PREDICILE SFINTILOR IOAN GURA DE AUR SI IGNATIE BRIANCIANINOV LA DUMINICA SLABANOGULUI sau Despre grozavia pacatului si sensul suferintei

17-05-2008 Sublinieri

duminica-slabanogului-vitezda-7.jpg

duminica-slabanogului-vitezda-5.gif

Sf. Ioan Gura de Aur: Cuvânt la Duminica Slăbănogului

Dar oricât de înţelepţi, oricât de tari şi puternici am fi noi, dacă ne lipseşte ajutorul dumnezeiesc, nu putem rezista nici la cea mai mică încercare. Ce trebuie să vorbesc eu despre noi, oamenii cei mici şi slabi? De ar fi cineva încă şi un Pavel, sau un Petru, sau Iacob, sau Ioan, şi i-ar lipsi ajutorul dumnezeiesc, uşor ar fi învins, s-ar împiedica şi ar cădea. Spre a întări aceasta, vă voi aduce numai cuvintele lui Hristos ce le-a zis lui Petru: „Iată satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul; Eu însă M-am rugat pentru line, ca să nu piară credinţa ta” (Luca 22, 31-32). El vrea să spună că, dacă nu l-ar fi ajutat pe Petru, nu ar fi rămas statornică nici chiar credinţa acestui Apostol.

Deci, dacă Petru, care iubea aşa de înfocat pe Hristos, şi după Invierea Domnului cuteza de mii de ori a-şi pune viaţa pentru Dânsul, dacă acest principe al Apostolilor, pe care însuşi dumnezeiescul învăţător l-a fericit şi pentru credinţa lui cea tare l-a numit piatră, dacă acesta, fără de ajutorul dumnezeiesc s-ar fi clătit şi ar fi căzut din credinţa sa, cine ar mai putea rămâne statornic fără de ajutorul dumnezeiesc?

Dumnezeu ne dă într-adevăr ajutorul Său, de aceea zice Apostolul Pavel: „Credincios este Dumnezeu, Care nu vă va lăsa să vă ispitiţi mai mult decât puteţi, ci împreună cu ispita va aduce şi scăparea din ea” (I Corinteni 10, 13). Pavel vrea să spună că Dumnezeu, nu numai că nu lasă să fim ispitiţi peste puterile noastre, dar că ne ajută chiar în ispită, ne sprijină şi ne întăreşte, dacă noi facem ce se cuvine din partea noastră, şi nu ne lipseşte bunăvoinţa, nădejdea spre Dânsul, supunerea şi răbdarea. Nu numai când suntem ispitiţi peste puterile noastre, ci încă şi în altfel de încercări, care nu covârşesc puterile noastre, avem nevoie de ajutorul dumnezeiesc, dacă voim să rezistăm. De aceea, zice Apostolul Pavel în alt loc: „Pe cat prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, cu atât prisoseşte prin Hristos şi mângâierea noastră” (II Corinteni 1, 5). Acela care lasă să vină pătimirile asupra noastră, tot El este Care ne şi mângâie şi ne ajută în ele. Dar socoteşte mai departe cât de mult se îngrijea Hristos pentru slăbănog încă şi după vindecarea lui. El nu l-a slobozit ca şi cum nu s-ar mai fi interesat de dânsul, ci după ce l-a găsit în templu, a zis către el: „Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan 5, 14).

Dacă Dumnezeu nu i-ar fi trimis boala cu un scop bun, nu l-ar fi slobozit din ea şi nu l-ar fi întărit pentru viitor. Când El îi zice: „ca să nu-ti fie ceva mai rău”, prin aceasta înseamnă că pe slăbănog şi în viitor îl ameninţă nenorociri, dacă el nu va birui păcatul. Aşadar, El l-a slobozit din boală, dar nu l-a slobozit din luptă, l-a izbăvit din pătimire, dar nu i-a luat frica şi grija, şi tocmai prin aceasta a făcut ca binefacerea arătată lui să fie permanentă şi statornică.

Un doctor grijuliu nu numai că scapă pe bolnavi de suferinţele momentane, dar caută a-i apăra şi de întâmplările viitoare. Tot aşa a făcut şi Hristos, când a întărit şi a împuternicit sufletul slăbănogului prin amintirea pătimirilor ce le-a suferit. Şi fiindcă Hristos voia ca această amintire să fie permanentă, de aceea a zis: „Să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ti fie ceva mai rău”. Hristos a arătat binevoitoarea Sa prietenie către bolnav şi în altă privinţă, adică tocmai în vorba care la prima vedere cuprinde o dojana. El i-a zis numai atât: „Să nu mai păcătuieşti”. Aşadar, nu face cunoscute păcatele lui, dar observă că i s-a întâmplat acea boală pentru păcatele lui. Dar ce fel de păcate a săvârşit el n-a arătat, nu i-a zis: „Tu ai făcut cutare şi cutare nelegiuire, ai păcătuit întru aceasta sau în cealaltă”, ci i-a zis simplu: <<Să nu mai păcătuieşti>>“.

duminica-slabanogului-vitezda-2-foarte-frumoasa.jpg

Sf. Ignatie Briancianinov: Despre pedepsele lui Dumnezeu

“Iată că te-ai făcut sănătos: de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău (Ioan 5, 14). Astfel de poruncă a dat Domnul slăbănogului vindecat de El, precum am auzit astăzi în Evanghelie.

Iubiţi fraţi! Această poruncă a Domnului are pentru noi o însemnătate dintre cele mai mari. Ea ne vesteşte că suntem supuşi bolilor şi celorlalte necazuri ale vieţii pământeşti pentru păcatele noastre. Şi când Dumnezeu ne izbăveşte de boală sau de alt necaz, iar noi începem să ducem iar viaţă păcătoasă, iarăşi suntem supuşi unor necazuri, mai grele decât pedepsele dintâi trimise asupra noastră de Dumnezeu. Păcatul este pricina tuturor necazurilor omului, atât în timp, cât şi în veşnicie.

Necazurile alcătuiesc o urmare oarecum firească, o însuşire oarecum firească a păcatului, la fel cum suferinţele pricinuite de bolile trupeşti alcătuiesc o însuşire nedespărţită a acestor boli, o lucrare proprie lor. Păcatul, în înţelesul larg al cuvântului, cuprinde toţi oamenii, până la unul; unele păcate alcătuiesc jalnica moştenire a unor întregi obşti omeneşti; în fine, fiecare om are patimile sale aparte, păcatele sale aparte, ce sunt cu osebire ale lui. Păcatul, în toate aceste felurite chipuri, slujeşte drept temei al tuturor necazurilor şi nenorocirilor cărora le este supusă omenirea îndeobşte, le sunt supuse obşti întregi, le este supus fiecare om în parte. Starea de cădere, starea de moarte veşnică, de care este molipsită, lovită, omorâtă întreaga omenire, este izvorul tuturor celorlalte păcate omeneşti, atât obşteşti, cât şi ale fiecăruia în parte. Firea noastră aruncată în netocmire de otrava păcatului a dobândit însuşirea de a păcătui, a dobândit înclinarea către păcat, s-a supus silniciei păcatului, nu poate să nu dea naştere la păcate, nu poate să se descurce fără el în nici unul din chipurile lucrării sale. Nici unul dintre oamenii neînnoiţi duhovniceşte nu poate să nu păcătuiască, chiar dacă ar voi să nu păcătuiască (Romani 7, 14-25).

Trei pedepse sunt rânduite de dreapta judecată a lui Dumnezeu întregii omeniri pentru păcatele întregii omeniri. Două dintre ele au fost săvârşite deja, cea de-a treia urmează să fie săvârşită. Prima pedeapsă a fost moartea veşnică; acesteia i-a fost supusă întreaga omenire în rădăcina sa, în protopărinţi, pentru neascultarea de Dumnezeu în rai. Cea de-a doua pedeapsă a fost potopul, pentru că omenirea îngăduise ca în ea trupul să precumpănească asupra duhului, pentru că ea se coborâse la viaţa şi treapta de vrednicie a necuvântătoarelor. Cea din urmă pedeapsă trebuie să fie stricarea şi sfârşitul acestei lumi văzute, pentru lepădarea de Răscumpărătorul, pentru înclinarea hotărâtoare a oamenilor spre împărtăşirea cu îngerii căzuţi.

Nu rareori un fel aparte al păcatului cuprinde întregi obşti omeneşti şi atrage asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu. Astfel, locuitorii Sodomei au fost arşi cu foc pogorât din cer pentru desfătarea nelegiuită a trupului; israilitenii au fost daţi nu o dată pe mâna celor de alt neam pentru căderea în idolatrie; piatră pe piatră n-a rămas în măreţul Ierusalim, care era clădit din pietre minunate, şi locuitorii lui au pierit de sabia romanilor, din pricina lepădării Mântuitorului şi a uciderii de Dumnezeu. Păcatul e molipsitor: greu este pentru un singur om să ţină piept păcatului de care s-a lăsat târâtă întreaga obşte.

O pildă de pedeapsă pentru păcatul făcut de om aparte şi pedepsit de dreapta judecată a lui Dumnezeu tot aparte vedem în boala îndelungată a slăbănogului tămăduit de Domnul.

După ce am spus atât cât este neapărată nevoie să ştim şi cât putem spune acum despre păcătoşenia întregului neam omenesc şi despre păcătoşenia obştilor omeneşti, să ne întoarcem cu stăruinţă luarea-aminte asupra păcătoşeniei pe care o are fiece om în parte. Această cercetare este pentru noi de neapărată trebuinţă şi de nemăsurat folos. Ea poate avea o înrâurire mântuitoare asupra lucrării noastre, abătând-o de la calea nelegiuirilor, îndreptând-o după voia lui Dumnezeu. Luminaţi fiind de legea lui Dumnezeu, învăţăm că Dumnezeu, în nemărginita Lui milostivire, este şi Judecător cu desăvârşire drept, că El va răsplăti negreşit pentru viaţa păcătoasă cu pedeapsa potrivită. Această încredinţare ne îndeamnă să întrebuinţăm toate strădaniile cu putinţă pentru a ne slobozi atât de înrâurirea propriilor patimi, cât şi de cea a obiceiurilor păcătoase ale societăţii în care trăim, pentru a ne izbăvi de pedepsele vremelnice şi veşnice ale lui Dumnezeu.

Sfinţii Părinţi spun cu tărie că înainte de răscumpărare toţi oamenii erau stăpâniţi de păcat, făceau voia păcatului chiar împotriva dorinţei lor. După răscumpărarea neamului omenesc de către Dumnezeu-Omul, cei ce au crezut în Hristos şi s-au înnoit prin Sfântul Botez nu mai sunt siluiţi de păcat, ci au libertate: libertatea de a se împotrivi păcatului sau de a urma îndemnurilor acestuia. Cei care se supun de bunăvoie păcatului îşi pierd iar libertatea şi cad sub stăpânirea silnică a păcatului. Cei care sub călăuzirea Cuvântului dumnezeiesc duc luptă cu păcatul, se împotrivesc lui, vor dobândi la vremea cuvenită deplină biruinţă asupra păcătoşeniei. Biruinţa asupra propriei păcătoşenii este, totodată, şi biruinţă asupra morţii veşnice. Cel ce a dobândit-o poate cu uşurinţă să se depărteze de la obşteasca aplecare spre păcat. Vedem aceasta la sfinţii mucenici: după ce au biruit păcatul în ei înşişi, s-au împotrivit rătăcirii poporului, au dat-o în vileag, nu s-au dat în lături a pecetlui sfânta lor mărturie cu sânge. Cel târât şi orbit de păcatul propriu nu poate să nu fie târât şi de aplecarea obştească spre păcat: el nu o vede pe aceasta cu limpezime, nu o înţelege aşa cum trebuie, nu se desface de ea cu lepădare de sine, fiind al ei cu inima. Miezul nevoinţei împotriva păcatului, al nevoinţei cu care este îndatorat să se nevoiască fiecare creştin, stă în lupta împotriva păcatului, în ruperea prieteniei cu el, în biruirea lui în sufletul său, în minte şi în inimă, cu care trupul nu poate să nu aibă împreună-simtire. Moartea cea veşnică“, spune Preacuviosul Macarie cel Mare, „se află ascunsă înăuntrul inimii: prin ea omul e mort, fiind de fapt viu. Cine a trecut întru taina inimii de la moarte la viaţă, acela va fi viu în veci şi nu va mai muri nicicând. Chiar dacă trupurile unora ca aceştia se şi despart pentru o vreme de sufletele lor, ele sunt sfinţite şi vor învia cu slavă. Din această pricină numim „somn” moartea sfinţilor”.

Sfinţii, toţi până la unul (Evr. 12, 8), în ciuda faptului că au biruit moartea veşnică şi au descoperit în sine viaţa veşnică încă din vremea acestei vieţi vremelnice, au fost supuşi unor multe şi grele necazuri şi ispite. De ce? Este firesc ca păcătoşii să atragă asupra lor pedeapsa lui Dumnezeu: dar pentru ce toiagul lui Dumnezeu nu-i ocoleşte pe aleşii Lui, ci le dă lovituri? Această întrebare îşi află, potrivit Sfintelor Scripturi şi Sfinţilor Părinţi, următorul răspuns. Deşi păcătoşenia a fost biruită în oamenii drepţi, deşi moartea cea veşnică a fost nimicită în ei prin adăstarea Sfântului Duh, nu li s-a dat rămânerea neschimbată în bine pentru tot răstimpul călătoriei pământeşti: nu li s-a luat libertatea de a alege între bine şi rău. A rămâne în bine fără putinţă de schimbare este o însuşire care ţine de veacul viitor. Viaţa pământească este, până în ultima ei clipă, o arenă a nevoinţelor de voie şi de nevoie. Îmi chinui trupul meu şi îl supun robiei, spune marele Pavel, ca nu cumva, altora propovăduind, însumi să mă fac netrebnic (I Cor. 9, 27). Apostolul spune aceasta despre un trup sărat şi sfinţit cu harul dumnezeiesc, trup căruia nu i-a adus nici o vătămare cumplita otravă a năpârcii, ale cărui veşminte lucrau tămăduiri – şi un asemenea trup avea nevoie să fie supus robiei şi chinuit pentru ca patimile lui cele omorâte să nu învie şi moartea veşnică să nu prindă viaţă iarăşi! Atâta vreme cât creştinul, fie el şi vas al Sfântului Duh, călătoreşte pe pământ, moartea veşnică poate să învie în el, păcătoşenia îi poate cuprinde iarăşi şi trupul, şi sufletul. Nevoinţa proprie însă nu este îndestulătoare pentru slujitorii lui Dumnezeu ca să biruie căderea care se cuibăreşte în fire, care năzuieşte neîncetat să ajungă din nouă stăpână: ei au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu le ajută cu harul Său şi cu toiagul pedepsei Sale părinteşti, potrivit harului fiecăruia. Marelui Pavel i s-a dat – el o mărturiseşte – îmbolditor trupului, îngerul satanei, ca să îl bată peste obraz, ca să nu se înalţe (II Cor. 12, 7) din pricina preaînaltei sporiri duhovniceşti, din pricina mulţimii descoperirilor dumnezeieşti pe care le primise, din pricina mulţimii darurilor duhovniceşti pe care le avea, din pricina mulţimii minunilor pe care le făcuse. Firea noastră este atât de vătămată de otrava păcatului că până şi belşugul harului dumnezeiesc din om îi poate sluji omului drept pricină de trufie şi pierzanie. Nu cinstiri, nu slavă, nu ascultare fără cârtire l-au întâmpinat pe Pavel atunci când propovăduia lumii pe Hristos, dovedind adevărul propovăduirii prin semne: îngerul satanei îi pregătea peste tot curse, împotrivire, defăimare, prigoană, necazuri, moarte. Cunoscând că toate acestea i se întâmplau cu îngăduinţa lui Dumnezeu, Pavel strigă: Binevoiesc întru neputinţe, întru defăimări, în nevoi, în prigoane, întru strâmtorări pentru Hristos (II Cor. 12, 10). Pavel găsea că este neapărată nevoie să îşi chinuie trupul, ca nu cumva, dându-i frâu liber, să scoată capul patimile trupeşti: ochiul dumnezeieştii Pronii vedea că e nevoie ca sufletul lui Pavel să fie apărat de trufie prin necazuri. Chiar firea omenească în stare de curăţie are ceva trufaş, bagă de seamă Preacuviosul Macarie cel Mare. Iată pricina pentru care robii lui Dumnezeu se supun de bunăvoie lipsurilor şi necazurilor şi, totodată, sunt supuşi unor felurite necazuri şi ispite cu îngăduinţa purtării de grijă dumnezeieşti, care ajută prin necazuri nevoinţelor robilor lui Dumnezeu, care păzeşte prin necazuri nevoinţa lor de stricăciunea păcatului. Calea vieţii pământeşti a fost pentru toţi sfinţii cale foarte ostenicioasă, spinoasă, plină de lipsuri, împresurată de necazuri fără număr.

Unii dintre ei, spune Apostolul, au fost omorâţi… iar alţii prin batjocuri şi bătăi au primit ispitire, încă şi prin legături şi prin temniţe; au fost ucişi cu pietre, tăiaţi cu ferăstrăul, ispitiţi au fost, cu ucidere de sabie au murit; în cojoace au umblat şi în piei de capre, lipsiţi fiind, necăjiţi, de rău supăraţi – ei, de care lumea nu era vrednică -, în pustii rătăcind şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului (Evr. 11, 35-38). Sfântul Simeon Metafrast bagă de seamă în Viaţa Marelui Mucenic Eustatie: „Nu-i place lui Dumnezeu ca robii Lui, cărora El le-a gătit în ceruri veşnică, neschimbătoare cinste şi slavă, să petreacă cinstiţi şi proslăviţi cu cinstire deşartă şi vremelnică în această lume stricată şi nestatornică. De ce? Fiindcă nu este om care să poată trăi pe culmea măririi şi bunăstării pământeşti fără a rămâne nevătămat. Chiar de ar fi cineva de o seamă cu îngerii la curăţie, şi acela se va clătina. În noi, în sufletele noastre, este sădită de cădere putinţa noastră de a ne schimba. Nu putem să nu ne potrivim cu aşezarea duhului nostru împrejurărilor în care ne aflăm şi situaţiei noastre materiale. Lipitu-s-a de pământ sufletul meu! (Ps. 118, 25; cf. Ps. 137, 7) – se mărturiseşte Prorocul lui Dumnezeu în numele fiecărui om căzut: mă ridică de la pământ, mă rupe de el, mă aduce întru mântuire dreapta Ta, Cuvântul Tău cel atotsfânt şi Pronia Ta cea atotsfântă, amestecând cu necazuri bunăstarea vremelnică şi mângâindu-mă totodată cu mângâiere harică, duhovnicească, ce insuflă năzuinţă către cer în inima mea. Fără acest ajutor al lui Dumnezeu, nefericita mea înclinare, căreia nu mă pot împotrivi cu propriile mijloace, m-ar fi făcut să mă leg cu mintea şi cu inima numai şi numai de materie şi să mă amăgesc în chip cumplit şi pierzător pe mine însumi, uitând de veşnicie, de bunătăţile cele gătite mie în ea, să le pierd fără putinţă de întoarcere.

Adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu au primit cu supunere faţă de Dumnezeu, cu recunoştinţă, cu slavoslovire a lui Dumnezeu, necazurile a căror venire asupra lor a fost îngăduită de Pronia lui Dumnezeu. Ei au binevoit, cum spune Sfântul Apostol Pavel, întru necazurile lor; le-au găsit folositoare, neapărat trebuincioase pentru ei; au recunoscut că Dumnezeu pe bună dreptate şi în chip binefăcător a îngăduit ca necazurile să vină asupra lor. Ei au unit năzuinţa voii lor cu lucrarea voii lui Dumnezeu: cu adevărat au binevoit întru pedepsele şi învăţăturile de minte trimise lor de Dumnezeu. Dintr-o astfel de aşezare a inimii, dintr-un asemenea fel de a gândi priveau sfinţii necazurile care se abăteau asupra lor. Mângâierea şi bucuria duhovnicească, înnoirea sufletului prin simţămintele veacului viitor au fost în ei urmare a aşezării sufleteşti insuflate de smerita cugetare. Ce vom spune noi, păcătoşii, despre necazurile care ni se întâmplă? În primul rând, care-i pricina lor începătoare? Pricina începătoare a necazurilor omeneşti este, cum am văzut, păcatul – şi foarte bine face fiece păcătos atunci când, atins fiind de necazuri, îşi întoarce fără întârziere privirile către păcatele sale, le recunoaşte, le învinovăţeşte, se învinovăţeşte pe sine pentru ele, recunoaşte că necazul este dreapta pedeapsă de la Dumnezeu.

Mai este şi o altă pricină a necazurilor: milostivirea lui Dumnezeu faţă de omenirea neputincioasă, îngăduind necazurilor să vină asupra păcătoşilor, Dumnezeu le dă imbold să îşi vină în fire, să se oprească din neînfrânata lor pornire, să îşi amintească de veşnicie, de legăturile lor cu ea, să îşi amintească de Dumnezeu, de îndatoririle lor faţă de El. Necazurile îngăduite de Dumnezeu asupra păcătoşilor slujesc drept semn al faptului că aceşti păcătoşi n-au fost încă uitaţi, nu au fost încă lepădaţi de Dumnezeu, că Dumnezeu vede în ei putinţa de a se pocăi, de a se îndrepta şi a se mântui. Păcătoşi pedepsiţi de Dumnezeu, prindeţi curaj! Că pe cine iubeşte Domnul, ceartă, şi bate pe tot fiul pe care îl primeşte (Evr. 12, 6). Aceasta ne-o vesteşte Sfânta Scriptură înţelepţindu-ne, mângâindu-ne, întărindu-ne. Primiţi pedeapsa, ca nu cândva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă (Ps. 2, 12): primiţi pedeapsa cu conştiinţa faptului că sunteţi vrednici de pedeapsă; primiţi pedeapsa slavoslovind pentru ea pe Dumnezeu, Cel Drept Judecător şi totodată Milostiv în dreapta Sa judecată; primiţi pedeapsa cercetând fără patimă viaţa voastră trecută, mărturisindu-vă greşelile, spălându-le cu lacrimi de pocăinţă, îndreptându-vă purtarea. Aceasta are deseori puţină nevoie de îndreptare pe dinafară, însă foarte multă nevoie de îndreptarea tainică: de îndreptarea felului de a gândi, a imboldurilor, a planurilor. V-aţi abătut de la calea dreaptă prin păcatele voastre: nu o pierdeţi de tot prin cârtire, prin dezvinovăţirea înaintea voastră înşivă şi înaintea oamenilor, care se împotriveşte conştiinţei, prin deznădejde, prin hulă împotriva lui Dumnezeu. Nu prefaceţi mijlocul ajutător care vă este dat în vederea întoarcerii voastre pe calea cucerniciei, mijlocul întrebuinţat de Domnul însuşi, în mijloc de a vă arunca de tot în netocmire, în mijloc de pierzanie.

Altminteri, Se va mânia pe voi Domnul. El va întoarce faţa Sa de la voi ca de la nişte străini: nu vă va trimite necazuri, ca unor uitaţi şi lepădaţi (Evr. 12, 8); vă va îngădui să vă irosiţi viaţa pământească după poftele inimii voastre iubitoare de păcat şi va porunci morţii să vă secere fără veste, ca pe nişte neghine ce s-au făcut de sloboda lor voie şi alegere hrană pentru focul gheenei.

Cei care rabdă în chipul cuvenit ispitele, a căror venire asupra lor este îngăduită de Dumnezeu, se apropie de Dumnezeu, dobândesc îndrăznire către El, devin ai Lui, precum dă mărturie Apostolul: De veţi suferi certarea, ca unor fii Se va afla vouă Dumnezeu (Evr. 12, 7). Dumnezeu umple de bunătăţi duhovniceşti pe cel ce rabdă necazul întru smerenia duhului, ia aminte la rugăciunea lui umilită, adeseori abate biciul şi toiagul pedepsei, dacă acesta nu e de trebuinţă pentru o mai mare sporire duhovnicească. Aşa s-a întâmplat cu slăbănogul tămăduit, care de treizeci şi opt de ani zăcea în pridvorul lui Solomon în mijlocul unei mulţimi de alţi bolnavi, care aşteptau, asemeni slăbănogului, vindecătoarea tulburare a apei de către mâna îngerului. La ce pătimire erau siliţi de către boală şi sărăcie! Este lucru învederat: cei loviţi de boală nu aveau alte mijloace de a se vindeca şi, ca atare, se hotărâseră să aştepte vreme îndelungată minunea care se săvârşea o dată în an, dând vindecare adevărată şi deplină de orice boală, însă unui singur bolnav. Boala slăbănogului a fost o pedeapsă pentru păcate, precum se vede limpede din povaţa dată de către Domnul celui tămăduit: Iată că te-ai făcut sănătos: de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău.

Domnul, Care i-a dat poruncă slăbănogului vindecat să nu mai cadă iarăşi în păcatele pentru care fusese pedepsit cu boală, i-a dat aceeaşi poruncă şi păcătoasei căreia îi iertase păcatele. Mergi, i-a grăit Mântuitorul lumii celei osândite de „drepţii” pământeşti să fie bătută cu pietre, şi de acum să nu mai păcătuieşti (Ioan 8, 11). Vindecarea sufletului şi vindecarea trupului sunt date de Milostivul Dumnezeu cu o condiţie, care este întotdeauna aceeaşi. Păcatul femeii era păcat de moarte; este limpede că şi păcatul slăbănogului intra între păcatele de moarte. Tocmai aceste păcate atrag în cea mai mare măsură pedeapsa lui Dumnezeu! Cel cufundat şi împotmolit în adâncul păcatelor de moarte are nevoie de un deosebit ajutor al lui Dumnezeu – şi acest ajutor se arată în chip vădit prin pedeapsă, în chip tainic prin chemarea la pocăinţă. Omul este chemat la pocăinţă fie prin boala trimisă asupra lui, precum s-a întâmplat cu slăbănogul, fie prin prigoana pe care Dumnezeu a îngăduit oamenilor să o dezlănţuie asupra lui, precum s-a întâmplat cu David, fie în vreun alt fel. Sub orice chip s-ar arăta pedeapsa lui Dumnezeu, trebuie s-o primim cu smerenie şi să tindem fără întârziere spre împlinirea acelui scop dumnezeiesc cu care e trimisă ea: să ne grăbim a folosi doctoria pocăinţei, punând în sufletul nostru legământul înfrânării de la acel păcat pentru care ne pedepseşte mâna Domnului. El ne este arătat fără greş de conştiinţa noastră. Iertarea păcatului şi izbăvirea de necazul prin care suntem pedepsiţi pentru păcat ne sunt dăruite de Dumnezeu doar cu condiţia părăsirii păcatului, care este pierzător pentru noi şi urât înaintea lui Dumnezeu. Întoarcerea către păcatul ce a atras asupra noastră mânia lui Dumnezeu, apoi a fost tămăduit şi iertat de Dumnezeu, slujeşte drept pricină a celor mai mari nenorociri – a unor nenorociri cu precădere veşnice, de dincolo de mormânt. Treizeci şi opt de ani s-a chinuit slăbănogul, bolind, pentru păcatul său. O pedeapsă însemnată – însă Domnul vesteşte o pedeapsă şi mai mare pentru întoarcerea la păcat. Ce pedeapsă este mai grea decât o boală care îl ţine pe cel bolnav ţintuit la pat, împresurat de toate lipsurile, întreaga lui viaţă? Nimic altceva decât chinul veşnic în iad, care-i aşteaptă pe toţi păcătoşii care nu se îndreaptă şi nu se pocăiesc. Amin.”

(Sf. Ignatie Briancianinov, Predici la Triod si Penticostar, Ed. Sophia, Bucuresti, 2003)

08-the-paralytic-of-bethesda.jpg


Categorii

Ce este pacatul?, Duminici si Sarbatori - Noime vii pentru viata noastra, Sfantul Ignatie Briancianinov, Sfantul Ioan Gura de Aur, Talcuiri ale textelor scripturistice, Vindecarea Slabanogului

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

29 Commentarii la “PREDICILE SFINTILOR IOAN GURA DE AUR SI IGNATIE BRIANCIANINOV LA DUMINICA SLABANOGULUI sau Despre grozavia pacatului si sensul suferintei

  1. Oare de cate ori ne-am pus noi sufletul pentru aproapele nostru? Incalciti steril in citate din Sfintii Parinti (ale caror sfaturi nu avem nici pe departe puterea sa le urmam), “isihasm” si filocalii ne-am “instalat confortabil” in forme fara fond, si ne-am inghesuit sau alungit aproapele (dupa metoda lui Procust) sa incapa dupa bunul nostrum plac in modele inchipuite de noi. Oare asta vrea Dumnezeu de la mine?

  2. Dar oare a-i da O FARAMA DE LUMINA aproapelui aflat in BEZNA si INTUNERICULUI NESTIINTEI, din LUMINA datatoare de putere A INVATATURILOR SFINTILOR PARINTI, inseamna “forma fara fond”, pentru tine, Elena??

    HRISTOS ne spune “VETI CUNOASTE ADEVARUL si ADEVARUL VA VA FACE LIBERI!”,si mai dauga, ” Si daca Adevarul va va face LIBERI, atunci liberi VETI FII CU ADEDEVARAT”!

    De ce oare sa ne INCALCIM in CITATE din SFINTII PARINTI? sau reformulat spus, cum de crezi ca CITATELE DIN SFINTII PARINTI il incalcesc pe un om? Eu cred din contra CA IL DESCALCESC!!

    Cand a adus lumina zilei, sau a unui FAR PUTERNIC de lumina in noapte, vreun “neajuns” celui care mergea pe un drum? fiindca L-A LUMINAT??

    Ce “rau” fac oare unui pamantean CITATELE DIN SFITNII PARINTI, Elena?

    Ce rau iti face intr-o calatorie O HARTA DETALIATA a drumului pe care trebuie sa mergi pana la destinatia dorita?

    A-I ARATA unui om ADEVARUL inseamna cum a spus HRISTOS, sa-ti pese mai putin de tine, si SA-TI PUI SUFLETUL PENTRU…EVANGHELIE! Iar Sfintii Parinti tocamai EVANGHELIA ne-o lamuresc atat de frumos si toata viata lor SI-AU PUS SUFLETUL PENTRU EVANGHELIE!

    Oare s[ fie mai buna pentru oameni ALTERNATIVA, ramanerii lor in AUTOMULTUMIREA si AUTOSUFICIENTA “descurcarii lor pe cont propriu, cu cunostintele pe care le-au adunat, si care sunt pine de intelepciunea cea pierzatoare si nebuna a lumii acesteia” decat TRAIREA LOR dupa SFATURILE SINTILOR PARINTI ??!

    Nu cred! E ca si cum un tanar ar refuza Scoala, pentru “scoala strazii” si ar refuza atunci cand ar fi bolnav anumite medicamente adevarate, pentru niste “leacuri babesti”!

    M-au suparat cuvintele tale, Elena, si stii de ce?, fiindca mi se pare (ma rog, ar fi bine sa ma insel si sa gresesc, dar mi-e teama ca nu ma insel) ca ele au un damf “mai ciudat” si “mai putin ortodox”, si contin intr-un mod asemanator putin din acel “ceva” atat de cunoscut al “opiniilor protestantilor (unele dintre ele pline de dispret si de desconsideratie) despre Filocalie si Invatatura Patristica a Ortodocsilor” !

    Sfintii Parinti RAMAN…PARINTI, si nu…filosofi! Iar Cuvintele lor AU PUTERE DE VINDECARE si DE ORIENTARE si maia les DE NASTERE la o noua mentalitate si viziune si intelegere despre lume si viata a mintilor sarmanilor pamanteni imbolnaviti si orbititi si aruncati in confuzie si inselare de sistemul de invatamant al lumii, cel tot mai pagan si de “influenta” mediului social lumesc si neo…paganizat si secularizat!

    Ca sa inchei, eu nu ma incalcesc in cuvintele FILOCALIEI si ale Sfintilor Parinti, ci prin ele AM IESIT DIN INCALCITURILE si ITELE LUMII (atat cat am iesit, ca inca mai am de….luptat) si cu deosebire din ROBIA explicatiilor ei pline de minciuna, in care Adevarul ADUS DE HRISTOS intre oameni, este OCOLIT si ASCUNS si IMPIEDICAT ca sa fie cunoscut, asa cum TREBUIE cunoscut!

    Stii cu ce-i aseman eu pe Sfintii Parinti? Cu (iertare pentru ex. acesta mai putin gandit, dar care mie imi place mult) Ajutorul si indicatiile date de MURPHY, din filmul Matrix, lui NEO, ca sa IESE din “INCALCITURILE” lui MATRIX, adica a “MATRITEI”!

    Asa cum Murphy l-a ajutat pe Neo sa CUNOASCA realitatea si INSELACIUNEA si ORBIA si ROBIA in care ii tinea LEGATI prin NECUNOASTERE sistemul acela opresiv din acel film, ei bine tot ASA SFINTII PARINTI ii ajuta pe oameni sa iasa din”MATRITEA” in care ii tine legati si inebuniti de minte si de inima, pe oamenii acestei lumi, PRINTR-UN SISTEM de educatie si de…jurnalism si media atat de…ticalos, lumnea aceasta dusmana lui Hristos si Adevarului Sau!

    Asdar surioara ELENA, sa fim cu toti mai atenti la exprimari, si sa nu ne punem conceptiile (mai putin…drepte) ale noastre inaintea LUMINII Sfintilor Parinti!

    Mie si un FONFAIT si SASAIT si BALBAIT, daca imi spune ceva din Sfintii Parinti, IMI ADUCE BUCURIE si FOLOS DUHOVNICESC…!

    Sper ca in viitoarele postari sa ne dumirim impreuna despre ceea ce vrem sa spunem si mai ales sa se …inteleaga de catre ceialalti…fiecare dintre noi!

    DOAMNE AJUTA!

  3. Inca ceva (ca o mica continuare a ideii de mai inainte…)!

    Parintele Profesor Dumitru Staniloae ne spune (citez din memorie si nu mot a mot ideea aceasta) ca inceperea UNEI VIETI noi DE INDREPTARE morala de sine a unui om care a trait in pacate si vicii, incepe CU DEMARAJUL MENTAL al unei noi gandiri, care are in Centrul ei descoperirea de catre acel om a mesajului mantuitor al Evangheliei lui HRISTOS si al Bisericii lui!

    In Punctul acesta de PLECARE (de “RESTART”) mental si mai ales in Starea “DE URNIRE DIN LOC” si de “MISCARE SI MERGERE efectiva ” pe un drum nou de invatura si viziune si mentalitate despre lume si viata IL DUC si ADUC Invataturile Sfintilor Parinti pe un om!

    Poate ca un astfel de om nu ar fi…vrut sa se urneasca din loc, si sa plece pe DRUMUL CUNOASTERII ADEVARULUI, dar a avut sansa sau “ghinionul cel fericit” de a cunoaste un crestin sau un Pastor crestin ortodox CARE I-A …”URNIT MINTEA DIN LOC”!
    Oare a gresit cu ceva un astfel de crestin sau Pastor ortodox de suflete ca l-a ajutat pe un om LEGAT si INFASURAT “fedeles” in necunoastere si nestiinta SA CUNOASCA DRUMUL VIETII? Nu cred!
    Si tot asa, consider ca NU gresesc nici cei care IMPRASTIE si SAMANA SAMANTA LUMINII si A ADEVARULUI chiar SUB FORMA CITATELOR si APOFETGMELOR si SENTINTELOR patericale, filocalice sau patristice sau a citatelor de VERSETE BIBLICE! Caci toate aceste citate si versete si apoftegme sunt in realitate niste mici “INDICATOARE” (ca si indicatoarele de circulatie), care il ajuta pe un om care pleaca din taramul nestiintei sa ajunga la DRUMUL LARG si BUN, care duce in Imparatia LUMINII VESNICE.

    Iar Drumul acesta larg, la care il indruma si il ajuta sa ajunga pe un pamantean, citatele biblice si filocalice si patristice se aseamana (ca o asemanare metaforica, in opinia mea) cu o “Autobanda-Autostrada” cu mai multe benzi mari de drum.
    Da! DRUMUL CEL BUN, DRUMULUI INVATARII SISTEMATICE (a tot ceea ce trebuie cunoscut de catre un crestin, macar in linii generale) care duce DIRECT IN IMPARATIA CERURILOR, IN IMPARATIA ADEVARULUI, si la care vrea BISERICA sa-i aduca pe fiii sai, si pe care doreste ca ei apoi sa mearga, are mai multe “benzi”, si fiecare dintre crestinii doritori de mantuire se incadreaza “cu vehicolul preocuparilor lor si nevointelor lor” pe cea care ii place in mod special si anume…”banda” biblica, “banda” patristica, “banda” patericala, “banda” dogmatica, “banda” liturgica, “banda” juridico-canonica, “banda” MISTICO-ASCETICA…etc.
    Insa pana a ajunge “LA AUTOBANDA” cunoasterii DIN BELSUG a lucrurilor care te ajuta sa inaintezi cu putere catre Cer, trebuie sa te zbati sa IESI DIN INFUNDATURILE cele pline de…noroi ale lumii acesteia…!

    La inceputul acestui an, am facut o vizita in Italia cu masina, la Padova impreuna cu niste frati, mergand sa-l vizitam pe un frate crestin ortodox, care se lupta sa ramana “necucerit” de “duhul secularizator si neopagan al Occidentului”. Cand plecat inapoi catre tara, fratele ne-a dat “indicatiile” ca sa ajungem la…”autobanda” si de acolo sa meregem linistiti catre scumpa noastra tara.
    Dar, dintr-o eroare, nu am urmat intrutotul “indicatiile” fratelui, si am mers pe drumuri secundare, de ne-am saturat si am ajuns aproape la disperare ca nu mai ajunegem pe autobanda, mai bine de 30 de kimoletri pana am ajuns in alt oras, si abia de acolo, am “reusit” sa INTRAM pe autostrada.
    Ei bine, in acele momente, de tensiune si “suparare” ca nu mai gasim autostrada, MI-AM ADUS AMINTE DE CUVINTELE DOMNULUI despre “CALEA CATRE CER” pe care…PUTINI O AFLA (MATEI, cap.7, vers.14)! Dar cand o afla MERG CA PE…”autobanda”, fiindca spune Sf. Prooroc David in Psalmul 17, vers.22: “Si m-a scos la loc LARG, m-a izbavit, ca m-a voit”!

    Am auzit o data o predica (in format audio) a Parintelui Prof. VASILE MIHOC despre “CALEA “STRAMTA” si CALEA “LARGA””, in care Parintele profesor spunea ca calea “stramta” este “stramta” DOAR LA INCEPUTUL VIETII DE CREDINTA, dar dupam aceia TOT SE LARGESTE, cu cat crestinul inainteaza in virtute si viata duhovniceasca si in cunoasterea ADEVRAULUI!
    Si tot asa, calea “larga” este “larga” DOAR LA INCEPUT, cand tinerii incep savarsirea pacatelor si faradelegilor, dar dupa o vreme, ca si la FIUL CEL PIERDUT, calea aceasta INCEPE SA SE INGUSTEZE SI STRAMTEZE si sa dea in INFUNDATURI, si mai ales…IN GROAPA IADULUI VESNIC!
    Asadar este un paradox cu privire la aceste cai, fiindca intelegerea lor reala este DE FAPT INVERSA decat o stie multa lume…si anume cine O IA PE CALEA STRAMTA, paradoxal DA DE LARGIME SI BUCURIE, iar cine o ia pe calea larga, DA DE INFUNDATURA VESNICA A IADULUI!

    Cele doua feluri de viata corespunzatoare celor doua cai, Sfintii Parinti le mai aseamana cu DOUA HAINE! Felul de viata crestin si plin de virtute, este asemanat cu o HAINA plina de spini si scaieti la suprafata, dar CARE ESTE CAPTUSITA CU BLANA MOALE! Iar felul de viata lumesc si pagan si necrestin (si mai nou…anticrestin) este asemanat cu o haina frumoasa si luxoasa si foarte atragatoare, dar care ESTE CAPTUSITA CU SPINI SI CIULINI SI SCAIETI SI PALAMIDA, si care mereu ii impunge si inteapa pe cei care au…”imbracat-o”!

    Noi SA IMBRACAM HAINA VIETUIRII CRESTINE, care desi pare in ochii “fiilor lumii si ai veacului acestuia” ca “urata” si spinoasa, ea in realitate FOARTE COMODA si NEVATAMATOARE si OCROTITOARE de frigul lumii acesteia si de “caldurile” inabusitoare care se perinda prin desertul lumii acesteia!

    Faca Bunul Dumnezeu ca toti oamenii sa iasa din “infundaturile” si mlastinile si nisipurile miscatoare ale lumii si ajunga pe DRUMUL LARG SI BUN, pe “autostrada” LUMINII INVATATURII BISERICII, si ca toti oamenii sa IMBRACE HAINA VIRTUTII si VIETUIRII CRESTINE ca sa se mantuiasca! AMIN!

    HRISTOS A INVIAT! SLAVIT SA FIE DOMNUL!

  4. Elena!

    Fara a descuraja facerea de bine si mila pentru aproapele, eu – era s-o patesc – dar m-a pazit Dumnezeu; anul trecut – intr-o dimineata – de la metrou la Unirea o femeie batrana, cerea o bucata de paine si ruga sa fie dusa dincolo de gang fiindca abia putea merge; mi s-a facut mila de ea si, am luat-o de brat sa se sprijine de mine hotarata fiind s-o ajut; un nene ce vindea ziare m-a oprit si mi-a spus sa nu ma risc sa trec cu ea dincolo fiindca in gang ma asteapa vreo 2-3 care imi vor da cu ceva in cap si-mi vor lua nu numai geanta ci si pielea dupa mine; m-am oprit in loc mirata cautand la batrana; ce-a urmat?! injuraturi, blesteme atat pentru cel care m-a pus in garda, cat si pentru mine care am refuzat s-o mai ajut! Si in facerea de bine iti trebuie dreapta socoteala: eu – spre exemplu – nu dau pomana la tigani! Sunt sanatosi bine merci, au ochi, urechi, brate si sanatate: sa munceasca! La cei profesionisti (de pe langa statii de metrou, RATB…)la fel: nu stiu cat ii ajuti fiindca au in spate pe altii ce le iau toti banii (de la mine, de la tine, de la toti cei care ii dau de pomana); de vrei sa-i ajuti da-le de mancare si eventual o sticla cu apa fiindca vor manca/vor bea…bani – insa – nu!

    Asa ca, nu-ti mai face procese de constiinta, nu toata lumea este indreptatita sa primeasca! E mai bine sa ai grija mai intai de cei din familie, neam, prieteni, cunostinte, apoi – daca iti permiti si se poate – si pentru ceilalti – dar – pe care ii sti ca au nevoie de ajutor in adevaratul sens al cuvantului. Deunazi, la stiri arata pe unul care facea pe schiopul dar isi stransese bani pentru LOGAN.

  5. Bre Frate Vela!
    Eu te inteleg si te aprob! Ne-ai dus pe toate benzile (1,2 si 3) dar pan’la DN1 mai e cale batuta! Mai sti?! Poate d-aia nu ne gasim loc liber si ‘drum bun’ ci doar cale batuta…fiindca sunt prea multe gropi si povarnisuri (atat in Bucuresti cat si – mai ales – in afara lui)! 🙂

    P.S. O zi implinita si foarte buna iti urez! Mi-ai placut ca de obicei!

  6. Hristos a inviat!
    Imi cer scuze de la Magda pe care o consider o femeie foarte inteligenta dar si de la altii care scriu aici. Stiu ca nu are nici o legatura cu subiectul si temele prezentate pe site, dar observ ca tot mai multi romani,oameni cu carte, nu stapinesc prea bine limba romana. Nu stiu de ce ma revolta…poate si pt ca românul,chiar in pribegie, sufera de snobism ( ca si in tara) si se mindreste tare ca vorbeste limbi straine, in timp ce limba lui materna n-o stapineste.
    Fratilor, spunem: ” sa fii”(connjunctiv) si “fii”( imperativ) dar “nu fi” ( cu un singur “i” la forma negativa). Sau “sa stii”( cu doi “i”) in timp ce la infinitiv e “a sti”… Cam asta, si iertati, poate nu e chiar atit de importanta limba noastra, ca daca tot nu prea produce…nimic, mai simplu e cu greaca, spaniola, engleza…pe care siiiguuur le stapinim mai bine!
    De altfel banuiesc ca admin nici nu va fi de acord sa publice mesajul meu, dar eu va cer totusi iertare,

  7. Eu – una – nu ma supar! Ai perfecta dreptate! Dau rasol la scris fara sa recitesc si sa ma corectez. Macar aici sa scriu corect!

  8. Multumesc!Imi place tot ce citesc!Ma refer la cuvintele Sf.Ioan Gura de Aur.Dar admir -ca de fiecare data-pe cei ce comunica aici.DOAMNE AJUTA PE TOATA LUMEA!

  9. Rostul citirii din scrierile Parintilor nu mi se pare a fi acela de a gasi retete de urmat in cutare sau cutare situatie concreta, mai mult sau mai putin urgenta, pentru aceasta cel mai potrivit e un indrumator spiritual (duhovnic) pe care sa il consultam periodic sau la nevoie. Eu cred ca lecturile filocalice trebuie facute dupa un plan mai amplu, de formare duhovniceasca, si e de asteptat ca ele sa dea rezultat in timp mai indelungat, peste ani. Nu vad asadar un conflict intre dorinta de imbunatatire prin citit, pe de o parte, si practicarea virtutilor (milostenie, cumpatare si celelalte) pe de alta. Exista un timp si un bun prilej pentru fiecare, daca am vrea sa le facem 🙂

  10. @Vela Gheorghe
    Oricat de pacatosi suntem nici unul dintre noi nu dorim sa ne despartim de Dumnezeu. Sunt crestin ortodoxa, frate Vela!
    Eu nu cred ca tainele bisericii noastre crestin ortodoxe pot fi administrate “on line”. Deci, daca dupa “lumina duhovniceasca” tanjeste sufletul meu, pai atunci eu nu caut sfaturi duhovnicesti nici la epitroape (acesta presupun ca este pluralul la feminin al substantivului epitrop ), nici la preotese, nici membrii sau membrele (sic!!!) Consiliilor Parorhiale, nici pe Internet sau aiurea (vezi PIDALION, Canoanele 64 si 70), ci cu cat discernamant mi-a mai ramas alerg cu toata dragostea crestineasca, hotararea si increderea catre slujbele din SFANTA NOASTRA BISERICA ORTODOXA, si sub patrafirul si sfatul unui preot crestin ortodox, si nu ma poate opri din aceasta hotarare nici oprobiul “elitei de albine lucratoare” (genul de bigotism ce a favorizat devieri similare cu fenomenului Rasputin) cu care s-au “pricopsit” majoritatea lacasurilor noastre de cult, si nici frica de “ciufuleala” cu care ma aleg sistematic la spovedanie (pentru motive intemeiate sau nu, stie Dumnezeu pentru ce). Adevarul este, fara exceptii, totdeauna foarte simplu: puternic este Dumnezeu sa descopere duhovnicului meu “cataplasma” (de orice natura, fie si un citat din Sfintii Parinti, Filocalii, etc.) potrivita ranii mele!
    Frate Vela, eu am mare respect pentru eruditia si zelul dv. duhovnicesc. Gesturile frumoase sunt asa de putine in viata noastra, incat ele nu trebuiesc ignorate. Chiar daca eu nu va aprob metodele, nu sunt de accord cu conceptiile dv, este evident ca dv. ati avut macar atata dragoste crestineasca, incat nu v-ati precupetit efortul si timpul pentru mine. Aceasta tot dragoste pentru aproapele se numeste! Va multumesc mult!

    @Magda
    Asa este! Am avut si eu cateva episoade “spectaculoase”. La momentul acela si sub impresia puternica a celor intamplate am fost chiar foarte tulburata. In perspective timpului insa, cand toate impulsurile s-au atenuat am vazut doar ca Dumnezeu m-a pazit, chiar si atunci cand eu nu stiam ca El exista! Numai incearca sa gandesti ce s-ar fi putut intampla daca Dumnezeu nu ar fi luminat acea persoana sa te atentioneze la ce pericol te expui! Aceasta tot dragoste pentru aproapele se numeste! Multumesc pentru mana intinsa!

    @Admin
    Daca intr-adevar credinta se demonstreaza prin fapte, si eu cred ca asa este, mi se pare ca dv. aveti “desaga” plina de ele. Toata energia cheltuita de dv. pentru a mentine acest site la nivelul la care este tot dragoste pentru aproapele se numeste! Sa nu fie aceasta spre lauda sau ispita (sa nu fie!), ci doar ca multumire si impuls pozitiv pentru mai departe. Cred ca a fost postat acum de curand un comentariu plin de sensibilitate al cuiva (sa ma ietati, dar nu imi aduc aminte numele) care aprecia pozitiv efortul dv. cu acest site. Ma alatur si eu acelui comentariu si sa va dea Dumnezeu putere sa continuati sa va valorificati talantii cu aceeasi daruire si discernamant ca si pana acum!

  11. @ Elena:

    LA MULTI ANI SUB OCROTIREA SFINTEI IMPARATESE ELENA!
    Iti multumim din suflet, dar, din pacate, desaga este CU ADEVARAT GOALA… Absolut sincer 🙁

  12. Si eu iti doresc la multi ani, si sa dea Dumnezeu sa ii traiesti cu intelepciune si spor duhovnicesc si roade duhovnicesti. Amin!

    Surioara Elena,in priviinta “eruditiei” sin a ravnei te inseli, sunt departe de “cunostinta duhovniceasca si curata (neamestecata si curatita de imbarile nocive al cunostintelor ucigatoare de suflet ale firii celei vechi)”, iar zel duhovnicesc am rar de tot. In privinta “metodelor” mai putin intelepte ale mele de abordare a unor subiecte pe acest site-ar putea sa ai dreptate.

    Dar in priviinta conceptiilor, ar trebui sa fie si ale mele si ale fratiei tale cam…”similare”.

    Cu vremea as vrea sa ne cunoastem “virtual” si “din cuvinte” mai bine…

    Doamne ajuta! La multi fericiti si rodnici ani!

    Hristos a inviat!

  13. @ Florin

    Asa este si foarte bine spui, frate! Nu e un conflict (in principiu), dar.. poate sa fie, atunci cand cititul (sau scrisul) devine patima, ocupa cam tot spatiul si timpul nostru rezervat celor “duhovnicesti” (si cu “rezervarea” asta fiind o mare problema) si INLOCUIESTE lucrarea duhovniceasca. Depinde foarte, foarte mult si cum citim cartile sau textele/articolele duhovnicesti, ca ele sa ne patrunda in inima, sa poata fi rumegate bine si sa poata sa si aduca rod. Altfel ne umplem de “informatii” si ramanem la fel, eventual doar mai umflati in pene ca “stim mai multe” 🙁 Iar Elena cred ca voia sa atraga atentia in primul ei comentariu de aici si asupra a ceva ce spunea si parintele Seraphim Rose: uneori citim sau vorbim cu multa usurinta (si usuratate) despre lucruri teologice sau contemplative (“mistice”) inalte, mult peste nivelul nostru, care ne fac sa traim in inchipuire, si asta ca o forma de “evadare” de la adevaratele responsabilitati cerute de nivelul si masura noastra duhovniceasca. Exista si acest risc, sa ne refugiem in idei mari si frumoase, ca sa fugim, de fapt, de viata noastra.

    Dar citirea duhovniceasca este indispensabila mantuirii, o spun clar Sfintii Parinti, numai sa nu uitam scopul ei si sa o facem in duhul potrivit (in curand vom incerca sa punem pe site ceva si pe tema asta).

  14. Referitor la ideea despre CITIREA DUHOVNICEASCA a Cartilor PARINTILOR, abordata mai devreme de fratele Admin, spune Sf. Teofan Zavoratul in lucrarea sa “MANTUIREA IN VIATA DE FAMILIE” ca sdunt 2 FELURI DE CITIRE din Cartile duhovnicesti:

    Primul este pentru MARIREA CUNOSTINTELOR duhovnicesti. Acesta este destul de obositor, cere mult timp si multe informatii ca sa fie acumulate.

    Cel de-al doilea fel de citire este CEL PENTRU ZIDIREA DUHOVNICEASCA a noastra. Sf. Teofan spune ca din citirea cartilor cu care ne indeletnicim, unele idei NE CAD DIRECT IN INIMA, si daca AM PRINS asa ceva in inima, atunci SA LASAM CITIREA si sa CUGETAM la ceea ce…”a cazut in inima noastra”!

    Tot Sf. Teofan, in aceeasi lucrare, RECOMANDA, ca dimineata, pentru, A NE RUGA CUM SE CUVINE, trebuie ca, chiar de cand ne-am ridicat din pat, SA CUGETAM LA CELE FACUTE DE DOMNUL, LA MARIREA LUI, LA OCHIUL LUI NEADORMIT CARE NE VEDE, LA PUTEREA LUI CU CARE TINE TOATE, si mai ales, LA CEEA CE SPUNE (contine ca si dogme si invatatura) CREZUL!

    Si cugetand noi la toate acestea, “luam” foc in minte si in inima, “IN CUGETUL MEU SE VA APRINDE FOC” spune, un psalm!, spune Sf.TEOFAN, intr-o alta lucrarea a sa “CALEA SPRE MANTUIRE”! Focul RAVNEI pentru Dumnezeu si pentru lucrarea duhovniceasca este numit de Sf. TEOFAN, ca fiind “RADACINA VIETII”, si in cine nu mai arde acest foc al ravnei duhovnicesti, despre acel om se poate spune ca se implinesc cuvintele Scripturii ca “ITI MERGE VORBA CA ESTI VIU, DAR DE FAPT ESTI…MORT”!

    Asadar NOI SA CITIM PENTRU ZIDIRE, si de asemenea TOT PENTRU ZIDIRE sa si CUGETAM din cand in cand,cugetarea la cele de sus, si cu desoebire la ATRIBUTELE DOMNULUI este iarasi foarte recomandata de Sfintii Parinti (cu deosebire de Sf. MAXIM MARTURISITORUL), fiindca ea trebuie sa “TINA MEREU LOCUL” cugetarii …desarte, prin care se lucrareaza INCEPUTUL DECADERII si RUINARII noastre launtrice!

    Doamne ajuta!

  15. Pingback: Război întru Cuvânt » DUMINICA SLABANOGULUI DE LA VITEZDA: “De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau!”
  16. Pingback: DUMINICA SLĂBĂNOGULUI DE LA VITEZDA:”De acum să nu mai păcătuiești,ca să nu-ți fie ceva mai rău!” « Vremurile de pe urmă
  17. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE CALCIU DESPRE SINGURATATE SI UNIREA INTRU BISERICA
  18. Pingback: Război întru Cuvânt » Duminica slabanogului de la Vitezda. DE CE SUFERINTA? DE CE BOALA? CUM SA IL AJUTAM PE CEL CARE SUFERA? Ne raspunde Parintele Arsenie Muscalu (audio)
  19. Pingback: Război întru Cuvânt » Predica PS Sebastian Pascanu, Episcopul Slatinei si Romanatilor despre FORMALISM SI NEPUTINTA DE A NE BUCURA DE BINELE APROAPELUI
  20. Pingback: Duminica Slabanogului din Vitezda: DESPRE IPOCRIZIA LEGALISTA SI LIBERTATEA DUHULUI: “De ce ajungem sa pretuim mai mult o regula decat un om?” -
  21. Pingback: Predici audio la Duminica slabanogului de la scaldatoarea Betezda: IPS BARTOLOMEU, IEROM. MARCU (Putna) si ARHIM. DAMASCHIN (Sihastria Putnei): “DOAMNE, NU AM OM!” -
  22. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR (13 nov.) – merinde necesare pe calea cea stramta, candele fierbinti pentru incalzirea si luminarea sufletelor: “Prin comoditate sa nu se astepte cineva sa vada cerul” -
  23. Pingback: “Vrei sa te faci sanatos?” CUVANT CATRE CEL SLABANOGIT DE PACAT al Ierom. Grigorie Sandu -
  24. Pingback: Din predica Sfantului Nicolae Velimirovici la DUMINICA SLABANOGULUI DE LA SCALDATOAREA VITEZDA: “Iata Omul care a venit pentru om!”; “Mila este mai de pret decat orice fel de punere in lege pe dinafara” -
  25. Pingback: PREDICA Sfantului Luca al Crimeei la DUMINICA SLABANOGULUI: “De ce oamenii raspund atat de des cu nerecunostinta si ii defaimeaza pe binefacatorii lor?” -
  26. Pingback: Predici audio la Duminica slabanogului de la scaldatoarea Betezda: “DOAMNE, NU AM OM!”/ IPS Augustin de Florina: “Domnul intreaba: Omenire, vrei sa te faci sanatoasa? Alege si ia, omule. Omul veacului nostru ce alege? Aici este tragedia&
  27. Pingback: “Doamne, ajuta-ma sa vreau sa pot!”/ VIATA CA UN MULTI-TASKING LA FOC AUTOMAT: “Cum sa Isi mai gaseasca Domnul timp de noi, cand noi nu ne mai gasim timp nici pentru noi insine?”. CU CE “C.V.” NE PREZENTAM IN FATA LUI D
  28. Pingback: Duminica Slabanogului din Capernaum: CUM SE EXPLICA LEGATURA DINTRE PACAT SI SUFERINTA NOASTRA SI A LUMII? | Cuvântul Ortodox
  29. Pingback: RIDICA-TE, IA-TI PATUL TAU SI UMBLA! “Dumnezeu ne vrea luptandu-ne si INCERCAND NEINCETAT! El stie putinatatea noastra, stie cat de slabi suntem, dar vrea SA NU NE LASAM si SA NU NE LEPADAM de increderea in iubirea Sa” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate