“Tu cu mine esti!” – DEZBINAREA, NEIUBIREA, INDIFERENTA, SUCCESUL DE-UNUL-SINGUR, ILUZIA UNUI “ALT BINE” vs. DARUL DRAGOSTEI si al UNIMII IN BISERICA – TRUPUL LUI HRISTOS. Predica Parintelui Dosoftei de la Putna la Duminica a VII-a dupa Pasti (audio, text)

22-05-2018 Sublinieri

Predica Protos. Dosoftei (m-rea Putna) la Duminica a VII-a după Paști (a Sf. Părinți de la Primul Sinod Ecumenic și a rugăciunii arhierești a Mântuitorului) – 24 mai 2015:

Rezumatul predicii:

“Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi…” (Ioan 17, 11)

Rugaciunea Mantuitorului catre Dumnezeu-Tatal inainte de Patima Sa este ca un imn al dragostei dumnezeiesti.

– Aceasta Duminica este inchinata Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic si este asezata intre praznicul Inaltarii si cel al Rusaliilor. Prin Inaltarea Sa la Cer, Mantuitorul Iisus Hristos face ultimul act al revelarii Dumnezeirii Sale in fata apostolilor si prin ei, in fata noastra, a tuturor. Dupa sarbatoarea Inaltarii este pusa Duminica inchinata acestor Sfinti Parinti de la Sinodul I Ecumenic, care L-au marturisit pe Hristos-Domnul, ca fiind Dumnezeu adevarat, deofiinta cu Tatal si deplin egal cu Acesta. Si ea este, totodata, o pregatire pentru praznicul Pogorarii Sfantului Duh, trimis de Dumnezeu-Tatal si de Dumnezeu-Fiul pentru a uni in Dumnezeu pe cei care cred in Hristos, realizand Biserica, trupul Lui.

– In aceasta rugaciune, Mantuitorul se roaga pentru unitatea Bisericii. “Să fie una precum suntem şi Noi“. Dumnezeu este Sfanta Treime – Trei Persoane intr-o Unime. Si asa este chemata si omenirea sa devina, ca un [singur] Om care cuprinde pe toti oamenii, in care fiecare isi pastreaza persoana sa, dar alcatuiesc impreuna o unime.

– Un rod al acestei rugaciuni este si ceea ce s-a intamplat la Sinodul I Ecumenic – acea incercare uriasa a Bisericii, cand un eretic, pe nume Arie, a incercat sa strecoare o erezie in sufletele oamenilor si in invatatura Bisericii, si anume ca Hristos nu ar fi Dumnezeu adevarat, ci o creatura – speciala, dar totusi creatura  – a lui Dumnezeu-Tatal. Acea erezie a fost inteleasa ca o sinteza a tuturor ereziilor si ca un izvor din care, mai departe, curge un sir intreg de erezii. S-a depasit aceasta incercare, cu darul Sfantului Duh, prin cei 318 Sfinti Parinti adunati la Niceea in anul 325 la chemarea Sfantului Imparat Constantin cel Mare si au pus Biserica pe o temelie pe care invatatura dumnezeiasca de credinta s-a dezvoltat in urmatoarele Sinoade Ecumenice – toate s-au raportat la acest prim Sinod Ecumenic.

– Un rod al acestei rugaciuni este si depasirea dezbinarii care apare intre noi, oamenii – fie ca este vorba de ceva personal, fie ca este vorba de probleme teologice, de cautarea adevarului. Aceasta rugaciune este o binecuvantare pentru unitate, pentru dragoste si pentru Adevar. Rostirea rugaciunii de catre Hristos ne arata ca El, prin Duhul Sfant, este Cel Care lucreaza unitatea in Biserica si intre noi, oamenii, in orice imprejurare o cautam. Suntem una, pentru ca suntem incorporati in Hristos si Acesta ne duce la Tatal, unindu-ne cu El.

Biserica, in calitate de UNIME, ca loc in care cunoastem si traim apropierea de om si de Dumnezeu. A fi aproape de celalalt nu este putin lucru, pentru ca in Biserica Il aflam noi pe Samarineanul Milostiv si in Biserica invatam sa fim aproapele celuilalt. Aceasta apropiere este pasul vazut a ceea ce este nevazut – dragostea – si care are ca urmare unirea cu celalalt si unirea cu Dumnezeu.

– Intamplarea cu un bolnav care, pe patul de moarte, l-a rugat pe un apropiat sa-i vorbeasca ceva despre Hristos, simtind ca ii va veni o putere dintr-un cuvant duhovnicesc. Cel care povesteste si-a dat seama cat de important este ce va spune. Si a ales un cuvant foarte scurt din Psalmi: “TU CU MINE ESTI” (Ps. 22, 4). Acest om a ales acest cuvant al unitatii, al apropierii, al dragostei, al vesniciei-impreuna. TU CU MINE ESTI, ii spune pentru a-i spulbera orice teama de moarte – moartea intelegand-o ca un necunoscut, ca un rau, ca o singuratate. DAR TU CU MINE ESTI inseamna: acum si vesnic, deplin si intru slava lui Dumnezeu-Tatal!

Aceasta erezie a lui Arie nu afecta doar invatatura despre Persoana lui Hristos, despre Dumnezeirea Lui, ci afecta si modul in care oamenii puteau intelege – atunci si mai tarziu – invatatura Lui. Daca nu ar fi fost Dumnezeu, insemna ca nici invatatura Lui nu mai era absoluta, dumnezeiasca. Si aceasta se putea intampla si in ceea ce priveste ceea numim noi morala, modul de comportament intre oameni, dar, mai ales, putea sa afecteze invatatura ca Dumnezeu este dragoste si invatatura despre iubirea aproapelui si de Dumnezeu. Aici era o alta mare distrugere a arianismului, caci rapea omului apropierea si unirea cu Dumnezeu. Daca Arie a murit intr-un chip cumplit, arianismul nu a disparut din lume, ci calatoreste prin timp si prin mintile nesmerite ale oamenilor in diferite forme, pana in ziua de astazi si va merge pana la sfarsitul lumii. Un rod al arianismului il vedem in prezent in cei care Il resping pe Hristos ca Dumnezeu, considerandu-L numai un om intelept si foarte mare, nu mai urmeaza la modul absolut si cu toata increderea ca acela este Adevarul si nu mai primeste toate sfaturile morale pe care El le-a dat si, mai ales, nu urmeaza aceasta intelegere ca Dumnezeu este dragoste, si aceasta duce la surparea omului si la surparea societatii.

Parintele Rafail Noica spunea candva ca “trairea crestineasca adevarata este iubirea lui Hristos. Totul pleaca de la iubire si se intoarce la iubire. In afara de iubire nu este nimic altceva, intrucit este scris ca Dumnezeu Insusi este iubire”. Necredinta, bunaoara, este o lipsa a iubirii si a smereniei. Este centrarea pe sine, preocuparea de sine, este exact opusul a ceea ce face Mantuitorul in aceasta rugaciune. Căci in ultimele clipe dinaintea Patimilor, gandirea Lui nu este la El, ci este la Tatal si la oameni, la misiunea, la ascultarea primite de la Tatal, spre folosul oamenilor.

Daca Biserica si vietuirea in Biserica ne fac sa fim aproape de Hristos si de oameni, in mod contrar, lipsa Bisericii si lipsa noastra din Biserica duc catre lipsa apropierii de Hristos si de oameni. Si unde nu este apropiere, nu va mai fi nici unitate. Se intampla uneori ca cineva sa fie tentat sa plece din Biserica. Fie vede o lipsa la un cleric sau la un credincios, fie e nemultumit de el insusi, parandu-i-se ca nu e in locul potrivit, fie ca il ademeneste cineva, ori in mintea sa cugetul i se pleaca, atras de un gand viclean, spre a se indeparta de Biserica. Si cand oamenii sunt atat de mobili astazi – se schimba atatea lucruri in viata personala cu usurinta -, o astfel de departare ar putea parea ca nu e ceva deosebit. De fapt, atunci cand cineva se departeaza de Biserica, El se departeaza de Hristos, fie ca stie sau nu stie, ca vrea sa nu vrea. Caci atunci cand cineva nu-L mai vede, nu-L mai simte pe Hristos in Biserica, el nu-L va vedea si nu-L va simti in alta parte. In Biserica, Hristos Se simte cu cea mai mare putere – in Sfintele Taine, in slujbe, in rugaciune, in post, in milostenie – in general, in toata randuiala Bisericii. Si aceasta se intampla – a nu mai simti sfintenia Bisericii – pentru ca un pacat continuu Il face pe om opac fata de harul Duhului Sfant. Si odata ce nu mai intelege sfintenia, nu-L va intelege nici pe Cel care o da – Hristos, prin Duhul Sfant. Si de la a nu mai tine randuielile Bisericii se ajunge la a nu se mai uni cu Cel Care le-a dat, cu Hristos-Domnul.

Prezenta lui Hristos este continua si smerita. Asa este si prezenta Bisericii. Omul are libertatea sa intre in Biserica, sa ramana si sa creasca in ea. Si dupa cum Hristos nu ne forteaza, nici Biserica nu ne forteaza. Langa Arie au fost unii dintre cei mai mari sfinti ai Bisericii, dar el nu i-a ascultat, nu i-a urmat, nu a dorit sa fie in comuniune cu ei.

Daca in Biserica invatam si traim apropierea si iubirea, comuniunea, in afara Bisericii nu este comuniune. Oamenii se straduiesc mult sa realizeze fel de fel de unitati – de la relatii personale la uniuni de state – dar acolo unde Duhul lui Dumnezeu nu lucreaza, nu se reuseste, oricata bunavointa si oricata energie s-ar depune. Căci doar Dumnezeu poate uni ceea ce caderea a dezbinat – pe om de om si de Dumnezeu. Doar El da posibilitatea de a fi cu adevarat impreuna unul cu altul. In afara Bisericii se traieste iadul, se traieste raceala de a nu iubi si focul nestins al dorintei neimplinite de a fi iubit. Singuratatea este iadul vesnic, pe care il traim, uneori, de aici, departandu-ne de comuniune. Singuratatea este cu atat mai mare, cu cat omul simte nu doar ca ii lipseste dragostea altei persoane, ci ajunge sa simta ca se goleste de fiinta sa proprie, odata cu pierderea din ce in ce mai mult a prezentei lui Dumnezeu in el. Astfel de stari, astfel de plecari din Biserica si astfel de departari de Dumnezeu nu au loc de la sine ori din intamplare. Diavolul este cel care, in locul legaturii adevarate cu Dumnezeu si cu oamenii, ofera, amagitor, o relatie falsa, o dragoste falsa, o falsa apropiere. Caci orice pacat cu care suntem intinati este tocmai inlocuirea prezentei lui Dumnezeu in noi cu o iluzie a prezentei unui alt bine, mai mare decat acesta, si pentru aceasta ne lasam goliti. Adesea, pentru a ne insela, cel-rau foloseste o forma frumoasa. De exemplu, Arie a pus invatatura lui otravitoare in cantari usor de retinut si de intonat – ereziile erau purtate prin cantari armonioase. Diavolul, in Eden, a folosit cuvantul lui Dumnezeu, rastalmacindu-le. Asa cum, atunci cand propune desfranarea, cel-viclean o numeste dragoste, in general, aceste propuneri rele, imbraca in chip mincinos raul cu o forma frumoasa. Oricand acceptam inlocuirea prezentei lui Dumnezeu in viata noastra sau a societatii pentru promisiunea unui alt bine mai mare, nu facem decat sa repetam caderea, sa repetam a crede o minciuna, prima minciuna prin care cel-rau i-a facut pe oameni sa creada ca exista un bine mai mare decat cel daruit de Dumnezeu. […] Nu cunostinta, ci smerenia este cea care ne pazeste de rau, in primul rand. Caci, pana la urma, doar mandria ne face sa credem ca putem avea parte de un bine mai mare decat cel de la Dumnezeu.

[…]

A ramane in Biserica si a via in Biserica are loc in masura in care il iubim pe aproapele si lucram aceasta iubire.

Iata doua stari care ne scot din Biserica si care sunt des intalnite astazi:

Prima este INDIFERENTA fata de semenii nostri, care ne scoate afara din Biserica. De curand, un om de stiinta [Peter Singer] a primit o foarte importanta distinctie de la o institutie de invatamant de la noi din tara [Universitatea Bucuresti], iar acel profesor sustine nu doar avortul, ci si omorarea copiilor dupa nastere, daca au diferite handicapuri. Si multi dntre cei care ar fi putut sa spuna ceva fata de aceste lucrri nu au zis nimic, ci au tacut. Si daca cei care au tacut de frica, au aceasta scuza, cei mai multi tac din indiferenta. Daca cel care tace de frica, este constient ca se afla in greseala si are sansa pocaintei, cel care tace din indiferenta, nu o are. Si astfel se poate intampla cu fiecare dintre noi, atunci cand suntem indiferenti fata de durerea, problema ori caderea sufleteasca a semenilor.

Cea de-a doua stare care ne scoate pe nebanuite din Biserica este CAUTAREA SUCCESULUI DE UNUL SINGUR. Foarte adesea cautam sa reusim singuri. Succesul de unul singur este intotdeauna un esec! Atat succesul pe care il realizam fara om, fara ceilalti oameni, cat si succesul pe care credem ca il putem realiza fara Dumnezeu. Tot ceea ce reprezinta pentru noi un succes ar trebui sa insemne doar mijlocul prin care suntem chemati sa lucram impreuna cu Dumnezeu si cu oamenii spre a ne apropia, a ne uni si a ne iubi unii pe altii.

Biserica este comuniunea cu Dumnezeu si cu aproapele. Ea este sfesnicul luminii, sfesnicul in care este asezat Sensul, adica Hristos, Care are in El lumina – cum Hristos Insusi marturiseste despre Sine. Credinta cu care ne hraneste Biserica este iubirea, iar cel care intra in iubirea lui Hristos, intra in unire cu El si va fi vesnic viu cu El, de-a dreapta Tatalui, adica in deplina comuniune cu Dumnezeu-Tatal, izvorul existentei. Si astfel Biserica devine Stalpul si temelia Adevarului, pentru ca este trupul lui Hristos, intemeiata pe Hristos si care viaza in persoana Sa dumnezeiesc-umana. Nu ca in Apus, unde Biserica este inteleasa ca intemeiata pe un om – fie acesta un Apostol – si condusa de un om. In Biserica noi putem cunoaste slava lui Dumnezeu si deplinatatea existentei, iar in afara ei experiem pustietatea. De aceea, social vorbind, oamenii care se tin de Biserica au un optimism, care, de fapt, nu e bazat pe puterea si pe faptele lor, ci o incredere in lucrarea lui Dumnezeu cu ei, o intelegere ca tot ce vine de sus este o buna lucrare pe care o primesc cu bucurie si cu multumire, de aceea sunt senini si increzatori.

De aceea, oricate si oricum ar fi ofertele si promisiunile de alt bine in afara lui Dumnezeu ori in afara Bisericii, cantariti-le, iubiti credinciosi, cu masura cuvintelor si vietii lui Hristos si veti vedea ca sunt desarte: iluzii, utopii, inselari! Exista un singur  Nume mantuitor, adica implinitor al Persoanei umane, si Acesta este numele de mare slava al Fiului intrupat, jertfit inviat, inaltat, Cel care restabileste unitatea existentei, luand firea cazuta umana si unind-o cu cea dumnezeiasca in El.

De ce mergem noi la morminte in sarbatori? Pentru ca suntem impreuna cu cei trecuti dincolo, in Biserica. De ce avem icoane si moaste ale sfintilor? Pentru ca suntem impreuna cu sfintii in Biserica. De ce savarsim Sfanta Euharistie si ne cuminecam? Pentru ca suntem impreuna cu Hristos in Biserica.

Si avem, pentru ca suntem in Biserica, datoria multumirii fata de inaintasii care ne-au facut sa fim Biserica.

Avem datoria fata de copii si fata de generatiile viitoare, de a le oferi si lor Biserica, drept mediu in care ei vin la viata, de a le oferi randuiala Botezului si apoi cresterea in Biserica. Este o datorie fata de Hristos de a fi martorii Persoanei Lui dumnezeiesc-umane si a minunii pe care o face Dumnezeu cu noi: aducerea noastra la existenta si posibilitatea comuniunii cu El si cu intreaga faptura.

Firea noastra inseteaza dupa dragostea oricarui om. Doar Dumnezeu, care este dragoste, poate uni om cu om si om cu Dumnezeu in dragoste, doar El, Unimea celor Trei Persoane – Tatal, Fiul si Duhul Sfant – poate astampara si mari nevoia iubirii. Chemarea dragostei rasuna in Biserica catre lume si, prin ea, cheama lumea sa devina Biserica. Iar aceasta devenire este inceputul Raiului. Iar pe fiecare dintre noi ne cheama sa fim martori ai dumnezeiestii Lui Lucrari… […]

 

Legaturi:

 

NU TE TEME, TURMĂ MICĂ! NU NE LASĂ DUMNEZEU! “Să ştiţi că pentru toţi deznădăjduiţii aceştia care par pierduţi, lepădaţi şi uitaţi, ai nimănui, S-a rugat Hristos atunci în Grădina Ghetsimani” DUMNEZEU SE ROAGĂ PENTRU MINE… Cum putem intra sub aripile ocrotitoare ale rugăciunii Sale arhierești din Ghetsimani?

“CA TOTI SA FIE UNA…” – Mitropolitul Augustin de Florina despre dezbinarea generala si cea dinauntrul Bisericii, ca semn al sfarsitului

“Ca toti sa fie una, precum noi una suntem…” – Parintele Sofronie despre PARTASIA LA SUFERINTA LUMII PRIN ASUMAREA RUGACIUNII LUI IISUS PENTRU “INTREGUL ADAM”. “Lumea inainteaza catre catastrofa apocaliptica… O UNIRE DE ALT TIP, POLITIC, VA FI IMPUSA CU SILA; si ea va fi un iad general”

Predica Sf. Nicolae Velimirovici la DUMINICA SFINTILOR PARINTI DE LA SINODUL I ECUMENIC: Talcuirea ultimei rugaciuni a lui Iisus catre Tatal: “Fratii mei, ganditi-va cum Domnul Iisus, chiar inainte de moartea Sa, S-a rugat pentru voi”

CHEMATI SA FIM FII AI LUI DUMNEZEU, NU DOAR OAMENI MAI BUNI… Predica trezitoare a Parintelui Hrisostom de la Putna (audio): “Sa-L aducem pe Hristos langa noi. Sa-I spunem toate! Sa-L facem partas vietii noastre cotidiene”

UNDE MAI ESTE UNITATEA DUHULUI INTRE NOI?

“Unde sunt dragostea și unitatea dintre noi? Mai știm noi să ne ascultăm unul pe altul?” Părintele episcop MACARIE despre IADUL LIPSEI DE IUBIRE în care trăim și noi, creștinii, contaminați de DUHUL LUMII. “Mulți vorbesc astăzi de toleranță, de acceptare, de deschidere, de diversitate, însă toate acestea sunt false, ipocrite”. IUBIREA-HRISTOS ESTE RĂSPUNSUL LA TOATE ÎNTREBĂRILE (conferința de la București VIDEO + TEXT)

DUMNEZEU VREA SA LUCREZE PRIN OM. “Noi toti suntem una. Suntem facuti unii pentru ceilalti, nu suntem insule, ne mantuim sau ne pierdem impreuna”. EGOISMUL CARE RASTIGNESTE sau.. DE CE SUNTEM RESPONSABILI PENTRU TOTI? Preasfintitul Macarie: “Noi suntem legați unii de alții într-o REȚEA NEVĂZUTĂ, dar adevărată și lucrătoare. TOT CEEA CE FACEM ÎI INFLUENȚEAZĂ PE CEILALȚI”

FRATIETATEA DUHOVNICEASCA – SALVAREA IN ANII CEI GREI (II). O mai cautam?

CUM NE PRETUIM UNII PE ALTII CA MADULARE ALE ACELUIASI TRUP, CE RELATII (AR TREBUI SA) AVEM INTRE NOI IN BISERICA? Ne purtam de grija unii altora, ca frati intru Hristos?

DUREREA CEA MAI MARE A PARINTILOR NOSTRI: DEZBINAREA DINTRE FRATI!

Cuvant al Protos. Hrisostom de la Putna: “DIAVOLUL LUCREAZA INSELAREA PRIN OAMENI, incercand sa provoace GROAZA si, mai ales, DEZBINARE, RAZVRATIRE. Prezenta lui Dumnezeu PROVOACA, iar lumea reactioneaza prin VRAJMASIE fata de slujitorii Lui… De ce atunci cand Dumnezeu Isi arata BUNATATEA Sa fata de noi, noi NE IMPIETRIM MAI TARE?!” (VIDEO si TEXT)

Sfintii Trei Mari Dascali ai lumii si Ierarhi: Vasile, Grigorie si Ioan: Taina prieteniei sau ZIDUL INTARIT AL UNIMII IN HRISTOS versus “taina dezbinarii”

“NU ESTE UN RAU MAI MARE CA CEARTA, LUPTA SI DEZBINAREA IN BISERICA. Nu este un rau mai mare ca taierea in mai multe bucati a hainei Bisericii. Nu ne sunt oare de ajuns celelalte erezii, de ne mai imbucatatim si noi pe noi insine?” – SFINTII TREI IERARHI – APOSTOLII IMPACARII SI UNITATII

SFANTUL IOAN MAXIMOVICI – ierarhul Bisericii Universale. LUPTA PENTRU UNITATEA SI PACEA BISERICII A SFANTULUI ARHIEPISCOP DE SAN FRANCISCO. “Întăreşte Doamne Biserica Ta pe care ai câştigat-o cu scump Sângele Tău!”

SA PAZIM UNITATEA FAMILIEI BISERICII, tinand si marturisind credinta ortodoxa CU INTELEPCIUNE SI CU DRAGOSTE, “nu cu isterie si cu condamnari irevocabile ale altora”! CINE SE RUPE DE BISERICA, ACELA MOARE! “Slavă lui Dumnezeu, că nu ne întreabă PE NOI pe cine să mântuiască, fiindca ar fi pustiu raiul!” (CUVINTE AUDIO SI TEXT)

“Oare S-a impartit Hristos?” – ABSENTA LUI HRISTOS ca centru al vietii noastre duce la ATACAREA UNITATII BISERICII prin cultul anarhic al unor personalitati omenesti

“Biserica se teme de dezbinari si de schisme, care au ca baza demonicul egoism”

“A DEZBINA CINEVA BISERICA este un rau la fel de cumplit ca A CADEA IN EREZIE. Nici sangele muceniciei nu poate spala acest pacat!”

Atunci cand… “Biserica doare…”: PARINTELE SOFRONIE si GANDUL LUI DUMNEZEU PENTRU A RAMANE IN BISERICA PATRIARHALA chiar si in vremuri de mare sminteala: “Toate celelalte miscari, oricat ar fi ele de evlavioase in ce priveste manifestarea lor exterioara – sunt curse ale vrajmasului”

Parintele Rafail Noica (1993) despre DUMNEZEUL NOSTRU “MATERN”, DIVORT, IUBIRE SI DISCERNAMANT (si audio)

Parintele Rafail Noica despre “dogma” neclintita: DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE

Parintele Rafail Noica: OMUL, INTRE MINCIUNA PACATULUI si IMPLINIREA IN DRAGOSTEA CRUCII


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic (Niceea), Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Dosoftei Dijmarescu, Rugaciunea arhiereasca a Mantuitorului Iisus Hristos

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la ““Tu cu mine esti!” – DEZBINAREA, NEIUBIREA, INDIFERENTA, SUCCESUL DE-UNUL-SINGUR, ILUZIA UNUI “ALT BINE” vs. DARUL DRAGOSTEI si al UNIMII IN BISERICA – TRUPUL LUI HRISTOS. Predica Parintelui Dosoftei de la Putna la Duminica a VII-a dupa Pasti (audio, text)

  1. Pingback: Duminica Sf. Părinți de la Sinodul l Ecumenic | Gabriela Mihaita David
  2. Pingback: SFINTII MUCENICI EFREM CEL NOU SI IRINA. Noul Efrem, “IENICERUL LUI HRISTOS”, “curierul” duhovnicesc si ALIATUL NOSTRU CERESC: “Dumnezeu ne dă întâlnire pe Cruce, iar Sfântul Efrem ne înlesnește acest privilegiu, ca să
  3. Pingback: “Nu am om!” – SINGURATATEA, IZOLAREA, INDIFERENTA DE NEIERTAT vs. MENIREA BISERICII ca Trup tainic al lui Hristos: “FIECARE CADE SINGUR, dar ne mantuim in comunitatea Bisericii”; “Toti ne ingrijim numai pentru noi insin
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate