PARINTELE SAVATIE DESPRE TRUFIA CARE NE DEZBINA SI DESPRE FOLOSIREA DUHOVNICILOR CA BUZDUGAN

7-02-2009 Sublinieri

SEMNAL DE ALARMA ASUPRA IRESPONSABILITATII SCANDALURILOR SI DUSMANIILOR INTRE ORTODOCSI:

clopot1.gif

“Pentru orice cuvînt vom da seama, chiar dacă, din pricina mulţimii lor, acest lucru poate să pară imposibil“.

 psavatiebastovoi.jpg

Despre lipsa de responsabilitate sau cum să iei focul cu mîini străine

“În ultima perioadă am asistat la nişte schimburi de replici şi de atitudini între oameni care se declară a fi credincioşi şi care susţin că urmăresc scopul de a îmbunătăţi situaţia Ortodoxiei. Aceste ciocniri îşi vor arăta cît de curînd roadele. Partea mai grea a situaţiei este că jucătorii în aceste jocuri periculoase şi-au făcut buzdugane din duhovnicii importanţi ai României. Se creează impresia că nimeni nu-i mai poate opri pe cei ce s-au aruncat în lupta ocărilor şi a declaraţiilor trufaşe, nici chiar duhovnicii de la numele cărora afirmă că vorbesc.

E uşor să iei focul cu mîini străine, în cazul dat cu mîinile şi aşa destul de lovite ale martirilor care au mai rămas în viaţă după chinurile închisorilor, dar această uşurătate are şi ea partea ei de foc cu care te poţi arde.

Oricine încearcă să poarte o discuţie normală este declarat duşman şi scos din joc, aşa încît cercul luptătorilor pentru puritatea Ortodoxiei se micşorează văzînd cu ochii. Dar cu cît armata credincioasă devine mai mică, cu atît ea devine mai dreaptă, mai adevărată şi mai responsabilă de soarta Bisericii. Această logică riscă să ne arunce într-o paranoia care va ucide şi cea mai mică fărîmă de smerenie şi autocritică.

Cu mulţi ani în urmă părintele Adrian Făgeţeanu i-a zis unui monah cărturar de la Antim un cuvînt care trebuie să devină dreptar pentru oricine ajunge să vorbească şi să se nevoiască în numele Bisericii lui Hristos. Părintele spunea că cea mai mare ispită în care poate să cadă cineva este aceea de a ajunge să creadă că pe el se sprijină Ortodoxia. În timp am înţeles că nu trebuie să faci mare lucru pentru a te crede important pentru Biserică. Ispita aceasta îi paşte şi pe cei mai umili.

Oricine intră într-o polemică, trebuie să se aştepte la replică. Oricine critică, trebuie să suporte critica. Observăm însă că cei care vorbesc în ultimatum-uri, nu sînt capabili să suporte un reproş. Dezbinările produse de un cuvînt nu se mai repară. Nu mai este loc pentru smerenie, unitate şi măcar puţină dragoste. Cuvintele sînt reci şi amare, iar feţele ne sînt acoperite. Cei mai mulţi dintre noi nu ne cunoaştem, nu am mîncat pîine împreună şi nu ne-am împărtăşit neputinţele. Ne încredem doar în ceea ce vedem pe ecranul computerului şi nu suferim atunci cînd ne jignim.

Mi s-a făcut dor de vremea cînd episcopul se ducea de la Chişinău la Bucureşti cu carul şi o scrisoare făcea luni de zile pînă ajungea la celălalt. Atunci cuvintele erau mai drămuite şi oamenii trăiau întîlnirea ca pe o sărbătoare. Eu încă mai cred că pentru orice cuvînt vom da seama, chiar dacă, din pricina mulţimii lor, acest lucru poate să pară imposibil.

(preluat de pe Blogul p. Savatie Bastovoi)

dst10_y.jpg

Legaturi:


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Parintele Savatie Bastovoi, Portile Iadului

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

30 Commentarii la “PARINTELE SAVATIE DESPRE TRUFIA CARE NE DEZBINA SI DESPRE FOLOSIREA DUHOVNICILOR CA BUZDUGAN

  1. http://www.rostonline.org/blog/claudiu/2009/02/dan-puric-intr-o-emisiune-la-tvr.html#c3360511650836054947 :

    Iuliana a spus…

    Cum a spus Valeriu Gafencu într-o situaţie-limită: Iertaţi-mă, fraţilor, că am auzit(citit) cuvintele “frumoase”, “ca din Evanghelii”, pe care vi le-aţi adresat unii altora! Aş vrea să am sfinţenia lui pentru a vă cădea în genunchi şi a vă face să plângeţi şi să vă cereţi iertare unii altora. Ce jale că sporeşte ura între creştini! Ce jale că nu mai apreciem încercările semenilor noştri de a lucra pentru Hristos, iar în loc să le acoperim greşelile omeneşti, le exibăm spre distracţia necredincioşilor şi bucuria vrăjmaşilor! Doamne, ajută-ne să ne regăsim echilibrul şi să vedem adevăratul adversar! In rest, nu uit că “dreptatea noastră este ca o cârpă lepădată” înaintea lui Dumnezeu şi îmi cer iertare!

  2. Unde este “unul” este egoism; unde sunt “doi” este polemica; unde sunt “trei” este echilibru…
    Si daca mai suntem si adunati in numele Domnului, cu atat mai bine; este si Hristos in mijlocul nostru.
    Touche, Parinte Savatie. Si sarutam dreapta…
    Putem cataloga ispitele drept “duhuri”? Deoarece greu mai este si devine si mai greu , sa deosebim ispitele, fie ele si internautice…
    Si ne este greu sa mai intram in Ierusalimul mandriei noastre calare pe asini…; ne place sa intram cu ajutorul bolizilor.
    Peste tot “sentinte”, peste tot “apoftegme”, care au un pregnant aer de axiome… Dar imi place sa cred ca in toata pacla asta in care ne miscam si suntem, se intrezaresc si picioarele duhovnicilor nostri, egali in puterea de a ne ierta, picioare la care sa cadem in dorinta de a ne pune fruntile pe ele…; ca leac impotriva “extraordinarei pareri personale despre ce am fi noi, daca am fi lasati sa vorbim”…

  3. Doamne ajuta! Urmaresc acest site de mai bine de 1 an,dar nu am indraznit sa scriu nici un comentariu. Insa acum simt nevoia sa spun citeva cuvinte, cuvinte de disperare. De fapt asta e in sufletul meu. Am remarcat 2 tabere,una incearca sa ne informeze despre raul care se strecoara fara sa ne dam seama, iar alta tabara este calma si parca nimic nu se intimpla. Cu sinceritate si iertare in acelasi timp spun ca articolul parintelui Savatie si alte articole de genul asta ma fac tot mai confuza. Poate ca nivelul meu de inteligenta nu e atit de ridicat si nu inteleg cuvintele domniei sale(asta fara nici o ironie), de aceea poate ar trebui sa fie mai explicit.Am remarcat ca dupa un mesaj ca al Parintelui Iustin vine un articol de genul celui de mai sus. Ce sa inteleg de aici? Ca tot ce s-a scris a fii de la Parintele Iustin e o minciuna, ca nu ar fi de la dinsul.Cine sint “jucatorii care si-au facut buzdugane din duhovnicii importanti”? Nu cred ca avem nevoie de metafore in astfel de momente grele.Turma are nevoie de raspunsuri clare pentru a se linisti sufleteste. asa cum face Parintele Iustin. De aici si ideea mea de 2 tabere, cind ar trebui sa fie una singura, cea a bisericii ortodoxe,asta insemnind ca toata preotimea sa fie in acelasi duh.Noi asta asteptam de la pastorii nostri. Daca ei sint dezbinati atunci ce sa mai spunem de turma. Vai de noi!Constat ca nu toti vad ca vremurile in care traim sint din ce in ce mai grele pentru mintuirea noastra la care se mai adauga si sminteala legata de biserica. Credinciosul a ajuns ca si animalele si pasarile ce simt ca vine un cutremur si se agita. Cred ca asa sintem acum. Vedem ca mai toate profetiile se implinesc si ne agitam. Multumim Domnului,ca in dragostea lui nemarginita, ne mai lasa un Parinte Iustin sa ne intareasca si sa ne conduca pe calea cea dreapta. Dar si asa tot ajungem sa ne smintim citind unele articole. Aici este disperarea mea. Am respect deosebit pentru Parintele Iustin Parvu, consider ca este glasul unui proroc,daca imi este ingaduit a spune asa. El are puterea de a te ridica din amorteala si de ati da curaj sa mergi pe calea cea strimta dar dreapta. Dar si asa ajung sa ma smintesc,desi nu vreau, cind vad ca unele declaratii ale preotimii sint confuze sau contrare parintelui Iustin. Imi pare rau ca sint departe si nu pot sa-l vizitez pe parintele Iustin sa-i cer binecuvintare si sa ma indrume. Imi cer iertare daca am suparat pe cineva sau daca nu m-am exprimat prea bine.Cer iertare si Parintelui Savatie.

  4. @ Camelia:

    Nu ai motiv de disperare, crede-ma. Parintele Savatie il sustine pe parintele Justin, caruia ii si este fiu duhovnicesc. El se refera insa la anumite dispute duse la extrem si dusmanii care s-au creat intre crestini, mai ales pe bloguri, dar nu numai (cu care probabil ca nu esti la curent) si in care fie parintele Justin, fie parintele Arsenie, fie alti parinti sunt pur si simplu folositi pentru a da in cap, cu o rara violenta de limbaj, celor care sunt de alta parere (la fel cum parintele Porfirie sau parintele Cleopa au fost invocati din acelasi ratiuni). S-a creat de aici o dezbinare si o sminteala teribila. Parintele Justin nu este catusi de putin contestat sau relativizat de catre noi sau de catre parintele Savatie (tocmai, ca noi suntem cei atacati dur de cei care resping apelul parintelui Justin), dar trebuie spus ca, in anumite situatii risca sa fie numai instrumentat numele si apelul sau de catre oameni care sunt total straini de duhul sau si risca sa conduca oamenii pe cai gresite, vorbind in numele respectivului parinte, dar fara a fi deloc in duhul sau. Nu poti sa lupti impotriva dracilor unindu-te cu alti draci (nu poti lupta impreuna cu vrajitorii contra masonilor), nu poti lupta pentru Hristos in duh zelotist sau chiar fiind tu insuti impotriva legilor si poruncilor lui Dumnezeu. La fel, de partea cealalta Parintele Arsenie Papacioc a fost exploatat pentru a lovi direct in parintele Justin (de catre unii), iar de catre altii doar pentru a combate pe cei care au sustinut campania lui.

    Nadajduiesc ca acum lucrurile sa fie mai clare, daca e nevoie si de exemple, poate vom reveni, desi nu stiu cat ajuta.

  5. Multumeasc din suflet pentru raspuns.Acum am inteles si m-am linistit.Doamne ajuta!

  6. Ceea ce nu stiu acesti straini despre noi este faptul ca noi,romanii,inca mai pastram traditia crestina,ortodoxa,asa cum ne-au lasat-o Parintii nostri.
    In virtutea acestui fapt,trebuie sa constientizam cu totii si sa credem cu tarie ca Domnul este intotdeauna aproape de cei care cred in EL:
    ”Aproape este Domnul de toti cei care-L cheama,de toti cei ce intru Adevar Il cheama” (Psalmi 144,18).
    Insusi Domnul zice:”Toate-i sunt cu putinta celui ce crede” (Marcu 9,23),iar Apostolul Pavel rosteste:”Pe toate le pot intru Hristos,Cel ce ma intareste”(Filipeni 4,13).Domnul spune despre cei care cred in El:”Cel ce crede in Mine va face si el lucrurile pe care le fac Eu;si mai mari decat acestea va face (Ioan 14,12).Pana acum nimic n-ati cerut in numele Meu;cereti si veti primi,pentru ca bucuria voastra sa fie deplina” (Ioan 16,24).

    http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/02/07/senator-italian-romanii-nu-merita-sa-ramana-in-europa/

  7. admin sa-mi fie cu iertare da’nu toti cei ce intervin pe bloguri sunt crestini:uni pot fi atei altii masoni,altii”secreti”unii anarhisti,stiti pescuitori in ape tulburi.io zic sa asteptam si hotararea sinodului si dupa aceea liber la dezbateri.

  8. kosk:

    Asa e, uneori ii mai dibuiesti, dar alteori e foarte greu. Dar liber la dezbateri e mereu, inainte si dupa Sinod.

  9. Am si eu un lucru de spus, poate va folosi cuiva. Este clar, dupa apelurile marilor duhovnici ai tarii noastre, dupa profetiile sfintilor despre vremurile de acum, si dupa multele intamplari recente care au inceput sa ne ingrijoreze, ca a inceput “greul cel mare”, pe care eu unul speram sa nu il prind. Oricum, mi-as dori ca fiecare om din lumea asta (nu numai cei ortodocsi, pentru ca boala unuia este molipsitoare pentru toata cetatea) sa isi aminteasca de reactia oamenilor in doua epoci diferite ale existentei noastre, la aflarea vestii ca se apropie sfarsitul:
    – in vremea lui Noe, cand oamenii au primit nepasatori vestea si au continuat sa isi duca viata in aceeasi directie
    – in vremea proorocului Iona, cand ninivitenii au aflat vestea si s-au pocait cu totii. Ingrozirea lor s-a reflectat in trezirea constiintei si schimbarea instantanee a vietii lor.
    In primul caz, omenirea a pierit inecata in pacatele ei.
    In al doilea caz, Dumnezeu a ridicat urgia pregatita pentru ei.
    Sa luam exemplu de la acesti niniviteni si sa intelegem cu totii ca daca in clipa asta ne trezim cat mai multi si il rugam pe Dumnezeu sa ne ierte si ne straduim sa ne schimbam viata in bine, Dumnezeu nu va ramane indiferent si poate va amana nenorocirile pe care ni le-am provocat.

  10. Daca “multi sfinti ar fi voit sa se nevoiasca in vremurile din urma” – inseamna ca ACESTA ESTE TIMPUL DE AUR AL MANTUIRII NOASTRE !
    Sa indraznim, fratilor !
    DOAMNE-AJUTA!

  11. Sunt perfect de acord cu Camelia. Avem nevoie de lamuriri, atunci cand nu intelegem; avem nevoie de blandete atunci cand gresim ;avem nevoie de solidaritate ;avem nevoie sa auzim Adevarul, asa cum este El spus de Parintele Iustin Parvu :simplu, bland ,dar fara menajamente.Iar eu simt in cuvantarile Parintelui Iustin o analiza clara si lucida nu numai a situatiei credinciosilor crestini ortodocsi, cit si a duhovnicilor si vietii monahale.Ideea din una din cuvantarile sale este ca , acest popor a cazut si datorita unor monahilor si duhovnicilor pe care-i are.
    Mai se vehiculeaza o idee care sugereaza ca unitatea credinciosilor inseamna supunere oarba si lipsa reactiei credinciosilor .
    Poate ca reactiile noaste sunt stupide, iar cunostintele noastre sunt nesemnificative, dar fiecare dintre noi are o dorinta de a intelege mai bine, daca scrie aici,sau daca se duce la biserica.
    Dau un citat din o interventie anterioara :”Nu poti lupta impreuna cu vrajitorii contra masonilor”. Dar, sa-mi fie cu iertare, la mitingul Noii drepte, l-am vazut si pe domnul Roncea, si calugarite, intr-o deruta generala (pentru ca am fost si eu acolo).Si-atunci, unde este” filtrul”? La emisiunea de pe Antena, Prigoana a fost “infruntat ” de Rapcea, avocatul lui Bivoloaru,
    Am sentimentul ca , cu cat ne temem mai mult de aparitia unor stari conflictuale, cu atat ele vor aparea mai puternic.Si mai am senzatia ca nu prea exista pregatirea de a purta contracara interventiile acestor specialisti in manipulare din mass media.

  12. mi-a placut expresia”timpul de aur al manturirii”dar sa fim directi,eu nu-nteleg de ce atata agitatie?e-adevarat ca trebuie sa existe niste reactii,dar manifestate cu smerenie totusi,pentru ca pe multi i-am auzit(fara sa vreau):ce-i cu astia pe strazi,au innebunit?cipurile sunt pentru o mai buna securitate,progres,etc,etc. eu cred ca daca Domnul va ingadui sa se accepte implantarea lor in pasapoarte,buletine,carduri,trebuie sa acceptam si noi,si-mi mai vine in minte urmatoarea expresie:daca asa a fost scris in apocalipsa sa se-ntample,imi pare rau s-o spun dar trebuie sa lasam sa se intample ceea ce marele Ioan a scris in apocalipsa care i-a fost aratata de DUMNEZEU,prin ceea ce se va intampla. daca noi credem in Hristos,noi sa fim cei care vom muri de foame,de sete,sa ne refugiem in munti,de ce?:pentru ca nu am acceptat “pecetea”.cu regret spun ca am auzit oameni care merg la Sf.Biserica,faptul ca sunt de acord cu cipurile….Dumnezeu stie ce va fi. cred ca noi nu trebuie decat sa ne rugam,sa ne pocaim,si cred ca indiferent de sfarsitul nostru,al fiecaruia dintre noi, daca este in credinta, pocainta,iubire, ne vom mantui.sa ne rugam fierbinte la BUNUL DUMNEZEU sa ne fie ocrotitor si ajutator in vremurile ce vor veni multumindu-I ca desi ne-a dat semne pana acum de aceste vremuri,acum ne sunt mai evidente, DOAMNE-AJUTA!

  13. Frate, credinta noastra nu este fatalista si nu implica nici predestinarea. Ceea ce este scris in Apocalipsa nu este ‘destin”: nu scrie acolo cand anume se va implini. Contrar ciobanului din Miorita, crestinul este dator, in fata constiintei sale si pentru semenii sai, in primul rand, sa aiba intotdeauna o atitudine in fata raului, sa incerce sa-l intarzie, cel putin. Ingaduinta lui Dumnezeu nu inseamna ca trebuie sa acceptam orice, iarta-ne, dar aceasta interpretare este complet neortodoxa. Din contra, Biserica a stat intotdeauna pe piatra rezistentei prin marturisire si impotrivire cu mijloacele omenesti ingaduite, pe langa mijloacele duhovnicesti specifice (pocainta, rugaciune, post), bineinteles. Altminteri vom deveni niste re-educati. Haideti sa invatam ceva macar din lectia cumplita a rezistentei sfintilor inchisorii in fata “terorismului” comunist si in fata experimentelor re-educarii.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/03/29/parintele-nicolae-steinhardt-despre-pacatul-prostiei-si-al-fricii/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/07/12/cuviosul-paisie-aghioritul-prezenta-crestinilor-este-marturisire-de-credinta/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/04/07/trebuie-sa-ascultam-de-dumnezeu-mai-mult-decat-de-oameni/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/12/13/nu-domnule-impotrivirea-si-rugaciunea-cheile-rezistentei/
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/04/23/suflet-de-rob-sau-taina-libertatii/

  14. De acord cu admin.

  15. Pingback: Război întru Cuvânt » SE POATE O DEFINITIE MAI… DESAVARSITA DECAT ACEASTA PENTRU CEEA CE NE ESTE DAT SA TRAIM ACUM?
  16. Perfect de acord cu admin.

  17. Pingback: Război întru Cuvânt » Sf. Ioan de Kronstadt despre rautatea celor care otravesc Biserica cu ponegriri si osandiri
  18. Pingback: Război întru Cuvânt » PILDA SFANTULUI MUCENIC NICHIFOR (9 februarie) – sa ne reamintim duhul adevaratei marturisiri si care trebuie sa ne fie cautarea primordiala
  19. Greu mi-a fost până am înţeles că se cuvine a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru potrivnicii mei prin care El mi-a îngăduit să învăţ câte o lecţie înaltă; şi că se cuvine a mă ruga lui Dumnezeu ca, la înfricoşata Judecată, să le cumpănească nedreptăţile lor cu binele pe care l-au făcut astfel unora ca mine. Şi pentru mine mă rog, dacă am fost potrivnic cuiva,să-mi cumpănească Domnul cu lecţia bună pe care o vor fi învăţat aceia din potrivnicia mea. Ajută-ne şi ne păzeşte, Doamne, că de nici unele nu ne pricepem!

  20. Pingback: Razboi întru Cuvânt » SFADA PE SEAMA SFINTILOR INCHISORILOR/ Nu ajungeau taxele guvernului: Patriarhul Romaniei pune si el taxe pe nunti si botezuri. IN TIMP CE PATRIARHUL ILIA AL GEORGIEI BOTEAZA PERSONAL MII DE COPII, GRATUIT/ PS Sofronie si-a l
  21. Pingback: Război întru Cuvânt » Nu poate sa fie adevar fara dragoste si nu poate sa fie dragoste fara adevar! Poate sa nu te copleseasca dragostea lui Hristos? – CUVANT AL PR. MIHAI ALDEA
  22. Pingback: SFANTUL GRIGORIE PALAMA SI ZELOTISTII VREMII LUI. Blandetea, intelepciunea, nobletea si pacea isihasta in fata calomniilor, razvratirii si intereselor politice
  23. Pingback: “Biserica se teme de dezbinari si de schisme, care au ca baza demonicul egoism” -
  24. Pingback: PARINTELE SAVATIE LA SOPHIA despre “desteptaciune”, (i)responsabilitatea cuvintelor, provocarile de pe internet si stricarea dragostei: “SUNTEM IN FAZA DE BUIMACEALA. VOR CA TOTI SA DEVENIM OBRAZNICI SI MANDRI” (video) - Razboi în
  25. Pingback: Parintele Savatie Bastovoi (interviu Formula As): E O VREME DE SFARSIT, S-AU RASTURNAT LUCRURILE/ Viata in virtual e o mare MINCIUNA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  26. Pingback: PARINTELE SAVATIE BASTOVOI la Libraria Sophia (2013) despre NOBLETEA DUHOVNICEASCA si "Romania ingerilor" (VIDEO integral) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  27. Pingback: Omul de azi intre (ne)fericire si divertisment; INDIVIDUALISMUL, DEPRESIA SI PACOSTEA COMUNICARII VIRTUALE. Conferinta de la Iasi a lui Virgiliu Gheorghe (VIDEO)/ “Sapa inlauntrul tau!” – ACTIVISMUL FARA PROFUNZIME SI ALERGATURA CARE NU
  28. Pingback: PARINTELE SAVATIE LA SOPHIA DESPRE SINDROMUL “CESAFAC” [video+transcriere]. “Noi trebuie sa mergem impotriva acestui curent de dezorientare a omului” - Recomandari
  29. Pingback: CUVINTE DE INVATATURA SI DE TAMADUIRE SUFLETEASCA la sarbatoarea SFINTILOR TREI IERARHI de la IPS Teofan, Arhim. Nichifor Horia si pr. Constantin Sturzu (VIDEO, AUDIO): “Sa nu facem cluburi exclusiviste si zazanie in Biserica” | Cuvântul Orto
  30. Pingback: “Oare S-a impartit Hristos?” – ABSENTA LUI HRISTOS ca centru al vietii noastre duce la ATACAREA UNITATII BISERICII prin cultul anarhic al unor personalitati omenesti | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate