PARINTELE ILIE LACATUSU, MARTURISITORUL. Marturii despre minunile sale. De ce ne inchinam sfintelor moaste?

21-07-2012 Sublinieri

+22 iulie 1983

Despre Parintele Ilie Lacatusu, va invitam sa cititi:

***

Mărturia Părintelui Ioan de la Rarău

Părinte Ioan, spuneţi-ne câteva cuvinte despre părintele Ilie Lăcătuşu, ale cărui moaşte întregi şi binemirositoare au fost găsite acum câţiva ani în Bucureşti…

– Aflând de la cineva de la Bucureşti de părintele Ilie Lăcătuşu, care zicea că părintele vorbeşte şi face minuni, de curiozitate am mers şi eu la un prieten care avea maşină şi m-a dus la cimitir. Eu nu cunosc Bucureştiul şi nu ştiam unde să merg. Şi a vrut Dumnezeu ca să vină fata părintelui Ilie Lăcătuşu la cimitir acolo, deşi nu fusese de vreo două-trei zile. Am socotit că Dumnezeu a vrut aşa ca să-mi facă un favor, pentru că eram străin de Bucureşti, la distanţă foarte mare şi poate pentru dorinţa asta de a-l vedea şi de a se confirma ceea ce am auzit, să văd personal cu ochii mei, Dumnezeu a vrut ca fata să vină.

Şi intrând înăuntru, am văzut un mort adevărat, cu ochii închişi, complet, nemişcat. M-am mirat când l-am văzut fără capac deasupra, fără mirosuri. Omul, când moare, în două-trei zile trebuie să-l trateze cu fel de fel de chimicale ca să nu răspândească mirosuri, ca să nu putrezească imediat; sunt mulţi care au început să putrezească din cauza păcatelor. Iar el – nimic, de atâţia ani, trăind în aer ca toţi oamenii, şi descoperit, şi fără niciun fel de miros. M-am pus în genunchi şi capul l-am aplecat pe sicriu şi am făcut o rugăciune. Şi, bineînţeles, în rugăciune am pomenit pe Mântuitorul, Maica Domnului şi după aceea pe el, personal, ca să se roage pentru iertarea păcatelor mele. Şi când am ridicat capul şi m-am uitat la el, era cu ochii deschişi mari. Atunci, neaşteptat – pentru că sfântul face minuni, deschide ochii, se mişcă, vorbeşte la cei care sunt vrednici – eu, socotindu-mă cu totul nevrednic de aşa ceva, am rămas impresionat când am văzut că a deschis ochii mari. Am plecat din nou capul şi am făcut o rugăciune şi când am ridicat din nou capul, ochii i-a mişcat în direcţia mea, se uita cum se uită oamenii fără să învârtă capul – dar ochii i-a învârtit exact spre mine. Şi fata Părintelui Lăcătuşu zice: „Părinte, tata vrea să-ţi vorbească, întreabă ceva”. Şi, în clipa aceea, neaşteptând altă invitaţie, m-am uitat în spate, ştiam când eram eu în cimitir mai erau vreo trei oameni – acum erau vreo patruzeci-cincizeci de oameni în spatele meu. Şi atunci m-am ridicat şi am plecat.

Şi am rămas cu convingerea că Sfântul Ilie Lăcătuşu este un sfânt cu adevărat mare, mare înaintea lui Dumnezeu. Nu-i cunosc activitatea, nu-i cunosc viaţa, ştiu că a fost un preot care a făcut puşcărie pe timpul comuniştilor şi din cauza asta nu vor să-l canonizeze conducătorii.

Am mai mers altă dată, ca la doi ani, şi am intrat iar la părintele Ilie Lăcătuşu. Am pus iarăşi capul pe sicriu şi m-am rugat; înainte însă iarăşi am pus mâinile mele pe mâinile lui – ţepene complet, reci ca gheaţa, cum sunt morţii şi, după ce m-am rugat puţin, am pus mâinile mele pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui se mişcă în sus şi în jos, se mişcau cu mâinile mele.

Dumneavoastră îi mişcaţi mâinile sau nu?

– Eu le-am mişcat. Am pus mâinile mele pe mâinile lui.

A, deci erau mişcate de mâinile dumneavoastră?

Mâinile mele erau pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui nu mai erau reci ca gheaţa, erau calde. Şi am mişcat să văd dacă se mişcă. Se mişcau mâinile şi am rămas uimit. Am văzut un mort, da’ nu-i mort, un mort viu.

Nu mai erau rigide?

– Nu, absolut deloc. Erau flexibile.

Nu se vedeau semne de putrefacţie…

– Absolut nimic, ca viu, şi cu mustaţă şi cu tot absolut.

Cu părintele Ilie aţi auzit şi alte minuni?

Spunea cineva că a vorbit cu el şi am rămas atunci foarte gânditor: cum poate un mort după atâţia ani să vorbească? Cum poate de atâţia ani să fie şi să nu putrezească? Şi am auzit că ar fi spus, înainte de a muri: „Pe mine mă îngropaţi jos dar după nu ştiu câţi ani, o să puneţi preoteasa în locul meu şi pe mine o să mă lăsaţi deasupra” – exact cum s-a întâmplat acum. Era deci şi înainte văzător cu duhul, prin darul proorociei. Dacă n-ar fi fost sfinţii aceştia care străjuiesc ţara noastră din toate părţile şi se roagă pentru noi, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat.

Vă rugaţi lui ca unui sfânt? Faceţi rugăciuni către părintele Ilie?

Nu ştiu cât de mult mă rog eu, dar ştiu că este un sfânt, un mare sfânt, aşa cum este şi Sfântul Calinic de la Cernica, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Filofteia, sfinţi mari, mari de tot”.

(sursa online: Fericiti cei prigoniti)

***

Parintele Ioan Buliga:

Despre cinstirea sfintelor moaste

“Inca de la începuturile crestinismului, din vremurile prigoanei împotriva crestinilor, Dumnezeu a facut multe minuni prin trupurile celor ce au patimit pentru credinta. Doar faptul ca unele dintre acestea ramaneau nestricate si izvorau mireasma, era o minune, fara sa mai adaugam semnele si tamaduirile ce se faceau prin aceste odoare. Pana la urma chiar un simplu trup al celui decedat este cinstit în momentul în care este îngropat, cu atat mai mult sa mai si fi avut o viata sfanta, sau sa fi patimit pentru credinta.

Obiceiul acesta de a cinsti trupul celui mort îl gasim în numeroase locuri, înca din Vechiul Testament. Tobit îngropa pe cei morti, supunandu-se chiar la pericolul de a-si pierde viata pentru asta, si acesta era un lucru bineplacut lui Dumnezeu. Şi astazi, a îngropa pe cel ce nu are pe nimeni, sau pe cineva dintr-o familie saraca, este socotita ca o fapta buna.

In Epistola Sfantului Apostol Iuda, se spune cum Arhanghelul Mihail se certa cu diavolul pentru trupul lui Moise – iata deci si îngerii cinstesc trupurile celor placuti lui Dumnezeu. Avem de asemenea în Vechiul Testament, minunea cu trupul Proorocului Elisei, ucenicul Sfantului Ilie. Astfel la un an de la moartea proorocului, aruncandu-se un mort peste mormantul sau, mortul a înviat (cf. 4 Regi 13,20-21).

Oare sectantii, care defaima trupurile sfintilor, nu pot sa vada exemplele respective? Ei fac lucru acesta, pentru ca despartindu-se de Biserica, nu mai au nicio dovada a continuitatii apostolice, nu mai au istorie, nu mai au biserici ale stramosilor lor, nu mai au parinti, traditie, icoane, si pierzand aceste lucruri nu pot decat sa le renege, nevoind sa primeasca adevarul, despre ce s-a întamplat 2000 de ani, de la Hristos pana la noi.

Noi avem aceste odoare sfinte, însa sa ne pastram si credinta curata, ca altfel, sfintii împreuna nu ne pot ajuta, daca noi singuri suntem nepasatori în mantuirea noastra”.

(din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012)

***

Doxologia: Când ne închinăm sfintelor moaşte, nu trebuie să cerem neapărat ceva

Ne dorim să atingem, să sărutăm moaştele sfinţilor sau icoanele lor şi le căutăm, parcurgând uneori mulţi kilometri. Dar simţim acea credinţă lucrătoare, avem cugetul smerit sau ne îndoim, cu inimă rece, de harul care se revarsă prin ele?

Modul cel mai eficace prin care diavolul lucrează în prezent în lume este îndoiala. Dacă avem putere, să ne descătuşăm de sinele nostru, umplându-ne de Dumnezeu. Iar răceala ce ne cuprinde se alungă prin inimă înfrântă şi smerită“, ne sfătuieşte părintele Ştefan Chelaru, preot slujitor la Catedrala „Înălţarea Domnului“ din Bacău.

– Cum explicaţi unui om care nu e convins de harul şi sfinţenia moaştelor sfinţilor, care vorbeşte despre ele în termeni de „oseminte“, că acestea pot săvârşi lucruri minunate, dacă avem credinţă?

– Să precizăm de la început că sfintele moaşte sunt rămăşiţe pământeşti ale unor creştini cu viaţă curată şi statornică în Dumnezeu, cu viaţă sfântă. Moaştele sfinţilor sunt dătătoare de sfinţenie datorită harului lui Dumnezeu care lucrează prin ele.

Cei care tratează lucrările harice ale lui Dumnezeu ca fiind simple lucrări omeneşti – uleiul fără „noţiunea“ de sfinţit, sfânta cruce ca supliciu, nu ca altar de jertfă, sau moaştele sfinţilor ca pe nişte oase goale – nu vor ajunge niciodată să înţeleagă taina lucrării Sfântului Duh în lume.

Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel corintenilor: „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi.“ (I Cor. 3, 16, 17), „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?“ (I Cor. 6, 19). Tot Sfântul Ap. Pavel îl atenţionează pe Timotei: „Deci, de se va curăţi cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfinţit, de bună trebuinţă stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun“ (II Tim. 2, 21). Toate trupurile creştinilor trebuie să fie sfinţite încă din timpul vieţii, fiind locaşuri ale Duhului Sfânt. Despre cinstirea trupurilor după moarte ale unor oameni aleşi avem mărturie încă din Vechiul Testament – Ilie şi Enoh, care s-au mutat cu trupurile la cer. „Şi oasele celor doisprezece prooroci să odrăslească din locul lor!“ (Ecclesist 49, 11) – o altă dovadă că încă din Vechiul Testament exista un cult deosebit pentru trupurile celor drepţi.

Care ar trebui să fie atitudinea noastră lângă moaştele sfinţilor?

Atitudinea este drept proporţională cu actul nostru de credinţă. Prezenţa noastră la sfintele moaşte degajă în noi minunea. Dar în ce constă aceasta? Nu cred sau nu simt nimic – asta înseamnă că am credinţă puţină; sau cred şi mă închin lor şi plec de la racla sfântului în pace, cu încredere în Dumnezeu, sfinţit. Asta e minunea, că pot descoperi în mine omul care strigă înăbuşit după ajutorul lui Dumnezeu. Iar când mergem să ne închinăm sfintelor moaşte, nu mergem neapărat pentru a cere ceva. E ca şi când am merge la onomastica unui prieten: nu mergem pentru un motiv „palpabil“, ci pentru a ne bucura de prezenţa lui. Mergem la sfintele moaşte să aducem act de cinstire, să-l salut pe sfântul la ale cărui moaşte am ajuns, să-i spun sincer: „Mă bucur că Dumnezeu te-a binecuvântat, ca eu să mă pot mântui“.

[continuarea AICI…]

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ieromonah Ioan Buliga, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Minuni si convertiri, Parintele Ilie Lacatusu

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

44 Commentarii la “PARINTELE ILIE LACATUSU, MARTURISITORUL. Marturii despre minunile sale. De ce ne inchinam sfintelor moaste?

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Doamne ajută,
    Despre cinstirea sfintelor moaşte am selectat următorul material biblic aici:

    Moaştele sfinţilor şi cinstirea lor. Studiu biblic extins

    http://iisusestedomnul.wordpress.com/2012/04/26/moastele-sfintilor-si-cinstirea-lor-studiu-biblic-extins/

  2. Doamne ajuta
    Am fost si eu la sf Ilie Lacatusu si am si acum un sentiment de liniste si bucurie

  3. Nu e ortodox sa spui ca “ne inchinam la sfintele moaste”. Corect este…CINSTIM SFINTELE MOASTE si de inchinat ne inchinam doar lui Dumnezeu, Cel Treimic. Tata, Fiu si Duhul Sfant! Altfel ne rad si ne judeca sectarii si paganii.

  4. Are acelasi sens, inteles de catre toti, asa este folosit curent in Biserica ortodoxa (fara a se da vreun sens care sa induca vreo confuzie dogmatica) si asa a fost folosit si de parintele din interviul de pe Doxologia.

  5. Frati Admin,
    In fiecare zi vin oameni si se roaga la moastele sfantului Ilie Lacatusu. Vin dupa un anumit tipic de rugaciune. vin si calugari si mireni. toti spun ca parintele Ilie Lactusu i-a ajutat cu rugaciunile Sfintiei Sale.
    Parintii mei sunt ingropati in acest cimitir. Eu din copilarie, de la moartea mamei mele cred, am capatat o frica de morti, nu merg la inmormantari si-mi este teama sa intru in cimitir singura. din acest motiv nu am fost nici la racla cu moastele sfantului desi este la departare de cativa zeci de metrii de mormantul parintilor mei. Altfel, merg cu dragoste si evlavie si ma inchin la moastele sfintilor oriunde ma aflu. uneori, cand sunt la cimitir la parintii mei, simt gandul, poate chemarea sa merg sa aprind macar o lumanare la mormantul sfantului Ilie Lacatusu, dar frica ma retine. Ma rog cu gandul la pr.Ilie Lacatusu si poate intr-o zi ma va ajuta si ma va primi la racla cu moastele Dumnealui. Vi se pare incredibil nu ? sa te afli la cativa zeci de metri de mormantul Dumnealui, sa vezi oameni venind dinspre racla Sfantului si purtand flori in mana, sa-ti spuna cat de mult i-a ajutat rugaciunile sfantului Ilie Lacatusu in problemele lor si tu sa nu poti sa te duci de frica pana la el si macar o lumanare sa aprinzi. sunt oameni care parcurg sute de kilometrii ca sa ajunga sa se inchine pentru cateva minute la moastele sfantului Ilie Lacatusu.
    Din nefericire, groparii si ingrijitorii cimitirului nu vorbesc deloc frumos despre faptul ca oamenii vin si se inchina la moastele sfantului Ilie Lacatusu. Printele paroh este un om minunat si un parinte bun. Sfantul Ilie Lacatusu sa ne ajute pe toti cu rugaciunile Dumnealui.

  6. In ce mod minunat m-au ajutat moastele sfantul Grigorie Decapolitul de la Man.Bistrita Valceana

    Cu multi ani in urma eram cazati la Manastirea Bistrita Valceana pentru cateva zile. Era un proiect sponsorizat pentru un grup mare de tineri de la Cercetasii Romaniei. Proiectul avea ca scop atragerea tinerilor catre biserica si Dumnezeu si il lucrasem cu bunul si minunatul parinte sfatuitor, parintele ierodiacon Gamaliel Sima de la man.Sfantul Antim. Traia parintele arhim.Sofian. Parinte insotitor si sfatuitor era cu noi in pelerinaj pr.arhim. Mihail Stanciu tot de la man.Antim intrucat parintele Gamaliel abia depusese voturile monahale. la moastele sfantului Grigorie Decapolitul este un tipic de rugaciune si in anumite zile se deschid usitele si se trece pe sub racla cu moastele sfantului de 3 ori. eram coordonator de proiect si de grup si eram stresata si imi era frica de morti. ma duceam la racla cu sfintele moaste, ma inchinam la moastele Sfantului Grigorie Decapolitul dar nu puteam sa trec insa pe sub masa cu moastele Sfantului. ma paraliza un sentiment puternic de frica si neputinta. Cunosteam si iubeam manastirile de pe valea Oltului, de aceea am initat proiectul si din dorinta ca si copiii sa le cunoasca, sa cunoasca viata monahala, sa le iubeasca si sa se apropie de Dumnezeu. Cu lacrimi i-am marturisti maicii Irina problema mea si am rugat-o sa mearga cu mine in biserica si sa ma ajute sa ma inchin la racla si sa stea langa mine ca sa trec si eu pe sub moastele Sfantului. ma rugam la Sfantul dar frica ma paraliza. Maica Irina a mers cu mine in biserica si insotita de rugaciunile Dumneaiei la Dumnezeu, la Maica Domnului si la Sfantul m-am inchinat si am trecut cu pace si liniste pe sub moastele Sfantului. Plangand l-am rugat sa se roage pentru mine, pentru familia mea si pentru noi toti. Buna maica Irina si minunatul printe arhim. Mihail Stanciu. de atunci ori de cate ori ajung la manastirea Bistrita alerg ca o insetata la racla cu moastele sfantului Grigorie Decapolitul si ma rog din toata inima. am dus familia mea, pe prieteni si vecini sa se roage iar eu plec bucuroasa si usurata.Ori unde merg si sunt asezate spre inchinare moaste ale sfintilor, cu sete si evlavie ma rog si daca este randuiala trec pe sub masa pe care sunt depuse moastele. Atunci nu am reusit sa merg la pestera Sfantului Grigorie Decapolitul, desi pr.arhim.Mihail a condus grupul de cercetasi la pestera. m-a retinut ceva sa nu merg, dar imi amintesc ca nici nu am folosit acel timp. ma rog ca sfantul Grigorie Decapolitul sa ma primeasca sa merg pe urmele si in pestera in care Cuviosia Sa si multi alti cuviosi rugatori s-au nevoit. Daca mi se va ingadui, bucuria va fi a mea. Sfantul Grigorie Decapolitul si toti sfintii sa ne ajute pe toti cu rugaciunile Dumnealor, pe Fratiile Voastre frati Admnim si pe noi pe toti.
    Doamne ajuta !

  7. buna ziua
    asi dori sa stiu in ce zile se merge la mormantul sfantului ilie,si cum se procedeaza
    va multumesc

  8. Buna Daniela,racla cu sfintele moaste ale Sfantului Parinte Ilie Lacatusu este deschisa joi, sambata si duminica incepand cu ora 13:00.Pentru miercuri, 29 august va fi deschisa deoace este sarbatoare si nu va fi joi , 30 august, in rest programul ramane neschimbat.

  9. ieri 29 septembrie am fost la sf ilie lacatusu .La ora 2 cand am ajuns era foarte multa lume la rand la moaste.Am asteptat 2 ore la coada dar nu am reusit sa inaintam doar vreo 2 metri asa ca am hotarat sa merg la ruda d-lui ilie lacatusu i-am spus ca sintem din pitesti am fost cu fetita si foarte cumsecade ne-a lasat sa intram iar pe aceasta cale ii multumesc foarte mult.vreau sa va spun ca am simtit o bucurie inexplicabila o stare de pace si liniste o calmitate rar intalnita simti ca ai totul toate problemele dispar miraculos ,toate bolile .Am plecat de acasa la ora7 dimineata si am ajuns acasa seara la ora 7.Am mers foarte mult pe jos si prin caldura vreau sa va spun ca nu am avut absolut nimic iar fetita mea care pana atunci avea o durere foarte mare de la o fisura ia trecut in mod miraculos.Sfantul e minunat merge-ti cu toata increderea si va convinge-ti fratilor pentru ca in tara asta doar credinta ne-a mai ramas. TE IUBIM SFINTE PARINTE ILIE LACATUSU!

  10. Si eu il iubesc pe Sf. Parinte Ilie foarte mult, m-a ajutat cu absolut tot ce am avut nevoie. Cu absolut tot ce m-am rugat si II MULTUMESC DIN TOATA INIMA! La fel ca restul oamenilor, atunci cand plec de acolo ma simt linistita, relaxata, e o senzatie minunata.

  11. ma rog sfantului ilie sa se nu mai certe parintii mei si sa inceteza cu toate scadarurile sa nu mai pomeneasca de aceste certuri doamne ajutama si varog datimi o rugaciun

  12. programul pentru închinare la moaştele Pr Ilie Lăcătuşul este acelaşi.

  13. Va rog sa imi spuneti si mie cum se ajunge la cimitir din gara de nord?va multumesc.Doamne ajuta!

  14. Doamne ajuta !

    Draga Iulia,
    o harta informativa poti vedea aici: http://maps.google.com/maps?saddr=Gara+de+Nord,+Bucharest,+Romania&daddr=Depoul+Giule%C8%99ti,+Calea+Giule%C5%9Fti,+Bucharest,+Romania&hl=en&ie=UTF8&sll=44.456673,26.052168&sspn=0.052013,0.132093&geocode=Fb0ypgIdm-GNASlJd9-p_AGyQDF3pQ78Ujgcfw%3BFcGMpgIduh2NASkbh0w52AOyQDFz3KQ9ZidvPw&mra=ls&t=m&z=15

    iar aici spune ca poti lua de la gara de nord – tramvaiul 44: http://www.ebucuresti.info/pages/transport/tramvai_bucuresti.html

    Dumnezeu sa iti ajute sa ajungi la sfintele moaste ale Parintelui Ilie Lacatusu. (este cu adevarat un mare sfant; si mie mi-a ajutat dupa ce am fost la sfintia sa).

  15. @alinp:

    Tramvaiul 44 nu mai ajunge pana la gara. Probabil trebuie luat autobuzul 178 dintr-o laterala a garii.

  16. IN CE ZILE PUTEM VIZITA MOASTELE SF.ILIE LACATUSU?VENIM DIN PROVINCIE.

  17. AM CUNOSCUT PE PR ILIE LACATUS IN 2006 AVAND NECAZURI LA SERVICI M AM DUS LA DANSUL PENTRU CA AFLASEM UNDE ESTE SI I AM POVESTIT NECAZUL MEU CUM AS VORBI CU UN PRIETEN SI L AM RUGAT SA MA AJUTE ERA O PERSOANA LA SERVICI CRE IMI FACEA NECAZURI SI FIIND NOUA ACOLO O RECUNOSTEAM CA O MAI VAZUSEM UNDEVA DAR NU STIAM UNDE DUPA CE AM IESIT DE LA SERTVICIM AM DUS LA PARINTELE SI AM VORBIT CU DANSUL DE NECAZUL MEU A DOUA ZI NU A INTARZIAT SA APARA AJUTORUL DANSULUI DIMINEATA TRECEAM PRIN FATA CIMITIRULUI SI APOI MASINA MAI MERGEA CEVA PANA AJUNGEAM LA SERVICI EI CAND AM AJUNS SI A TREBUIT SA FAC NISTE ACTE IN BIROUL PERSOANEI CU PRICINA MI A VENIT IN MINTE CINE ESTE SI ASA AM CONSTATATDE CE SI CUMINCERCA SA MA DENIGREZE ORICINE ARE PROBLEME DE ORICE FEL PARINTELE NU INTARZIE SA AJUTE UN LUCRU VREAU SA MENTIONEZ UN LUCRU SA MERGETI CU SUFLETUL CURAT SI DESCHIS PENTRU CA AM FOST ACOLO CU O PERSOANA CARE SA DOVEDIT A FI CU SUFLETUL LA CELE RELE SI A SARIT PE MINE CINE NU TREBUI MULTUMESC PARINTELUI PENTRU AJUTOR SI CALAUZIRE IN VALURILE VIETII NOASTRE CONSTANTA

  18. Astazi 02.04.2013 am fost la mormantul Sf. Ilie. Eram ferm convinsa ca trebuie sa ajung acolo. Inainte sa plec incepusem sa nu ma simt bine dar stiam ca am putere sa ajung si nimic nu-mi va sta in cale.Pe drum m-am rugat tot timpul in sinea mea , simteam ca asta trebuie sa fac. Am ajuns repede.Cum am intrat in cimitir mergeam pur si simplu inainte si il lugam pe Sf Ilie sa ma indrume sa ajung la el.Am vazut un grupusor de oameni si am realizat ca acolo trebuie sa fie.Era o femeie care facea ordine acolo , dar nu lasa sa se intre inauntru. M-am retras putin de-o parte a mormantului si am aprins o lumanare alba rugandu-ma la Sf Ilie .Ma rugam cu ochii inchisi si eram inundata de atat de multa lumina . L-am rugat sa ma ajute sa ma ma apropi de el si sa intru mai aproape . Spre surprinderea mea, la nici 5 minute , a aparut un barbat , care a deschis usa de la mormant si s-a dat voie sa se intre.A mers totul foarte repede. Am pupat crucea care era pe Sf Ilie si l-am ains de mana. Barbatul care ne-a lasat sa intram mi-a dat o garoafa rosie. Am iesit emotionata . Daca pana sa intru simteam dureri la capul pieptului, cand am iesit nu le mai simteam. Am mers pe jos, fara sa obosesc ,de la cimitir , pana la statia de metrou Crangasi.Mie mi se intampla sa ma doara mijlocul cand stateam prea mult in picioare, dar de data asta nu am simtit nimic. Va sfatuiesc sa va duceti La SF Ilie, daca simtiti frica , sa stiti ca nu e a voastra,ceva ce poate fi necurat pe langa voi, se poate teme la gandul de a ajunge la Sfant. Cereti Sfantului inainte de a ajunge la mormant sa va ajute.Doamne ajuta. Sa fiti binecuvantati

  19. Astazi 07.04.2013 am fost pentru a doua oara la Sf parinte Ilie Lacatusu iar ajutorul lui l-am simtit inca din prima zi.Desi stau foarte aproape si am auzit de minunile savarsite nu am ajuns pana ieri.Nu gaseam momentul pentru a ajunge niciodata,mi se parea complicat din pricina programului cu toate ca motive am nenumarate…dar Sf a mijlocit pentru cele cerute!!!
    Doamne ajuta tuturor si da-le cele de folos!
    Chiar si acum cand am scris cele dorite din”gresala” s-a sters tot dar cu rabdare si din dorinta de a marturisi si celor in nevoi cele intamplate mie nu m-am lasat…! Staruiti in rugaciune cu folos!!!

  20. buna,
    am auzit multe despre sfantul parinte, care este program ca vin din Ploiesti
    va multumesc si doamne ajuta

  21. Buna ziua.
    Si eu sunt din provincie (Piatra Neamt)si imi doresc foarte mult sa ajung la mormantul parintelui Ilie Lacatusu. Nu am fost niciodata.Va rog sa ma ajutati cu programul de vizitare.
    Va multumesc mult.

  22. Buna seara ,am aflat despre Sf Ilie Lacatusu, sunt din provincie as dori sa ajung la mormantul parintelui.Nu am fost niciodata.VA ROG SA MA AJUTATI CU PROGRAMUL DE VIZITARE.HRISTOS A INVIAT. VA MULTUMESC FR MULT.

  23. Cei care doresc sa se inchine la sfintele moaste ale Parintelui Ilie Lacatusul gasesc racla deschisa in zilele de joi, sambata si duminica si in sarbatori, incepand cu ora 13:00. La cimitirul Giulesti, unde se afla capela cu sfintele mmoaste, se poate ajunge usor cu metroul de la Gara de Nord sau din statia Obor pana la statia Crangasi, apoi cu tramvaiul 11 – sau cu autobuzzele 162 sau 163- de sub Podul Grant- langa stadionul Rapid, pana la statia Depoul Giulesti, prima dupa statia Institutul Pasteur.

  24. Sfantul Ilie Lacatusu m-a ajutat de fiecare data cand am fost la El, cu daruri mai mici sau mai mari. Fie ca imi disparea ca prin minune starea de agitatie cu care veneam cand ma apropiam de capela, fie ca ma rugam sa ma intalnesc cu cineva drag care aparea ca din senin la cateva minute dupa sau ca pur si simplu imi mergea bine toata ziua dupa ce plecam de la El. Darurile cele mai mari au fost vindecarea de o problema de vedere careia oftalmologii nu ii dadeau de capat de mai bine de un an dupa ce i-am atins mana cu ochii deschisi si o sinuzita cronica de care am scapat aproape de tot dupa ce m-am uns pe fata cu mir de la Sfant. Multe minuni veti auzi de la cei care vin acolo – femei care nu puteau avea copii si au ramas insarcinate, o tanara muta care a inceput sa vorbeasca, un baiat care a venit in scaun cu rotile si a putut sa mearga dupa ce a sarutat sfintele moaste… Si nenumarate alte daruri mai putin spectaculoase, dar nu mai putin pline de iubire. Bucura-te, Sfinte Parinte Ilie si noi sa ne bucuram pentru darnicia Ta

  25. Pingback: PARINTELE ILIE LACATUSU – 30 de ani de la mutarea in cetele sfintilor a preotului martir din Giulesti. MARTURII DESPRE SFINTENIA PR. ILIE (si video) -
  26. as vrea sa ajung si eu la mormant cand potveni?

  27. dar sa fie racla deschisa deoarece vin din giurgiu

  28. Pe mine sfantul Lacatusu NU m-a ajutat desi m-am dus cu foarte multa incredere si speranta la el. Am fost de nu stiu cate ori la racla, am stat zeci de ore la coada, i-am citit acatistele de foarte multe ori si NIMIC. Niciuna dintre dorintele pe care mi le-am pus nu s-a indeplinit (imi doream un serviciu, liniste – nimic rau). Simteam, ce-i drept o liniste si o putere la racla dar atat. Acum ma gandesc ca sunt cateva zeci de minuni mai mari sau mai mici consemnate, iar oamenii care vin acolo sunt de ordinuul miilor. De puterea sfantului nu ma indoiesc dar ajutorul sau cred ca e foarte selectiv

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate