DIN PARTEA PARINTELUI JUSTIN PARVU: Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

14-01-2009 Sublinieri

Cititi si: Cuv. Paisie Aghioritul despre semnele timpului, Antihrist si pecetea 666

067-parintele-iustin-parvu-manastirea-petru-voda.jpg

Este vremea muceniciei!

Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.

De aceea, fiii mei, vin şi vă spun că a sosit ceasul să-L preaslăvim pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, singurul Dumnezeu adevărat. Nu credeam că voi trăi să văd şi eu începutul acestor vremuri de durere, apocaliptice – dar iată că mânia lui Dumnezeu a venit mai degrabă asupra noastră, pentru toate păcatele şi fărădelegile pe care le-am săvârşit. Şi văd cum bieţii oameni nu sunt pregătiţi să facă faţă acestor capcane ale vrăjmaşului, a cărui nouă lucrare acum este să pecetluiască sufletele voastre cu semnul Fiarei – 666. Toţi am citit Apocalipsa şi înfricoşătoarea profeţie – scrisă cu 2000 de ani în urmă: „Şi ea(fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei“(Apoc. 13:16-17).

Vremea în care ne aflăm acum este premergătoare acestei profeţii. Prin lege, prin ordonanţă de guvern, românii sunt obligaţi să se încadreze într-un plan de urmărire şi supraveghere la nivel naţional şi mondial, proiect care le răpeşte de fapt oamenilor libertatea. Românilor li se cere să-şi pună pe paşapoartele şi permisele auto acest cip biometric ce conţine amprenta digitală şi imaginea facială. Poate pentru mulţi dintre dumneavoastră acest cip pare un lucru nesemnificativ, dar în spatele acestui sistem de însemnare a oamenilor, de codare şi stocare a datelor de identificare se ascunde o întreagă dictatură, un întreg plan demonic, prin care de bună voie îţi vinzi sufletul diavolului. Însemnarea oamenilor, ca pe vite, este primul pas al unor alte măsuri luate pentru controlul absolut al fiinţei umane. Dragii mei, după cum proorocesc Sfinţii Părinţi, primirea acestui semn este lepădarea noastră de credinţă. Să nu credeţi că putem sluji şi lui Dumnezeu şi lui mamona. Nu, dragii mei, nu primiţi acest însemn diavolesc care vă răpeşte ceea ce vă aparţine prin moştenire de la Dumnezeu, dreptul la identitate, dreptul la unicitate şi originalitate, al fiecărei fiinţe umane! Trebuie să vă apăraţi acest drept de la Dumnezeu, chiar de ar fi să plătiţi cu preţul vieţii voastre. În zadar câştigaţi cele ale lumii, dacă vă pierdeţi sufletele voastre şi ale copiilor voştri, pentru că Sfinţii Apostoli ne spun clar „se cuvine să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

De aceea vă spun: este vremea muceniciei! După părerea mea ne aflăm în vremurile în care singura cale de mântuire este mucenicia. De-abia acuma este momentul să mărturisim cu propria noastră viaţă, până acum ar fi fost o risipă de energie. Din păcate noi nu avem un tineret ortodox la fel de riguros ca cel al grecilor, al nostru este mai evlavios, ce-i drept, dar şi mai lipsit de vlagă şi de reacţie. Se ştie foarte bine cât de curajos au reacţionat grecii dar şi sârbii, când au protestat împotriva acestor cipuri şi a sistemului însemnării şi controlului total al identităţii. Tinerii lor au fost formaţi de mici în duhul acesta patristic, atât în familiile cât şi în şcolile lor – ei au noţiuni de Vechiul Testament, de Noul Testament; din tată-n fiu s-a predat această tradiţie patristică. De pe timpul comunismului încoace noi am dovedit că rămânem constanţi slugi altora, uitând de curajul şi demnitatea românilor de altădată. Toate popoarele vecine au încercat să scape de comunism, să-şi  impună cumva neatârnarea – şi au reuşit într-o măsură oarecare. Dar România, care a fost cel mai crunt lovită de fiara comunistă, al cărei popor a îndurat cele mai cumplite crime şi decimări în lagăre şi deportări, a ajuns astăzi putregai. La noi în biserică situaţia este destul de anevoioasă deoarece credincioşii nu sunt destul de informaţi cu privire la aceste provocări ale lumii de azi. La noi, bietul român, dacă îl măguleşti un pic, nu mai ţine cont de nici o normă evanghelică. El este vinovat numai prin neştiinţă deoarece dacă el n-are câtuşi de puţine cunoştinţe de la biserică, de la şcoală, din familie, din societate –  ignoranţa e cuceritoare. Pentru că el are un text în capul lui: „supuneţi-vă mai marilor voştri”; la el trebuie să meargă textul. Păi, pe noi nu ne acuzau în puşcărie, folosindu-se cu viclenie de textul scripturistic, aşa cum fac şi sectarii?- „Voi aţi fost încăpăţânaţi măi, voi aţi fost răzvrătiţi, n-aţi ascultat de cuvântul Evangheliei – păi, ce creştini mai sunteţi voi? Voi vă pierdeţi viaţa zadarnic”. Aşa încercau să ne reeduce comuniştii roşii de atunci, si tot astfel fac acum cu poporul nostru comuniştii de azi  îmbrăcaţi cu haine albe.

Se vrea şi se încearcă o desfiinţare a sacrului prin relativizarea valorilor fundamentale, a adevărului de credinţă prin ecumenism, se vrea înregimentarea şi uniformizarea pe model ateist a copiilor noştri. Dacă îi spui acum unui cetăţean care are cinci copii în casă – „Măi, nu mai lua buletinul  sau paşaportul” – păi el nu înţelege. „Păi, părinte, eu ce le mai dau de mâncare”? Şi-l pui în faţa acestei situaţii grele. Suntem noi dispuşi ca Brâncoveanu de altădată să facem sfinţi din copiii noştri? Nu suntem pregătiţi. Şi atunci cine poartă toată această vină? Nu noi, biserica? Nu noi, mănăstirile, care suntem în faţa altarului avem datoria să spunem oamenilor adevărul şi să-i prevenim la ceea ce-i aşteaptă pe mâine? Dar în protopopiate nici vorbă să se pună o astfel de problemă, eşti respins, eşti catalogat naiv şi depăşit – ba chiar mai face şi glume pe seama ta. Deci dacă preotul nu are habar de lucrurile acestea, atunci ce să mai spui de bietul credincios care săracu’ de-abia deschide Biblia de două trei ori pe an, sau doar o dată-n viaţă? Vina este de partea tuturor celor ce răspund de educaţia şi formarea acestui popor – de la învăţători, profesori până la preoţi şi miniştri.

Vă cer, aşadar, în numele Mîntuitorului Hristos, Care a spus „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.  Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei 11: 32-33), să cereţi autorităţilor române să abroge legile care permit îndosarierea şi urmărirea electronică a creştinilor, renunţarea la libertatea cu care ne-am născut.

Dar o să primim plata păcatelor noastre, moartea, osânda noastră, care să nu fie, ferească Dumnezeu, de răscumpărat. Pentru că Hristos Şi-a vărsat sângele o dată pentru tine. Ei bine, poporul acesta, prin fruntaşii săi, s-a ticăloşit până la culme, prin trădarea tradiţiilor şi credinţei strămoşeşti. Iar noi am refuzat această răscumpărare prin neprezentarea acestor adevăruri scripturistice; am fost deseori absenţi din fruntea micii oştiri a Adevărului.

Să rezidim neamul acesta! Dar nu vom putea izbândi lucrul acesta dacă nu ne vom rezidi fiecare în parte sufletele noastre. Să ne pocăim şi să ne punem cenuşă în cap, ca să ne dea Domnul harul şi puterea de a primi mucenicia. Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră – în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre. Copiii încă de la naştere trebuie protejaţi – pentru că, după cum vedeţi, vor să implanteze acest cip pruncului la naştere.

Fiecare este dator să-şi mântuiască sufletul. Fiecare să se intereseze şi să vadă că ne aflăm în faţa unui moment de cumpănă în care ai de ales: să-ţi pierzi sufletul sau să-ţi salvezi sufletul. Cel care nu s-a interesat până acum, nu e târziu încă să afle şi să se dumirească.

Acum e timpul jertfei, prin vorbărie şi prin conferinţe nu mai facem nimic.

Să te duci, române drag, fără frică, direct spre vârful sabiei, ca străbunii noştri cei viteji, să te duci ca o torpilă japoneză, să mori în braţe cu vrăjmaşul! Acum suntem exact ca în arena romană cu fiare sălbatice – stai aici în mijlocul arenei şi aştepţi, ca şi creştinii de odinioară, să dea drumul la lei. Aşteptaţi să fiţi sfâşiaţi, rupţi, altă scăpare nu mai e! Lupta este deschisă. Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi! Aşa cum a început creştinismul, aşa va şi sfârşi – în dureri şi în suferinţă. Pecetluiţi creştinismul cu mucenicia voastră!

Iubiţi fraţi întru cinul îngeresc şi întru slujirea preoţiei, fac un apel către frăţiile voastre să întăriţi acest text cu semnătura proprie, în numele mănăstirii şi parohiei pe care o păstoriţi.

Mănăstirea Petru Vodă, 14 Ianuarie 2009

Cuvioşii Mucenici ucişi în Sinai şi Raith

Arhimandritul Justin Pârvu

Tabel anexă cu obştile mănăstirilor şi preoţii parohi care se alătură acestei scrisori prin semnătura lor: (…)

cruce-athos.jpg


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Marturisirea Bisericii, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Parintele Iustin Parvu, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

322 Commentarii la “DIN PARTEA PARINTELUI JUSTIN PARVU: Este vremea muceniciei! Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 11 / 11 >>

  1. Pingback: raspuns antiCIPat… « RAKU@greenchannel.ro
  2. Acest mesaj este pentru toti cei care inca nu-si dau seama de jocurile de culise facute de cei ce urmaresc sa ne robeasca. La fel ca si in politica multe atentionari asupra peofetiilor biblice despe timpurile din urma sunt menite sa distraga atentia celor interesati de la ceea ce se intampla in realitate sub nasul lor fara ca ei sa-si dea seama. Nu vorbesc aici despre atentionarile cuviosilor parinti. Este posibil ca ideile ce-mi vin legate de aceste lucruri sa sfideze anumite afectiuni psihiatrice dar trebuie expuse. Se bazeaza pe date adunate fara voia mea din diverse domenii. Pur si simplu toate datele au venit la momentul potrivit si au inceput sa capete contur. Dar sa incep cu expunerea.
    1. Inca din 2005, in Romania, a inceput microciparea animalelor de companie. nu poti trece intr-o tara europeana cu cainele sau pisica fara microcip. acesta este de dimensiunea unui bob de orez si se implanteaza sub piele. serveste doar ca emitator de semnal, contine un cod de bare decodat de un cititor.
    2. acum cativa ani a izbucnit in europa ucigatoarea gripa aviara. a creeat panica intre oameni, s-au investit multi bani pentru anihilarea ei. intre medicii veterinari se spune ca aceasta gripa a fost inventata, nu reala. pe la colturi se vorbea de atunci ca asta e doar “introducerea” pentru urmatoarea molima ce va trebui sa vina si sa sperie si mai rau. si a venit gripa porcina.

    3. s-a facut mare caz anul acesta (2009) de microcipuri, de pasapoarte, de 666 etc. unii au facut caz pentru ca sunt interesati real mantuirea omului altii pentru ca au fost interesati sa faca oamenii sa nu vada padurea din cauza copacilor, sa distraga atentia. sa ma explic!
    la ora actuala, in medicina, se folosesc nanocipuri de 50/50 nanometri (1 milimetru=1.000.000 nanometri) care se injecteaza bolnavului cu probleme circulatorii. ele circula impreuna cu sangele si emit un semnal cules de un calculator. in felul acesta se determina care vase de sange sunt blocate. ulterior aceste nanocipuri sunt eliminate prin urina. pentru cei ce nu stiu mentionez faptul ca o bacterie e mai mare cu mult decat aceste nanocipuri. intrebarea e, de la inceputul microciparii animalelelor si pana acum tehnologia a ramas la aceleasi microcipuri de 3 mm? se vede ca nu(vezi nanocipurile)! atunci de ce ni se prezista prin presa tot felul de microcipuri de cativa cm dimensiune si se face un caz teribil de ele? si de ce se vorbeste de pasapoarte biometrice cand se stie ca oamenii se vor revolta? cred ca in cele din urma se varenunta la ceste pasapoarte si binenteles ca oamenii vor fi multumiti si linistiti ca nu mai sunt urmaritii. dar daca… daca totusi sunt urmariti dar ei cred ca nu?
    nu stiu cum se face ca in aceeasi perioada cu scandalul acesta a aparut o pacatoasa de gripa porcina care se raspandeste cu o viteza ametitoare si ameninta o lume intreaga. si binenteles ca zilnic sunt prezentate noi date legate de cate victime a mai facut. o lume intreaga e speriata. televiziunile anunta la fiecare 30 de minute cum te poti feri de ucigatoarea molima. te tin mereu in priza. mamenle sunt speriate pentru copii lor, sotii pentru sotii etc. toti vor sa se faca ceva. si se face. suntem anuntati in permaneta ca se lucreaza la vaccin. toti astepta cu sufletul la gura acest vaccin. toti sunt cu nervii precum un arc care se intinde, se intinde pana tasneste din el sageata. aceasta sageata suntem noi, oamenii care vom fugi sa ne facem vaciinul ca nu cumva sa ne imbolnavim de virusul care face din ce in ce mai multe victime. este o tehnica ieftina de manipulare folosita la scara ata de larga azi incat ni se pare normala. inainte deschiderea unui magazin se tot anunta deschiderea lui si cat de minunat va vi. la deschidere toata lumea se buluceste acolo dupa chilipiruri.
    si acum ma intorc la ceea ce vorbeam mai inainte: nanocipuri! dar daca acest vaccin nu contine doar virusul inactivat? de ce pentru gripa aviara nu s-a facut vaccin? de ce dureaza atat de mult producerea unui vaccin pentru acest virus? in mare tehnologia de producere a unui vaccin consta in izola virusul si a-l cultiva pe celule vii dupa care el este inactivat si inoculat pacientului. in felul asta organismul produce anticorpi si celule imunitare care sa lupte cu virusul respectiv cand il va intalni. tot acest proces nu dureaza nici jumatate din timpul pe care l-au alocat ei producerii virusului. oare arcul nu se intisese destul? virusul nu era inca destul de raspandit si oamenii destul de disperati?
    traim zile in care semnele Apocalipsei sunt complete cu exceptia unuia: cifra satanei, metoda lui de insemnare si de control. in tot ce am scris mai sus este destul de evident (cred eu) ca sunt multe intrebari legate de microcipuri, pasapoarte, boli. daca toate acestea se leaga?! daca namocipurile vin in vaccin si noi ne ducem cu bratele deschise in gura lupului. oare lupul a imbracat haina de miel? Doamne ajuta sa ma insel!
    Si as avea si eu o nelamurire legata de un alt subiect: oare de ce in ziua in care s-au implinit 10 ani de la vizita papei in Romania Radio Trinitas a fost toata ziua invadat de aceasta stire repetata la nesfarsit? oare de ce zilnic, cand se anunta la acelasi radio Sfantul praznuit in cea zi de ortodocsi se anunta si ce sfant praznuies catolicii? Este asa important pentru ortodocsi ce Sfant praznuiesc cei ce s-au rupt de Biserica lui Hristos? Este asa important pentru credinciosii Crestini ortodocsi vizita celui ce este “centrul” catolicismului? sper ca la momentul potrivit Cineva sa ma lumineze in aceasta printa!
    Doamne ajuta!

  3. citeam revista “atitudini” unde se ia pozitie impotriva introducerii cipurilor. printre altele se spune acolo ca ar incalca unele legi europene si altele din constitutia romaniei. imi pare rau sa o spun dar cred ca parintele iustin are dreptate: timpul vorbelor a trecut, e timpul muceniciei. invocarea unor legi nu-i va potoli pe cei interesati de introducerea cipurilor ci ii va face sa schimbe legile. chiar credeti ca pe ei ii intereseaza dreptul nostru la intimitate, prezumtia de nevinovatie etc? sa fim seriosi!!! este un proverb romanesc care spune “cainii latra, ursul trece”. cam asa stau treburile si aici. orice luare de pozitie verbala va li trecuta cu vederea iar a vorbi doar ca sa vada “ei” ca nu suntem prostii lor e o dovada de mandrie. legile sunt facute doar pentru anumiti oameni si nu pentru o categorie de oameni. si se schimba dupa interese.
    oameni buni, intelegeti ca acest vifor e necesar sa vina. lumea a ajuns intr-o stare de decadenta totala. nu se mai poate epura din interiorul ei. suntem prea prinsi de mrejele necuratului si nu mai putem scapa fara un vifor mare care sa ne puna la incercare toate fortele. asa se aleg oile de capre. de-a lungul istoriei asa s-au schimbat toate regimurile, imperiile, filozofiile care au cuprins lumea: printr-un razboi major, printr-o boala etc. reactia omului la pericol este de “lupta sau fugi”. altfel nu se poate. intr-o situatie obisnuita omul nu are griji dar cand e in fata pericolului iminent el trebuie sa ia decizii importante. asa este si acum. ne-am complacut in placerile oferite de aceasta lume timp de secole si am ajuns la apogeul placerilor in ultimele decenii. dar a venit timpul deciziilor majore. suntem amenintati cu insemnarea, cu inrobirea. acum este momentul in care trebuie sa alegem: ne facem robi ai mamonei sau frati intr-u Hristos. murim lumii acestei a simturilor si placerilor sau murim lui Hristos. oricum ar fi tot murim. fizic sau sufleteste. in razboaie, cand se discuta despre uciderea vrajmasului soldatii spuneau: “decat sa planga mama mai bine sa planga mama-sa”. eu spun : “decat sa planga Maica Domnului (ce sta in genunchi si se roaga pentru fiecare din noi, plangand) mai bine sa planga mamona.” timpurile caldicere trec usor usor. e timpul sa alegem cum vom muri: fizic sau spiritual. “e timpul muceniciei!!!”

  4. Am card cu cip.Ce trebuie sa fac?

    Urgent !!!!

  5. Dar de ce intrebati asa panicat? Totusi, chiar daca stim ca cipul e un dispozitiv care serveste si va servi la crearea unei retele virtuale de supraveghere, in acest moment nu are vreo semnificatie teologica grava, in sensul unei lepadari sau a unei greseli de neraparat. Evident, tehnologia cipurilor, asa cum au aratat destui parinti duhovnicesti, este una care PRE-merge (deci nu e acest cip pecetea satanei, asa cum este folosit in prezent) instalarea unei imparatii totalitare. Din acest motiv le respingem si nu suntem de acord cu ele, si nu pentru ca ar avea o calitate magica intrinseca sa ne faca rau, sa ne ghideze gandurile, simtirile si vietile.

  6. pt. cosmin vreau si eu email tau.sant de acord cu tine si DOAMNE AJUTA.EMAILUL MEU ESTE CLEOPATRA_STYLE77@YAHOO.COM

  7. cred cele spuse de parintele IUSTIN PARVU si ar trebui ca romani sa se intoarac la vechile forte in care luptau pentru credinta daca voi fi in acest moment in care trebuie sa aratam ca suntem crestini si terbuie sa refuzam cu pretul vieti noastre cipul 666 ca si DOMNUL IISUS HRISTOS SI -A DAT VIATA CU STIMA
    BONCAN SAVA -SUSTINATOR IMPOTRIVA 666

  8. va dorim multa sanatate si “La multi ani!”

  9. Nu il cunosc personal pe parintele Iustin ,dar simt o bucurie in suflet cind citesc sfaturile de o dragoste mare pentru credinciosii ortodoxi.Ma rog bunului Dumnezeu sa-i daruiasca sanatate si ani de aci in colo ca sa ne putem bucura de intelepciunea dumnealui. Asi dori sa se roage pentru tinerii si adolescentii ortodocsi ,pentru ca eu simt ca sunt in mare pericol bietii de ei .Scoala vai de ea ,internetul mai bine nu era pentru copii,televizorul mai mult rau decit bine,parintii coplesiti de greutati etc.

  10. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE JUSTIN IMPLINESTE 91 DE ANI. Marturia parintelui Calciu, de peste timp. Cel mai bun omagiu: sa-i urmam exemplul si cuvantul!
  11. sa ne intoarcem la Dumnezeu cat mai avem timp,pentru ca traim vremuri apocaliptice ,sa ascultam sfaturile parintelui Iustin Parvu.Nu acceptati buletinele,pasapoartele cu cipuri pentru ca toate sunt ademeniri din partea diavolului.Sa luptam impotriva raului pentru ca la sfarsit sa ne bucuram cu totii de imparatia lui Dumnezeu.Manca-v-ar raiul pe toti.

  12. DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUESTENE PE NOI PACATOSI….ROMANII TREZITI-VA TREBUIE SA FACEM CEVA …OAMENI NU SUN INFORMATII VOR CADEA CU MIILE IN GHIARELE FIAREI

  13. astazi 09.11.2010, s-a facut sin nou publicitate, s-a repetat la rra, ca urmeaza a se elibera cardurile de sanatae, care contin date legate de identitatea titularului, grupa sanguina, rh, boli.
    nu se justifica in nici un fel aparitia, nici ca oportunitate nici ca finalitate -la ce-i trebe chelului tichie de margaritar- sist de sanatate nu-i bon-lav din cauza lipsei de carduri/informatie, cardul nu-l va insanatosi nici pe el, sistem, nici pe noi, contribuabili

    e nevoie de o respingere neta atit a cardului de sanatate cit si a oricaror altor forme de control informatic -care sint forme fara fond din punctul de vedere al utilitatii practice umane, utile sint pentru cei ce doresc a ne controla, ca pasi premergatori.

    deci trebuie consecvent si concentrat, fiecare si impreuna sa avem acel comportament ferm, clar si demn, care sa convinga si sa invinga.

    si de aici, de pe acest forum dar si din alte locuri, din fiecare si toate bisericile sa se purceada la inechivoca atitudine de respingere

  14. Eu, privesc cu obtimism, stiind ca EL nu ne va parasi, caut sa nu supar pe nimeni, am luat la cunostinta parerea parintelui Iustin, zilele astea il voi vizita. Am si fost programat la el. Voi cauta sa-l linistesc pentru ca eu am o legatura deosebita cu EL, si sa vedem ce-i de facut. Inca omenirea ii indrumata de EL, chiar de nu-si da seama, nu ne va lasa EL, e sigurul BACI peste noi, si ne stie in totalitate, si ce vom face in viitor. Si am simtit o doza de obtimism din parte LUI in legatura cu viitorul nostru. Si dupa cum am rinduit pe blog si Roportal,EL doreste o trezire in bine a lumii acesteea. Destul ne-a pedepsit pina mai ieri. Traume zvonistice vor mai fi, dar cu EL alaturi sa nu va pese. Face-ti un efort in acest sens!

  15. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE JUSTIN – 9 DECENII SUB SEMNUL CRUCII. SA NE TRAITI SI SA NE OCROTITI, PARINTE!
  16. Pingback: Război întru Cuvânt » CE VREA DUMNEZEU DE LA NOI? – Cuvinte esentiale de trezire si de indreptare de la Ieromonahul TEOFAN de la Putna
  17. Mesaj pentru cei ce cred in minuni,
    Sunt cred,aproape zece ani de cand am fost intaia oara la Manastirea Petru-Voda.Auzisem ca este la acea manastire,un preot cuvios,pe nume Iustin Parvu.Am vrut sa-l gasesc,dar nu a fost timpul.Dupa doar doi ani,reveneam la manastire,cu sufletul incetosat de grija si tristete.Veneam la acel vestit preot duhovnic,sperand ca prin rugaciunile sale si ale mele sa-mi rezolv o problema extrem de dificila:ramasesem fara serviciu.M-am intalnit cu parintele Iustin si i-am spus cat mai detaliat cu putinta starea mea sufleteasca vis a vis de ce se intamplase.Dupa o pauza,parintele,care pana atunci ascultase tacut,cu privirea ascunsa ,ceea ce ii spusesem,a deschis ochii si mi-a spus;”vei gasi alt serviciu”.Felul cum mi-a raspuns,m-a convins…si oricine mi-ar fi spus ca este un neadevar,nu l-as fi auzit sau crezut.La cateva zile de la acea infatisare mi-am gasit serviciu,asa cum sperasem si crezusem.Din prima mea leafa de la noul loc de menca i-am dus si parintelui o mica atentie.
    Dupa ceva timp,am avut o noua cumpana.Am suferit un infarct miocardic si trebuia sa fac operatie pe cord deschis.Am hotarat sa joc o carte,sa fac acea operatie.Cu sufletul deschis,am mers la parintele Iustin din nou.Si mi-a zis:”gandeste-te ca o sa fie bine!”.Si a fost bine!Sunt acum 5 ani de la acea perioada de cumpana.De atunci si pana acum multe s-au intamplat,am mai fost la parintele Iustin de cateva ori,aproape a devenit obisnuinta,ca in momente mai grele sa-i cer ajutor.Eu personal,cred in clarviziunea,in credinta,in capacitatea fara limite de ajutor sufletesc si nu numai,pe care le are dar de la Dumnezeu.
    L-am revazut cu cateva zile in urma.Am ramas deosebit de impresionat,de rabdarea lui,de puterea lui de intelegere,de bunatatea lui sufleteasca.Seamana cu un Sfant,cu un personaj de basm si privindu-l,fara sa-ti dai cu seama realizezi ca sigur,cam asa arata si Dumnezeu.Si nu va imaginati,cata speranta am capatat din nou,vorbind cu EL.

  18. Parintele Iustin Parvu are perfecta dreptate
    Doamne Ajuta

  19. As vre sa va cer acordul de a posta si eu pe blogul meu acest mesaj al parintelui.
    Va multumesc
    Doamne ajuta!

  20. @ Marius:

    Da.

  21. Parinte arhimandrit, am citit cu mult interes scrisoarea catre poporul roman>m-a impresionat foarte puternic cuvintele sfitiei voastre. Nu sunt de acord cu leitmotivul scrisorii “Tu Taci”. Parerea mea este ca cel caruia va dresati tace fiindca inca doarme. De la 1848 i se spune acestuia “Desteapta-te romane!” si el tace fiindca inca doarme. S-au trezit doar cateva nume citate aproape in tntregime de sfintia voastra, restul doarme. Dealtfel ultima fraza a scrisorii este un indemn la trezire. Dar, dupa cum spuneam, acest indemn suna in van de 164 de ani. Ce-i de facut? Unul din popoarele slave ce ne inconjoara are un dicton “Delo, delo, samo delo”. In traducere libera suna cam asa: tot zicem hai sa facem, dar hai odata sa si facem!

  22. @ Aberluscoaiei:

    Acea scrisoare totusi nu apartine parintelui Iustin, este un fals.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate