ATENTIE LA VISE SI VEDENII, MAI ALES CAND SE ADEVERESC SAU AU CHIP BUN! Invataturi si pilde esentiale pentru lepadarea INSELARILOR SUBTILE: “Vrajmasul da sufletului o anumita dulceata ameste­cata cu slava desarta”

10-07-2013 Sublinieri

CE SA FACEM CAND NE ATACA DEMONII?

fotografie sf.siluan si arhim.sofronie tanar

Despre vise si vedenii

[Despre ganduri si inselare – Sfantul Siluan Athonitul]

Daca vezi o lumina inlauntrul sau in afara ta, nu te incre­de in ea, daca impreuna cu lumina nu simti in tine zdrobire [de inima] pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproapele; dar nici nu te teme, ci smereste-te si lumina va pieri[1].

Daca vezi vreo vedenie sau un chip sau ai un vis, nu te incre­de in aceasta pentru ca, daca este de la Dumnezeu, Domnul te va face sa intelegi aceasta. Daca n-a cunoscut dupa gust pe Duhul Sfant, sufletul nu poate intelege de unde anume vine vedenia. Vrajmasul da sufletului o anumita dulceata ameste­cata cu slava desarta si dupa aceasta se recunoaste inselarea.

Parintii zic ca, daca o vedenie e pricinuita de vrajmasul, sufletul simte tulburare. Dar numai sufletul smerit si care nu se socoteste pe sine vrednic de vedenii simte tulburare sau frica la lucrarea vrajmasului; iar omul mandru si cazut in slava desarta nu poate incerca nici frica, nici tulburare, fiind­ca el vrea sa aiba vedenii si se socoteste pe sine vrednic de aceasta si de aceea vrajmasul il inseala usor.

Ii rog fierbinte pe toti oamenii: sf-siluan-icoanamicaSa priveghem cu pocainta si atunci vom vedea mila Domnului. Dar pentru cei ce au ve­denii si se incred in ele, ma rog sa inteleaga ca din aceasta se arata in ei mandria si, impreuna cu ea, dulceata tulbure a slavei desarte, in care nu este pocainta unui duh smerit si aici e toata nenorocirea, pentru ca fara smerenie nu putem birui pe vrajmasi.

Eu insumi am fost amagit de doua ori. Prima data, vrajmasul mi-a aratat o lumina si un gand mi-a spus: «Primeste-o! E ha­rul». A doua oara, am primit o vedenie si am suferit mult pentru ea. Era la sfarsitul privegherii, cand se canta: «Toata suflarea sa laude pe Domnul», si am auzit cum imparatul David in cer can­ta laude lui Dumnezeu. Stateam in strana si mi se parea ca nu mai era nici acoperis, nici turla si ca vedeam cerul deschis. Am vorbit de aceasta cu patru barbati duhovnicesti, dar nimeni nu mi-a spus ca vrajmasul isi batea joc de mine. Eu insumi cre­deam ca demonii nu pot slavi pe Dumnezeu si ca, prin urmare, aceasta vedenie nu era de la vrajmasul. Inselaciunea slavei desarte ma tinea in gheare si iarasi am ajuns sa vad demoni.

Atunci am cunoscut ca eram inselat si am descoperit totul parintelui meu duhovnicesc si i-am cerut sa se roage pentru mine; si pentru rugaciunile lui acum sunt mantuit si rog tot­deauna pe Domnul sa-mi dea duhul smereniei. Şi daca as fi intrebat: «Ce ti-ai dori de la Dumnezeu, ce dar?», as raspunde: «Duhul smereniei care bucura pe Domnul mai mult decat toate». Pentru smerenia sa, Fecioara Maria s-a facut Maica lui Dumnezeu si este preamarita mai mult decat toti in cer si pe pamant. Ea s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu: «Iata, roaba Domnului» [Luca 1, 38], a spus ea; si noi toti trebuie sa imitam pe Sfanta Fecioara.

Cand plangem pentru pacate si smerim sufletul nostru, atunci n-avem vedenii si sufletul nostru nu le doreste, dar cand parasim plansul si smerenia, atunci putem fi atrasi de ele.

Sufletul smerit nu are vedenii si nici nu le doreste, ci se roaga cu mintea curata lui Dumnezeu; dar o minte cazuta in slava desarta nu va fi curata de ganduri si de inchipuiri[2] si poate ajunge pana acolo incat sa vada demoni si sa vorbeasca cu ei. Cine vorbeste cu demonii isi intineaza mintea, dar min­tea celui ce ramane in rugaciune e luminata de Domnul.

Cel stapanit de slava desarta sau se inspaimanta de de­moni, sau se aseamana lor; dar nu trebuie sa ne inspaimantam de demoni, ci de slava desarta si trufie, caci prin ele se pierde harul.

Daca vezi cu mintea demoni, smereste-te si sileste-te sa nu-i vezi si mergi degraba la duhovnic. Spune totul duhovni­cului si atunci Domnul te va milui si vei scapa de inselare. Dar daca crezi ca stii mai multe in privinta vietii duhovni­cesti decat duhovnicul tau si daca la marturisire nu-i spui ce ti s-a intamplat, atunci pentru mandria aceasta va fi ingaduit unei inselari sa puna stapanire pe tine spre povatuire.

Daca ti se intampla sa vezi demoni, nu te inspaimanta, ci smereste-te, si demonii vor pieri; dar daca te stapaneste frica, nu scapi de nenorocire. Fii curajos. Adu-ti aminte ca Domnul te priveste sa vada tel32daca-ti pui nadejdea in El. Domnul iubeste sufletul curajos si intelept, iar daca in noi nu este nici una, nici alta, trebuie sa le cerem de la Domnul si sa ascultam de duhovnici: in ei viaza harul Duhului Sfant. Indeosebi omul a carui minte e stricata de lucrarea demonilor nu trebuie sa se increada in sine insusi si in ei, ci sa asculte de duhovnic.

Daca incepi sa te rogi lui Dumnezeu si demonul sta impotri­va ta si nu-ti ingaduie sa te inchini, smereste-te si spune: «Nimeni nu e mai rau decat mine pe pamant», si in acel ceas de­monul va pieri; ei se tem tare de smerenie, de strapungerea ini­mii si de marturisirea sincera. Sufletul inchis in sine nu se des­chide parintelui duhovnicesc si cade in inselare. Vrea sa dobandeasca cele inalte, dar aceasta este o dorinta draceasca.

Omul cade in inselare fie din lipsa de experienta, fie din mandrie. Daca e din lipsa de experienta, Domnul ne va tamadui degraba; dar daca e din mandrie, atunci sufletul va suferi multa vreme pana cand se va fi invatat smerenia, si abia atunci il va tamadui Domnul.”

(Sfantul Siluan Athonitul)

***

parintele-sofronie-saharov

„In legatura cu visele, eu nu pot sa merg mai departe decat Sfantul Ioan Scararul.[3] Dupa Parintii Bisericii, atitudinea cea mai buna este sa nu crezi. Pentru a ne face sa credem in viziuni­le noastre, vrajmasul poate, efectiv, sa nasca vise care se reali­zeaza in viata cotidiana. E mai bine sa fim foarte prudenti. E su­ficienta o delasare si iluzia e acolo, cu toate pericolele ei. Noi avem cuvantul lui Hristos si al Apostolilor si ne este suficient.

Drumul catre contemplare si dumnezeiasca dragoste este unul singur: pocainta (ea consta in frica lui Dumnezeu, cainta pentru pacate si nazuinta ca, dupa putere, sa nu mahnim pe Dumnezeu prin repetarea gresalelor de care ne caim). Iar daca lui Dumnezeu Ii va fi placut sa rapeasca pe om la vede­nie, aceasta tine numai de judecata si de binevoirea Sa catre cel ce se pocaieste; noi nici un gand nu ar trebui sa ingaduim in aceasta privinta, nici dorire, caci insasi dorirea noastra, du­pa cuvantul Sfantului Issac Sirul, este prima piedica spre a ajunge la vedenie.

Un singur lucru am cunoscut, ca omul nu trebuie niciodata sa nazuiasca spre vedenie, spre contemplare, spre inalte iz­banzi – toate acestea sunt calea inselarii.

Trebuie sa ne asumam pravila: a nu nazui catre vedenie (si contemplare) pana si in vremea vedeniei. Singura contem­plare si vedenie catre care trebuie sa nazuim din toata puterea este vederea pacatului propriu, mai mult nu ne trebuie pentru a ne mantui. Fireste, se subintelege cainta pentru pacatul va­zut.[4]

(Arhimandritul Sofronie)

***

Nu trebuie sa te increzi in vise, chiar daca se adeveresc in­tr-o oarecare masura, pentru ca sunt numerosi cei care au cazut in amagire deoarece au crezut in vise. Staretul Theosterictos, om plin de intelepciune si autor al Paraclisului Maicii Domnu­lui, a crezut in vise si a cazut atat de adanc in amagire, incat s-a pierdut!”

(Staretul Leonid de la Optina)

***

Ss.-Barsanuphius-and-John

„Am auzit ca, de se arata cuiva un vis de trei ori, e semn ca el este adevarat. Asa este, parinte?

Nu-i asa. Nu trebuie crezut niciunui astfel de vis. Caci ce­ea ce s-a aratat cuiva vreodata prin minciuna, poate sa faca aceasta si de trei ori si de multe ori. Nu te lasa deci batjocorit, ci ia seama la tine, frate.”

([Sf. Varsanufie cel Mare], Filocalia XI)

***

id2465_250pxbiserica_de_lemn_sf

“Printre fiii duhovnicesti ai parintelui Sava era si un diacon roman. Era inca tanar si vietuia in liniste in pustia din jurul micului schit Sfanta Ana.

„Parinte – i-a zis diaconul parintelui Sava intr-o zi, foarte intristat -, rogu-te sa nu uiti s-o pomenesti pe mama mea la Liturghie. A murit acum trei zile.”

Aceste cuvinte i s-au parut parintelui Sava a fi dovada unei biruinte a diavolului. „Batranul” cu discernamant nu s-a tulburat. Aici, vrajmasul, se gandea el, face ceva urat. Viclea­nul! Nu se da inapoi de la nimic pentru a insela si a intuneca zidirea lui Dumnezeu.

Fara sa-si arate ingrijorarea, a incercat sa patrunda putin mai adanc in problema.

„- Copilul meu, spune-mi mai multe despre asta. Maine e a treia zi de la moartea mamei tale – ceea ce inseamna ca a murit alaltaieri. Şi a murit in Romania. Cum ai putut afla de moartea ei in doua zile?

A urmat o clipa de tacere.

– Cum? Cum am aflat? – a inceput cu sfiala diaconul. Pai, mi-a spus el…

– Cine ti-a spus?

– Ingerul meu pazitor mi-a spus.

– Ingerul tau pazitor? Ti-ai vazut ingerul?

– Mi s-a dat sa-l vad; nu doar o data sau de doua ori, asta se intampla de doi ani. Mi se arata si e alaturi de mine la rugaciune. Cantam Acatistul impreuna, facem metanii si avem convorbiri duhovnicesti…”

Acesti „doi ani” l-au indurerat foarte mult pe parintele Sava. Doi ani de amagire demonica nu sunt o problema usoara. Sa-l lasi pe vrajmas sa lucreze netulburat la propria ta distru­gere, timp de doi ani, este intr-adevar dureros:

„- Şi de ce, copilul meu, nu mi-ai spus nimic in tot acest timp?

– Ingerul mi-a spus ca nu e nevoie!”

Parintele Sava a inteles ca avea de dus o lupta mare. Mai intai trebuia sa-l convinga pe sarmanul diacon ca nu i se arata un inger, si apoi sa fie gata sa infrunte mania demonului. „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si mantuieste-ne pe noi”, se ruga el in taina, din adancul inimii.

– Copilul meu, esti sigur ca cel ce ti se arata este inger?[5]

– Sunt absolut sigur, preacuvioase parinte. Cu adevarat ne rugam impreuna si facem mii de matanii in fiecare zi. Vorbim despre viata viitoare si despre rai. Este ingerul meu pazitor.”

Diaconul parea neclintit in aceasta convingere, totusi, avea incredere si in de-Dumnezeu-luminatul sau „batran”, lucru care l-a determinat sa se mai gandeasca.

„- Dar – a zis el – cum poate demonul sa ma incurajeze la rugaciune? Diavolul lupta impotriva celor ce se roaga.”

In cele din urma s-au inteles sa-l incerce pe „ingerul pazitor.”

„- Indata ce va veni la tine – a zis parintele Sava – roaga-l sa spuna «Nascatoare-de-Dumnezeu, Fecioara, bucura-te» si sa faca semnul Crucii.”

Dar n-a fost atat de simplu. Dupa ce ai fost invaluit in amagire de cel rau timp de doi ani de zile, atunci chiar si ochii si urechile iti sunt inselate. Te poate face sa-ti inchipui ca auzi „Nascatoare-de-Dumnezeu, Fecioara” si ca vezi sem­nul Crucii.

La urmatoarea vizita, diaconul a spus duhovnicului cu o bucurie launtrica ascunsa:

„- Cuvioase parinte, totul s-a intamplat precum ai spus. Este un inger al lui Dumnezeu, ingerul meu pazitor. A spus «Nas­catoare-de-Dumnezeu, Fecioara» si a facut semnul Crucii.”

Parintele Sava a inteles foarte bine acest lucru – doi ani in slujba vicleanului vrajmas nu puteau fi zadarniciti usor, insa, chiar daca diavolul stia multe viclesuguri, el nu putea sa in­treaca intelepciunea lui Dumnezeu care stralucea in de-Dumnezeu-purtatorul „batran.” Acesta s-a intors catre diacon:

„- Asculta aici, copilul meu! Fii cu bagare de seama -vom mai face o ultima incercare, care va lamuri problema. Ingerii lui Dumnezeu pot sa stie orice, pentru ca le descopera Dumnezeu. Dar demonii nu pot, si multe lucruri le sunt as­cunse. Esti de acord?

– De acord.

– Daca esti de acord, fii atent ce trebuie sa faci. Chiar acum ma voi gandi la cevasi s-a gandit la ceva impotriva diavolului – si voi lasa acest gand ascuns in mintea mea. In seara asta, roaga-l pe inger sa-ti spuna la ce m-am gandit. Daca-ti raspunde corect, atunci el este, fara indoiala, de la Dumnezeu. Sa vii sa-mi spui ce s-a intamplat.”

Intorcandu-se la „coliba” sa, diaconul avea un sentiment de neliniste si o presimtire neplacuta. In acelasi timp insa se minuna de excelenta idee a batranului. Acum intreaga poves­te va trece printr-un moment hotarator.

In noaptea aceea, cand diaconul i-a cerut ingerului sa re­zolve problema, fata lui luminoasa de inger i-a fost brazdata de o usoara tulburare. Parea ca se afla in incurcatura.

„- Dar, iubitul meu parinte, de ce te intereseaza pe tine, care esti un om superior, gandurile unui muritor? Te injosesti pe tine insuti – este o dorinta nedemna. Nu vrei mai bine sa-ti arat in seara asta iadul si raiul sau slava Maicii Domnului?

Insa, diaconul, care incepuse sa banuiasca ceva, a staruit:

– Fac ascultare fata de duhovnicul meu. Spune-mi la ce s-a gandit.”

Ingerul o sucea si o invartea, incercand sa schimbe vorba, insa diaconul il intorcea cu insistenta la subiect. In plus, aceasta eschivare nu facea deloc impresie buna.

„- Trebuie sa-mi spui la ce s-a gandit duhovnicul. E un lu­cru simplu. Nu stii?

– Ai grija, diacone. Cu acest moft esti in primejdie de a pierde bunavointa mea.

– Nu stiu, eu te intreb ceva usor. Pentru ultima data te in­treb: stii sau nu stii la ce s-a gandit parintele Sava?”

In clipa aceea si-a lepadat infatisarea stralucitoare si a luat o forma infricosatoare. Scrasnea din dinti si urla cu o voce de fiara salbatica turbata:

„- Esti pierdut, ticalosule! Maine pe vremea asta vei arde in focul iadului! Te vom chinui si te vom distruge!”

Dupa acestea diaconul a ramas singur, singur si daramat. Toata dulceata celor doi ani de vedenii pe care le avusese nu putea acoperi durerea de acum. Daca n-ar fi fost sprijinit de rugaciunile duhovnicului sau, care in acel moment priveghea si se ruga pentru el, si-ar fi iesit din minti. Abia dupa cateva ore a putut sa se adune si sa stea in picioare. Nu mai putea ra­mane in coliba. Nu se mai simtea in siguranta nicaieri decat numai langa duhovnicul sau. Tot timpul ii rasuna in urechi amenintarea: «Maine pe vremea asta vei fi in iad.» Groaza i-a patruns pana in maduva oaselor.

A reusit sa ajunga la „coliba” Invierii. S-a agatat de rasa «batranului» si nu-i mai dadea drumul nici macar o clipa. Chiar si atunci cand „batranul” era nevoit sa doarma putina vreme, diaconul cel ingrozit se afla langa el!

„- Nu te teme, copilul meu. Linisteste-te.

– Cum sa nu ma tem, parinte, cand ceasul se apropie? Vai, ceasul cand ma vor lua e aproape! Oh! Se apropie ceasul cand ma vor lua, Hristoase al meu, scapa-ma!”

Şi, intr-adevar, la ora stabilita duhurile rele au navalit cu violenta. Strigate de groaza si disperare se auzeau din gura diaconului:

„- Scapa-ma, parinte! Sunt pierdut, ma iau cu ei! Sca­pa-ma!”

Parintele Sava a cazut cu fata la pamant si s-a rugat Dom­nului cu durere si lacrimi sa miluiasca pe robul Sau si sa certe pe demonii cei rai. Rugaciunea lui a fost ascultata si nefe­ricitul diacon a fost salvat «din gura leului».

Astfel s-a incheiat tragedia – o tragedie foarte instructiva, intr-adevar, vedeniile si aparitiile ascund multe primejdii! Atunci cand nu descoperim la spovedanie intreaga noastra lu­me interioara, vrajmasul poate face cu noi tot ce ii place. Cat de pretios e un duhovnic iscusit!

Dar povestea inca nu s-a terminat: Cu timpul, cu ajutorul povetelor parintelui Sava, diaconul s-a linistit. Viata lui du­hovniceasca a evoluat normal. Mai tarziu a fost hirotonit pre­ot si s-a distins mereu prin evlavia sa. Cu toate acestea, anii de inselare demonica au lasat urme neplacute. Vedeti, diavo­lul dobandise un anumit drept asupra lui. Oare degeaba ii oferise acele vedenii incantatoare? Astfel, chiar daca venise la Sfantul Munte din tinerete si crescuse intr-un mediu inge­resc – cum se zice – a fost chinuit tot restul vietii sale de fe­lurite si grele ispite. Toti parintii cei cu discernamant au va­zut in acestea urmele celor doi ani de colaborare cu ingerul inchipuit”.

(Duhovnicul Sava, [din “Darurile Sfantului Duh”, editura Sophia, 2006])


[1] „Culoarea luminii diavolului este mai rosiatica. Cei ce au privit Lumina necreata au vazut-o fara forma, fara chip. Iar daca ar lua vreo forma, aceasta ar fi asemenea cu discul soarelui, ca o lumina senina si dumnezeiasca, fara forma sau chip. Cu vederea luminii create a diavolului, se intampla exact pe dos.” (Ierotei, Mitropolit de Nafpakta, O noapte in pustia Sfantului Munte)

[2]Credinta in Dumnezeu imi pare in deplinul inteles al cuvantului ac­tul cel mai realist ce poate fi: este acceptarea adevarului si lepadarea ilu­ziilor. De aceea si cere smerenie, de aceea pune Biserica atat de mult ac­centul pe smerenie: nimic nu ne vine mai greu decat de a renunta la inchi­puiri.” (Parintele Nicolae Steinhardt)

[3]Dracii slavei desarte sunt, in visuri, proroci. Ei inchipuie ca niste vicleni cele viitoare si ni le vestesc mai dinainte. Implinindu-se vedeniile, ne minunam si ne inaltam gandul ca si cand am avea darul prestiintei. In cei ce asculta de dracul acesta, el s-a facut adeseori proroc. Iar fata de cei ce-l dispretuiesc, el pururi minte. Caci fiind duh, el vede cele din launtrul aerului acesta si, cunoscand pe cineva ca moare, proroceste prin visuri ce­lor mai usurei la minte. Dracii nu stiu nimic din cele viitoare dintr-o cunostinta de mai dinainte. Caci si doftorii pot sa ne spuna moartea de mai inainte. Ei se prefac adeseori in ingeri de lumina si in chipuri de mucenici si ne arata pe aceia venind la noi, in visuri. Iar cand ne desteptam, ne scu­funda in mandrie si bucurie. Dar acesta sa-ti fie semnul inselaciunii. Caci ingerii ne arata osande, si judecati, si despartiri. Iar o data treziti, ne fac sa tremuram si sa ne intristam. Cand incepem sa credem in vis dracilor, ei isi bat joc de noi si cand suntem treji. Cel ce crede visurilor e cu totul ne­incercat. Iar cel ce nu crede nici unora e filosof. Crede numai celor ce-ti vestesc tie osanda vesnica si judecata. Dar daca acestea iti pricinuiesc deznadejdea, si ele sunt de la dracul. (Sfantul Ioan Scararul)

[4] Am avut ocazia sa-l intreb pe Parintele Cleopa Ilie in anul 1995 despre cartea Parintelui Sofronie Vom vedea pe Dumnezeu precum este (aparuse atunci la editura Adonai). Parintele Cleopa mi-a raspuns: Da, Parintele So­fronie a avut experienta Luminii Necreate. Eu daca as avea urmatoarea vedenie poate m-as mantui: „ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea este pururi” (Psalmul 50). (n.n.)

[5]Daca doresti sa vezi ingeri esti intr-o mare inselare, nu ai nici un merit, nu inseamna nimic. Dar a-ti vedea pacatele inseamna ca te asemeni cu Hristos si cu sfintii. Ingerii nu se arata fiindca vrei tu, poate nici nu-i un inger bun… Se spune ca un frate a vazut in chilie pe satana prefacandu-se in chipul lui Hristos. Si «hristos» ii zice: «Eu sunt hristos, inchina-te mie!». Iar el a raspuns: «Toata viata m-am inchinat lui Hristos. Cine esti tu de nu stii?». Si satana a disparut. Deci cine vrea sa vada e slab, ci­ne doreste sa traiasca prin credinta este un traitor autentic.” (Arhimandri­tul Arsenie Papacioc)

(din: “Ortodoxia, viata noastra in Hristos“, antologie realizata de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Sophia, Bucuresti, 2007)

Legaturi:

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Despre inselare, Parintele Sofronie Saharov, Parinti athoniti contemporani, Razboiul nevazut, Sfantul Siluan Athonitul, Sfinti Parinti recenti, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

40 Commentarii la “ATENTIE LA VISE SI VEDENII, MAI ALES CAND SE ADEVERESC SAU AU CHIP BUN! Invataturi si pilde esentiale pentru lepadarea INSELARILOR SUBTILE: “Vrajmasul da sufletului o anumita dulceata ameste­cata cu slava desarta”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Am si eu o problema cu visele. De cand sunt copil, sunt chinuita in vis de demon. Ba i-am vazut fata adevarata, ba mi-a aparut sub forma unui om si asta noapte de noapte uneori. Eu dormeam cu mama mea in camera si se facea uneori sa ma intoarceam la ea si o vedeam in pat, dar cand intorcea capul, era fata de demon..oribil. Acum cativa ani, mi-a aparut in somn sub forma unui om care voia sa dea mana cu mine, Stiam cine este si am refuzat. Dupa un timp in care incerca sa ma convinga si se tinea dupa mine, la un moment dat mi-a zis “te las in pace, esti prea puternica”. De atunci nu am mai avut probleme pana de curand cand am avut vise urate, pe unele nu mi le aminteam dar ma trezeam cu frica in mine. Cel mai rau. singura acasa intr-o noapte (sotul la munca), am visat ca sotul meu a intrat in casa si a venit in camera. Eu l-am intrebat ce cauta acasa la ora asta si nu mi-a raspuns. Atunci mi-am dat seama cine este si am sarit asupra lui, l-am pus la pamant si am inceput sa-l bat cu toata puterea. El doar radea zeflemitor. M-am trezit rapid. Acum o saptamana, am visat ca intrasem in casa parintilor mei sa iau ceva si eram singura. Deodata am simtit o prezenta malefica si mi-a aparut iar in chipul sotului meu. I-am zis ca stiu cine este si el zambea. M-am rugat in somn si m-am trezit cu o teama imensa. Oare ma vor lasa vreodata in pace ? Probabil trebuie sa ma spovedesc (nu am facut-o de peste 10 ani) dar parca mereu ceva ma retine. Cred in Dumnezeu din tot sufletul meu si simt ca este mereu acolo pentru mine sa ma ajute cand am nevoie de El, dar as dori sa inceteze astfel de vise.

  2. @ Irina:

    Va spovediti? Vor trece cu spovedanie curata, impartasanie si, eventual, si cu Sf. Maslu.

  3. @ admin: nu, nu m-am spovedit de peste 10 ani. Am avut o experienta neplacuta si nu am mai facut-o. Mereu imi zic ca ma voi duce sa vorbesc cu un preot despre toate lucrurile astea dar mereu parca ma retine ceva. I-am mai povestit si sotului meu care ma crede dar parca nu in totalitate pentru ca probabil nu a trecut niciodata prin asta (a avut si el o perioada cand visa demoni, cand stateam impreuna in chirie intr-un apartament unde s-au intamplat lucuri urate dar atat). Ma rog in fiecare zi, am inceput sa schimb anumite lucruri chiar. De pilda nu cred in superstitii de nici un fel, dar de pilda am fost invatata de mic copil ca pentru deochi sa spun un descantec care nu este foarte dragut. Am renuntat definitiv sa fac asta. Plus ca la varsta de 5 ani, la nunta parintilor mei, am fost deocheata foarte rau si mi-am pierdut constiinta. Parintii si invitatii au reusit atunci cu chiu cu vai sa ma trezeasca cu niste descantece si ritualuri (ceva cu cutit si oase la pragul usii de la intrare). Ma gandesc daca nu cumva si aceste lucruri din copilarie au deschis anumite usi ca sa zic asa..

  4. @ Irina:

    Este foarte posibil, dar si pacatele nespovedite dau acest prilej, iar Dumnezeu ingaduie atacurile si ca sa ne cheme sa-L cautam pe El, fiindca numai la El gasim izbavire si tamaduire de atacurile duhurilor necurate. Domnul sa va ajute! Gasiti un preot in care sa aveti incredere si nu mai amanati. Mai bine nu mai ziceti, dar faceti. Retinerile sunt de la acelasi care va viziteaza si vise… Si da, nu va asteptati ca cei care nu au avut aceleasi experiente sa va creada.

  5. Irina, credincioșii, creștinii te vor crede. Și te cred.
    Lasă orice altceva și mergi de te spovedește în amănunțime la un preot al lui Hristos. Poate găsești o mănăstire în apropiere sau un schit – ortodoxe. Mergi cu încredere în Domnul, care este împreună-călător cu noi până la sfârșitul veacului.

    Asupra sufletului spovedit și pocăit, împărtășit și grijului cu mântuirea sa, duhurile necurate nu au putere de vătămare.

    Când am ajuns, cu mila Domnului, anul trecut, să trăiesc două săptămâni, de Învierea Domnului, la Mănăstirea Sfântului Sava din Valea Judecății, de lângă Marea Moartă am cunoscut acolo un român care lucra de mulți ani prin țările orientului. Era botezat catolic (care nu este botez în numele Sfintei Treimi).
    Și acel om nu se mai odihnise noaptea de ani și ani de zile. Iar atunci când l-am cunoscut eu (și cei cu care am fost acolo), acela stătea de la începutul Postului Mare într-o chilie, în mănăstire. Participa la toate slujbele și la Sfânta Liturghie (atât cât e voie pentru catehumeni) – și asta doar în pronaos.
    Și omul ne-a povestit că de o vreme în fiecare noapte veneau și-l băteau dracii. Adică îl băteau nevăzut, dar îl lăsau plin de vânătăi și dureri. Și părinții l-au primit acolo și i-au dat o chilie. Omul venise acolo după multe căutări prin Ierusalim și după o vreme decisese că Ortodoxia e singura Biserică și singura în care omul primește izbăvire – și s-a hotărât să se boteze. Părinții i-au dat perioada Postului Mare de pregătire.
    Aveam perete comun la chilii și uneori ne povestea prin ce trecuse și încă trecea. Nici nu mai știa de când nu dormise mai mult de jumătate de oră sau o oră cel mult pe noapte – și atunci era adesea bătut de draci. Era un Părinte ieromonah român venit din Sfântul Munte, care stătea cu el și-i citea cugaciuni noaptea, că să-i ușureze suferința. Și acel Părinte știe toate acestea.
    Ei, acel frate s-a botezat și a intrat în Biserica lui Hristos în a doua zi de Paști, anul trecut, în 2015 – cu mila Domnului. În chiar acea seară a fost pentru prima dată, după ani de zile, când s-a putut odihni și când nu a mai fost bătut de vrăjmaș.
    Asta am văzut-o cu ochii mei. Și asemenea toți frații și părinții care am fost atunci acolo, din mila Domnului.

    Așa a scăpat: a dorit botezul, s-a pregătit cu sfatul duhovnicului, s-a spovedit, s-a botezat și s-a împărtășit cu Preasfintele Taine ale lui Hristos, Domnul.

    Slavă lui Dumnezeu pentru toate !

    Nu zăbovi deci. Domnul și Maica Domnului să îți ajute, Irina !

  6. irina,
    Sfantul Teofan de Poltava, cunoscut ca duhovnic al familiei Tarului Nicolae, avea o problema asemanatoare cu a dvs. Cu siguranta va va fi de folos sa cititi aceasta carte:
    http://www.librariaortodoxia.ro/carti-ortodoxe/epistole-arhiepiscopul-teofan-de-poltava_2153
    Din experienta mea, va spun ca nu e bine sa va intrebati de ce se intampla. Daca Dumnezeu vrea sa aflati, il va lumina pe parintele duhovnicesc si va va spune. Cel mai de folos va este sa credeti ca sunteti singura vinovata, asta insemnand smerenie, ceea ce nu suporta diavolul.
    Sfintii Parinti ai Bisericii ne povatuiesc sa nu intram in vorba cu diavolii si nici sa ii “urechem” in vreun fel. Este exact ceea ce isi doresc si ei. Va ajuta foarte mult sa pomeniti cat mai des (ar fi bine in tot timpul) numele Domnului IIsus Hristos sau al Maicii Domnului. Nici aceasta nu sufera diavolul. Ajuta mult si insemnarea cu semnul Sfintei Cruci, dar asta nu prea se poate in timp ce esti atacat, pentru ca, din cauza fricii, trupul este ca si paralizat.
    Maica Domnului sa va ocroteasca!

  7. @Lucian-Octavian Anghel

    Va multumesc din suflet ! O sa caut cat mai repede un duhovnic pentru ca nu am si o sa fac asta. Pentru ca nu mai pot ca uneori zi de zi, sa simt ca e cineva in spatele meu si ma urmareste la tot pasul. Uneori simt si asta, de parca as avea niste ochi atintiti asupra mea incontinuu

  8. Pentru Robert, daca mai esti pe aici,
    Si pentru toti care iubiti poezia,

    poezia unui om plin de Duh Sfant, nu stiu cat va mai ramanea printre noi acest ultim poet al temnitelor comuniste:

    http://ortodoxiatinerilor.ro/poetii-inchisorilor/20875-prefacere-de-demostene-andronescu

  9. Domnului să-I mulțumim și Preacuratei Maicii Sale !

  10. Abia acum am vazut ca poezia “Prefacere” este si pe site.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/12/04/demostene-andronescu-a-implinit-83-de-ani-prefacerea/

    Despre ea poetul spune ca este prima poezie scrisa in inchisoare. Cerea prin Morse poezia Elohim si nu venea. Atunci, un camarad de inchisoare ii spune sa nu mai bata la usi straine ci sa scrie el, ca-l stia cu talent din liceu. Asa a aparut minunata poezie, balsam duhovnicesc.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate