Datoria cea cu neputință de plătit și PREȚUL DE SÂNGE AL IERTĂRII. Ce nu poate să rabde Dumnezeu și când intervine DREPTATEA Sa, dându-ne “pe mâna chinuitorilor”? “Pentru VICLENIE, pentru aceste păcate ale NEOMENIEI, Dumnezeu Îşi retrage darurile Sale”

23-08-2017 Sublinieri

Duminica a 11-a după Rusalii (Pilda datornicului nemilostiv)

Părintele Cezar Petru Axinte – 4.09. 2016 (Capela Tinerilor – Biserica din Mamaia):

Transcriere parțială [de la min. 12]:

“[…] V-am spus şî altă dată şi insist asupra acestei trăsături care este esenţă demonică: viclenia. Nu-i spune <nemilostivule>, <zgârcitule>, nu-i spune nicicum, ci-i spune slujitor viclean, arătând prin aceasta că iată, omul deşi căzuse cu lacrimi la picioarele împăratului şi se ruga pentru sănătatea lui, a soţiei, a familiei, se ruga să fie miluit, păsuit, totuşi, în inima sa era un întuneric mare, o viclenie, o trăsătură care este specifică demonilor. Această trăsătură care este urâtă de Dumnezeu. Cât de frumos ne spune Dumnezeu în rugăciunea Tatăl nostru, singura rugăciune despre care Dumnezeu întrupat ne vorbeşte: Voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru… şi, pentru prima dată, aduce această noţiune de Tată, Dumnezeu – Tată şi noi, care suntem fii şi înfiaţi. Şi, la sfârşit, spune: Şi ne izbăveşte de cel viclean. Nu spune: Izbăveşte-ne de popoarele vrăjmaşe sau de comunişti sau de capitalişti sau de tâlhari, ci de cel viclean, arătându-ne prin aceasta şi în Vechiul Testament şi în Noul Testament – pentru că Dumnezeu Acelaşi este din veci, ieri, astăzi şi până în veci – că trăsătura pe care o urăşte Dumnezeu la om este viclenia, că această trăsătură, până la urmă, se manifestă la om în raport cu ceilalţi oameni ca neomenie, omul se manifestă ca o fiară faţă de celălalt şi, bineînţeles, în raport cu Dumnezeu omul se manifestă hulind la adresa Duhului Sfânt, Maicii Domnului, îngerilor, sfinţilor.

Şi îi spune: Slugă vicleană, eu toată datoria ţi-am iertat-o fiindcă M-ai rugat. Doar atât! M-ai rugat, ai făcut o rugăciune şi Eu ţi-am acoperit toate! Şi ce datorie, nu-i spune Domnul, pentru că e delicat Dumnezeu. Nu-i spune: <Datoria aia, neam de neamul tău de-ar fi fost în robie şi nu ai fi plătit-o niciodată!> Şi cum ne-a iertat? Cum ne-a răscumpărat datoria pe care o aveam faţă de Dumnezeu? Ce preţ a plătit Dumnezeu pentru datoria noastră? Preţ de sânge! Sunteţi răscumpăraţi cu preţ de sânge, ne spune Dumnezeu! Ţi-am plătit toată datoria pe care n-ai fi putut s-o plăteşti niciodată, moartea ta ar fi fost veşnică dacă nu L-aş fi dat pe Fiul Meu. Această datorie de zece mii de talanţi este atât de mare încât vrea să înfăţişeze cât este mulţimea păcatelor noastre, muntele de păcate pe care l-am adunat într-o viaţă întreagă. Că de ar trăi omul şi o zi avea un munte întreg de păcate.

De aceea şi spune Mântuitorul: O, neam necredincios şi viclean şi încăpăţânat şi împotrivitor… Până când voi fi cu voi? V-am dat toată puterea şi n-o puteţi folosi pentru că nu aveţi credinţă nici cât bobul de muştar. Pentru că, dacă aţi fi avut, aţi fi zis muntelui acestuia: aruncă-te in mare şi s-ar fi aruncat! O credinţă cât un bob de muştar ar putea să facă să ne vedem păcatele noastre şi să aruncăm muntele acesta de păcate. Dar aceleaşi şi aceleaşi păcate le facem de la zi la zi, de la săptămână la săptămână, măcar că Domnul Se jertfeşte în fiecare zi, este Liturghie, se poate omul împărtăşi, dar, iată, nu face pocăinţă, pentru că muntele acela de păcate nu poate să plece decât printr-o credinţă care ar aduce asupra sufletului vederea cea dumnezeiască a păcatului. Şi această vedere dumnezeiască asupra păcatului deschide ochii cei duhovniceşti ai inimii noastre şi, văzându-ne păcatul, cădem la pământ şi facem pocăinţă. Iar această pocăinţă deschide cerul, Pentru un astfel de om a venit Domnul: N-am venit pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi. Cine sunt cei drepţi? Nu există oameni drepţi care se pot mântui de la sine! Dar ne spune că cei “drepţi” nu vor spune că au vreun păcat, aşa că n-am nimic pentru ei, că nu se vor pocăi, nu se vor întoarce niciodată; am venit pentru cei păcătoşi, care ştiu şi simt păcatul lor. Şi care este unul dintre cele mai mari? Iată, această viclenie, care dă ură, care dă invidie, care dă toate patimile acelea care-l fac pe om mai rău decât fiara, care-l fac pe om neom. Şi pentru această viclenie, pentru aceste păcate ale neomeniei, dacă vreţi, pentru acestea Dumnezeu Îşi retrage darurile Sale.

Uitaţi ce frumos spune aici: Iar Domnul a poruncit sa-l vândă pe el şi pe femeia lui şi pe toate câte avea ca să plătească datoria. Ce arată aceasta? Că omul este plin de păcate, dar, la un moment dat, Dumnezeu, deşi este îndelung-răbdător, nu mai rabdă. O să spuneţi: cum, nu mai rabdă, când spui că este îndelung-răbdător şi rabdă până la sfârşit şi şapte neamuri? Da, dar nu rabdă viclenia şi păcatul neomeniei. Adică exact împotrivitorul iubirii, pentru că porunca lui Dumnezeu este: Iubeşte pe aproapele tău, iar tu nu numai că nu-l iubeşti, ci îl urăşti şi-l pizmuieşti şi eşti neomenos cu el, ca acest datornic căruia i s-au iertat toate şi care pentru nişte mărunţiş l-a aruncat în închisoare şi în suferinţă pe semenul său, asemenea cu el, slugă, Dumnezeu nu mai rabdă şi retrage darurile Sale. Şi atunci ce se întâmplă? Zice: daţi-l pe mâna chinuitorilor. Cine sunt chinuitorii? Diavolii. În momentul când Dumnezeu retrage harul său de la om… pentru că Dumnezeu nu bate, El este incapabil de rău, nu poate să facă niciun fel de rău, El n-a creat răul, nu poate să facă rău omului, nu poate să nu-l iubească pe om, nu poate să încalce libertatea omului. Iată, Dumnezeu Cel atotputernic nu poate ceva. Nu poate – de ce? Din iubire faţă de om! Şi pentru că în esenţă El este atotbun, este Iubire. NU poate, pentru că firea Sa este iubire, bunătate şi toate celelalte pe care le cunoaşteţi. Deci nu poate face rău. dar ce poate? Dacă omul poate să-I spună “nu” lui Dumnezeu prin raportarea omului la semenii săi, deci dacă nu-l iubesc nici pe semen, nici pe Dumnezeu, nici pe mine, nici pe familia mea, atunci Dumnezeu zice: <Bine, facă-se voia ta.> Această <facă-se voia ta> înseamnă să-l lase pe om pe mâna chinuitorilor, drept pedagogie, nu ca o răutate şi ca o răzbunare, până când acela, dacă nu se smereşte singur, smerit fiind de Dumnezeu se prăbușește în genunchi şi strigă cu lacrimi amare: Dumnezeule, milostiveşte-te spre mine, păcătosul! Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Şi degrabă Dumnezeu Se întoarce.

Singurii care nu pot face pocăinţă sunt demonii şi viclenii care niciodată nu iau seama la inima lor. Omul viclean, omul care invidiază şi urăşte pe semenul său, pe drept şi, mai mult, pe nedrept, acela nu poate să facă pocăinţă şi acela deja este chinuit de chinuitori. S-a retras harul de acolo. Haideţi să facem un exerciţiu duhovnicesc şi să coboare fiecare în inima sa şi să vadă fiecare când a făcut o răutate, când a avut o invidie, când a clevetit, când a osândit, când a judecat. Şi să vadă imediat după aceea cum Dumnezeu a retras harul şi cum a venit necazul, cum a venit chinuitorul şi a început ba că s-a întâmplat aia, ba că s-a întâmplat cealaltă…

Dacă există un minim simţ duhovnicesc, şi pune Dumnezeu o lege – Iată, poruncă nouă vă dau vouă, NU cum s-a zis de demult, ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte… – lumea aceasta aşa înţelegea, că dacă mi-ai făcut un rău mie, familiei mele, copilului meu, trebuie să-ţi fac asemenea şi ţie; dacă m-ai omorât – moarte pentru moarte, dacă m-ai batjocorit – batjocură pentru batjocură. Şi lumea aceasta era o lume, un cazan de ură, clocotea de ură şi de răutate. Şi şi de aceea a fost nevoie să vină Mântuitorul, ca să dea o lege nouă, potrivit cu care să putem ajunge la sfinţenie, la îndumnezeire. Nu numai că S-a întrupat şi a înviat şi, prin aceasta, unindu-ne cu El, vom putea învia şi noi, dar ne-a dat şi puterea să trecem peste ceea ce era în firea omului, ochi pentru ochi şi dintre pentru dinte, ceea ce a făcut Cain cu Abel, fraţii intre ei, ceea ce au făcut oamenii într-un fel sau altul, într-o măsură sau alta cu fraţii lor, cu semenii lor, cu părinţii lor, cu prietenii lor, cu iubiţii lor, cu colegii lor. Nu este puţin lucru să mănânci cinstea celuilalt, este ucidere. Chiar dacă ai dreptate, chiar dacă ai văzut cu ochii tăi.

Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum Eu v-am iubit. Cum v-am iubit? M-aţi trădat. Am stat cu voi trei ani si jumătate şi aţi văzut toate: aţi văzut dumnezeirea Mea, puterea Mea, mila Mea, dreptatea Mea, v-am dat vouă putere să călcaţi peşte şerpi şi peste balauri, să scoateţi duhurile, să înviaţi din morţi, să scoateţi neputinţele din popor și voi ce-aţi făcut? Aţi plecat toţi, M-aţi lăsat. Aşa să vă iubiţi, cum Eu v-am iubit. Atunci când M-aţi lăsat, mai tare v-am iubit şi M-am rugat ca nu cumva să vă ia pe voi cel rău. Şi n-a pierit niciunul dintre cei pe care Mi i-ai dat, Tată, decât numai fiul pierzării. Şi toţi aceştia ţi i-am înfăţişat Ţie cu dragostea aceasta care i-a judecat pe ei în conştiinţă. Toţi au plâns. Şi spune Mântuitorul în rugăciunea aceasta de care ne vorbeşte, care nouă ni se pare puţin lucru, El ne arată care este criteriul de judecată: iubirea, ea va fi criteriul de judecată.

Dumnezeu nu ne judecă pentru păcate. Putem să venim, să ne spovedim, ne dezleagă. Dumnezeu ne va judeca pentru neomenie. Aşa spunea părintele Arsenie Papacioc. Singura întrebare care ne va fi pusă acolo va fi: <De ce n-ai iubit, omule? Uite cât de simplu era să te mântuieşti!>

Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri – binecuvântare sau blestem! Dacă nu iertăm celor care ne-au făcut nouă rău, este blestem. Iar dacă nu putem să iertăm, cum spunea părintele Arsenie Papacioc, măcar să nu-i urâm. Până la măsura iubirii de vrăjmaşi e cale lungă, dar măcar să nu-i urâm. Măcar să ne rugăm pentru ei, măcar să-i spunem părintelui duhovnic sau altora să se roage pentru vrăjmaşii noştri, dacă noi încă nu putem. Aceasta este Împărăţia Cerurilor.

Despre aceasta ne vorbeşte Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia Sa. Şi spune că iată, după ce l-a întrebat: Eu te-am iertat pe tine pentru o datorie pe care n-ai fi putut s-o plăteşti niciodată. Tu cum n-ai putut să ierţi fratelui tău o datorie atât de mică? Eu L-am dat pe Fiul Meu, deşi niciodată nimeni n-ar fi putut să scape de moarte, L-am dat pe Fiul Meu ca voi să aveţi viaţă şi viaţă din belşug şi să fiţi împreună cu Mine, cu Fiul Meu, cu Duhul Sfânt, cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu arhanghelii, cu îngerii, cu sfinţii, să fim împreună în veşnicie, în lumină, în bucurie. Şi tu n-ai putut să ierţi o datorie care nu înseamnă altceva decât, până la urmă, un moft faţă de datoria pe care ai avut-o, o răutate gratuită, dacă este să faci proporţiile.

De aceea spune:

Şi, mâniindu-se domnul său, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce va plăti toată datoria.

Adică până când? În veşnicie! Aici arată că există iad, pentru că datoria aceea niciodată nu o va putea plăti. Dacă el, care iartă datoria, n-a iertat-o, când vor putea chinuitorii să scoată de la el ceea ce nu are? Pentru că datoria, până la urmă, o plăteşte Domnul pentru noi! Iertarea păcatelor are preţ şi preţul l-a şi plătit. De unde să plătim preţul acesta? Şi spune: ...până când va plăti toată datoria – adică chinul veşnic.

Iată cum este Împărăţia lui Dumnezeu si ce ne spune Dumnezeu despre Împărăţia Sa: că este milă, că este răbdare, că este iubire, dar este şi dreptate. Când intervine dreptatea lui Dumnezeu? Aţi auzit! Mânia lui Dumnezeu este, de fapt, atunci când Dumnezeu, în preştiinta Sa, văzând faptele noastre cele nefăcute, dar pe care El le cunoaşte, fiindcă este atemporal, aspaţial, El vede toate, până la sfârşit, în veşnicie, văzând neomenia noastră şi că nu avem niciun gând şi niciodată nu ne vom pocăi, nu vom iubi, spune: Daţi-l pe mâna chinuitorilor, adică le spune îngerilor Săi: Lăsaţi-l pe el, poate să-şi vină în fire în vreun fel. De multe ori vine această pedagogie a lui Dumnezeu asupra omului, vin necazuri asupra lui ori pentru întoarcerea sa, pentru pocăinţă, ori pentru strălucirea sa, ori pentru ridicarea sa… Câte şi mai câte face Domnul cu fiecare în parte.

Şi cât de frumos ne spune Dumnezeu: Tot aşa va face şi Tatăl Meu. Dintr-o dată ne spune că Împăratul este El: Eu sunt Împăratul şi Tatăl Meu aşa va face, dând toată judecata Fiului, pentru că Tatăl nu judecă, toată judecata a dat-o Fiului.

Tatăl Meu cel ceresc, în sensul că cel care este vrăjmaşul omului este vrăjmaş şi al lui Dumnezeu şi este orfan, este lepădat de părinte. Nu zice Tatăl nostru, ci Tatăl Meu, pentru că cel care face voia vrăjmaşului, cel care face viclenie, invidie, ură faţă de aproapele, nu mai este fiu, nu mai este înfiat, ci este lepădat. Tot aşa va face şi Tatăl Meu cu voi dacă fiecare nu va ierta fratelui său din inimă! Nu oricum! Am văzut copilaşi care se mai ceartă cu alţi copii şi, puşi să se împace, sunt întrebaţi: – L-ai iertat? – L-am iertat. Dar se vede pe chipul lui că nu l-a iertat. De mic. Creştem cu aceasta. Se întâmplă asta şi ştiţi că se spun lucruri urâte despre moldoveni, şi am mai spus să nu mai spuneţi asta, pentru că, dacă nu erau moldovenii aceştia pe care-i defăimaţi, eraţi toţi tăiaţi împrejur acum! Dar am văzut în Moldova, după cum şi în Oltenia şi în Ardeal sunt nişte caracteristici, că certurile între fraţi sau între părinţi şi copii ţin ani în şir, o viaţă întreagă! Am avut un angajat care de 20 de ani nu mai vorbea cu părinţii lui. Şi i-am zis: – De azi nu mai vii la muncă. – Dar nu este legal să mă daţi afară, că nu există această prevedere în codul muncii ca să mă daţi afară. – Bine, atunci o să caut o modalitate juridică să te dau afară, dar să ştii că pentru asta te-am dat afară.

Deşi nu eram creştin atunci, nu eram în Biserică, cu toate acestea în inimă lucra botezul şi Duhul spunea acolo lucrul acesta: Cum poate fi să fii supărat cu părinţii tăi, cu fraţii tăi, cu părinţii tăi ani şi ani, zeci de ani?! V-am spus şi despre un bătrân pe care am fost să-l spovedesc, să-l împărtăşesc pe patul de moarte şi n-a primit să se împace cu un cumnat de-al său. Tot moldovean. Iată, această caracteristică a [omului], care nu este de la Dumnezeu, ci vine de la diavol: ţinerea de minte a răului şi a răutăţii, îl iert, dar nu-l uit. Ei bine, e acelaşi lucru ca şi cum ai spune: astăzi nu-ţi mai fac nimic, dar mâine o să te omor.

Aceasta este Evanghelia de astăzi, aceasta este bucuria pe care ne-o aduce Dumnezeu, aceea că există iertare. Şi ne arată asta în modul cel mai înalt Dumnezeu când este pe cruce. Printre ultimele Sale cuvinte înainte de a-Şi da duhul sunt acestea, El fiind batjocorit – vă daţi seama, Îi dădeau palme peste cap, Îl loveau şi-I spuneau “Prooroceşte cine Te-a lovit“; câtă răutate poate să fie acolo?!, spini, haine de împărat în batjocură şi-L scuipau şi-l ponegreau, la anchetă tradiţia spune că unul dintre cei pe care-l sculase din morţi, până la urmă, ori că era orb, ori paralizat, era slugă în casa lui Caiafa, şi acela e cel care-I dă o palmă şi Îi spune: Aşa vorbeşti tu cu arhiereul? Vă daţi seama ce râvnă avea acela?! Şi chiar de n-ar fi fost unul vindecat de Hristos, să loveşti un om fără niciun fel de înţelegere a lucrurilor?

Aşa cum s-a întâmplat cu răutatea aceasta care a năvălit asupra poporului român după instalarea bolşevismului în România! Toţi aceşti sfinţi, care erau elita neamului, într-un sens chiar de nobleţe sufletească şi duhovnicească, câte n-au păţit, câte suferinţe, zeci de ani! De unde această răutate? Şi spune Mântuitorul: Dacă am spus ceva rău, arată-Mi ce am spus rău. Dar, dacă nu, pentru ce M-ai lovit? De ce spune aceasta? Pentru că voia să declanşeze conştiinţa aceea şi omul să facă pocăinţă! Ne putem închipui cum va fi fost când s-a întâlnit omul acela, după ce a murit, cu Hristos Judecătorul! Cum credeţi că s-a judecat acela potrivit cu Evanghelia? Cum credeţi că a fost? Poate a mai avut timp să se mai pocăiască în viața aceasta. Dar închipuiţi-vă întâlnirea acelui om cu Hristos!

Cu toate aceste răutăţi, Hristos ne spune: V-am iubit pe voi aşa cum sunteţi, pe când eraţi încă vrăjmaşi cu Mine. Iată, acum ştiţi că M-am jertfit, că am înviat, că sunt Dumnezeu, n-aveţi niciun fel de îndreptăţire, niciun cuvânt. Şi, pe cruce, după toată batjocura aceasta, spune: Iartă-i, Tată, că nu ştiu ce fac! Cât de frumos poate să fie aceasta! Vrea Fiul să pună mâna la ochi Tatălui. El, batjocorit. Unde s-a mai întâmplat aşa ceva? Cine mai poate să înţeleagă asta?

Şi, totuşi, sunt zeci de milioane în poporul nostru care nu vor să ştie de Hristos, nu vor să ştie de Biserică, decât ca ingredient al unei batjocuri, ca ingredient pentru senzaţional, eventual aşa se mai aude de Hristos, aşa se mai aude de Biserică, când sunt batjocoriţi preoţii, că este batjocorită Biserica. Sigur, nu analizăm acum pe drept sau pe nedrept, oricum Biserica va fi sub prigoană până la ultima zi, până la ultima Liturghie, pentru că Hristos este prigonit.

Și

nu este mai mare sluga decât stăpânul. Şi dacă pe Mine M-au bătut şi M-au batjocorit, şi pe voi va vor bate şi vă vor batjocori.

Dar noi nu primim aceasta, ci când vine asupra noastră vreo batjocură, imediat trebuie să i-o întoarcem, dacă se poate îndoit... De aceea şi Mântuitorul spune: Cu ce măsori, cu aceea ţi se va măsura. Cu ce judeci, cu aceea ţi se va judeca. Precum iertăm greşiţilor noştri – atenţie, procedura spune că ţi se va judeca cum ai iertat greşiţilor tăi, cum ai iertat celor care ţi-au făcut rău. Aşa ai iertat, aşa am să te iert. Şi aşa vom fi iertaţi. Amin”.

***

Alte predici care merită ascultate, la aceeași Duminică:

Părintele Doru Emanuel Pantazi – 20.08.2017

(Capela Tinerilor – Biserica din Mamaia):

JUDECATA LUI DUMNEZEU CU OMUL: DE CE NI SE IAU DARURILE SI SUNTEM LASATI UNEORI SA CADEM IN MANA VRAJMASILOR NOSTRI?

***

PS (pe atunci Arhim.) Damaschin Luchian (Man. Sihastria Putnei) – 24 august 2014:

“TU ESTI ACESTA! Bine ca stiti sa judecati cu dreptate pe altii, dar… voi sunteti acestia, cei nedrepti! Eu va iert pururea datoriile voastre. Si voi ce faceti?!”

“De la lucruri de 2 bani, nu ne vorbim 2 ani!”

“Imediat cum ni se calca pe dreptatea noastra, imediat cum nu se face dupa cum credem noi sau dupa cum voim noi, imediat ne sare tandara!”

“Daca nu suntem dupa asemanarea lui Dumnezeu, nu putem sa stam acolo unde este Dumnezeu, in Imparatia Lui!”

***

Pentru Duminica a 11-a dupa Rusalii, va mai recomandam:

***

Legaturi:

***

 

***

 


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Parintele Damaschin Luchian, Pilda datornicului nemilostiv, Pocainta, Preot Cezar Axinte, Taina Spovedaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Datoria cea cu neputință de plătit și PREȚUL DE SÂNGE AL IERTĂRII. Ce nu poate să rabde Dumnezeu și când intervine DREPTATEA Sa, dându-ne “pe mâna chinuitorilor”? “Pentru VICLENIE, pentru aceste păcate ale NEOMENIEI, Dumnezeu Îşi retrage darurile Sale”

  1. off topic: Ce asteapta Dumnezeu de la noi? Ce depinde de noi și ce ține de Dumnezeu?
    https://www.youtube.com/watch?v=8FMO7WWumJo

  2. Pingback: “Nu facem noi la fel când ieşim de la spovedanie?…”– IEȘIREA DIN POCĂINȚĂ = IEȘIREA DIN INIMA LUI DUMNEZEU și ÎNTOARCEREA ÎN EGOISM ȘI VICLENIE. Predica Părintelui Hrisostom de la Putna la Pilda datornicului nemilostiv
  3. Pingback: “Dar ei L-au luat în râs…” – Predica audio a PĂRINTELUI CEZAR AXINTE (Constanța) la ÎNVIEREA FIICEI LUI IAIR. Exercițiu de NE-MURIRE | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate