublinieri

DUMINICA A XXIX-A DUPA RUSALII

       Vindecarea celor 10 leprosi – Lc.17,12-19

  IUBIREA SI COMUNIUNEA CA IMPLINIRI ALE CREDINTEI

“Dreptmaritori crestini,

Este interesant de mentionat inca de la inceput ca, desi Mantuitorul Hristos i-a vindecat pe toti cei zece leprosi din evanghelia de astazi, totusi, numai pe unul l-a mantuit. De ce oare aceasta diferentiere? Ce anume L-a determinat pe Domnul ca, desi i-a vindecat pe toti, sa mantuiasca doar unul? “Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi!”, I-au cerut toti. “Duceti-va si va aratati preotilor”,le-a raspuns Hristos deopotriva celor zece. Si au plecat sa se arate preotilor cu totii, insa, pe drum s-a intamplat minunea!…

Prin lucrare dumnezeiasca, petele albe de lepra si ranile sangerande au disparut. S-au uitat unul la altul mirati, si-au privit trupurile, pana atunci putrede de lepra, si s-au minunat cu totii ca s-au vindecat. Noua dintre ei insa au disparut; doar unul, si acela de neam strain, a gasit de cuvinta sa se intoarca la Binefacatorul lor, sa dea slava lui Dumnezeu, multumindu-I si aratandu-I recunostinta, si astfel raspunsul Mantuitorului nu s-a lasat prea mult asteptat: “Scoala-te si du-te; credinta ta te-a mantuit”.

Iubiti credinciosi,

Ce vrea sa ne invete evanghelia de astazi prin disocierea aceasta a celor noua de al zecelea – singurul care a inteles ca nu ajunge doar credinta pentru a se mantui? Toti au avut credinta, altfel nu s-ar fi vindecat! Numai ca noua dintre ei au considerat ca este suficienta aceasta si, pentru aceea nu s-au mai dus nici la preoti, adica nu le-a mai trebuit nici “Biserica”, si n-au voit sa mai auda nici de Binefacatorul lor. N-au inteles ca trebuie sa-I si multumeasca, sa-I aduca si recunostinta si – lucrul cel mai important – sa si intre in comuniune cu El. Unul singur a inteles ca este insuficienta credinta. Acesta s-a intors, a aratat recunostinta si “a dat slava lui Dumnezeu”. Doar despre el ne spune Evanghelia ca a dat slava lui Dumnezeu si, pentru aceasta, Hristos numai lui i-a zis: “Credinta ta te-a mantuit”, vrand sa spuna ca acest fel de credinta mantuieste. Ceilalti noua “s-au izolat” in credinta lor, cazand in “autosuficienta”. Au ramas in credinta lor egoista, individualista, refuzand comuniunea. Iata pentru ce si disocierea despre care vorbim!

Este motivul pentru care evanghelia de astazi este cat se poate de actuala, pentru ca si in vremurile noastre sunt multi care considera ca ajunge credinta, ca este suficient doar sa crezi, si pentru aceasta nu mai “ajung” la preoti, nu mai ajung la biserica, nu mai cauta si comuniunea cu Binefacatorul lor, ca sa Ii arate multumire si recunostinta. Sfantul Apostol Iacob, insa, ne atentioneaza in Epistola sa, zicand: “Credinta fara fapte este moarta” (Iacob 2, 26), pentru ca si diavolii cred (Iacob 2, 19), dar credinta lor s-a dovedit a fi insuficienta si ineficienta.

Dragii mei,

Credinta este buna, caci i-a vindecat pe toti cei zece leprosi. Ea poate aduce sanatate, poate aduce bunastare in viata aceasta, dar, atentie ca in viata vesnica nu vor mai putea ajuta prea mult nici credinta, nici nadejdea – ca cele ce nu isi mai au rostul intr-o lume in care avem a-L vedea pe Dumnezeu “fata catre Fata”. Acolo va dainui doar comuniunea cu El in iubire  si recunostinta (I Cor., cap. 13). Hristos a mantuit doar pe acest din urma lepros, ca sa ne arate noua ca nu ajunge numai credinta pentru a ne si mantui, caci, avand doar credinta, riscam sa ramanem, totusi, izolati, si sa ne pierdem undeva departe de Dumnezeu, asa cum s-au pierdut si cei noua astazi. Numai aceia dintre noi care inteleg sa si intre in comuniune cu El vor dobandi mantuirea.

Auzim pe multi in zilele noastre, spunand: “Eu am credinta mea. Nu am nevoie de biserica, de preoti, de post, de rugaciune, de milostenie etc.”, afirmand astfel ca este suficienta doar credinta. Ei bine, pericopa evanghelica de astazi le arata acestora ca, prin simpla credinta, risca sa ramana doar niste “leprosi vindecati” – eventual de “lepra” ateismului; risca sa aiba “succes” doar in lumea aceasta, pentru ca in viata de dincolo nici credinta si nici nadejdea nu ne mai pot ajuta. Acolo, fiind “taramul” dragostei, se patrunde doar prin comuniune. Credinta se va implini, nadejdea se va sfarsi, iar ceea ce va ramane in veci va fi numai dragostea si comuniunea cu Dumnezeu si cu aproapele.

La acestea ne invita si ne cheama Mantuitorul Hristos astazi, aratandu-ne inca o data ca avem nevoie, pentru a ne mantui, si de faptele credintei, si anume: si de multumire, si de recunostinta, si de comuniune, si de dragoste fata de El si fata de aproapele. Toate acestea, insa, presupun deopotriva post, rugaciune, milostenie, curatie trupeasca si sufleteasca – fapte bune, fara de care credinta noastra risca sa ramana moarta, adica o credinta similara cu a celor noua leprosi “disparuti”, sau a diavolilor care, desi cred si se infioara, credinta lor se arata, totusi, neputincioasa de a-i mai intoarce la comuniunea cu Dumnezeu.

Mesajul evangheliei de astazi este, asadar: treceti peste credinta! Sariti zagazurile credintei, pentru ca este insuficienta! Haideti sa intram in comuniune cu Dumnezeu! Haideti sa facem si fapte vrednice de mantuire, pentru ca numai dragostea si comuniunea cu El ne va aduce mantuirea sufletelor noastre. Altfel, riscam sa ramanem doar cu “daruri” ce ne sunt necesare in viata aceasta, doar cu daruri trecatoare: cu darul vietii, ori al sanatatii, pentru ca mantuirea vine doar prin iubire si comuniune cu Dumnezeu si cu aproapele, iar aceasta presupune si implinirea poruncilor. Acest fel de viata si acest fel de credinta mantuieste! Spre aceasta credinta, desavarsita prin fapte, in iubire si comuniune cu Dumnezeu si cu aproapele nostru sa tindem cu totii, daca vrem sa fim ca cel dintre leprosi care si-a dobandit si mantuirea, pentru ca altfel riscam sa ramanem ca cei care s-au ales doar cu vindecarea trupeasca, pentru ca apoi sa se piarda undeva departe de Dumnezeu, fara a dobandi si mantuirea.

Sa-L rugam pe Dumnezeu, deci, Cel care in fiecare evanghelie a sadit invataturi atat de minunate si de pretioase pentru viata noastra duhovniceasca, sa ne deschida si noua mintea si inima sa intelegem aceste lucruri, ca sa facem din credinta noastra o credinta roditoare, care sa ne aduca si mantuirea sufletelor, dincolo de o viata bineplacuta Lui, Amin!”

(din: †  Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

***

Predici audio ale Mitropolitului Bartolomeu Anania (2001, 2006):

2001

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

2006:

  ***

Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca):

“Nimic nu iubeste Dumnezeu mai mult decat sufletul multumitor”

2012

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

[…] De departe (stiind ca nu au voie sa se apropie) leprosii strigau: Invatatorule, fie-Ti mila de noi!Fiule al lui David fie-Ti mila de noi! Si de departe fiind Mantuitorul le-a strigat: Mergeti si aratati-va preotilor! Fara sa-i mai intrebe: dar credeti, dar nu credeti, dar de unde sunteti, dar cine sunteti?, cum s-a intamplat in multe situatii. N-a mai intrebat nimic, a zis Mergeti si aratati-va preotilor! In ochii si in urechile celor care erau acolo, acest cuvant putea sa treaca neobservat, putea sa treaca ca o incercare pe care Mantuitorul o punea in plus pe umerii leprosilor, deoarece acestia trebuia sa mearga in fata preotilor pentru a dovedi daca sunt sau nu bolnavi. In general o vindecare ar fi fost un miracol, insa oricum nu puteau sa se intoarca in Sinagoga fara acordul preotilor.

Si putini putem sa ne imaginam tensiunea sufleteaca pe care o aveau cei 10 si cuvintele pe care le-au schimbat intre ei pana in momentul in care s-au vindecat. Si apoi bucuria vindecarii si  constatarii ca s-au vindecat. Caci probabil s-au vindecat toti deodata.

Dintre toti acestia s-a intors un samarinean, nu ni se spune cati evrei erau, cati samarineni erau;  Dar s-a intors un samarinean s-a intors sa multumeasca cu glas mare. Si aici iarasi insista Sf. Ap. Luca, cu glas mare striga si slavea pe Dumnezeu pentru minune. E foarte firesc sa faca acest om asa ceva, stiind ce boala grea este lepra, ca nu se vindeca nimeni, medical vorbind, ci numai Dumnezeu poate vindeca printr-o minune mare.Si cum sa nu te bucuri cand pentru tine nu mai era nicio sansa, nu mai era nimic, erai exclus definitiv din orice comunitate omeneasca si trebuia sa stai ca un animal prin pustietati, incercand sa mananci ce–ti arunca altii de prin sate, sa traiesti o viata de neom.

Ce bucurie putea sa simta acest om intorcandu-se cu glas mare fara sa mai fie interesat de ce or fi zicand fariseii sau ce or fi zicand saducheii, sau de ce sa strig tare ca vezi ca Mantuitorul Iisus Hristos Domnul nostru nu era vazut bine de catre niciunul dintre preotii templului, nici de farisei, nici de saduchei, si daca eu Il voi lauda si-L voi slavi, oare nu ma vor da afara din sinagoga cand tocmai urmeaza sa fiu primit in comunitate? Nu l-a mai interesat. Pentru el boala din care l-a ridicat Dumnezeu, minunea care s-a intamplat cu el a fost prea mare, ca sa mai ia seama la fricile acestea de nimic, el care suferise nopti si nopti de friguri in pustie, zile de arsita […].

Si a venit sa-L laude pe Dumnezeu si sa-I aduca cinstire, si Mantuitorul spune: Oare nu au fost zece? Oare ceilalti noua unde sunt? Cum de s-a gasit numai unul, si acesta samarinean sa vina sa-Mi multumeasca!? Si aici se pot ridica mai multe intrebari in mintea noastra si de multe ori aici ne impotrivim putin unii dintre noi – sau mai toti daca stam sa ne gandim -, se intelege gresit intr-o o anumita masura aceasta pilda. Stiti ca, obisnuiti fiind din copilarie cu aceasta pilda si cunoscand invataturile, din predicile si cuvintele care se spun la finalul acestei pilde, toti legam instinctiv aceasta pilda de multumire:  trebuie sa multumim. Uite, Mantuitorul s-a bucurat de multumirea acestuia si deci si noi trebuie sa multumim. Si este adevarat, si este valabila explicatia aceasta, si este buna si va ramane pentru totdeauna.

Asa este, se bucura Dumnezeu de cei ce se intorc si multumesc, dupa ce Dumnezeu face cu ei minuni, lucreaza cu ei si mainile Lui dumnezeiesti lucreaza in viata lor. Dar sa stiti ca bucuria Lui Dumnezeu pentru intoarcerea acestui om, sau tristetea Lui pentru ca nu s-au intors cei noua, nu era  atat de  mult pentru ca El ar avea nevoie de multumiri, ca El ar avea nevoie de cinstire. El se bucura si tresalta de bucurie nu cum tresaltam noi… “lumeste” […]. Si noi asociem bucuria Mantuitorului cu bucuria noastra si tristetea noastra […] si trairea noastra… Ori nu este asa. Si aici as vrea sa punem putin degetul pe rana sufletului nostru in care noi credem asa.

Dumnezeu nu este asa, Dumnezeu nu are nevoie nici de multumiri si lui Dumnezeu nu-I tresalta inima de bucurie cand noi ii multumim, pentru ca altfel ar fi trist si plictisit de viata, cum suntem noi de multe ori; nu, nu este asa, nu are nevoie de multumiri, desi nu Il supara acestea, pentru ca multumirea in general e starea sufletului binecuvantata de Dumnezeu si voita de Dumnezeu.

E starea de multumire a sufletului omului. E o stare a sufletului pe care Dumnezeu o doreste insutit, inmiit mai mult decat starea de nemultumire. […]. Deci in sine Lui Dumnezeu ii sunt dragi oamenii multumitori, dar multumirea aceasta nu e pentru ca acestia Ii aduc multumire, ci pentru ca starea acestor oameni, starea sufletului acestor oameni este insutit mai buna decat a celorlalti, este mult mai asezata pe calea lui Dumnezeu, este mult mai sigura starea lor. Nu urmeaza caderi in urma acestei stari; starea de depresie, starea de tristete, starea de carteala este mult mai apropiata de starea diavolului de cadere, de tulburare, de fapte rele, decat aceasta.

Un om multumitor, un om care este  multumit si bucuros, ar fi in stare sa-si dea si haina de pe el, sa dea tuturor tot ce-si doresc, sa ierte tuturor toate, e o stare pe care Dumnezeu o doreste de la om, si se bucura ca omul o are, dar nu neaparat pentru ca I-ar face Lui in vreun fel bine, Lui ca Dumnezeu. El este Dumnezeu, si cum am zis in multe alte ocazii, El nu are nevoie de nimic, Isi este destul Siesi, este perfect, desavarsit.  Nu are nevoie de multumirile noastre ca sa fie El linistit si fericit. Nu este ca un om, nu este ca un idol. Si atunci bucuria lui Dumnezeu pentru acest suflet era ca era castigat, era mult mai fericit. Acesta era mult mai departe de chipul diavolului si mult mai aproape de chipul lui Dumnezeu.  Mult, mult mai aproape de Dumnezeu.

In Vechiul Testament se spune ca nimic nu iubeste mai mult Dumnezeu decat sufletul multumitor. […] Si mai este un motiv pentru care Dumnezeu s-a bucurat pentru acesta care s-a intors, si as vrea sa-l accentuez: faptul ca acest om a venit si a strigat cu glas tare […] sa ne imaginam ce rasunet a avut in inimile tuturor.  Dumnezeu S-a bucurat pentru intoarcerea lui, deoarece (prin strigatul lui) sute de suflete s-au cutremurat, sute de suflete au inteles ca sunt in fata lui Dumnezeu.

Nu ni se spune ca s-ar fi facut o alta minune in acea zi, si prin prezenta Lui in acea si pe cale, ne sfinteste, ne curateste, nu e o zi ca si toate celelalte…[…]. Noi trecem prin zile, prin timp, insa nu ne dam seama ca in jurul nostru se petrec minuni, asa cum ei nu si-au dat seama cum, atunci, cand a zis Mantuitorul Mergeti si va aratati preotilor, s-a intamplat de fapt o minune. […] parea o zi obisnuita si dintr-o data  si-au dat seama ca nu era o zi obisnuita.

Dumnezeu Se bucura de marturia, de marturisirea pe care o facem noi in fata tuturor fara rusine, atunci cand noi nu ne rusinam de lume si spunem ce a facut Dumnezeu cu noi, ce minune. […]

Dumnezeu a facut minuni putine, pentru oamenii cu credinta, ca daca nu aveau credinta, pentru ce sa se mai faca minuni… Nu e de folos sa se faca minuni cu necredinciosi, sa-i ridice din boli ca se intoarca iar la pacate? Mai bine ii lasa sa-si ispaseasca boala si poate sa ia rasplata […]. Iar daca-l scoate din boala, i se cere credinta pentru a se intoarce, pentru ca crezand in Hristos, chiar daca el este sanatos, este vindecat, nu se va mai intoarce la patimile sale, ci se intoarce la Dumnezeu si face binele. […] Dumnezeu se grabeste sa faca minuni cu cei ce cred, nu pentru ca suferinta ajuta prin autosugestie a face minuni, ci pentru ca credinta este semnul pe care-l cauta Dumnezeu ca sa faca binele. Daca este credinta in inima omului adevarata, lucratoare,  atunci Dumnezeu ridica necazurile si ispitele sau le lasa la un nivel mult mai mic mult mai scazut, doar asa de avertizare cumva. Avem nevoie tot timpul de o sabie a lui Damocles care sa stea mereu deasupra capului nostru. […] Ne tine si Dumnezeu cu sabia deasupra capului ca un parinte care incearca sa-si tina copilul in cele bune si care ne spune: “stii ce urmeaza daca nu faci”, “uite camara in care te mai inchid din cand in cand sta deschisa”; si asa ne tine Dumnezeu. Nu ca sa ne inspaimante, nu ca sa ne terorizeze, ci de dragul nostru. Caci de mii de ori este mai valoros sufletul decat trupul acesta care trece si pe care Dumnezeu oricum il va preschimba si-l va face de nerecunoscut atunci cand ne va ridica din mormant si ne va uni iarasi cu trupul.

Dumnezeu sa ne ajute!

*

2011

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

2009 – 

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

*

2008

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

sursa: ASCOR Cluj

Pentru aceasta Duminica, mai puteti citi:


Categorii

1. SPECIAL, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Intristarea, deznadejdea, IPS Bartolomeu Anania, Parintele Ciprian Negreanu, PS Sebastian, Vindecarea celor zece leprosi

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “VINDECAREA LEPROSILOR. Predici (si audio) ale IPS Bartolomeu Anania, PS Sebastian Pascanu, Pr. Ciprian Negreanu. FLOAREA RARA A RECUNOSTINTEI

  1. Pingback: Leprozerii sufleteşti | Alex Rădescu
  2. Pingback: Adevarata criza este CRIZA DE OAMENI CU VIATA SFANTA/ Nediscriminarea corectitudinii politice si toleranta crestina/ LETALA OBISNUINTA CU RAUL/ Scopul celor puternici ai acestei lumi: INROBIREA MINTII - Recomandari
  3. Pingback: “Vezi, nimanui sa nu spui nimic!”. LUPTA CU SLAVA DESARTA si ASCUNDEREA VIETII LAUNTRICE sau: Intre TAINA PAZIRII DUHULUI si TENTATIA SUCCESULUI -
  4. Pingback: Intelegerea LUI HRISTOS si intelegerea FARISEICA. Legea veche si Legea noua. SENSUL RANDUIELILOR RELIGIOASE EXTERIOARE versus LEGALISMUL FORMELOR GOALE, FARA DUH -
  5. Pingback: PANTOFII MEI (pilda video)/ “Doamne, aminteste-mi sa pretuiesc valoarea lucrurilor mai inainte de a le pierde…”/ DECALOGUL PARINTELUI SAVATIE - Recomandari
  6. Pingback: Cuvinte de folos la DUMINICA VINDECARII CELOR ZECE LEPROSI ale Parintelui staret al Manastirii Putna: INDREPTATIREA si INCHIPUIREA DE SINE stau in calea smereniei multumitoare (si AUDIO) -
  7. Pingback: Intelegerea LUI HRISTOS si intelegerea FARISEICA. Legea veche si Legea noua. SENSUL RANDUIELILOR RELIGIOASE EXTERIOARE versus LEGALISMUL FORMELOR GOALE, FARA DUH | Cuvântul Ortodox
  8. Pingback: MEDITATIE DESPRE RECUNOSTINTA | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: Predica audio a parintelui Ioanichie Balan la DUMINICA CELOR 10 LEPROSI si pentru SF. MACARIE EGIPTEANUL. Cum ne vindecam de lepra pacatului? | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?” | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: Duminica a 29-a dupa Rusalii: BINECUVANTAREA NEPUTINTEI. Riscul duhovnicesc al “osificarii”, al “inchiderii asfixiante” in propriul sistem si al RATARII INTALNIRII CU DUMNEZEU. “Să alegem dorirea Adevărului sau compromisul
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate