IPS TEOFAN – 3 ani de slujire ca Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Intru multi ani!
Va recomandam:
- Psaltirea integrala, impartita pe catisme, citita de IPS Teofan (audio)
- IPS TEOFAN – INDEMN LA CITIREA PSALTIRII. “Mantuieste-ma, Doamne, ca m-a necajit omul…
- Doar IPS Teofan mai are “o mana calda” pentru parintele Mina Dobzeu
- IPS Teofan – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei: “Iata sunt gata să te slujesc, obste sfanta…”
- Mitropolitul Teofan ia atitudine oficiala si arata adevarul despre pacatul homosexualitatii
- CRUCEA, PUTEREA “NEBUNA” A CRESTINULUI. Inaltul Teofan mustra, in Duminica Sfintei Cruci, nelegiuirile anti-familie din lumea contemporana (propaganda homosexualitatii, avortului, prostitutiei, educatiei “sexuale”)
- CUVANT IMPORTANT AL IPS TEOFAN: DE CE SE CUTREMURA PAMANTUL, DE CE SE DEZLANTUIE STIHIILE?
- MESAJ DE IMBARBATARE DUHOVNICEASCA LA INCEPUTUL LUI 2011 DE LA IPS TEOFAN PENTRU “O ROMANIE CARE PARE CA SE SCUFUNDA”
- Pastorala mangaietoare de Nasterea Domnului (2010) a IPS TEOFAN, Mitropolitul Moldovei: SA NE REGASIM VESMANTUL DE FII AI LUI DUMNEZEU, CA SA INFRUNTAM CU HRISTOS MULTELE GREUTATI CARE NE ASTEAPTA IN NOUL AN!
- DE CE ERA TRIST IISUS? DE CE AR FI TRIST SI ASTAZI? CUM A FOST INTELES MESAJUL LUI? Predica puternica a IPS Teofan in Duminica Floriilor (video, 2011)
- VLADICA TEOFAN INALTA CEL MAI EMOTIONANT NECROLOG MITROPOLITULUI BARTOLOMEU: “A fost un urias si ramane un urias. Vocea lui care chema la lupta nu este stinsa, rasuna mai puternic prin rugaciune” (VIDEO)
- Parintele Sofian Boghiu si IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei: UNDE IL GASIM PE HRISTOS CEL INVIAT, CINE SI CUM IL POATE RECUNOASTE?
- Dialog cu IPS Teofan: Strapungerea inimii – unicul drum catre propria noastra Inviere
- O PASTORALA CALDA SI MARTURISITOARE: Cuvantul pastoral de Invierea Domnului al IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei
- IPS TEOFAN marturisind despre necesitatea apararii credintei si de catre mireni
- IPS TEOFAN DESPRE MESAJELE DUHOVNICESTI PENTRU NOI ALE SFANTULUI MAXIM MARTURISITORUL SI CUVIOASEI PARASCHEVA: MARTURISIRE SI SENSIBILITATE. Sfantul Maxim despre dragostea adevarata, defaimare si tradarea prietenilor
- Parintele Arsenie Boca si IPS Teofan: “Ridica-te si umbla!” DE UNDE INCEPE SI CUM SE VINDECA SLABANOGIREA NEAMULUI?
- PASTORALE VII DIN VREMEA INCEPUTULUI DRAMELOR “CRIZEI” IN ROMANIA: I.P.S.TEOFAN si P.S. SEBASTIAN despre marturisirea Invierii lui Hristos in noianul necazurilor si al deznadajduirii
- Pastorala de Nasterea Domnului a IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei: HRISTOS – SINGURA NADEJDE SI SINGURUL SENS. URMA-VOM SI NOI STEAUA LUI?
- IPS TEOFAN IMPLINESTE ASTAZI 50 DE ANI. Ii suntem alaturi cu inimile si ii dorim Vladicai ca Domnul sa-i adauge la smerenie si evlavie si ceva mai mult curaj!
- Parintele Petroniu Tanase (Prodromu) catre IPS Teofan: “ARHIEREUL SA FIE DARZ!”
- Î.P.S. Teofan si IPS Andrei despre hotărârea sinodală din 9 iulie 2008 (AUDIO)
- Denia din Joia Mare, IPS Teofan (VIDEO)
- IPS_Teofan_citind_Cuvantarea de despartire a Mantuitorului (cap. 13-17 din Evanghelia dupa Ioan, din Joia Mare) (AUDIO)
*
- Florentina Tonita: Ingerul si preoteasa…
“E in fiecare duminica acolo, cu ochii mari si gata sa te lumineze in orice clipa cu un zambet. Mereu in acelasi loc, in dreapta icoanei cu Iisus, de parca tainica vorba se duce intre copilul anevoios – pe care cu usurinta il identifici ca fiind suferind de sindromul Down -, si Insusi Hristos. M-a uimit de la inceput prin bucuria cu care se manifesta, dar mai ales prin incredibila memorie. Stie cantarile, rugaciunile, chiar si spusele parintelui. Rareori mi s-a intamplat ca un sunet ce in mod normal distorsioneaza cumplit sa ma bucure atat de mult. Ramane in urma, cuvintele nu se incadreaza in acelasi timp ca al crestinilor din jur, nici armonia sunetelor nu isi gaseste prea mult loc, uneori pare fara noima, dar cata frumusete in slava pe care o imprastie sufletul sau in toata biserica…
Intr-o duminica, avand nevoie de o pernuta din acelea folosite in biserica, si stiind ca gasesc in coltisorul acela in care el poposeste, i-am facut semn sa ma ajute, pentru a nu deranja prea mult mergand eu pana acolo. M-a privit cu ochii mari si a izbucnit intr-un soare de toata frumusetea, din ochi pana in varful degetelor. S-a aplecat brusc sa ia pernuta. In jurul lui, stupoare! In secunda urmatoare sunt privita si apostrofata din priviri: nu vad, bietul copil, cum este? Doua crestine se apleaca cu graba sa ia pernuta din mana baiatului. Atunci, insa, s-a intamplat ceva care m-a naucit si m-a fericit: baiatul cu sindrom Down a strans brusc pernuta la piept, intr-un gest clar fata de cei din jur, asteptand sa fie lasat in pace. Ceea ce s-a si intamplat, mai ales ca nimeni nu se astepta la asa ceva din partea lui. Sta doua secunde, sa se asigure ca nimeni nu ii ia din brate pernuta. Femeile se retrag, inteleg in final ce se intampla. Baiatul isi lasa iar chipul in soare, ma priveste si imi intinde pernuta. O iau, ii zambesc si ii spun din buze, fara glas: Multumesc. Baiatul imi face cu ochiul si ridica sus, deasupra tuturor, mana dreapta, cu degetul mare aruncat spre mine, cu un OK triumfator. Ma napadesc emotiile si simt cum fericirea ma umple. Ii multumesc din nou in gand, in suflet, in privire…
Copilul cu sindrom Down e acolo mereu… In dreapta lui Iisus, gata oricand sa imparta fericire…
Am scris despre el dupa ce, zilele trecute, am asistat la o alta intamplare, de aceasta data amara si chinuitoare. La o biserica din oras, mare sarbatoare, sobor de preoti in frunte cu IPS Teofan si parintele protopop. Slujba frumoasa, cuvinte de intelepciune si bucurie. Preotul paroh sta la dreapta Inaltului Teofan, care il binecuvanteaza si chiar, cu un gest de mare cinste, o cheama alaturi si pe preoteasa acestuia. Imaginea emotioneaza, IPS Teof
an ii cuprinde cu mare drag pe cei doi slujitori ai bisericii: preotul si preoteasa lui.
Dupa cateva minute, IPS Teofan coboara printre credinciosi. Aglomeratie mare. Toata lumea ii saruta mana, vesmantul. O femeie mai saraca cu duhul ii prinde barba si i-o saruta, in mirarea si chiar stupefactia celor mai seriosi de fata. IPS Teofan zambeste. Nicio clipa nu se arata deranjat, nu se grabeste, nu isi iuteste uitatura. Aseaza cu bucurie palma pe crestete, pune ici si colo vorbe bune si manifesta o evlavie rar intalnita. Slujeste si in final intra in casa sociala, unde, hram fiind, va binecuvanta bucatele.
Astept cu rabdare (pentru ca parintele protopop imi promisese ca ma va ajuta sa vorbesc cu IPS Teofan despre Casa lui Eminescu de la Varatec) sa se potoleasca agitatia. Intr-o parte, afara, incep a se imparti sarmalutele si vinul. Crestinii se indreapta spre acolo, dar o parte ia urma Mitropolitului vrand sa stie unde a intrat, daca mai iese…
- Continuarea AICI
- Vezi, pe acelasi blog, si: Cu IPS Teofan, despre casa lui Eminescu de la Varatec
Doneaza pentru filmul "Scrum"
“O femeie mai saraca cu duhul ii prinde barba si i-o saruta, in mirarea si chiar stupefactia celor mai seriosi de fata. IPS Teofan zambeste. Nicio clipa nu se arata deranjat, nu se grabeste, nu isi iuteste uitatura.”
Intr-adevar gestul femeii starneste zambete, dar nu pentru ca ar fi “saraca cu duhul” (in intelesul frazei din text: lipsita de intelegerea ca nu trebuie sa faca asa ceva) si prin aceasta fiind mai putin “serioasa” precum ceilalti, care au fost de fata. Starneste zambete, ca atunci cand vedem niste copii facand gesturi, in simplitatea inimii lor.
Iar acesta intamplare ma face sa ma gandesc cum, de asemeni, o femei din multime, venind pe la spate, indraznind, s-a atins de poala Mantuitorului, si El, i-a spus: “Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace.”
Acum, ce-i drept, femeia s-a atins, nu de poalele hainelor arhieresti ale IPS Teofan, ci de barba lui. Asa ca, mergand mai departe mi-am amintit Psalmul 132:Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună! Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veşmintelor lui.. Si cautand la talcuirea Sfintilor Parinti vedem ca Sfantul Maxim zice: “Mirul este Duhul Sfant, iar capul e mintea, iar barba lui Aaron, ratiunea care taie patimile si ierurghiseste lui Dumnezeu faptele cele bune; iar harul Duhului se pogoara peste marginea imbracamintei, adica filosofia practica se da prin cea morala, caci marginea imbracamintei este si sfarsitul [desavarsirea] acesteia”
Cu siguranta ca acea femeie n-a avut in vedere toata aceasta teologie, ci s-a marginit doar sa faca un gest care a fost izvorat din credinta ei, ca apropiindu-se de cele sfinte sa dobandeasca si ea o oarecare tamaduire sufleteasca, aceasta fiind, daca am lasa la o parte superstitia a la Gigi Becali…
Cu toate acestea este de remarcat gestul de cinstire a barbii, si cu atat mai mult uimeste astazi acest lucru, cand dorinta de a ajunge la asemanarea cu Chipul Mantuitorului nu se mai exprima nici prin acest lucru exterior chiar in randul unor clerici.
Si iata ca alaturi de femeia care saruta barba IPS-lui Teofan, mai vedem in acest articol descris in linii simple si copilul cu sindromul Down. Doua chipuri de oameni care cuceresc prin simplitatea inimii lor, intr-o lume in care vedem din ce in ce mai mult cum corectitudinea, normele, stass-ul, fac parte din ce in ce mai mult din cotidianul nostru. Desi nu ajuta sa-i punem in balanta pe unii si pe altii, precum s-a intamplat, conturand in antiteza atitudinea preotesei si pe cea a copilului bucuros de a darui pana si o pernauta, este totusi bine sa ne amintim, si sa incercam sa fim mai putin complicati, si prin urmare sa ne debarasam de grijile si stressul care umplu din ce in ce mai mult viata noastra, uitand pana si ca o traim.
Stăpânul care nu se luptă
Prin treaptă ca să stăpânească
Ci cu durere și iubire
Se luptă ca să împlinească,
Stăpânul care știe bine
Ce are de înfăptuit
Și luptă ca să împlinească
Cât mai curat și mai smerit,
Stăpânul care poartă-n sine
Greul prezent și viitorul…,
Se străduiște să’mplinească
(Smerit) ce’a spus Mântuitorul.
Și Adevărul îl rostește
Așa cum la rostit Iisus
Și Iisus îl recunoaște
În noi, (în inimi, că-i de sus)
Și’avem păstor plin de răbdare
De dragoste și bunătate
Și de cuvinte care mustră
Și’învăţă fără răutate.
Avem părinte care poartă
În inimă, viu, rugaciunea
Pe care-o văd și-o simt, ce-i care
Nu-i minte și înșeală lumea.
Avem părinte, care simte
Durerea noastră (ce no știm)
Și ostenește-n modestie
Să ne-o vedem, să ne trezim.
Avem părinte care plânge
În inima-i nevinovată
Să fim poporul sfânt cu râvna
Și sfinţii cei de altă dată.
Avem modelul modestiei,
Al dragostei ne trâmbiţate
Și-al faptelor fără răsunet
Lăuntrice și’adevărate.
Să-i fim alăturea prin toate
Și să nu-i cerem în Iisus
Mai mult decât ar putea duce
Când știm noi înșine ce am dus.
Căci trăim vremea’ndreptăţirii.
A egoismului ascuns.
A faptele înșelatore
Și-a rătăcirii, în Iisus.
A timpului când râvna noastră
Se manifesta înafară.
Când nu vedem decât în ceilalţi
(Și… numai cele de ocară)
Când cerem altora să facă
Ceia ce noi nu n’făptuim
Si credem că trăim credinţa
Prin ce’nvăţăm nu’n ce trăim.
Când avem scuze’n tot și-n toate
Cât mai adânci și mai de sus
Fiindcă…, n’avem ierahi destoinici
Pe nicăierea în Iisus.
Dar câţi din noi cerem în rugă
Și’n post sever, să-l dobândim ?
Iar de-l avem, câţi cu iubirea
Și ruga noastră-l sprijinim ?
Câţi vrem un sfânt în fruntea noastră
(Fără cusur, fără de pată)
După… cum credem și înţelegem
Sfinţenia adevărată…
Mulţi vrem eroi fără de seamăn
Cu fapte mari și minunate,
Că…ne avându-i… n’avem vină
Că ţara geme de păcate.
Dar câţi din noi sunt făr’de pată
Și sfinţi și așa necruţatori
Cu noi (în noi și-n tot ce facem)…,
Cum le suntem judecatori ?
E zi de sărbătoare astăzi.
Și-n numele Sfintei Treimi
Pentru trei ani de osteneală
Și dragoste îi mulţumim.
Și îi aducem și iubirea
Și dragostea și rugăciunea
În lupta sa și-n suferinţa-i
Pe care n’o cunoaște lumea.
Cel care are Adevărul ,
Adânc în inimă adus,
Şi îl iubeşte şi-l trăieşte ,
E fericit – a spus Iisus -.
Că la tot pasul îi confirmă
Tot ce ne spune Dumnezeu
Şi-n orice gând simte păcatul
Şi-l mustră pentru orice rău .
Lumina lui i-atât de vie
Şi-atâta de adânc străbate
Încât deosebeşte duhul
Ce-i stă’npotrivă (de departe).
Îi e “cântar” , şi cercetare
Şi călăuză şi… părinte ,
Şi-ncurajare şi putere ,
Şi ajutor , (prin cele sfinte).
Căci Adevărul dinlăuntru ,
E energia lui vitală ,
Structura rezistenţei sale.
(Este coloana vertebrală).
Când Adevărul şi credinţa
S-au facut una cu faptura
Iubirea își privește lipsa
Nu’nfăptuirea nici măsura.
Și’oricât de grea ar fi viaţa
Şi prigonirea în credinţă,
Puterea creşte înlăuntru
Şi dragostea (prin sârguinţă) .
Ce minunat e Adevărul…!!
Şi cât de limpede l-a spus
-Iubirea şi salvarea noastră –
Slăvitul şi bunul Iisus .
Cînd Adevărul din lăuntru
Este zidit prin pocăinţă
Sufletul cere’anonimatul
Și adâncirea’n nevoinţă.
Căci simte când și în ce chipuri
“Îl prinde” duhu’nșelaciunii,
În chingile slavei deșarte
Sau în capcana raţiunii,
Căci căută (și nu găsește)
Să vadă dacă’a meritat
Castigul cu care-l încântă.
(Și nu se lasă înșelat).
Căci slugi nerebnice (chiar suntem)
Când facem ce suntem datori.
Dar…câţi ne facem datoria
Și câţi suntem împlinitori ?
Când Adevărul ne zidește
În trup (prin post și prin sudoare)
Orice celulă’l poartă’n sine
Înscris (prin focul din lucrare).
Că orice trup hrănit continuu
Cu focul sacru’al pocăinţei
Smerit și cu statornicie
Se face templu al credinţei.
Caci “Adevărul răstignirii”
Prin pocăinţă e adus,
În trup ( celulă cu celulă)
(De…credem sincer în Iisus)
El e izvorul ce hrăneşte
Contolul sever al gândirii ,
El e chemarea , dorul , setea ,
Pe toată calea mântuirii .
El este cel care respinge ,
Minciuna falsul înşelarea ,
Şi nu-ţi permite (fără voie)
Să mergi alături cu cărarea .
Ce minunat e Adevărul
Ce se trăieşte prin credinţă.
(Când se culege din scriptură
Şi din potir şi pocăinţă).
Nu este nici o bucurie
Să se trăiască pe pământ
(Să dea puterea şi lumina
Ce ţi-o dă darul lui cel sfânt).
Că-i Adevărul, și puterea,
Că-i viaţă sfântă si iubirea,
Că-i și frumosul şi lumina
Și viul vieţii (mântuirea).
Tanarul din prima fotografie nu saruta dreapta inaltpreasfintitului, ci o apropie de obraz, de parca ar vrea sa nu se mai desprinda de aceasta. Un gest parca de copil…Astfel de manifestari de dragoste nu se poate sa nu fie pricina de mare bucurie pentru ierarh.
Dumnezeu sa ii binecuvinteze slujirea si sa ii asculte rugaciunile!
Vrednic este!
Dumnezeu sa ii daruiasca sfanta intelepciune,putere si biruinta asupra vrajmasilor ortodoxiei si ai neamului, a lupilor in piei de oaie si asupra tuturor uraganelor ce se abat asupra sfintiei sale din toate partile si din toate zonele(mai ales din sud).
Domnul sa il aiba in paza Sa si sa il ajute sa curateasca si sa ridice Moldova din toate neajunsurile si necazurile ei.
Sa dea Dumnezeu ca el sa fie urmatorul patriarh!
Sunt sigur ca el va fi.
Cu cat mai repede ,cu atat mai bine.
Dar totul cu MARE atentie.
Barba, firescul devenit accesoriu:
– In Biserica, lucrurile sunt firesti, iar barba tine de firea barbatului. Omul purtator de barba, fie mirean, fie cleric, nu face decat sa arate ca incearca, sub toate aspectele (duhovnicesc, dar si trupesc), sa ramana in randuiala firii.
– Din pacate insa, de cele mai multe ori, barba a ajuns sa fie asociata numai cu Taina Hirotoniei.[…]Barbatul care nu isi lasa barba, dar mai ales preotul, este “o inventie” apuseana ce contravine traditiei bisericesti rasaritene, drept pentru care, tot barbatul, fie el crestin ori necrestin, preot ori mirean, ar trebui sa isi lase barba.
– Daca barbatii de rand se raporteaza insa la barba in mod diferit, in functie de serviciul si de familia lor, acest lucru nu poate fi valabil si in cazul preotilor. Cand omul vine la Biserica, nu este important ca preotul sa fie “la zi” cu infatisarea, adica sa placa lumii, ci mai ales sa fie “prieten al lui Hristos”, ca sa poata da sfatul potrivit, insuflat de Duhul Sfant.
-De asemenea, nu avem nevoie de preoti carora sa le stea bine cu barba, ci de preoti care sa ne scoata din moartea sufleteasca, fiindu-ne cu adevarat Parinti. Iar calitatea adevarata de “parinte” nu vine din privirea in oglinda, ci din unirea cu Hristos. Dupa cum spunea un prieten, referindu-se la barba tunsa, frumusetea interioara nu se obtine cu ajutorul frizerului.
– Sfintii Parinti, in rugaciunea rostita de preot la imbracarea epitrahilului, cel mai folosit vestmant preotesc, amintesc de barba preotului, ca semn al asemanarii acestui cu neamul preotesc al lui Aaron: “Binecuvantat este Dumnezeu, Cel ce varsa harul Sau peste preotii Sai, ca mirul pe cap, ce se coboara pe barba lui, pe barba lui Aaron, pe marginea vesmintelor lui” (Psalmul 132, 2).
– Preotii care nu isi lasa barba, adesea pentru motive lumesti, nu inteleg si nu implinesc traditia Bisericii de Rasarit. Indraznesc sa spun asta deoarece toti sfintii hirotoniti (fie calugari, fie casatoriti) au avut barba. Acest lucru mi se pare o marturie autentica a Traditiei si un temei multumitor. Mai mult insa, daca Hristos a avut parul lung si barba netunsa, ce temei mai mare de atat mai au nevoie preotii, spre a-si lasa barba? Hristos este modelul desavarsit pentru tot crestinul, insa mai cu seama pentru preot. Preotul sa ia aminte la Hristos, iar crestinul de rand sa ia seama la ce spune Sfantul Pavel, referitor la tunsul parului (I Corinteni 11, 14-15).
Dincolo de osanale,mi-a ramas si mie pe retina gestul sarutarii barbii.M-au uns la inima cuvintele “romanului ortodox din Franta”.Chiar daca credinta nu sta in barba,trebuie remarcat ca purtarea acestei podoabe lasata de Dumnezeu barbatului este un act de curaj si de marturisire in zilele noastre,chiar(mai ales) de mireni.
Ori acest gest spontan al femeii este o sete de sfintenie…
@ “bandit mistic”:
Nu credem ca in vremurile acestea, intrate clar si ireversibil pe ultima lor turnanta, mai-marii acestei lumi vor mai lasa sa se intample asa ceva… Si nici timp nu mai este. Ar fi bine, dar si imposibil. Si apoi ii lipseste si forta de a se impune si de a face ordine cum ar trebui.
Intru Multi Ani!
“Au nu se vând două vrăbii pe un ban? Şi nici una din ele nu va cădea pe pământ fără ştirea Tatălui vostru.”
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=10
@admin:
De acord cu ultima fraza.
Dar eu refuz sa fiu resemnat cum vad ca toata lumea e.
Nu sunt adeptul solutiilor lumesti,dar sunt pro miracole.
Dar miracolele nu vin, decat daca ne vom tine de calea cea dreapta,adica de cea a pocaintei.
Sunt de acord ca nu meritam asa ceva, dar…cine stie? Speranta moare ultima.
Si nu ma refer aici doar la patriarh ci la soarta noastra ,in general.
@ “bandit mistic”:
Nu trebuie sa fim resemnati, ci doar realisti si cu discernamant duhovnicesc. Nadejdea nu mai este la cele de aici, iar minunile oricum nu ar dura mult, la cat de decazuti suntem. Nu suntem vrednici, iar sperantele noastre nu sunt totuna cu nadejdea, ci mai degraba cu autosugestia psihologica. Fiindca si Sfantul Grigorie Teologul daca ar veni patriarh, noi l-am linsa pe bloguri si l-am izgoni cu pietre…
Sunt de acord ca nu vor dura mult, daca vor fi.
Dar asa, ca sa fiu realist, dar ramane intre noi 🙂 , din cate am mai auzit nu prea mai poti,ba e cam aproape imposibil sa ajungi patriarh fara sa accepti masoneria. Si acum imi e greu sa inteleg cum de au ajuns sa aiba atata putere pana si in Sinod.
Dar chiar si asa trebuie sa avem nadejde,nu cred ca strica la ceva.
Nadejde, nu sperante 😉