SLAVA LUI DUMNEZEU!
“Slava lui Dumnezeu! Slava lui Dumnezeu! Slava lui Dumnezeu! Pentru tot ce vad in mine insumi, in toti, in toate – slava lui Dumnezeu!
Dar ce vad in mine insumi? Vad pacat, pacat necontenit: vad necontenita calcare a preasfintelor porunci ale lui Dumnezeu, Ziditorul si Rascumparatorul meu. Si Dumnezeul meu vede pacatele mele, le vede pe toate, vede multimea lor fara de numar. Atunci cand eu, om, faptura marginita, care prin neputinta mea ma aseman cu iarba si floarea campului, privesc mai bine la pacatele mele, acestea ma umplu de groaza, atat prin multimea cat si prin felul lor.
Si pana acum Dumnezeu cauta cu indelunga rabdare la poticnirile mele! Pana acum nu ma da pierzarii pe care demult o merit si o chem! Nu se deschide sub mine pamantul, nu il inghite pe nelegiuitul ce il impovareaza! Cerul nu isi pogoara focul, nu-l arde pe calcatorul poruncilor ceresti! Apele nu ies din vistieriile lor, nu se napustesc asupra pacatosului care pacatuieste pe fata inaintea a toata zidirea, nu il rapesc, nu il ingroapa in adancurile prapastiilor intunecate! Iadul este oprit: nu i se da jertfa pe care el o cere cu dreptate, asupra caruia are drepturi de netagaduit!
Cu evlavie si frica privesc la Dumnezeu, care cauta la pacatele mele, care le vede mai limpede decat le vede constiinta mea. Minunata Lui indelunga rabdare ma aduce la uimire, la nedumerire: dau multumita, slavoslovesc aceasta neurmata Bunatate. Se pierd in mine gandurile; sunt cuprins cu totul de multumita si slavoslovie: multumita si slavoslovia ma stapanesc pe de-a-ntregul, astern o tacere evlavioasa peste minte si peste inima. A simti a gandi, a rosti cu limba pot doar un singur lucru: slava lui Dumnezeu!
Pe unde te mai porti, gandul meu? Priveste neabatut pacatele tale, starneste in mine tanguirea pentru ele: am nevoie de curatirea prin plans amar, de curatirea prin lacrimi necurmate. Gandul nu ia aminte, ci zboara – de neoprit se asaza pe o necuprinsa inaltime! Zborul ei se aseamana cu alergarea fulgerului, atunci cand fulgerul se atinge se se atinge in acelasi timp de amandoua capetele orizontului. Si s-a urcat gandul la inaltimea vederii duhovnicesti, de unde priveste o vedere neobisnuita, nespus de cuprinzatoare, o priveliste cat se poate de pitoreasca si uimitoare. Inaintea ei sta intreaga lume, toate vremurile de la facerea si pana la sfarsitul lumii, toate cate au avut loc in lume – si trecute, si de fata si viitoare; inaintea ei sta soarta fiecarui om in toate amanuntele ei aparte; peste vremuri, peste intamplarile obstesti si peste soarta fiecarui om se vede Dumnezeu, Facatorul tuturor fapturilor si Stapanul lor neingradit, Care toate le vede, toate le carmuieste, oricarui lucru si oricarui om ii hotaraste dinainte telurile, ii da rostul lui aparte.
Dumnezeu ingaduie ca omul sa fie privitor al carmuirii Sale – dar pricinile judecatilor Lui, temeiurile poruncilor Dumnezeiesti sunt cunoscute doar lui Dumnezeu: Cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine s-a facut Lui sfetnic? (Rom. XI, 34) si faptul ca i se ingaduie omului sa-L priveasca pe Dumnezeu in Pronia Lui, in carmuirea fapturii de catre Dansul, in judecatile Lui, este un bun nespus de mare pentru om din care izvoraste pentru el imbelsugat folos sufletesc.
Vederea Facatorului si Domnului tuturor zidirii vazute si nevazute il imbraca pe privitor cu putere mai presus de fire: cu aceasta vedere este unita recunoasterea neingraditei stapaniri asupra fapturii a Atotputernicului Imparat al fapturii. Perii capului nostru, peri atat de neinsemnati dupa neputincioasa parere a oamenilor, sunt numarati inaintea acestei intelepciuni Nemarginite, Atotcuprinzatoare, si sunt paziti de Ea (Mt. X, 30; Lc. XXI, 18) – cu atat mai mult nu poate fi savarsita fara porunca Ei nici o intamplare insemnata, nici o cotitura in viata oamenilor. Crestinul, care priveste fara contenire la Pronia lui Dumnezeu, pastreaza in mijlocul celor mai cumplite restristi o barbatie statornica si o tarie neclatinata. El graieste dimpreuna cu sfantul Psalmist si Prooroc:
Mai inainte am vazut pe Domnul inaintea mea pururea, ca de-a dreapta mea este, ca sa nu ma clatin (Ps. XV, 8):
„Domnul imi este Ajutator – nu ma voi teme de nici un fel de necazuri, nu ma voi lasa prada trandaviei, nu ma voi cufunda in marea adanca a intristarii! Pentru toate – slava lui Dumnezeu!”.
Vederea Proniei Dumnezeiesti insufla omului o nemarginita supunere fata de Dumnezeu. Il impresoara pe robul lui Dumnezeu felurite si incurcate necazuri? El isi mangaie inima ranita in acest chip: „Dumnezeu vede toate acestea. Daca din pricini cunoscute de El, Preainteleptul, necazurile acestea nu mi-ar fi fost folositoare si trebuincioase, El, Atotputernicul, le-ar fi indepartat. El, insa, nu le indeparteaza: asadar, este sfanta Lui voie ca aceste necazuri sa ma stramtoreze. Pretioasa este pentru mine aceasta voie, mai pretioasa decat viata! Mai bine sa moara faptura decat sa lepede voia Facatorului! In aceasta voie este viata cea adevarata! Cine moare pentru a implini voia lui Dumnezeu, acela intra in mai mare implinire a vietii. Pentru toate – slava lui Dumnezeu!”.
Vederea Proniei Dumnezeiesti formeaza in suflet o blandete adanca si o neschimbata dragoste catre aproapele, pe care nici un fel de vifor nu poate sa le zdruncine, sa le tulbure. Pentru un asemenea suflet nu exista jigniri, nici vatamari, nici paguba: intreaga faptura lucreaza la porunca ori cu ingaduinta Facatorului; faptura este doar o unealta oarba. Intr-un asemenea suflet rasuna glasul smereniei ce il invinuieste de nenumarate pacate, care le da dreptate semenilor ca unor unelte ale Proniei drept judecatoare. Mangaietor rasuna acest glas in mijlocul patimirilor, aducand tihna si mangaiere; el vesteste lin: „Cele vrednice de faptele mele primesc. Mai bine sa patimesc in viata cea vremelnica si scurta decat sa patimesc vesnic in muncile cele vesnice ale iadului. Pacatele mele nu pot ramane nepedepsite: cere acest lucru dreapta judecata a lui Dumnezeu. In faptul ca ele sunt pedepsite in scurta viata pamanteasca vad negraita milostivire dumnezeiasca”. Slava lui Dumnezeu!
Vederea Proniei Dumnezeiesti apara, face sa creasca credinta in Dumnezeu. Cel ce vede Mana cea nevazuta si atotputernica – carmuitoarea lumii, acela ramane netulburat in cumplitele furtuni care inviforeaza marea vietii: el crede ca starea obstii, carma Bisericii, soarta fiecarui om sunt in dreapta cea atotputernica si preainteleapta a lui Dumnezeu. Privind la valurile salbatice, la furtunile cele infricosate, la norii cei intunecosi, el se multumeste si se impaca cu gandul ca Dumnezeu vede ceea ce se savarseste. Omului – faptura slaba – i se cuvine supunerea linistita, smerita, evlavioasa cunoastere, contemplare a judecatilor dumnezeiesti. Sa se indrepteze toate pe caile dinainte hotarate lui, spre telurile randuite de Sus! Pentru toate – slava lui Dumnezeu!
Inaintea privelistii Proniei Dumnezeiesti pier nu doar necazurile vremelnice, ci si acelea care il asteapta pe om la intrarea lui in vesnicie, dincolo de granita mormantului. Pe acestea le lipseste de putere, le nimiceste mangaierea harica ce se pogoara totdeauna asupra sufletului care s-a lepadat de sine pentru a se supune lui Dumnezeu. Pentru cel ce s-a lepadat de sine, care s-a incredintat voii lui Dumnezeu, moartea insasi nu este de temut: robul credincios al lui Hristos isi da sufletul si soarta vesnica in mainile lui Hristos, le da cu credinta, nestramutata in Hristos, cu neclintita nadejde in bunatatea si puterea Lui. Atunci cand sufletul se desparte de trup si ingerii aruncati dim cer se apropie de el cu obraznicie, prin lepadarea sa de sine el ii loveste, ii pune pe fuga pe ingerii intunecati si plini de rautate.
„Luati-ma, luati-ma”, le spune el cu barbatie, „aruncati-ma in adancul intunericului si flacarii, aruncati-ma in adancul iadului, daca aceasta este voia Dumnezeului meu, daca a iesit de la dansul astfel de hotarare in privinta mea: mai usor imi este sa ma lipsesc de dulcetile Raiului, sa indur vapaia din iad, decat sa incalc voia, hotararea Marelui Dumnezeu. Lui m-am daruit si ma voi darui! El, iar nu voi, este judecatorul neputintelor si pacatelor mele! Voi si in nesupunerea voastra nebuneasca sunteti numai implinitorii hotararilor Lui”. Se cutremura, cad in nedumerire slugile stapanitorului lumii acesteia, vazand lepadarea de sine cea barbateasca, blanda, plina de supunere in fata voii lui Dumnezeu! Lepadand aceasta fericita ascultare, ei s-au facut din ingeri luminosi si buni, demoni intunecati si plini de toata rautatea. Asadar, se vor departa cu rusine, iar sufletul isi va indrepta fara impiedicare umbletul intr-acolo unde este comoara lui: Dumnezeu. Acolo Il va vedea fata catre fata pe Cel vazut aici prin credinta in Pronia Lui, si vesnic va glasui: slava lui Dumnezeu.
Slava lui Dumnezeu! Puternice cuvinte! In vremea incercarilor si a necazurilor, atunci cand inima este inconjurata, impresurata de gandurile indoielii, putinatatii de suflet, nemultumirii, cartirii, trebuie sa ne silim a repeta adesea, fara graba, cu luare aminte, cuvintele: slava lui Dumnezeu! Cel ce va crede intru simplitatea inimii sfatului infatisat aici si ii il va pune la incercare atunci cand se va ivi nevoia, acela va vedea minunata putere a slavoslovirii lui Dumnezeu, acela se va bucura de aflarea unei noi cunostinte atat de folositoare, se va bucura de aflarea unei arme atat de puternice si lesnicioase impotriva vrajmasilor ganditi. Singur rasunetul acestor cuvinte rostite atunci cand navalesc multime de ganduri ale intristarii si trandaviei, singur rasunetul acestor cuvinte rostite cu silire de sine, parca numai cu gura si parca in vazduh, capeteniile vazduhului se cutremura si se intorc fugind; se imprastie cum e imprastiat praful de vantul puternic, toate gandurile intunecate; se departeaza apasarea si tanjeala de la suflet; la acesta vin si in el se salasluiesc usurimea, linistea, pacea, mangaierea, bucuria. Slava lui Dumnezeu!
Slava lui Dumnezeu! Sarbatoresti cuvinte! Cuvinte care sunt o vestire de biruinta! Cuvinte care sunt veselie pentru toti robii credinciosi ai lui Dumnezeu, frica si infrangere pentru toti vrajmasii Lui, sfaramare a armei lor. Aceasta arma este pacatul; aceasta arma este cugetarea trupeasca, intelepciunea omeneasca aflata in starea de cadere. Ea a aparut in urma caderii, are ca pricina incepatoare a sa pacatul, este lepadata de Dumnezeu, pe Care Il vrajmaseste neincetat, neincetat se leapada de El. La cel ranit de necaz degeaba se aduna toti inteleptii pamantului; zadarnica este doftoricirea lui cu doctoriile elocintei, filosofiei; zadarnica e osteneala insusi celui bolnav, daca acesta vrea sa descurce multincurcatul lat al necazului prin sfortarile ratiunii sale. Foarte adesea, aproape intotdeauna ratiunea se pierde cu desavarsire in aceasta plasa atat de incurcata! Adeseori se vede incalcita, inchisa din toate partile! Adesea izbavirea, mangaierea insasi par deja cu neputinta! Si multi pier sub nesuferita apasare a intristarii cumplite, pier de o boala omoratoare, de boala necazului, neafland pe pamant nici un mijloc destul de puternic pentru a vindeca aceasta boala. Intelepciunea pamanteasca s-a infatisat cu toate mijloacele sale: toate s-au aratat neputincioase, nimicnice. Dispretuieste, preaiubite frate, ceea ce este lepadat de Dumnezeu! Lasa deoparte toate armele ratiunii tale! Ia arma pe care ti-o da nebunia propovaduirii lui Hristos. Intelepciunea omeneasca zambeste batjocoritor vazand arma cu care imbie credinta; ratiunea cazuta, avand in fire vrajmasia fata de Dumnezeu, nu va intarzia sa vina cu impotriviri foarte sofisticate, pline de scepticism si ironie cultivata. Nu lua deloc aminte la cele lepadate de Dumnezeu, la vrajmasii lui Dumnezeu. In necazul tau sa incepi a rosti din suflet, a repeta – fara sa stai deloc pe ganduri – cuvintele: slava lui Dumnezeu! Vei vedea un semn, vei vedea o minune: aceste cuvinte vor alunga necazul, vor chema in inima mangaiere, vor savarsi ceea ce n-au putut savarsi ratiunea (priceperea) priceputilor si intelepciunea inteleptilor pamantului. Sa se rusineze, sa se rusineze aceasta ratiune, aceasta intelepciune; iar tu, izbavit, vindecat, crezand cu credinta vie, dovedita tie in tine insuti, vei inalta cuvintele: slava lui Dumnezeu!
Slava lui Dumnezeu! Multora dintre bineplacutii lui Dumnezeu le placea sa repete adeseori aceste cuvinte: ei gustau puterea tainuita in ele. Sfantul Ioan Gura de Aur, atunci cand statea de vorba cu prietenii si fratii duhovnicesti despre oarecare imprejurari, mai ales de necazuri, punea drept piatra, drept dogma de temelie a convorbirii cuvintele: slava lui Dumnezeu pentru toate! Obiceiul sau, pastrat de istoria bisericeasca pentru viitorime, era de a-si incepe totdeauna cuvantarile, lovind cu aratatorul mainii drepte in palma mainii stangi, prin cuvintele: slava lui Dumnezeu pentru toate!
Fratilor! Sa ne deprindem si noi a slavoslovi adesea pe Dumnezeu; sa folosim aceasta arma in necazurile noastre; prin neincetata slavoslovire a lui Dumnezeu sa-i alungam, sa-i zdrobim pe vrajmasii nostri – si mai ales pe cei care se straduiesc sa ne doboare prin intristare, putinatate de suflet, cartire, deznadejde. Sa ne spalam prin lacrimi, prin rugaciune, prin citirea Sfintei Scripturi si a scrierilor Parintilor, ca sa ne facem privitori ai Proniei Dumnezeiesti, care toate le vede, toate le stapaneste, toate le indrepteaza potrivit neurmatelor Sale judecati spre telurile stiute doar de Dumnezeu. Facandu-ne privitori ai dumnezeiestii carmuiri, intru evlavie, in nestricata pace sufleteasca, in deplina supunere si credinta nestramutata sa ne minunam de marirea Neurmatului Dumnezeu, sa-I inaltam slava acum si in vecii vecilor.
Cu vrednicie si cu dreptate este ca zidirea sa te slavosloveasca necurmat pe Tine, Dumnezeu Ziditorul, Care ne-ai adus intru fiinta din nefiinta numai din nesfarsita si neajunsa Ta bunatate, Care ne-ai impodobit cu frumusetea, cu slava chipului si asemanarii Tale, Care ne-ai adus in fericirea si desfatarea Raiului carora nu este randuit sfarsit.
Cu ce am rasplatit noi Facatorului de bine? Ce a adus Ziditorului ca semn de recunostinta tarana ce a primit viata de la Dansul?
Ne-am invoit cu vrajmasul Tau, cu ingerul care s-a rasculat impotriva lui Dumnezeu, cu incepatorul raului. Ne-am plecat urechea cuvintelor de hula impotriva Facatorului de bine si Ziditorului nostru; Atotdesavarsita Bunatate ne-am hotarat s-o banuim de zavistie.
Vai, ce intunecare! Vai, ce cadere a mintii! De la inaltimea vederii si cuvantarii de Dumnezeu, intr-o clipita neamul nostru, in protoparintele nostru, se prabuseste in prapastia mortii vesnice…
La inceput a cazut satana; ingerul luminos s-a facut demon intunecat: neavand trup, el a pacatuit cu mintea si cu cuvantul. In loc sa Il slavosloveasca pe Dumnezeu – Facatorul de bine intru neprihanita veselie, dimpreuna cu ceilalti sfinti ingeri, el a iubit hulirea lui Dumnezeu. De-abia a zamislit gandul intunecat, ucigas, de-abia l-a infaptuit prin cuvantul cel pierzator, asemenea unei otrave cumplite, ca s-a intunecat, s-a schimbat, a fost aruncat cu negraita repeziciune din inaltul Eden pe pamant. Despre repeziciunea caderii sale da marturie Cuvantul Cel mai inainte de veci: Am vazut, spune El, pe satana cazand ca un fulger din cer (Lc. X, 18).
Tot atat de grabnica a fost si caderea omului care a urmat ingerului cazut, punand inceput caderii sale cu primirea gandului intunecat, hulitor de Dumnezeu, dupa care a urmat incalcarea poruncii Lui.
Vai, ce orbire! Ce pacat infricosator! Ce cadere grozava! Inaintea acestui pacat, inaintea acestei caderi, pedepsele sunt nespus de marunte: izgonirea din Rai, cautarea painii celei de toate zilele intru sudoarea fetei, durerea nasterii de prunci, intoarcerea in pamant, din care trupul nostru a fost luat de catre Facatorul.
Dar Tu ce faci, Bunatate Nemasurata? Cu ce rasplatesti pentru rasplatirea noastra, cu care Ti-am rasplatit noi pentru facerile Tale de bine cele dintai? Cu ce rasplatesti pentru primirea cumplitei hule impotriva Ta – impotriva Ta, Care esti Bunatatea Insasi, Desavarsirea Insasi?
Tu rasplatesti prin noi faceri de bine, mai mari decat cele dintai. Prin una din Dumnezeiestile Tale Fete iei omenitate; iei, in afara de pacat, toate neputintele noastre, ce s-au lipit de firea omeneasca dupa caderea ei. Apari ochilor nostri ascunzand nesuferita slava a Dumnezeirii prin trup omenesc; Cuvantul lui Dumnezeu fiind, ne vestesti noua cuvantul lui Dumnezeu in sunetele cuvantului omenesc. Puterea Ta este puterea lui Dumnezeu. Blandetea Ta este blandetea mielului. Numele Tau este nume de om. Acest atotsfant Nume rastoarna cerul si pamantul. Cat de mangaietor si de maret suna numele Tau! Atunci cand el intra in auz, cand iese din gura, intra si iese ca o comoara fara pret, ca un margaritar fara pret! Iisus Hristos! Tu esti si Domnul oamenilor, si Om! Cat de minunat, cat de ales e chipul in care Tu unesti Dumnezeirea cu omenirea! Ce minunat lucrezi! Tu esti si Dumnezeu, si Om! Tu esti si Stapan, si Rob! Tu esti si Jertfitorul, si Jertfa! Tu esti si Mantuitorul, si Nemitarnicul Judecator al lumii, Care va sa vina! Tu vindeci toate bolile! Tu cercetezi, primesti pe pacatosi! Tu invii mortii! Tu poruncesti apelor marii, vanturilor cerului! In mainile Tale painile cresc in chip minunat, dau seceris inmiit: sunt semanate, culese, coapte, frante in acelasi timp, intr-o singura clipa! Si flamanzesti ca sa ne izbavesti pe noi de foamete! Si insetezi ca sa alungi setea noastra! Si calatoresti pe taramul pribegiei noastre ostenindu-Te, ca sa ne inapoiezi firea cereasca, pasnica, plina de bunatati, pe care am pierdut-o! Si versi sudoarea Ta in gradina Ghetsimani ca noi sa incetam a mai varsa sudoarea noastra cautand paine pentru pantece, sa invatam a o varsa la rugaciune pentru impartasirea vrednica cu painea cea cereasca. Spinii ce ni i-a odraslit pamantul blestemat i-ai luat pe capul Tau! Ne-am lipsit de pomul vietii care este in rai si de roada lui, care impartasea nemurirea celor ce ar fi mancat din ea; Tu, intinzandu-Te pe lemnul crucii, Te-ai facut pentru noi roada ce daruieste viata vesnica celor ce se impartasesc de Ea. Si roada vietii, si pomul vietii au aparut pe pamant, in taramul surghiunului nostru. Acest pom si aceasta roada sunt mai minunate, mai presus de cele din Rai; acelea impartaseau de nemurire, acestea impartasesc de nemurire si de Dumnezeire. Prin patimirile Tale ai varsat dulceata in patimirile noastre. Lepadam desfatarile pamantesti, ne alegem ca soarta patimirile, numai ca sa ne facem partasi ai dulcetii Tale! Aceasta, ca pregustare a vietii vesnice, este mai dulce si mai de pret ca viata cea vremelnica! Ai adormit cu somnul mortii, care n-a putut sa te tina in adormire vesnica pe Tine, Care esti Dumnezeu! Te-ai sculat si ne-ai daruit trezirea din acest somn, din somnul cel cumplit al mortii, ne-ai daruit fericita si slavita inviere! Ai inaltat firea noastra innoita la cer, ai asezat-o de-a dreapta Parintelui Tau Celui mai inainte de veci, impreuna-Vesnic cu Tine! L-ai facut pe Parintele Tau si Parinte al nostru! Ne-ai deschis calea catre cer! Ne-ai pregatit lacas in cer! Calauzesti la el, primesti, odihnesti, mangai in el pe toti pribegii osteniti ai pamantului ce au crezut in Tine, au chemat sfant numele Tau, au facut sfintele Tale porunci, au slujit Tie cu dreapta credinta si cucernicie, au purtat crucea Ta si au baut paharul Tau cu barbatie, multumindu-Ti, slavoslovindu-Te!
Slava Tie, Ziditorule al celor ce nu erau! Slava Tie, Rascumparatorule si Mantuitorule al celor cazuti si pierduti! Slava Tie, Dumnezeul si Domnul nostru! Da-ne noua pe pamant si in cer sa slavoslovim bunatatea Ta, sa-i multumim, sa o laudam! Da-ne sa vedem cu fata descoperita infricosata, neapropiata, preaincuviintata Ta Slava, in veci sa o privim, sa ne inchinam Ei si sa petrecem intru fericire in ea. Amin”.
(in: Sfantul Ignatie Briancianinov, “Experiente ascetice”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)
Legaturi:
- Parintele Zaharia de la Essex – Cuvant de invatatura catre preoti, Durau, sept. 2011 (VIDEO): “Sa aducem multumire lui Dumnezeu continuu si pentru toate!”
- Sf. Ioan de Kronstadt despre prostia si otrava mortala a pacatului. DE CE S-A INTRUPAT HRISTOS? INTELEGEM SI PRETUIM, OARE, JERTFA SA?
- BICIUIREA SI BATJOCORIREA LUI HRISTOS. Ne rusinam sa mai cautam placerile sau sa mai cartim? “Cum te rabda inima sa inmultesti inca ranele lui Iisus?”
- DACA HRISTOS A INVIAT, NOI CE FACEM? Conferinta PS Sebastian de la Craiova – aprilie 2012, “Invierea lui Hristos, bucuria noastra” (prima parte; audio+text)
- Parintele Arsenie Papacioc: “Omule, daca ti-ai cunoaste valoarea!”
- Despre recunostinta si indreptatire
***
- Sfantul Ignatie Briancianinov – vederea pacatului propriu, dar dumnezeiesc
- SFANTUL IERARH IGNATIE BRIANCIANINOV (30 aprilie): Cursele stapanitorului lumii acesteia
- SFANTUL IERARH IGNATIE despre cea mai grea si mai importanta confruntare, de care ne e groaza si de care tot fugim: CRESTINUL FATA IN FATA CU PATIMILE SALE
- SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV (30 aprilie) despre obiceiurile care devin patimi si despre lupta cu ele
- POCAITI-VA!
- “Nu e pacat care sa tina piept pocaintei. Pentru ce sa intarziem?”
- Sfantul Ignatie Briancianinov: IMPRASTIEREA
- “Nu este cel ce intelege, nu este cel ce cauta pe Dumnezeu…”
- CUM SA TRAIM CU LUARE-AMINTE IN LUME, “cu candelele aprinse”, in asteptarea Mirelui
- Sfântul Ierarh Ignatie Brianceaninov: Despre starea de moarte a duhului omenesc: NESIMTIREA
- Omul intre “binele” firii cazute si lucrarea launtrica a Duhului
- Sfantul Ignatie Briancianinov despre diverse forme de INSELARE si despre cauza lor esentiala. INVATATURI FUNDAMENTALE (1)
- Sfantul Ignatie Briancianinov despre diverse forme de INSELARE si despre cauza lor esentiala: LIPSA POCAINTEI, A INIMII INFRANTE (partea a doua)
http://www.youtube.com/watch?v=jSKw87Xh7jg
“Fratilor! Sa ne deprindem si noi a slavoslovi adesea pe Dumnezeu; sa folosim aceasta arma in necazurile noastre; prin neincetata slavoslovire a lui Dumnezeu sa-i alungam, sa-i zdrobim pe vrajmasii nostri – si mai ales pe cei care se straduiesc sa ne doboare prin intristare, putinatate de suflet, cartire, deznadejde.”
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Slava lui Dumnezeu!
Slavă Lui Dumnezeu pentru toate. Cuvinte frumoase de îmbărbătare de nădejde şi de credinţă. Orice sacrificiu e puţin pentru a mulţumi Stăpânului şi Mântuitorului nostru. Hristos a Înviat!
Sărmane suflete, învaţă
Prin rugăciune să trăieşti
Să poţi s’ajungi curat ca pruncii
În veşniciile cereşti.
Învaţă să vorbeşti cu cerul
Ca prin trăirea rugăciuni
Săţi vezi şi să-ţi curăţi lăuntru
De moartea şi păcatul lumii.
Învaţă să trăieşti în Duhul
Şi-n dragostea lui Dumnezeu
Să simţi adânc şi viu şi sincer
Că Dumnezeu e Tatăl tău.
Învaţă să-ţi găseşti lăuntric
Valorile ce şi ţi le-a dat,
Să le’nmulţeşti prin nevoinţă,
Prin dragoste şi trai curat.
Învaţă să vorbeşti cu Tatăl,
Cu Fiul şi cu Duhul Sfânt,
Să redevii fiu al luminii
Prin viaţă sfântă pe pământ.
Învaţă să-ţi cunoşti ,,părinţii’’,
Să preţuieşti ce ne-a adus
Şi ne-a lăsat spre mântuire
Mult-milostivul Domn Iisus.
Învaţă'(n rugă) ce e lupta
Cu patima, cu duhul rău,
Ce e smerenia, ce-i Harul,
Şi strigătul spre Dunezeu.
Învaţă să-ţi cunoşti lăuntru
Şi “forţele” duhovniceşti,
(Ce le sporeşti prin rugăciune),
Şi cât de’adânc şi sincer eşti.
Învaţă să ceri cele bune
Şi să aştepţi smerit, răspuns,
Să preţuieşti cele primite
Şi să asculţi de Iisus.
Să înţelegi că cele bune
Şi tot darul desăvârşit,
Le’avem din ceruri, de la Tatăl
Şi le primim necontenit,
Că rugăciunea ni-i dovadă.
Că rugăciunea ne sporeşte,
Valoarea, Harul şi gândirea.
Că rugăciunea ne sfinţeşte.
Că rugăciunea este viaţă,
(Aici, acum şi-n veşnicie)
Şi că prin ea trăim credinţa
Şi viul în ortodoxie.
Învaţă suflete ce-i ruga
Şi înţelege că prin ea,
Pătrunzi la Dumnezeu (şi cerul)
Pătrunde în fiinţa ta.
Că fără lucrul rugăciunii
Nu suntem robii lui Iisus,
N’avem dovada conlucrării
Nici ,,semnătura’’ noastră, sus.
Nu dovedim nici în noi înşişi
Că i-am cerut luI Dumnezeu,
Să ne cunoască, să ne’ajute,
(Sărmane suflete al meu).
N’avem dovadă c’am vrut cerul,
Că ne-am luptat (greu) pe pământ
Să câştigăm Înpărăţia
Şi să trăim în Duhul Sfânt.
Iată cum sfiţii trăiau ruga.
Cum au luptat şi-au dobândit
Iubirea cea nevinovată,
Cum au cerut, cum au primit.
Ah,minunate aceste cuvinte ale maritului Ierah si placut al lui Hristos,Ignatie Briancianinov,izvoratoare de rod tainic,de dincolo de lume !
Sarut mana pentru masa !
Chiar aveam nevoie de asa ceva. Multumim pentru articol.
Slava lui dumnezeu pentru toate!
Eu cred ca frumusetea cea neasemuita si necontenita Slava a Lui Dumnezeu este din randul celor care li s-au descoperit sensurile adanci si au sporit in dragostea pentru Dumnezeu,coplesiti fiind de darurile Sale.Si in sufletele noastre salasluieste o speranta nelimitata,ce se extinde dincolo de pragul vesniciei,care indeamna la a inalta imnuri de slava,zicand:
“Celui ce sade pe tron si Mielului fie binecuvantarea si cinstea si slava si puterea,in vecii vecilor!”Amin!
“Rostind cuvant de multumire lui Dumnezeu, iti lucrezi mantuirea.”
(Sfantul Antonie cel Mare)
Multumiri admin pentru acest articol minunat al Sfantului Parinte Ignatie Briancianinov. Slava lui Dumnezeu pentru toate !