Predica PS Sebastian la DUMINICA CUVIOASEI MARIA EGIPTEANCA. Invitatie la INCREDERE IN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU si la POCAINTA

31-03-2012 Sublinieri Print Print

DUMINICA A V-A DIN POST

A Cuvioasei Maria Egipteanca

DESPRE POCAINTA

“Dreptmaritori crestini,

Fiecare duminica din Postul cel Mare are o consacrare anume. Astfel, daca prima duminica — numita a Ortodoxiei — a fost inchinata credintei, cea de-a doua, a Sf. Grigorie Palama, a fost inchinata rugaciunii, pen­tru ca acest Sfant ne-a invatat cea mai inalta rugaciune — rugaciunea mintii, a inimii sau rugaciunea lui Iisus. Cea de-a treia duminica — a Sfintei Cruci — a fost inchinata jertfei, pentru ca ce altceva reprezinta Crucea pentru noi, daca nu jertfa si lupta duhovniceasca. Cea de-a patra duminica, numita a Sfantului Ioan Scararul, a fost inchinata ascezei, pentru ca treptele „scarii” acestui Sfant scriitor inchipuie tot atatea virtuti pe care suntem chemati cu totii sa ni le agonisim prin asceza si lupta spirituala, indeosebi prin „post si rugaciune”, iar duminica aceasta, a cincea, este inchinata pocaintei. Prin urmare, credinta, rugaciunea, jertfa, asceza si pocainta se constituie in tot atatea trepte spre desavarsire si inviere, fiecare cu importanta si frumusetea sa spirituala. De ce spun ca duminica aceasta este inchinata poca­intei? Din doua motive: intai, pentru pericopa evanghelica ce s-a citit, si care ne prezinta pocainta femeii celei pacatoase, si, in al doilea rand, pentru Sfanta Maria Egipteanca, pe care Biserica o praznuieste totdeauna in duminica a cincea a Postului Mare — o alta femeie pacatoasa, care s-a pocait intr-un chip exemplar si pilduitor pentru noi toti. Asadar, doua femei desfranate, carora duminica de astazi ne pof­teste sa le urmam exemplul de pocainta.

Prima femeie este cea despre care ati auzit in Evan­ghelie ca, intrand Iisus intr-o zi in casa lui Simon Leprosul a venit si aceasta, si, luand un vas de alabastru cu mir de mult pret, pe cand statea la masa, s-a asezat langa El si a inceput sa-i spele picioarele cu lacrimi si sa i le stearga cu parul capului. Şi ii saruta picioarele si i le ungea cu mir. Şi vazand aceasta, fariseul Simon privea nedumerit la Iisus si gandea intru sine; Acesta de-ar fi prooroc, ar sti cine e si ce fel e femeia care se atinge de El, ca este pacatoasa” (Lc. 7,39). Şi, cunoscand Domnul gandul lui ascuns, i-a spus:

„Simone, am sa-ti spun ceva. Invatatorule, spune, zise el. Un camatar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celalalt cu cincizeci. Dar, neavand ei cu ce sa plateasca, i-a iertat pe amandoi. Deci, care dintre ei il va iubi mai mult? Şi a raspuns Simon: socotesc ca acela caruia i s-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Şi intorcandu-Se catre femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am venit in casa ta si apa pe picioare nu Mi-ai dat”

— era obicei la evrei, pentru ca se calatorea mult in sandale prin praf, ca oaspetelui, in semn de cinstire, gazda sa-i ofere lighean si stergar ca sa-si spele picioarele, sau chiar sa i le spele ea insasi. Apoi a continuat Iisus: Femeia aceasta insa,

„cu lacrimi Mi-a udat picioarele si le-a sters cu parul ei. Sarutare nu Mi-ai dat; ea insa de cand am intrat, n-a contenit sa-Mi sarute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea insa cu mir Mi-a uns picioarele. Drept aceea iti spun: Iertate sunt pacatele ei cele multe, caci mult a iubit. Iar cui se iarta putin, putin iubeste. Şi a zis ei: iertate iti sunt pacatele! (….) Credinta ta te-a mantuit, mergi in pace!”

Şi au ramas cu totii uimiti, intrebandu-se: Cine este Acesta Care iarta si pacatele?” (Lc. 7, 40-50) Aceasta este pocainta femeii din pericopa evanghelica de astazi.

Cealalta femeie desfranata careia i se face pomenire as­tazi, Sfanta Maria Egipteanca, pe cand era de numai 12 ani a plecat de acasa si a petrecut vreme de 17 ani in desfranare, corupand pe multi barbati si intinandu-si trupul in fel si chip pana cand, ajunsa la Locurile Sfinte, la Ierusalim, a trait o mare revelatie, in urma careia S-a schimbat cu totul. S-a intamplat ca, fiind in cetatea sfanta cu prilejul sarbatorii inaltarii Sfintei Cruci, a mers si ea impreuna cu toata multimea care se indrepta catre Mormantul Domnului, ca sa sarute Lemnul Sfant pe care a fost rastignit Hristos. Şi, cand sa intre in biserica Sfantului Mormant, o putere nevazuta a impins-o inapoi. S-a gandit ca poate din cauza multimii care se imbulzea nu poate intra, si a incercat din nou, dar, acelasi „refuz”. Toti intrau, numai dansa era respinsa in chip miraculos sa nu poata patrunde in biserica. Şi gandindu-se atunci ca pentru uraciunea faptelor ei a fost socotita nevrednica de a intra si a saruta cu buzele ei spurcate lemnul preacinstit al Sfintei Cruci, a inceput sa planga, sa se roage si sa se jure ca daca Dumnezeu o va primi si pe ea sa intre si sa se inchine lemnului Sfintei Cruci, o va rupe pentru totdeauna cu pacatul si va face ceea ce El va randui si pentru ea. Şi rugandu-se in felul acesta si facand promisiune sfanta, a treia oara, cand a incercat sa intre, a reusit, pentru ca „forta aceea misterioasa” nu a mai oprit-o.

A intrat in biserica, s-a inchinat lemnului Sfintei Cruci si, odata iesita, a simtit o chemare de neoprit catre sihastrie. A mers in pustia Iordanului si a petrecut 47 de ani in singuratate, in rugaciune, in post, in meditatie sfanta, plangandu-si pacatele. Şi dupa aceasta penitenta, a vrut Dumnezeu sa o descopere pustnicului Zosima, care i-a si ascultat viata si petrecerea ei si s-a minunat constatand cum dintr-o desfranata, prin post, rugaciune si meditatie sfanta, a ajuns aceasta femeie ca, atunci cand se ruga, sa se ridice pana si cu trupul in vazduh, atat de mult i se induhovnicise trupul! Trupul, purificat si spiritualizat de atata petrecere sfanta, cauta parca sa urmeze si el sufletului ce se inalta in rugaciune dumnezeiasca si foc din cer se arata unindu-se cu ea.

Iubiti credinciosi,

Aceste doua modele de femei de moravuri usoare, cea din Evanghelie si Sfanta Maria Egipteanca, ne incredintea­za pe noi astazi ca nu exista pacat care sa biruiasca puterea lui Dumnezeu; nu exista faradelege care sa-L poata „rapi” pe Dumnezeu de la noi. Este, daca vreti, o „lectie” pentru toti aceia care gandesc — si am auzit persoane spunand asa: „Pai, la cate pacate am facut eu, nu ma mai iarta pe mine Dumnezeu!” Blestemata resemnarea [din] aceasta gandire, pentru ca este un mod de a-si semna singure sentinta la iad.

Cele doua modele de astazi ne arata tuturor ca orice blestematie am savarsi pe pamant, daca vom intelege sa ne pocaim, sa plangem, sa venim la Iisus asa cum a venit femeia din evanghelie in casa lui Simon, Hristos nu „ne va scoate afara” (In. 6, 37). Nu a contat pentru ea ca risca foarte mult intrand in casa unui om atat de important, pentru a-L intalni pe Domnul. Nu s-a dat inapoi, cu toate ca stia ca este o spurcata. A luat vasul de alabastru cu mir si a mers sa-si prezinte „simbolic” jertfa sa, pe care Domnul nu numai ca a primit-o, dar a si laudat-o fariseului banuitor si lipsit de ospitalitate.

Intelegem in duminica aceasta ca orice am savarsi pe pamant, orice pacat, orice rautate — exista, totusi, pocainta. Şi sa stiti ca nu intamplator abia ultima duminica a postului a fost consacrata pocaintei, dupa ce mai intai am fost invitati la credinta dreapta, la rugaciune, la jertfa si la asceza. Aceasta pentru ca, s-ar putea, credinciosi fiind si lucrand virtutile in „ogorul” acesta al Bisericii, sa cadem si noi uneori. Şi, tre­buie sa fim incredintati ca nicio cadere a n oastra nu poate alunga definitiv harul si bunavointa lui Dumnezeu de la noi. Ridicarea femeilor desfranate de astazi, pana la a fi pictate pe peretii bisericilor, ne arata ca pana si cel mai nenorocit om poate ajunge in randul sfintilor, daca va arata pocainta si dorinta de indreptare a acelora.

Ce au facut aceste femei de au putut ajunge din desfranate, iata, pe paginile Sfintei Scripturi si pe peretii bisericilor? In primul rand, au venit la Iisus; au venit la Dumnezeu. Femeia din Evanghelie a venit la Iisus pe cand era in casa lui Simon Leprosul, iar cealalta a venit la Mormantul Lui, ca sa se inchine Sfintei Cruci. Au venit. E foarte important sa venim la El, pentru ca cei mai multi dintre cei care traiesc departe de Dumnezeu refuza sa vina, sa se apropie de El, sa intre in biserica, sa se inchine Lui, sa ia legatura cu El, sa creada ca mai au totusi o sansa…

Ce au mai facut aceste femei? Au plans. Femeia din Evanghelie a udat picioarele lui Iisus cu lacrimile ei, iar Sfanta Maria Egipteanca „a lucrat pustiul cel neroditor cu curgerile lacrimilor” ei vreme de 47 de ani. Au plans cu amar si una si cealalta.

Ce au mai facut ele? Cea din Evanghelie a uns picioa­rele Lui cu mir, iar mirul inchipuie jertfa. A adus un vas de alabastru cu mir de mare pret lui Iisus ca jertfa, iar cealalta, Maria Egipteanca, i-a adus jertfa lui Dumnezeu 47 de ani petrecuti in rugaciune, in post si in meditatie sfanta. Asa se face ca si una si cealalta au fost preaslavite de Dumnezeu. Cea din Evanghelie a fost data ca exemplu fariseului Simon, care se astepta sa fie laudat el de Iisus pentru ca L-a primit in casa sa, cealalta a fost descoperita pustnicului Zosima care se rugase lui Dumnezeu sa-i scoata in cale o astfel de persoana cu viata sfanta. Dandu-i-o exemplu pe acea desfranata lui Simon, Iisus Hristos i-a aratat aceluia ce fel de „primire” astepta de la dansul!… I-a dat-o exemplu pe acea femeie care s-a reabilitat — „Iertate sunt pacatele ei cele multe, pentru ca mult a iubit” (Lc. 7,47) — ca sa-i arate lui si noua adevaratul model de „gazduire” a Lui.

Cealalta, Maria Egipteanca, a ajuns sa fie pictata pe peretii bisericilor, iar noi sa ne inchinam ei, ca sa intelegem cu totii ca in Imparatia lui Dumnezeu vor ajunge toti oame­nii, indiferent ce au facut, daca la un moment dat, intr-o clipa importanta a vietii lor inteleg sa termine cu pacatul, sa se schimbe, sa se transforme, sa devina sfinti prin post, prin rugaciune si jertfa, prin asceza — in scurte cuvinte, prin viata aleasa. Repet, nu exista pacat care sa ne poata desparti de Dumnezeu, daca vom crede in El in loc sa ne lasam prada deznadejdii ori impietririi inimii! Orice am fi savarsit, trebuie sa punem punct, sa mergem la preot pentru a ne spovedi, sa ne plangem pacatul si sa punem inceput bun. Caci daca desfranata Maria Egipteanca a reusit sa „urce” pe peretii bisericilor, zugravita ca sfanta, nu vom putea noi sa ne dobandim macar iertarea? Orice blestematie am savarsi in viata, sa-L convingem pe Dumnezeu sa „nu ne lase in iad deserti”, ci sa ne mantuiasca dupa mare mila Sa si sa ne salasluiasca si pe noi in Imparatia Cerurilor.

Dragii mei,

Duminica aceasta este, asadar, invitatie la pocainta, la incredere in bunavointa si milostivirea lui Dumnezeu, chiar si atunci cand valurile deznadejdii se abat asupra noastra atat de naprasnic, incat ne ispiteste „vrajmasul” sa gandim ca cei despre care am spus mai sus ca gresesc, rostind blasfemii de genul: „am facut prea multe pacate, nu ne mai poate ierta pe noi Dumnezeu!“. Cele doua femei evocate astazi ne incredinteaza ca putem ajunge la Dumnezeu pana si din groapa prostitutiei, a uciderii, sau mai stiu eu ce alte orori am putea ajunge sa savarsim la un moment dat in viata. Avem sfinti si dintre talhari ucigasi: Sfantul Varvar Talharul si Sfantul Moise Arapul, capetenii ale talharilor care au ucis si au jefuit, dar care, realizand adancimea „prapastiei” in care au cazut, schimbandu-si viata, pocaindu-se si plangandu-si pacatele, au ajuns pana la urma sa fie inscrisi in calendar.

Ce exemple mai concludente asteptati, asadar, cei care ganditi, poate intr-un moment de ratacire a mintii: „nu ma mai poate ierta pe mine Dumnezeu”? Ati intrecut-o cumva pe Maria Egipteanca, sau pe femeia desfranata din pericopa evanghelica de astazi? Ati comis crimele talharilor Varvar si Moise Arapul? Ei bine, acestea si mai mari decat acestea de am fi savarsit, Dumnezeu este gata sa ne arate si noua cel putin tot atata bunavointa cata le-a aratat acelora, iertandu-ne si pe noi, numai sa aratam pocainta, lacrimile, dorinta de indreptare si determinarea pe care le-au avut ei.

Sa ne rugam asadar lui Dumnezeu ca oricand in viata, de se va intampla sa cadem intr-un fel sau altul, sa ne daruiasca si noua puterea si determinarea pe care le-a daruit-o acestor doua femei date exemplu in duminica de astazi. Sa ne daruiasca si noua pocainta ca sa putem sa ne plangem pacatele, sa ne indreptam si sa ramanem in comuniune cu Dumnezeu, ca sa petrecem impreuna cu El si aici pe pamant, dar mai cu seama in Imparatia Sa cea cereasca intru vecii vecilor, Amin!”

(din: † Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

Va mai recomandam pentru aceasta Duminica si:

***


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Duminica Sfintei Maria Egipteanca, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Intristarea, deznadejdea, Pocainta, PS Sebastian, Sfanta Maria Egipteanca, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “Predica PS Sebastian la DUMINICA CUVIOASEI MARIA EGIPTEANCA. Invitatie la INCREDERE IN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU si la POCAINTA

  1. Pericopa evanghelica: Marcu 8, 27- 31

    27. Şi a ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele din preajma Cezareii lui Filip. Şi pe drum întreba pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt?
    28. Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul din prooroci.
    29. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Hristosul.
    30. Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El.
    31. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze.
    32. Şi spunea acest cuvânt pe faţă. Şi luându-L Petru de o parte, a început să-L dojenească.
    33. Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi, înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.
    34. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
    35. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.
    36. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?
    37. Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?
    38. Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.

    Luca 10, 38- 42; 11, 27- 28

    38. Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei.
    39. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.
    40. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute.
    41. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti;
    42. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.
    27. Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt!
    28. Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc.

    Pericopa apostolica: Evrei 9, 24- 28

    24. Căci Hristos n-a intrat într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mâini – închipuirea celei adevărate – ci chiar în cer, ca să Se înfăţişeze pentru noi înaintea lui Dumnezeu;
    25. Iar nu ca să Se aducă pe Sine însuşi jertfă de mai multe ori – ca arhiereul care intră în Sfânta Sfintelor cu sânge străin, în fiecare an.
    26. Altfel, ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori, de la întemeierea lumii; ci acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o dată, spre ştergerea păcatului, prin jertfa Sa.
    27. Şi precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata,
    28. Tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire.

    Evrei 9, 1- 7

    1. Deci şi cei dintâi (Aşezământ) avea orânduieli pentru slujba dumnezeiască şi un altar pământesc,
    2. Căci s-a pregătit cortul mărturiei. În el se aflau, mai întâi, sfeşnicul şi masa şi pâinile punerii înainte; partea aceasta se numeşte Sfânta.
    3. Apoi, după catapeteasma a doua, era cortul numit Sfânta Sfintelor,
    4. Având altarul tămâierii de aur şi chivotul Aşezământului ferecat peste tot cu aur, în care era năstrapa de aur, care avea mana, era toiagul lui Aaron ce odrăslise şi tablele Legii.
    5. Deasupra chivotului erau heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării; despre acestea nu putem acum să vorbim cu de-amănuntul.
    6. Astfel fiind întocmite aceste încăperi, preoţii intrau totdeauna în cortul cel dintâi, săvârşind slujbele dumnezeieşti;
    7. În cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, şi nu fără de sânge, pe care îl aducea pentru sine însuşi şi pentru greşealele poporului.

  2. Mare este mila si iubirea lui Dumnezeu pentru noi pacatosii si nevrednicii. Sa nu ne ingaduim niciodata sa ne lasam prada deznadejdii, sa ne ridicam intotdeauna de acolo de unde am cazut,indiferent cat ar fi de greu, sa ne inarmam cu toate armele pe care Domnul prin mare mila Sa ni le-a pus la dispozitie:postul, rugaciunea, milostenia…Sa nu uitam sa folosim acest dar atat de pretios al lacrimilor, care curata, mangaie si ne tamaduieste sufletele atat de bolnave. Sa cautam ne vedem asa cum suntem, goi, murdari, patimasi, impietriti, cu atatea si atatea rani in inima, rani pe care doar Dumnezeu le poate vindeca. Sa renuntam in a ne mai gasi justificari si circumstante atenuante pentru faptele noastre pacatoase. Sa fim sinceri cu noi insine si sa-i deschidem Domnului usa inimii noastre, sa nu-L mai tinem la poarta batand in zadar, sa nu-L mahnim, e atat de putin ceea ce ne cere…Sa invatam sa-L iubim si atunci nu vom mai fi goi si singuri niciodata.

  3. Pingback: Talcuire evanghelica actuala despre cei care AU PRETENTII DE LA DUMNEZEU si isi insusesc CU OBRAZNICIE drepturi si rasplati -
  4. Vedem ca purtarea acestei femeii cu numele de “pacatoasa”,dovedeste o adanca smerenie dar totodata si o mare indrazneala.Ea,se aseamana vamesului din parabola Vamesul si fariseul,neandraznind a ridica ochii catre Domnul(Cer),nici macar sa graiasca un cuvant prin care sa ceara iertare si indurare pentru pacat.Printr-o intuitie specific femeii datorita mult sensibilitatii,pacatoasa a presimtit ca Domnul Hristos stia toate despre ea si ca nici un cuvant nu ar fi putut-o dezvinovati,inaintea Acelui,Care este fara de prihana.Ei,nu i-a ramas decat sa-si arate regretul si durerea imensa pentru pacat,nadajduind in iertare.Ea,nu stia decat sa planga si sa se tanguiasca…
    Dar toate acestea ar fi ramas inutile poate,daca nu erau insotite de o DRAGOSTE NEMARGINITA PENTRU DOMNUL HRISTOS.IN acea clipa de traire imensa,EA, a intrezarit CALEA care duce spre mantuire,aratandu-ne astfel si noua IN CE CHIP PUTEM DOBANDI ELIBERAREA DE PACATE=CONSTIINTA SMERITA A STARII DE PACAT,DUBLATA DE DRAGOSTE CATRE CEL CARE POATE IERTA.
    La intrebarea Domnului IIsus:”Care dintre ei il va iubi mai mult?”-cred ca se refera deopotriva si la noi.Toti suntem datori Lui DUmnezeu,Care ne acorda in continuu amanari(Pana cand, DOamne?)Noi nu suntem niciodata in stare sa ne platim datoriile prin fapte;Tatal CEresc ne iarta fara ca noi sa ne achitam datoria vreodata,caci acest lucru nu este in puterea noastra.Numai Domnul Hristos a putut sa se incarce cu pacatele tuturor si sa ne rascumpere,platind pentru noi cu Sfanta Sa Jertfa.
    Mai vedem ca spre deosebire de atitudinea retinuta a fariseului,femeia pacatoasa a facut dovada unei mari capacitati de dragoste.De aceea Mantuitorul spune:”Iertate sunt pacatele ei cele multe,caci mult a iubit.Iar cui se iarta putin,putin iubeste”
    Aceasta femeie a venit la Domnul Hristos cu nadejdea de a isi recapata nevinovatia pierduta prin botezul pocaintei.Ea este exemplu de a lungul veacurilor pentru toti pacatosii coplesiti de greutatea pacatelot ce ne impovareaza.Venind la Domnul Hristos cu adancul nadejdei,daruindu-ne cu tot sufletul,aspiram si noi la iertare si mantuire.Avem nevoie de multa rugaciune pentru a dobandi smerenia si dragostea,deschiderea pentru primirea Sfintelor Sale Cuvinte care este marea taina a primirii Harului.

  5. Pingback: SF. TEOFAN ZAVORATUL – Alte predici puternice la Duminica Mariei Egipteanca: “INTARITI-VA HOTARAREA DE A REZISTA in impotrivirea fata de naravurile lumii” -
  6. Pingback: Cuvant dintre cele mai miscatoare si puternice despre POCAINTA si MILA FATA DE FRATII CARE CAD IN PACATE, al episcopului Asterie al Amasiei -
  7. Pingback: Parintele Petroniu despre ACATISTUL BUNEI VESTIRI si DUMINICA MARIA EGIPTEANCA: “Otrava pacatului nu se poate taia cu apa de flori, trebuie leacuri puternice; nu cu jumatati de masura, ci cu lupta pe viata si pe moarte” -
  8. Pingback: În Duminica Sf. Maria Egipteanca | Alex Rădescu
  9. Pingback: CAMARA TA, MANTUITORULE…. Femeia pacatoasa care a spalat cu lacrimi picioarele lui Iisus – pilda luminoasa de POCAINTA si de INCREDERE in adancul indurarilor Domnului: FARA DEZNADEJDE! -
  10. Pingback: MIERCUREA MARE. Femeia pacatoasa si Iuda, ucenicul vanzator: PUTEREA POCAINTEI SI RISCUL PERMANENT AL CADERII SI TRADARII LUI HRISTOS -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate