CHEMATI SA FIM FII AI LUI DUMNEZEU, NU DOAR OAMENI MAI BUNI… Predica trezitoare a Parintelui Hrisostom de la Putna (audio): “Sa-L aducem pe Hristos langa noi. Sa-I spunem toate! Sa-L facem partas vietii noastre cotidiene”

30-05-2012 Sublinieri

DE LA INALTAREA DOMNULUI LA POGORAREA DUHULUI SFANT

InaltareaPogorareaDS

AUDIO: Predică la Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic a Protos. Hrisostom (Man. Putna), 27 mai 2012

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

“Iubiţi credincioşi,

Hristos S-a înălţat!

Ne întâlnim iarăşi în Biserica lui Dumnezeu, în casa Lui, şi cu ocazia aceasta aş vrea să vă împărtăşesc unele preocupări, dar şi unele îngrijorări pe care le am – şi pe care ar trebui să le avem cu toţii – şi asta, datorită faptului că mereu mă întreb ce ne face pe noi să venim la biserică; ce ne deosebeşte pe noi, creştinii care venim la biserică, de cei care nu vin la biserică sau de cei care nu sunt creştini?

Oare Hristos, prin venirea Lui, ne-a făcut pe noi, poporul Său, care purtăm numele Lui – numele de creştin – ne-a făcut pe noi mai buni decât ceilalţi? Oare Hristos, când a venit pe pământ, asta a făcut, un om mai bun? L-a arătat pe creştin a fi un om mai bun decât ceilalţi, decât păgâni, de exemplu, sau decât iudei?

Iubiţi credincioşi, ca să putem înţelege lucrurile acestea ar trebui să avem o altă abordare a lucrurilor. Ar trebui să învăţăm să ne cunoaştem pe noi aşa cum suntem, în primul rând să ne cunoaştem pe noi, şi apoi să înţelegem şi lucrarea de mântuire pe care a săvârşit-o Dumnezeu.

Astăzi prăznuim pe cei 318 Părinţi adunaţi la Sinodul I Ecumenic din anul 325, Părinţi care s-au adunat ca să combată erezia lui Arie care spunea ca Hristos nu era Dumnezeu adevărat, ci era o creatură de-a lui Dumnezeu. Nu-L vedea, deci, Arie pe Hristos ca fiind şi Dumnezeu deplin şi om deplin. De ce se întâmplă lucrurile acestea? Din acelaşi motiv pe care vi l-am spus şi mai înainte.Să nu credeţi că dacă Arie a fost biruit în anul 325 la Primul Sinod, urmările ereziei lui nu se văd şi astăzi. Şi urmările acestea se văd de la felul în care ne privim noi pe noi înşine. Noi ne numim a fi creştini, noi ne numim a fi făptura lui Dumnezeu, alcătuiţi şi din trup, şi din suflet. Şi socotim noi că dacă punem mai mult accent pe suflet devenim oameni duhovniceşti. Dacă nu, rămânem oameni trupeşti. Dar, oare aşa este? A fi om duhovnicesc înseamnă ceea ce înţelegem noi prin om duhovnicesc?

Poate aţi observat că în Biserica Ortodoxă noi ne ferim să numim cu acest titlu viaţa duhovnicească, cu titlul de „viaţă spirituală. Deşi etimologic au acelaşi înţeles – spiritual şi duhovnicesc – totuşi noi ne ferim de numele acesta. De ce? Datorită înţelegerii eronate pe care noi l-am alocat acestui termen, pentru că noi înţelegem viaţa duhovnicească din punctul de vedere psihologic. Noi socotim a fi duh ceea ce este, de fapt, numai partea mai fină a trupului, lucruri care ţin de hainele de piele pe care Adam le-a primit la cădere. Nu e de mirare de ce aşa de mulţi psihologi iau astăzi locul duhovnicilor, nu este de mirare de ce noi astăzi rămânem departe de Hristos, nu este de mirare de ce noi nu arătăm în viaţa noastră efectele întrupării lui Hristos, nu arătăm în viaţa noastră că suntem creştini. Noi ne străduim să devenim oameni mai buni, dar aceşti oameni mai buni nu sunt oameni duhovniceşti. Aţi văzut că sfântul Pavel face o deosebire foarte clară spunând că este om trupesc, om sufletesc şi om duhovnicesc.

Omul sufletesc este omul moral, omul care se ţine după principiile morale, păzindu-le pe ele, căutând să fie mai bun decât a fost mai înainte. Omul duhovnicesc este cel care urmează viaţa Duhului. Hristos, prin întruparea Sa, nu a făcut un om mai bun, ci a făcut un alt om.

Se scandalizează omul contemporan când aude în Biserica lui Dumnezeu spunându-se: Iubiţi-vă vrăjmaşii voştri!, Binecuvântaţi pe cei ce va blestemă! şi aşa mai departe. Se scandalizează spunând: Cine poate să facă acest lucru?! Ce om poate să facă acest lucru? Au dreptate. Niciun om nu poate să facă acest lucru. Uită însă oamenii contemporani că aceste cuvinte au fost rostite către creştini, către omul cel nou, făcut după chipul lui Hristos. Dacă noi nu înţelegem că Duh este Dumnezeu şi că noi nu putem deveni oameni duhovniceşti decât în relaţie cu acest Duh al lui Dumnezeu, decât lăsând duhul din noi, care este chipul lui Dumnezeu, să intre în relaţie cu Făcătorul său, cu Creatorul său, cu Dumnezeu, nu putem deveni niciodată oameni duhovniceşti şi rămânem la această înţelegere trupească.

De aceea şi Arie nu putea să vadă mai sus de pământ, nu putea să vadă în Hristos decât un om. De aceea şi noi, astăzi, nu putem să unim cerul cu pământul, nu putem să spunem că facem teologie, nu putem să spunem că L-am înţeles pe Dumnezeu şi că viaţa şi moartea Lui nu au fost în zadar. Noi ne-am obişnuit, ca oameni trupeşti ce suntem, să-L vedem pe Hristos ori om, ori Dumnezeu – separat. Dar El nu este separat! El este om deplin şi Dumnezeu deplin în acelaşi timp. Şi asta a făcut-o pentru noi! Noi ar trebui să învăţăm să vedem pe cele dumnezeieşti omeneşte şi pe cele omeneşti să le judecăm dumnezeieşte, pentru că omul, iubiţi creştini, se află între cer şi pământ. Omul nu este numai pământ, omul nu este numai cer, el este între cer şi pământ, dar are putere de la Hristos, în întruparea Lui, omul deci are putere să unească cerul cu pământul.

Credinţa noastră, dacă rămâne pe pământ, nu poate deveni decât o morală plină de mândrie şi mai departe nu se poate transforma decât în idolatrie. Credinţa rămasă undeva atârnată în cer, nu poate fi mai mult decât o filosofie seacă. De aceea a spus Evagrie Ponticul că teolog este cel care se roagă. Şi filosoful nostru, Constantin Noica, a spus la rândul său un lucru foarte interesant, ieşit, deci, din gura unui filosof, nu a unui teolog; şi a spus: Nicăieri nu se vorbeşte mai mult despre om decât acolo unde se vorbeşte despre Dumnezeu. Şi, de fapt, teologia nu este vorbire despre Dumnezeu, ci despre om. Căci viaţa noastră sunt bucăţi de teologie.

Deci, iubiţi creştini, când veţi auzi pe cineva vorbind lucruri înalte despre Dumnezeu, teologhisind despre Dumnezeu, dar uitând de om, să nu vă luaţi după acela. Acela nu este teolog. Teolog nu este cel care vorbeşte despre Dumnezeu, teolog este cel care vorbeşte cu Dumnezeu. Şi vorbind cu Dumnezeu nu poate să audă alt cuvânt de la El decât acela pe care i l-a spus sfântului Apostol Petru când i-a dat şi măsura iubirii Sale: Paşte oile Mele! Prin aceasta arăţi că Mă iubeşti mai mult decât aceştia. Credinţa atârnată de cer şi rămasă acolo este filosofie seacă, fără conţinut; credinţa rămasă pe pământ este idolatrie, este morală fără conţinut. Conţinutul nu poate să apară decât prin unirea celor două. Conţinutul nu poate fi dat decât de iubirea dintre om şi Dumnezeu.

Duminica de astăzi a fost închinată Sfinţilor Părinţi care au teologhisit, care au fost teologi cu adevărat, care au propovăduit pe Hristos ca om şi ca Dumnezeu în acelaşi timp – Om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Aceşti Sfinţi Părinţi sunt propovăduiţi şi prăznuiţi astăzi, în această duminică, deoarece este duminica între Înălţarea Domnului şi Pogorârea Duhului Sfânt. Această duminică aţi văzut că ne-a pus înainte evanghelia care n-ar avea aparent legătură cu pomenirea celor 318 Părinţi, nici cu poziţia aceasta a duminicii între Înălţare şi Pogorâre, ci este evanghelia pe care noi o numim Rugăciunea arhierească a Mântuitorului Hristos, rugăciune pe care El a rostit-o înainte de Patima Sa. De ce sunt pomeniţi aceşti Sfinţi Părinţi acum, în duminica între Înălţare şi Pogorâre? Pentru că această rugăciune descrie la modul cel mai înalt, şi în acelaşi timp cel mai omenesc, cel mai sensibil şi intim cu putinţă, scopul pentru care Hristos a venit pe pământ, scopul pentru care Dumnezeu-Tatăl L-a trimis pe Hristos pe pământ, scopul pentru care Dumnezeu, iată, S-a făcut om.

Am spus mai înainte că prin acea poruncă: Iubiţi-vă vrăjmaşii!, Hristos S-a adresat omului celui nou. Hristos Însuşi, prin întruparea Sa, a arătat că poruncile sunt accesibile şi nouă, prin faptul că El a luat trup ca şi noi. El S-a făcut om, cum spune Sfantul Apostol Pavel, împăcându-Se cu oamenii atunci când noi eram în vrăjmăşie cu El! Prin întruparea Lui, Hristos a biruit orice fel de duşmănie. Uitaţi-vă în jur: omul poate să biruiască o duşmănie, două, trei, dar nu le poate birui pe toate şi nu le poate birui desăvârşit. Iartă, dar îşi aduce mereu aminte de greşelile de pe urma cărora a pătimit şi aşa mai departe. Iartă, dar nu binecuvântează pe cei care-l ocărăsc sau îl blesteamă. Împlineşte până la un punct porunca lui Dumnezeu, dar mai apoi se poticneşte. De ce? Pentru că nu îndrăzneşte să se considere pe sine fiu al lui Dumnezeu. Nu înţelege că Hristos a coborât cerul pe pământ ca pe acest pământ să-l ridice la cer.

Noi, dacă gândim omeneşte, desigur că niciodată nu vom avea îndrăzneala sau nici măcar nădejdea firavă că vom putea deveni fii ai lui Dumnezeu, dumnezei după har. De ce? Pentru că vedem lucrurile disociat: omu-i om, Dumnezeu e Dumnezeu. Dar nu este aşa! Omul are puterea de a lega cerul cu pământul, omul trebuie să înţeleagă că pământul poate deveni cer doar prin înrudire cu acesta. Şi iată că Dumnezeu a binevoit aşa şi L-a trimis pe Hristos ca să ia trup pentru ca pe noi, care suntem trup, să ne trezească la conştiinţa de fii ai lui Dumnezeu.

Dar care ar fi folosul pe care ar trebui să-l tragem noi de pe urma înţelesului acestei sărbători de astăzi? Fără a încerca să teologhisim prea mult despre firile Mântuitorului, vom încerca, totuşi, să coborâm puţin credinţa pe pământ şi să vedem că Hristos acest lucru l-a arătat ucenicilor. Şi în rugăciunea Sa arhierească pe care aţi auzit-o astăzi în sfânta evanghelie citită, El I-a spus lui Dumnezeu-Tatăl: Lucrul pe care M-ai trimis să-l fac pe pământ l-am săvârşit. Arătat-am oamenilor numele Tău. Care este acest nume? Numele de Tată. Nicio altă religie nu a cunoscut acest nume. Niciodată, nicăieri, omul nu a îndrăznit să creadă că va fi posibil vreodată ca omul să fie cu adevărat fiu al lui Dumnezeu; ca Dumnezeu, creatorul tuturor, El, nefăcut de mână, fără început, fără sfârşit, să poată fi numit de către noi Tată. Această rugăciune pe care o găsiţi la capitolul 17 în Evanghelia după Ioan şi pe care vă îndemn cu toată căldura s-o recitiţi, nu este altceva decăt dezvăluirea oamenilor a scopului lui Dumnezeu, scopul pe care L-a avut când l-a creat pe om, şi anume acela de a prelungi iubirea Lui părintească şi faţă de noi, a prelungi această iubire în lume, ca şi noi să ne bucurăm, alături de Hristos, de iubirea Lui ca Tată şi noi să-I răspundem, la fel ca şi Hristos, cu o iubire filială.

În toate religiile se arată, într-un fel sau altul, mai vădit sau mai în umbră, purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa, lucru pe care noi îl numim providenţă. Însă abia în creştinism, abia prin pogorârea lui Hristos şi întruparea Sa, abia atunci noi, oamenii, am aflat despre adevărata providenţă. Providenţa, sau purtarea de grijă a lui Dumnezeu, nu înseamnă, aşa cum ştiam noi până acum, purtarea de grijă a unui Dumnezeu care este în exterior, o purtarea de grijă pe care Dumnezeu şi-o manifestă faţă de noi prin lucrurile exterioare. Adevărata Providenţă este şi aceea care se săvârşeşte din interior. Hristos nu numai că a luat trup de om, dar a şi intrat în noi. Noi Îl primim prin Sfintele Taine şi El ne poartă de grijă, ne susţine, ne ajută, ne dă dovezi ale iubirii Sale din noi, dinlăuntrul nostru. Or noi, iubiţi creştini, ar trebui să ne folosim de această putere, să ne folosim de Harul lui Hristos şi să începem să gândim ca nişte fii ai lui Dumnezeu, nu ca nişte oameni. Ca nişte creştini! Ca nişte oameni noi.

Întruparea lui Hristos a fost dovedită şi propovăduită de-a lungul veacurilor îndeajuns. S-ar părea, totuşi, că dacă ne uităm în jur, să vedem că această Intrupare a lui Hristos n-a reuşit; că noi, în jurul nostru – printre creştini, mă refer – nu vedem oameni noi. Nu vedem oameni care sa-şi iubească vrăjmaşii, nu vedem oameni care să se uite pe sine şi să se îngrijească de cei de lângă ei. Nu vedem; şi chiar şi spun: păgânii, sau celelalte denominaţiuni creştine, spun despre noi, ortodocşii în special, că pe noi credinţa nu ne-a schimbat cu nimic. Dacă ne uităm la cei care încă se luptă, este adevărat: nu vedem decât la foarte puţini, dacă vedem, semnele biruinţei. Dar dacă ne uităm la cei care au biruit, la sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu, care, aşa cum a spus chiar Hristos, au săvârşit minuni mai mari decât a făcut Hristos pe pământ, atunci vedem altceva. Contează numai cum privim şi în cine ne punem nădejdea, în cine ne punem nădejdea că acela ne va ajuta să devenim ceea ce dorim să fim. După cum spunea un părinte, că Dumnezeu se uită cu ochii milostivirii Sale nu la ceea ce suntem, nici măcar la ceea ce am fost, ci la ceea ce dorim să devenim.

Întruparea lui Hristos trebuie să se vadă şi în viaţa noastră. Trebuie ca noi, oameni pământeşti, să îndrăznim să transformăm pământul în cer. Ce vi se pare că ar fi altceva milostenia făcută în numele lui Hristos decât transformarea unei bucăţi de pâine, a unei materii, în cer, în comori duhovniceşti, în viaţă veşnică? Ce înseamnă oare atunci când posteşti s-o faci în numele lui Hristos? Ce înseamnă atunci când mănânci s-o faci în numele lui Hristos? Ce înseamnă, într-un cuvânt, cuvântul sfântului Pavel care spune Ori de mâncaţi, ori de beţi, ori de altceva faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţice înseamnă aceasta? Nu înseamnă oare că noi îndrăznim, din pământ ce suntem, să devenim cer?

Hristos a luat trup pentru ca pe noi, oamenii, să ne ridice la cer. Cum zice sfântul Pavel, fiindcă El Însuşi fiind ispitit, poate şi celor ispitiţi să le ajute. Îl avem pe Hristos alături de noi, Îl avem pe Hristos în noi, Îl avem pe Hristos peste tot, numai să ne trezim. Să nu lăsăm credinţa atârnată undeva în cer, după cum am spus, nici s-o lăsăm să se târască pe pământ; ci să vedem lucrurile dumnezeieşti omeneşte şi pe cele omeneşti dumnezeieşte.

Să-L facem pe Hristos părtaş vieţii noastre cotidiene. Să-L aducem pe Hristos lângă noi. Să-I spunem toate. Să-L facem părtaş la toate problemele noastre zilnice, chiar şi cele mai mărunte. Căci dacă noi Îl vom face părtaş pe El la viaţa noastră pământească, şi El ne va face părtaşi pe noi la viaţa Lui cerească.

Şi dacă vom face aşa, dacă vom îndrăzni să ne construim relaţia cu Hristos ca fii ai lui Dumnezeu şi ne vom sili să-L cunoaştem şi să-L lăsăm să ne cunoască, atunci vom fi feriţi de acel cuvânt înfricoşător, poate cel mai înfricoşător cuvânt pe care-l poate auzi un om din partea celui care i-a arătat dragoste desăvârşită, şi anume Du-te de la Mine, blestematule, că nu te cunosc pe tine! Să nu fie cu noi aceasta. Să îndrăznim, deci – revin asupra acestui cuvânt, pentru că este foarte important. Noi va trebui să ne petrecem veşnicia cu Hristos. Să nu ne-o petrecem alături de un străin. Pentru că nu se poate să stai alături de un străin, de aceea se şi aude Du-te de la Mine în întunericul cel mai din afară.

Deci să-L facem pe Hristos părtaş vieţii noastre pământeşti ca şi El să ne facă părtaşi vieţii Lui dumnezeieşti şi să se vadă în viaţa noastră lumina aceea despre care a spus Hristos Aşa să lumineze lumina voastră astfel încât oamenii, văzând faptele voastre cele bune, să-L slăvească pe Dumnezeu Cel din ceruri. Să se vadă în viaţa noastră cuvintele care străbat exact această perioadă între Înălţare şi Pogorâre, căci dacă vom face aşa, ne vom pregăti sufletele pentru Pogorârea Duhului Sfânt în ele; să se vadă, deci, acea lumină care este expresia acestor cuvinte: Iată, Eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului. Amin”.

Cititi si:


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic (Niceea), Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Hrisostom de la Putna, Rugaciunea arhiereasca a Mantuitorului Iisus Hristos

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

41 Commentarii la “CHEMATI SA FIM FII AI LUI DUMNEZEU, NU DOAR OAMENI MAI BUNI… Predica trezitoare a Parintelui Hrisostom de la Putna (audio): “Sa-L aducem pe Hristos langa noi. Sa-I spunem toate! Sa-L facem partas vietii noastre cotidiene”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Predici audio ale Pr. Ciprian Negreanu la DUMINICA DINAINTEA CINCIZECIMII, A SFINTILOR PARINTI DE LA SINODUL INTAI ECUMENIC SI A RUGACIUNII LUI IISUS (Duminica a VII-a dupa Pasti): Sa cunoastem in Cine credem si Cui ne rugam! -
  2. Pingback: BARBATIE si MILA versus DISPRET si INJOSIRE. Cum ne recapatam DEMNITATEA de FII AI LUI DUMNEZEU? Cum se poate ODIHNI in noi PRUNCUL HRISTOS? “In acest post se vede, poate, cel mai mult, mila lui Dumnezeu“ (si AUDIO) -
  3. Pingback: Predici audio “provocatoare” duhovniceste despre IUBIREA VRAJMASILOR si IUBIREA CASNICILOR. “Lui Dumnezeu Ii place sa-I spunem: NU POT, DOAMNE! Cel mai mult ii place lui Dumnezeu sa-I marturisim neputinta“ | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: Sfantul Ignatie Briancianov despre SUFLETESC si DUHOVNICESC: “Sa nu va inselati! Sa nu socotiti INFIERBANTAREA omeneasca a fi lucrare a DUMNEZEIESCULUI FOC!” | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: PREDICI AUDIO la Evanghelia dregatorului bogat (Arhim. Policarp si Nichifor): “Mantuitorul nu a venit sa asigure succesul in lume, nu a venit sa ne asigure pamanteste. SA NU CASTIGAM OBIECTE SI SA PIERDEM OMUL!” | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: IMPORTANTA DREPTEI CREDINTE si a “UNITATII DUHULUI INTRU LEGATURA PACII”: Sa ramanem uniti in dragostea lui Dumnezeu ca sa ne imbracam cu putere de Sus! – Cuvinte de invatatura la DUMINICA SFINTILOR DE LA SINODUL I ECUMENIC | Cuvântul O
  7. Pingback: Parintele Miron Mihailescu: CUM SA TE ROGI NEINCETAT? CUM DEVENIM NOI INSINE? POTENTIALUL DE SUBLIM DIN NOI. “Mântuitorul nu promite uşurinţă, confort, înţelegere din partea oamenilor; promite, însă, că va fi cu noi” | Cuvântul Ortod
  8. Pingback: Predici audio la BOTEZUL DOMNULUI. Smerita Aratare a Domnului in lume – VESTIREA NASTERII DIN NOU si MINUNEA INFIERII NOASTRE. Folosul apei sfintite | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: NASTEREA DIN NOU IN DUH | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: Parintele Zaharia de la Essex despre PORUNCA IUBIRII VRAJMASILOR, calea sigura a MANTUIRII, prin salasluirea in noi deplina a Duhului Sfant | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: PARABOLA PĂRINTELUI MILOSTIV: “Dacă omul nu se încredinţează de iubirea părintească a lui Dumnezeu, nu se poate lupta duhovniceşte” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate