STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX, vazatorul luminii necreate si cunoscatorul neinselat al lui Dumnezeu. EXPERIENTA HARULUI si PUTEREA RUGACIUNII CU DURERE. Ce se intampla cand omul nu-si schimba viata dupa ce s-a savarsit cu el o vindecare minunata? CARE E CEA MAI MARE TRAGEDIE PENTRU OM?
CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV (†11 iulie 1993)
Va recomandam si:
- VIDEO si AUDIO: Cuvantul IPS Hierotheos Vlachos de la LIBRARIA SOPHIA: La Staretul Sofronie gasim raspunsuri pentru cautarile si deznadejdile omului de azi. Am gasit un om care a trait in vremea noastra in duhul Sfintilor Parinti
- MITROPOLITUL IEROTHEOS VLACHOS – LA BUCURESTI, sambata si duminica – pentru conferinta si lansarea editiei revizuite a cartii “STIU UN OM INTRU HRISTOS: Staretul Sofronie, isihastul si theologul”. PREZENTAREA CARTII
- IPS Ierotheos Vlachos despre CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV (†11 iulie 1993), cel care ITI TRANSMITEA VIATA SI DUH DE POCAINTA prin simpla sa prezenta si prin binecuvantare: “Era un om care efectiv L-a vazut pe Dumnezeu. A fost un urmas al Sfintilor Parinti. Viata este un rezumat al vietii si teologiei Sfintilor Simeon Noul Teolog si Grigorie Palama” (video, audio, text)
- RASPUNSURILE din conferinta de la Bucuresti (Facultatea de Drept) a MITROPOLITULUI IEROTHEOS: “Dumnezeu nu-Si impartaseste darurile celor care ‘dorm’, celor care nu lucreaza… SA NU DEZNADAJDUITI NICIODATA!” (video, audio, text)
- PARINTELE RAFAIL NOICA evocand la Cluj chipul sfant si minunile discrete ale ARHIMANDRITULUI SOFRONIE (video). “Cunosc un om in Hristos” – CUVINTE DUHOVNICESTI (si audio) din tezaurul viu al duhovnicului de la Essex
***
- MARTURII DESPRE SFANTUL PARINTE SOFRONIE – 20 de ani de la nasterea in Cer a unui adevarat “staret” purtator de Duh al secolului XX
- FIRESCUL MINUNILOR, SIMPLITATEA NOBILA A SFINTENIEI. Parintele Rafail despre duhovnicul sau sfant, Cuviosul Sofronie
- Fericitul Arhimandrit SOFRONIE DE LA ESSEX – OMUL PUTERII DISCRETE A DUHULUI si purtator in inima sa al suferintelor fiecarui om
- “Daca Parintele Sofronie nu este sfant, atunci nimeni nu e sfant!”
- Noi marturii despre Sfintii Siluan si Sofronie. DARUL CUVANTULUI TAMADUITOR SI TAINA “REPETITIEI” DUHOVNICESTI
- CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV – intimul Duhului si puterea sfanta a cuvantului. Plus: PARINTELE SOFRONIE SI BISERICA RUSA
- FERICITUL SOFRONIE SAHAROV – CUVANTAREA DE RAMAS BUN: “Noi nu ne despartim…”
- VIATA SFANTULUI NOSTRU PARINTE SOFRONIE (Saharov): “Nu puteti pastra rugaciunea… pentru ca nu va rugati pentru oameni”
***
Intervenţia minunată şi pocăinţa
“Un astfel de Stareţ ce trăia în isihia minţii, cu o dragoste kenotică [in care se golea de sine insusi, n.n.] faţă de toţi oamenii, în unire şi comuniune cu Dumnezeu, era cu neputinţă să nu provoace schimbări duhovniceşti în cei pentru care se ruga – dacă, desigur, şi aceia răspundeau chemării sale. De obicei se ruga pentru toată omenirea. Undeva scrie un cuvânt minunat, care ne arată că era rugător pentru întreaga lume, preot al întregii lumi:
„Grija pentru toţi face ca slujirea unor persoane anume să devină o piedică şi te determină oarecum să te îndepărtezi de ei” .
Odată însă, după cum îi scrie lui Balfour, s-a rugat pentru o femeie, o cunoştinţă a sa, care suferea de cancer în stadiu terminal, fiind „condamnată la moarte, după părerea doctorilor”. Stareţului i s-a cerut să se roage pentru ea şi a făcut-o „cu bucurie în duh, dar cu multă durere în inimă”. A rămas lângă patul ei la spital „mai mult de două ceasuri”, rugându-se împreună, vorbind, discutând, şi apoi împărtăşind-o cu Preacuratele Taine. Femeia s-a vindecat pe deplin, cu lucrarea lui Dumnezeu şi cu rugăciunea Stareţului. Aceasta nu i-a prilejuit însă schimbarea prin pocăinţă, nici ei, nici soţului ei, şi amândoi au continuat să-şi trăiască viaţa lumească de dinainte. Dar, precum scrie Stareţul,
„minunea nu s’a săvârşit pentru ca ei să rămână cum fuseseră până atunci”:
femeia s-a îmbolnăvit din nou. De data asta, scrie Stareţul,
„mi-a fost cât se poate de greu din nou să cer lui Dumnezeu, căci prima mea nădejde fusese zădărnicită: ei nu renăscuseră”.
Şi aceasta i-a adus certitudinea că rugăciunea pentru bolnavi, pentru vindecarea lor pe cale minunată,
„este cu putinţă numai dacă se făgăduieşte pocăinţă, adică a-şi schimba fundamental întreaga viaţă, ca slava lui Dumnezeu să-şi afle loc în ei, ca tot restul vieţii lor să se petreacă de acum tocmai în planul slavei lui Dumnezeu”.
În acest fel trăieşte, se poartă, păstoreşte, se roagă un Părinte duhovnicesc isihast.
Theofania – Dumnezeiescul Har
După învăţătura revelată a Bisericii, Dumnezeu are esenţă (ousía) şi lucrare (enérgeia) şi, în vreme ce esenţa Sa este de neîmpărtăşit omului, energia-lucrarea Sa poate fi împărtăşită. Lucrarea lui Dumnezeu, precum învaţă Sfântul Grigorie Palama, este făcătoare-de-esenţă, făcătoare-de-viaţă, făcătoare-de-înţelepciune şi făcătoare-de-dumnezei (îndumnezeitoare). Astfel, întreaga zidire, în chip potrivit fiecărei făpturi, este părtaşă la lucrarea lui Dumnezeu – dar numai sfinţii şi îngerii sunt părtaşi la lucrarea Lui cea îndumnezeitoare.
Energia-lucrarea lui Dumnezeu este numită şi Har [dar] al lui Dumnezeu, deoarece ne este dăruită de El. Nu este lucrarea noastră. Dumnezeu e Cel ce făptuieşte îndumnezeirea, în vreme ce omul doar primeşte îndumnezeirea. Şi, deoarece Harul lui Dumnezeu este Dumnezeiesc, de aceea şi energia-Harul se numeşte nezidită, căci nu a fost creată – ci, dimpreună cu Dumnezeu, este mai nainte de toţi vecii. Omul care înaintează spre îndumnezeire este părtaş la lucrarea curăţitoare, luminătoare, îndumnezeitoare a lui Dumnezeu, şi se numeşte îndumnezeit.
În scrisorile sale către Balfour, Stareţul Sofronie face referire la această temă theologică a Dumnezeiescului Har, deoarece în acea vreme, mai mult decât până atunci, era scăldat în energia-lucrarea lui.
Dumnezeiescul Har este dar al lui Dumnezeu, nu este izbânda sau lucrarea noastră; este lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu, care vine către om atunci când el nici nu se aşteaptă. Omul înţelege în această stare că este părtaş unui dar ce nu-i aparţine, care nu este omenesc, ci are o altă obârşie, dumnezeiască. Stareţul scrie:
„Experienţa însă arată că Harul vine la noi atunci când îl aşteptăm cel mai puţin, când ne socotim nevrednici de el, ba chiar de însăşi mântuirea. Dar toate acestea într’o măsură.”
Într-un alt loc descrie foarte minuţios şi relevant cum Harul lui Dumnezeu vine în sufletul care a pătimit multă durere şi îl mângâie, şi îl întăreşte. De asemenea, descrie din proprie experienţă cum, după ce omul a vieţuit ani îndelungaţi în starea de întuneric a căderii, voinţa-libertatea-patimile lui se împotrivesc Dumnezeiescului Har – însă Harul îşi săvârşeşte lucrarea cu răbdare şi respect faţă de libertatea omului. În cele din urmă, Dumnezeiescul Har îl călăuzeşte pe om la pocăinţă şi îi îndreaptă urmările rătăcirilor voinţei celei libere, însă şi omul împreună-lucrează la mântuire. Din această analiză, este demn de luat în seamă un pasaj semnificativ:
„Dar totuşi, într’o extremă încordare a voinţei, ajungeam la mine în odaie şi aproape cădeam la pământ în neputinţă, din pricina zbuciumului şi a urâtului, gata să zgârii pământul cu unghiile, gata să plâng din durerea inimii, şi chiar plângeam. Şi numai rugăciunea mă ridica şi reaşeza pacea în inimă. Dar o pace pe care înainte nici nu mi-aş fi putut-o închipui cu putinţă, care până atunci nici nu venise în inima mea.”
Stareţul a avut o mare experienţă a cercetărilor Dumnezeiescului Har. Cunoştea nu din studiul cărţilor, ci din experienţa personală lucrările felurite ale Harului
„în fiecare om, ţinând seama de înclinarea lui sufletească şi de structura lui mentală. În unii el se manifestă furtunos, în alţii, dimpotrivă, foarte subţire şi gingaş; în unii treptat se înalţă de la măsuri mai mici la mai mari, în alţii însă se manifestă dintr’o dată cu putere mare iar apoi, s’ar părea, îi părăseşte.”
Înlăuntrul omului se petrec multe schimbări, descreşteri şi creşteri ale Dumnezeiescului Har, iar omul cunoaşte existenţial această stare, cunoaşte când Harul lui Dumnezeu lucrează înlăuntrul său şi când, după iconomia lui Dumnezeu, îl părăseşte. Fireşte, în această stare, omul poate deosebi lucrările Harului celui nezidit al lui Dumnezeu de darurile fireşti pe care le are, căci aşa-numitele daruri naturale-ontologice rămân permanent înlăuntrul lui, chiar dacă pentru o vreme nu sunt lucrătoare, în timp ce Dumnezeiescul Har vine – şi se depărtează. Iar lucrul acesta este foarte limpede cunoscut de omul care a primit acest dar. Scrie:
„Noi trebuie să ştim când sântem cu Dumnezeu şi când ne îndepărtăm de la El; trebuie să ştim ce avem de făcut în fiecare zi spre a rămâne în Dumnezeu, spre a ne apropia de El.”
Stareţul cunoştea nu doar venirea şi ridicarea Dumnezeiescului Har în propria sa lume lăuntrică, ci îl vedea că lucrează şi în alţi oameni. Aceasta nu era o dezvoltare a vreunei calităţi fireşti, nici rezultatul cunoştinţelor psihologice, ci rod al experienţei trăite a Dumnezeiescului Har. Se vede foarte limpede din scrisorile sale către Balfour că putea distinge între lucrările zidite şi nezidite, între lucrările diavoleşti şi Dumnezeiescul Har, fapt pe care îl conferă harisma theologiei. Acest discernământ, care este dovada vederii dumnezeieşti şi a cunoaşterii din experienţă a Harului, îl face pe om vrednic să poată săvârşi lucrarea de păstor duhovnicesc – căci astfel poate desluşi când lucrează diavolul şi când Dumnezeu, când un gând provine de la diavol şi când vine de la Dumnezeu, şi aşa îi poate vindeca pe oameni. Acestea le distingea şi la Balfour, şi i le scrie în epistolă.
Deşi este vădit că Stareţul Sofronie avea harisma de a discerne venirea şi părăsirea Dumnezeiescului Har, totuşi se ferea să cerceteze acest lucru, povăţuindu-l şi pe destinatarul scrisorilor sale să se ferească a face astfel de observaţii. Mai mult, îl sfătuieşte să se considere pe sine „nevrednic de Har”.
Stareţul, însă, cunoaşte personal nu doar venirea şi ridicarea Dumnezeiescului Har, ci cunoaşte din experienţă şi intensitatea diferită cu care Dumnezeiescul Har îl cercetează pe om. Într-adevăr, la început, acest Har Dumnezeiesc lucrează cu o intensitate mai mică, aproape pe nesimţite, şi cu iubire faţă de om – chiar dacă omul îl simte atunci ca fiind un mare Har, din pricina întunecimii de mai nainte a minţii sale – apoi continuă cu o lucrare de o intensitate sporită, călăuzindu-l pe om la extaz, la răpire şi la contemplarea lui Dumnezeu. De aceea, într-una din scrisori, în care face referire la feluritele stări ale vieţii sale lăuntrice, mărturiseşte:
„Uneori dragostea pentru Dumnezeu mă rupe de lume, voiesc să uit lumea în contemplarea cu mintea a Dumnezeirii lui Hristos…”
Într-o epistolă către Balfour, scrisă în zilele Paştilor anului 1935, la zece ani după intrarea sa în Sfântul Munte, vorbeşte despre chipul Paştelui celui veşnic pe care îl prăznuise în vremea aceea, ca şi despre dimineaţa zilei celei neînserate, care este veşnicia, şi pe care o trăise. Şi scrie:
„Ştiu un om în Paris, care din Sâmbăta Mare până în a treia zi de Paşti, timp de trei zile a fost în starea unei vedenii pe care, în chipurile fiinţării noastre pământeşti, el n’a găsit cu putinţă a o exprima decât în cuvintele că a văzut dimineaţa neînseratei zile. Dimineaţă – pentru că lumina era neobişnuit de gingaşă, de subţire, de «lină», ca şi albastră. Iar neînserata zi – vecinicia.”
Aceasta era o experienţă a sa, o trăise la Paris, înainte de a veni în Sfântul Munte, aşa cum am văzut-o deja relatată în cartea Vom vedea pe Dumnezeu precum este. Este surprinzător faptul că prima oară i-a descris-o lui Balfour la câţiva ani după ce a trăit-o, în corespondenţa personală cu acesta, iar apoi a păstrat-o tainic în inima sa, până când a descris-o şi publicat-o după alţi cincizeci de ani, către sfârşitul vieţii sale. Şi ne putem întreba cum de-a îndurat să păzească tăinuit un astfel de dar, ferindu-se să vorbească despre el chiar şi celor mai apropiaţi. Aceasta este o dovadă a autenticităţii duhovniceşti.
Într-o altă epistolă, pe care i-a scris-o lui Balfour cu trei ani înaintea celei amintite mai sus, adică în decembrie 1932, este mai limpede şi mai deschis spre a se dezvălui. Ca să-l ajute pe Balfour şi să-l întărească şi susţină în noua viaţă duhovnicească ce se trăieşte în Biserica Ortodoxă, face referire la propriile sale experienţe ale vederii dumnezeieşti. În această epistolă vorbeşte despre „Harul minunat” şi, precum înţelegem din cele scrise, este vorba de vederea lui Dumnezeu şi vederea Luminii nezidite.
La început vorbeşte despre două arătări dumnezeieşti (theofanii), petrecute pe când se găsea la Paris:
„Îmi amintesc că de două ori la Paris un Har minunat m’a cercetat.”
Atunci nu a priceput nimic, acest lucru întâmplându-se abia când, mai târziu, avea să citească Imnele Sfântului Simeon Noul Theolog. Însă, îndată ce a bănuit că fusese vorba de Lumina nezidită, Harul lui Dumnezeu nu l-a mai cercetat din nou. Apoi vorbeşte despre o experienţă a vederii dumnezeieşti pe care a avut-o în Sfântul Munte, şi care s-a pierdut după ce a încercat să o înţeleagă raţional, pentru a-i răspunde Părintelui Iuvenalie. Printre altele, Stareţul scrie:
„Trebuie să spun că acea vedenie este atât de plăcută minţii (şi sufletului), încât atunci când, după rugăciune, sufletul din nou îşi aminteşte că neapărat trebuie să se întoarcă în lumea aceasta şi să vadă lumina soarelui materialnic, el cu durere primeşte acest imperativ. Ar vrea să petreacă la nesfârşit în contemplarea luminii minţii, luminii nematerialnice. Atât de treptat intră sufletul într’o astfel de vedenie, că la început (aşa se petrecea cu mine) eu nu eram conştient de ceea ce se petrecea; dar de când stânga mea a prins de veste ceea ce făcea cu mine dreapta lui Dumnezeu, atunci vedenia s’a curmat. Şi astfel de cazuri am cunoscut de mai multe ori.”
Prin vederea lui Dumnezeu, Stareţul a dobândit o cunoaştere empirică a lui Dumnezeu – nu o cunoaştere despre Dumnezeu, pe care omul o poate agonisi prin studiul diverselor cărţi, ci o cunoaştere a lui Dumnezeu, o cunoaştere existenţială. De altfel, în învăţătura Sfinţilor Părinţi, vederea lui Dumnezeu este îndumnezeirea omului, îndumnezeirea este unire şi comuniune a omului cu Dumnezeu, iar unirea aceasta înainte-sădeşte cunoaşterea Lui, care este mai presus de orice cunoaştere omenească. O asemenea cunoaştere, pe cel ce este văzător-de-Dumnezeu îl face theolog neînşelat în Biserică. Iată ce scrie, în chip revelator, Stareţul:
„Sufletul meu a cunoscut pe Dumnezeu că «El Dragoste este», şi dragoste negrăită, nespusă, neînţeleasă, neostoită, nemărginită, preacurată, preasfântă, de negândit în desăvârşirea ei, preadulce, puternică, vecinică, şi ce vom mai spune încă? – «Dumnezeu Lumină este, şi nici un întunerec întru El este» (nici pată, nici prihană).”
Vorbind despre Dumnezeu ca dragoste, scrie că s-a încredinţat pe deplin de acest adevăr. Un pasaj dintr-o scrisoare este foarte grăitor:
„Eu de mult m’am încredinţat că Dumnezeu dragoste este, că El, cu neostoită sete caută pe fiecare dintre noi, că Îi este dor de noi, că, în a Sa dragoste către noi, El nu se schimbă, oricât ne-am schimba noi faţă de El, că El pururea năzuieşte să ne covârşească cu bunătăţi.”
Această cunoaştere a lui Dumnezeu a deschis orizontul duhului său, făcându-l să înţeleagă cât de tragică este pentru om necunoaşterea adevăratului Dumnezeu. Nu-l preocupau alte evenimente tragice ale vieţii omului, cât îl preocupa faptul că oamenii Îl ignoră pe Dumnezeu:
„Cel mai tragic mi se pare a fi nu faptul că oamenii îndeobşte suferă mult, ci faptul că mor fără să fi cunoscut pe Dumnezeu.”
Această cunoaştere a lui Dumnezeu, care vine prin vederea Dumnezeieştii Lumini, prin vederea adevăratului Dumnezeu, nu este o cunoaştere teoretică, ci transfigurează întreaga existenţă a omului, şi îi sporeşte dorirea unei mai mari şi neîncetate comuniuni cu El. În acest chip, omul trăieşte veşnicia, cu toate urmările acestei stări.
Într-o epistolă scrie că omul care a dobândit cunoaşterea lui Dumnezeu se roagă „cu plâns neostoit” pentru prietenii şi pentru vrăjmaşii săi, şi pentru întreaga zidire. Doreşte încă şi sufletul să-l piardă pentru mântuirea celorlalţi. Atunci,
„inima rănită de dragostea dumnezeiască uneori doare, ca şi cum cineva ar fi străpuns-o cu o sabie înroşită în foc”,
însă acea durere este dulce, şi îl face „să uite lumea întreagă”.
Deoarece Stareţul gusta din viaţa cea dumnezeiască, inima îi era cuprinsă de flăcări şi înseta să vieţuiască dimpreună cu sfinţii. Scrie:
„Adevăr îţi spun, că atunci când mi s’a aprins inima, chinuit însetam de a trăi acolo unde să fiu înconjurat de sfinţi, căci simţământul binecinstitor al fricii lui Dumnezeu face să-ţi fie chinuitor spectacolul vieţii necucernice (vezi ce zice Apostolul: 2 Pt. 2:8).”
După vederea lui Hristos ca Dumnezeu adevărat şi după dobândirea cunoaşterii celei dumnezeieşti, Stareţul mărturiseşte că, de acum, nu-L mai căuta pe Dumnezeu, ci căuta să se asemene lui Hristos şi să devină al Aceluia pe care Îl cunoscuse personal şi duhovniceşte. Ce mare adevăr theologic! Nu căuta acum „o fiinţă vecinică, neînţeleasă, nedesluşită, impersonală a vreunui «Dumnezeu necunoscut»” – ci pe Hristos, dorind să se asemene Lui, şi al Lui să devină.
Însă, ca un mare theolog empiric, Stareţul cunoştea prea limpede şi primejdiile care decurg din vederea Luminii nezidite. Aceasta vădeşte totodată caracterul neînşelat prin care se distinge theologia sa. Nu se entuziasmează peste măsură de acest mare şi „minunat Har”, nici nu se arată nepăsător faţă de acesta, ci punctează primejdiile care urmează unui asemenea mare dar, între care se află înşelarea şi slava deşartă.
Aspectul care vădeşte că theologia sa este neînşelată constă în faptul că, deşi Dumnezeu l-a învrednicit unui asemenea mare şi rar întâlnit dar, vederea Luminii celei nezidite – care este Împărăţia lui Dumnezeu, gustarea celor Cereşti, comuniunea cu Dumnezeu –, cu toate acestea, Stareţul cunoaşte foarte limpede că
„omul nu trebuie niciodată să năzuiască spre vedenie, spre contemplare, spre înalte izbânzi”,
Stareţul, precum a dovedit-o în toată viaţa sa, păstra tăcerea asupra darului ce-i fusese dat de Dumnezeu, socotind tăcerea ca fiind „răspunsul” cel mai autentic la marea harismă a vederii-lui-Dumnezeu în Lumina nezidită. Cunoştea că această vedere înseamnă treapta cea mai înaltă a vieţii duhovniceşti, care, atunci când este propovăduită, nu poate fi primită de oamenii ce trăiesc în patimi şi se închină lor, căci unii ca aceştia se întorc împotriva celui care le propovăduieşte adevărul. Aşa se explică şi de ce oamenii se întorceau împotriva Prorocilor şi a Apostolilor – care, cel mai adesea, îşi sfârşeau viaţa muceniceşte. Din cele scrise de Stareţ, se poate cunoaşte că el însuşi se număra între văzătorii-de-Dumnezeu, între Proroci şi Apostoli.
Dacă lui Balfour îi scrie despre aceste experienţe văzătoare de cele dumnezeieşti, o face deoarece credea în „bărbăţia” lui duhovnicească, dar şi ca o lucrare prin care Stareţul însuşi se smerea pe sine”.
Legaturi:
- “Vom vedea pe Dumnezeu precum este” (I): ARHIMANDRITUL SOFRONIE si BINECUVANTAREA DE A CUNOASTE CALEA: “Rari sant sufletele care au destula barbatie pentru a iesi de pe cararile batute ale multimilor…“. MANA NEVAZUTA A DUMNEZEULUI CELUI VIU si HAUL STAPANIRII INTUNERICULUI
- ARHIMANDRITUL SOFRONIE si BINECUVANTAREA DE A CUNOASTE CALEA (II): “Calea crestinului este rastignirea… A trai crestineste este cu neputinta; crestineste este cu putinta numai a muri… aceasta este acea CALE INGUSTA ce duce la viata”. CONSTIENTIZAM MARETIA CHEMARII NOASTRE IN HRISTOS?
- “Tot darul de Sus ni-l insusim neaparat prin suferinta”. PARINTELE SOFRONIE despre BUCURIA DE A FI BIRUIT DE DUMNEZEU. De ce Dumnezeu ingaduie incercarea parasirii Sale, a “pogorarii in intuneric” si a atacurilor infuriate ale Ispititorului? “BINECUVANTAREA DE A CUNOASTE CALEA” (III)
- “Vom vedea pe Dumnezeu precum este” (IV): ARHIMANDRITUL SOFRONIE despre SUFERINTELE SI FERICIRILE DUHULUI: “Este oare cu putinta… fara o mare lupta cu propriile patimi, fara un plans zdrobitor, fara multime de scarbe, fara o arzatoare intristare? Toate se agonisesc prin multe suferinte“
***
- RUGACIUNEA PENTRU UNIRE a Arhimandritului Sofronie Saharov
- ARHIMANDRITUL SOFRONIE despre cum sa petrecem cu mintea la Dumnezeu si cum sa ne razboim cu gandurile rele: “Curata locul si va veni Duhul Sfant”
- Arhimandritul Sofronie de la Essex: DE LA ETICA LA FIINTIALITATE
- PARINTELE SOFRONIE – SCRISORI CATRE DAVID BALFOUR: “Trei lucruri nu inteleg: o credinta adogmatica, un crestinism nebisericesc, un crestinism fara nevointa”
***
- Arhimandritul Sofronie Saharov: „Traim in vremurile de pe urma. Judecata se poate petrece si acum”. CARE E CONDITIA DEOSEBIRII DUHURILOR?
- DIN COMOARA CUVINTELOR CUVIOSULUI SOFRONIE DE LA ESSEX: “Noi si spunem, si vrem sa auzim multe cuvinte, dar nu facem nimic pentru a le implini”, “Trufia, erezia si inselarile nu se vindeca usor, trebuie multa pocainta”
- Parintele Sofronie Saharov NE INVATA CUM SA TRAIM IN RELATIE CU SEMENII: “Ce castig judecand pe fratele meu?”, “Respingeti orice duh de curiozitate”
- Postul Maicii Domnului. CARE E TAINA NASCATOAREI DE DUMNEZEU SI A CELOR CARE II URMEAZA? Merinde duhovnicesti pe calea postului de la Parintele Sofronie
- STARETUL SOFRONIE DE LA ESSEX DESPRE CREDINTA ORTODOXA versus ratacirile catolice, protestante, orientale (inclusiv despre karate, magie, Filioque)
- Cuviosul Sofronie Saharov: SFATURI SI EXPLICATII DUHOVNICESTI ESENTIALE PENTRU VIATA DE FAMILIE. CUM SA NE CRESTEM COPIII? PENTRU CE ESTE CASATORIA?
***
- “Din Viata si din Duh”. PARINTELE SOFRONIE SI SINGURA INTREBARE FUNDAMENTALA: “Cum sa dobandim pe Duhul Sfant in noi si sa-L pastram?”
- Parintele Sofronie – Cuvinte duhovnicesti de cea mai mare adancime despre lumea contemporana
- CUVIOSUL SOFRONIE (†11 iulie 1993) DESPRE ORBIREA OMULUI CONTEMPORAN: “In afara smereniei sau fara smerenie nu este si nici nu poate fi iubire”
- Parintele Sofronie de la Essex: IN CATOLICISM PRINCIPIUL IMPERSONAL STRIVESTE PERSOANA
- Cuviosul Sofronie Saharov despre razboaie si oamenii zdrobiti ai vremii noastre: “SCRIU DINTR-O PROFUNDA DURERE A SUFLETULUI MEU SI NU SOCOTI LUCRUL ACESTA A FI UN PESIMISM NEMODERAT”
- Parintele Sofronie Saharov: RUGACIUNEA DIN GHETSIMANI. Ce importanta capitala si nestiuta are si ce legatura este cu mine si viata mea duhovniceasca?
- Despre libertatea pierzarii si despre durerea rugaciunii pentru lume
- Mandria, imaginatia si raul ascuns sub masca binelui
- Cuviosul Sofronie despre DALTONISMUL DUHOVNICESC si despre PURTAREA USURATICA SI OBRAZNICA a oamenilor fata de slujitorii Bisericii
- Lupta rugaciunii: SA NE TINEM STRANS DE MANA LUI DUMNEZEU!
- ARHIMANDITUL SOFRONIE: Ce putere are rugaciunea, ce efecte are cainta?
- Despre monahismul cel pururea prigonit
- Duhul ascultarii in relatiile fratesti
- CAT DE VINOVATI SUNTEM? – Intre legea dreptatii si legea iubirii
- Cuviosul Sofronie, ucenicul Sfantului Siluan despre rugaciune si Liturghie dincolo de formalism
- “Faţă către faţă” cu Dumnezeu si cu fratele nostru. Cum iesim din DUHUL IMPERSONAL, cum devenim PERSOANE, cum ni se deschid ochii?
- CRESTINUL NEAPARAT TREBUIE SA FIE UN NEVOITOR. “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau”.
- CUVIOSUL SOFRONIE DE LA ESSEX: “Naiv este cel ce crede ca va putea urma lui Hristos, fara lacrimi”
- INCERCARI DUHOVNICESTI. Nici un sfant nu ne poate cruta de necesitatea de a lupta cu pacatul care lucreaza in noi
- Care e sensul poruncii lui Hristos: „IUBITI PE VRAJMASII VOSTRI”?
- Arhimandritul Sofronie: CE ESTE PACATUL?
- NE MAI STIM CHEMAREA ADEVARATA? O MAI LUAM IN SERIOS?
- CUV. SOFRONIE SAHAROV: “Dragostea eu nu am dobandit-o, si cum as putea fi eu linistit?”
- CEA MAI TRAGICA NOAPTE DIN ISTORIA LUMII
- Arhimandritul Sofronie despre “SCANDALUL” UMILINTEI LUI HRISTOS, arma biruintei vesnice
- PREFACEREA RUSINII IN PUTERE ASUPRA PATIMILOR, in Taina Pocaintei si a Sfintei Spovedanii
- Doua inimi zdrobite. Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!
- CUVIOSUL SOFRONIE NE INVATA: Ce sa urmarim esential in viata duhovniceasca sau in cea calugareasca si cum sa traim pentru a ocoli ratacirile?
- “Unde este dragoste, ACOLO ESTE PLANSUL”
- “Doamne, Tu apara-ne, Tu vezi neputintele noastre de a rezista valurilor suferintei cosmice!”
- Cuviosul Sofronie: “IN LOCUL REGULEI SCRISE TREBUIE CA INIMA NOASTRA SA SE LARGEASCA…”
- Cuviosul Sofronie: MANTUIREA NOASTRA STA IN UNIREA NOASTRA
- Parintele Sofronie despre ratacirile academismului teologic si teologia vietii fara de pacat
- CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU SI DEVENIREA PERSOANEI
- ARHIM. SOFRONIE: Cuvant la Schimbarea la Fata a Domnului despre VEDEREA LUMINII TABORICE
***
- Conferinta de la Bucuresti a PARINTELUI ZAHARIA DE LA ESSEX (audio + text) – prima parte: “Inalta stiinta a Sfantului Siluan Athonitul si a staretului Sofronie Saharov”: PUTEREA INIMII ZDROBITE SI A DUHULUI UMILIT
- SFANTUL SILUAN ATHONITUL. Viata si invatatura marelui staret contemporan (VIDEO). Intalnirea cu Parintele Sofronie. Calauza la “izvoarele vietii Duhului”. DORUL DUPA DUMNEZEUL CEL VIU – conferinta audio a Pr. Florin Botezan (audio)
- Ce ne invata sfintii contemporani despre… SFINTENIE, LUCRAREA HARULUI, SPOVEDANIE, BINECUVANTARE si INSELAREA MENTALITATII MAGICE in practica ortodoxa
- ATENTIE LA VISE SI VEDENII, MAI ALES CAND SE ADEVERESC SAU AU CHIP BUN! Invataturi si pilde esentiale pentru lepadarea INSELARILOR SUBTILE: “Vrajmasul da sufletului o anumita dulceata amestecata cu slava desarta”
Adevărat şi foarte folositor articolul. Mulţumesc pentru strădanie!
Sa avem parte de rugaciunea Sfantul Sofronie de la Essex!