NE MAI AUDE DUMNEZEU DACA AM PACATUIT?

24-02-2008 Sublinieri

“[Stim]…. ca Dumnezeu este atotputernic si poate sa faca absolut tot, tot ce nu poti gandi… si mai mult [decat atat]. Dar nu-i destul. O va face? Daca-I manios pe mine pentru ca am pacatuit, ca am facut si asta si aia – si ma simt cu musca pe caciula? Dumnezeu nu e manios. Dumnezeu un singur lucru vrea: sa ne deschidem inima.

Stie ca suntem pacatosi. Stie ca nu putem sa nu pacatuim, ca nu stim, ca nu avem viziunea, ca n-avem puterea – daca avem si viziunea incotro sa mergem. El este cel care ne curata de pacatele noatre. El este cel care, daca gaseste deschidere in noi, Isi pune acolo bunatatea Lui. Dragostea lui Dumnezeu, dragoste atotputernica, in sensul ca de nimic biruita. (…)

“Zice la Cina cea de Taina: Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, care pentru voi se frange, spre iertarea pacatelor. Beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu, care pentru voi se varsa, spre iertarea pacatelor“. Cum s-a frant Trupul ala? Cum s-a varsat Sangele ala? Mainile noastre ucigase l-au varsat. De ce zic: <<mainile noastre?>>. Noi nici nu eram pe lume pe vremea aia… Hm. Suntem partasi prin pacat ai acelei energii de Dumnezeu-ucigase. Si atunci suntem identic cu acei vinovati de a-L fi omorat pe Fiul lui Dumnezeu cu mainile lor. Deci acelasi pacat il purtam si noi.

Deci, cum se frange Trupul asta? De mainile noastre se frange! Si Hristos profita ca Trupul frant sa ni-l dea noua sub forma de paine (ca stie ca nu suntem canibali sa mancam carne vie), dar este real Trupul Lui si ni se da noua spre iertarea pacatelor noastre. Care pacate? De a frange Trupul lui Hristos, de exemplu!

Sangele Lui cine L-a varsat? Mainele astea ucigase L-au varsat. Si El “profita” de pacatul meu si Isi varsa de buna voie Sangele si mi-L da sub forma de vin – trupeste vin, dar real Sangele Lui – spre iertarea pacatelor mele. Care pacate? Ucigasia asta: de Dumnezeu-ucigasa si de aproapele, de fratele meu. Se poate dragoste mai mult decat asta? Va mai inchipuiti un Dumnezeu manios? De cate ori am trait si eu asta si o aud de la atatia si prin scrisori si in conversatii: poate ca am pacatuit si s-a maniat Dumnezeu si nu mai vrea sa ma auda. Erezie!

Incepusem prin a spune ca e important sa tinem minte lucrul asta: in momentele grele cand, tinandu-ne mintea in iad – nu ca Siluan – nu cunoastem, nu avem experienta aia deplina – dar cand ma simt cu musca pe caciula, cand imi simt pacatul meu cat de putin […] nu e cazul sa ma ascund indaratul unei inchipuiri de-ale mele sau sa fug dupa tufisuri ca Adam sau asa ceva. E vorba sa asum ceea ce sunt, oricat de urat, oricat de rau. Pentru ca din ceea ce sunt real, pacatosul ala, pacatosenia aia, din aia ma scoate Dumnezeu. Si incercam sa zic, pe de o parte e atotputernic si poate sa ma scoata de orisiunde, nu exista nici o limita puterii lui Dumnezeu, pe de alta parte dragostea Lui este nebiruita de oricata pacatosenie. Ba, paradoxal, cu cat sunt mai pacatos cu atat mai stralucit se arata dragostea atotputerii lui Dumnezeu sau atotputerea dragostei lui Dumnezeu, ca tocmai prin aia ma scoate, prin mijloacele pe care pacatosenia mea le ofera, ca sa zicem asa, lui Dumnezeu. (….)

Cand vorbesc de Dragoste, vorbesc de Dumnezeu. Dragostea Lui Dumnezeu este atotputernica. Insa nimic nu este, paradoxal, mai vulnerabil decat dragostea. Daca Dumnezeu n-ar iubi, Dragostea n-ar putea fi ranita si Dumnezeu n-ar putea fi ranit. Paradoxal, dragostea adevarata, dumnezeiasca este asa de intensa, “foc mistuitor” ii zice, care mistuieste nemistuit. De ce nemistuit? Pentru ca Dumnezeu este nemuritor. Si totusi, in acelasi timp e, ceea ce numim noi cu limbajul psihologiei, vulnerabila. In ce sens vulnerabila: subtire. Dumnezeu se mahneste! Si in ce fel se mahneste? Nu se ofenseaza. Asta-i erezie. Dumnezeu nu cunoaste manie, ofensa. Nu-l poti ofensa pe Dumnezeu. Noi, prostii, ne ofensam ca cineva mi-a zis ca sunt un porc si ma ofensez si ma supar pe el. Dar uita-te in oglinda, poate nu e prea flatant ce vezi acolo, dar porc nu-i. Asa ca ce avem de ne ofensam? Avem slabiciune, avem moarte. Dumnezeu nu are nici slabiciune, nici moarte. Si nu se supara. Dar se mahneste pentru mine caci, pacatuind, eu ma lipsesc de dragostea Lui si de tot ce vrea sa reverse in mine. Ce vrea sa reverse in mine? Exact inversul a ce spunea sarpele: “ca Dumnezeu stie ca vom deveni ca Dumnezeu“. Asta este tocmai ce vrea Dumnezeu! Sa devin ca Dumnezeu, sa devin un dumnezeu! (…)”.

(fragmente din conferinta: “Din ce moarte ne-a izbavit Hristos“, Alba-Iulia, decembrie 2005 – pe care o puteti salva integral in versiunea audioprima parte de aici si a doua parte de aici).

impartasire.JPG


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 1. Slider, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Joia Mare, Parintele Rafail Noica, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

Articole Recomandate

Carti recomandate