Moravuri ecleziale: EGOISMUL “DREPTMARITOR” SI RAVNA DIN MANDRIE
Cititi si:
“Unică păstrătoare a Tradiţiei creştine, Biserica oferă credincioşilor săi cea mai trainică, mai înaltă şi mai tainică formă comunitară – comuniunea intru Hristos. Imbisericirea factorului comunitar întâmpină insă destule obstacole, datorate în primul rând distanţei care separă firea amestecată si inca nedumirită mistic a proaspat-imbisericitilor de gingasia nelumească caracteristică relatiei comuniante. In aceasta privinţă sinaxa oricarei parohii se confruntă cu o mulţime de alunecări comportamentale. De aceea, tot Bisericii, plenului credincioşilor, sau părinţilor duhovniceşti iscusiţi le revine şi sarcina de a sancţiona excesele pietiste şi de a netezi calea sinaxei înspre descoperirea adevăratelor valori comuniante, proprii organismului teandric bisericesc.
Astfel se cuvine valorificată şi una dintre binecunoscutele ziceri ale Părintelui Cleopa. Zicea oarecând acest părinte al neamului românesc:
„Iubiţilor, a dat Domnul ca mănăstirea noastră să se umple cu nevoitori tineri. Toţi unul şi unul; unul mai râvnitor decât celălalt. Cu toţii sunt ucenicii mei, iar hărnicia lor duhovnicească nu poate decât să stârnească mirare oricui. Zilele trecute m-a căutat unul dintre ei, cerand să-l spovedesc grabnic. Mi-a şoptit încetişor că sufletul lui îl simte din ce în ce mai deplin pe Hristos. M-a rugat cu cerul şi cu pământul să-i îngădui să sporească nevointele cu noi ascultări: să abandoneze adică patul şi să doarmă direct pe podeaua de lemn a chiliei, să nu mănânce decât o dată în zi, iar în loc de o sută de mătănii să facă cinci sute pe zi. M-am uitat la el cu uimire şi i-am zis: «Si pe noi cui ne laşi, frate mai tânăr? Nu cumva te-ai hotărât să ne laşi de izbelişte aici, pe pământ, pentru ca tu să o iei la sănătoasa în sus, perpendicular direct pe Dumnezeu? Nu, frătioare, mânca-te-ar Raiul! Inghesuie mătăluţă cât mai multe perini moi în pătucul chiliei si dormi pe ele, mănâncă răzbit de trei ori pe zi şi nu mai fa nici o metanie!»“.
Cu alte cuvinte, oricât de „perpendiculară” pe divinitate s-ar dori nevoinţa noastră ascetică, ea capătă formă si sens folositor numai in comuniune cu „restul” sinaxei.
De altfel, se poate observa că mulţi credincioşi (mai ales la oraşe) confundă mântuirea personală cu o mentalitate solipsistă, pe care am putea-o rezuma prin sintagma mântuire singulara. Or, a te mântui personal nu înseamnă în nici un caz a te mântui singuratec, de capul tău, ci, dimpotriva, înseamnă a te mântui laolaltă cu apropiatii tai, a te salva în veşnicie împreună cu ei, a ramâne alături de ei întru Hristos, pentru totdeauna.
Există însă nenumărate biserici care, Duminicile sau în zilele de praznic, oferă spectacolul penbil (şi uneori, respingător) al mântuirii solitare. Bunăoară, icoanele împărăteşti ale altarului, cărora ai dori şi tu să li te închina, sunt adeseori „luate în arendă” de către un „dreptcredincios” care le acaparează înspre folosul său, şi imaginea, şi harul, pe tot întinsul Liturghiei. Pas de a te apropia şi de a ajunge cu buzele măcar la geamul care te desparte de mâna care binecuvanta a Mântuitorului! Ingenunchind la poalele icoanei şi tăbârcindu-se cât mai evlavios dinaintea ei, „dreptcredinciosul” a devenit proprietarul spaţiului care o înconjoară. Dorinţa de a urgenta mântuirea propriei persoane l-a făcut să uite că icoana împărătească aparţine întregii eclezii…
Altă dată vrei să ajungi la uşa din stânga altarului, ca să dai un acatist. Culoarul central, suprapus axului longitudinal al bisericii, acoperit de obicei cu preşul roşu care se întinde până înspre pangar, este in intregime blocat de persoane care petrec tot timpul slujbei proptite în drum. Loviţi de evlavie ca de o comoţie, aceştia constituie o baricada vie, înţepenită pe mijlocul bisericii, care limitează orice acces la Sfântul Altar. Pioşenia manifestă a acestor persoane te anunţă strident că doar ele Il cinstesc cum se cuvine pe Hristos, pe când tu, întârziatul şi netocmitul, ai face mai,bine să îţi vezi de treabă şi să te duci naibii acasă! Pentru aceşti rugători nu există vecinătate duhovnicească. Pe aproapele lor îl folosesc util doar pentru a dobândi mântuirea. Sunt firi pragmatice care, pentru a se putea împărtăşi, se trezesc să-şi ceară iertare cui nu trebuie şi pentru ce n-au făcut, oricum pentru păcate imaginare, ca nu cumva să se spună că „n-ar fi în regulă cu aproapele”.
In rezumat, egoismul de a se mântui cât mai rapid determină destui dreptmăritori să ignore tocmai politeţea, generozitatea, gestul prevenitor şi celelalte trăsături comportamentale care caracterizează orice societate civilizată. De fapt, sunt disfuncţiile cele mai supărătoare ale vieţii noastre bisericeşti, cele care, de obicei, îi aruncă pe creştini în gura lumii. […]
Orice creştin dreptmăritor este la curent cu faptul că împărăţia lui Dumnezeu se ia cu năvală. Atâta doar că, potrivit istorioarei de mai sus, perfect conformă Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, până şi această sfântă năvală tot in doi [in comuniune, n.n.] se face!”
Sorin Dumitrescu
[Ziua, 21 august 1999 (Pagina Fundatiei Anastasia)]
Legaturi:
- PARINTELE CALCIU DESPRE SINGURATATE SI UNIREA INTRU BISERICA
- PARINTELE CLEOPA despre dreapta masura, sfatuire, smerenie, despre ispitele calugarilor si ale celor ce nazuiesc spre daruri mari: “Cate oleaca, incet…”
- PARINTELE NICOLAE TANASE: “Ne-nasterea duce la razboi si la disparitia neamului. Inotam in sange pana peste cap. Cum s-a ajuns aici? MINTINDU-NE…”
- NEVOIA DE OM, NEVOIA DE BISERICA VIE
- “TOTI NE GANDIM NUMAI LA NOI INSINE. DE ACEEA NE INECAM CU TOTII”
- Biserica – scaldatoarea care vindeca singuratatea?
- “CEI MAI MULTI SIMT O MARE PARASIRE SI NEPASARE DIN TOATE PARTILE”
- Cuviosul Sofronie: MANTUIREA NOASTRA STA IN UNIREA NOASTRA
- E VREMEA DE A STRANGE RANDURILE
- SATANA II VANEAZA PE CEI IZOLATI
- Sfintii Trei Ierarhi si prietenia duhovniceasca
- Cuviosul Paisie despre folosul ce se dobandeste dintr-o prietenie duhovniceasca si despre vatamarea mediilor si tovarasiilor lumesti
- PARINTELE DUMITRU STANILOAE (†5 octombrie 1993) DESPRE HRISTOS-SLUJITOR SI CHEMAREA NOASTRA LA RESPONSABILITATEA SLUJIRII JERTFELNICE: “Cum sa stii daca iubesti cu adevarat pe cineva, daca nu ai suferit pentru el?“
- “CÂND DRAGOSTEA E ÎMPĂRĂTEASĂ…” Jean-Claude Larchet talcuieste cuvintele Sfintilor Parinti despre iubirea crestina
- Ortodoxia confortabila si inchipuita sau despre ispitele generatiilor rasfatate
55 Commentarii la “Moravuri ecleziale: EGOISMUL “DREPTMARITOR” SI RAVNA DIN MANDRIE”
VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>