Predica Sfantului Teofan Zavoratul la SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL. De la numele Apostolilor la numele nostru cel nou

28-06-2011 Sublinieri

Cititi si:

Ce ne învaţă Petru şi Pavel prin înţelesul numelor lor şi prin schimbarea acestora

“Prăznuind acum în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, trebuie sa primim de la ei şi povaţuirea cuvenita zilei, ca sa nu praznuim in deşert, ci prin prăznuire să învăţăm cum să trăim creştineşte, iubind. La Sfinţii Apostoli totul este dătător de învăţătură: pilda vieţii lor, ostenelile în propovăduirea Evangheliei şi mai ales scri­erile lor de Dumnezeu insuflate, cu care şi suntem îmbiaţi în fiecare an prin cele ce se citesc în biserică. Cine doreşte, poate să tragă învăţătură şi din acest izvor îmbelşugat, dar adânc; eu însă vreau acum să-mi opresc luarea-aminte, împreună cu voi, la ceea ce e mai simplu şi mai apropiat nouă, şi anume la numele Sfinţilor Apostoli verhovnici, şi să scot din ele, pentru mine însumi şi pentru voi, o lecţie pe ziua de astăzi. Vă rog să ascultaţi.

În primul rând, pătrundeţi cu gândul în noima numelor acestor Sfinţi Apostoli: ce înseamnă numele „Petru” şi „Pavel”, şi de ce Domnul a rânduit ca ei să fie prăznuiţi împreună?

„Petru” înseamnă „piatră”, şi arată tăria, sta­tornicia şi neclintirea. „Pavel” înseamnă „mic”, şi arată părerea de sine lipsită de îngâmfare, defăimarea de sine şi smerenia. Împreună, Petru şi Pavel ne învaţă că trebuie să fim tari în credinţa şi în vieţuirea creştină, dar totodată smeriţi şi defăimători de sine, şi ne arată că nu trebuie să fim tari fără să fim smeriţi, ci, dimpotrivă, cu cât este cineva mai smerit, cu atât este mai tare şi mai neclintit în credinţa şi în vieţuirea creştină. Cel ce clădeşte o casă face la început temelie adâncă: şi în creştinism trebuie să ne adâncim prin defăimarea de sine, ca să ne întemeiem cu tărie în el şi abia apoi să ne clădim casa mân­tuirii, aşa cum ne arată Domnul, Care e temelia mântuirii noastre – temelie pe care nimeni altul n-o poate pune – şi Care, fiind mai presus de toate, S-a  smerit totuşi, ascultător fâcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Astfel, smerenia este cea mai trainică temelie a vieţii şi a virtuţii creştine. De ce aşa? Pentru că fără harul dumnezeiesc nu putem nici să gândim, nici să facem vreun lucru bun, iar harul lui Dumnezeu nu se dă celor încrezuţi, care nădăjduiesc în puterile lor. Spre cine voi căuta, zice Domnul, fără numai spre cel blând si smerit, care tremură de cuvintele Mele? Ploaia se coboară de sus şi adapă locurile joase: şi smerenia atrage harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, iar trufia şi nădăjduirea în sine îl fac să se îndepărteze. Aceasta este legea dreptăţii dumnezeieşti: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. Nu cred că e nevoie să vă mai lămuresc, fraţilor, la ce îndatorează lucrul acesta, deoarece vedeţi, fără îndoială, şi singuri.

În al doilea rând, luaţi aminte la schimbarea numelor apostolice. Petru se numea înainte Simon, iar Pavel – Saul. Domnul le-a schimbat numele şi pe Simon l-a numit Petru, iar pe Saul – Pavel. Această schimbare a numelor arată schimbarea esenţială care s-a petrecut în sufletele Apostolilor, pentru că Dumnezeu nu pune numele la întâmplare, ci în aşa fel că prin punerea lor nu numai că arată schimbarea, ci o şi face. La fel, fraţilor, primim şi noi, toţi creştinii, un nume nou printr-o schimbare esenţială. Ne naştem, ca toţi oamenii, din Adam cel vechi, şi după acest Adam de pământ ne numim şi suntem şi noi de pământ, precum şi acela era de pământ. După aceea însa ne naştem pentru a doua oară în Adam Cel nou – în Domnul nostru Iisus Hristos, şi după Acest Adam Ceresc ne numim şi suntem cereşti, precum şi El este ceresc. Creştinul se împodobeşte cu numele lui Hristos tocmai pentm că primeşte o viaţă nouă de la Hristos Domnul. Dacă este cineva în Hristos, faptura nouă este (II Cor. 5, 17). Aceasta se săvârşeşte prin Sfintele Taine, şi se săvârşeşte prin cuvânt. Odată cu cuvintele „se botează robul lui Dumnezeu” moare omul cel vechi şi se naşte cel nou; odată cu cuvintele: „pecetea darului Sfântului Duh” se pogoară şi se întipăresc în fiinţa noastră noile puteri harice. La început, Dumnezeu, dând nume celor ce nu erau, le-a dat şi fiinţare: şi aici, cuvântul lucrător de taină pricinuieşte în chip de taină ceea ce a plănuit Dumnezeu. Cugetând la asta, fraţilor, ce vom spune? Vom spune: „Mulţumim Domnului pentru darul Lui negrăit!”

Şi atâta doar? Nu, ci potrivit numelui nostru să fie şi vieţuirea noastră. Hristos, odată înviat, nu mai moare: şi noi, odată renăscuţi prin har la viaţa nouă, să începem a umbla întru înnoirea vieţii (v. Rom. 6, 4). Dumnezeu, Cel mai înainte de veci, încă dinainte de întemeierea lumii ne-a numit pe noi ca să ne înfieze prin Iisus Hristos (v. Efes. 1, 4-5). Numindu-ne astfel însă, El tot atunci ne-a ales, altfel spus ne-a menit întru Sine ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea Lui în dragoste. Aşadar, fraţilor, fiind părtaşi chemării cereşti, să umblaţi cu vrednicie după chemarea cu care aţi fost chemaţi (Efes. 4, 1), ca altminteri să nu cadă şi asupra vreunuia dintre noi mustrarea: ai nume că trăieşti, dar eşti mort (Apoc. 3, 1). Numele nu ne este de folos singur. Trebuie să adăugăm la nume şi fapta. Iudeii se lăudau că sunt fii ai lui Avraam şi se mândreau cu asta; Domnul ce le-a zis însă: Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul (In 8, 44). Şi noi suntem de fapt aşa cum ne vede Domnul, deşi El nu doreşte să ne vadă niciodată astfel. Numele nostru este cel de „creştini”, însă de fapt poate că unii dintre noi sunt păgâni, iar alţii necredincioşi prin felul  lor de a gândi şi de a trăi. Asa îl şi vede Dumnezeu, şi  unul ca acesta poartă în chip de taină numele potrivit – bineînţeles, nu spre îndreptăţire, ci spre mustrare. Să râvnim, deci, a fi aşa cum Dumnezeu doreşte să ne vadă pe toţi în Domnul nostru Iisus Hristos, adică sfinţi şi neprihăniţi în dragoste, precum ne-a şi nu­mit în El mai înainte de întemeierea lumii. Iar pentru asta, cel ce are de slujit,  să slujească; cel ce are îndatorirea de a învăţa, să înveţe; cel ce este într-un post de conducere, să conducă; cine are îndestulare materială, să dea cu simplitate şi altora; între noi să trăim în dragoste nefăţarnică, urând răul şi alipindu-ne de bine, să fim harnici cu osârdie, să ardem cu duhul, slujind Domnului prin  rugăciunile de acasă şi prin cele de la biserică. Indeobşte, potrivit Apostolului,

nu trebuie să ne potrivim cu acest veac, ci trebuie să ne schimbăm prin înnoirea minţii, deosebind care este voia lui Dumnezeu cea bună, şi plăcută, şi desăvârşită (Rom. 12, 2).

Dacă ne vom întocmi un asemenea fel de viaţă şi vom fi statornici în el, biruind toate piedicile – atât cele dinafară, cât şi cele lăuntrice -, luaţi seama  ce făgăduinţe mari ne vesteşte Domnul:

Biruitorului îi voi da să mănânce din mana cea de taină, şi îi voi da lui o pietricică albă, şi pe pietricică scris un nume nou, pe care nimeni nu-l ştie decât primitorul (Apoc. 2, 17),

şi în continuare:

Cel ce biruieşte va fi îmbrăcat în veşminte albe, şi nu voi şterge nicidecum numele lui din cartea vieţii, şi voi mărturisi numele lui înaintea Tatălui Meu şi înaintea îngerilor Lui (Apoc. 3, 5),

iar în cele din urmă:

Pe cel ce biruieşte îl voi face stâlp in templul Dumnezeului Meu, şi afară nu va mai ieşi, şi voi scrie pe el numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, al Ierusalimului celui nou, care se pogoară din Cer, de la Dumnezeul Meu, şi numele Meu cel nou (Apoc. 3, 12).

Ce poate fi mai presus de asta? Deci, cel ce are urechi de auzit, să audă. Amin!”

(din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Teofan Zavoratul, Sfintii Apostoli Petru si Pavel

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “Predica Sfantului Teofan Zavoratul la SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL. De la numele Apostolilor la numele nostru cel nou

  1. Pingback: Predici la Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru si Pavel » Alex Rădescu Blog
  2. Pingback: Petru, neclintirea, si Pavel, smerenia
  3. Petru si Pavel,doua nume frumoase intrate si in traditia poporului nostru,dar pierdute in comunism si democratie.
    Am zambit citind ca Pavel se talcuieste “mic” pentru ca m-am gandit la unul din baietii mei care poarta acest nume si este mai mic decat cei de varsta lui.O alta coincidenta placuta a fost nasterea lui urmata de aducerea la Iasi a moastelor Sfantului Apostol Pavel.
    Nu poti sa nu te minunezi vazand situatiile critice prin care trec copiii si ajutorul neasteptat dat de sfintii ocrotitori.

  4. @ Cristi G:

    La multi ani mantuitori lui Pavel cel mic al fratiei tale! 🙂

    Sfintii Apostoli Petru si Pavel sa ocroteasca, sa binecuvinteze, sa mijloceasca pentru dobandirea harului Duhului Sfant si sa daruiasca toate cele bune si de folos spre mantuire tutoror fratilor si surorilor noastre care citesc aici si poarta numele de Petre, Petru, Petruta, Petronela, Pavel, Paul, Paula, Paulina si alte derivate!

  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Constantin Sarbu: SFINTE CUGETARI DESPRE DRAGOSTEA MARTIRICA DE HRISTOS A SFANTULUI APOSTOL PETRU
  6. Au postat si Parintii de la Vatopedi un articol frumos+actual despre Apostoli si despre Biserica: http://vatopaidi.wordpress.com/2011/06/29/chief-cornerstone-foundation-and-earthquakes/

  7. Pingback: SFINTII APOSTOLI PETRU SI PAVEL – invitatie la a ne hrani iara si iara din izvorul cuvintelor vii ale epistolelor apostolice -
  8. Pingback: La Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel » Alex Rădescu Blog
  9. Pingback: Lectiile Sfintilor Apostoli Petru si Pavel: CHEILE POCAINTEI SI SABIA CUVANTULUI. PIATRA SI VASUL ALES - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: Gustari duhovnicesti satioase, pline de miez si sarate cu har din OSPATUL CUVINTELOR SI VIETII SFANTULUI APOSTOL PAVEL: “Le astampara foamea cu paine cereasca” -
  11. Pingback: Cuvinte de folos la Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Pentru şi Pavel | Alex Rădescu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate