Pericolul legaturii cu duhurile cazute sau: “Cu uimire si infricosare” despre “USURATATEA CU CARE ‘CRESTINII’ DE ASTAZI SE INCRED IN VEDENII SI ARATARI

10-11-2011 Sublinieri

“Însuşirea creştină neabătută, de neîncredere în gândurile şi simţirile cele „bune”, li s-a făcut lor cu totul străină. Ca urmare, experienţele „spirituale” şi arătările duhurilor sunt poate mai obişnuite astăzi decât în oricare altă vreme a veacurilor creştine şi omenirea lesne-încrezătoare este pregătită să primească teoria „new age” a minunilor spirituale, sau o „nouă pogorâre a Duhului Sfânt”, pentru a lămuri acest fapt. Omenirea s-a împuţinat atât de mult duhovniceşte, socotindu-se „creştină” chiar în vreme ce se pregăteşte pentru veacul „minunilor” drăceşti, care reprezintă un semn al vremurilor de pe urmă”.

PARINTELE SERAFIM ROSE:

Salasul din vazduh al duhurilor

“Pentru a înţelege care este sălaşul în care intră sufletul după moarte, trebuie să-l socotim întru toată alcătuirea firii omeneşti. Va trebui să cunoaştem firea omului înainte de căderea lui, schimbările care s-au săvârşit după cădere, şi înţelegerea pe care o are omul pentru a intra în legătură cu fiinţele cele duhovniceşti.

Poate că cea mai scurtă expunere despre aceste subiecte, trebuie să se afle în aceeaşi carte a Episcopului Ignatie Brianceaninov, despre care am mai vorbit, şi în care se găseşte învăţătura ortodoxă despre îngeri (vol. III al colecţiei). Episcopul Ignatie scrie un capitol al cărţii despre „simţirea duhurilor” – adică, despre arătările îngereşti şi diavoleşti care se arată oamenilor. În cele ce urmează, vom cita acest capitol, care prezintă învăţătura ortodoxă, aşternută pe hârtie cu dreptate şi întru adevăr, de către unul dintre marii părinţi ortodocşi ai vremurilor moderne.

1. Firea cea dintâi a omului

Înainte de căderea omului, trupul său era nemuritor, străin de neputinţe, străin de urâciune şi de greutăţile de acum, nu cunoştea păcatul şi simţirile trupeşti, care acum i se par lui, fireşti (Sf. Macarie cel Mare, Omilia 4).

Simţirile sale erau fără de asemănare, cu mult mai alese, lucrarea lor era fără de asemănare mai largă şi în întregime slobodă. Fiind îmbrăcat cu un astfel de trup, cu astfel de simţuri, omului i-a stat în putinţă să perceapă duhurile, pe a căror treaptă se afla omul însuşi, prin sufletul lui. Omului îi stătea în putinţă să vorbească cu aceste duhuri, să aibă acea vedenie dumnezeiască şi să vorbească cu Dumnezeu, lucru care stă în firea duhurilor sfinte. Trupul sfânt al omului nu era o piedică pentru aceasta, el nu despărţea omul de lumea duhurilor. Îmbrăcat într-un astfel de trup, omul avea putinţa de a vieţui în rai, în care acum numai sfinţilor le stă în putinţă să sălăşluiască, şi numai cu sufletele lor, iar numai după înviere se vor înălţa şi trupurile care se vor uni cu sufletele lor. În zilele acelea, aceste trupuri vor lăsa în mormânt întinarea pe care şi-au luat-o asupră-le după cădere; în zilele acelea se vor înduhovnici, şi chiar se vor face duhuri după grăirea Sfântului Macarie cel Mare (Omilia 6; cap. 13), şi vor arăta în ei înşişi aceste însuşiri, care le-au fost date la zidirea lor. În zilele acelea, oamenii vor intra din nou în rândul duhurilor sfinte şi se vor afla în legătură deschisă cu ele. Putem vedea chipul trupului, care va fi deodată atât trup, cât şi duh, în trupul Domnului nostru Iisus Hristos după înălţarea Lui.

2. Căderea omului

Prin cădere, atât sufletul, cât şi trupul omului s-au schimbat. În înţeles mărginit, căderea era de asemenea o moarte pentru ei. Ceea ce vedem şi numim moarte este, într-un înţeles mai profund, numai despărţirea sufletului de trup, amândouă fuseseră deja mai înainte osândite la moarte, prin moarte veşnică! Neputinţele trupului nostru, înrobirea lui faţă de lucrarea potrivnică a feluritelor materii din lumea materială, starea lui de învârtoşare, alcătuiesc urmările căderii. Din pricina căderii, trupul nostru a intrat în acelaşi rând cu trupurile animalelor; el are o viaţă care este asemenea firii lui căzute. Trupul slujeşte sufletului ca închisoare şi mormânt.

Aceste cuvinte pe care le-am folosit noi sunt tari. Dar chiar şi aşa, ele nu arată în chip potrivit pogorârea trupului nostru din înălţimea stării duhovniceşti la starea trupească. Omul trebuie să se curăţească prin pocăinţă adâncă, omul trebuie să simtă cel puţin până la o anumită treaptă libertatea şi înălţimea stării duhovniceşti pentru a dobândi o înţelegere a stării de stricăciune a trupului nostru, condiţia morţii lui pricinuită de înstrăinarea de Dumnezeu.

În această stare de moarte, din pricina învârtoşării prea mari, simţurile trupeşti sunt neputincioase de a intra în legătură cu duhurile, oamenii nu le văd, nu le aud, nu le simt. Astfel, securea tocită nu se mai poate folosi potrivit menirii sale. Duhurile sfinte ocolesc legătura cu oamenii care nu se învrednicesc de o asemenea legătură; în vreme ce duhurile căzute, care ne-au tras în căderea lor, s-au amestecat cu noi şi, fiindcă ne prind în strânsoare cu mai multă lesniciune, se străduiesc să se facă nevăzute pentru noi, atât ele însele, cât şi legăturile lor. Şi atunci când ele se descoperă, o fac pentru a-şi întări stăpânirea asupra noastră.

Noi toţi cei care suntem robi ai păcatului, trebuie să pricepem că legătura cu sfinţii îngeri este nefirească pentru noi, din pricina înstrăinării noastre de ei, prin cădere; pentru aceeaşi pricină este firească pentru noi legătura cu duhurile căzute, pe a căror treaptă ne aşezăm cu sufletul nostru; căci duhurile care se arată prin simţuri oamenilor care se află într-o stare de păcat şi cădere, sunt draci şi nici pe departe nu sunt sfinţi îngeri. ’Sufletul întinat’, zice Sf. Isaac Sirul, ’nu intră în sălaş curat şi nu se aşează laolaltă cu duhurile sfinte’ (Omilia 74). Sfinţii îngeri se arată numai oamenilor sfinţi care au refăcut legătura cu Dumnezeu şi cu îngerii Lui, printr-o viaţă sfântă”.

3. Legătura cu duhurile căzute

„Deşi în arătările lor înaintea oamenilor, dracii îşi iau de obicei înfăţişare de îngeri de lumină pentru a amăgi mai uşor, deşi ei se străduiesc uneori să lămurească oamenii că sunt suflete omeneşti şi nu draci (acest chip de înşelare de acum, reprezintă o oarecare modă printre draci, din pricina unei aplecări oarecare a oamenilor din zilele noastre, de a crede în aceasta); chiar dacă ei prevăd uneori viitorul; şi chiar dacă descoperă taine – chiar şi aşa, oamenii nu trebuie să creadă în ei cu nici un chip. Ei amestecă adevărul cu minciuna; adevărul este folosit numai atunci când au nevoie de o înşelare mai prielnică. Satan se schimbă într-un înger de lumină, şi slujitorii lui în slujitori ai dreptăţii, a spus Sf. Apostol Pavel” (II Cor. 11, 14-15) (Episcopul Ignatie, Opere complete, vol. III, pag. 7-9).

Toţi oamenii trebuie să ne ţinem departe de aceste duhuri şi pentru nici o pricină să nu avem încredere, atunci când ele se ivesc prin simţiri, nici să nu începem să vorbim cu ele, nici să nu le dăm vreun fel de atenţie, să cunoaştem că arătarea lor este cea mai mare şi mai primejdioasă ispită. Când vine o astfel de ispită, omul trebuie să-şi îndrepte mintea şi inima către Dumnezeu, cu o rugăciune pentru milă şi pentru scăparea de ispită. Dorinţa de a vedea duhuri, iscodirea de a descoperi ceva despre ele şi de la ele, este un semn al celei mai mari nebunii, şi este necunoaşterea totală a tradiţiilor Bisericii Ortodoxe cu privire la morală şi la viaţa lucrătoare. Cunoaşterea duhurilor se dobândeşte în chip mai deosebit decât chipul în care socoteşte cel care trece printr-o asemenea împrejurare şi este lipsit de experienţă şi este plin de uşurătate. Vorbirea deschisă cu duhurile este cea mai mare nenorocire pentru cei lipsiţi de experienţă, sau le slujeşte ca pricină pentru cele mai mari nenorociri.

Scriitorul de insuflare dumnezeiască a cărţii Facerea, spune că după căderea celor dintâi oameni, Dumnezeu, în rostirea osândei asupra lor, înainte de izgonirea lor din rai, a făcut pentru ei haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele (Facerea 3, 21). Hainele de piele, aşa cum desluşesc Sfinţii Părinţi, (Sf. Ioan Damaschin, Arătarea cea adevărată a credinţei ortodoxe, Cartea 3, cap. 1), semnifică trupul omului de pe treapta de jos care, la cădere, s-a făcut stricăcios; el şi-a pierdut subţirimea şi firea duhovnicească şi a primit starea învârtoşată de acum. Deşi pricina cea dintâi pentru această schimbare a fost căderea, totuşi schimbarea s-a făcut sub înrâurirea Ziditorului Atotputernic, în mila Lui de negrăit pentru noi, şi pentru marele bine al nostru. Printre celelalte urmări de folos pentru noi, care vin din starea în care se află trupul nostru acum, ar trebui să arătăm una: prin învârtoşarea trupului nostru ne-am făcut neputincioşi să simţim duhurile, în al căror sălaş am căzut … Înţelepciunea şi bunătatea lui Dumnezeu a aşezat o piedică între oamenii izgoniţi din rai pe pământ şi duhurile care fuseseră izgonite pe pământ din cer; această piedică este materialitatea grosolană a trupului omenesc. Astfel lucrează ocârmuitorii pământeşti care îi despart pe făcătorii de rele, de lume, prin zidul unei închisori, ca nu cumva ei să pricinuiască rău acestor oameni, după propria lor dorire şi să strice şi alţi oameni (Sf. Ioan Casian, Convorbirea 8, cap. 12). Duhurile căzute lucrează asupra oamenilor, aducându-le gânduri şi simţiri pline de păcat; dar foarte puţini oameni ajung să vadă duhurile” (Episcopul Ignatie, op. cit. pag. 11-12).

„Sufletul, îmbrăcat în trup, împrejmuit şi despărţit prin acesta de lumea duhurilor, cunoaşte cu încetul, şi dobândeşte dreapta judecată de a deosebi binele de rău, prin cercetarea legii lui Dumnezeu, sau, ceea ce este acelaşi lucru, prin cercetarea creştinismului (Evrei 5, 14). Atunci îi este îngăduită vederea duhovnicească a duhurilor, şi dacă aceasta se face după rânduiala lui Dumnezeu, care îl călăuzeşte, de acum încolo, amăgirea şi înşelarea sunt cu mult mai puţin primejdioase, aducând ca folos experienţa şi cunoaşterea.

La despărţirea sufletului de trup prin moartea cea văzută, intrăm din nou în rândul şi în lumea duhurilor. De aici, este limpede că pentru o intrare potrivită în lumea duhurilor, este foarte trebuincioasă buna cunoaştere a legii lui Dumnezeu, la vremea cea bine socotită, că tocmai pentru această cunoaştere El a hotărât o vreme oarecare pentru fiecare om în parte, pentru pelerinajul său pe pământ. Acest pelerinaj se numeşte viaţă pământească.”

4. Deschiderea simţurilor

„Oamenii capătă putinţa de a vedea duhurile printr-o subţiere a simţurilor, care se săvârşeşte în chip nevăzut şi nedesluşit pentru om. El numai observă că deodată a început să vadă ceea ce înainte de aceasta nu vedea, şi ceea ce alţii nu văd; şi începe să audă ceea ce înainte de aceasta nu auzea. Pentru cei care cunosc o astfel de subţiere a simţurilor în lăuntrul lor, este foarte simplu şi firesc, chiar dacă acesta este un lucru de nepriceput pentru ei şi pentru alţii. Pentru cei care nu au cunoscut o astfel de subţiere, este uimitor şi de nepriceput. În acelaşi chip, este cunoscut tuturor că oamenii se pot cufunda în somn; dar ce fel de fenomen este somnul, şi în ce chip, nevăzut nouă, trecem de la starea de veghe la starea de somn, şi la uitarea de sine – aceasta rămâne o taină pentru noi.

Subţierea simţurilor prin care omul intră în legătură cu fiinţele din lumea nevăzută este numită în Sfânta Scriptură deschiderea simţurilor. Scriptura spune: Atunci a deschis Domnul ochii lui Valaam şi acesta a văzut pe îngerul Domnului, care stătea în mijlocul drumului cu sabia ridicată în mână (Numerii 22, 31). Fiind împresurat de potrivnici, proorocul Elisei, pentru a-l linişti pe slujitorul său cel înfricoşat, s-a rugat şi a zis: „Doamne, deschide-i ochii să vadă!” Şi a deschis Domnul ochii slujitorului şi acesta a văzut că tot muntele era plin de cai şi de care de foc împrejurul lui Elisei (IV Regi 6, 17)” (vezi şi Luca 24, 16-31).

„În locurile citate din Sfânta Scriptură, se vede limpede că mădularele trupului slujesc drept uşi şi porţi spre cămara lăuntrică în care sălăşluieşte sufletul, şi că aceste porţi sunt deschise şi închise la porunca lui Dumnezeu. În chipul cel mai înţelept şi milostiv, aceste porţi rămân mereu închise în oamenii căzuţi, ca nu cumva vrăjmaşii noştri juruiţi, duhurile căzute, să se năpustească asupra noastră şi să ne ducă la pierzare. Această măsură este cu mult mai însemnată prin aceea că noi, după cădere, ne aflăm în sălaşul duhurilor căzute, împresuraţi de acestea, înrobiţi de ele. Fiind cu totul neputincioase de a intra în lăuntrul nostru, ele ni se fac cunoscute din afară, pricinuind felurite gânduri şi închipuiri spurcate, şi prin aceasta aprinzând sufletul neştiutor la vorbirea cu ele. Omului nu-i este îngăduit să pună oprelişte purtării de grijă a lui Dumnezeu şi prin mijloacele sale proprii (prin îngăduirea lui Dumnezeu, iar nu prin voia Lui), să-şi deschidă simţurile şi să intre în legătură văzută cu duhurile. Dar tocmai aşa se întâmplă. Este limpede că, prin propriile sale mijloace, omul poate să intre în legătură numai cu duhurile cele căzute. Nu este obişnuit sfinţilor îngeri să ia parte la ceva ce nu este după voia lui Dumnezeu, ceva ce nu-I este bine plăcut lui Dumnezeu …

Ce-i atrage pe oameni să intre în legătură deschisă cu duhurile? Oamenii care au o minte luminată şi nu cunosc creştinismul în lucrare, sunt atraşi din iscodire, din neştiinţă, din necredinţă, fără a pricepe că intrând într-o astfel de legătură, îşi pot pricinui lor înşişi cel mai mare rău” (pag. 13-14).

„Socotirea că, cunoaşterea duhurilor cu ajutorul simţurilor are ceva de o aleasă însemnătate este greşită. Aflarea duhurilor numai cu simţurile, fără cunoaşterea cea duhovnicească, nu aduce înţelegerea cea dreaptă a duhurilor; ea aduce numai o înţelegere a lor pe din afară. Aflarea cu simţurile poate plăsmui cu mare lesniciune socotinţele cele mai greşite, şi cu adevărat, cel mai adesea, aceasta se întâmplă celor fără experienţă şi celor stricaţi de slava deşartă şi de mărirea de sine. Cunoaşterea duhovnicească a duhurilor se dobândeşte numai de către creştinii adevăraţi, în vreme ce oamenilor care duc cea mai desfrânată viaţă, le stă în putinţă să le cunoască cu simţurile … Sunt puţini oameni cărora le stă în putinţă aceasta prin alcătuirea lor firească, şi duhurile se arată înaintea puţinor oameni într-o împrejurare oarecare din viaţa lor. În ultimele două împrejurări, omul nu este de osândit, dar el trebuie să se ostenească din toate puterile ca să iasă din această stare, care este foarte primejdioasă. În vremurile noastre, mulţi oameni cutează a intra în legătură cu duhurile căzute prin mijlocirea magnetismului (spiritismului), în care vin de obicei duhurile căzute în chipul îngerilor de lumină, şi amăgesc şi înşeală cu ajutorul feluritelor poveşti neobişnuite, amestecând adevărul cu minciuna. Acestea pricinuiesc pururea mare tulburare sufletului şi chiar minţii” (pag. 19).

„Oamenii care văd duhuri, chiar sfinţi îngeri, prin mijlocirea simţurilor, nu ar trebui să-şi facă nici un fel de închipuiri despre ei înşişi: numai singură această simţire, nu este mărturie, oricare ar fi vrednicia celor care simt, pentru că nu numai oamenii stricăcioşi sunt în stare de aceasta, ci chiar şi animalele fără de judecată (Numerii 22, 23)” (pag. 21).

5. Primejdia legăturii cu duhurile

„Oamenilor care nu au cunoaşterea cea duhovnicească, vederea duhurilor cu ochii cei trupeşti le aduce pururea stricăciune, uneori mai mare, alteori mai mică. Aici, pe pământ, chipurile adevărului sunt amestecate cu chipuri ale minciunii (Sf. Isaac Sirul, Omilia 2), tot aşa cum într-o ţară binele este amestecat cu răul la un loc, tot aşa cum se întâmplă pe tărâmul alunecării îngerilor căzuţi şi al oamenilor căzuţi” (pag. 23).

„Omul care află duhurile cu simţurile poate fi înşelat cu lesniciune către a lui stricăciune şi pierzare. Dacă, în simţirea duhurilor, omul arată că are încredere în ele şi că nu le cunoaşte, acela va fi înşelat fără greş, va fi atras negreşit, acela va fi negreşit pecetluit cu pecetea înşelării, care nu este de priceput pentru cel gol de haina cunoaşterii, acela va fi pecetluit cu pecetea stricăciunii înfricoşătoare a duhului său; şi mai mult decât atât, putinţa îndreptării şi a mântuirii este adesea pierdută. Aceasta s-a întâmplat cu mulţi, foarte mulţi. S-a întâmplat nu numai cu păgânii, ai căror preoţi erau de cele mai multe ori în legătură nemijlocită cu dracii; s-a mai întâmplat nu numai cu mulţi creştini care nu cunosc tainele creştinismului şi din vreo pricină sau alta au intrat în legătură cu duhurile; s-a întâmplat cu mulţi ostenitori şi călugări care au aflat duhurile cu simţurile, fără să fi dobândit cunoaşterea duhovnicească a lor.

Intrarea dreaptă, după lege, în lumea duhurilor, este îngăduită numai de învăţătura şi lucrarea nevoinţei creştine. Toate celelalte mijloace sunt în afara legii şi oamenii trebuie să se lepede de ele căci sunt netrebnice şi primejdioase. Numai Dumnezeu este Cel Care îl duce pe ostaşul cel adevărat al lui Hristos, la cunoaşterea duhurilor. Când Dumnezeu călăuzeşte, nălucirile adevărului, în care se ascunde minciuna, se despart de adevăr; atunci i se dă ostenitorului, înainte de toate, cunoaşterea cea duhovnicească a duhurilor, descoperindu-i-se în amănunt şi cu hotărâre, însuşirile acestor duhuri. Numai după aceasta, unor sihaştri oarecare, li se îngăduie cunoaşterea duhurilor cu ajutorul simţurilor, prin care se întregeşte cunoaşterea lor primită prin duh” (pag. 24).

6. Câteva sfaturi practice

Din cuvântarea Sfântului Antonie, care se află în Viaţa sa scrisă de Sf. Atanasie (despre care s-a pomenit deja mai sus, ca izvor de căpetenie al cunoaşterii noastre despre lucrarea dracilor), Episcopul Ignatie primeşte sfaturi lucrătoare pentru ostenitorii creştini, despre cum să se socotească aceştia pentru cunoaşterea duhurilor cu ajutorul simţurilor, dacă s-ar întâmpla ca acelea să i se arate vreunuia. Acest lucru este de cea mai mare însemnătate pentru toţi cei care doresc să ducă o viaţă duhovnicească cu adevărat creştină în zilele noastre, când (pentru pricinile pe care vom încerca să le lămurim mai jos) aflarea duhurilor cu ajutorul simţurilor a ajuns să fie cu mult mai obişnuită decât până acum. Sf. Antonie ne învaţă:

Trebuie să cunoaşteţi următoarele pentru ocrotirea voastră. Când se arată oarecare chip de vedenie, nu vă înfricoşaţi. Ci, oricare chip de vedenie s-ar arăta, mai înainte de toate întrebaţi bărbăteşte: ‘Cine eşti şi de unde vii?’ Dacă este o lucrare a sfinţilor, ei vă vor aduce pace şi vor schimba frica voastră întru bucurie. Dar dacă este o arătare drăcească, când află hotărâre în sufletul vostru, acela îndată se va cutremura, căci întrebarea slujeşte ca semn al sufletului celui întărit. Punând o întrebare ca aceasta, Iosua, fiul lui Navi, s-a lămurit de adevăr (Iosua 5, 13), şi potrivnicul nu s-a ascuns de Daniel (Daniel 10, 20)”.

(Episcopul Ignatie op. cit. pag. 43-44; Viaţa Sf. Antonie, ediţia englezească a colecţiei Eastern Orthodox Books, pag. 29).

După ce povesteşte despre chipul în care, chiar şi Sf. Simeon Stâlpnicul a fost oarecând aproape biruit de către un oarecare drac, care i s-a arătat lui în chip de înger, într-un car de foc (Vieţile sfinţilor, 1 septembrie), Episcopul Ignatie îi atenţionează pe creştinii ortodocşi de astăzi:

„Dacă sfinţii s-au aflat într-o primejdie ca aceea, de a fi înşelaţi de duhurile cele rele, această primejdie este şi mai înfricoşătoare pentru noi. Dacă sfinţii nu-i cunosc întotdeauna pe draci, care li s-au arătat lor în chipul sfinţilor şi al lui Hristos, cum este cu putinţă să socotim că noi îi vom cunoaşte fără să ne înşelăm? Singurul mijloc de scăpare din faţa acestor duhuri este să alungăm cu desăvârşire aflarea lor şi vorbirea cu ele, dându-ne seama că noi suntem nepotriviţi pentru asemnea vedere şi vorbire.

Învăţătorii sfinţi ai războiului duhovnicesc … poruncesc ostenitorilor cucernici să nu se încreadă în nici un fel de chip ori vedenie dacă s-ar arăta pe neaşteptate, nici să nu se pornească a vorbi cu duhurile acelea, nici să nu le dea nici un fel de atenţie. Ei poruncesc că în vremea unor asemenea arătări, omul trebuie să se păzească însemnându-se cu semnul crucii, să închidă ochii, şi cu conştiinţa neclintită a unuia ce este nevrednic şi nepotrivit de a vedea duhuri sfinte, să-L roage stăruitor pe Dumnezeu să ne ocrotească pe noi de toate cursele şi înşelările care sunt pornite cu vicleşug asupra oamenilor de către duhurile cele rele” (pag. 45-46).

Mai mult, Episcopul Ignatie îl citează pe Sf. Grigorie Sinaitul:

Cu nici un chip să nu primiţi în lăuntrul ori în afara voastră, dacă vedeţi ceva cu ochii ori cu mintea, fie că este chip al lui Hristos sau al vreunui înger, sau sfânt, sau dacă s-ar plăsmui ori înfăţişa în minte vreo lumină prin lucrarea închipuirii. Căci prin fire îi este prea obişnuit minţii să se lase în voia închipuirilor, şi cu uşurinţă alcătuieşte chipurile pe care le doreşte. Acest lucru este obişnuit celor ce nu-şi poartă de grijă cu dreptate, şi prin aceasta ei singuri se păgubesc(pag. 47-49).

Concluzii

În concluzie, Episcopul Ignatie ne învaţă:

„Singura intrare dreaptă în lumea duhurilor este învăţătura creştină şi punerea întru lucrare a nevoinţei creştine. Singura cunoaştere dreaptă a duhurilor este urcuşul duhovnicesc şi desăvârşirea creştină” (pag. 53).

“Când vine vremea rânduită de Unul Dumnezeu şi care numai de El este ştiută, vom intra fără greş în lumea duhurilor. Vremea aceea nu este departe de fiecare dintre noi. Fie ca Atotbunul Dumnezeu să ne îngăduiască să ne petrecem viaţa pământească în asemenea chip, ca de-a lungul zilelor vieţii noastre să avem oprită legătura cu duhurile cele căzute şi să putem intra în legătură cu duhurile cele sfinte, aşa încât, pe această temelie, când vom ieşi din trup, să ne putem număra în rândul duhurilor celor sfinte, iar nu al celor căzute!” (pag. 67).

Învăţătura Episcopului Ignatie Brianceaninov, scrisă cu peste o sută de ani în urmă, ar fi putut foarte bine să fie scrisă şi astăzi, prezentând cu atâta limpezime ispitele duhovniceşti ale vremurilor noastre, când „porţile simţirii(pentru a folosi expresia popularizată de către un lucrător în acest domeniu, Aldous Huxley) au fost deschise în oameni, într-o măsură nevisată în vremea Episcopului Ignatie.

Aceste cuvinte nu mai au nevoie de nici un comentariu. Cititorul cu bun simţ, poate că deja a început să le pună întru lucrare în experienţele de „după moarte” pe care le-am înfăţişat în aceste pagini şi aşa a început să-şi dea seama de primejdia îngrozitoare a acestor experienţe pentru sufletul omului. Cine cunoaşte această învăţătură ortodoxă nu poate decât să socotească cu uimire şi înfricoşare uşurătatea cu care „creştinii” de astăzi se încred în vedenii şi arătări, care ajung acum să fie atât de obişnuite. Pricina acestei necunoaşteri este limpede: romano-catolicismul şi protestantismul, desprinse de veacuri de învăţătura ortodoxă şi de rânduiala vieţii duhovniceşti, au pierdut toată iscusinţa pentru dreapta socoteală limpede asupra duhurilor. Însuşirea creştină neabătută, de neîncredere în gândurile şi simţirile cele „bune”, li s-a făcut lor cu totul străină. Ca urmare, experienţele „spirituale” şi arătările duhurilor sunt poate mai obişnuite astăzi decât în oricare altă vreme a veacurilor creştine şi omenirea lesne-încrezătoare este pregătită să primească teoria „new age” a minunilor spirituale, sau o „nouă pogorâre a Duhului Sfânt”, pentru a lămuri acest fapt. Omenirea s-a împuţinat atât de mult duhovniceşte, socotindu-se „creştină” chiar în vreme ce se pregăteşte pentru veacul „minunilor” drăceşti, care reprezintă un semn al vremurilor de pe urmă (Apocalipsa 16, 14).

Trebuie să adăugăm că înşişi creştinii ortodocşi, în vreme ce se află teoretic întru cunoaşterea adevăratei învăţături creştine, arareori sunt conştienţi de aceasta, şi adesea sunt înşelaţi cu aceeaşi uşurinţă ca şi ne-ortodocşii. Este vremea ca această învăţătură să fie dobândită din nou de către aceia care au acest drept al întâilor născuţi!

Cei care istorisesc acum experienţele lor de „după moarte”, se vădesc a fi la fel de încrezători în experienţele lor, ca oricare alţii care s-au rătăcit în trecut. În toată literatura contemporană despre acest subiect, sunt foarte puţine situaţii în care o persoană socoteşte cu dreaptă judecată, că cel puţin o parte a experienţei ar putea să vină de la diavol. De bună seamă, cititorul ortodox îşi va pune această întrebare şi va încerca să priceapă aceste experienţe în lumina învăţăturii duhovniceşti a părinţilor şi a sfinţilor ortodocşi.

Acum trebuie să mergem mai departe şi să vedem ce anume se întâmplă cu sufletul, după învăţătura ortodoxă, când acesta părăseşte trupul la moarte şi intră în lumea duhurilor”.

(Ieromonah Serafim Rose, “Sufletul dupa moarte”, Editura Sophia, 2007)

Legaturi:

***

***

***

***

Din aceeasi carte:


Categorii

Despre inselare, Parintele Serafim Rose, Razboiul nevazut, Sfantul Ignatie Briancianinov, Sufletul dupa moarte

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “Pericolul legaturii cu duhurile cazute sau: “Cu uimire si infricosare” despre “USURATATEA CU CARE ‘CRESTINII’ DE ASTAZI SE INCRED IN VEDENII SI ARATARI

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Patriarhul Daniel critica OCULTISMUL CONTEMPORAN, raspandirea ASTROLOGIEI, MISTICILOR si TEHNICILOR ORIENTALE si curentele “NOILOR PSIHOLOGII” SPRITUALISTE centrate pe “realizarea sinelui”: “Magia şi vrăjitoria au ajuns să
  2. Pingback: PREDICI la praznicul SFINTILOR ARHANGHELI si AL TUTUROR PUTERILOR CERESTI. Lumea ingerilor si dorul dupa Cer | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: SUS SA AVEM INIMILE! Ce sunt ingerii? | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: SA STAM BINE, SA STAM… in RANDUIALA, in UNIRE si IN IUBIRE SLUJITOARE! – Predici audio la Sfintii Arhangheli si soborul puterilor ceresti | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: OMUL – ICOANA LUI DUMNEZEU: “Aceasta este valoarea pe care El ţi-o dă ție!”. De la Adam cel vechi la Noul Adam, Hristos sau DE LA RUSINEA GOLICIUNII LA RE-IMBRACAREA IN VESMANTUL DE HAR AL NEMURIRII | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: “Pazeste-ti casa de rau!” – CUM NE OCROTESC INGERII PAZITORI, CUM NE APARAM DE INGERII CAZUTI si CUM PUTEM INTRA SUB INFLUENTA DUHURILOR RELE? Cum sa vina harul si pacea asupra casei noastre? | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: MINCIUNILE ASTROLOGIEI SI ALE “KARMEI” explicate de PARINTELE CIPRIAN NEGREANU (video, text) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate