…SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA! Ce ne spune invatatura ortodoxa despre mucenicie, ispitirea lui Dumnezeu si bravada (I). Si: CINE (NU) ASCULTA DE PARINTELE ADRIAN FAGETEANU?

26-08-2010 ~~Sublinieri~~

Parintele Adrian Fageteanu:

Biserica nu-i recunoaste ca mucenici pe cei care braveaza si isi primejduiesc de moarte vietile

“(…) Cel mai simplu este să nu bravezi. Să nu faci ca Petru: „Dacă toţi Te vor părăsi, eu nu”. Prima dată a sporit numărul creştinilor în Antiohia Mare, atunci s-au numit „cristianii”. Pe urmă, în Miazănoapte, când Imperiul Roman de Răsărit a avut în Miazănoapte conducerea. În Apus nu propovăduirea a sporit numărul creştinilor, cât exemplu martirilor. Fiindcă în martiri a fost sămânţa creştinismului.

În Sud, pentru că Imperiul Roman cucerise demult Sudul, nu-i mai interesa ce se întâmplă acolo.Şi atunci creştinii s-au înmulţit fără prigoană. Dar ei şi-au spus: “noi n-avem nici un mucenic”, au bravat, s-au dus singuri la Roma să declare că-s creştini, iar Biserica din Răsărit, care conducea atunci toată creştinătatea, nu numai că nu i-a recunoscut ca martiri, dar i-a excomunicat pentru bravadă. S-au dus la sinucidere. Nu i-a prigonit nimeni! Deci nu bravăm la rugăciune, dar nici nu ne lepădăm de rugăciune. Şi n-avem voie să spunem ca Petru: „Dacă toţi Te vor părăsi, eu nu”, ci „Doamne, ajută-mă, învaţă-mă, înţelepţeşte-mă, luminează-mă, întăreşte-mă, să nu Te părăsesc!”. (sursa)

Vezi si:

Parintele Adrian Fageteanu: CINE BRAVEAZA GRESESTE!

NOTA: A se verifica si vedea ca si in cuvantul pe care parintele Adrian l-a dat in cazul cipurilor, a reluat, apasat, acest indemn, pe langa sfatul (care ramane valabil, acela de A NU PRIMI), la ne-bravare, accentuand ca mucenicia este un act care nu poate fi impus tuturor. Sfat complet nesocotit de cei care l-au primit si de cei care fac astazi mare caz de el si-i promoveaza:

“Ce aveti in suflet, numai Dumnezeu sa stie, nu dusmanii vostri!”

Deci cine are interesul sa bata toba tare, tare, cat mai tare, ca sa ne afle in amanunt gandurile TOTI dusmanii nostri si sa aiba motivul perfect de a declansa prigoana impotriva tuturor?

Nemaivorbind despre faptul ca parintii care l-au inregistrat au facut-o impotriva vointei exprimate de parintele insusi, asa cum s-a intamplat si cu alta inregistrare audio luata “pe furate”, care circula fara binecuvantarea parintelui Adrian si in ciuda avertizarii repetate a ucenicilor acestuia (intrati si ei acum in colimatorul guru-silor virtuali), dar beneficind de promovarea sarguincioasa a stilistilor si a confratilor lor de “axă” (a provocarii, dezbinarii si razvratirii?), aflati inca in BOR! Dar… cui ii mai pasa de “binecuvantarea” sau de cuvantul unui “stalp al Ortodoxiei”, cata vreme e mai usor doar a ne folosi in interes propriu de el, numai si numai acolo unde ne convine si a-l ignora senin unde ne mustra sau ne opreste de la actele ravnei noastre nebune? De aceea toti vom culege din plin roadele amare ale neascultarii unora, care se cred mai intelepti… Si asta nu, nu e o amenintare, ci este o lege duhovniceasca. Insa cati dintre cei formati si obisnuiti numai intru cele lumesti, si calauziti numai de logica lor omeneasca, vor putea intelege?

De ziua patronului numelui sau, ii dorim parintelui Adrian, veteranul duhovniciei romanesti, care se apropie acum de 98 de ani, multa sanatate, intelecpiune si putere de la Dumnezeu, pentru a ne calauzi mai departe pe calea trairii in Hristos si a marturisirii celei smerite si chibzuite, “fara bravada”, fara usuratate si trambitare! Si sa-i dea Domnul roade duhovnicesti: cat mai multi ascultatori buni si urmatori sinceri ai cuvintelor sale!

***

Sa nu indraznim sa ne dam chinurilor fara socoteala, din minte usoara

“Un oarecare din Frigia, anume Tuint, vazand fiarele si infricosata torturare, s-a temut si a cazut din mantuirea sa. De aici este aratat ca el nu cu socoteala, nici cu inima dreapta, ci din minte usoara, ca si cum s-ar goni de un grabnic vant, a mers la judecata paganeasca si a indraznit a se da la chinuire. Astfel s-a facut altora pilda ca la un lucru atat de mare sa nu indrazneasca a se da chinuirii, fara socoteala. Policarp, auzind de acele chinuri si stiind ca poporul elin cel necredincios priveste spre chinuirea altor mucenici, striga asupra judecatorului: “Cauta pe Policarp si sa pierzi pe cei fara de Dumnezeu”. Policarp, auzind de aceasta, desi voia sa ramana in cetatea Smirnei pana ce va fi prins, acum, fiind rugat de crestini, a iesit din cetate si s-a ascuns intr-un sat si se ruga ziua si noaptea pentru pacea Bisericii, dupa obiceiul sau”.

(Viata integrala a Sfantului Mc. Policarp)

***

Canonul 9 al Sf. Martir Petru al Alexandriei: SFAT PENTRU CEI CE CAUTĂ ISPITA

“Şi în privinţa celor ce ca treziţi din somn au sărit în lupta cea aducătoare de chinuri şi care va avea loc în viitor, şi care îşi pricinuiesc loruşi ispită de a se lupta cu marea şi cu multe valuri, dar care mai ales împotriva fraţilor aprind jăratecul păcătoşilor, cu aceştia încă trebuie să se comunice, deoarece în numele lui Hristos au venit la aceasta, deşi nu iau aminte la cuvintele Lui, care învaţă: „Rugaţi-vă să nu intraţi în ispită”, şi care iarăşi zice către Tatăl în rugăciune: „Şi nu ne duce în ispită, ci ne mântuieste de cel viclean“ (Luca 11, 4); şi poate că aceia nici nu ştiu că însuşi Stăpânul şi învăţătorul nostru de multe ori i-a evitat pe cei ce voiau a-L instiga, şi că uneori pleca într-un ţinut aproape de pustie (Ioan 11, 54), şi că atunci când s-a apropiat vremea patimii Lui nu s-a predat, ci a aşteptat până ce au venit asupra Lui cu săbii şi cu furci; atunci zise către ei: „Ca la un tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi cu furci să mă prindeţi” (Mc. 14, 48), care l-au şi dat pe El, zice, lui Pilat; dar celor ce întru asemănarea Lui şi după scopul Lui au umblat, au pătimit, aducându-şi aminte de cuvintele Lui dumnezeieşti, prin care ne ajută pe noi în prigoane, zice: „Luaţi aminte de voi, că vă vor da pe voi la adunări şi în sinagogile lor vă vor bate pe voi”; „şi vă vor da” a zis, iar nu: „predaţi-vă singuri pe voi”.„Şi vă vor duce, zice, înaintea dregătorilor şi împăraţilor pentru numele Meu” (Lc. 11, 12), „dar să nu vă duceţi înşivă; fiindcă el voieşte ca şi noi, persecutaţi fiind pentru numele Lui, să pribegim din loc în loc”; precum iarăşi îl auzim că zice: „Şi dacă vă alungă pe voi din cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă” (Mt. 10, 23); căci El nu voieşte să ne ducem singuri către scutierii şi lăncierii diavolului, ca să nu ne facem lor pricinuitori şi de mai multe morţi, ca şi cum i-am sili pe aceştia să se sălbăticească şi mai tare şi să săvârşească deplin faptele de moarte aducătoare, ci dimpotrivă, El voieşte să aşteptăm şi să avem grijă de noi, să priveghem şi să ne rugăm ca să nu intrăm în ispită (Mt. 26,41). Astfel, Ştefan, cel dintâi care a primit martiriul pe urmele Lui, târât fiind în Ierusalim de cei fără de lege şi adus fiind in sinedriu, a fost împroşcat cu pietre, în numele lui Hristos, s-a slăvit rugându-se şi zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta” (F. Ap. 7, 60); astfel şi lui Iacob al doilea, prins fiind de Irod, cu sabia i s-a tăiat capul; astfel şi lui Petru, cel mai ales dintre apostoli, de multe ori fiind prins şi închis şi necinstit, mai pe urmă s-a răstignit în Roma; de asemenea şi preavestitului Pavel, fiind predat de multe ori, şi primejduit pană la moarte, şi mult nevoindu-se, şi întru multe prigoane şi necazuri lăudându-se, şi lui întru aceeaşi cetate i s-a tăiat capul cu sabia, care întru cele ce s-a lăudat a isprăvit; şi că în Damasc s-a slobozit cu coşniţa noaptea peste zid şi a scăpat din mâinile celui ce căuta să-l prindă. Căci cea dintâi ţintă a lor a fost să binevestească si să înveţe cuvântul lui Dumnezeu, întru care întărind pe fraţi ca să rămână în credinţă; ziceau ei şi că prin multe necazuri trebuie să intrăm noi întru împărăţia lui Dumnezeu (F. Ap. 14,22); căci ei nu căutau folosul lor, ci al multora, ca să se mântuiască (I Cor. 10, 33). Şi sunt multe încă de a le spune lor în privinţa aceasta, pentru ca să lucreze în chip cuvenit, dar, precum zice Apostolul, nu ne ajunge vremea aspune (Evr. 11, 32)”.

(Arhid. Prof. Dr. Ioan N. Floca – Canoanele Bisericii Ortodoxe – Editura Institutului Bibilic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române)

***

Sf. Nicodim Aghioritul: Amagirea folosita de diavol contra celor ce socot ca merg spre desavarsire

Cand vrajmasul nu poate birui nici pe cei ce au fost robiti de pacat, nici pe cei ce lupta a se elibera de el, cum am spus, mai sus, alearga la cei imbunatatiti duhovniceste, lupta impotriva lor cu mult mestesug, facandu-i a uita de inamicul lor care-i langa dansii, ii ataca cu mare violenta si ii hraneste. Ei isi inchipuie lucruri peste puterea lor mai inainte de a ajunge la desavarsire. Din aceasta ia nastere neglijenta de ranile primite. Socotind aceste pofte si hotarari ale savarsirii ceva deja realizat se mandresc in diferite chipuri. De aceea nu voiesc a suferi nici cel mai mic obstacol ori cuvant, ci isi petrec timpul cu multe si lungi reflexiuni crezand ca gandirea lor e sigura. Si atunci sufera mari tulburari pentru iubirea lui Dumnezeu. Si fiindca atunci cand isi fac aceste inchipuiri nu simt nici o suparare si impotrivire in trupul lor se socotesc a fi pe treapta celor desavarsiti, care sufera mari amaraciuni. Nu-si dau seama ca una sunt cuvintele si hotararile, alta lucrurile si faptele. De aceea nu lua vreodata hotararile tale drept fapte si realizari, chiar de ai fi deprins in virtuti de catva timp cu metode foarte potrivite.

Fii smerit, teme-te de tine si de neputinta ta.

Nadajduieste numai in Dumnezeu, alearga la El cu dese rugaciuni sa te intareasca si sa te apere de primejdii, dar mai ales de orice prezumtie si nadejde in tine.

(…) sa ne rugam a nu cadea in ispita, flindca El zice: “Si nu ne duce in ispita” (Mt. 6, 13), si iarasi: “Rugati-va sa nu cadeti in ispita” (Lc. 22, 40) si talcuind aceasta Teofilact al Bulgariei zice ca e un lucru demonic si orgolios a se arunca cineva in ispite. Deci se cade a ne ruga si inainte de ispita ca sa nu cadem, si dupa ce vom cadea ca s-o biruim. “Dar nu se cade a ne inputina cu duhul, a carti, a ne intrista si a ne mahni, cand ni se intampla ispite si necazuri de multe feluri ci sa multumim si sa ne bucuram”, cum ne porunceste Sf. Iacov, fratele Domnului: “Nu vedeti decat o pricina de bucurie, fratilor, cand veti cadea in multe feluri de ispite, stiind ca ispita credintei voastre produce rabdarea, credinta si dragostea ce o avem catre Dumnezeu, dupa cum focul lamureste aurul in cuptor”. (sursa)