“CRESTINUL DUPA INCHIPUIRE” si VIATA DUHOVNICEASCA FARISEICA (I): “Majoritatea oamenilor se tem sa patrunda mai in adanc in sufletul lor, ca nu cumva vreun monstru sa iasa din ei… Prefera sa faureasca o imagine inchipuita”

1-07-2014 Sublinieri

predica-de-pe-muntele-fericirilor

REFERIRI EVANGHELICE SI PATRISTICE LA VIATA DUHOVNICEASCA INCHIPUITA

2.1. Capitolul I

Referiri evanghelice la viata duhovniceasca inchipuita

2.1.1. Misionarii – lucratori ai faradelegii

In predica Lui de pe munte, Domnul i-a mustrat pe acei lucratori ai Evangheliei care, prin felul de a practica lucrarea lor, cred ca sunt credinciosi si devo­tati misiunii lor, dar, in realitate, ei sunt lucratori ai fa­radelegii.

„Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne! va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri. Multi imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne, au, nu in numele Tau am proorocit si nu in nu­mele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut? Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi: Departati-va de la Mine, cei ce lu­crati faradelegea! [1]

Asadar, unii „buni” crestini, unii oameni ai Bise­ricii, aparent ravnitori si activi in lucrarile iubirii si in cele misionare, vor fi uimiti si surprinsi in ziua Jude­catii lui Hristos, atunci cand vor fi exclusi de la man­tuire, sub invinuirea de „lucratori ai faradelegii”.

Prin urmare, cei din aceasta categorie nu vor fi oa­meni care merg doar uneori la Biserica, ci vor fi – dupa parerea lor – crestini constiinciosi si, desigur, conlucratori buni ai lui Hristos, dupa cum vor crede indrepta­tit, intrucat ceea ce au facut pentru Hristos, au facut „in numele Lui”!

Astfel, in mod justificat, isi vor pune in ziua infri­cosatoarei Judecati intrebari pline de neliniste: „Nu in numele Tau am proorocit”? N-am facut minuni multe prin puterea numelui Tau? Cum de nu ne cunosti, Doamne? Si cum de noi, cei ravnitori, din conlucratori credinciosi ai Tai, am devenit lucratori ai faradelegii? Cum este posibil?

*

Este, intr-adevar, infricosator! Chiar si cel mai in­diferent cititor sau ascultator al acestei pericope evan­ghelice este impresionat de o respingere atat de aspra a oamenilor crestini, acerbi conlucratori ai lui Hristos in lucrarea de mantuire a lumii. Desigur, aceasta im­presie culmineaza cu argumentul principal al lucrato­rilor faradelegii conform caruia minunile pe care le-au savarsit, au fost facute prin invocarea numelui lui Hristos si nu prin capacitatea sau genialitatea lor!

*

fariseiTalcuitorii acestei importante pericope evanghe­lice mentioneaza, dupa parerea lor, ca acesti lucratori ai faradelegii:

„Aveau probabil viata nevrednica de misiunea lor[2].

Se pare ca acesti lucratori ai Evangheliei lui Hristos nu indeplineau in trairea lor conditiile duhov­nicesti necesare pentru misiunea lor evanghelica au­tentica. Foloseau, desigur, numele lui Hristos, dar nu traiau cu adevarat puterea harismatica a acestui nume. Trairea lor personala nu dadea marturia au­tentica a identitatii lor crestine. Asadar, dupa parerea lor, erau conlucratori ai lui Hristos. Asa credeau, dar nu erau. Erau, dupa inchipuire, conlucratori si uce­nici ai lui Hristos. Asta inseamna ca minunile pe care le faceau le erau necesare pentru proiectia lor, ii ajutau sa mentina o imagine stralucita a activitatii lor crestine. Acestia insa, una traiau in viata lor cotidiana, si alta aratau prin comportarea exterioara. Erau crestini in inchipuirea lor, nu erau conlucratori autentici ai lui Hristos.

„Foloseau harul lui Dumnezeu pentru implinirea voii lor”

Lucratorii faradelegii savarseau lucrarea lui Dumnezeu, dar nu spre slava Lui si din interes pentru mantuirea oamenilor pe care-i ajutau. Faceau lucrarea lui Hristos pentru a-si rezolva propriile probleme, nu doar pentru a fi recunoscuti ca lucratori ai lui Hristos, dar si pentru rezolvarea unor probleme practice, pre­cum cea a supravietuirii materiale.

Se intampla deseori, ca si oamenii cu probleme psihologice sau insuficiente si conflicte de natura psi­hica sa-si doreasca sa supravietuiasca existential in spatiul Bisericii. Vointa acestor oameni poate sa mani­feste si dorinte irealizabile, dezamagiri existentiale, in general, cerinte care sunt satisfacute de spatiul social si indeosebi de spatiul bisericesc.

Multi lucratori ai Bisericii, nu numai clerici, dar si laici, dobandesc faima prin activitatea lor diversa prin care ofera servicii in Biserica. Deseori, insa, ei nu se folosesc de lucrarea sau de serviciile pe care le ofera. Dimpotriva, intrarea lor in rutina acestor servicii pro­voaca tendinte de ocolire a unui comportament fatis de faradelege sau de necuviinta.

„Foloseau numele lui Hristos, dar fara duhul iubirii de Hristos”.

Prin invocarea sau referirea la numele lui Hristos din timpul activitatii lor misionare, Il marturiseau pe Hristos, dar fara daruirea iubirii catre Hristos, care ar fi trebuit sa dovedeasca ca sunt adevarati reprezen­tanti ai Lui. De aceea, n-au convins ca sunt lucratori autentici ai Evangheliei lui Hristos.

*

Lucratorii faradelegii invoca lucrarile lor, chiar le savarsesc, dar acestea nu sunt in Dumnezeu savarsite[3]. Fac lucrarile lor „in numele lui Hristos”, dar sunt „rele[4]. Acele lucrari nu indeplinesc conditiile iubirii de Dumnezeu. De aceea, Domnul le respinge, le numeste „lucrari ale faradelegii”, iar pe lucratorii lor ii numeste „lucratori ai faradelegii”. Insa ei cred ca sunt lucratori ai lui Hristos, isi inchipuie ca sunt lucratori ai lui Hristos, dar, in realitate, sunt lucratori ai Evangheliei dupa inchipuire!

*

Lucratorii faradelegii savarseau lucrari, dar neso­coteau lucrarea principala si primara a vietii lor, lupta pentru pazirea poruncilor lui Hristos, care se referea la sporirea lor duhovniceasca. N-au fost interesati de hristificarea lor. S-au odihnit in lucrarile pe care le fa­ceau usor, doar prin invocarea numelui lui Hristos. N-au umblat pe calea crucii cea stramta si gloduroasa a indumnezeirii lor dupa har.

Au cazut in cursa de a face activitate de dragul ac­tivitatii. Au ales calea de a se odihni in activitate, iar activitatea lor era dezgolita de orice castig duhovni­cesc, intarea lauda si mandria lor ca misionari ai lui Hristos. Au dezdumnezeit lucrarea misionara prin mandria lor si si-au inchipuit ca lucreaza pentru man­tuirea si intaietatea lor in inima lui Hristos.

Nu invatasera ca nu orice lucrare duce la man­tuire, doar prin simplul fapt ca este o lucrare. Lucrarea, orice lucrare mantuitoare, in Dumnezeu savarsita”, il preschimba pe omul interior in chipul lui Hristos. Hristos nu i-a recunoscut pe lucratorii faradelegii ca pe frati ai Lui, deoarece, prin faptele lor, se instrainasera deja de chipul Sau. De aceea le-a spus: „nu v-am cunoscut pe voi”.

2.1.2. Iubitorul dupa inchipuire al vietii vesnice

tanarulbogatIntr-o zi, in vreme ce Domnul iesea dintr-o casa, un tanar a alergat la El. A ingenuncheat in fata Lui si l-a intrebat: Invatatorule bun, ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica?[5]. Invatatorul l-a sfatuit sa aplice in viata lui cele zece porunci. Dar iubitorul de viata vesnica deja le cunostea si L-a incredintat pe Domnul ca le im­plineste inca din anii adolescentei: „acestea toate le-am pazit din tineretile mele[6].

Atunci Domnul i-a zis:

„Un lucru iti mai lipseste: Mergi, vinde tot ce ai, da saracilor si vei avea comoara in cer; si apoi, luand crucea, vino si urmeaza Mie”.

Asadar, tanarul L-a incredintat pe Domnul ca, inca de la varsta frageda, a trait dupa aceste porunci. Prin urmare, acum trebuia sa urmeze al doilea sfat al Lui: sa-si vanda toate bunurile, sa dea banii saracilor si sa-L urmeze, deci sa devina ucenic al Lui, urmand a dobandi comoara vesniciei.

Dar reactia iubitorului de vesnicie a fost neasteptata. S-a aratat intristat si dezamagit cand a auzit a doua povata a lui Hristos. Oare din ce motiv? De vreme ce indeplinea conditiile de a dobandi ceea ce-si dorea atat de mult, de ce s-a intristat si a plecat de in­data?

„A plecat mahnit, caci avea multe bogatii[7].

*

Ce inseamna informatia ca acest tanar a intrerupt brusc dialogul cu Hristos, fiindca avea multe bogatii? Foarte simplu, iubitorul de vesnicie se identifica cu multele lui bogatii! Ii era imposibil sa se gandeasca ca la un moment dat va trebui sa se desparta de ele. Aceste bogatii erau sinele sau, intreaga lui existenta si fericire. Cum ar fi putut sa se desparta de aceasta mare iubire a lui?

*

Domnul stia ca tanarul iubitor de vesnicie se afla in amagire. Credea ca pazise poruncile, dar el doar le cunostea. Citea legea lui Moise si indeosebi Decalogul, cele zece porunci, si desigur, era de acord cu continutul lor, si incerca o multumire si satisfactie deosebita, toc­mai pentru ca cele zece porunci erau pentru el simple lecturi! Era de acord ca aceste porunci sunt importante si foarte folositoare pentru orice om si ca, daca oamenii le-ar pazi, societatea ar fi mai buna! Si nu este exclus sa le fi recomandat semenilor sai sa pazeasca si sa aplice cele zece porunci, spre folosul si educatia lor religioasa!

*

Asadar tanarul cunostea bine cele zece porunci ale legii mozaice si le insusise, insa fara sa faca niciun efort si nicio stradanie, fara sa se lipseasca de vreun bun personal. Era multumit sa le citeasca si probabil sa le propovaduiasca si sa le predea celorlalti oameni. Insa nu ridica niciodata crucea implinirii lor. De aceea, Domnul il cheama sa-L urmeze dupa ce, mai intai, va ridica crucea lepadarii de povara si multimea bunata­tilor lui materiale: „apoi, luand crucea…”.

*

Intrebarea principala care decurge din textul aces­tei pericope evanghelice este: Cum si de ce iubitorul vietii vesnice a cazut in amagirea de a fi pazit cele zece porunci inca de la varsta frageda?

Neindoielnic, acest iubitor al vietii vesnice a transformat, in inchipuirea lui, cunoasterea in traire. Tre­buie sa presupunem, deci, ca era un iubitor inchipuit al poruncilor si, din cauza iluziei implinirii poruncilor, credea, isi inchipuia, ca era si iubitor al vietii vesnice.

*

In trairea religioasa, cunoasterea cuvantului reli­gios constituie o cursa de amagire obisnuita. Aceasta imagire a fost incadrata de Domnul in constiinta reli­gioasa fariseica, atunci cand, odinioara, le-a recoman­dat celor ce-L ascultau:

Carturarii si fariseii au sezut in scaunul lui Moise; deci toate cate va vor zice voua faceti-le si paziti-le; dar dupa faptele lor nu faceti, ca ei zic, dar nu fac[8].

Asadar, in comportamentul religios dupa inchi­puire este cuprinsa si fatarnicia. Credinciosul dupa inchipuire se preface ca este un om credincios si evlavios. Dar si tanarul cu care a vorbit Domnul, mo­sier bogat, se prinsese in cursa fatarniciei, care a iesit la suprafata, in cazul lui, atunci cand a marturisit ca pazeste toate cele zece porunci. O parte a primei po­runci, care se refera la legatura cu aproapele – „iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti” – nu si-a amintit-o deloc, cand Domnul i-a spus: „Mergi, vinde tot ce ai, da saracilor”. Dimpotriva, in momentul acela, saracii ii vor fi parut antipatici si ravnitori la bogatiile lui!

2.1.3. Crestinul dupa inchipuire, cel ratacit la minte

terapiedanaalecu16sept2011Crestinul dupa inchipuire, cel care a faurit despre sine o imagine care corespunde dorintei sale de a fi asa cum vrea el sa fie sau cum ar trebui sa fie, este un as­cultator sau un cititor dificil al Evangheliei si, in gene­ral, al cuvantului religios sau al oricarui text care exprima o deontologie de buna formare personala.

*

Apostolul Iacov, in epistola lui soborniceasca, ii indeamna pe cei care o citesc sa asculte cuvantul lui Dumnezeu si sa-l puna in practica, fiindca, in cazul in care nu-l pun in practica, se dovedesc lipsiti de minte, adoptand o inconsecventa care conduce la ratacirea mintii, la tulburarea relatiei cu sinele lor.

„Dar faceti-va implinitori ai cuvantului, nu numai as­cultatori ai lui, amagindu-va pe voi insiva. Caci, daca cineva este ascultator al cuvantului, iar nu si implinitor, el seamana cu omul care priveste in oglinda fata firii sale: S-a privit pe sine si s-a dus si indata a uitat ce fel era.[9]

In textul acesta, nedumerirea este lesne de inteles: de ce acest om care se priveste in oglinda a uitat cum arata sinele sau imediat ce s-a departat de ea? Ce a vazut si nu i-a placut? Sau s-a vazut pe sine atat de desavarsit, incat a considerat ca nu e nevoie sa se mai preocupe de el? Dar… daca s-ar fi intamplat asa ceva, apostolul Iacov n-ar mai fi vorbit despre amagire. Prin urmare, nedumerirea ramane: ce a vazut acest om in oglinda de a uitat in ce fel era?

Ceea ce, cu siguranta, a vazut au fost anumite schimbari impuse in existenta lui de ansamblu si in comportamentul lui. Se pare ca oglinda i-a aratat schimbari in comportament, in mentalitate, in senti­mente, in dispozitii si in cugetari. Probabil ca i-a trezit si unele sentimente de vinovatie, amortite in adancul inconstientului, sau lipsuri si indatoriri neindeplinite fata de sinele sau.

Prin urmare, oglinda i-a stricat linistea, i-a stimu­lat nevoia de actiune si miscare, de lupta pentru schim­bari de indreptare a modului sau de viata. Astfel a preferat uitarea imaginii sinelui sau, alegand aborda­rea cea mai usoara a problemei pe care i-a creat-o oglinda. In concluzie, a revenit la linistea lui, la tranda­via si la rutina existentei sale.

*

Este evident ca relatia dintre credinciosul asculta­tor al cuvantului si oglinda infatiseaza problema existentiala principala a omului, problema relatiei cu sinele sau si, desigur, cea mai importanta si mai fierbinte parte a acestei relatii: autocunoasterea lui. Cine este si cine ar trebui sa fie! In aceasta problema poate ca cei mai multi oameni devin opaci! Nu vor s-o vada sau s-o cunoasca, nu vor sa se preocupe serios de ea! Se impotrivesc orica­rui indemn de incercare a autocunoasterii.

De ce oare?

Psihologia cercetarii inconstientului localizeaza ca mobil al oricarei impotriviri la autocunoastere frica! Frica in fata adevaratei imagini a sinelui. In mod carac­teristic, cunoscutul psihiatru si psiholog Carl Gustav Jung sustine ca majoritatea oamenilor se tem sa incerce sa patrunda in psihicul [sufletul] lor cel mai adanc, ca nu cumva atunci vreun monstru sa iasa din ei, vreun balaur care sa-i sperie sau sa-i dezamageasca.

Acestia cred ca se vor afla in fata unor probleme si impasuri existentiale care-i vor zdrobi. De aceea, pre­fera sa nu se preocupe de probleme precum „cine sunt” sau „care este imaginea reala a sinelui” lor. Se simt mai comod si mai lipsiti de probleme daca se incred in in­chipuirea lor, construind imaginea sinelui, care sa fie dupa masura si calitatea acceptarii lor sociale. Prefera sa faureasca o imagine inchipuita, in loc sa lupte si sa trudeasca s-o infrumuseteze prin stradanii, prin schim­bari dureroase sau prin eforturi fara rezultat.

*

Asa si omul – ascultator al cuvantului lui Dumnezeu, care s-a oglindit in predica pe care a ascultat-o – a constientizat lipsurile si defectele lui si, indata ce s-a departat de oglinda, a uitat cine este! A inabusit imaginea lui prin uitare, in inconstient, a respins-o si, dupa cum credea, a scapat de problemele existentiale constrangatoare, referitoare la care este adevarata lui imagine. A facut dupa cum a crezut! Dar realitatea nu poate fi respinsa atat de usor!… O lege psihologica de baza avertizeaza pe oricine este interesat ca „orice lucru inabusit va iesi la suprafata”! Astfel, apostolul Iacov spune adevarul. Ascultatorul cuvantului lui Dumne­zeu, daca nu este si implinitor al lui, se va afla in ama­gire, cu mintea ratacita! Aceasta inconsecventa il va trimite la legile psihodinamice ale complexului. De aceea, uitarea memoriei sinelui sau, dupa oglindirea in imaginea lui pe care a respins-o, constituie inceputul unei reactii de complex. El va ramane un crestin dupa inchipuire, cu toate consecintele ratacirii mintii lui, ale ratiunii lui nevrotice.

2.1.4. Imaginea inchipuita fariseica

Vamesul-si-fariseul-20-Fariseul este pretutindeni recunoscut ca tip religios. Domnul, ca un cunoscator desavarsit al felului de evlavie fariseica, a mustrat[10] comportarea fariseului. Prin cuvinte aspre, dar pe deplin adevarate, a vadit aceasta ev­lavie prefacuta, goliciunea duhului fariseic si purtarea lui oscilanta, care marturiseau scindarea personalitatii sale in functii si comportamente psihice contrarii.

Fariseul spune, dar nu face. Invata si povatuieste, dar el nu pazeste ceea ce-i invata pe ceilalti. Ceea ce-l intereseaza este grija de a convinge prin imaginea ex­terioara, despre autenticitatea evlaviei lui. Este intere­sat „sa se arate pe dinafara drept inaintea oamenilor“, sa para in exterior om religios autentic. Imbracamintea lui, infatisarea lui, tonul cuvantului sau didactic, inte­lepciunea lui, au ca scop sa para ceea ce zice-se ca este: invatatorul evlaviei si religiei lui Moise.

Insa putinta de mantuire a fariseului ramane nu doar necultivata, dar si plina de fatarnicie si de farade­lege. Un exemplu al fatarniciei si faradelegii lui se vede din faptul ca, in vreme ce „mananca locuintele vaduvelor”, totodata risipeste mult timp pe rugaciuni in­delungi si superficiale. Judecata si logica lui sunt marturii ale viciilor sale. Sustine ca da zeciuiala, da a zecea parte din veniturile lui saracilor, dar face asta cu o mica parte din aceste venituri, cu cele provenite din vanzarile de marfuri ieftine precum izma, mara­rul si chimenul. Insa, in aceeasi clipa, neglijeaza si ne­socoteste „partile mai grele ale Legii: judecata, mila si credinta”.

De altfel, in parabola vamesului si fariseului, acesta din urma se inalta pe sine mai presus decat toti oamenii pamantului: „nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri”. Ii multumeste lui Dumnezeu ca nu este rapi­tor. Nu rapeste bunuri straine, ca, de pilda, casele va­duvelor! Nu este nedrept si nu nedreptateste pe nimeni si are curatie sufleteasca desavarsita, de vreme ce nu este adulter. De asemenea viata lui religioasa este des­avarsita si dupa cerintele Legii mozaice. Posteste de doua ori pe saptamana si se roaga, deseori, in templu.

*

Imaginea fariseului – care este conturata pe scurt prin cuvantul autentic al Domnului, atat in textul Evangheliei lui Matei, cat si in cel al lui Luca – cores­punde pe deplin patologiei imaginii omului nevrotic[11], complexului nevrotic!

Fariseul avea probleme in relatia lui cu adevarul! Imaginea lui de ansamblu este incadrata intre adevar si minciuna. S-a departat de cel care are o pozitia inalta pe scara ierarhiei valorilor, adevarul, si in locul lui a asezat ca indicator de viata minciuna. Aceasta inversare a scarii valorilor este caracteristica principala a complexului ne­vrotic. Aceasta corelare denumeste cel mai profund ele­ment existential al crestinului dupa inchipuire, care este chiar structura nevrotica a constiintei lui crestine. Si acest crestin este fatarnic, fiindca traieste in Biserica, „dar nu implineste” adevarul Bisericii, ci voia lui personala, care serveste unui comportament comod. “Unealta” inchi­puirii lui constituie „consolarea” sa statornica pentru ceea ce nu este: un crestin adevarat si autentic.

[VA URMA]


[1] Matei 7, 21-23.

[2] P. Trebelas, „Comentarii la Evanghelia dupa Matei”, Atena 1951, pag. 146-147.

[3] Ioan 3,21.

[4] Ioan 3,19.

[5] Marcu 10,17.

[6] Marcu 10, 20.

[7] Idem

[8] Matei 23, 2-3.

[9] Iacov 1, 22-24.

[10] Matei 23,13 si urm.

[11] Matei 23 si urm. si Luca 18,11.

(Din: Ioannis Const. Kornarakis, Crestinul dupa inchipuire vazut prin prisma omului patristic, Editura Egumenita, 2014)

Crestinul dupa inchipuire

Legaturi:

***

***


Categorii

Despre inselare, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Razboiul nevazut, Tanarul bogat, Vamesul si fariseul

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

34 Commentarii la ““CRESTINUL DUPA INCHIPUIRE” si VIATA DUHOVNICEASCA FARISEICA (I): “Majoritatea oamenilor se tem sa patrunda mai in adanc in sufletul lor, ca nu cumva vreun monstru sa iasa din ei… Prefera sa faureasca o imagine inchipuita”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: TÂLCUIREA PILDEI FIULUI RISIPITOR – PĂRINTELE VARNAVA IANKOS (conferință video subtitrată). ESENȚA PĂCATULUI – AUTONOMIZAREA ȘI DEGRADAREA RELAȚIEI. “Dacă omul nu iubește și nu trăiește durere în viața lui, nu-L va găsi
  2. Pingback: MONSTRUL DIN INIMA MEA. “Omul este leneş şi s-a obişnuit să se protejeze… Cel care se protejează va pierde totul” | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: FARISEISMUL, boala sufleteasca care UCIDE si in planul social, si in cel bisericesc… ÎMBRĂȚIȘAREA MINCIUNII | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: Predica Părintelui TUDOR CIOCAN despre VAMEȘ ȘI FARISEU: “Fariseul se mințea pe sine. Trebuie să ne luptăm mereu cu MINCIUNA DIN VIAȚA NOASTRĂ. Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât inima noastră devine mai mulţumită de sine şi mai g
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate