Parintele Miron Mihailescu: CUM SA TE ROGI NEINCETAT? CUM DEVENIM NOI INSINE? POTENTIALUL DE SUBLIM DIN NOI. “Mântuitorul nu promite uşurinţă, confort, înţelegere din partea oamenilor; promite, însă, că va fi cu noi”

18-09-2015 Sublinieri

duminica_a_xiv-a_dupa_rusalii_-_pilda_nuntii_fiului_de_imparat_3_0

A cuceri starea pierdută

Noi folosim des cuvântul: „sublim”; presimţim un sublim în afara noastră. Şi el (sublimul) este chiar în noi. Mântuitorul e chipul lui Dumnezeu şi Dumnezeu e chipul nostru:

Eu în Tine, ei în Noi şi Noi în ei, Părinte.

În mod obsedant apare această afirmaţie.

Când ne rugăm pentru primirea Sfintei Împărtăşanii, rostim în Altar:

Ne rugăm şi ne cucerim, dă-ne nouă pe Duhul Sfânt şi prefă darurile puse înainte, în scump Sângele şi Trupul Hristosului Tău, pentru a ne fi spre înnoire.

De ce înnoire? Fiindcă deformăm mereu chipul lui Dumnezeu din noi şi avem nevoie de Sfânta Împărtăşanie pentru a cuceri starea pierdută, a asemănării cu Dumnezeu.

Ne cucerim, ne străduim să realizăm, împreună cu Hristos cel înviat (care ni s-a făcut inimă), asemănarea cu Dumnezeu, să realizăm omul adevărat, sinea noastră.

Chipul lui Dumnezeu e iubirea. Hristos ne-a adus iubirea Tatălui, făcându-Se El însuşi iubire, iar noi, primind iubirea Lui, ne regăsim sinea şi numai atunci devenim noi înşine. Iubirea presupune nimicirea eului tău egoist şi primenirea, învierea ta cu Hristos. Odată intrat în viaţa Lui, numai pe EL să-L avem în faţa ochilor ca ţel suprem de atins, ca sublim al vieţii pe care îl ai de înfiripat şi nu vei mai dori nimic altceva decât să-L urmezi, fiind atent la vorbele Lui, în cele mai mici amănunte.

Dacă deciziile tale mărunte, de fiecare clipă, vor fi de calitate (calitatea există numai avându-L pe Hristos drept sfătuitor suprem şi ordonator al gândurilor tale), atunci, în mod neîndoielnic, şi deciziile mari vor fi la înălţime.

1 mai 1996

christ_2

Cum să te rogi neîncetat

♦ Creştinul trebuie sa se roage amintindu-şi necontenit că Hristos îl urmăreşte cu privirea lui iubitoare ♦ A sesiza lucrarea Sfintei Treimi în viaţa de fiecare zi ♦ Când te scoli dimineaţa, ştii că eşti viu, fiindcă îl ai în tine pe Cel ce este viaţa ta.

El S-a rugat pentru cei ce-L urmează şi-L cred că a venit de la Tatăl, spre a le face cunoscută dragostea Lui.

Eu pentru aceştia Mă rog, primeşte-i la Tine, Părinte, aşa cum Mă primeşti pe Mine.

Şi dacă EL se roagă pentru noi, pentru binele nostru suprem (iar binele suprem e acela de a-şi face Hristos locaş în noi – prin Duhul Sfânt – pentru ca, împreună cu Tatăl, să vină şi să lucreze în noi, iubirea lor), ce ne mai putem dori în plus?

Automat, adică spus altfel, în mod firesc, ne alăturăm lui Hristos rugându-ne împreună cu EL, Tatălui, pentru fericirea noastră. De vom conştientiza (a conştientiza înseamnă „a şti cu”) şi vom conlucra cu EL la binele pe care ni-L vrea (şi binele nostru este viaţa pe care ne-a adus-o Mântuitorul de la Tatăl), vom simţi imperios îndemnul lăuntric să ne rugăm, vom auzi (ca pe o poruncă liberă) chemarea de-a ne adresa Lui în toată clipa sfătuindu-ne cu EL, controlând absolut toate gesturile, vorbele şi faptele cu duhul dragostei lui Hristos. Tehnicile exterioare şi acele sfaturi ale lui Evagrie Ponticul, se adresează monahilor ce-şi dedică în întregime timpul numai rugăciunii. Însă creştinul obişnuit trebuie şi el să se roage. Cum? Doar ni se spune clar: Rugaţi-vă neîncetat. Cum se poate lucrul acesta? Amintindu-ne necontenit că Hristos ne urmăreşte, că suntem sub privirea Lui iubitoare, iar asta te obligă în a fi atent la Cel ce te vrea pentru El (spunem copilăreşte că Dumnezeu, în gelozia Lui, vrea să fim în mod conştient ai Lui, fiindcă de fapt şi suntem ai Lui); trebuie să te intereseze interesul Sfintei Treimi pentru tine.

Asta şi înseamnă asceza: silinţa de a ne învinge, de a ne cuceri, de a ne trezi, dimineaţa, conştientizând lucrarea Sfintei Treimi şi de a o urmări (această lucrare) toată ziua. batrana credincioasa semnul crucii biserica vecheAşa se naşte rugăciunea, din atenţia noastră neîncetată la lucrarea Sfintei Treimi în noi; aşa începem a ne închina, cu bunul simţ superior prin care recunoaştem dragostea Tatălui, preluată de Fiul şi susţinută de Duhul Sfânt. Când facem semnul Sfintei Cruci, nu ne atingem de noi înşine, ci ne atingem de Sfânta Treime, ne atingem de Creatorul a toate, mulţumindu-I pentru viaţa primită şi lăudându-L.

Petrecând conştienţi toată ziua împreună cu EL, se înfiripă rugăciunea neîncetată ce izvorăşte din străfundul inimii, din credinţa că EL există în mine, EL – stăpânul vieţii mele; nu localizat undeva, ci tainic. Priveghind asupra lucrării Sfintei Treimi, (încă de la trezirea din somn, dimineaţa, eu ştiu pe baza credinţei în înviere, Cine se află în mine) rugăciunea va deveni necesitate sfântă. Voi ajunge să nu mai pot a nu mă ruga, întreaga atenţie fiindu-mi absorbită de Oaspetele divin care a venit în casa inimii mele recunoscătoare.

În lume necazuri veţi avea […] N-am unde să-Mi plec capul […] Dacă Mie mi-au făcut asta, voi să nu vă aşteptaţi la altceva.

Mântuitorul nu promite uşurinţă, confort, înţelegere din partea oamenilor; promite, însă, că va fi cu noi şi, în modul acesta, ne va fi uşor să ducem poverile vieţii, fiindcă El va fi Cel ce ni le va purta dacă ne deschidem, total, din iubire, inima, pentru a-L primi şi urma. El asigură protecţia Tatălui pentru toţi cei ce-L urmează (Eu pentru aceştia Mă rog, Părinte, nu pentru lume).

30 aprilie 1996

(din: Parintele Miron Mihailescu, Cum sa te rogi neincetat, Editura Patmos, 2009)

Cum sa te rogi neincetat

Legaturi:

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic (Niceea), Parintele Miron Mihailescu, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Rugaciunea arhiereasca a Mantuitorului Iisus Hristos

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “Parintele Miron Mihailescu: CUM SA TE ROGI NEINCETAT? CUM DEVENIM NOI INSINE? POTENTIALUL DE SUBLIM DIN NOI. “Mântuitorul nu promite uşurinţă, confort, înţelegere din partea oamenilor; promite, însă, că va fi cu noi”

  1. Frumos spus.
    Ce este rugaciunea de fapt? Şi de ce ne rugăm ?
    Chemarea sufletului nostru este binele, frumosul, desavârşitul sublimul…
    E în noi. Pentru cei mai mulți nedefinită, neclară, nelamurită (în nici un fel), dar neaparat prezentă şi element de referință, în fiecare.
    Şi… iubim această chemare, o dorim cu sete, cu acrivie, cu rautate chiar, ca pe cea mai vitală necesitate. Dar… n-o înțelegem!. Ne încurcam şi ne încâlcim între trup şi suflet, între eu şi semeni, între eu şi Dumnezeu, între placeri şi demoni.
    Binele trupesc…, binele sufletesc, binele de la semeni, prin semeni, binele de la Dumnezeu şi prin Dumnezeu, “binele” demonic… toate… ne încurcă (când suntem orbi). Simțim… dar nu vedem ce e cu acel bine, decât în mică masură şi orbeşte… De ce ? Findcă suntem orbi.
    Orbi. Pentru ca nu vedem lumina, nu suntem în lumină.
    Dumnezeu este lumină şi fară El nu putem vedea. Şi chiar cu El, nu putem vedea prea mult(e), dacă suntem cu ochii închişi de ego, de patimi şi de orgoliu.
    Apostolii nu au vazut, până nu li “s-au deschis ochii lor”, spune scriptura.
    Mare lucru este rugaciunea. Dorul după sublim, după Adevar, după desăvârşit, şi acesta ne călauzeşte… precis, (dacă voim cu ardoare) la sublim.
    Trupul… se fericeşte( bălacindu-se), dar… nu se satură şi nici nu se mulțumeşte, şi chiar mulțumindu-se, “fericirea” lui e scurtă şi piere…
    La fel toate…
    Ce ne trebuie? Ce ne fericeşte ?
    Ceva cu adevărat desavârşit. Ceva care nu piere niciodată, care nu dezamăgeşte (ca toate cele pământeşti) niciodată…
    Omul este incapabil să-şi dobândească şi să-şi ofere aşa ceva. Sufletul cere necontenit. Este programat pentru asta. Se simte exilat din acea fericire… nimic nu e ca aceea…
    De aceea omul este nefericit. El încearcă totul. Dar… nu-i… .
    Subconştientul îl duce la Dumnezeu, în chip nelămurit.
    Subconştientul îl vrea, îl caută şi îl cere. Subconştientul se roagă… (orbeşte, ne-ştiin ca se roagă) atunci cân doreşte…
    De ce ? Pentru că doar acolo simte că traieşte, că e fericit. Acolo e locul fericirii lui (adevarate) şi pe acela îl vrea, îl iubeşte (neînțeles, nedefinit)
    Deci iubirea ne cheamă la rugaciune.
    Cere, mai binele, (decât cel experimentat), cere sublimul…
    Cere pentru sine…
    Dar dacă iubeşte copii, cere şi pentru ei…
    Dacă iubeşte pe cineva, pe lângă, cere şi pentru acela…
    M-a izbit cuvântul scripturii în care Dumnezeu spune despre sine: “Eu sunt, Cel ce sunt”.
    N-am înțeles.
    Laconic şi ermetic
    Sunt Cel ce sunt…
    Doar nu se putea… Cel ce nu sunt.
    Dar dacă avem în vedere cele spuse până acum… e limpede… Eu sunt Cel ce sunt… (izvorul şi întregul, deplinul), fericirii, desăvârşirii… . Celelate… nu sunt (am vazut… pe pielea noastră, le-am încercat, experimentat)
    Eu sunt…Adevarul.
    Adevarul e singurul care-i Adevar. Miciuna nu este Adevar. Nu e nimic. E ceva virtual.
    Nu poate fi, chiar de a luat (fraudulos) aproape totul de la Adevăr. Nu este Adevarul. Nu poate fi.
    Iubirea… iubeşte sublimul, iubeşte divinul, şi când a dobândit (câtu-şi de puțin), din sublimul iubirii se roagă de mai mult, se roagă să nu piardă macar cât are.
    Cine nu iubeşte nu se roaga.
    Şi cine nu se roagă, nu iubeşte chiar de i se pare că iubeşte.
    Rugaciunea este rugăciune doar când e din iubire şi simte caldura iubirii din ea.
    O cât de puternică este rugaciunea parinților pentru copii…(dacă părinții î-şi iubesc copii… Dar… nu!. Parinții nu se prea roagă… Deci…)
    Nici soții nu se prea roagă…
    Nu mai este iubire…
    De ce ?
    Pentru că nu mai este rugaciune…
    Iubirea… o fi fost, la început, dar fară rugaciune… a pierit.
    “Eu sunt Cel ce sunt”
    El, Dumnezeu este Adevarul. Cel se roagă… simte că se roagă, că-şi iubeşte (copii, soțul(a), parinții…) şi nu vrea să-i piardă (în lumea cazută de azi)…
    Deci iubeşte şi se roagă din iubire. Se roagă cu adevărat.
    În Adevăr.
    Asta cred. Rugaciunea este iubire şi fara iubire rugaciunea nu ne convinge nici pe noi că e e rugaciune…(dacă o mai facem…).
    Am spus şi eu ceva… ca să ma arăt a fi… ceva… . (Amăgire de sine…)
    Doar iubirea este ceva.
    Atât.

  2. “Eu sunt Cel ce sunt” (Dumnezeu)
    Ceilalți nu pot fi. Nu sunt.

  3. @ cioby:

    Ba, pot fi, dupa har, prin partasie, prin unire cu Cel ce Este. Tocmai pentru asta a fost Intruparea.

  4. Ceilalți dumnezei… admin.
    (Toți dumnezeii oamenilor sunt idoli, iar Domnul cerurile a facut… spune psalmul.)
    Pentru ca oamenii şi-au facut şi-şi fac dumnezei. (Chiar şi sub puterea minunilor… vezi vițelul de aur facut de evrei, când Moise era pe Sinai spre a primi tablele legii).
    Exprimarea mea, a fost de vină.

  5. Toți dumnezeii neamurilor sunt idoli, spune scriptura.
    Un dumnezeu tiranic, este (astazi) cel ce face femeia barbat şi barbatul femeie (la propriu), cel ce a modificat şi modifică zidirea şi lucrarea Dumnezeului celui viu (la propriu), cel al carui adevar (incomplet şi recorectat continuu), rastigneşte Adevarul Dumnezeului celui viu, cel ce ucide, Adevarul Dumnezeului celui viu (prin negare, rastignire şi defaimare), cel ce a supus, convertit şi înrobit lumea şi se straduieşte să supună şi natura (spre a răspundă comenzilor sale, precum Hristos a poruncit marii:” taci, linişte-te”), creând dezechilibre ireversibile, (aşa zisa încãlzire globală, etc), cel ce are adepți fundamentalişti (la fel de radicali ca toți ceilalți), cel al căror slujitori au mai multă cinste şi cinstire decât slujitorii Dumnezeului celui viu, cel, ale cărui artefacte (înrobitoare), sunt purtate de oameni cu mai mult interes, ataşament, cinste şi devoțiune(smarturi, ceasuri, camere…), decât cruciulița şi sfințeniile Dumnezeului celui viu, cel ale carui “creații” (deşi nu sunt nici vitale nici nu susțin viața şi sănatatea), sunt mai cautate, mai iubite şi mai adorate decât creația Dumnezeului celui viu şi cărora oamenii le dedică cel mai mult din timpul lor, cel mai mult din avutul şi viața lor, din ființa lor,şi din dragostea lor. Cel ce la sfârşit va “învia” (teleporta), pe cei morți, spre a înşela (până şi), pe cei aleşi…
    Acest dumnezeu a înrobit omenirea şi este curtat şi de o parte a credințelor lumii şi a clerului, (ruşinați într-o masură mai mare sau mai mică, de adevarul (mereu corectat) al ei, ce li se pare a fi la fel de viu şi de adevarat ca cel divin, şi care, susțin ei, că ştiința nu-l combate pe Dumnezeu… )
    Domnul a spus că orb pe orb nu-l poate conduce, caci vor cadea amândoi în groapă.
    Ori acest dumnezeu acutual este orb. El o spune. Când zice cercetare… cercetător… spune că nu vede… că trebuie să caute, să încerce… (şi nici după descoperire nu vede, decât foarte aproape la ce-i “bun” şi de “folos” descoperirea…).
    Acest dumnezeu a stins rugaciunea vie, (câtă mai era), a acaparat timpul de rugaciune al majorității, a stins puterea concentrarii, afectivul şi sinceritatea ei, a facut-o (pe cea care se mai face), de nimic… formalism, recitare moartă… sau nici atât.
    Acesta este “vițelul de aur” al creştinilor de azi, caruia se daruiesc, în care cred şi nadajduiesc, în cel mai mare procent (botezații creştini).

  6. cioby,
    de cativa ani, citesc tot ce pot despre Intruparea Fiului lui Dumnezeu. As putea sa va dau multe exemple de la Sfintii Parinti care sa sustina ceea ce v-a spus admin mai devreme, insa timpul nu-mi permite. Fiindca tocmai recitesc “Omul, animal indumnezeit” a lui Panayotis Nellas, vi-o recomand cu caldura.(http://www.emag.ro/omul-animal-indumnezeit-panayotis-nellas-dei973-7859-52-5/pd/ERGF50BBM/ ) Veti intelege de aici ca scopul pentru care l-a facut Dumnezeu pe om, tocmai acesta a fost: ca sa se indumnezeiasca, sa devina si el si toti urmasii lui Adam dumnezei. Si ca un Bun si Intelept ce este, a pus in Adam tot ce-i trebuia ca sa poata sa-si implineasca aceasta menire. Deoarece Adam a “deraiat” de la traiectorie, Dumnezeu a trimis in lume pe Fiul Sau, ca sa implineasca Acela ceea ce Adam nu a reusit.
    Astfel ca, acel Dumnezeu care ii spune lui Moise “Eu sunt Cel ce sunt”, acum prin Intrupare se si arata pe Sine urmasilor lui Moise.
    Citez:”Eul Fiului lui Dumnezeu este totodata “Eul” lui Iisus Hristos. (…)Putem spune atunci ca Intruparea Fiului lui Dumnezeu vine cu un scop: El ni se ofera pe Sine Insusi, ca si noi sa I ne oferim pe noi insine. A VENIT SA NE FACA ASEMENEA LUI. “Iar noi vom fi prin har tot ceea ce El este prin fire”, scria Sfantul Maxim. Devenim asemenea lui Dumnezeu, fara sa incetam sa fim deplin si cu adevarat oameni.
    (…)Asa cum spune Sfantul Grigorie Teologul:”Sa ne asemanam lui Hristos, intrucat Hristos S-a asemanat
    noua. SA NE FACEM DUMNEZEI pentru El, care pentru noi S-a facut om…Sa dam totul, sa oferim totul…dar nu-I putem da nimic decat pe noi insine, intelegand Taina si facandu-ne pentru El tot ceea ce El S-a facut pentru noi.”
    Citatul este de aici:http://edituradeisis.ro/opencart/index.php?route=product/product&keyword=Provocari&product_id=196

    Doamne ajuta!

  7. Cititor,
    Am facut precizarea necesară asupra ce am vrut sa spun.
    Tot respectul pentru ce susțineți. Aşa este şi nici o clipă nu am susținut sau argumentat contrariu. Cele spuse lui Moise , relatate de sfânta scripură, sunt în acord cu ce spune Duhul Sfânt în psalmi, cum că: “toți dumnezeii neamurilor sunt idoli”.
    Exact asta am arătat. Am aratat că dumnezei din aceştia avem şi astăzi… şi că acea afirmație nu a fost valabilă doar pentru vremea lui Moise…

    Fiți convinsă cã am înțeles scopul întruparii Fiului Lui Dumnezeu, deasemeni şi atenționarea lui admin. Mulțumesc pentru recomandarea facută. Ramâne ca şi d-voastră să înțelegeți ce am vrut să spun acolo.

  8. Pingback: MARETIA MICILOR ASCULTARI. Roada durerii truditoare | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate