DUMINICA A V-A DIN POST

A Cuvioasei Maria Egipteanca

DESPRE POCAINTA

“Dreptmaritori crestini,

Fiecare duminica din Postul cel Mare are o consacrare anume. Astfel, daca prima duminica — numita a Ortodoxiei — a fost inchinata credintei, cea de-a doua, a Sf. Grigorie Palama, a fost inchinata rugaciunii, pen­tru ca acest Sfant ne-a invatat cea mai inalta rugaciune — rugaciunea mintii, a inimii sau rugaciunea lui Iisus. Cea de-a treia duminica — a Sfintei Cruci — a fost inchinata jertfei, pentru ca ce altceva reprezinta Crucea pentru noi, daca nu jertfa si lupta duhovniceasca. Cea de-a patra duminica, numita a Sfantului Ioan Scararul, a fost inchinata ascezei, pentru ca treptele „scarii” acestui Sfant scriitor inchipuie tot atatea virtuti pe care suntem chemati cu totii sa ni le agonisim prin asceza si lupta spirituala, indeosebi prin „post si rugaciune”, iar duminica aceasta, a cincea, este inchinata pocaintei. Prin urmare, credinta, rugaciunea, jertfa, asceza si pocainta se constituie in tot atatea trepte spre desavarsire si inviere, fiecare cu importanta si frumusetea sa spirituala. De ce spun ca duminica aceasta este inchinata poca­intei? Din doua motive: intai, pentru pericopa evanghelica ce s-a citit, si care ne prezinta pocainta femeii celei pacatoase, si, in al doilea rand, pentru Sfanta Maria Egipteanca, pe care Biserica o praznuieste totdeauna in duminica a cincea a Postului Mare — o alta femeie pacatoasa, care s-a pocait intr-un chip exemplar si pilduitor pentru noi toti. Asadar, doua femei desfranate, carora duminica de astazi ne pof­teste sa le urmam exemplul de pocainta.

Prima femeie este cea despre care ati auzit in Evan­ghelie ca, intrand Iisus intr-o zi in casa lui Simon Leprosul a venit si aceasta, si, luand un vas de alabastru cu mir de mult pret, pe cand statea la masa, s-a asezat langa El si a inceput sa-i spele picioarele cu lacrimi si sa i le stearga cu parul capului. Şi ii saruta picioarele si i le ungea cu mir. Şi vazand aceasta, fariseul Simon privea nedumerit la Iisus si gandea intru sine; Acesta de-ar fi prooroc, ar sti cine e si ce fel e femeia care se atinge de El, ca este pacatoasa” (Lc. 7,39). Şi, cunoscand Domnul gandul lui ascuns, i-a spus:

„Simone, am sa-ti spun ceva. Invatatorule, spune, zise el. Un camatar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celalalt cu cincizeci. Dar, neavand ei cu ce sa plateasca, i-a iertat pe amandoi. Deci, care dintre ei il va iubi mai mult? Şi a raspuns Simon: socotesc ca acela caruia i s-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Şi intorcandu-Se catre femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am venit in casa ta si apa pe picioare nu Mi-ai dat”

— era obicei la evrei, pentru ca se calatorea mult in sandale prin praf, ca oaspetelui, in semn de cinstire, gazda sa-i ofere lighean si stergar ca sa-si spele picioarele, sau chiar sa i le spele ea insasi. Apoi a continuat Iisus: Femeia aceasta insa,

„cu lacrimi Mi-a udat picioarele si le-a sters cu parul ei. Sarutare nu Mi-ai dat; ea insa de cand am intrat, n-a contenit sa-Mi sarute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea insa cu mir Mi-a uns picioarele. Drept aceea iti spun: Iertate sunt pacatele ei cele multe, caci mult a iubit. Iar cui se iarta putin, putin iubeste. Şi a zis ei: iertate iti sunt pacatele! (….) Credinta ta te-a mantuit, mergi in pace!”

Şi au ramas cu totii uimiti, intrebandu-se: Cine este Acesta Care iarta si pacatele?” (Lc. 7, 40-50) Aceasta este pocainta femeii din pericopa evanghelica de astazi.

Cealalta femeie desfranata careia i se face pomenire as­tazi, Sfanta Maria Egipteanca, pe cand era de numai 12 ani a plecat de acasa si a petrecut vreme de 17 ani in desfranare, corupand pe multi barbati si intinandu-si trupul in fel si chip pana cand, ajunsa la Locurile Sfinte, la Ierusalim, a trait o mare revelatie, in urma careia S-a schimbat cu totul. S-a intamplat ca, fiind in cetatea sfanta cu prilejul sarbatorii inaltarii Sfintei Cruci, a mers si ea impreuna cu toata multimea care se indrepta catre Mormantul Domnului, ca sa sarute Lemnul Sfant pe care a fost rastignit Hristos. Şi, cand sa intre in biserica Sfantului Mormant, o putere nevazuta a impins-o inapoi. S-a gandit ca poate din cauza multimii care se imbulzea nu poate intra, si a incercat din nou, dar, acelasi „refuz”. Toti intrau, numai dansa era respinsa in chip miraculos sa nu poata patrunde in biserica. Şi gandindu-se atunci ca pentru uraciunea faptelor ei a fost socotita nevrednica de a intra si a saruta cu buzele ei spurcate lemnul preacinstit al Sfintei Cruci, a inceput sa planga, sa se roage si sa se jure ca daca Dumnezeu o va primi si pe ea sa intre si sa se inchine lemnului Sfintei Cruci, o va rupe pentru totdeauna cu pacatul si va face ceea ce El va randui si pentru ea. Şi rugandu-se in felul acesta si facand promisiune sfanta, a treia oara, cand a incercat sa intre, a reusit, pentru ca „forta aceea misterioasa” nu a mai oprit-o.

A intrat in biserica, s-a inchinat lemnului Sfintei Cruci si, odata iesita, a simtit o chemare de neoprit catre sihastrie. A mers in pustia Iordanului si a petrecut 47 de ani in singuratate, in rugaciune, in post, in meditatie sfanta, plangandu-si pacatele. Şi dupa aceasta penitenta, a vrut Dumnezeu sa o descopere pustnicului Zosima, care i-a si ascultat viata si petrecerea ei si s-a minunat constatand cum dintr-o desfranata, prin post, rugaciune si meditatie sfanta, a ajuns aceasta femeie ca, atunci cand se ruga, sa se ridice pana si cu trupul in vazduh, atat de mult i se induhovnicise trupul! Trupul, purificat si spiritualizat de atata petrecere sfanta, cauta parca sa urmeze si el sufletului ce se inalta in rugaciune dumnezeiasca si foc din cer se arata unindu-se cu ea.

Iubiti credinciosi,

Aceste doua modele de femei de moravuri usoare, cea din Evanghelie si Sfanta Maria Egipteanca, ne incredintea­za pe noi astazi ca nu exista pacat care sa biruiasca puterea lui Dumnezeu; nu exista faradelege care sa-L poata „rapi” pe Dumnezeu de la noi. Este, daca vreti, o „lectie” pentru toti aceia care gandesc — si am auzit persoane spunand asa: „Pai, la cate pacate am facut eu, nu ma mai iarta pe mine Dumnezeu!” Blestemata resemnarea [din] aceasta gandire, pentru ca este un mod de a-si semna singure sentinta la iad.

Cele doua modele de astazi ne arata tuturor ca orice blestematie am savarsi pe pamant, daca vom intelege sa ne pocaim, sa plangem, sa venim la Iisus asa cum a venit femeia din evanghelie in casa lui Simon, Hristos nu „ne va scoate afara” (In. 6, 37). Nu a contat pentru ea ca risca foarte mult intrand in casa unui om atat de important, pentru a-L intalni pe Domnul. Nu s-a dat inapoi, cu toate ca stia ca este o spurcata. A luat vasul de alabastru cu mir si a mers sa-si prezinte „simbolic” jertfa sa, pe care Domnul nu numai ca a primit-o, dar a si laudat-o fariseului banuitor si lipsit de ospitalitate.

Intelegem in duminica aceasta ca orice am savarsi pe pamant, orice pacat, orice rautate — exista, totusi, pocainta. Şi sa stiti ca nu intamplator abia ultima duminica a postului a fost consacrata pocaintei, dupa ce mai intai am fost invitati la credinta dreapta, la rugaciune, la jertfa si la asceza. Aceasta pentru ca, s-ar putea, credinciosi fiind si lucrand virtutile in „ogorul” acesta al Bisericii, sa cadem si noi uneori. Şi, tre­buie sa fim incredintati ca nicio cadere a n oastra nu poate alunga definitiv harul si bunavointa lui Dumnezeu de la noi. Ridicarea femeilor desfranate de astazi, pana la a fi pictate pe peretii bisericilor, ne arata ca pana si cel mai nenorocit om poate ajunge in randul sfintilor, daca va arata pocainta si dorinta de indreptare a acelora.

Ce au facut aceste femei de au putut ajunge din desfranate, iata, pe paginile Sfintei Scripturi si pe peretii bisericilor? In primul rand, au venit la Iisus; au venit la Dumnezeu. Femeia din Evanghelie a venit la Iisus pe cand era in casa lui Simon Leprosul, iar cealalta a venit la Mormantul Lui, ca sa se inchine Sfintei Cruci. Au venit. E foarte important sa venim la El, pentru ca cei mai multi dintre cei care traiesc departe de Dumnezeu refuza sa vina, sa se apropie de El, sa intre in biserica, sa se inchine Lui, sa ia legatura cu El, sa creada ca mai au totusi o sansa…

Ce au mai facut aceste femei? Au plans. Femeia din Evanghelie a udat picioarele lui Iisus cu lacrimile ei, iar Sfanta Maria Egipteanca „a lucrat pustiul cel neroditor cu curgerile lacrimilor” ei vreme de 47 de ani. Au plans cu amar si una si cealalta.

Ce au mai facut ele? Cea din Evanghelie a uns picioa­rele Lui cu mir, iar mirul inchipuie jertfa. A adus un vas de alabastru cu mir de mare pret lui Iisus ca jertfa, iar cealalta, Maria Egipteanca, i-a adus jertfa lui Dumnezeu 47 de ani petrecuti in rugaciune, in post si in meditatie sfanta. Asa se face ca si una si cealalta au fost preaslavite de Dumnezeu. Cea din Evanghelie a fost data ca exemplu fariseului Simon, care se astepta sa fie laudat el de Iisus pentru ca L-a primit in casa sa, cealalta a fost descoperita pustnicului Zosima care se rugase lui Dumnezeu sa-i scoata in cale o astfel de persoana cu viata sfanta. Dandu-i-o exemplu pe acea desfranata lui Simon, Iisus Hristos i-a aratat aceluia ce fel de „primire” astepta de la dansul!… I-a dat-o exemplu pe acea femeie care s-a reabilitat — „Iertate sunt pacatele ei cele multe, pentru ca mult a iubit” (Lc. 7,47) — ca sa-i arate lui si noua adevaratul model de „gazduire” a Lui.

Cealalta, Maria Egipteanca, a ajuns sa fie pictata pe peretii bisericilor, iar noi sa ne inchinam ei, ca sa intelegem cu totii ca in Imparatia lui Dumnezeu vor ajunge toti oame­nii, indiferent ce au facut, daca la un moment dat, intr-o clipa importanta a vietii lor inteleg sa termine cu pacatul, sa se schimbe, sa se transforme, sa devina sfinti prin post, prin rugaciune si jertfa, prin asceza — in scurte cuvinte, prin viata aleasa. Repet, nu exista pacat care sa ne poata desparti de Dumnezeu, daca vom crede in El in loc sa ne lasam prada deznadejdii ori impietririi inimii! Orice am fi savarsit, trebuie sa punem punct, sa mergem la preot pentru a ne spovedi, sa ne plangem pacatul si sa punem inceput bun. Caci daca desfranata Maria Egipteanca a reusit sa „urce” pe peretii bisericilor, zugravita ca sfanta, nu vom putea noi sa ne dobandim macar iertarea? Orice blestematie am savarsi in viata, sa-L convingem pe Dumnezeu sa „nu ne lase in iad deserti”, ci sa ne mantuiasca dupa mare mila Sa si sa ne salasluiasca si pe noi in Imparatia Cerurilor.

Dragii mei,

Duminica aceasta este, asadar, invitatie la pocainta, la incredere in bunavointa si milostivirea lui Dumnezeu, chiar si atunci cand valurile deznadejdii se abat asupra noastra atat de naprasnic, incat ne ispiteste „vrajmasul” sa gandim ca cei despre care am spus mai sus ca gresesc, rostind blasfemii de genul: „am facut prea multe pacate, nu ne mai poate ierta pe noi Dumnezeu!“. Cele doua femei evocate astazi ne incredinteaza ca putem ajunge la Dumnezeu pana si din groapa prostitutiei, a uciderii, sau mai stiu eu ce alte orori am putea ajunge sa savarsim la un moment dat in viata. Avem sfinti si dintre talhari ucigasi: Sfantul Varvar Talharul si Sfantul Moise Arapul, capetenii ale talharilor care au ucis si au jefuit, dar care, realizand adancimea „prapastiei” in care au cazut, schimbandu-si viata, pocaindu-se si plangandu-si pacatele, au ajuns pana la urma sa fie inscrisi in calendar.

Ce exemple mai concludente asteptati, asadar, cei care ganditi, poate intr-un moment de ratacire a mintii: „nu ma mai poate ierta pe mine Dumnezeu”? Ati intrecut-o cumva pe Maria Egipteanca, sau pe femeia desfranata din pericopa evanghelica de astazi? Ati comis crimele talharilor Varvar si Moise Arapul? Ei bine, acestea si mai mari decat acestea de am fi savarsit, Dumnezeu este gata sa ne arate si noua cel putin tot atata bunavointa cata le-a aratat acelora, iertandu-ne si pe noi, numai sa aratam pocainta, lacrimile, dorinta de indreptare si determinarea pe care le-au avut ei.

Sa ne rugam asadar lui Dumnezeu ca oricand in viata, de se va intampla sa cadem intr-un fel sau altul, sa ne daruiasca si noua puterea si determinarea pe care le-a daruit-o acestor doua femei date exemplu in duminica de astazi. Sa ne daruiasca si noua pocainta ca sa putem sa ne plangem pacatele, sa ne indreptam si sa ramanem in comuniune cu Dumnezeu, ca sa petrecem impreuna cu El si aici pe pamant, dar mai cu seama in Imparatia Sa cea cereasca intru vecii vecilor, Amin!”

(din: † Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)

Va mai recomandam pentru aceasta Duminica si:

***